Continuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului Moldova” (din colecția Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași – BCU), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare. În fapt, un  jurnal al stațiunii Slănic-Moldova care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”, așa cum a fost denumită stațiunea pentru prima dată, chiar de către acest ziar.
Mențiune: Adaptarea, adnotările și completările la toate numerele din colecția acestui unic și inedit ziar sunt menite să întregească și să lămurească multe informații și aspecte din viața cotidiană, ca și a a personalităților vremii, care nu au fost în totalitate prezentate în paginile ziarului, tocmai pentru faptul că acestea erau cunoscute de lumea de atunci, în speță de cei din zona Moldovei, de unde veneau și cei mai mulți dintre vizitatorii stațiunii.
În acest episod: ,,Curierul Slănicului Moldovei”, Nr. 2, Anul VI, Joi, 3 iulie 1908.
Din sumarul acestui număr: Frumuseți nesecate, cu Slănicul în rol principal; o poveste de dragoste și-a găsit finalitatea în stațiune; Slănicul poeților; românii de peste munți și Slănicul; misterul unui cadavru găsit lângă Slănic; teatrul în stațiune; ministrul Vasile G. Morțun inspectează noua șosea aflată în construcție; Iașul se mută în mare parte la Slănic-Moldova.
În articolul ,,Frumuseți nesecate”, redactorul-șef al ziarului, M. Miereanu aduce din nou în prim plan importarea, uneori exagerată,  a culturii occidentale, în special a celei franceze, care și-a pus amprenta nu doar asupra literaturii, artelor plastice și arhitecturii românești, ci și asupra modului de viață și aspirațiilor majorității românilor: ,,Importarea nemăsurată a culturii apusene, a schimbat ca prin vrajă obiceiurile sociale, viața noastră pașnică și cuminte, gusturile alese și simple, care ne dădeau mulțumirea de toate zilele… Înstrăinarea, pasăre funestă și cobitoare a început să-și scuture croncănind aripile negre peste noi. Bunul simț a dispărut și în locu-i au venit modele deșănțate ale mahalalei pariziene. Frumosul nu mai poate fi judecat decât prin prisma gazetelor franțuzești. Credințele noastre s-au ascuns sfioase în inimile cucernice ale celor bătrâni, făcând loc concepțiilor haotice și exotice ale întregii străinătăți”.
Dar tot domnia-sa, recunoaște că în timp, lucrurile s-au mai domolit și românii au început să realizeze că și în țara lor sunt locuri, obiceiuri și tradiții minunate, care merită să fie luate în seamă, cunoscute, vizitate: ,,Cu vremea mințile s-au mai limpezit, inimile s-au potolit și ochii ni s-au deschis mari în fața frumuseții și farmecelor de rai ale pământului nostru românesc, ale poienii ce se răsfață în poalele Carpaților, unde natura a semănat tot ce avea mai frumos. Și ca să revenim la un fapt de sezon, trebuie neapărat a adăuga că și stațiunile noastre sunt tot atât de abundente în ape minerale ca și cele din străinătate, iar ca o confirmare putem aminti singurul fapt că însuși lui Napoleon al III-lea i se recomandase o stațiune balneară de la noi și numai unele împrejurări fatale au oprit pe marele împărat de a-și îndeplini gândul. Slănicul Moldovei a ajuns tot așa de cunoscut străinătății ca și nouă. Și cine dintre cei care și-au petrecut verile în stațiunile balneare ale Germaniei sau Franței ar putea tăgădui poziția pitorească și frumusețea sălbatică a acestui cuib fermecător de munte? Dar câți știu să prețuiască darurile ce ni le-a hărăzit puterea firii?”
Iată însă că Slănicul nu e bogat doar în colțuri pitorești și izvoare tămăduitoare, ci și în ,,cele mai pasionate și mai fantastice aventuri pe care le poate urzi Amorul, acest copil isteț și șăgalnic”. Astfel, la rubrica ,,Reportajul nostru” este publicată povestea amoroasă dintre doi tineri, un basarabean școlit la Paris (C. G.) și o domnișoară din București, absolventă de filologie (Emilia M.). Aceștia s-au cunoscut la Slănic, iar dragostea care s-a înfiripat între cei doi a fost atât de puternică, încât Emilia a renunțat la logodna plănuită cu un tânăr medic din București și s-a logodit cu C. G. În timpul sezonului din 1908 cei doi iubăreți și-au rezervat cameră la Slănic, acolo unde destinul i-a unit, iar reporterul nu a mai făcut decât să înregistreze cu plăcere ,,această frumoasă idilă de romantism și realism, sigur fiind că tinerii căsătoriți care au avansat în timp vor fi admirați și invidiați de toți oaspeții Slănicului”.
În articolul ,,Slănicul Poeților”, semnatarul acestuia (din nou fără nume) face o analiză a vânzărilor ultimului său volum de poezii și constată cu plăcută surprindere că după București, cu 30 de exemplare vândute, urmează Slănicul, cu 16 exemplare, față de Brăila, cu 7, Piatra Neamț, cu 4, sau Bacău, cu 2. Pentru simțirea și mândria poetului, Slănicul e cu totul special, înseamnă cu totul altceva: ,,Cartea n-a a fost cumpărată pentru vanitatea de biblioman, ci cu ea s-au transportat tinerii în inima unei păduri, s-au lăsat pe bancă în coasta unui munte, ori pe pleoapa unui izvor, și acolo au fost versurile citite, gustate, înțelese adânc, cum numai în maiestuoasa tovărășie a dragostei și a naturii se poate pricepe și iubi versul unui poet. (…) N-am cunoscut niciodată mai adâncă plăcere ca răsplată literară, decât atunci în ora prozaică a socotelilor, când editorul putu să-mi încredințeze că versurile au fost mult mai citite în splendida stațiune a Slănicului, pe care nu-l cunoaștem de altfel, decât din laude unanime și din admirația cu care vorbeau de dânsul, cele mai frumoase guri și cu care îl priveau cei mai frumoși ochi de femeie”.
În ,,Românii de peste munți și Slănicul”  se vorbește despre faima Slănicului oglindită în presa vremii, printre care se numără și revista ,,Tribuna”. Aceasta elogiază stațiunea, ,,atrăgând atenția cititorilor din două motive: nimeni mai mult decât intelectualii noștri nu au nevoie de aceste băi; în al doilea rând, băile acestea sunt mai aproape de noi și nu-s scumpe, așa că și cei cu mijloace mai modeste pot să se ducă acolo”. Iar pentru surmenajul intelectualilor este indicată hidroterapia de la Slănic. Și tot revista mai face câteva observații, pe lângă valoarea izvoarelor minerale: ,,Ca loc de recreație, Slănicul este de asemenea, admirabil. Temperatura e potrivită, căldurile nu prea se cunosc pe acolo, aerul e îmbălsămat și plin de ozon; de vânturi este scutit, praf, zgomot nu există. Ore întregi poți să te plimbi pe aleile de brazi, pe țărmul unui râu de munte cristalin, cu o cascadă pe care s-o admire toată ziua; urcușuri nu sunt, doar dacă dinadins le cauți. Iar cine vrea distracții, poate avea destule. Înainte de toate, muzică bună militară în parcul de-o rară frumusețe, apoi teatru (aici joacă cele mai bune trupe din Iași și București), concerte și baluri pentru tineret, apoi joc de călușei la Cazinou, numeroase excursii prin împrejurimi”.
Așa cum se menționează în articolul ,,Misterul unui cadavru găsit lângă Slănic”, farmecul și poezia încântătoarelor peisaje ale Slănicului sunt din când în când tulburate ,,de întâmplări nenorocite care întristează lumea și ating inimile”. Și în continuare, articolul face referire la o descoperire lugubră făcută de mai mulți excursioniști din Slănic în drumeția lor spre satul Hârja. Și ce să vezi? Spânzurat de un copac atârna cadavrul unui bărbat ce se legăna la suflarea vântului. După anunțarea autorităților și în urma cercetărilor efectuate s-a constatat că cel spânzurat era Ianoș, de profesie lăcătuș și originar din satul Poiana-Sărată. După mai multe certuri cu soția sa, acesta ar fi fost alungat de acasă, în urmă cu cinci zile. Variantele vehiculate în acest caz nu au exclus crima și că autorul/autorii n-ar fi fost necunoscuți soției lui Ianoș, dar nici sinuciderea, tot ca urmare a repetatelor certuri dintre cei doi. Cert este că Parchetul din Bacău ,,a ordonat o severă anchetă, pentru a se limpezi misterul care învăluie această întâmplare dureroasă”.
La rubrica ,,Teatrul la Slănic” sunt creionate portretele doamnei și domnului Momuleanu, actori de prim rang ai Teatrului Național din Iași: ,,Doamna Eufrosina Momuleanu a realizat o serie de interpretări și creații foarte apreciate de cunoscătorii și amatorii artei dramatice. Foarte naturală în joc, cu o dicție frumoasă și cu o bună cunoaștere a rolurilor în care apare, dna Momuleanu va juca la Slănic în stagiunea curentă, pentru ca vizitatorii Slănicului să aibă prilejul de a-i aprecia calitățile artistice. Domnul Constantin Momuleanu este un element de valoare și indispensabil trupei ieșene, pentru care a și fost ales ca societar. Corect în toate interpretările, foarte multe și variate, dl Momuleanu, cu temperamentul său artistic și cu talentul său indiscutabil, a muncit mult pe tărâmul artistic și astfel a jucat atât în dramă cât și în comedie, întotdeauna cu pricepere și conștiinciozitate. Aceste câteva aprecieri artistice pentru soții Momuleanu, din partea noastră,  vor fi mărite de către vizitatorii Slănicului, care se vor convinge de puterea și valoarea artistică a fiecăruia în parte”.
Ziarul mai anunță printre altele și sosirea în stațiune a ministrului Lucrărilor Publice, Vasile G. Morțun, însoțit de dl inginer inspector Elie Radu și de prefectul județului Bacău, dl Vlaicu. Delegația a inspectat lucrările ce se întreprind pentru construirea șoselei Târgu-Ocna – Slănic-Moldova, ,,luând numeroase dispoziții pentru perfecționarea și urgentarea acestor lucrări”.
Am amintit într-un episod anterior că Vasile G. Morțun a fost primul deputat socialist din Parlamentul României, ulterior devenit liberal și că a fost unul dintre cei care l-au avut profesor de limbă germană pe Mihai Eminescu. Mai merită reținut faptul că în calitatea sa de ministru al Lucrărilor Publice, acesta a realizat reforma legii drumurilor, reorganizarea căilor ferate, îmbunătățirea navigației fluviale și maritime, votul universal și noua lege agrară. De asemenea, Vasile Morțun a devenit o figură marcantă și în lumea artistică a vremii sale. El s-a remarcat ca unul dintre puținii animatori ai mișcării cultural-artistice din România secolului al XIX-lea; a alcătuit o primă ediție a scrierilor lui Mihai Eminescu, intitulată Proză și versuri (1890) și a pregătit întâia ediție a operei lui Ion Creangă (Amintiri din copilărie și anecdote, în 1882). Ca scriitor, a publicat versuri, proză, piese de teatru și traduceri. El mai apare ilustrat și în câteva caricaturi (prezentate printre aceste rânduri) realizate de Nicolae S. Petrescu-Găină (1871 – 1931), un precursor al caricaturii românești și în același timp „un excelent compozitor și creator de figuri”, care i-a surprins în diferite ipostaze pe oamenii politici, artiștii și intelectualii din vremea sa.
Printre celelalte rubrici și articole care îmbogățesc sumarul acestui număr se distinge o corespondență specială de la Iași, din 28 iunie 1908, care prezintă pregătirile de vacanță ale ieșenilor, cuprinși de frenezia deplasărilor prin țară. Iar la întrebarea reporterului unde își vor petrece vacanța cu familia, răspunsul unanim al ieșenilor este: ,,La Slănic!” Și iată explicația: ,,Un moment dat îți face impresia că e vreun `Sf. Gheorghe` sau vreun `Sf. Dumitru` –  o zi de mutare, când cei setoși de odihnă pe timpul verii, cei dornici de munți, de izvoare miraculoase, de umbră și răcoare, de sănătate și viață vor să se mute `la Slănic`, locașul binecuvântat de Dumnezeu și de oameni… Așa încât, dragă cititorule, Iașul întreg pare a se muta la Slănic pentru tot timpul verii… Cei care au mai fost și care nu-l pot lăsa în fiecare sezon, ca și acei care n-au văzut încă acest paradis din sânul munților moldovenești”.
Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU Iași), Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj (BCU Cluj) și cotidianului ,,Deșteptarea”.
Sursa: BCU Iași, BCU Cluj; Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău. Grație domniei sale, o mare parte dintre fotografiile publicate în numerele acestei publicații se regăsesc și în episoadele prezentate, la care se adaugă și multe altele.
Sursa caricaturi Vasile G. Morțun: Nicolae S. Petrescu-Găină, reproduceri Wikipedia.
Mențiune: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași și BCU Cluj.
În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil.
(Va urma)

Continuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului Moldova” (din colecția Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași – BCU), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare.
În fapt, un jurnal al stațiunii Slănic-Moldova care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”, așa cum a fost denumită stațiunea pentru prima dată, chiar de către acest ziar.
Mențiune: Adaptarea, adnotările și completările la toate numerele din colecția acestui unic și inedit ziar sunt menite să întregească și să lămurească multe informații și aspecte din viața cotidiană, ca și a a personalităților vremii, care nu au fost în totalitate prezentate în paginile ziarului, tocmai pentru faptul că acestea erau cunoscute de lumea de atunci, în speță de cei din zona Moldovei, de unde veneau și cei mai mulți dintre vizitatorii stațiunii.
În acest episod: ,,Curierul Slănicului Moldovei”, Nr. 1, Anul VI, Duminică, 22 iunie 1908.
Din sumarul acestui număr: Curierul Slănicului în cel de-al șaselea an al existenței sale; preocupările administrației stațiunii; comerțul, industriile, ca și stațiunile balneare găsesc în consumatorul român un sprijin tot mai puternic; redeschiderea băilor în noul sezon 1908; este publicată în prmieră poezia ,,La Slănic” și o nouă nuvelă hazoasă; dieta și eficacitatea apelor minerale de la Slănic; în ultimii cinci ani, Epitropia a redus prețurile, tocmai pentru a satisface mai toate clasele sociale și a atrage cât mai multă lume în stațiune; Slănicul se poate mândri cu un corp medical de elită ce nu mai există în alte stațiuni din țară; se anunță deschiderea stagiunii teatrale la 1 iulie, cu un repertoriu alcătuit din mai multe premiere; la rubrica ,,Știri” se anunță Concursul de frumusețe ,,Regina Slănicului”.
Până a trece la prezentarea primului număr din noul sezon, iată două completări, care au fost omise în numărul trecut: Cu ocazia vizitei sale la Slănic-Moldova (6 -7 august 1907), generalul Averescu, ministru de război, făcând o preumblare prin parcul băilor, a zărit afișat pe una dintre tarabe, sumarul ultimului număr din `Curierul Slănicului`: ,,Vizibil `intrigat` de existenţa unui ziar propriu al unei stațiuni balneare romămânești, așa cum se găsesc în mai toate stațiunile balneare ale străinătăţii civilizate, dl Ministru a cerut redacţiei noastre, întreaga colecţie a ziarului. Se înţelege că imediat, și cu toată inima, ne-am grăbit să satisfacem dorinţa domniei-sale, făcându-ne plăcerea de a-i trimite și colecţia ziarului nostru din ultimii 4 ani de când apare”; în luna august 1907, scriitorul și omul politic Nicolae Gane (ales de cinci ori primar al Iașului!), ,,unul dintre cei mai distinși, iubiți și talentați fruntași ai țării” s-a numărat printre vizitatorii stațiunii.
În salutul de bun-venit adresat cu ocazia începerii noului sezon balnear, ziarul anunță cu mândrie intrarea în cel de-al șaselea an al existenței sale. Este vorba de al șaselea an consecutiv, cu începere din 1903, dar a mai fost și anul 1897, primul al apariției sale, cu 7 numere apărute.
Redacția ziarului mai afirmă și că acesta ,,își reia menirea de până acum, cu același avânt și entuziasm, cu aceeași dragoste și mulțumire sufletească”. Iată cum este explicată menirea și entuziasmul la care face referire: ,,Menirea sa este bazată pe un sentimentalism cald şi un umanitarism larg și sincer, căci în accentele sale el cheamă și recheamă pe toţi acei care simt necesitatea de a se repauza în timpul vacanţei, sau de a-și ameliora şi vindeca suferințele la acele de Dumnezeu binecuvântate izvoare de tâmăduire. Entuziasmul său e nesfârșit fiindcă nesfirşit e numărul acela de vizitaori ai Slănicului, care creşte din an în an, prelungind astfel animația acestei ninunate stațiuni climaterice până în ultimele zile de toamnă”.
Și preocupările administrației stațiunii au în vedere creșterea calității serviciilor prestate, dotarea și modernizarea bazei de tratament, dezvoltarea infrastructurii rutiere, construcția de noi clădiri pentru vizitatori și localnici: ,,În luna aprilie eforii au vizitat Slănicul, pentru a se convinge personal de îmbunătățirile noi pe care le proclamă organizarea acestor băi. De atunci, în mod permanent, unul dintre efori, activul și priceputul C. B. Pennescu a ținut în cea mai riguroasă supraveghere personală, lucrările și îmbunătățirile care s-au efectuat, ceea ce arată că și actuala administrație manifestă o străduință și un avânt de muncă și de inițiativă pentru stațiune, care o pun în fruntea celor mai vrednice și mai entuziaste administrații din țară”.
În plus, după ce o perioadă lungă de timp (și în ciuda repetatelor avertizări) ,,banul românesc era menit a înzestra, încuraja și a aduce mereu către progres numai și numai activitatea și bogăția străină”, se pare că mentalitatea economică își schimbă percepția și își îndreaptă atenția într-o mai mare măsură asupra consumatorului român: ,,Comerțul, industriile, ca și stațiunile noastre balneare găsesc azi în consumatorul român un sprijin puternic, ceea ce ne face să sperăm în realizarea progresului complet în toate ramurile activității noastre naționale și a bogăției solului nostru”. Iar darurile naturale cu care a fost înzestrată țara noastră își găsesc o exemplificare în stațiunile balneare din țară, precum Băile Slănic, unde vizitatorii au parte de relaxare, odihnă și refacerea sănătății, fapt care nu mai face necesară deplasarea și cheltuirea banilor românilor în străinătate: ,,Astfel, vizitatorii Slănicului săvârșesc deodată, pe lângă folosul sănătății lor și două mari opere de o netăgăduită însemnătate: dovedesc patriotismul lor îndreptând banul românesc spre ridicarea avuției românești și, contribuie căutând de interesul sănătății lor la marea operă de binefacere, Epitropia Casei `Sf. Spiridon` fiind un așezământ filantropic, în care se practică cele mai nobile sentimente ale omului: caritatea și iubirea aproapelui”.
În acest număr avem de-a face și cu o amplă analiză a stațiunii la începutul sezonului 1908, în articolul ,,Redeschiderea Slănicului”, care cuprinde cinci scurte capitole: ,,Din nou răsună îm minunatele dumbrăvi și poiene ale Slănicului, divinele glasuri ale privighetorilor reîntoarse din alte orizonturi, ca să intoneze cu sfințenie, parcă, preludiul de deschidere al sezonului curent. Căci apărând din ce în ce într-o splendoare feerică – datorită activității neîntrerupte a celor care îl conduc – ne-am obișnuit atât de mult cu Slănicul, acest mic paradis al Moldovei, căci l-am îndrăgit cum te îndrăgostești de o femeie, de a cărei frumusețe nu te mai saturi sorbind-o din priviri (capitolul ,,Preludiu”). Urmează apoi capitolele ,,Farmecul localității”, ,,Ce ne atrage la Slănic?”, ,,Alte îmbunătățiri” și ,,La Slănic”. Și de ce acest din urmă îndemn, ,,La Slănic!”? Pentru că ,,acolo veți găsi umbra și răcoarea binefăcătoare, acolo vă veți îmbăta de farmecele misterioase ale naturii, la Slănic veți visa în nopțile senine, albe ca ziua și acolo veți găsi ochii fascinați și sugestivi ai frumuseților din care v-ați făurit cele mai frumoase idealuri!”
Și pornind de la acest îndemn este publicată, în premieră, poezia ,,La Slănic” (autor care se semnează cu pseudonimul Yspas), scrisă după o arie din opereta „Băile de la Slănic” și cântată de fanfara dirijată de capel-maistrul Cavaler Petro Rewotty. Acesta a compus şi o parte din muzica operetei, considerată una dintre puţinele compoziţii din lume dedicate unei staţiuni, pe versurile publicistului băcăuan, Costache Radu. Iată poezia:
,,La Slănic (se cântă după o arie cunoscută)”
,,I De vrei să scapi de osteneală/ Şi să mai petreci un pic!/ Să nu mai stai la îndoială!/ Du-te, du-te la Slănic!// II Dacă vrei de orice boală/ Să scapi aşa, ca prin nimic/ Nu-ţi mai face osteneală!/ Şi du-te, du-te la Slănic!// III De vrei să ai puteri la muncă,/ Şi spor mai mult; apoi iţi zic:/ Nu-ţi face socoteli la pungă/ Şi du-te, du-te la Slănic!// IV Bătrân, ce gârbov ești la faţă,/ Și vrei să-ntinereşti!/ Nimic nu poate să-ți dea dulcea viaţă/ Ca aerul de la Slănic!// V Tinere, de vrei, vre-odată,/ Să nu regreţi după nimic!/ Ia-ţi de-acasă mamă, tată!/ Și du-te, du-te la Slanic!// VI Artist, ce vrei, cu-a ta scutire,/ Iar nu să joci după „tipic”,/ „Lasă Iaşi-n părăsire/ Și du-te, du-te la Slănic!// VII Femei ce vreţi în fericire/ Să duceţi viaţa mai cu şic!/ Vă dau un sfat cu mulţumire/ Veniţi cu toate la Slănic!// VIII Români din orice unghi de ţară,/ Și mai bătrîni, şi mai în spic!/ De vreţi să ştiţi ce-i viaţa dară/ Veniţi cu toţii la Slănic!// IX Din ce-aţi strâns economie,/ Nu lăsaţi nici irmilic/ Căci acolo-i veselie/ Sănătate – La Slănic!// X La Slănicul din Moldova/ Viaţa-i dulce și cu şic./ Cum n-o poate spune slova/ Veniţi dară la Slănic!” (Yspas).
Poezia continuă cu o nuvelă hazoasă semnată de autor cu pseudonimul ,,Bobocilă”, de altfel, ca și în cazul poeziei de mai sus (cu pseudonimul ,,Yspas”) și intitulată ,,Un milion la Slănic”, o scurtă povestire despre un moșier, care după ce își instală soția și fiica în ,,raiul pământesc” de la Slănic, se întoarse în urbea sa, unde avea de rezolvat o sumedenie de probleme, dar toate ,,îi mergeau după voie”. Mai mult, într-o zi, pe când se întorcea acasă zări în geanta sa, ghemuit într-un colț, un bilet de loterie, pe care îl ia, îl desface, se uită la data tragerii și vede că trecuse de-abia o zi. Cu gândul fugar la câștigul cel mare, zâmbi și își zise în sinea lui, că dacă toate îi merg atât de bine, de ce n-ar primi o telegramă prin care să fie înștiințat că a câștigat lozul cel mare, deoarece nu dorea ca norocul să-și bată joc de el. Când a ajuns aproape de casă îl văzu pe la poartă pe ,,împărțitorul de telegrame” (poștaș), care îi spuse boierului că se poate considera cel mai fericit om. Fiind convins că e vorba de marele câștig, în valoare de 1 milion de lei, ,,bietul om, zăpăcit de bucurie, fără să observe, scoase și dădu împărțitorului un bilet de bancă de o mie de lei, care zăpăcit și el îi lăsă telegrama și o șterse telegrafic”. Pentru moment, fericitul muritor fu așa de impresionat că nici nu a deschis telegrama, apoi, după ce își reveni o citi uluit: ,,Dragă papa, vino imediat, mama a născut un băiat! Fata, ta, Lucreția”. După ce își reveni, acesta zise: ,,Un băiat născut la Slănicul Moldovei face mai mult decât un million!”
În afară de articolul dedicat curei de hidroterapie și proceduriloe necesare pentru o corectă aplicare a lor (despre care am amintit în numerele trecute), mai sunt publicate și alte două articole medicale despre dietă și eficacitatea apelor minerale. În timp ce apele minerale sunt bine cunoscute în țară și străinătate pentru faptul că tratează toată gama bolilor digestive și nu numai, ni se reamintește că aceste izvoare pot asigura continuarea curei și acasă, datorită modului perfecționat de exploatare, îmbuteliere și livrare asigurat prin sprijinul farmacistului I. Werner din Iași, concesionarul apelor de la Slănic și furnizor al Casei Regale. Pe de altă parte, în privința dietei, lucrurile sunt mult mai stricte, întrucât în timpul curei cu ape minerale, medicii din stațiune interzic consumarea următoarelor: ,,mâncăruri grase, sosuri și făinoase, salate cu oțet, condimente, prăjituri grase, pâine neagră, pește afumat, ardei, vinete, varză, mazăre, fasole boabe, murături, fructe verzi (mere, pere, fragi, zmeură, mure), brânzeturi iuți și tari, cafea, băuturi alcoolice (rachiu, mastică, rom, coniac, lichioruri, vin, bere)”.
În privința prețurilor practicate, Epitropia le-a redus semnificativ în ultimii cinci ani, astfel încât acestea să satisfacă toate cerințele și să atragă un număr tot mai mare de turiști: ,,Epitropia a mers pe această cale spre folosul special al suferinzilor. Se poate deci trăi la Slănic, în bune condiții, chiar și în plin sezon și cu 5 lei pe zi: 1, 50 lei camera, 2, 50 lei masa, 1 leu baia.
Cât despre corpul medical, nu se poate vorbi decât la superlativ: ,,Fără a exagera, putem spune că localitatea noastră este unica stațiune balneară românească, care posedă un număr atât de mare de medici distinși, apreciați și într-adevăr neobosiți în îndeplinirea înaltei lor misiuni. Pe lângă dl dr. A. Brăescu, priceputul și conștiinciosul director al stabilimentului de hidroterapie, care încă de la 15 mai și-a început activitatea binefăcătoare pentru suferinzii din Slănic, în localitatea noastră se mai găsesc dra dr. Aronovici, dna dr. Dochman – asistente la stabilimentul de hidroterapie, dl dr. C. Missir – medic sanitar, dra dr. Forăscu și dra dr. Rojniță – asistente la stabilimetul de hidroterapie – Secția doamnelor, dr. I. Tatos și dr. Alex Saicu, asistenți în cadrul aceluiași stabiliment – Secția bărbați. Bineînțeles, de la 1 iulie sosește la Slănic și prof. dr. Ludovic Russ junior, medic-inspector al stațiunii.
În acest număr se insistă ceva mai mult și pe noua stagiune teatrală de la Slănic, pentru că, teatrul este principala distracție culturală și artistică, iar pe scenă vor evolua și în acest an, cei mai buni artiști ai Teatrului Național din Iași, dar și de la alte teatre din țară, sub direcția lui C. Ionescu și V. Cuzinschi, cu un repertoriu pe cât de bogat, pe atât de interesant și distractiv. Premierele puse în scenă în acest an sunt: ,,Sanda”, ,,Câinele din Baskerville”, ,,Loc femeilor!”, ,,Toți bărbații poartă coarne”, ,,Parfumul” etc, iar actorii trupei sunt Vlad și Verona Cuzinschi, Eufrosina și Constantin Momuleanu, C. Ionescu, Romald Bulfinski, Mitzi Ionescu, Natalia Vasiliu și alții.
La rubrica știrilor există și o informație despre Concursul de frumusețe ,,Regina Slănicului”, conform căreia, abonații ziarului (1, 25 lei abonamentul și 10 bani numărul) vor primi o dată cu ultimul număr al Curierului din acest sezon și o planșă, artistic executată, cu fotografia celei mai frumoase domnișoare/doamne dintre vizitatoarele Slănicului: ,,Modul cum se va face alegerea Reginei Slănicului, îl vor afla cititorii într-unul din numerele viitoare ale ziarului nostru. De pe acum însă, putem spune că atât abonații cât și cititorii noștri vor lua parte activă la această grea și delicată alegere”.
Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU Iași), Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj (BCU Cluj) și cotidianului ,,Deșteptarea”.
Sursa: BCU Iași, BCU Cluj; Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău. Grație domniei sale, o mare parte dintre fotografiile publicate în numerele acestei publicații se regăsesc și în episoadele prezentate, la care se adaugă și multe altele.
Mențiune: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași și BCU Cluj. În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil.
(Va urma)

Continuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului Moldova” (din colecția Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași – BCU), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare.
În fapt, un jurnal al stațiunii Slănic-Moldova care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”, așa cum a fost denumită stațiunea pentru prima dată, chiar de către acest ziar.
Mențiune: Adaptarea, adnotările și completările la toate numerele din colecția acestui unic și inedit ziar sunt menite să întregească și să lămurească multe informații și aspecte din viața cotidiană, ca și a a personalităților vremii, care nu au fost în totalitate prezentate în paginile ziarului, tocmai pentru faptul că acestea erau cunoscute de lumea de atunci, în speță de cei din zona Moldovei, de unde veneau și cei mai mulți dintre vizitatorii stațiunii.
În acest episod: ,,Curierul Slănicului Moldovei”, Nr. 6, Anul V, Marți, 14 august 1907.
Din sumarul acestui număr: Slănicul suferă de pe urma fluctuațiilor politice; redacția ziarului ia atitudine împotriva denigrării în presă a epitropului C. B Pennescu; sunt publicate date și informații relevante din Raportul stagiunii balneare pe anul 1906; o dramă misterioasă produce disperare între doi logodnici; o excursie pe muntele Șandru fixată în caietul de amintiri al redactorului-șef, M. Miereanu; despre proiectele de viitor ale Slănicului; Știri din stațiune; generalul Averescu în vizită la Slănic-Moldova; din notele și impresiile redactorului-șef M. Miereanu.
În vremurile atât de tulburi ale politicii românești de pe la 1900, cei doi termeni din titlul articolului publicat pe prima pagină, respectiv ,,Politica și Slănicul” formează ,,o ciudată apropiere de cuvinte și cu toate astea, inevitabilă”, mai ales atunci când ,,politica” evocă parcă ,,un vis neplăcut într-o lume uitată pentru moment”, ca cea a Slănicului. Da, într-adevăr, ,,Politica și Slănicul e cel mai straniu și mai displăcut contrast de vorbe: splendoarea cea mai fascinantă a firii (compusă din vălmășagul acela de energii risipite, acea lacomă revărsare de viață întinsă și pasionată, acel sublim nebun de după himere de-o clipă, cel mai sublim contrast al acestei vieți zbuciumate), unită cu cea mai odihnitoare liniște a unei lumi dezmierdată de șopotul fermecător al pârâiașelor și vuietul maiestuos ce ieșea din văgăunele prăpăstioase ale munților”. Dar cu toate acestea, trebuie spus că Slănicul suferă de pe urma fluctuațiilor politice care determină ca la cârma stațiunii să se perinde diferite administrații, în funcție de interesele politice din fiecare perioadă. Și nu că administrațiile care s-au tot succedat nu s-ar fi implicat în dezvoltarea/modernizarea stațiunii, dar ,,o administrație continuă, care să se identifice, atât cu intimitatea vieții Slănicului cât și cu zilnicile necesități reclamate de propășirea lui, roadele sacrificiilor făcute ar fi, cu certitudine, mult mai mănoase”. Iar ,,dacă firul activităților înțelepte inaugurate de actuala administrație – formată din C. B. Pennescu, Dimitrie Botez și dr. Emil Pușcariu (toți cei trei au fost prezentați în numerele trecute ale ziarului) ar putea fi condus cu aceeași solicitudine și în viitor, multe și mari foloase ar putea rezulta pentru viața Slănicului”.
În articolul ,,O campanie nedreaptă”, redacția face o cuvenită mențiune, potrivit căreia părăsește pentru moment ,,linia de conduită și programul său (menite să pună în relief meritele și frumusețea celei mai importante stațiuni balneare și climaterice din țară) și ,,să ridice mănușa pentru a apăra un om lovit pe nedrept”. Persoana la care se face referire este epitropul C. B. Pennescu, ,,unul dintre epitropii Casei ,,Sf. Spiridon” și, împreună cu colegii săi, unul dintre cei mai buni și mai iscusiți administratori pe care i-a avut această binefăcătoare instituție”. De fapt, despre ce este vorba? ,,Un ziar din Capitală, a cărui specialitate este de a ataca pe oameni ce se impun prin vrednicia lor și de a lupta împotriva a tot ce e bun și sănătos, un ziar pe care toată lumea îl cunoaște din campaniile sale exagerate, nedrepte, dezordonate, absurde – și-a luat de astă dată `nobila sarcină` de a lovi în dl C. B. Pennescu, fără a voi să vadă că prin aceasta atinge mai puțin pe un om care e deasupra unor asemenea atacuri, cât mai cu seamă, în instituția pe care acest om o conduce și o reprezintă”. Mai departe, redacția afirmă că nu dorește a intra pe un teren minat și nu va căuta să demosntreze lucruri și fapte, care din fericire se pot lesne cerceta și verifica. ,,Dar – se spune în continuare – socotim că e de datoria noastră să relevăm faptul acesta, prea obișnuit în moravurile presei române și să înfierăm procedeul incalificabil, care duce lupta politică dincolo de câmpul său de desfășurare până în actele de activitate străine politicii și uneori, chiar până în viața privată a adversarilor. Acest procedeu, care culminează în cazul ziarului bucureștean este nenorocirea multora dintre oamenii noștri politici. El nu înțelege lupta decât ca mijloc de exterminare (concepție pe care nici războiul modern n-o mai înfățișează) și nu știe a-și face scrupule (adică a-și pune probleme de conștiință, n. a.) nici din armele pe care le alege, nici de felul în care le mânuiește”. Susținerea lui C. B. Pennescu, ca și a oricărui om de bine reiese și din finalul articolului: ,,Încredințați că opinia publică și nepărtinitoare și-a fixat hotărârea sa în campania de care vorbim, nu putem lăsa prilejul să treacă, fără a nu aduce, o dată mai mult, atât dlui Pennescu, ca și colegilor săi, toți oameni de valoare și de ispravă, toți însuflețiți de cele mai bune intenții pentru propășirea Slănicului, laudele și mulțumirile tuturor acelora care au fost în anul acesta la Slănic”.
Pentru o mai bună informare a cititorilor ziarului, în acest număr sunt reproduse câteva părți din lucrarea ,,Raport medical asupra stagiunii balneare de la Slănic-Moldova pe anul 1906”, practic, un buletin informativ deosebit de important pentru cunoașterea activităților desfășurate în stațiune (cu precădere a celor medicale), întocmit de către prof. dr. Ludovic Russ junior. Totuși, pe coperta și la finalul documentului apare înscris eronat numele medicului Ludovic Russ senior, care a trăit între 1816 – 1888, de unde reiese faptul că acesta nu avea cum să întocmească Raportul în 1906, ci este vorba de fiul său, dr. Ludovic Russ junior (1849 – 1911), medic-inspector al stațiunii încă din 1886.
Iată câteva interesante și inedite date și informații cuprinse în raport: temperaturile înregistrate în luna august 1906 au fost plăcute și nu au depășit de regulă 25 de grade Celsius; în anul curent, Băile de la Slănic au fost vizitate de aproximativ 5. 000 de persoane, cei mai mulți fiind din București (512), Iași (280), Galați (166) și Brăila (128); consultații medicale pentru a indica o cură balneară au fost prescrise pentru 2. 336 de persoane, de către medicii Ludovic Russ junior, dr. G. Pastia, directorul Stabilimentului de Hidroterapie, în timp de dr. D. Stenner, asistent la același stabiliment a făcut ,,analizele chimico-microscopice biologice”; bolnavii care și-au căutat vindecare sau alinare sufereau de boli digestive, respiratorii, renale, circulatorii, neurologice, glandulare etc; în afară de climatul natural atât de benefic al stațiunii și de bogația și diversitatea izvoarelor minerale de aici, un alt factor terapeutic de valoare incontestabilă l-au prezentat și ,,aparatele de inhalații Thermo-variator ale dr. Bulling, din Bad Reichenhall (renumită stațiune balneară și salină din Germania, n. a.); alte mijloace curative mai sunt ,,instalațiile de aer comprimat, Stabilimentul de Hidroterapie și instalațiile de băi minerale calde din hotelul Racoviță”; s-a construit o nouă spălătorie și s-a pus un accent sporit pe igiena și salubritatea din stațiune; a crescut gradul de confort și calitatea serviciilor în unitățile de cazare și restaurante, cu observația că cele din urmă, mare parte dintre ele, conțineau anumite feluri de mâncare nepotrivite curei de ape minerale (adică lipsa dietei, n. a.); alimentele de primă necesitate au fost în genere de bună calitate, precum carnea, laptele și pâinea; legumele s-au adus fie din Brăila sau Galați, dar și din localitate, deși uneori s-a simțit lipsa de legume proaspete, mai cu seamă spre sfârșitul sezonului, drept pentru care s-a propus înființarea unei grădini/sere în care s-ar putea cultiva spanac, mazăre, fasole boabe, conopidă, salată verde, morcovi etc, tocmai pentru a preveni aceste lipsuri; și în acest an a funcționat în timpul sezonului farmacia foarte bine aprovizionată a farmacistului I. Werner din Iași, care mai avea și calitatea de ,,exploatator al apelor de la Slănic”, acesta reușind să expedieze în ultimul an (septembrie 1905 – septembrie 1906), un număr de 38. 909 sticle de apă minerală de la Slănic (în 1907 exportul apei de Slănic aproape că s-a dublat); în 1906 s-au înregistrat o serie de venituri importante obținute din tratamentele efectuate: băi minerale calde (5.562 de proceduri) în valoare de 13. 163 lei, băi de hidroterapie (12. 155 de proceduri) în valoare de 19. 808 lei, ședințe de aer comprimat (1. 166 de proceduri) în valoare de 2. 332 lei, inhalații Bulling (874 proceduri) în valoare de 1. 748 lei. Totodată, sa-u acordat băi gratuite, scutire de taxe și locuințe, pentru 728 de persoane, din care 40 au primit și o indemnizație de hrană de 1 leu pe zi până la completarea sumei de 1. 000 lei. Referitor la veniturile obținute din cazare și agrement acestea au fost: 47. 732 lei pentru spațiile de cazare închiriate, 13. 917 lei pentru taxa de cură și muzică, 11. 441, 25 lei pentru jocul de căișori, 12. 358 lei pentru jocul de cărți 5. 745, 75 lei din serviciul la camere, 177, 25 lei fotoplasticul etc. Ultimul capitol al raportului are în vedere mai multe deziderate considerate necesare pentru prosperitatea Slănicului, din punct de vedere medical: o nouă analiză a izvoarelor minerale și captarea Izvorului Nr. 6; existența unui personal format din băieți sau fete în costume naționale care să îi servească pe vizitatori și să mențină curate aceste locuri; modernizarea Stabilimentului de Hidroterapie; grajdul de la frontieră să fie mărit și populat cu vaci sănătoase, bine hrănite și controlate din punct de vedere sanitar-veterinar; modernizarea și dotarea cu aparate noi a instalațiilor pentru inhalații, cum ar fi de exemplu aparatele Guttafer (inventate tot de dr. Bulling), prin care ,,se pot pulveriza lichidele de inhalat așa de fin, încât să pătrundă până în cele mai fine ramificații bronhiale din plămâni, aparatele fiind o combinație de aer comprimat cu un aparat special de pulverizat; ca aparate de control pentru cură este necesară procurarea unui spirometru (dispozitiv medical care măsoară capacitatea de respirație a plămânilor și poate diagnostica și monitoriza anumite afecțiuni respiratorii), precum și achiziționarea de scaune cu rotile pentru persoanele cu probleme de motricitate sau alte grave afecțiuni. Raportul a apărut sub formă de broșură, editată de Casa Spitalelor și Ospiciilor ,,Sf. Spiridon” din Iași, Tipografia ,,H. Goldner”, Iași, 1907.
În ,,Reportajul Slănicului” este publicată ,,o dramă plină de peripeții misterioase care ar putea constitui subiectul unui roman senzațional” și care se referă la povestea de dragoste a unui băiat din Poiana Sărată, un alt sat vecin de peste munte al Slănicului. Ajuns la Iași, acesta se îndrăgosti de fata unui pensionar bine cunoscut în oraș, iar după mai multe peripeții, în chiar ziua logodnei celor doi tineri (Mihai și Maria), în momentul în care mama băiatului își făcu apariția, tatăl logodnicei ,,dădu un țipăt de uimire și îngălbenindu-se, căzu trăsnit”. De ce? Pentru că o recunoscuse pe cea pe care o părăsise cu mulți ani în urmă și cu care avea un băiat, nimeni altul, decât cel de față, viitorul logodnic și ginere, de fapt, fratele vitreg al fiicei sale! ,,Oricine își poate închipui dezolarea celor doi logodnici și jalea ce a urmat în casa bătrânului pensionar. Nenorocitul Mihai e cu mintea aproape rătăcită, iar sărmana Maria abia mai poate suferi chinurile pricinuite de această dramă”, se arată în finalul acestui nou și inedit reportaj.
Impulsionați probabil de crearea în 1903 a Societății Turiștilor Români, care a înființat secțiuni în mai multe localități din țară, inclusiv la Iași și la Bacău, redactorul-șef al Curierului a constituit grupuri de excursioniști formate din iubitorii de drumeții și a început să organizeze excusrii prin împrejurimile Slănicului. Motivația acestuia a avut în vedere atât scopul asociației, respectiv cel „de a dezvolta sportul excursiilor, de a înlesni cunoașterea frumuseților țării și de a întări astfel iubirea de patrie și de neam”, cât și ,,membrii acesteia, printre care s-au numărat personalități de seamă ale vieții culturale și politice din acea vreme: prințul moștenitor Ferdinand, Simion Mehedinți, Alexandru Vlahuță, Ion I. C. Brătianu, Ion Cantacuzino, Tache Ionescu, Spiru Haret, Grigore Antipa, Ion Pillat, Alexandru Davilla și alții. Așadar, după vreo două excursii organizate peste munte, la Hârja și Poiana Sărată, iată că, luni, 30 iulie 1907, cei ,,treizeci și mai bine de excursioniști” și-au propus și au și realizat, o ascensiune pe Muntele Șandru, în ciuda condițiilor meteo, nu tocmai favorabile: ,,Ce mare lucru e însă puterea hotărârii și ce bun lucru e speranța! Am plecat fiindcă trebuia să plecăm, fiindcă eram hotărâți să plecăm. Nu ne-au putut opri nici indicațiile barometrului, nici trista coamă a munților, fiincă barometrul entuziasmului nostru indica cel mai statornic `beau fixe` (adică totul arăta bine, n.a.). După ce au fost încântați de superbitatea peisajelor ce li se desfășurau în fața ochilor, drumeții au ajuns în jurul orei 13.00, pe Vârful Șandru, la peste 1. 600 m deasupra mării, în plini nori. ,,Da, în plini nori! Și tocmai aceasta a fost partea măreață și tristă a excursiei. Dacă e măreț ca prin mijloace simple de locomoție să te vezi plutind în mijlocul norilor cenușii, noi am avut totuși, o vagă senzație de tristețe în fața orizontului închis, care nu putea mulțumi ochii noștri lacomi de frumos”. Într-adevăr, după cum relata redactorul-șef, dintre toate frumusețile care trebuiau să se întrezărească la orizont, respectiv alte importante culmi muntoase din țară, sau zona Brețcu – Brașov, nimic nu se putea desluși din cauza norilor. Însă, povestirea unuia dintre excursioniși, i-a deschis aripile fanteziei naratorului nostru, care l-au făcut să vadă undeva departe, dincolo de nori, ,,nu numai Brașovul, ci Alpii înșiși, cu toată bogata lor splendoare”. Și spre seară, ,,când cavalcada iubitorilor de munte a intrat cu zgomot în Valea Slănicului, am simțit deodată toată oboseala uitată în mijlocul plăcutelor senzații. Și cu mâna amorțită am scris pe carnetul de însemnări: `Luni, 30 iulie 1907, Șandru`, pentru a fixa data aceasta, de frumoase și bogate amintiri”, scria la încheierea drumeției, redactorul-șef, M. Miereanu (articolul ,,O ascensiune pe Șandru”).
În mod cert, așa este, căci unul dintre cele mai frumoase și mai căutate trasee din Munții Nemira, care oferă și senzații unice are ca punct de plecare fostul camping al stațiunii Slănic-Moldova (RAI 11), după care urcă pe Culmea Căprioarei până aproape de Vârful Șandru Mare (1. 640 m), străbate culmea principală a Munților Nemira și se termină la coada Lacului de acumulare Poiana Uzului. Traseul Slănic-Moldova-Valea Uzului este marcat cu bandă albastră, are circa 30 km (cam 9 – 10 ore de mers) și necesită, în funcție de anotimp, echipament corespunzător și o condiție fizică bună. ,,Frumusețea muntelui, peisajele care încântă privirea, sălbăticia locurilor fac să merite tot efortul depus pentru parcurgerea traseului. Dar mai ales, faptul că aici întâlnim un fenomen unic în toată zona Moldovei și destul de rar în România, care poate fi observat doar de pe vârful Șandru Mare. Este locul de unde, în condiții meteorologice optime, adică în perioadele mai reci ale anului, cu cer senin, se pot admira crestele Munților Bucegi, Piatra Craiului, Iezer-Păpușa (aflați la aprox. 150 km depărtare), sau Depresiunea Târgu-Secuiesc – Brașov. Iar ceva mai jos, de pe Vârful Farcu Mare (1. 498 m) ni se dezvăluie imaginea impresionantă a Barajului și Lacului de acumulare Poiana Uzului, barajul fiind construit din contraforţi de 80 m înălţime şi cu un volum de apă de 90 mil. mc, al doilea de acest fel din Europa, fiind dat în exploatare în anul 1972. Toate aceste imagini, parcă realizate cu efecte speciale sunt posibile datorită reflexiei luminii, în anumite condiții atmosferice, când aerul este curat și rece (din articolul intitulat ,,Fenomen rar în zona Moldovei, vizibil în stațiunea Slănic-Moldova”, semnat de subsemnatul, care poate fi citit integral în Deșteptarea, la https://www.desteptarea.ro/fenomen-rar-in-zona-moldovei-vizibil-in-statiunea-slanic-moldova/.
Epitropia Casei ,,Sf. Spiridon” din Iași și-a propus o serie de reforme privitoare la stațiune, câteva dintre ele fiind publicate în acest număr: ,,desființarea actualei clădiri a hidroterapiei care este total improprie și construirea unei instalații sitematice, pe locul dintre Cazinou și intrarea în Slănic; canalizarea Slănicului și alimentarea lui cu apă potabilă; dărâmarea tuturor clădirilor existente în parc și reclădirea lor pe terenul cuprins între pârâul Slănicului și poalele muntelui, de sub vila dlui Gheorghiu, schimbare necesară pentru ca central Slănicului, cuprins de jur împrejur de munți, să fie rezervat exclusive parcului și florăriei, iar clădirile să formeze un cerc care să împrejmuiască parcul; construirea unui nou hotel vis-à-vis de Casa Administrației, cu 20 de camere și restaurant propriu; continuarea refacerii cheiului pârâului Slănic și a parapeților de pe malurile lui; să se construiască pe malul drept al pârâului Slănic, două restaurante, farmacia, băcănia și magazii etc”.
Ziarul anunță că în data de 6 august 1907, Slănicul ,,a avut cinstea de a primi, pe neașteptate, vizita domnului General Averescu”, numit nu cu multă vreme în urmă, ministru de război în guvernul Sturdza (la 12 martie 1907): ,,Dl General a sosit cu automobilul, direct din București, însoțit fiind de prințul George Valentin Bibescu și soția acestuia, prințesa Martha Bibescu (romancieră, poetă, politiciană și memorialistă română și franceză). Distinsul oaspete a fost salutat la intrarea în Slănic de către dl C. B. Pennescu, deputat de Iași și epitropul Casei `Sf. Spiridon`, cu care s-a întreținut vreme îndelungată. După aceea, domnul General a vizitat cu de amănuntul localitatea noastră, admirând frumusețea naturală și instalațiile moderne de pe proprietatea Epitropiei. În dimineața zilei de marți, dl ministru a părăsit Slănicul, nu înainte de a mulțumi cu multă căldură dlui Pennescu, pentru frumoasa primire ce i s-a făcut aici”. (Alexandru Averescu (1859 – 1938), general de armată, apoi mareşal, om politic, membru de onoare al Academiei Române din 7 iunie 1923, a condus armata română spre marile victorii de la Mărăşti şi Oituz în Războiul pentru Întregirea Neamului).
Mai aflăm din acest număr al ziarului că ASR Principesa Maria a renunțat de a mai veni anul acesta la Slănic, așa cum se anunțase în prealabil. În schimb însă, A lteța Sa a hotărât ca anul viitor (în 1908) să petreacă 25 de zile la Băile Slănic.
Și tot M. Miereanu mai publică și o frumoasă descriere a Cascadei în timpul nopții, scriere pe care i-o dedică lui Eugen Herovanu, prozator, jurist (doctor în drept) și om politic român (1874 – 1956), care a îndeplinit și funcția de primar al orașului Iași (în 1922). Toate însemnările pe care le-a publicat în acest ziar M. Miereanu au fost incluse în lucrarea ,,O vară la Slănicul Moldovei”, un volum de note şi impresii, apărut în anul 1906, datorită lui M. Miereanui. Și o notă a acestuia: ,,Prea puţine volume au mai rămas disponibile. Preţul este de 60 bani exemplarul. A se adresa redacţiei ziarului nostru”.
Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU Iași), Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj (BCU Cluj) și cotidianului ,,Deșteptarea”.
Sursa: BCU Iași, BCU Cluj; Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău. Grație domniei sale, o mare parte dintre fotografiile publicate în numerele acestei publicații se regăsesc și în episoadele prezentate, la care se adaugă și multe altele.
Mențiune: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași și BCU Cluj. În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil.
(Va urma)

Continuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului Moldova” (din colecția Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași – BCU), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare.
În fapt, un jurnal al stațiunii Slănic-Moldova care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”, așa cum a fost denumită stațiunea pentru prima dată, chiar de către acest ziar.
Mențiune: Adaptarea, adnotările și completările la toate numerele din colecția acestui unic și inedit ziar sunt menite să întregească și să lămurească multe informații și aspecte din viața cotidiană, ca și a a personalităților vremii, care nu au fost în totalitate prezentate în paginile ziarului, tocmai pentru faptul că acestea erau cunoscute de lumea de atunci, în speță de cei din zona Moldovei, de unde veneau și cei mai mulți dintre vizitatorii stațiunii.
În acest episod: ,,Curierul Slănicului Moldovei”, Nr. 5, Anul V, Joi, 2 august 1907.
Din sumarul acestui număr: Slănicul, prezent și viitor; Alex Poni, fiul distinsului om de știință, academician și om politic, Petru Poni, la conducerea Epitropiei din Iași; renumitul constructor de poduri, căi ferate și șosele, ing. Elie Radu sosește la Slănic-Moldova, pentru demararea lucrărilor de construcție a șoselei Târgu-Ocna – Slănic-Moldova; reguli cu privire la cura internă cu apele minerale și o statistică a momentului; cele mai mari nume ale teatrului românesc pe scena Cazinoului din stațiune; este omagiat serdarul Mihalache Spiridon, la împlinirea a 106 ani de la descoperirea primului izvor mineral de către acesta și se face și o referire la cam ce va fi peste 106 ani, adică în 2013!
Începând din luna iunie, sezonul e în plin toi la Slănic-Moldova, iar atmosfera de aici, în comparație cu alte stațiuni din țară este mult mai animată și mai veselă: ,,Lipsa de viață, monotonia obsedantă, care uneori devine exasperantă, dau celor mai multe dintre stațiunile noastre balneare aerul unor adevărate spitale, în care nu miroase decât a boală și a lâncezeală.
Nu tot așa e și cu Slănicul. El e frumos, e poetic, e grandios, e fermecător, e miraculos, e și vesel însă. În Slănic se trăiește, viața lui nu se scurge cu acea monotonie care trudește sufletul, viața lui e veselă și plină de cea mai distractivă intensitate. Mulțimea variată de figuri și îmbrăcăminte care întețește aleile, acel amalgam de voci, muzici, strigăte, care din depărtare se aud ca un murmur adânc și ropotitor, acele melodii frumoase ce se îngână în diminețile răcoroase ale Slănicului cu ciripitul păsărilor din codru, îți dau ceva din poezia unui colț străin obișnuitei vieți pământești; parcă nu mai trăiești pe pământul țării românești, se pare că sufletul nu te-ar mai lăsa să te desparți de acest dumnezeiesc și sublim cuib al munților. Și nu ne vom despărți decât târziu de tot, când codrul va începe a se-ngălbeni” (articolul ,,Toiul Slănicului”). Așa e acum Slănicul, cât despre viitor, acesta e privit cu mult optimism, mai ales de când s-a aflat de construirea șoselei între Slănic și Târgu-Ocna și chiar de o ,,linie ferată de interes local, care să poată servi cu folos băile și să înlesnească buna și comoda comunicație a vizitatorilor” (acest din urmă obiectiv nu a mai fost realizat). Pentru că, o nouă infrastructură va duce la dezvoltarea stațiunii care nu va mai fi de recunoscut, unde hotelurile și vilele se vor înmulți, iar toată această sălbăticie minunată va lua o nouă și nemaivăzută înfățișare.
În câteva fraze este prezentat în acest număr, noul director al Epitropiei Iași, care nu este altul decâu fiul reputatului profesor, om de știință și fruntașului politic, Petru Poni. Despre Alex Poni se spune că ,,în firea lui e ceva ca un amestec de calități ereditare: seriozitatea blândă a tatălui cu ceva din privirea visătoare a mamei, completată cu o amabilitate extremă, gata de a servi pe toată lumea”. Tatăl său, Petru Poni (1841 – 1925), a fost un chimist, mineralog, profesor universitar şi academician român, om politic. A urmat, între 1852 şi 1859, liceul de la Academia Mihăileană din Iaşi. Continuă studiile în specialitatea fizică şi chimie la Paris, ca bursier la Collège de France şi Sorbona. Întors în ţară, este numit în 1866 ca profesor, la Liceul Naţional. În octombrie 1878, ocupă prin concurs catedra de chimie de la Universitatea din Iaşi, post pe care l-a deţinut timp de 33 de ani. Aici, a înfiinţat primul laborator de chimie al Universităţii din Iaşi, în 1882, şi Catedra de Chimie organică, în 1891. În 1897, împreună cu Anastasie Obregia, inaugurează în noua clădire a Universităţii, un laborator modern de chimie. În 1903, introduce cursul ,,Studiul chimic al petrolului”. A publicat primele manuale de chimie şi fizică în limba română. A colaborat la înfiinţarea Societăţii Române de Ştiinţe, în 1890, şi Societăţii de Ştiinţe, în 1900. Petru Poni a efectuat primele cercetări asupra compoziţiei chimice a mineralelor din România.
În 1889, este ales membru al Academiei Române, iar mai apoi, preşedinte al acesteia. Și tot în anul 1889 a fost numit comisar al Guvernului Român la Expoziția Universală de la Paris, unde apele minerale de la Slănic-Moldova au obținut medaliile de aur (Izvorul Nr. 1 și Izvorul Nr. 3).
În trei rânduri, ocupă funcţia de ministru al Cultelor şi Instrucţiunii. Este pensionat, în 1911.
Printre lucrările publicate se numără și „Fapte pentru a servi la descrierea mineralogică a României” (1900), prima monografie asupra mineralelor țării noastre. Petru Poni a fost unul dintre pionierii chimiei românești fiind considerat întemeietorul acestei școli. El a pus bazele chimiei organice în România. În prezent, Institutul de Chimie Macromoleculară al Academiei Române din Iași poartă numele Petru Poni. A fost căsătorit cu Magda (fostă Culger), poetă, publicistă și scriitoare.
La sfârșitul lunii iulie a poposit la Slănic-Moldova și unul dintre artizanii României moderne, inginerul Elie Radu, constructor de poduri, căi ferate, gări și șosele, la momentul respectiv, în funcția de inspector general clasa I la Ministerul Lucrărilor Publice. Domnia sa a inspectat cu de amănuntul traseul pe care urmează să se construiască șoseaua Tg.Ocna-Slănic și a luat dispozițiile necesare pentru începerea lucrărilor. Totalul de plată al construcției va fi de
1. 600. 000 lei, bani care vor fi plătiți de statul roman, în timp ce, Epitropia din Iași, administratorul stațiunii, a cedat tot terenul necesar pentru construirea șoselei și a zonei înconjurătoare, a permis exploatarea materiilor prime care vor fi utilizate la realizarea șoselei și a pus la dispoziție locuințele necesare personalului executant al lucrărilor.
Ing. Elie Radu (1853 – 1931) și-a obţinut diploma la Bruxelles şi chiar dacă i se oferise un post în Belgia, a ales să revină în ţară, unde, la 24 de ani, a fost angajat în cadrul Ministerului Lucrării Publice, alături de renumitul Anghel Saligny. Inginerul a făcut primul sistem modern din ţară de alimentare a oraşelor cu apă potabilă, primele şosele peste munţi, a ridicat sute de poduri, gări şi kilometri de cale ferată. Tot el a proiectat şi Palatul Ministerului Lucrărilor Publice de pe ,,Maidanul lui Duca”, vis-a-vis de Grădina Cişmigiu, clădirea care adăposteşte, astăzi, Primăria Municipiului Bucureşti, dar și gările din Curtea de Argeș, Comănești, Moinești etc.
Câteva dintre regulile privitoare la cura internă cu apele minerale de la Slănic apar la rubrica ,,Slănicul Medical”: Apele minerale Nr. 1 și Nr. 3, în special ultima, se beau dimineața, de la
6. 00 la 8. 00, timp în care cântă și muzica militară. Această perioadă a zilei este cea mai propice, întrucât corpul este repauzat și stomacul e deșert; în tot timpul curie, bolnavul trebuie să se plimbe liniștit și să nu se agite în discuții mai aprinse; fumatul în timpul curei interne este strict interzis; după ce pacientul a consumat cel de pe urmă pahar de apă minerală, e bine ca să aștepte între 30 și 60 de minute, iar apoi să se ducă la restaurant, unde va lua o colațiune ușoară (adică o gustare), compusă din lapte, în niciun caz cafea neagră sau ceai simplu; puțină pâine prăjită va însoți cu folos băutura arătată, deoarece aluatul greu sau prăjiturelele grase nu sunt apropiate curei”. Și potrivit unui sondaj efectuat în stațiune, în toiul sezonului se consumă aici, în fiecare dimineață, între 2. 500 – 3. 000 de pahare cu apă minerală de la Izvorul Nr. 3, iar o cantitate aproape întreită se consumă din apa Izvorului Nr. 1, fie direct de la sursă, fie la masă, prin restaurante.
Încă din numărul trecut al Curierului am fost înștiințați de reprezentațiile pe care trupele teatrelor din Iași și București le vor susține în fața publicului din stațiune. În data de 24 iulie, Sala de teatru din incinta Cazinoului (,,un templu al artei cele mai curate”) a devenit neîncăpătoare, în momentul în care și-au făcut apariția pe scenă, cei mai renumiți actori ai țării, din trupa Teatrului Național din București: Lucia Sturdza-Bulandra (la acel moment Costescu), Agatha Bârsescu, Constantin C. Nottara (violonist și compozitor, fiul actorului Constantin C. Nottara), Petre Liciu (pe care l-am prezentat într-un episod trecut) și alții.
Lucia Sturdza-Bulandra (1873 – 1961) a fost descendenta unei familii princiare de renume, absolventă a Facultății de Litere şi Filosofie din Bucureşti. Negăsind un post în învăţământ, s-a prezentat, în 1898, la directorul Teatrului Naţional, Petre Grădişteanu, care, după o singură probă, a angajat-o. În 1898 a debutat la Teatrul Național din București, iar în 1914, împreună cu soțul ei (Tony Bulandra), a întemeiat o companie particulară. Din 1941 este actriță a Teatrului Municipal din București, iar din 1947 până la sfârșitul vieții a fost directoarea acestui teatru, astăzi Teatrul ,,Bulandra”. A fost profesoară la Conservatorul de Artă Dramatică din București timp de 30 de ani. A fost distinsă, de asemenea, cu titlul de ,,Artist al Poporului”. Diva Bulandra a murit la vârsta de 96 de ani, în urma unui accident stupid, după ce a căzut de pe o scară.
Agatha Bârsescu (1867 – 1939) este considerată una dintre cele mai talentate actrițe și cea mai mare tragediană a teatrului românesc al secolului trecut. A urmat studiile Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti. În paralel cu studiile la Conservator s-a angajat la Teatrul Naţional. În 1881 a fost admisă la Şcoala Dramatică din cadrul Conservatorului de la Viena. Debutul care i-a adus un succes fulminant l-a cunoscut la doar 17 ani. După succesul de la debut, pentru Agatha Bârsescu a urmat o carieră de 50 de ani. La Viena a devenit preferata Curţii Imperiale şi la majoritatea spectacolelor sale de succes însuşi împăratul Franz Josef venea să o aplaude.
A primit din mâna împăratului, titlul de Actriţă a Curţii Imperiale. A evoluat pe marile scene ale lumii, atât în Europa cât și în America. În 1925, românca s-a întors pe meleagurile natale, angajându-se ca profesoară la Conservatorul de Artă Dramatică din Iaşi.
Compozitorul, violonistul, profesorul, dirijorul și criticul muzical Constantin C. Nottara (1890 – 1951) a fost una dintre personalitățile culturale importante ale Bucureștiului din prima jumătate a secolului 20. Născut în capitală, ca fiu al marelui actor Constantin I. Nottara și al cântăreței și pianistei Elena Nottara, Constantin C. Nottara a fost îndreptat către muzica de mama sa, fostă elevă a lui George Ștefănescu. A început studiul viorii cu Nicolae Cerchez, devenind apoi elev al Conservatorului de Muzică și Declamațiune, unde i-a avut profesori pe Robert Klenck (vioară), Dumitru Georgescu Kiriac (teorie-solfegiu) și Alfonso Castaldi (armonie, compoziție, dirijat).
A continuat la Paris cursurile de vioară cu George Enescu și Henri Berthelier, urmând și ore de compoziție la Conservatorul din capitala Franței, iar din 1909 frecventează Akademie der Künste din Berlin, la clasa de vioară a lui Karl Klinger. Revenit în țară, Constantin C. Nottara a avut o activitate intensă, numărându-se printre membrii fondatori ai Societății Compozitorilor Români și devenind fondatorul Cvartetului de coarde ce i-a purtat numele și al Orchestrei Municipiului București. Susține concerte, ca violinist-concertist, dar și ca dirijor sau partener de muzică de cameră (colaborând și cu George Enescu, alături de care interpretează în primă audiție compoziția celui din urmă – Cvartetul de coarde op.22 nr.1). Activează și în calitate de critic muzical, publicând articole în revistele românești, dar și în prestigiosul Zeitschrift für Musik din Leipzig. Timp de aproape trei decenii, Constantin C. Nottara a fost profesor la Conservatorul din București, unde a predat vioară, muzică de cameră și orchestră.
Redactorul-șef al ziarului, M. Miereanu, nu a uitat că la 20 iulie 1907 s-au împlinit 106 ani de la descoperirea primului izvor mineral de la Slănic-Moldova, de către serdarul Mihalache Spiridon (20 iulie 1801): ,,Ce aproape și ce departe! 1801 ca ieri a fost și totuși ce departe e Slănicul lui 1907, de Slănicul serdarului Mihălucă! Stau într-un colț de umbră și mă gândesc la peripețiile trecutului. E frumos prezentul. Simți rara mândrie a unei epoci de urmași vrednici. Ca mâine ne vom duce și noi din Slănicul de azi; în anul 2013 (!) nici unul dintre toți aceștia care se plimbă aici voioși în bătaia luminii electrice nu va fi decât ce este astăzi serdarul Mihălucă… Slănicul de atunci nu va semăna poate cu Slănicul de azi, mai mult decât seamănă cel de azi cu cel de ieri. Toate se vor fi schimbat, în bine firește, tot în mai bine, toate, toate, până și rândurile cu care cronicarul zilei de atunci va scrie și el câteva rânduri de aducere aminte, că peste Slănicul serdarului Spiridon, a mai trecut un veac și șase ani, peste veacul și șase ani, în care suntem!…”.
Mențiune: În ziar data descoperirii primului izvor mineral și calculul veacului sunt eronate, întrucât e vorba de 20 iulie 1801 și nu 1800, așa că ele au fost actualizate.
Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU Iași), Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj (BCU Cluj) și cotidianului ,,Deșteptarea”.
Sursa: BCU Iași, BCU Cluj;
Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău. Grație domniei sale, o mare parte dintre fotografiile publicate în numerele acestei publicații se regăsesc și în episoadele prezentate, la care se adaugă și multe altele.
Foto medalie comemorativă Elie Radu: https://www.allnumis.ro/catalog-medalii/romania/commemorative/elie-radu-
Foto Constantin I. Nottara: din Colecția C I. și C.C. Nottara din cadrul Muzeului Municipiului București, cf. www.promenada-culturala.ro
Foto Lucia Sturdza-Bulandra: www.rador.ro
Foto Aghata Bârsescu: wikipedia.ro
Mențiune: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași și BCU Cluj.
În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil.
(Va urma)

Continuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului Moldova” (din colecția Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași – BCU), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare.
În fapt, un jurnal al stațiunii Slănic-Moldova care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”, așa cum a fost denumită stațiunea pentru prima dată, chiar de către acest ziar.
Mențiune: Adaptarea, adnotările și completările la toate numerele din colecția acestui unic și inedit ziar sunt menite să întregească și să lămurească multe informații și aspecte din viața cotidiană, ca și a a personalităților vremii, care nu au fost în totalitate prezentate în paginile ziarului, tocmai pentru faptul că acestea erau cunoscute de lumea de atunci, în speță de cei din zona Moldovei, de unde veneau și cei mai mulți dintre vizitatorii stațiunii.
În acest episod: ,,Curierul Slănicului Moldovei”, Nr. 4, Anul V, Marți, 24 iulie 1907.
Din sumarul acestui număr: Slănicul Moldovei, un ,,cuib de frumuseți tămăduitoare”, supranumit și ,,Gloria Orientului”; laudatio în onoarea domnilor C. B. Pennescu și dr. A. Brăescu, două nume legate de istoria Slănicului și de realizările sale; o nouă șosea care leagă localitatea Târgu-Ocna de Slănic-Moldova, ,,o nouă cucerire” a Epitropiei ,,Sf. Spiridon”; întâmplare cutremurătoare petrecută la Hârja, satul vecin de peste munte.
Ca de fiecare dată, ziarul nu contenește în a lăuda și promova (pe drept cuvânt) Băile Slănic-Moldova, un așezământ balnear aflat pe o treaptă superioară a dezvoltării și modernizării sale și care, așa cum ni se prezintă, atrage tot mai mulți turiști străini, din Austria, Rusia, Franța, Germania, Bulgaria. Deși, privind la modul general, străinii nu prea găsesc nimic interesant în România, decât ,,doar atunci când avem de dat vreo concesie rentabilă sau de făcut vreo comandă grasă”, bijuterii ale naturii și sănătății precum Slănicul Moldovei sunt adevărate puncte de atracție și de admirație: ,,Acum poate înțelege oricine cât de măgulită trebuie să fie mândria noastră națională și câtă satisfacție simt străduințele noastre neadormite, când într-o direcție, putem fi, în întregul, un punct de atracție și de admirație. Și mândria noastră trebuie să fie înzecită, pentru că, Slănicul, mai mult decât orice, este darul pe care natura l-a hărăzit țării noastre românești, iar organizarea și sistematizarea lui este opera muncii și a priceperii noastre naționale. Apusul abundă în stațiuni balneare și climaterice; apusul plutește în glorie și în frumuseți extravagante. Orientul nu are decât o singură glorie și o singură frumusețe: Slănicul Moldovei”. Mai mult, în articolul ,,Românii la băile din Ungaria”, câteva dintre stațiunile românești devenite parte a străinătății în timpul Austro-Ungariei de la acea vreme, precum Előpatak (astăzi comuna Vâlcele din județul Covasna, fostă stațiune balneară), Tușnad, Mehadia (astăzi stațiune de interes local în județul Caraș-Severin) sunt aspru criticate pentru mai multe neajunsuri pe care le îndură oaspeții din România: ,,astfel, cântecele românești nu sunt permise, li se fac mizerii la sosirea ziarelor românești, nu le este permis să poarte măcar un buton sau o panglicuță tricoloră românească, toate sub amenințarea că vor fi arestați. Va fi oare aceasta o lecție pentru acei care desconsiderând frumusețea și superioritatea stațiunilor noastre balneare, duc sutele de mii de lei peste hotare, pierzându-și timpul și de multe ori sănătatea, în stațiuni balneare de valoare îndoielnică?”
În articolele ,,Domnul Pennescu și Slănicul” și ,,Dr. Al. Brăescu” sunt elogiate personalitățile celor două importante nume care vor fi legate de istoria Slănicului. Primul, în calitatea sa de efor al Epitropiei Iași și de administrator al stațiunii este văzut ca ,,un om de energie și de muncă, un spirit de organizator, de administrator și de conducător, care știe să asigure întotdeauna fericirea și prosperitatea instituțiilor care au norocul să-l aibă în fruntea lor”. Acesta mai are o calitate care îl face irezistibil: ,,Este de o amabilitate și simpatie care învinge întotdeauna. Dl Pennescu completează armonia și farmecul Slănicului: gentil cu toată lumea, îndatoritor cu cei mari ca și cu cei mici, neadormit în supravegherea mecanismului unei vieți atât de condensate și de agitate, ca acea a Slănicului, el este `sufletul` Slănicului, este artera de viață, de voie bună și de bucurie a Slănicului. Așa cum am mai spus, acestea nu sunt vorbe bune și drepte, ci icoana unei realități pe care oricine o poate constata”. Cel de-al doilea, dr. Alexandru Brăescu, medic-șef al stabilimentului de hidroterapie și medic inspector al stațiunii este unul ,,en vogue” (în vogă, la modă, foarte cunoscut și apreciat): ,,Într-un interval relativ scurt, simpaticul doctor și-a câștigat această mare reputație și dacă datorește Slănicului o bună parte din ea, negreșit că și Slănicul datorește excelentului medic specialist, care cu atâta pricepere, talent și bunătate supraveghează, sau mai bine zis, asigură starea de sănătate a miilor de vizitatori ce sosesc aici. Hidroterapia, această ramură modernă a medicinei care cucerește din zi în zi mai mult teren și mai mulți lauri, organizată și sistematizată în prima stațiune balneară românească este una din gloriile doctorului Brăescu. Cine pleacă la Slănic să recurgă la minunile hidroterapiei are neapărat toată speranța, toată încrederea în abilitatea și reputația excelentului specialist, unicul mare medic al Iașului, care și-a ales cu adevărat și a aprofundat această specialitate a prezentului și a viitorului”.
Și tot domnul C. B. Pennescu este evidențiat din nou, în articolul ,,O nouă cucerire”, pentru faptul de a fi reușit să obțină sprijinul statului pentru a se construi ,,o șosea definitivă și sitematică între Târgu-Ocna și Băile Slănic”. Și aici sunt inserate și documentele care dovedesc această mare reușită, unul trimis de către minsitrul Lucrărilor Publice, Vasile. G. Morțun Vasile, iar celălalt, de către Epitropia ,,Sf. Spiridon” din Iași, în calitate de administrator al stațiunii.
În primul dintre ele (prin adresa nr. 16009 din 5 iulie 1907), ministrul are onoarea de a comunica hotărârea organului de resort de a construi o nouă șosea și poate cu timpul, chiar și o cale ferată care să lege cele două localități. De asemenea, domnia sa solicită concursul Epitropiei având în vedere importanța circulației pe această șosea, suma foarte însemnată care se va cheltui cu executarea șoselei definitive în cele mai bune condiții, dar și marile avantaje care vor rezulta din aceasta și de care vor beneficia Epitropia și Slănicul, deopotrivă. Pentru toate acestea, ministrul roagă să li se cedeze gratuit terenul pentru construcția șoselei sau cedarea la un preț minim, scutirea de taxe pentru piatra, nisipul și pietrișul care vor fi extrase din zonă, ca și plata la prețuri accesibile a lemnului care va fi exploatat din pădurile Slănicului, proprietatea de drept a Epiropiei. În final se mai solicită și asigurarea de locuințe pentru personalul însărcinat cu executarea lucrărilor. În răspunsul Epitropiei la adresa sus menționată se arată satisfacția de a primi un răspuns favorabil din partea ministerului, în urma demersurilor întreprinse de ceva vreme pentru această dornică realizare, atât de importantă pentru stațiune. Iar solicitările ministerului sunt aprobate de Epitropie fără echivoc, respectiv cedarea gratuită a terenului necesar pentru construirea șoselei, procurarea materiilor prime existente în zonă fără perceperea de taxe, livrarea lemnului din pădurile Epitropiei cu prețurile nominale (la valoarea curentă), precum și punerea la dispoziție serviciului tehnic a locuințelor necesare personalului executant.
G. Morțun (1860-1919) a fost un publicist și om politic român, primul deputat socialist în Parlamentul României – ulterior devenit liberal, dar și unul dintre cei care l-au avut profesor de limbă germană. pe Mihai Eminescu.
În ,,Foița ziarului Curierul Slănicului”, ne sunt înfățișate amintiri ,,Din chioșcul Hârjei”, satul aflat în vecinătatea Slănicului, peste munte, pe Valea Oituzului, pe druml ce duce spre Brașov.
Pornind de la poalele muntelui ,,Dobru” spre Hârja, călătorul și naratorul nostru ajunge pe un mic platou unde a întâlnit un chioșc, ,,cu un perete de lețuri de fag în partea dinspre cărare și cu unul din scânduri învechite, căptușite cu coji de copaci, în partea dinspre munte; iar în chioșc, doar câteva mese înconjurate de bănci”. După un scurt popas, zărește în față muntele ,,Dobru”, pe vârful căruia se-nalță câțiva brazi trăsniți, ,,ce par niște negre schelete cu brațele ridicate spre cer, căci sunt așa de sus, încât ramurile lor uscate parcă ar fi niște degete lungi și subțiri înfipte în albastrul cerului”. Și uitându-se așa spre brazi, drumețul nostru își aduce aminte de legenda acelor brazi răzleți răsăriți pe unul dintre piscurile muntelui. Și legenda spune, că mai jos, de partea cealaltă a muntelui, în satul Hârja, trăia în liniște și fericire o tânără familie. Până într-o zi, când spre nenorocirea lor, un ciocoi tânăr se rătăci pe acolo, din pricina unei furtuni și își găsi sălașul chiar în casa tinerilor însurăței. Se zice că mai că spre seară, o cucuvea se așeză undeva în apropierea casei, de unde, până noaptea târziu boci într-una. Între timp, bărbatul casei se porni până la crâșmă pentru a târgui câte ceva pentru ospățul musafirului nepoftit. De la o masă, o babă îl întrebă deodată pe tânărul bărbat ,,dacă și-a prins tovarăș la nevastă” și chicotind de râs se îndepărtă schiopătând. Luat prin suprindere, el nu spuse nimic, pentru că nici nu-i trecuse așa ceva prin cap, dar ca să nu se facă de rușine, mai zăbovi ceva timp, la un șpriț. Când se făcu noapte de-a binelea și oamenii plecară să se culce, un flăcău veni în fuga mare să-l vestească pe Ion (căci așa îl chema pe bărbatul proaspăt însurat), că trecând pe lângă casa lui, auzise țipete de femeie. La început acesta crezuse că cei doi ineri se ceartă și își căută de drum, dar mai apoi auzi că Ion este la crâșmă. Aducându-și aminte de vorbele ironice ale babei, Ion înșfăcă o secure a crâșmarului și țâșni spre casă răcnind din ușă: ,,De-o fi un urs pe-acolo o să vă dăruiesc pielea lui”. Fiind obișnuiți cu astfel de arătări, sătenii nu-și făcură griji prea mari, dar după câteva zile în care nimeni din casa tinerilor nu mai fu zărit, câțiva oameni o luară spre locuința lui Ion, unde au avut parte de o groaznică priveliște: casa răvășită și pustie, ferestre sparte, ușa scoasă din țâțâni, tinda și prispa mânjite cu sânge negru și închegat. În dosul casei îl găsiră pe Bursuc, câinele lui Ion, cu botul plin de sânge. Urlând înfiorător acesta se pierdu în desișul pădurii. Oamenii se luară după el și tocmai când ajunseră în vârful muntelui rămaseră încremeniți:
,,Nu știau, să-și facă cruce, să se bată peste gură, ori să înceapă să răcnească. De cei trei brazi, atârnau spânzurate cele trei cadavre, îngrozitor de schingiuite: în mijloc, Ion, sub picioarele căruia era un buștean răsturnat, de-a dreapta lui, nevastă-sa și de-a stânga, oaspetele. Era într-amurg și pe bolta aurie a cerului, cei trei brazi legănau la suflarea vântului, trei forme negre, trei trupuri omenești. A doua zi i-au îngropat tot acolo, pe tustrei, într-o groapă… Cum s-a petrecut acest îngrozitor măcel, nimeni n-a știut și nu știe nimeni nici până în ziua de astăzi. Singur, Bursuc, martorul mut al acestei înfiorătoare tregedii, de-ar fi avut el vorbe, ce înspăimântătoare mărturisiri ar fi făcut oamenilor”.
Trista poveste se sfârși cu imaginea unui cocostârc rotindu-se maiestuos pe deasupra acelor locuri singuratice, în timp ce povestitorul își adună ultima frază într-o adâncă reflecție: ,,O, cum aș vrea să zbor și eu ca dânsul, departe, departe, spre acele locuri în care zbor toți cei nenorociți în lumea aceasta, ca înspre un liman fericit, spre acele orizonturi veșnic senine, în care nu este durere, nici întristare…”.
Pentru că până acum nu am prea exemplificat din epigramele publicate, iată două dintre ele scrise de poetul, epigramistul și publicistul evreu român, Berman Goldner, care se semnează cu pseudonimul Giordano (vezi în episodul „Curierul Slănicului”: Cum prin stațiune trecea frontiera cu Austro-Ungaria, vara puteai vizita chiar și ,,țări străine”, precum Ardealul!”):
,,Dante și Slănicul
A visat Slănicul poate / Dante cel nemuritor, / Doar găsim aici de toate: Paradis și Purgator;
Slănicul slobod
Ici nu-s Curți, nu-s Tribunale, / La prevenție trimis / N-a fost nimeni, Nu-i posibil / La Slănic să fii închis”.
Despre reprezentația celor mai mari nume ale teatrului românesc la Slănic, ca și despre excursiile lui Cezar Petrescu, în episodul următor.
Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU Iași), Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj (BCU Cluj) și cotidianului ,,Deșteptarea”.
Sursa: BCU Iași, BCU Cluj; Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău. Grație domniei sale, o mare parte dintre fotografiile publicate în numerele acestei publicații se regăsesc și în episoadele prezentate, la care se adaugă și multe altele.
Mențiune: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași și BCU Cluj.
În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil.
(Va urma)