Continuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului Moldova” (din colecția Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași – BCU), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare.
În fapt, un jurnal al stațiunii Slănic-Moldova care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”, așa cum a fost denumită stațiunea pentru prima dată, chiar de către acest ziar.
Mențiune: Adaptarea, adnotările și completările la toate numerele din colecția acestui unic și inedit ziar sunt menite să întregească și să lămurească multe informații și aspecte din viața cotidiană a stațiunii, ca și a personalităților vremii, care nu au fost în totalitate prezentate în paginile ziarului, tocmai pentru faptul că acestea erau cunoscute de lumea de atunci, în speță de cei din zona Moldovei, de unde veneau și cei mai mulți dintre vizitatorii stațiunii.
În acest episod: ,,Curierul Slănicului Moldovei”, Nr. 4, Anul VI, Duminică, 20 iulie 1908 (la 107 ani de la descoperirea primului izvor mineral, în ziua de 20 iulie 1801).
Din sumarul acestui număr: viitorul Slănicului sună bine; despre rezultatele medicale și medicii care activează în stațiune; premieră literară semnată de dramaturgul, prozatorul și poetul Ilie Ighel Deleanu; progresele Slănicului cuprinse într-un tablou comparativ realizat pe ultimii opt ani; o altă aventură romantică, de un comic aparte; o rugă în versuri adresată Slănicului; ziarul ,,Curierul Slănicului Moldova” și ecourile din presa vremii; un veac și șapte ani de la descoperirea primului izvor mineral al stațiunii; concert extraordinar susținut în scopuri caritabile de Clotilde Calligaris Averescu.
Pe prima pagină, redacția face referire la succesele Slănicului din ultimii ani și prevede progrese pe măsură și în viitor, mai ales că se fac pași importanți și repezi în construirea șoselei Târgu-Ocna – Slănic-Moldova, menită să producă o adevărată revoluție în progresele acestei stațiuni: ,,Noua arteră de comunicație se construiește în așa condiții de soliditate și de bună întreținere încât să poată susține și o linie ferată de interes local, care să poată servi cu folos băile și să înlesnească un bun și comod mijloc de comunicație pentru vizitatori. Ce se va întâmpla mai apoi? ,,În scurt timp Slănicul va fi de nerecunoscut. Hotelurile se vor înmulți, vilele vor răsări din mijlocul stâncilor, ca în povești, toată sălbăticia aceasta minunată va lua o înfățișare nouă, care vor lua asemănarea peisajelor elvețiene. Când gândim că viitorul acesta bogat și frumos se datorește inițiativei de mai sus, când ne gândim că aceasta se datorează actualilor epitropi, activilor domni, C. B. Pennescu, D. Botez și prof. dr. Pușcariu, credem că nu îndeplinim decât o cinstită datorie de a le aduce prin `Curierul Slăniculu`, tot prinosul nostru de laude, mulțumiri și recunoștință”.
În articolul ,,Medicii și Slănicul” se vorbește despre rezultatele obținute până în prezent referitoare la tratarea diverselor boli și despre medicii de prestigiu care activează în stațiune: ,,Rezultatele obținute pînă în prezent, cu cei care s-au curărisit la Slănic (de la cură, care au făcut o cură, care au urmat un tratament, n. a., cf. DEX) sunt dintre cele mai satisfăcătoare. Izvoarele Slănicului, pe drept cuvânt numite `izvoarele tămăduirii` sunt excelente pentru următoarele maladii: constipaţia obișinuită, colita muco-membranoasă, bolile aparatului genito-urinar, cistite, calculi vezicali, nefrite, boli de ficat, ale aparatului respirator, bronșita cronică, enfizemul pulmonar, faringită cronică, astm, boli de nutriție, reumatism, gută etc. Numeroase personae care au fost atinse de vreuna dintre aceste maladii, urmând cura la Slănic, sub supravegherea directă a medicilor respectivi, au fost complet vindecate. De aceea, medicii noștri savanţi, a căror reputaţie este stabilită, recomandă cu multă căldură Slănicul Moldovei, pentru vindecarea acestor maladii, și mulți dintre pacienți sunt trimiși de către doctorii Buicliu, Stoicescu, Marinescu, Juvara, Riegler, Manicatide, Negel, Russ, Schachman, Obreja, Ion Nanu-Muscel, sau de alți medici savanți din diferite orașe ale țării. Ziarul nostru, care urmărește cu interes orice activitate din Slănic în timpul sezonului, își îndeplinește o plăcută datorie de a releva meritele corpului medical de aici, care salvează omenirea de multe suferințe”. Bineînțeles, nu lipsește din careul de ași dr. Alexandru Brăescu (primul medic primar şi director al Spitaului „Socola” din Iași, przentat într-unul dintre episoadele anterioare), medicul-șef al Stabilimentului de hidroterapie. Foarte apreciat în tratarea maladiilor nervoase, dr. A. Brăescu s-a implicat total în alinarea suferinzilor sosiți la Slănic, alături de distinsul corp medical mai sus prezentat. Și ca o completare, medicul Ion Nanu-Muscel (1862 – 1938) a fost una dintre marile personalități medicale românești, profesor de semiologie și clinică medicală timp de 30 de ani la Universitatea de Medicină din București, senator din partea conservatorilor, doctor la Spitalul ,,Filantropia” și apoi la Spitalul ,,Colțea”, timp de 36 de ani. A mai fost președinte al Societății Medicale a spitalelor din București și membru al Academia de Științe Medicale. Conform Wikipedia, ,,în amintirile lor, prietenii și colaboratorii medicului Ion Nanu-Muscel spuneau că acesta cu greu se putea despărți de spital, iar modestia și punctualitatea lui erau bine cunoscute; elevii săi vorbeau despre modul delicat și meticulos de a examina bolnavii și despre meșteșugul său de a cunoaște și a vindeca boala, cu toate greutățile și bucuriile medicinei”.
O frumoasă și impresionantă poveste de dragoste este publicată în paginile acestui număr al ziarului, de către dramaturgul, prozatorul, poetul și traducătorul Ilie Ighel Deleanu (1870 – 1938). Figură pitorească în viața literară românească de la sfârșitului secolului al XIX-lea și prima jumătate a secolului XX, Ilie Ighel Deleanu (prezentat mai pe larg în episodul nr. 8 al acestui serial) s-a născut la Pitești în 1870. A desfășurat o activitate publicistică importantă, fiind redactor literar al mai multor periodice. Cea mai semnificativă lucrarea a sa rămâne, fără îndoială, „Întâiul Dicționar Românesc de Rime”, publicat în 1889. Ilie Ighel a fost și cel care i-a dat titlul și a publicat poezia scrisă de Eminescu cu o oră înainte de a muri (Sursa: Evenimentul Istoric, la https://evenimentulistoric.ro/ilie-ighel-ii-da-titlu-si-publica-poezia-scrisa-de-eminescu-cu-o-ora-inainte-de-a-muri.html).
Intitulată ,,Povestea Cascadei”, aceasta este de fapt o minunată legendă, iar descoperirea sa este datorată acestui ziar, care o publică în premieră, cu data și semnătura lui Ilie Ighel Deleanu. Astfel, această narațiune va întregi salba de legende din opera scrisă a localității Slănic-Moldova. Aflat în stațiune și inspirat de ineditul peisaj al Cascadei, scriitorul realizează o adevărată perlă literară, care ne prezintă o tulburătoare poveste de dragoste dintre doi tineri. În marea lor dorință de a rămâne pe veșnic îndrăgostiți ca-n prima clipă, se lasă vrăjiți de chemarea de sirenă a râului Slănic și acceptă îndemnul de a coborî în sânul său, unde nimeni nu le va tulbura fericirea, nici măcar vremurile care vor veni: ,,Veniți, veniți! Da, așezați-vă în patul de mătase albă și străvezie a râului. Acolo e leagănul iubirii veșnice… Noi vă vom parfuma etern cu mirosul nostru și vă vom cânta imnuri nemuritoare, povestind în vecii vecilor, celor care ne vor asculta și pricepe, istoria iubirii voastre!” Și, hotărâți a-i dărui iubirii lor veșnicia, se aruncară de pe mal în râul care se avânta năvalnic la vale și care îi aștepta într-o îmbrățișare la fel de veșnică, precum iublirea lor…
În ziar este publicat un tablou comparativ realizat la Slănic în ultimii opt ani, de către prof. dr. Ludovic Russ junior, care se referă la veniturile încasate din procedurile de hidroterapie și la numărul consultațiillor medicale efctuate, de unde reiese un real progres înregistrat în activitatea medicală a stațiunii.
Ca să avem o imagine mai clară și rezumativă, tocmai pentru a nu ne încărca memoria cu prea multe cifre, iată cea mai semnificativă comparație: Anul 1900 – băi minerale calde (2. 500 de proceduri), în valoare de 4. 659 lei; băi minerale reci (150), în valoare de 150 lei; băi de hidroterapie (6. 857), în valoare de 11. 359, 50 lei; aer comprimat (717), în valoare de 1. 434 lei; consultații medicale (1. 197). Anul 1907 – băi minerale calde (6. 383), în valoare de 15. 105 lei; băi minerale reci (nu se mai recomandau); băi de hidroterapie (14. 312), în valoare de 21. 667 lei; aer comprimat (1. 500), în valoare de 3. 000 lei; consultații medicale (2. 843).
O comică aventură romantică, salvată în final de un ghiveci de nalbe este povestită de unul dintre jurnaliștii ziarului, care se semnează cu pseudonimul ,,Reporter”.
Chiar dacă subiectul este simplu, pentru unii chiar banal, acțiunea din articolul ,,O aventură romantică”, din rubrica ,,Reportajul nostru” este interesantă și comică, deopotrivă. Așadar, pe la mijlocul lunii iunie, o familie distinsă din orașul Botoșani (D.) a poposit la Slănic, fiind găzduită în Satu-Nou. Din sânul acestei onorabile familii făcea parte și o suprbă domnișoară (A.). Aceasta a ,,răpit” din orașul femeilor frumoase și al lui Eminescu, un tânăr licențiat (M.), aspirant nu doar la o funcție înaltă, ci și la inima frumoasei domnișoare. Prin intermediul răvașelor, tânărul M. a aflat de sejurul familiei la Slănic. Ghinionul a făcut ca o vreme neprielnică să țintuiască vizitatorii stațiunii mai tot timpul în interiorul hotelurilor și vilelor, astfel că în afara unor serenade făcute cam pe furiș sub fereastra domnișoarei nu putu să întreprindă mai nimic. Dar, duminică dimineața, ,,când soarele ardea a ploaie, dar cerul era încă senin”, îndrăgostitul licențiat, destul de enervat de timpul irosit până acum se plimba, dând târcoale pe sub fereastra iubitei sale, când, deodată, căzu peste el ,,un obiect greu, apos și plin de țărână”. Tânărul rămase amețit și căzu în nesimțire, iar când își reveni în fire se văzu înconjurat de întreaga familie a domnișoarei pe care o îndrăgise. Întâmplarea a făcut ca dl D., care nu știa nimic de dragostea dintre cei doi tineri, pe când se îndrepta spre fereastră lovi un ghiveci mare de nalbe, pe care servitoarea tocmai îl udase. Acesta căzu drept pe umărul tânărului și îi împroșcă haina de culoare deschisă, cu ,,țărână umedă”. Vădit emoționat de cele petrecute, dl D. coborî în fugă scările, și cu ajutorul servitorilor urcară victima în odaie, care se văzu înconjurată de toți ai casei și în apropierea iubirii sale, domnișoara Aurelia: ,,Consecințele momentane ale acestei întâmplări constau în aceea că tânărul M. este veșnic în jurul acestei familii, căreia i-a câștigat pe deplin simpatia… Rezultatul – pe cât îl putem anticipa – va fi desigur, o logodnă apropiată, care va uni două inimi ce se iubesc și care, dacă s-au putut apropia atât de lesne e datorită întâmplării pe care am descris-o și mai cu seamă, faptului că cei doi au petrecut sezonul de vară în paradisul Slănicului din Moldova”, încheie autorul relatarea din reportajul acestei săptămâni.
Nu știu câte rugăciuni sub formă de poeme există prin arhivele sentimentale ale unor localități din țară, dar cu siguranță, unul dintre ele, emoționant și plin de dragoste este cel închinat Slănicului. Poemul, și el o premieră este publicat în acest număr sub pseudonimul ,,Blag” și sună așa:
,,Rugă”
,,Slănicule, dă-mi codrii tăi/ Încununați de steme/ Să făuresc fecioarelor/ Din taina lor, poeme; / Slănicule, dă-mi glasul/ Cel din munți și din izvoare, / Să fac cu el ecouri lungi/ Cântării care moare; / Slănicule, dă-mi cerul tău/ Senin chiar și-n furtună/ În raza cărui cei setoși/ De liniște se-adună; / Slănicule, dă-mi pentru o zi/ Întreaga frumusețe/ Ce risipești făr’ de măsuri/ Pe frunți, pe guri, pe fețe; / Dă-mi ochii toți ce-i bucuri tu/ Și-i umpli de iubire/ În schimb îți dau prin cântul meu/ Un veac de nemurire.
Periodic, sunt publicate ecourile pe care acest ziar le are în presa vremii. În două numere consecutive, cel anterior și cel actual sunt reproduse aprecierile unor importante publicații naționale (selectiv): ,,A apărut `Curierul Slănicului`, care o dată cu acest număr intră în anul al șaselea de existență. Ziarul, care s-a dovedit a fi de mare folos persoanelor care vizitează stabilimentele noatre climaterice, conține articole interesante și numeroase știri privitoare la Slănic. Ziarul care este redactat de M. Miereanu, mai are importanță pentru faptul că tinde a face cunoscut localitățile pitorești din țară, fapt a cărei importanță este unanim recunoscută” (Ziarul ,,Dimineața, 23 iunie 1908); ,,Primim la redacție primul număr al sezonului actual din `Curierul Slănicului`, interesanta publicație ce apare la Băile Slănic din Moldova, redactată de M. Miereanu, din Iași. Materia variată și de actualitate face din această publicație, cea mai potrivită și mai plăcută lectură pentru publicul ce caută odihnă în lunile de vară, într-o localitate pașnică și fermecătoare ca Slănicul Moldovei. `Curierul Slănicului` este într-adevăr curierul sârguincios ce ne aduce veștile din cea mai pitorească și animată locație din țară, în care se concentrează viața Moldovei pentru lunile de vară” (Ziarul ,,Liberalul”, 26 iunie 1908); ,,A apărut Nr. 2 din `Curierul Slănicului`, ziarul săptămânal al stațiunii balneare Slănicul Moldovei. Atât numărul acesta cât și cel precedent se prezintă în excelente condiții de tipărire și redactare, cu o materie pe cât de variată, pe atât de interesantă și cu un număr îndestul de bogat. Astfel cum e redijat (redactat, cf. DEX), acest ziar corespunde unei reale necesități, procurând fiecăruia, câteva clipe de adevărată distracție intelectuală” (Ziarul ,,Evenimentul”, 5 iulie 1908, Iași); ,,`Curierul Slănicului`, ziar balnear, anul VI, a apărut din nou, la 22 iunie. Dl M. Miereanu, corespondentul ziarului `Universul` din Iași, redijează acest ziar, cu mult gust și simț poetic” (Ziarul ,,Egalitatea”, 27 iunie 1908, București); ,,Trebuința de a impune atențiunii publice o anumită localitate, de a-i fixa reputația, dă naștere acestei speciale literaturi, ca și în cazul `Curierului Slănicului`, care are o oarecare putere de sugestie și nu poate fi neglijat. Dacă nu greșim, ni se pare că astăzi, numai Slănicul Moldovei își are `curierul` său, un ziar de sezon, cu destulă varietate și cu sugestive ilustrații și texte, redactat după toate regulile galanteriei de … oraș.
Slănicul salvează și în această privință, țara noastră de occidentali” (Ziarul ,,Opinia”, 3 iulie 1908, Iași). Desigur, mai sunt și alte publicații, multe dintre ele confirmând faptul că ziarul ,,Curierul Slănicului Moldova” a fost primul ziar care a apărut într-o stațiune din România, aspect menționat într-unul din episoadele trecute.
Redactorul-șef, M. Miereanu aduce un prinos de recunoștință serdarului Mihalache Spiridon, descoperitorul primului izvor mineral al stațiunii, data atestată fiind 20 iulie 1801, de ziua Sfântului Ilie, care este și patronul spiritual al localității. Articolul este intitulat ,,Un veac și opt ani” (corect este un veac și șapte ani, întrucât e vorba de anul 1801 și nu 1800, așa cum greșit apare în publicație) și face un arc peste timp preamărind realizările Slănicului.
Momentul fulminant al săptămânii pe care o marchează acest ziar, o constituie prezența cu totul specială a doamnei Clotilde Calligaris Averescu la Slănic-Moldova, soprană și pianistă, primadonă a Operei din Milano și soție a generalului Alexandru Averescu. Aflăm tot de la M. Miereanu, în articolul ,,Festivalul de Joi”, motivul prezenței în stațiune a distinsei doamne, care mai era numită și Clotilde General Averescu: susținerea unui concert în scopuri caritabile, mai precis, în folosul Institutului Fiicelor de Militari, manifestare artistică desfășurată sub înaltul patronaj al Principesei Maria, viitoarea regină a României (din 1914). Concertul a avut loc în Sala Cazinoului Regal, în cursul zilei de joi, 17 iulie 1908 și a stârnit un interes imens printre vizitatorii Slănicului și nu numai: ,,Tot ce Slănicul are mai ales și cult a ținut să asiste la această sărbătoare artistică, atras fiind de mărinimia scopului și de fericita alcătuire a unui program încărcat de cele mai rare atracții. Succesul doamnei Averescu a fost desăvârșit. Vocea domniei-sale este pasională, dulce și fermecătoare, cu o dicție clară și comunicativă. Distinsa doamnă a cântat cu un talent într-adevăr rar, bucăți din cele mai grele opere, precum aria din ,,Cavalleria Rusticană” (de Pietro Mascagni), aria din ,,Boema” (de Giacomo Puccini), dar și numeroase și emoționante romanțe, captivând lumea și provocând un entuziasm general”. La acest concert și-au mai dat concursul mari nume ale scenei românești, printre care: compozitorul și violonistul Constantin C. Nottara, fiul reputatului actor Constantin I. Nottara (ambii prezentați în numerele anterioare); Mărioara (Căpitan) Ivanciu și artiștii ieșeni Vlad și Verona Cuzinschi; orchestra Regimentului 4 Roșiori ,,Regina Maria”, condusă de simpaticul șef de muzică, căpitanul Ioan Cutrupi. Și, concluzia de final a lui M. Miereanu: ,,La încheiere, putem spune că a fost un concert rar, cu siguranță cel mai reușit din stagiune, în care e de mirare cum din atâta risipă de note, n-a fost discordantă niciuna singură!”.
Despre personalitatea celei care a fost Clotilde Calligaris Averescu puteți citi în ,,Evenimentul Istoric. ro”, la https://semnalulora.wordpress.com/2021/03/15/mehedinti-actele-caritabile-ale-lui-clotilde-averescu-sotia-maresalului-averescu/, iar despre cronica teatrală a săptămânii din acest număr al ziarului și demascarea unei infamii, în deschiderea episodului următor.
Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU Iași), Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj (BCU Cluj) și cotidianului ,,Deșteptarea”.
Sursa: BCU Iași, BCU Cluj; Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău. Grație domniei sale, o mare parte dintre fotografiile publicate în numerele acestei publicații se regăsesc și în episoadele prezentate, la care se adaugă și multe altele.
Sursa foto Ilie Ighel Deleanu: Evenimentul Istoric, la https://evenimentulistoric.ro/ilie-ighel-ii-da-titlu-si-publica-poezia-scrisa-de-eminescu-cu-o-ora-inainte-de-a-muri.html.
Sursa foto prof. dr. Ion Nanu-Muscel: Evenimentul muscelean.ro, la https://evenimentulmuscelean.ro/2021/08/27/scrisori-din-campulung-de-adrian-savoiu-un-savant-prof-dr-ion-nanu-muscel/.
Sursa foto Clotilde Calligaris Averescu: Dosarele secrete.ro, la https://dosaresecrete.ro/moartea-maresalului-averescu-funeralii-nationale-pentru-eroul-romaniei-mari/.
Mențiune: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași și BCU Cluj.
În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil.
(Va urma)

Continuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului Moldova” (din colecția Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași – BCU), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare.
În fapt, un jurnal al stațiunii Slănic-Moldova care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”, așa cum a fost denumită stațiunea pentru prima dată, chiar de către acest ziar.
Mențiune: Adaptarea, adnotările și completările la toate numerele din colecția acestui unic și inedit ziar sunt menite să întregească și să lămurească multe informații și aspecte din viața cotidiană, ca și a a personalităților vremii, care nu au fost în totalitate prezentate în paginile ziarului, tocmai pentru faptul că acestea erau cunoscute de lumea de atunci, în speță de cei din zona Moldovei, de unde veneau și cei mai mulți dintre vizitatorii stațiunii.
În acest episod: ,,Curierul Slănicului Moldovei”, Nr. 3, Anul VI, Duminică, 17 iulie 1908.
Din sumarul acestui număr: cei trei corifei din administrația Slănicului; atmosfera de ,,dolce far niente” a Slănicului, sau senzația dulce când nu faci nimic; anchetă printre vizitatorii stațiunii; sunt publicate câteva notițe medicale ale prof. dr. Ludovic Russ; un groaznic incendiu mistuie stabilimentul de inhalații, atelierul foto și farmacia stațiunii; cronica teatrală prezintă portretele actrițelor Veronica Cuzinschi și Mizzi Ionescu; o anchetă a unei tâlhării ,,îndrăznețe” dezvăluie existența unui depozit de lucruri furate situate în inima muntelui Pufu.
Și în acest număr al ziarului sunt elogiați cei trei epitropi care s-au ocupat în ultimii ani de administrarea treburilor așezământului balnear de la Slănic: C. B. Pennescu, Dimitrie Botez și dr. Emil Pușcariu. Deși i-am prezentat în episoadele trecute, merită reamintiți, de data aceasta așa cum au fost portretizați de către redacția ziarului: ,,Primul efor al Casei `Sf. Spiridon` și acela care a desfășurat o activitate neîntreruptă pentru progresul stațiunii noastre este negreșit dl C. B. Pennescu. Născut în ianuarie 1854 și-a făcut studiile la Berlin, unde a luat doctoratul în Drept. Membru marcant al PNL a ocupat diverse funcții înalte, fiind prefect al Poliției din Iași în anii 1895 – 1898. În martie 1901 a fost ales în Cameră ca reprezentant al Iașului, fiind ales în același timp primar în fruntea comunei Iași , când a și rezolvat problema alimentării cu apă a localității.
Ca președinte al Comitetului Teatral din Iași, dl Pennescu a dovedit mult bun simț și gust artistic, căci stagiunile teatrale din timpul președinției sale au fost pe drept cuvânt, stagiuni de adevărată artă dramatică. Actualmente este reprezentantul Colegiului I din Iași și prim epitrop al Casei `Sf. Spiridon`, ocazie care îi mărește și mai mult simpatia și popularitatea de care se bucură. Căci cu riscul de a jena chair modestia dlui Pennescu, trebuie să recunoaștem că domnia-sa este astăzi o figură simpatică și populară nu numai a Iașului, ci și a țării întregi”. Urmează apoi, Dimitrie Botez, cu o interesantă remarcă a ziarului: ,,Regretăm mult că n-am putut procura fotografia dlui Dimitrie Botez, al doilea efor, care dintr-un gest de modestie nu s-a fotografiat niciodată… Cu toate acestea, `Curierul Slănicului` – fără clișeul respectiv (aici cu sensul de imagine fotografică, n. a.), e în măsură a-i face singur… portretul, și aceasta datorită muncii sale abile ce a arătat-o dl Botez în cei doi ani de eforat. Fruntaș al Baroului din Iași, unde se bucură de o numeroasă și distinsă clientelă, căreia i-a dovedit în tot timpul carierei sale avocățești multă competență, justețe și onestitate desăvârșită, iar ca fost ajutor de primar al orașului Iași a contribuit cu tot sufletul la realizarea tuturor chestiunilor la ordinea zilei, calitate care l-a făcut să vină în contact cu toată populația și să-și câștige simpatia tuturor. Ca epitrop, domnia-sa a adus în toate ocaziile reale servicii, consacrându-și toată puterea de muncă și inteligența pentru bunul mers și progresul acestei instituții”. În fine, cel de-a treilea, dr. Emil Pușcariu este și cel mai tânăr dintre eforii Epitropiei, o figură simpatică care atrage prin amabilitatea-i caracteristică și prin firea-i nobilă:
,,Născut la 1859, și-a făcut studiile medicale la Viena și Budapesta, unde a luat doctoratul în medicină. A funcționat ca asistent-șef al Serviciului antirabic din Institutul de Bacteriologie din București, între 1887 – 1890, când a fost numit profesor de histologie la Universitatea din Iași, catedră pe care o ocupă și astăzi. Actualmente dirijează Institutul Antirabic de la Iași, împreună cu dr. I. Lebell, director al Institutului de Vaccinologie al Statului din București, de la 1899. Fost secretar al Ministerului de Culte și Instrucție Publică între 1899 – 1900. Fruntaș al PNL din Iași, dl. dr. Pușcariu este al treilea efor al Casei `Sf. Spiridon`, unde depune o activitate exemplară. Multe dintre îmbunătățirile aduse acestei instituții și multe dintre cele realizate la Slănic se datorează în mare parte dlui dr. Emil Pușcariu, care a contribuit la săvârșirea lor, cu toată dragostea”. Ce oameni, ce pregătire, câtă demnitate și abnegație în manifestările și activitățile lor! Iar astăzi…
Înainte de a intra în atmosfera de ,,dolce far niente” a Slănicului, să îl lăsăm pe cunoscutul și simpaticul scriitor Radu Paraschivescu să ne explice semnificația acestei formulări: ,,Una dintre expresiile folosite destul de des este `dolce far niente`, care se poate traduce prin „dulce trândăvie”. Dat fiind că `far niente` înseamnă `a nu face nimic` sau `a sta de pomană`, `dolce far niente` vorbeşte despre atitudinea contemplativă, chiar lenevoasă, a celui pe care nu-l apasă nicio grijă şi nicio grabă. Dacă ar fi să găsim echivalente sau măcar termeni apropiaţi de `dolce far niente` în limba română, pesemne că unul dintre ei ar fi cel de `pierde-vară`, cu sensul de `om care-şi iroseşte timpul fără folos, stă degeaba şi nu e bun de nimic`. Există, fireşte, unele diferenţe de nuanţă între cele două formulări. `Dolce far niente` poate să fie o săgeată ironică la adresa oamenilor comozi, dar poate la fel de bine, în funcţie de context, să trimită cu gândul şi la ceva plăcut. În această ultimă situaţie, cel care se complace într-o asemenea stare provoacă uneori chiar şi admiraţia celor care vorbesc despre el. De ce? Fiindcă el reuşeşte să se desprindă de vânzoleala zilnică, de tumultul cotidian şi să se dedice fără rezerve visatului cu ochii deschişi sau meditaţiei. `Dolce far niente` (există şi un film cu acest titlu, regizat de Nae Caranfil) sugerează linişte interioară, pace, împăcare cu lumea, seninătate şi o tihnă neperturbată de nimic” (Sursa: Radu Paraschivescu, articolul ,,Pastila de limbă. Italienismele din limba română”, preluat de pe https://www.digi24.ro/magazin/timp-liber/cultura/pastila-de-limba-italienismele-din-limba-romana-764649).
Așadar, ziarul publică, în premieră, niște însemnări mai speciale din carnetul unui trubadur vrăjit de atmosfera caldă și calmă a Slănicului, care au fost notate într-un moment de plăcută și binefăcătoare contemplare (,,dolce far niente”), în timpul căldurilor de vară – ,,când ai prilejul de a te repauza în mijlocul naturii aflată în plină sărbătoare, de a petrece câteva clipe în intimitatea și armonia gândurilor”. Și ce poate fi mai indicat decât ,,pitoreasca panoramă a Slănicului, unde ,,sufletul omenesc se avântă parcă, imaginația învie mai puternică și Visarea – această zână ispititoare ne apare în toate formele-i variate”. Iar semnatarul rândurilor își continuă pledoaria printr-o succesiune de flash-uri imaginative: ,,E în acest `dolce far niente` poezia întreagă a trubadurului, a pribeagului care își află simbolul în leagănul ce atârnă printre copacii verzi și înfloriți și în care ne răsfățăm în voie, cu liniștea în suflet, cu dorul în ochi, privind printre frunzișul verde spre neantul albastru… Nourași albi, ușori, plutesc alene, ca și valurile înviorătoare de aer care ne iau visurile și speranțele… Dolce far niente! Impresia de azi nimicește lesne pe cea de ieri… O zi înghite pe alta… Trăim cu toții așa de mult, dar atât de repede!… Dolce far niente… e și un mare cultivator al spiritului… Din vremuri îndepărtate el ne invocă, cu încetul, clipele cele mai însmenate din viață… Amintiri de demult înfloresc deodată și își dezvăluie fermecător caliciul parfumat. Clipele de odinioară revin din nou, într-o perindare fermecătoare, cu încetul ne regăsim așa cum am fost cândva… De aceea poate că e adevărat că inacțiunea `hoinăria` e începutul tuturor greutăților, după cum poate fi finalul tuturor înțelepciunilor, căci `dolce far niente` sunt clipele sfințite pentru repauzarea sufletului omenesc…
Căci tocmai atunci când `nu facem nimic` se contestă eul nostru și un `dolce far niente` e spovedania noastră intimă; tocmai când `nu facem nimic` vedem cât facem… `tocmai când nu facem nimic` amuțesc toate aparițiile, toate năzuințele, și primul căscat e o acuzație îndreptată contra noastră. (…) E curios că nu s-a scris până astăzi un studiu special asupra vagabondajului – acel `vagabondaj` de care e acuzat orice… trubadur și boem! Studiul acesta ar trebuie să înceapă de la Diogene, care din butoiul său legendar a râs de viață și de lume, observând cu atâta profunzime `activitatea omenească` și să ajungă până-n zilele noastre, cu toate aventurile unor vagabonzi ca… Paul Verlaine, Oscar Wilde și Maxim Gorki. Cel puțin acum, în timpul vilegiaturii ar trebui să răsune strigătul epicurian: `deprindeți-vă a hoinări!`, căci și vagabondajul – când e rodnic și folositor – e o artă care trebuie cunoscută. Cineva poate hoinări – sau mai vulgar: `umbla teleleu` și în mijlocul orașelor mari și zgomotoase, dar aceasta nu mai are farmecul unui `dolce far niente` pentru că nu mai e dulcea ațipire cântată de Homer, ci un somn neliniștit și tulburat de vedenii urâte care se îmbolnăvește în brațele sale… Dar în mijlocul naturii, sub bolțile răcoroase ale codrilor, la țărmurile apelor, în ascunzișurile vilelor, printre stâncile și cascadele Slănicului, aici sunt locurile favorite de contemplări și repaosuri… Și de aceea vă sfătuiesc pe toți aceia care pribegiți în sezonul acesta de `dolce far niente`: nu preferați locurile străine și necunoscute unde se pot ivi multe neplăceri neașteptate, ci veniți cu toții în acest mic paradis al țării noastre, ca să petreceți și să gustați în tihnă deplină, adevăratele momente de `Dolce far niente!`”
Într-o anchetă făcută printre vizitatorii stațiunii, aceștia au fost rugați să răspundă la următoarea întrebare: ,,Ce fel de stațiune este Slănicul Moldovei?” Multe dintre răspunsurile date îmbogățesc în mare măsură cartea de vizită a stațiunii, iar unul dintre ele sună așa: ,,Localitatea aceasta din sânul munților Moldovei, care, incontestabil, după progresele realizate în fiecare an – grație excelentei administrații, – rivalizează cu principalele stațiuni balneare și climaterice din străinătate. Fac această afirmație nu din pură fantezie, ci ca unul care, conformându-mă prescripțiilor medicale și apoi neputând rezista tentației de a voiaja prin străinătate, am vizitat în două sezoane consecutive stațiunile Vittel (Franța) și Karlsbad (în germană ,,Băile lui Carol”, azi stațiunea Karlovy Vary, n. a.). Slănicul Moldovei se poate compara negreșit cu aceasta din urmă stațiune europeană, având în vedere efectele ce le produc izvoarele sale minerale. Eu unul datorez sănătatea mea numai izvoarelor din Slănic și recunoștința mea medicilor care mi-au recomandat această cură”.
În articolul ,,Prof. dr. Ludovic Russ și Slănicul” sunt reproduse câteva aprecieri ale reputatului medic referitoare la izvoarele nr. 1 și nr. 3, publicate de către acesta în lucrarea ,,Câteva notițe despre stațiunea balneară Slănic-Moldova”. Sunt cuprinse aici indicații prețioase cu privire la cura cu apele celor două izvoare minerale, la compoziția și beneficiile acestora pentru sănătatea oamenilor.
În acest număr este publicat și un amplu reportaj ce descrie groaznicul incendiu care a mistuit importante clădiri din stațiune și a produs numeroase pagube materiale, din fericire nu și umane, cu excepția unor răniri ușoare. Nu doar stabilimentul de inhalații, ci și atelierul foto și farmacia stațiunii au ars în întregime. Astfel, Epitropia Iași a fost păgubită cu vreo 90. 000 de lei, reprezentând valoarea stabilimentului de inhalații, a mașinăriilor și instalațiilor pentru aer comprimat. Dl Werner, farmacistul și proprietarul farmaciei din Slănic a suferit o pagubă de cel puțin 15. 000 lei, iar fotograful Packer, o pagubă de 5. 600 lei. Conform anchetei efectuate, cauza producerii incendiului a fost flacăra deschisă de la o lampă de spirt răsturnată de o pacientă aflată la tratament. Întregul eveniment va fi publicat ulterior acestui episod în cotidianul Deșteptarea, la împlinirea a 115 ani de la cel mai mare incendiu care a avut loc în stațiune, până la Primul Război Mondial.
În cronica teatrală din acest număr sunt portretizate doamnele Veronica Cuzinschi și Mizzi Ionescu, actrițe ale Teatrului Național din Iași, care și-au început reprezentațiile acestei noi stagiuni, la 2 iuluie 1908: ,,Artistă în toată accepțiunea cuvântului, dna Veronica Cuzinschi are la activul său numeroase creații artistice, într-un repertoriu variat de dramă și comedie, clasică și modernă. În bogata și variata serie de spectacole ce vor urma în localitate, vizitatorii Slănicului o vor putea aplauda pe valoroasa artistă, pe care noi o recomandăm cu toată dragostea”. Iat-o și pe cea de-a doua actriță: ,,Doamna Mizzi Ionescu este o tânără și talentată artistă a Teatrului Național din Iași. Deși de curând intrată în templul artei, dna Ionescu a dovedit mult simț dramatic și multă iscusință în interpretarea rolurilor. Nespus de simpatică și-n același timp foarte elegantă, domnia-sa excelează în rolurile de `Salon`- deci în tot repertoriul modern, în care desigur, va fi aici tot atât de apreciată, cum a fost aplaudată și de publicul ieșean”.
Și tot în acest număr, într-un amplu reportaj este descrisă ,,O tâlhărie îndrăzneață la Slănic”, în care, doi proprietari de vile au reclamat furtul a nenumărate obiecte de valoare din proprietățile lor. Urmând firul celor întâmplate, dl Pihăl, un tânăr și priceput subcomisar de poliție de la Bacău, detașat acum la Slănic a dat de urma îndrăzneților autori ai acestei tâlhării, care au fost identificați ca fiind doi ungureni din Satu-Nou (cartier al Slănicului), respectiv Ștefan Seghete și Mihai Dobru, ,,ambii proverbiali prin cinismul și iscusința în ale hoțiilor”. Presați de poliție, cei doi au recunoscut că prin spargerea unor uși și întrebuințarea unor chei false au izbutit să pătrundă în vilele dlor Popovic și Pettigrew, de unde au sustras tot ce au găsit mai de preț și mai trebuincios pentru gospodăriile lor. Indivizii au mai afirmat că jaful l-au comis în luna septembrie 1907, adică la puțin timp după încheierea sezonului de anul trecut. Dar iscusitul șef de poliție nu s-a mulțumit doar cu atât și a continuat cercetările, care l-au dus la o descoperire senzațională. Astfel, acesta a dat de un întins și bogat depozit de mărfuri și obiecte furate, care se afla ascuns pe vârful muntelui Pufu, sub niște stânci. Mihai Dobru a recunoscut că el a transportat o bună parte dintre lucrurile jefuite crezând că nimeni nu va putea da de urma lor.
În cele din urmă, cei doi vinovați au fost arestați și transportați la Penitenciarul Bacău, iar obiectele furate și găsite au fost înapoiate păgubiților. ,,Sunt indicii că la săvârșirea acestei îndrăznețe tâlhării au participat și alți locuitori din Satu-Nou, astfel că ancheta tinde să facă lumină și în această direcție” se arată în finalul anchetei ziarului.
Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU Iași), Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj (BCU Cluj) și cotidianului ,,Deșteptarea”.
Sursa: BCU Iași, BCU Cluj; Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău. Grație domniei sale, o mare parte dintre fotografiile publicate în numerele acestei publicații se regăsesc și în episoadele prezentate, la care se adaugă și multe altele.
Sursa foto C. B. Pennescu: Pagina de Facebook a lui Theodor Paleologu.
Sursa foto dr. Emil Pușcariu: https://www.facebook.com/iasifotografiivechi, Adrian Popovici.
Sursa foto ,,Dolce far niente” (2): https://erasmusu.com/it/erasmus-italia/blog-erasmus/il-dolce-far-niente-italiano-692909.
Mențiune: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași și BCU Cluj.
În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil.
(Va urma)