,,Nu ştiu cum se va întoarce lumea după război, dar dacă nu voi pierde nimic din tot ce simt că este în mine, voi ajunge departe”. Sublocotenent Emil Rebreanu, scrisoare trimisă sorei Miţi, 4 februarie 1917.
În istoria zbuciumată a comunei Palanca, din județul Bacău, cele doua războaie mondiale au lăsat urme ce nu pot fi nicicând şterse…
Amplasată într-o zonă de trecătoare între munţi (pasul Ghimeș-Palanca), comuna Palanca a fost localitate de frontieră între România şi Monarhia Austro-Ungaria. Acest statut nedorit a făcut ca de fiecare dată linia frontului să lase mai multe victime decât în alte zone ale ţării. Lucrul acesta a croit răni încă neînchise în sufletele localnicilor, aceştia comemorând cu sfinţenie amintirea jertfei eroilor care si-au dat viaţa pe aceste meleaguri, fie ei români, ruşi sau de alte neamuri.
O pagină de istorie și martiraj scrisă la Palanca
În comuna Palanca se înalţă două monumente, unul lângă celălalt, ca doi camarazi în luptă, care încă mai stau de strajă la fosta frontieră ce rupea trupul ţării în două.
Unul, cel mai vechi, este ridicat întru cinstirea eroului sublocotenent Emil Rebreanu (1891-1917), care în timpul Primului Război Mondial a dezertat din Armata Austro-Ungară, refuzând să mai lupte împotriva fraţilor români. A fost prins, judecat sumar şi executat prin spânzurare la 14 mai 1917, chiar în pădurea de pe versantul austro-ungar al graniţei. Avea doar 26 de ani…
În scrisorile adresate familiei în timpul războiului, sublocotenentul lăsa cu limbă de moarte ca rămăşiţele sale pământeşti să fie îngropate în pământ românesc. În 1921, fratele său, Liviu Rebreanu, reuşeşte cu ajutorul Societăţii Monumentelor Eroilor Căzuţi, să reînhumeze osemintele sublocotenentului pe celălalt versant al fostei graniţe, iar în 1922 este înălţat și finalizat monumentul comemorativ în onoarea acestuia. După cel de-Al Doilea Război Mondial, alături de monumentul închinat sublocotenentului Emil Rebreanu, a fost ridicat un alt obelisc, în memoria soldaţilor ruşi căzuţi în cele două războaie mondiale.
După 100 de ani de la ridicarea primului monument, în anul 2012, Primăria și Consiliul Local Palanca, împreună cu Fundaţia „Gândul Aprins”, au ridicat un monument din piatră şi bronz, în semn de recunoştinţă pentru jertfa tuturor eroilor care şi-au găsit sfârşitul în aceşti munţi.
Acum, toate cele trei monumente formează un memorial, un ansamblu reprezentativ pentru istoria neamului. Aşadar, de mai bine de 100 de ani, în acest loc sfinţit de jertfa martirilor neamului românesc se comemorează toţi eroii, prin prezentarea onorului de către detaşamente militare, depuneri de coroane, slujbe ale reprezentanţilor cultelor religioase, interpretarea și recitarea de cântece și versuri patriotice. În ultimii ani, programul acestor manifestări, care se desfășoară sub genericul ,,Calvarul unei granițe-ntre frați” este completat de evoluţia membrilor ansamblului folcloric „La Porţile Neamului ”. În fiecare an, în ziua în care se sărbătorește Înălţarea Domnului și Ziua Eroilor, nu doar sătenii din Palanca vin să-şi depună omagiile, ci vin locuitori şi din zonele învecinate, ba chiar şi turişti, pentru că festivităţile sunt atât de emoţionante şi de deosebite, întrucât, aici simţi cu adevărat că eşti român…
Cazul lui Emil Rebreanu este mai cunoscut, el fiind fratele scriitorului Liviu Rebreanu, pe de o parte, dar mai ales prin faptul că este prototipul personajului Apostol Bologa din cunoscutul roman „Pădurea Spânzuraților” al aceluiași autor, pe de altă parte. Astfel, a devenit emblematic.
Declarația unui martor ocular la execuția lui Emil Rebreanu
Calvarul lui Emil Rebreanu este surprins cel mai bine de un martor ocular identificat de Tiberiu Rebreanu, fratele mai mic al celor doi (n. 1911), preocupat să afle adevărul despre martirizarea lui Emil și despre geneza romanului „Pădurea Spânzuraților. El fiind cel care a transcris declarația, i-a imprimat și un stil personal, cu o ușoară undă de patetism, dar și cu tributul plătit la acea vreme (1959) puterii sovietice, prin sugestia influenței pe care revoluția rusească ar fi avut-o asupra soldaților din alte armate. Dincolo de aceste aspecte minore, declarația rămâne un document tulburător.
,, (…) În dimineața zilei când trebuia să se desfășoare execuția, s-a anunțat în tot satul că seara va fi spânzurat „un valah spion și trădător”. Populația era invitată să asiste la sfârșitul lui, cu toate că se auzise despre cererea acuzatului înaintată telegrafic regelui, apelând la comutarea pedepsei cu spânzurarea în aceea prin împușcare. Pe la orele 9 seara, o companie de soldați purtând torțe aprinse, cu baioneta la arme și cu căști de oțel pe creștet, mărșăluia în ropot de tobe spre comandament, unde se afla arestul Curții Marțiale. De acolo l-au ridicat pe osândit și l-au condus până la locul supliciului, într-o livadă situată pe malul râului Trotuș.
Se adunase multă lume, majoritatea femei, bărbații fiind duși pe fronturi. Emil Rebreanu purta vestmânt civil, cu pălărie pe cap. Pășea în fruntea convoiului, sprijinit de brațul unui preot militar. Spânzurătoarea fusese ridicată din vreme, așișderea și groapa era săpată. Înainte de a i se trece ștreangul în jurul gâtului, pretorul militar dădu citire sentinței redactată în limbile germană și ungară, apoi au răsunat comenzi tăioase, semn că trupa nu nu prea se grăbea să le execute cu aceeași repeziciune și precizie ca alte dăți. Ostașii erau sătui de război, vădit înrâuriți de ceea ce se petrecea peste Carpați, în rândurile rușilor care dezlănțuiseră revoluția și răsturnaseră pe țar.
Eram singurul român în unitatea mea și mă durea faptul că un conațional de al meu trebuia să sufere moarte de martir. După lectura verdictului, căpitanul magistrat ne-a întrebat pe toți soldații prezenți dacă am înțeles cele citite de dânsul, însă nimeni nu i-a răspuns, apăsătoarea tăcere fiind tulburată numai de sfârâitul făcliilor. Tobele au început din nou să răpăie, pe când un plutonier de jandarmi execută fioroasa hotărâre a Curții Marțiale. Condamnatul a fost legat de mâini și de picioare, urcat pe un scăunel, apoi călăul i-a petrecut lațul în jurul gâtului. După aceea, cu o smucitură bruscă, a smuls scăunelul de sub picioarele fostului ofițer, care își dădu sfârșitul, după clipe de mari chinuri”. (Declarația lui Emil Trif, originar din comuna Vâlcele, județul Cluj, născut la 24 iulie 1881, martor ocular la executarea lui Emil Rebreanu în Ghimeș, la 14 mai 1917 – fragment, potrivit mărturiei consemnată de Tiberiu Rebreanu la Cluj, în 23 noiembrie 1959).
Transpunerea cinematografică a romanului ,,Pădurea Spânzuraților” a fost realizată de regretatul regizor și actor Liviu Ciulei, peliculă care i-a și adus acestuia, Premiul pentru regie la Festivalul Internațional de Film de la Cannes (1956), prima distincţie obţinută de cinematografia românească la un eveniment de o asemenea anvergură.
Mai multe aspecte legate de istoria, obiceiurile și tradițiile comunei Palanca le puteți găsi într-o lucrare recent apărută și intitulată ,,Repere monografice ale comunei Palanca”, primul volum al trilogiei ,,La Porțile Neamului”, autoare Liliana Atomulesei, originară din comuna Brusturoasa (Bacău).
Surse: https://rasunetul.ro/intampinarea-centenarului-marii-uniri-marturie-despre-martirajul-lui-emil-rebreanu