O voce demnă de marile scene concertează în acest weekend la Slănic-Moldova Material realizat de Romulus-Dan Busnea

În Parcul Central al stațiunii Slănic-Moldova, vor avea loc, la finele acestei săptămâni (23 și 24 septembrie), între orele 16.00 – 18.00, două concerte extraordinare susținute în cadrul evenimentului ,,Toamnă Slăniceană”, de Iustin Călin, artistul care a copilărit pe meleaguri slănicene.
De la un centru pentru copii, pe marile scene ale lumii
Înzestrat cu un talent deosebit, Iustin Călin s-a remarcat în primul rând prin vocea sa, atât în cadrul emisiunilor ,,X Factor” și ,,Românii Au Talent”, cât și în numeroasele concerte organizate în țară și străinătate, ca solist vocal, dar și ca dirijor și membru al corului ,,Harmonia Christi” din Timișoara, formație care susține și ,,Mladifest”, Festivalul Tinerilor de la Medjugorje, locul sfânt din Bosnia și Herțegovina.
Absolvent al Colegiului Național de Artă ,,George Apostu” din Bacău și al Facultății de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara (secția Canto clasic), Iustin Călin își desfășoară activitatea în prezent, tot în Timișoara, ca profesor de canto, pian, chitară si teorie muzicală. Totodată, acesta mai activează și ca dirijor, compozitor, colaborator în calitate de solist vocal cu diverse instituții muzicale naționale și internaționale. Este invitat în juriul mai multor festivaluri din țară și din străinătate, protagonist în diverse apariții televizate muzicale și de divertisment și președinte-fondator al Festivalului ,,Artistul de mâine”. Printre altele, Iustin a cântat și la Vatican, pentru Papa Francisc și pentru Dumnezeu, ca dar de mulțumire pentru ocrotirea sa și pentru harul dăruit, întru bucuria vieții…
Însă, până la aceste strălucite și onorante rezultate, cum nu mulți totalizează la doar 24 de ani, Iustin Călin a trecut prin clipe de viață ce i-au marcat copilăria, dar l-au și motivat pentru ceea ce avea să urmeze mai târziu.
Abandonat de părinții lui pe când de-abia împlinise două săptămâni de viață, Iustin a ajuns, prin bunăvoința și dragostea lui Dumnezeu, în mâinile uneia dintre slujitoarele Sale, sora Michela Martinello, de la Centrul ,,Buna Vestire” a Fundaţiei ,,Victorine Le Dieu” din Onești, o adevărată mamă pentru cei abandonați de mamele lor naturale și de a căror soartă s-a ocupat, cu mare dragoste și dăruire, mai bine de 30 de ani. Un alt Centru rezidențial pentru copii al fundației a fost și cel de la Slănic-Moldova, care a funcționat între 2000 – 2007, loc în care și-a petrecut o parte a copilăriei și Iustin Călin. De aici și legătura sa de suflet cu stațiunea de la poalele Nemirei, căreia îi dedică acest dublu concert, întru recunoștință și veșnică amintire…
Din păcate, Iustin nu avea să-și cunoască părinții niciodată, iar atunci când mama lui era pe pasul să o facă, n-a mai apucat, întrucât a suferit un AVC și a murit. Ce tristă poveste de viață, dar care avea să se schimbe radical, datorită aceluiași Dumnezeu și oamenilor de bine…
Iustin Călin revine cu drag și nostalgie la Slănic-Moldova, unde a scris o filă din povestea vieții sale
Artistul a răspuns cu mare bucurie invitației adresată de autoritățile locale de a susține cele două concerte și a ținut să precizeze următoarele: ,,Pentru mine, concertul de la Slănic-Moldova însemană o reîntoarcere în sanctuarul copilăriei mele. Îmi amintesc cu drag, cu emoție și bucurie, fiecare moment pe care îl petreceam pe ulițele acestui mic oraș, dar care de fapt, reprezintă inima unei stațiuni iubite de români și deopotrivă de străini. M-am bucurat de toate momentele care au marcat frumos sau mai puțin frumos copilăria mea, dar așa eram pe atunci, un copil, un necunoscut, oarecum vizat de faptul că eram într-o casă de copii gestionată de măicuțe. Acum, întorcându-mă aici în calitate de artist, de invitat, este pentru mine o emoție unică, mult mai mare decât emoția pe care o simt de obicei, atunci când merg și concertez în alte locuri. Pe mine mă leagă foarte multe lucruri de Slănic-Moldova, mă leagă tot acest superb peisaj, care de fapt este ca un loc ascuns în inima munților, departe de tumultul vieții cotidiene, care nu ne lasă să ne bucurăm pe deplin de frumusețea naturii, așa cum Slănicul, în fiecare anotimp, sub diverse forme, o exprimă, cum nu se poate mai bine. Mulțumesc autorităților locale, tuturor slănicenilor, pentru invitația adresată și promit să le aduc multă bucurie prin muzica mea, în cele două zile de concerte din această frumoasă toamnă slăniceană”.

S-a deschis Mustăria de la Crama Domnească din Slănic-Moldova! Material realizat de Romulus-Dan Busnea

Mai toți turiștii care au vizitat stațiunea Slănic-Moldova nu se poate să nu fi poposit măcar o dată la ,,Crama Domnească”, un restaurant-terasă cu specific tradițional românesc, deosebit de atractiv, atât prin excelenta sa poziționare, cât și prin ambientul său rustic, diversitatea și bogăția meniurilor, muzica bună și serviciile de calitate.
Construită în anul 1920, crama a fost gazdă primitoare și de neuitat pentru turiștii care au vizitat stațiunea, printre aceștia numărându-se și personalități din țară și din străinătate.
Și iată că, la sfârșitul acestei săptămâni (16 – 17 septembrie), s-a deschis și Mustăria, eveniment care va prilejui un adevărat regal culinar și artistic, onorat cu mâncăruri și preparate special pregătite, dar și cu momente artistice de excepție.
Pe lângă Ansamblul Folcloric „Datini Trotușene” și formația ,,Royal Band”, binecunoscuta interpretă de muzică populară, Irina Loghin, va susține recitaluri cu melodii de suflet din folclorul românesc și nu numai.
Nu vor lipsi din meniu purcelușul la proțap, berbecuții la ceaun, patrama de oaie, tradiționalele sărmăluțe cu mămăliguță, tocana de cerb, gulașul de vițel sau borșul de rață, toate asezonate cu must din belșug, dar și cu alte delicii bahice!
,,Vă așteptăm cu mult drag să fiți părtași la această sărbătoare a toamnei și vă urăm bun venit și distracție plăcută!”, au transmis organizatorii și personalul restaurantului ,,Crama Domnească” din Slănic-Moldova.
Detalii și rezervări: 0752.109.404
Intrarea este liberă, pe bază de rezervare!

,,Zilele Europene ale Patrimoniului”, Ediția a XXX-a Material realizat de Romulus-Dan Busnea

Cu ocazia sărbătorii anuale ,,Zilele Europene ale Patrimoniului”, sub egida Consiliului Județean Bacău, la Complexului Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” din Bacău, vor avea loc, între 13 – 16 septembrie, următoarele manifestări culturale:
Muzeul de Ştiinţele Naturii
13 septembrie 2023, începând cu ora 10.00: Patrimoniul muzeal – sursă de educație non-formală, activitate educativă în care participanții vor afla o serie de informaţii legate de colecţiile Complexului Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău, precum şi aspecte din culisele muzeului (activităţile desfăşurate de specialiştii de muzeu în realizarea expoziţiilor în scopul asigurării accesului la cunoaştere, educare şi recreere).
16 septembrie 2023, începând cu ora 08.00: Patrimoniul muzeal – cunoaștere și valorificare. Publicul poate vizita expoziţiile permanente: „Păduri din România”, „Ocrotirea Naturii”, „Flori din adâncurile Terrei”, „O lume dispărută”, „Împreună cu băcăuanii din anul 1958”; Expoziţiile temporare: „Prieteni și dușmani din lumea insectelor”, , „Superorganismul – viața ascunsă a furnicilor”, „Personalități băcăuane – Ion Simionescu (1873-1944)”, „Exponatul lunii”, „Valoarea cărții”; Sera cu plante ornamentale și Grădina Senzorială.
Observatorul Astronomic „Victor Anestin”
14 septembrie 2023, începând cu ora 10.00: Observatorul Astronomic Bacău – de la un Turn de apă, către un centru de educaţie muzeală. Vizitatorii sunt invitaţi să descopere informaţii mai puţin cunoscute cu privire la monumentul istoric care, la începutul secolului, era rezerva de apă a oraşului Bacău. La Observatorul Astronomic, publicul poate vizita expoziţia permanentă: „Universul – de la Pământ la stele” şi expoziţia temporară: „Apa în Sistemul Solar”, iar prin spectacolul de planetariu poate face o călătorie virtuală prin Univers, prilej de cunoaștere și delectare.
Vivariu
15 septembrie 2023, începând cu ora 9.00: „Istoria locului”. Publicul interesat poate afla detalii cu privire la monumentul istoric în care îşi desfăşoară activitatea subunitatea Vivariu, dar şi detalii inedite legate de istoricul expoziţiilor organizate de-a lungul timpului în acest lăcaş de cultură băcăuan. O vizită la Vivariu vă oferă şi posibilitatea să observați animale vii. Astfel, puteți accesa informații științifice și puteți afla lucruri interesante despre specii exotice și autohtone de pești, amfibieni, reptile și păsări.
Scopul unor astfel de evenimente este de a sensibiliza cetăţenii privind cunoaşterea şi respectarea patrimoniului cultural local, iar în cadrul temei din acest an, de a evidenţia rolul păstrării valorilor culturale tradiţionale ce contribuie semnificativ la cultura europeană.

Începe Bac Fest 2023! Material realizat de Romulus-Dan Busnea

În municipiul Bacău are loc, în perioada 14 – 17 septembrie, cel mai important eveniment cultural al anului, ,,Bac Fest. Festivalul Național `George Bacovia`”.
Evenimentul este organizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Bacău și cu ajutorul a numeroși sponsori și parteneri. Urmează patru zile de poezie, lansări de carte, vernisaje ale unor expoziții, muzică, teatru, colocvii, întâlniri ale scriitorilor din toate zonele țării.
Va fi o sărbătoare dedicată poetului băcăuan George Bacovia, cel mai important poet simbolist român și unul dintre cei mai importanți poeți din poezia română modernă.
La toate manifestările, intrarea este liberă.
Atașat este prezentat programul manifestărilor.

La Slănic-Moldova continuă tradiția marilor evenimente culturale Material realizat de Romulus-Dan Busnea

După sărbătorirea Zilei Culturii Naționale, care a fost marcată printr-un amplu eveniment dedicat poetului Mihai Eminescu (15 – 16 ianuarie 2023), în stațiunea Slănic-Moldova, a avut loc, o altă importantă și inedită manifestare culturală, dedicată Zilei Limbii Române și aflată la prima ediție (31 august 2023), în organizarea autorităților locale.
Cu această ocazie a fost sărbătorit și evocat scriitorul și povestitorul Ion Creangă, cel care, timp de trei ani la rând a vizitat stațiunea Slănic-Moldova, unde s-a și tratat de bolile de care suferea.
Evenimentul, care s-a desfășurat în Sala ,,Amfiteatru” a hotelului ,,Panoramic”, a fost marcat prin Simpozionul ,,Pe urmele pașilor lui Ion Creangă la Slănic-Moldova” și a avut-o ca invitată specială, pe scriitoarea și preoteasa Olguța Creangă-Caia, strănepoata lui Ion Creangă, al cărei tată, conform arborelui genealogic, a fost verișor de-al doilea cu Ion Creangă. Domnia-sa, alături de celelalte personalități invitate, a completat tabloul manifestării, unul reușit, deosebit de atractiv și, în cea mai mare parte, unul interactiv.
Co-organizatorii evenimentului au fost jurnalistul și publicistul Romulus-Dan Busnea (inspector de specialitate în cadrul SPJPTCAS Bacău și inițiatorul acestei prime ediții) și poeta și artista plastică Ionica Bandrabur.
În prima parte a evenimentului, o prezență cu totul insolită a fost aceea a lui Andrei Bodnar, din Câmpulung-Moldovenesc, un copil în vârstă de 9 ani și jumătate, câștigător al Trofeului Festivalului de Umor „Constantin Tănase”, ediția a XXVII-a, 2022, secțiunea interpretare satirică, eveniment desfășurat la Pădureni și Vaslui. Acesta a deschis la Slănic, seria omagierii limbii române, cu intrepretarea poeziei ,,Limba română”, urmat de poetele Ionica Bandrabur, Tinca Tamș, și Selena Cristina, poetul Ion Prisecaru, cantautoarea de muzică folk, Angela Șipoș, jurnalistul Romulus-Dan Busnea, într-un program alcătuit din poezii, muzică și citate alese despre limba română.
În partea a doua, simpozionul dedicat lui Ion Creangă a fost deschis de același Andrei Bodnar, care a interpretat monologul din povestea ,,La cireșe”, de Ion Creangă. Tânărul artist a impresionat atât prin interpretarea sa originală, cât și prin ținută, purtând un costum popular specific Bucovinei, cu bundiță cu blană de dihor, opinci, pălărie și trăistuță. În activitatea sa, Andrei Bodnar a fost îndrumat de actorul, umoristul și scriitorul Constantin Tiron și de învățătoarea Maria Mocriciuc, de la Școala Gimnazială „Bogdan-Vodă” din Câmpulung Moldovenesc, acolo unde acesta este elev.
După ce Romulus-Dan Busnea s-a aflat pe urmat pașilor lui Ion Creangă, printr-o exemplificare a vizitelor întreprinse de acesta la Slănic-Moldova, în anii 1884, 1885 și 1886, scriitoarea și preoteasa Olguța Creangă-Caia a evocat personalitatea excepțională a străbunicului său, privit prin ochii bunului său prieten, Mihai Eminescu, dar și a poetului Grigore Vieru, toate cele prezentate fiind întruchipate, alături de alte amintiri, în Muzeul ,,David Creangă” din Pipirig, pe care doamna Olguța l-a înființat și unde, familia scriitorului cinstește memoria străbunului Creangă. A urmat o donare de carte a strănepoatei povestitorului, printre volume aflându-se și opera completă a lui Ion Creangă, tradusă în limba portugheză, carte dăruită gratuit, în mii de exemplare, bibliotecilor din întreaga lume!
Un alt moment surpriză a fost oferit de preotul Ioan Berdan, parohul bisericii ,,Sf. Nicolae” din Onești, ,,copilul adoptat și îndrumat” de familia Olguța Creangă și Teoctist Caia, în ceea ce a însemnat ulterior, desăvârșirea sa spirituală și religioasă.
Simpozionul a continuat cu o fulminantă pledoarie pentru creația lui Ion Creangă, susținută cu o ardoare impresionantă, de profesorul, publicistul și criticul literar, Petre Colăcel, care s-a axat pe personajele episodice din opera autobiografică a scriitorului, atât de cunoscutele sale ,,Amintiri din copilărie”. De admirat acest Petre Colăcel, emblematic profesor din Comănești, un împătimit al operei lui Ion Creangă, a cărui lucrare de licență, ca și cea pentru obținerea gradului didactic I fiind realizate cu subiecte din lumea lui Ion Creangă. Interesantă a fost și prezentarea profesoarei și scriitoarei Gabriela Gîrmacea, din Onești, autoarea unor biografii de atmosferă ale unor mari personalități culturale românești, precum Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ciprian Porumbescu și Ion Creangă. Această din urmă biografie va fi lansată în luna octombrie, probabil tot la Slănic-Moldova.
Au urmat apoi și alte intervenții cu privire la limba română și la viața și opera lui Ion Creangă, susținute de Constantin Tudose, Ștefan Epure, Mihaela Alupei și alții, ultima dintre acestea fiind procesul-verbal al manifestării, întocmit și prezentat cu verva-i binecunoscută, de către cronicarul și umoristul comăneștean, Ion Moisă.
Și ca o completare de bun augur, expoziția de tablouri a pictorului naiv, Ioan Măric, a fost mai mult decât binevenită, în condițiile în care, mai toată opera lui Ion Creangă a reflectat din plin viața și poveștile satului românesc.
Evenimentul s-a încheiat cu acordarea de diplome și cu un moment poetic de excepție, susținut de același minunat copil, Andrei Bodnar.
Printre cei prezenți în sală s-au mai numărat scriitori și poeții Adrian Lungu, Ioan Prăjișteanu, Dan Sandu, Alexandru Dumitru, Tinca Tamaș, Mihaela Băbușanu, Ion Prisecaru (Republica Moldova), artistul plastic Ioan Măric, generalul de armată (rtr) dr. Vasile-Jenică Apostol, jurnaliștii de presă și televiziune, Daniela-Valentina Lungu și Ion Moraru, creatorul digital Dan-Cristian Lungu, memorialiștii și istoricii Corneliu Stoica, Constantin Tudose și Cătălin-Gabriel Dima și mulți alții.Întregul film al evenimentului poate fi urmărit pe pagina de Facebook a postului de televiziune ,,Acum TV” Onești, la: https://www.facebook.com/acum.tv.kit/videos/1846330085762378?locale=ro_RO (partea a I-a) și Acum TV KIT a fost în direct. | By Acum TV KIT | Facebook (partea a II-a).