Ziarul ,,Curierul Slănicului-Moldova” (59): Personalități publice europene renunță la renumita stațiune Karlsbad, în favoarea Slănicului-Moldova Material adaptat, adnotat și completat de Romulus-Dan Busnea

Continuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului Moldova” (din colecțiile Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași și Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Balga” din Cluj-Napoca), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare și a promovat-o în chip strălucit. În fapt, un jurnal al stațiunii Slănic-Moldova, care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”, așa cum a fost denumită stațiunea pentru prima dată, chiar de către acest ziar.
În acest episod: ,,Curierul Slănicului Moldovei”, Nr. 11, Anul X, Duminică, 26 august 1912.
Din sumarul acestui număr, ultimul din sezonul 1912: pe picior de plecare, ziaristul M. Miereanu, fondatorul și principalul redactor al Curierului își ia rămas bun de la stațiune, cu tristețe, dar și cu nostalgia zilelor frumoase petrecute și muncite aici; cu onor, administrației Slănicului; după 15 ani petrecuți în fiecare vară în stațiunea Karlsbad, două personalități europene vin să se trateze la Slănic-Moldova; de la lume adunate si-napoi la lume date; este reamintit poetul Costache Conachi, la peste 100 de ani de la prima sa vizită la Slănic-Moldova; informații la final de sezon.
Înainte de toate, o cuvenită mențiune: articolul publicat într-un număr anterior al ziarului, despre ultima cură a lui Ion Creangă la Slănic-Moldova (,,Din viața lui Ion Creangă”) este republicat în acest număr, probabil, așa cum am menționat și în episodul trecut, pentru faptul că apar mereu noi vizitatori, iar ziarul trebuie să le ofere și acestora toate informațiile necesare, toate aspectele din viața stațiunii.
Și iată că se mai încheie un sezon balnear la Slănic-Moldova, cel din 1912, iar serialul ajunge astăzi la un pas de cel cu numărul 60 al sagăi noastre, care va marca chiar primul număr din 1913 al ziarului ,,Curierul Slănicului Moldova”.
Redactorul-șef, M. Miereanu, pe picior de plecare din stațiunea pe care a îndrăgit-o nespus și în slujba căreia s-a pus cu toată dăruirea și priceperea sa de jurnalist și de înfocat promotor al imaginii Slănicului în lume, mai scrie un ultim editorial al sezonului, încărcat de emoție, nostalgie și speranța revenirii, intitulat ,,Goodbye!”, cu dedicația: ,,Iubitului meu director de la `Universul`, dl N. D. Câmpina”. Ziarul ,,Universul” a fost unul dintre primele cotidiene de informație românești și cel mai citit din România, fiind preluat de Nicolae Dumitrescu Câmpina, în 1904, după decesul jurnalistului italian, Luigi Cazzavillan (survenit în 1903), fondatorul acestui ziar, la 20 august 1884. Pesemne că lui Miereanu, năpădit de amintiri și de tristețea plecării nu-i prea venea somnul (deși făcuse o ultimă plimbare), căci începe să-și aștearnă rândurile, aproape de miezul nopții: ,,La Racoviță bate ora unsprezece. E senin: noapte de vară frumoasă. Sunt stele sus, lună mare, luminoasă; jos, lumină multă, iar lămpile electrice par niște sateliți mai mici ai sateliților soarelui. Am rătăcit o oră întreagă pe malul râulețului, care murmură duios, cântecul trist al amorezilor. De ce? Nici eu nu știu! Să fie oare efectul razelor de lună? Și de ce nu! Oare dacă soarele ne izbește cu pătrunzătoarele lui săgeți producându-ne insolație, de ce n-am admite că și luna, cu melancolia lui duioasă, nu ne-ar izbi și ne-ar îmbolnăvi de… `inlunație`?” Și, după o serie de întrebări și răspunsuri cu tentă filosofică despre efectul razelor de lună asupra stărilor sufletești ale omului, influențat la rându-i de ele, Miereanu, dă frâu liber sentimentelor și tristeților sale, la început mai ușoare, iar apoi, tot mai apăsătoare: ,,Dinspre Dobru suflă un vânt rece. Am obosit. O tristețe dulce, ușoară, m-a cuprins; m-am așezat pe-o bancă. Și va trebui să părăsesc mâine locurile acestea atât de dragi mie, să las în urma trenului ce mă va duce departe, și codrul verde, și râul zglobiu, și pajiștea înflorită, și… oh! – aici e mai greu – și amintirile care mă leagă de câte un petecuț de potecă, de o bancă, de un pom, de un brad… Ce tristețe ne cuprinde când părăsim un loc iubit! Nu e atât de grea despărțirea, cât e mai mult teama pe care o avem de a nu mai revedea ce am lăsat în urmă. O! Cine știe dacă la anul, când vor înflori albăstrelele și margaretele pe colinele Slănicului, noi vom mai fi? Cine știe dacă nu vor înflori sălbaticele floricele ale câmpului, pe care mâna maestrului grădinar le va așterne peste tot, și pe mormântul nostru? Cine știe? Cine știe? Tocmai neștiința asta este `maxima felicitas`. Da, această teamă de a nu mai revedea locul, ființa ce o părăsim, ne îndurerează așa de grozav, ne sfâșâie atât de tare inima… Mi-ești drag, Slănicule, locaș al păcii pentru atâtea clipe de bucurie pe care le-am trăit cu tine… Tocmai de aceea, mi-e teamă că nu te voi mai revedea, căci, cine știe ce se mai poate întâmpla? Și totuși, mai există speranța, cu ea voi trăi până la anul… Lasându-te cu bine, îți spun ca marinarul ce se îmbarcă pe vaporul ce-l poartă departe de tot, `Goodbye, Goodbye!`”
Cum era și normal, ziarul elogiază la final de sezon buna administrare a Slănicului, pentru că, într-adevăr, faptele demonstrează meritul incontestabil al conducerii admnistrației, formată din epitropii, dr. Emanoil Riegler, Gheorghe Cristofor și C. I. Ivașcu: ,,Ținem să relevăm din nou, modul excelent în care sunt administrate Băile Slănicului în tot timpul anului, nu pentru a exprima laude la adresa epitropilor Riegler, Cristofor și Ivașcu, care dovedesc atâta zel și dragoste pentru a menține stațiunii noastre un adevărat prestigiu european, ci pentru a evidenția din nou, ordinea și regularitatea cu care funcționează de ani de zile și din ce în ce mai bine, această minunată stațiune balneară și climaterică. N-a fost un singur oaspete, care vizitând Slănicul-Moldovei să nu fi rămas pe deplin mulțumit de modul cum sunt găzduiți și vindecați toți vizitatorii acestei localități. Și această mulțumire își are o explicație foarte logică: Slănicul are fericirea de a fi condus de oameni care și-au dovedit competența în materie de administrație. Cine ar putea contesta că actualii epitropi nu sunt oameni gospodari și orânduiți? Sau, cine ar putea afirma că dr. Emanoil Riegler nu este un veritabil om de știință, domeniu atât de necesar pentru conducerea unei stațiuni, precum e Slănicul? Dacă la acești epitropi mai adăugăm și un personal excelent – cum sunt toți funcționarii detașați de la Spiridonie (Epitropia ,,Sf. Spiridon”, n. a.), – este foarte natural ca administrația generală să fie excelentă și ca toți vizitatorii stațiunii să rămână pe deplin satisfăcuți pe tot timpul șederii lor aici. Iar această administrație dă o notă puternică și distinctă băilor din Slănicul Moldovei, care o pune pe harta marilor stațiuni balneare și climaterice din Apus”.
Și ca să întărească cele mai sus prezentate și publicate în articolul ,,Administrația Slănicului”, redactorul-șef publică în pagina a doua, un amplu reportaj, intitulat ,,Străinii despre Slănic”, în care acesta ne vorbește despre progresul stațiunii, ca rezultat al ,,lăudabilei activități desfășurată de domnii epitropi ai Casei `Sf. Spiridon`”, ca și despre întâlnirea care a avut loc la Slănic-Moldova, între două personalități marcante ale vieții publice europene și care, la recomandarea medicilor curanți vin să se trateze la Slănic-Moldova, după ce ani de zile au fost clienții renumitei stațiuni balneare, Karlsbad (sau ,,Băile lui Carol” din Cehia, azi stațiunea Karlovy Vary). Aceștia se adaugă altor vizitatori străini aflați în număr tot mai mare în stațiune, fapt care, în prezent, nu mai surprinde pe nimeni, în timp ce altădată ,,era un eveniment important să auzi că Slănicul a fost vizitat de domnul/doamna/familia X sau Y din Franța, Germania sau Austria”.
Reproduc mai jos, fragmente din acest reportaj în premieră, cu întrevederea celor doi importanți oaspeți străini, dar și cu interviul pe care l-a realizat redactorul-șef, cu unul dintre aceștia:
,,În actualul sezon, s-au revăzut, de această dată la Slănicul-Moldovei, domnii Henry Dupont, fost viceprimar al orașului Bruxelles și Gustav Schmidt, magistrat din localitatea germană, Lemberg, două personalități marcante, care de 15 ani își petrec vacanța la Karlsbad, unde erau deprinși să se întâlnească regulat. Cu greu și-ar fi putut închipui cineva, suprinderea celor doi prieteni, în clipa în care s-au regăsit în niște locuri pe care poate nici nu le-au visat vreodată. Ambii suferă de boli ale stomacului, iar în urma recomandării medicilor curanți, aceștia s-au stabilit aici pentru o lună. Am căutat să întâlnim pe unul dintre acești doi vizitatori, pentru a-i cere părerea despre prima stațiune balneară a țării noastre, Slănicul Moldovei. Îl zăresc pe domnul Dupont foiletând (răsfoind, n. a.) o revistă la Cazinou și apropiindu-mă de domnia-sa, în urma îndeplinirii formalităților de rigoare, îl întreb ce impresie i-a făcut Slănicul și care e părerea dânsului despre cele văzute. Interlocutorul meu, cu o vădită mulțumire, îmi răspunde: `Stațiunea mea balneară, cu predilecție este Karlsbadul, unde de câțiva ani buni îmi fac obișnuita cură pentru boala de stomac de care sufăr. Faptul acesta nu m-a împiedicat însă, ca în treacăt să vizitez mai toate stațiunile balneare importante din Europa. Mărturisesc însă, că nicăieri n-am avut o impresie mai bună și mai puternică așa cum am avut-o aici, provocată poate tocmai de faptul că, nu mă așteptam ca România să aibă comori de frumusețe atât de strălucite. Am venit aici în urma recomandării pe care mi-a dat-o medicul meu curant, potrivit căruia, apele minerale ale Slănicului sunt neîntrecute în vindecarea bolilor de stomac. Și, într-adevăr, că pe lângă aceste bunuri, Slănicul este astfel organizat, încât poate rivaliza cu oricare altă stațiune balneară din străinătate.` Până la final, am abordat și alte chestiuni cu distinsul meu interlocutor, dar am căutat ca această prețioasă declarație să fie reținută, care nu poate fi decât una măgulitoare pentru noi, românii și, în același timp, plină de învățăminte pentru aceia dintre noi, care au obiceiul de a nesocoti tot ceea ce este indigen (adică din propria țară, cf. DEX, n. a.)”.
Și pentru că articolele din rubrica ,,Lucruri din toată lumea”, adică ceva gen ,,de la lume adunate și-napoi la lume date” ne-a obișnuit cu lucruri și fapte inedite, nu puteam trece și peste acest nou articol al rubricii, intitulat ,,Pedeapsa paricizilor” (da la paricid sau patricid, persoană care și-a ucis tatăl sau mama, sau pe ambii, cf. DEX, n. a.). Și este prezentat aici, un caz recent petrecut la Paris, care l-a avut în centrul său, pe un anume Duchemin, un tânăr care și-a ucis mama, pentru o sumă infimă de bani (din păcate, se întâmplă și astăzi asemenea fapte oribile, mai ales în rândul tinerilor aflați sub influența drogurilor sau a băuturilor alcoolice consumate în exces).
Foarte interesant este și faptul că aflăm din aceste rânduri și câteva amănunte despre pedepsele care s-au aplicat paricizilor, de-a lungul istoriei: ,,În toate timpurile și la toate popoarele, paricidul a fost considerat cea mai cumplită crimă posibilă. Poate că de aceea, în cazul tânărului Duchemin, nici președintele Republicii Franceze n-a uzat de dreptul său de grațiere… Criminalul Duchemin a fost coborât din furgonul care îl ducea la locul execuției, cu capul acoperit cu un văl negru. Un portărel (aici cu sensul de funcționar însărcinat cu executarea sentințelor judecătorești, cf. DEX, n. a.) i-a citit sentința de condamnare la moarte. Aceste formalități lugubre nu sunt cuprinse în legile franceze, decât pentru paricizi. Sunt vreo 50 de ani de când parizienii n-au mai avut tristul prilej de a asista la executarea unui paricid; de aceea, execuția de mai zilele trecute a produs mare senzație. Cu această ocazie, un ziar francez a dat câteva interesante amănunte despre pedepsele care se dădeau paricizilor, de-a lungul veacurilor: în dreptul roman, în ,,Legea celor 12 table” se prevedea ca vinovatul să fie cusut într-un sac și apoi înecat; în timpul lui Cicerone, pedeapsa era și mai gravă: paricidul era mai întâi lovit cu nuiele până la sânge, apoi era închis într-un sac împreună cu un câine, un cocoș, o viperă și o maimuță. Explicația? Câinele atacă pe oricine când este cuprins de turbare, cocoșul e un mascul care își bate adesea mama, vipera când se naște sfâșie pântecul mamei sale, iar maimuța este pusă acolo fiindcă seamănă cu omul; mai târziu, legile romane prevedeau ca paricizii să fie sfâșiați de fiarele sălbatice, sau să fie arși pe rug; în Franța, înainte de Revoluția de la 1789, fata care își ucidea părinții era arsă sau spânzurată, iar fiul era tras pe roată, corpul lui ars, iar cenușa risipită în vânt; redactorii Codului Napoleonian aflat în vigoare, socotiră că această pedeapsă nu este îndestulătoare și hotărâră ca vinovatul să fie condus la locul execuției în cămașă, cu picioarele goale și cu capul acoperit cu un văl negru. Condamnatul trebuia să stea pe eșafod în timp ce grefierul citea sentința, apoi i se tăia pumnul drept și era împins sub cuțitul ghilotinei. În 1832, cu prilejul revizuirii Codului lui Napoleon a fost suprimată tăierea pumnului. Restul legii este și astăzi în vigoare”.
Mențiune: În 1810, Codul Penal a lui Napoleon reintroduce tortura în timpul privrilor de libertate, dar reduce numărul infracțiunilor pasibile cu moartea, de la 32 la 27. Legea din 28 aprilie 1832 scoate din textul codului pedepsele prin amputarea pumnului, însemnarea cu fierul roșu și expunerea la stâlpul infamiei.
În articolul ,,Poeții de acum 100 de ani și Slănicul-Moldovei” este readus în prim plan, poetul Costache Conachi, cel care a vizitat Slănicul și care a lăsat încântătoare versuri scrise aici, mai cu seamă cele referitoare la marea lui dragoste, Zulnia, numele de alint al Smarandei Negri (născută Donici, mama marelui om politic și patriot român, Costache Negri), pe care a întâlnit-o în decorul mirific al stațiunii. Dragostea dintre Costache Conachi și Zulnia înfiripată la Slănic-Moldova, pe la 1811, îl va determina pe poet să-i dedice iubitei mai multe poezii (mai ales „Scrisoarea către Zulnia” și „Amorul din prieteșug”), care reprezintă în viziunea lui Nicolae Manolescu „prima autobiografie lirică erotică de la noi, în spirit trubaduresc și balcanic”.
Ca amintire a primei sale întâlniri, poetul va încrusta în coaja unui copac, sentimentele sale alese pentru cea care avea să-i fie soție. După 14 ani de la moartea Zulniei (1831), poetul, împovărat de vârstă și neîmpăcat cu gândul morții iubitei, care îi devenise pentru scurt timp soție, căuta zadarnic pomul pe care își încrustase darurile tinereții, cu îndemnuri precum cel din poezie: ,,Călătoriule, nu trece, stă, citeşte şi cunoaşte, / Că amoriul cel mai straşnic din prieteşug să naşte” și care, acum, nu mai exista (poetul avea 34 de ani când a cunoscut-o pe Zulnia la Slănic-Moldova și 50 când a condus-o la altar). Autorul articolului face o comparație între descrierea în versuri a Slănicului pe care a realizat-o poetul în urmă cu peste 100 de ani, una în care stațiunea apărea ,,ca un loc pustiu și tainic, de curând aflat în lume, cu prăpastii peste prăpastii și adâncimi întunecoase”, unde ,,numai câte-o potecă slujește la bieții bolnavi, de trecut cu mare frică” și cum ar arăta oare o descriere a Slănicului, pe care ar fi făcut-o poetul în anul în care ne aflăm, adică 1912, după mai bine de o sută de ani…
Printre informațiile de la finele sezonului ne atrage atenția iarăși, una dintre faptele caritabile ale colonelului Constantin Langa, primul donator aflat pe Lista de subscripții pentru construirea noii biserici din Slănic: ,,Astăzi suntem în măsură de a da o nouă dovadă despre bunătatea inimii și superioritatea sentimentului distinsului filantrop, col. Langa. Un elev sârguincios din Iași, Gheorghe B., orfan și lipsit de sprijin, care urma să se înscrie la Gimnaziul militar din Craiova, era amenințat că va fi refuzat pentru că îi lipsea taxa de înscriere, în valoare de 150 lei. Îndată ce a aflat despre această situație, dl col. Langa s-a grăbit să vină în ajutorul disperatului elev, dându-i suma necesară și asigurându-se astfel, de un viitor strălucit pentru un tânăr cu mare dorință de a munci și de a se pune în slujba țării. Fapta dlui col. Langa vorbește de la sine”.
Se încheie un nou sezon la Slănic-Moldova, dar noi nu vom mai trece prin stări apăsătoare de nostalgie și tristețe, precum redactorul-șef și principalul artizan al ziarului, M. Miereanu, pentru că nu va mai trebui să treacă un an până la noul sezon balnear al Slănicului, ci doar câteva zile, când veți avea parte de cel de-al 60-lea episod al serialului nostru!
Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU Iași), Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj (BCU Cluj) și cotidianului ,,Deșteptarea”.
Sursa: BCU Iași, BCU Cluj;
Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău. Grație domniei sale, o mare parte dintre fotografiile de epocă publicate în numerele acestei publicații se regăsesc și în episoadele prezentate, la care se adaugă și altele.
Mențiuni: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași și BCU Cluj. În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil; adaptarea, adnotările și completările la toate numerele din colecția acestui unic și inedit ziar sunt menite să întregească și să lămurească multe informații și aspecte din viața cotidiană a stațiunii, ca și a personalităților vremii, care nu au fost în totalitate prezentate în paginile ziarului, tocmai pentru faptul că acestea erau cunoscute de lumea de atunci, în speță de cei din zona Moldovei, de unde veneau și cei mai mulți dintre vizitatorii stațiunii.
(Va urma)

Simpozion național cu participare băcăuană, de Ziua Internațională a Ghidului de Turism Material realizat de Romulus-Dan Busnea și Olivian Darie

La Pensiunea ,,Roua Munților” din comuna Sâmbăta de Sus, un colț de rai de pe meleaguri brașovene, a avut loc, în perioada 21 – 22 februarie, un simpozion la nivel național, care a marcat Ziua Internațională a Ghidului de Turism, sărbătorită anual în întreaga lume, la 21 februarie.
Evenimentul a fost organizat de Agenția ,,Scorilo Travel Vacanțe”, în parteneriat cu Federația Națională a Ghizilor de Turism din România și a reunit 40 de ghizi din toate zonele țării, dar și alți invitați din domeniul turismului, printre aceștia numărându-se și un reprezentant al Serviciului Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău.
Cu acest prilej au fost vizitate Herghelia de Cai Lipițani și Mănăstirea Brâcoveanu din localitate, după care, în cadrul simpozionului au fost rostite alocuțiuni din partea organizatorilor și s-a dat citire mesajelor transmise de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului și Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România. De asemenea, a fost prezentată însemnătatea zilei sărbătorită de participanții la manifestare, urmată de o sesiune de analize și dezbateri cu privire la activitatea ghidului de turism și îmbunătățirea calității serviciilor prestate.
Prin organizarea unor astfel de evenimente se are în vedere creșterea vizibilității și importanței utilizării ghizilor de turism profesioniști, care acționează în calitate de ambasadori ai bunelor practici pentru vizitatorii interni și internaționali ai României.

Judeţul Bacău, promotor al turismului la Expoziţia Internaţională de Turism de la Chişinău – Comunicat de presă

Centrul Internațional de Expoziții ,,Moldexpo” din Chișinău, a găzduit, în perioada 16 – 18 februarie, Expoziţia Internaţională ,,Tourism & Travel Expo”, ediţia a XXVII-a, unica expoziție din Republica Moldova în domeniul turismului și agrementului.
Evenimentul a fost organizat de Centrul Internaţional de Expoziţii ,,Moldexpo” S. A., Ministerul Culturii și Oficiul Național al Turismului din Republica Moldova, în parteneriat cu Asociația Națională a Agenților Economici de Turism și Asociația Patronală a Industriei Turismului din Republica Moldova.
Consiliul Judeţean Bacău, prin Serviciul Public Judeţean pentru Promovarea Turismului şi Coordonarea Activităţii de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), a fost prezent pentru a patra oară la această expoziție, în cadrul Pavilionului național organizat de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului din România (MEAT).
SPJPTCAS Bacău a promovat la expoziţia de la Chişinău cele mai atractive destinaţii turistice ale judeţului Bacău, prezentate prin intermediul unui stand bogat și divers de materiale de promovare: broșuri turistice bilingve, pliante, hărți turistice și montane (ediții actualizate), materiale audio și video, aplicația ,,Visit Bacău”.
Printre numeroșii vizitatori ai standului județului Bacău s-au numărat oficialități din cadrul ministerelor de resort din România și Republica Molodva, reprezentanți ai altor instituții publice, firme și agenții de turism participante. Aceștia au putut fi astfel informaţi depre tradiţia şi ospitalitatea specifică, spaţiile de cazare existente, monumentele şi ansamblurile de arhitectură, muzeele şi activităţile specifice turismului balnear, montan, de aventură şi agrement, ingrediente ideale pentru un sejur perfect în zonele turistice ale judeţului Bacău.
,,Am relaționat cu grupuri de studenți de la facultățile de profil din Republica Moldova, care ne-au solicitat informații despre dezvoltarea și promovarea turismului în județul nostru, dar și despre întreprinzatorii din zonă, care ar fi interesați să colaboreze cu firme și instituții similare din țara vecină și prietenă de peste Prut. Un fapt inedit a fost acela că, o serie de persoane/familii care doresc să se stabilească în județul Bacău și să investească aici, au cerut informații detaliate, atât turistice, cât și din zona imobiliară. Totodată, delegația noastră a purtat discuții și cu reprezentanți ai unor instituții de profil din alte județe ale țării, care au participat sub aceeași umbrelă a ministerului de resort, cu privire la o eventuală colaborare si promovare turistică, în funcție de cerințele pieței, de provocările și oportunitățile actuale”, a precizat Cristian Sava, director adjunct la SPJPTCAS Bacău.
Reprezentanții delegației băcăuane au transmis mulțumiri conducerii MEAT, pentru invitație și buna organizare a acestui eveniment, cu speranța unei bune colaborări și pe viitor, însoțite și de calde felicitări adresate colegilor de la standurile participante, pentru prestanța si profesionalismul de care au dat dovadă.
În cadrul expoziției de la Chișinău a mai avut loc și Festivalul-Concurs „Brâul Moldovei”, la care s-au înscris participanți din 13 raioane ale Moldovei, care au excelat în prezentarea ofertelor și a tradițiilor populare locale. Scopul festivalului a fost acela de a valorifica potențialul turistic rural și de a promova imaginea Republicii Moldova ca destinație turistică.
Expoziția a adunat peste 70 de participanți din Republica Moldova, România, Bulgaria și Armenia, în cadrul căreia, circa 9. 000 de vizitatori au avut oportunitatea de a participa la prezentări, seminare și tombole. Și nu în ultimul rând, de a descoperi noi destinații turistice în țările participante.
SPJPTCAS BACĂU

Județul Bacău, reprezentat la Expoziția Internațională de Turism de la Chișinău 2024 – Comunicat de presă

Consiliul Județean Bacău (CJ), prin Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), va fi prezent pentru a patra oară, la Expoziția internațională specializată de turism, agrement și hoteluri ,,Tourism@Travel Expo”, ediția a XXVII-a, singura expoziție din Republica Moldova în domeniul turismului și agrementului. 
Evenimentul va avea loc la Chișinău, în perioada 16 – 18 februarie 2024 (cu program zilnic, între orele 10.00 – 18.00) și este organizat de Centrul Internaţional de Expoziţii ,,Moldexpo” S. A., Ministerul Culturii și Oficiul Național al Turismului din Republica Moldova, în parteneriat cu Asociația Națională a Agenților Economici de Turism și Asociația Patronală a Industriei Turismului din Republica Moldova.
În cadrul expoziției vor fi prezenți peste 60 de participanți, aceștia fiind din Republica Moldova, România, Bulgaria, Slovacia și Armenia. Misiunea participanților este de a susține turismul cultural, rural, de aventură, gastronomic și vitivinicol, conform tradițiilor și obiceiurilor țării, pe care o reprezintă. Pentru prima dată în cadrul expoziției participă organizația ,,EcoLocal Asociația Consumatorilor și Producătorilor Eco și Artizanali”, care vor avea posibilitatea de a surprinde vizitatorii cu produse de unicat. La acest eveniment al turismului internațional, România revine din nou cu un stand de țară cu tematica tradițională, unde vor fi expuse cele mai atractive obiecte din artizanat, cele mai delicioase bucate tradiționale și, nu în ultimul rând, cele mai bune oferte de odihnă pentru anul 2024. De asemenea, vor fi promovate cele mai deosebite trasee cu diferite tematici, dar și alte obiective turistice atractive.
Prin participarea la această expoziție de anvergură internațională, SPJPTCAS Bacău și-a propus să prezinte oferta turistică a județului Bacău pentru pasionaţii de turism montan, balnear, cultural, rural, sportiv, de business și de eveniment, dar și să stabilească o serie de contacte cu operatorii și reprezentanții agențiilor de turism prezenți la expoziție. Pe de altă parte, SPJPTCAS Bacău are în vedere atragerea unui număr tot mai mare de turiști, atât din Republica Moldova, cât și din alte țări participante, pentru a facilita accesul acestora la informațiile cu privire la destinațiile turistice din zonă. Printre acestea, stațiunile de interes național Slănic-Moldova și Târgu-Ocna, la care se adaugă și alte noi stațiuni de interes local, precum municipiul Moinești (Zona Parc Băi), orașul Comănești (Zona tursitică a orașului) și orașul Dărmănești, ca și alte obiective turistice de pe văile Trotușului, Tazlăului, Oituzului și Cașinului, care îi așteaptă pe vizitatori cu multe și felurite surprize turistice.
De asemenea, SPJPTCAS Bacău și-a propus să extindă colaborarea cu toți factorii implicați în dezvoltarea și promovarea regiunilor cu potențial turistic din toate țările expozante. În afară de materialele de promovare care vor fi oferite participanților, respectiv, broșuri, pliante, hărți turistice și montane (actualizate), flyere, materiale audio-video, la standul SPJPTCAS Bacău va fi prezentată și aplicația ,,Visit Bacău”, un ghid digital al județului, care aduce o serie de noutăți: login utilizator pentru o interacțiune crescută a utilizatorului cu aplicația; posibilitatea de a selecta favorite pentru o selecție clară a intereselor de vizitare; traseele montane au un meniu separat, fiind adăugate și track-urile GPS care pot fi descărcate direct din aplicație; acordarea de recenzii; mod offline. ,,Visit Bacău” este o aplicație pentru dispozitivele mobile, care poate fi descărcată din Google Play sau din App Store.
SPJPTCAS BACĂU

Ziarul Curierul Slănicului Moldova” (57): ,,Elita doamnelor care împodobesc vilegiatura stațiunii”, în primul rând al campaniei de donații pentru noua biserică Material adaptat, adnotat și completat de Romulus-Dan Busnea

Continuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului Moldova” (din colecțiile Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași și Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Balga” din Cluj-Napoca), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare și a promovat-o în chip strălucit. În fapt, un jurnal al stațiunii Slănic-Moldova, care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”, așa cum a fost denumită stațiunea pentru prima dată, chiar de către acest ziar.
În acest episod: ,,Curierul Slănicului Moldovei”, Nr. 9, Anul X, Marți, 7 august 1912.
Din sumarul acestui număr: după ce Cascada Slănicului a fost descrisă așa cum apare ea pe timpul zilei, în acest număr aceasta este surprinsă în timpul nopții, într-o superbă descriere, prima și singura de acest fel care a apărut într-o publicație românească; strădaniile epitropilor care admnistrează stațiunea, răsplătite și prin rândurile elogioase și de mulțumire publicate de redacția ziarului; campania de donații pentru construirea noii biserici, continuă atât pe Lista de subscripții (sau ,,Condica de aur a donatorilor”), cât și prin organizarea unor evenimente caritabile; impresii despre efectele benefice ale naturii Slănicului; și iarăși o poantă bună, căci veselia cuprinde stațiunea; obiceiurile unor personalități; ce mai descoperă localnicii și ce mai pierd vizitatorii; alte mari persoanlități pe lista vizitatorilor stațiunii.
Iată, dragi cititori, o nouă perlă publicistică pe care ne-o oferă acest ziar: descrierea Cascadei Slănicului, așa cum se înfățișează ea în cadrul natural al nopții, de altfel, prima și singura care a apărut într-o publicație românească. Astfel, redactorul-șef, M. Miereanu, autorul acestui reportaj, reușește să stabilească și un inedit record, fiind singurul publicist care ne prezintă Cascada Slănicului, într-o dublă ipostază peisagistică: de zi și de noapte. Cele câteva descrieri ale cascadei publicate până în prezent, au fost realizate pe timpul zilei, în frumoase tablouri pictate în cuvinte, de câțiva scriitori și publiciști, în lucrările: ,,Două zile la Slănic” (Nicolae Gane); ,,Slănicul Moldovei – Monografie scrisă în anii 1930 – 1934” (Cleopatra Tăutu); ,,Mic îndreptar turistic – Slănic-Moldova” (dr. Romulus C. Busnea, Yolanda Nicoară).
Există și o legendă a Cascadei, pe care am descoperit-o tot în acest ziar și am prezentat-o în episodul nr. 36 al serialului, una impresionantă, autorul fiind dramaturgul, prozatorul, poetul și traducătorul Ilie Ighel Deleanu, unul dintre scriitorii marcanți ai epocii, prezentat și el, în episodul nr. 8 al serialului.
Și pentru a avea o imagine completă a Cascadei Slănicului, în rândurile de mai jos alăturez cele două descrieri ale lui M. Miereanu, respectiv cea de zi și cea de noapte:
,,Din nou văd malul Slănicului. Am ajuns la Cascadă: deasupra-i un podeț. Trec podețul care zbârnâie tremurând și clătinându-se ușor și mă cobor încet, încet, cu multă greutate, spre matca Slănicului. Ce înseamnă omul-rege, față chiar de un râușor ca acesta, tulburat, sălbatic, înfricoșător în mânie! Mă cobor tot mai înfiorat spre matcă. Mi se pare că acea enormă masă de apă scânteietoare ca diamantul, turbată, gâfâind ca o bestie înfuriată, fără cruțare, groaznică îm măreția-i nepăsătoare, o să mă înghită. O clipă am senzația amețelii. A fost o iluzie… În aceeași clipă văd cum masa aceea enormă de apă, grea, sălbatică, cotropitoare, cade pe spatele drept și ascuțit a două stânci, ce-și scot capetele lor semețe, nepăsătoare, neclintite sub torentul tulbure, spumos și întărâtat. Slănicul trosnește de mânie, fierbe, forfotă, se stropește ca o fiară turbată, împroșcă, spumegă, scotocește, aruncă și răstoarnă bolovanii din albie, nu se dă ușor; valurile-i scânteie la soare, ca platoșele și coifurile a mii de scutari, se luptă voinicește… și în această șarjă atât de simplă în măreția și grozăvia ei, nu l-ar întrece sute de regimente de artilerie… Iar vuietul izbânzii e purtat pe aripile brazilor, mândri de fratele lor voinic, zburdalnic și răsfățat, iar apoi în depărtări, pe piscurile munților trufași și atotștiutori și în adâncimea prăpăstiilor liniștite și întunecate în singurătatea lor, plin de fiorii morții și necunoscutului” (,,Cascada în timpul zilei”, în ,,Curierul Slănicului Moldova”, Nr. 5, joi, 31 iulie 1908).
Pentru frumusețea sa și ale figurilor de stil folosite, dar și pentru a vă ușura citirea, reproduc în totalitate descrierea cascadei pe care a realizat-o, M. Miereanu, în timpul nopții:
,,,E frumoasă, măreață și impunătoare cascada în timpul zilei, și nu e vizitator al Slănicului care să se lipsească de plăcerea de a o vedea și admira, măcar la două zile o dată, dar puțini sunt aceia care se duc s-o vadă noaptea, când codrul de brazi doarme liniștit, când izvoarele șoptesc și murmură mai clar, când cel mai ușor foșnet îți dă fiori de teamă neînțeleasă, când tăcerea e atât de adâncă și de misterioasă, că ai vrea să zbori ca un fulg ușor, să nu-ți auzi zgomotul pașilor, să nu-ți simți respirația, să te pierzi uitat fără a fi simțit de nimeni (mai greu în ziua de azi, când urșii umblă teleleu prin stațiune, n. a.), ca o undă stingheră în adâncul mării nemărginite. Era o noapte senină și clară. De după culmea întunecată și greoaie a Dobrului se ridică luna, frumoasă, strălucitoare, lunecând ușor și lin ca o bilă de aur, pe întinsul neted al cerului bătut în ținte de foc. Culmile Cerbului și Pufului păreau tivite cu peteală (varianta pentru beteală, n. a.), iar frunzele ascuțite și subțiri ale brazilor străluceau ca niște ace de aur. Șoseaua ce duce la cascadă, bătută de razele lunii, părea un lung covor de argint țesut cu fire de aur, iar Slănicul, ce se ivea la vreo cotitură pe sub brazii bătrâni și adormiți, oglindea, în mii de fețe sclipitoare chipul lunii, purtată ca o fregată ușoară pe crestele valurilor repezi, izbită cu furie de stânci colțuroase. Era liniște, tăcere și pace adâncă; iar murmurul tainic și dulce al vreunui izvor ascuns, părea, glasul însuși al acestei tăceri profunde, plină de pietate, de mister și măreție dumnezeiască. În asemenea clipe, sufletul și inima adorm, mintea nu cugetă, ești pierdut și uitat ca izvoarele, nepăsător ca stânca neclinitită, atunci simți într-adevăr adânc, fraternitatea dintre tine și codrul de brazi, și-ți pleci apoi fruntea cu evlavie, în fața dumnezeirii etern necunoscute și neînțelese, apoi îngenunchezi în fața naturii, Alma mater a noastră, a tuturor ce sunt pe lume… De la o vreme a început a mi se desluși ceva mai clar, un murmur prelung ce creștea cu cât înaintam, creștea mereu, cuprindea tăcerea, învăluind-o în vibrațiile repezi și neregulate ale unei muzici necunoscute, sălbatice, dar mărețe. Ecouri îndepărtate, ascunse în noaptea codrului, răsăundeau prelung…
Dar o dată, o detunătură înăbușită, sălbatică, largă și greoaie, despică furioasă văzduhul, înghiți murmurul codrului, repetându-se, ca turbarea și încăpățânarea urletului unei fiare întărâtate. Ajunsesem la cascadă… Luna, înfiptă în vârful unui brad lung și gros ca un uriaș din povești, vărsa potop de raze deasupra mesei greoaie de apă furioasă, înverșunată, turbată. Ai fi crezut că-i aur topit șiroiul ce se izbea cu detunături metalice, de stânci ascuțite și amenințătoare, sfărâmându-se în puzderii de stropi strălucitori. Am privit minunea asta a naturii, cu lăcomia delicioasă a unui avar… Slănicul, aprig, furios și turbat, cu crestele aurite ale valurilor lui zburdalnice, părea un balaur groaznic, cu solzii de aur, o namilă sălbatică cu luna în spate, cu o falcă în cer și una în pământ, ce-și taie nebun calea prin codrul des de brazi spre palatele din vale, ce tăinuiesc fecioare frumoase ca ziua de vară, cu ochii ca mura câmpului, cu părul întunecat ca noaptea, prin care mă strecor și eu, spre zorii dimineții…”.
Ce superbitate de text, ce trăiri, câtă emoție și pasiune pentru cuvântul scris. Omagiu colegial, dragă domnule Miereanu, de la unul dintre urmașii tăi…
Situată la circa 1, 5 km de centrul stațiunii, pe partea dreaptă a DN12B, care urcă până la fostul camping al stațiunii (la 559 m. altitudine), Cascada Slănicului creează o imagine încântătoare, care dăinuie peste timp. Este formată din roci de mari dimensiuni, care coboară în trepte domoale, peisajul fiind completat de pădurea de foioase de pe maluri și de o punte construită deasupra acesteia, care oferă turiștilor o superbă imagine a naturii în toată frumusețea și sălbăticia ei. Loc de visare, loc de meditație și relaxare…
Onor sacrificiilor pe care le-a făcut Epitropia Casei ,,Sf. Spiridona” de la Iași, pentru întreținerea și dezvoltarea stațiunii, îl aduce ziarul de câteva ori pe sezon, prin articolele publicate: ,,Prin `Curierul Slănicului` am căutat în fiecare an să atragem atenția publicului, asupra marilor foloase obștești ce decurg din străduințele Eforiei `Sf. Spiridon`. N-am pierdut niciodată prilejul de a dovedi foloasele generale pe care le aduce Epitropia, prin întreținerea și îmbogățirea Slănicului, an de an. Și câte sacrificii din partea administrației, câtă străduință nobilă și generoasă din partea eforilor! Mulțumită epitropilor Slănicului, localitatea a adevenit astăzi o stațiune balneară de mâna întâi. Și pe an ce trece, progresele ce se săvârșesc transformă Slănicul într-un model de gospodărire. Pe urma muncii harnice depusă de epitropi, mii și mii de oameni găsesc în timpul curii, posibilitatea de a renaște fizicește, de a se recrea și fortifica, grație apelor minerale și atmosferei ozonate de aici. De bună seamă că în multe alte stațiuni din Europa, asemenea stări găsesc răspunsul cuvenit în conștiința cetățenilor. Iar răsplata nu întârzie să vină. Și străduința unei administrații este încununată cu deplină mulțumire sufletească de a fi servit țării și de a fi găsit cetățeni care prețuiesc serviciile aduse, după adevăratele lor valori. La noi, oare când vom avea această fericită stare de lucruri?” (articolul ,,Sacrificii și mulțumiri”)
Campania de donații pentru construirea unei noi biserici în stațiune se manifestă cu efervescență, atât în rândul vizitatorilor, cât și ai reprezentanților Epitropiei și comitetelor constituite pentru organizarea de evenimente caritabile. În ziua de 25 iulie, toți vizitatorii stațiunii, ,,mânați de același gând și aceeași simțire” s-au întâlnit în parcul stațiunii și pe terasa Cazinoului Regal, contribuind, fiecare după puterile sale, pentru realizarea unui gând măreț și sfânt: ,,Era vorba a se aduna fondurile necesare pentru înălțarea unei biserici în stațiune, în locul celei actuale, căzută aproape în ruină. În acest scop s-au organizat sărbători strălucite, bătăi cu flori, confetti, o serată dansantă, producții artistice etc, care s-au bucurat de un succes desăvârșit. Comitetul de inițiativă și de organizare a serbării era format din elita doamnelor care împodobesc vilegiatura stațiunii noastre. Serbarea a durat până seara târziu, iar animația a atins apogeul. Ghirlande de brad presărate cu superbe flori de munte împodobeau toate drumurile, aleile și terasele Cazinoului. Doamnele din comitet, având concursul binevoitor al distinșilor domni din stațiune, în fruntea cărora se află dl C. Ivașcu, inimosul epitrop al Casei `Sf. Spiridon`, au făcut adevărate sacrificii în munca lor, pentru a da serbărilor de azi, caracterul demn și înălțător, vrednic de mărețul scop urmărit”. În continuare este prezentat procesul-verbal ,,cu privire la inimoasa serbare din 25 iulie”, încheiat vineri, 27 iulie 1912, pentru a strânge un fond de bani care să vină în ajutorul construirii unei noi biserici, pe locul celei existente în parcul stațiunii. Președintele și membrii Comitetului de organizare a evenimentului s-au întrunit în Cancelaria Epitropiei din hotelul ,,Racoviță”, pentru a încheia definitiv contul de venituri și cheltuieli și pentru a face publice datele conținute. Astfel, la venituri a fost totalizată suma de 2. 683, 30 lei, în timp ce cheltuielile efectuate au fost în valoare de 396, 60 lei, suma netă rezultată fiind în valoare de 2. 286. 70 lei (asta da rentabilitate!), sumă care a fost încredințată dlui Gheorghe V. Mihăilescu, încasatorul Băilor Slănic-Moldova și alesul casier-secretar al comitetului organizatoric al serbării. Suma încasată va fi trimisă de către acesta Epitropiei de la Iași, spre a fi consemnată alături de celelalte sume care se vor strânge pentru noua biserică. Este menționată și componența comitetului, care pe lângă președintele C. Ivașcu, epitropul general al Casei `Sf. Spiridon`, le-a mai inclus și pe doamnele Sofia Gane (soția scriitorului și omului politic N. Gane), Lucreția Ivașcu (soția epitropului C. Ivașcu), Constanța Russ (posibil soția regretatului medic Ludovic Russ junior, care a activat 25 de ani în stațiune și pe care l-am prezentat anterior), Olga Pastia (soția medicului Constantin C. Pastia, doctor consultant al Băilor Slănic-Moldova) etc. Referitor la subscripția pentru construirea bisericii, în acest număr al ziarului se menționează: ,,La apelul făcut, toate inimile generoase și cu credință în Dumnezeu s-au grăbit și se grăbesc să-și dea obolul, pentru fondul clădirii unei noi biserici în parcul stațiunii Slănic-Moldova. Lista de subscripție este deschisă și sumele se primesc în numele Casei `Sf. Spiridon`, de către dl Ghe. V. Mihăilescu, casierul Băilor Slănic. `Curierul Slănicului` va publica numele tuturor donatorilor”.
Într-adevăr, pentru prima oară în istoria stațiunii sunt publicați toți cei care au contribuit la ridicarea noii biserici, pe Lista de subscripții figurând, printre alții, Epitropia Generală a Casei ,,Sf. Spiridon” din Iași, cu 10. 000 de lei, cunoscutul filantrop și militar, lt. col. Constantin Langa, cu 1.000 lei, Comitetul de inițiativă și organizare a serbării pentru strângerea unui fond destinat construirii bisericii, cu 2. 286, 70 lei, după care urmează o serie de persoane, printre acestea numărându-se actorul bucureștean, Vasile Brezeanu (1892 – 1968, care avea pe atunci doar 20 ani, dar debutase în teatru în 1909, devenind actor profesionist în 1910), dar și M. Miereanu, redactorul-șef al ziarului slănicean, care a donat 12 lei și apare pe listă sub titulatura de Redacția ,,Curierul Slănicului”. Suma totală a donațiilor la data apariției ziarului (7 august 1912) a fost de 13. 770, 70 lei, din care: 10. 000 lei, Epitropia Iași; 1. 000 lei, lt. col. C. Langa;
2. 286, 70 lei, Comitetul de organizare serbare; 484 lei, cele 32 de persoane din listă.
La rubrica ,,Din fuga creionului” sunt publicate sub forma unor scurte articole, o serie de note și impresii din viața Slănicului și a naturii înconjurătoare, în care gândurile autorului reflectă senzațiile percepute în fața frumuseților care înzestrează stațiunea și care, într-o transpunere inspirată, oferă imagini care aduc în prim-plan temeri, emoții, stări, trăiri. Încântătoarele descrieri nu se lasă așteptate nici în acest caz: ,,Îmi place să stau acum singur pe o bancă, fie pe aleea spre Cascada Slănicului, fie pe la Trei-Fagi, fie pe Valea Dobrului… Dacă te afunzi în pădure, freamătu-i misterios te înfioară plăcut în singurătate și aerul înmiresmat îți dă sănătate și putere… putere de muncă și de a suporta multe dintre greutățile vieții. Dacă te duci la Cascadă și stai s-o privești și s-o asculți, zgomotul și zbuciumul ei nesfârșit îți reamintesc luptele grele din viață; dar te gândești: cum apa când scapă din vâltoare devine din nou limpede și își reia cursul, ici cu murmur, colo lin, așa-i și-n viață, căci după ce învingi piedici grele, îți reiei traiul obișnuit, cu spinii și cu rozele lui… Gândul la bine și speranța în îndeplinirea visurilor te consolează”.
Spre delectare, iată ce mai aflăm din obiceiurile unor mari personalități, despre care nici eu nu știam: Casimir Jean François Delavigne, poet și dramaturg francez ,,compunea plimbându-se”; Georges-Louis Leclerc, baron de Buffon, naturalist, matematician, biolog și scriitor francez ,,scria cu manșete de dantelă”; Sir Walter Scott, scriitor scoțian prolific și un poet popular în Europa în timpul vieții sale, ,,nu putea recita nimic, decât având între degete, unul dintre nasturii hainei sale”; Cardinalul Richelieu, fost cleric, nobil și om politic francez ,,era inspirat de pisicile cu care se juca”; Madame de Staël, scriitoare implicată în politică ce a supraviețuit Revoluției Franceze și a fost trimisă în exil de către Napoleon de mai multe ori, ,,nu putea adormi decât adiată de vânt”; Domenico Cimarosa, compozitor italian al școlii napolitane și al perioadei clasice, ,,căuta lumină și zgomot pentru a se inspira”.
Cât despre lucrurile găsite sau pierdute prin stațiune, ziarul ne informează: un copil care alerga cu flori după trăsurile vizitatorilor pe șoseaua Slănicului, nu departe de satul Cerdac, a descoperit un geamantan luxos, din piele neagră, care spre deziluzia acestuia, nu conținea altceva decât trei sticluțe cu vopseluri pentru păr, câteva cutii cu pudră, o proteză completă și un teanc de scrisori ,,subscrise Lelia și adresate `Scumpului meu Tică`!”; domnul L. Berman din București a pierdut un portvizit, în care se aflau bancnote și acte de însemnată valoare; domnul Rubin Juster din București a găsit în curtea vilei Bobincă, un portmoneu cu 2. 920 lei, pe care i-a încredințat imediat poliției; domnul inginer Krapileanu a găsit în parcul stațiunii, o brățară de valoare, dar și o broșă de aur cu trei briliante; domnul Constantin Rapi din Bacău a descoperit la ,,300 de scări”, o femeie cu tendințe sinuicidale, pe care după ce a calmat-o, a adus-o cu grijă înapoi în stațiune și a predat-o serviciului de poliție și celui medical.
Mai descoperim pe lista vizitatorilor sosiți între 6 – 12 iulie, următoarele personalități: Eugen Nicolae Ghika-Budești (1843 – 1919), un pictor mai puţin cunoscut, dar care totuşi, s-a remarcat în spaţiul internațional, acesta fiind tatăl arhitectului Nicolae Ghica-Budești, care pe vremea când era epitrop și se ocupa de administrarea stațiunii Slănic-Moldova, a fost cel care a a avut inițiativa de a construi Cazinoul din localitate, după planurile arhitectului George Sterian, primul din România și al cincilea din Europa!; dr. Gheorge Marinescu, celebrul neurolog, despre care am mai amintit și cu alte ocazii; avocatul Osvald Teodoreanu, tatăl romancierului Ionel Teodoreanu și al lui Păstorel Teodoreanu (pseudonimul lui Alexandru Osvald Teodoreanu), scriitor, epigramist, publicist, gastronom și iubitor de vinuri, toți cei trei fiind cazați la Hotel ,,Racoviță”; Constantin Bacalbașa, ziarist, memorialist și om politic (menționat și în alte numere ale ziarului), membru fondator al Societății Presei și al Sindicatului Ziariștilor, președinte al Sindicatelor Ziariștilor (din 1919), cazat la Hotel ,,Puff”; Constantin Motaş (1891 – 1980), biolog, profesor universitar, sistematician şi taxonomist de prestigiu internațional, fondatorul freatobiologiei, cazat la Hotel ,,Nemira”.
Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU Iași), Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj (BCU Cluj) și cotidianului ,,Deșteptarea”.
Sursa: BCU Iași, BCU Cluj;
Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău. Grație domniei sale, o mare parte dintre fotografiile de epocă publicate în numerele acestei publicații se regăsesc și în episoadele prezentate, la care se adaugă și altele.
Foto 1: actorul Vasile Brezeanu, pagina de Facebook ,,Cortina-interbelică”, la https://www.facebook.com/profile.php?id=100058813356004, din Colecția C. I. și C. C. Nottara;
Foto 2: arhitect Eugen Nicolae Ghika-Budești, site-ul ,,askART”, la https://www.askart.com/artist/Eugen_Nicolae_Ghika_Budesti/11246896/Eugen_Nicolae_Ghika_Budesti.aspx
Foto 3: dr. Gheorghe Marinescu, site-ul ,,radio-arhive.ro”, la https://www.radio-arhive.ro/articol/gheorghe-marinescu/2067531/5471/151
Foto 4: Constantin Bacalbașa: site-ul ,,historic.ro”, la https://historic.ro/constantin-bacalba-a-fotografie-de-cabinet-carte-de-vizita.html
Foto 5: Constantin Motaș, site-ul ,,adevarul.ro”, la https://adevarul.ro/stiri-locale/vaslui/constantin-motas-academicianul-care-a-pus-bazele-1490196.html
Mențiuni: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași și BCU Cluj. În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil; adaptarea, adnotările și completările la toate numerele din colecția acestui unic și inedit ziar sunt menite să întregească și să lămurească multe informații și aspecte din viața cotidiană a stațiunii, ca și a personalităților vremii, care nu au fost în totalitate prezentate în paginile ziarului, tocmai pentru faptul că acestea erau cunoscute de lumea de atunci, în speță de cei din zona Moldovei, de unde veneau și cei mai mulți dintre vizitatorii stațiunii.
(Va urma)

   

Turist în județul Bacău: Monumentul Eroilor Cavaleriști din Primul Război Mondial, comuna Oituz Material realizat de Romulus-Dan Busnea și Olivian Darie

În comuna Oituz din județul Bacău tronează impunător și zvelt, Monumentul Eroilor Cavaleriști din Primul Război Mondial, monument istoric comemorativ al militarilor români din arma cavaleriei, ridicat pe Dealul Coșna din arealul Pasului Oituz, acolo unde Armata Română a purtat cea de-A Treia Bătălie de la Oituz (26 iuie/8 august – 9/22 august 1917), definitorie pentru întreaga soartă a războiului.
Ideea de comemorare și eternizare a eroismului ostașilor români a aparținut generalului Mihail Schina, pe vremea când era comandant al Diviziei I Cavalerie, care a luat inițiativa strângerii de fonduri, mai apoi continuată de generalul Romulus Scărișoreanu, sub deviza ,,Fondul Oituz”.
Astfel, până în anul 1923 s-a reușit strângerea a 300.000 lei, sumă considerată suficientă pentru construirea monumentului. Cu timpul s-au strâns, în total, 460.000 lei, din donații și depuneri ale ofițerilor din cavalerie, dar și din partea familiilor soldaților căzuți pe aceste locuri, iar prin bunăvoința Elenei Grigorescu, soţia fostului general Eremia Grigorescu (comandantul Armatei I a României în luptele de la Mărăşeşti), a fost donat locul pe care s-a clădit monumentul, acestei binefaceri adăugându-i-se o contribuţie şi de alte materiale precum „piatră, pietriş, nisip etc., toate fără nici o plată”. A fost organizat și un concurs de proiecte, câștigător fiind declarat sculptorul Vasile Ionescu-Varo.
Inaugurarea monumentului a avut loc la 19 septembrie 1931, după tergiversări succesive (14 iunie, 15 august, 6 septembrie). La eveniment, încă de la primele ore ale dimineții (ora 5.00), au sosit în gara de la Onești trenurile regale și ministeriale. Regele Carol al II-lea, îmbrăcat într-o ținută de artilerist și însoțit de regina Maria și de Mihai, Marele Voievod de Alba-Iulia, dar și de Nicolae Iorga (pe atunci prim-ministru) au fost întâmpinați de mareşalul Alexandru Averescu, fostul comandant al Armatei a II-a în timpul luptelor de la Oituz, de generalul Ştefănescu Amza, ministrul Armatei, de Elena Grigorescu și de primarul Oneştiului, Pelin, care le-a oferit familiei regale, tradiţionala pâine şi sare. Mulțimea adunată puhoi de prin satele din împrejurimi a însoțit cortegiul regal până în Grozești (Oituz), la platoul unde se înălța monumentul și unde se aflau numeroase personalități militare și reprezentanți ai autorităților locale și județene, delegații din întreaga țară. În acea atmosferă de sărbătoare și omagiere, regele Carol al II-lea a susținut un discurs emoționant și înălțător și l-a decorat cu Ordinul „Meritul Cultural” pe sculptorul Vasile Ionescu-Varo, autorul monumentalei lucrări.
Monumentul Eroilor Cavaleriști a fost ridicat sub oblăduirea Societăţii ,,Cultul Eroilor” și este sub forma unui obelisc din piatră, înalt de 5 m, aşezat pe un postament din beton şi blocuri de piatră. Obeliscul este placat cu marmură şi încadrat de două statui din bronz (în stânga un cavalerist descălecat şi în poziţie de atac, în dreapta un cal). În vârful obeliscului a fost amplasat un vultur din bronz cu aripile desfăcute, iar la bază se află un scut heraldic cu stema României Mari, tot din bronz.
În anul 2010, cu ocazia împlinirii a 600 ani de la atestarea documentară a comunei Oituz, monumentul a fost restaurat în totalitate, iar pentru pelerini au fost construite 106 trepte care facilitează accesul. Surse: Revista ,,România Eroică” nr. 3 – 4 (40 – 41), Serie nouă 2010, (pp. 9 – 17 – ,,Monumentul Cavaleriștilor”, articol de Valeria Bălescu, https://ziarullumina.ro/societate/historica/oituz-1917-pe-aici-nu-se-trece-125424.html.

Ziarul Curierul Slănicului Moldova” (56): Se solicită obolul pentru construirea unei noi biserici în stațiune, pe modelul ,,Dați un leu pentru Ateneu!” Material adaptat, adnotat și completat de Romulus-Dan Busnea

Continuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului Moldova” (din colecțiile Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași și Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Balga” din Cluj-Napoca), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare și a promovat-o în chip strălucit. În fapt, un jurnal al stațiunii Slănic-Moldova, care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”, așa cum a fost denumită stațiunea pentru prima dată, chiar de către acest ziar.
În acest episod: ,,Curierul Slănicului Moldovei”, Nr. 8, Anul X, Miercuri, 25 iulie 1912.
Din sumarul acestui număr: strălucitul discurs al epitropului Emanoil Riegler, cu ocazia sărbătorii de sfântul Ilie, în care se propune și se dă acordul pentru construirea unei noi biserici la Slănic; se solicită obolul pentru localnicii și vizitatorii stațiunii, pe modelul ,,Dați un leu pentru Ateneu!”; se deschide ,,Condica de aur a donatorilor”, în care vor fi trecute toate persoanele care contribuie la construirea noii biserici; locotenent-colonel Constantin Langa, printre primii donatori pentru noua biserică a Slănicului; în stațiune vor mai avea loc două manifestări caritabile, dedicate locotenentului Gheorghe Caranda, primul erou aviator român, decedat cu o lună în urmă, în timpul unui zbor; în timp ce stațiunea Sinaia se dezvoltă cu sprijin de la statul român, la Slănic, subvențiile s-au tăiat încă de acum doi ani; stâncile și băncile din stațiune nu scapă inscripțiilor scrijelite de cei care vizitează Slănicul; noi reguli sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor; unul dintre ,,miticii bucureșteni”, care pe lângă glume și farse proaste, face și unele bune, precum cea publicată în ziarul de astăzi; la rubrica ,,Simpatiile noastre”, azi, farmacistul Johann (Ioan) Werner; sunt scoase la vânzare cinci loturi de pământ pentru construcția de noi vile.
Iată că, pentru prima oară după 66 de ani, Epitropia pune în discuție, prin vocea epitropului Emanoil Riegler, construirea unei noi biserici, întrucât cea existenă (cu hramul ,,Sfântul Ilie”), construită în 1847, de preotul târg-ocnean, Gavril Manciu, cu ajutorul unor enoriași (așa cum apare în raportul protoiereului Teodor Atanasiu din anul 1885), ajunsese într-un stare avansată de degradare. Cauzele ? Cele pe care l-am prezentat într-un episod anterior, respectiv că, din pricina drumului lung și obositor până în stațiune era foarte greu ca un preot să asigure slujbe în mod regulat, iar numărul mic de credincioși din Slănic nu puteau susține întreținerea unei biserici. Colac peste pupăză, Epitropia de la Iași a renunțat la planul de a muta biserica în Satul Nou, dar nici nu a întreținut-o, toate aceste cauze ducând la starea în care se afla biserica la momentul de față. Culmea este că, în ciuda discursului mobilizator al epitropului Riegler de susținere a construirii unei noi biserici, ca și a primelor donații importante făcute în acest sens de o serie de oameni de bine, intervine Primul Război Mondial, în timpul căruia, un obuz lovește bisericuța, lăsând în urmă doar amintirea sa. De-abia în 1927 începe construcția noii biserici, care va fi terminată și sfințită, la 15 august 1929.
Totuși, referitor la istoria acestei biserici, se impune o mențiune care ar trebui analizată și clarificată de istorici: potrivit litografiei cromatice pe care a realizat-o pictorul ieșean, Emanoil Panaiteanu-Bardasare, în anul 1880, care a fost și prima imagine a stațiunii Slănic-Moldova (și a doua cea mai veche litografie din lume), se poate observa că în centrul stațiunii exista deja o biserică (conform fotografiei din articol), pe care unele surse o datează de pe la 1810, deci, că aceasta ar fi fost prima biserică din stațiune, reclădită mai apoi, în 1847…
Să revenim însă, la discursul prof. dr. Emanoil Riegler, epitropul Casei ,,Sf. Spiridon”, rostit pe 20 iulie 1912, cu ocazia hramului bisericii din Slănic și împlinirii a 111 ani de la descoperirea primului izvor mineral, cuvântare prin care Epitropia își dă acordul și susține construirea unei noi biserici, ocazie cu care este lansată și o campanie de donații pentru realizarea acestui proiect.
După ce a evocat cele săvârșite de domnitorul Ștefan cel Mare, care în amintirea fiecărei lupte mari a zidit câte o biserică, ca și necesitatea ridicării unei noi biserci și la Slănic, unde e nevoie nu numai de tămăduirea trupească ci și de cea sufletească, după un istoric al stațiunii și al realizărilor înfăptuite sub administrația de Epitropiei ieșene, medicul și profesorul Riegler, care se declară un pic mai subiectiv, ca și om al locurilor ce este (de peste munte, din Grozești, astăzi comuna Oituz, n. a.), a mai spus: ,,Istoria popoarelor ne arată că și atunci când au fost distruse, tot au mai rămas monumente, statui, biserici etc și cu ajutorul acestora s-a completat de multe ori istoria trecutului acelor popoare; de aceea cred că ridicarea de monumente, de așezăminte filantropice, de statui, de biserici, se impune oricărui popor civilizat. Ce contrast între frumoasele vile, hotelurile luxoase, cazinoul modern și această veche și ruinată bisericuță. Ce vor crede străinii care vizitează Slănicul, față de acest contrast, oare demnitatea noastră nu va fi atinsă? De aceea, sunt convins că o nouă biserică în frumoasa noastră stațiune balneară va găsi, în inimile tuturor bunilor români care au vizitat-o și și-au găsit aici sănătatea, aprobarea lor binemeritată și obolul lor, după putințe. Ar fi o manifestare de recunoștință către providența divină, care a făcut ca în această admirabilă, frumoasă și încântătoare regiune a Moldovei, să iasă la lumina zilei izvoarele minerale, atât de bogate în principii terapeutice. (…) Termin aici propunerea mea, cu următoarele cuvinte: iubirea de patrie și de neam ne procură o viață senină, aspirații sublime, o lungă dulce primăvară și o îndelungată tinerețe sufletească, ceea ce vă doresc tuturor”.
Emanoil Riegler a avut o intensă activitate didactică și științifică (așa cum am prezentat în episodul 50), întreaga sa viață fiind un exemplu de muncă în slujba sănătății. Iată și unul dintre crezurile sale de viață, care ar trebui să constituie un reper, mai ales în zilele noastre, pentru mulți dintre dascălii, medicii și oamenii noștri politici: ,,Aproape 46 de ani i-am închinat în adevăr îngrijirii bolnavilor, educației studenților și cercetărilor de laborator, săvârșind muncă trudnică numai pentru binele omenirii, singurul scop în vederea căruia mi-am sacrificat întreaga mea viață, prețuind mulțumirea izvorâtă din ocupațiile științifice, mai presus de orice plăcere omenească…” (Sursa: articolul ,,Medicul ieșean Emanoil Riegler: Dragostea de știință și de oameni”, publicat de site-ul ,,dosaresecrete.ro”, la https://dosaresecrete.ro/medicul-iesean-emanoil-riegler-dragostea-de-stiinta-si-de-oameni/.
Apelul epitropului Riegler este reluat și completat de redactorul-șef, M. Miereanu, în articolul ,,Obolul nostru”, ca un îndemn pentru toți locuitorii și vizitatorii stațiunii: ,,Dacă, dat fiind materialismul vremurilor în care trăim, nu ne putem ridica până la înălțimea de sentimente ale înaintașilor noștri, o elementară datorie de recunoștință ne impune să plecăm urechea la îndemnul distinsului efor, dr. Riegler, pentru ca lipsa aceasta a Slănicului să fie împlinită. După cum altădată, C. Esarcu, cel cu vorba rămasă legendară, `Dați un leu pentru Ateneu!`, a înălțat în Capitală unul dintre cele mai spelndide monumente culturale, tot așa, noi, locuitorii sau vizitatorii `Perlei Moldovei`, să considerăm, ca o datorie de onoare, chestiunea bisericii din stațiune. Să ne dăm obolul cu toată dragostea creștinească ce ne-a mai rămas, de pe urma scepticismului modern”. Și, apropo de subiectul în discuție: în vremurile de atunci se ridicau statui sau se construiau monumente și biserici din bani publici. Vorba ,,Dați un leu pentru Ateneu!” de aici vine. Dar, atenție! Asta nu înseamnă că oamenilor li s-au cerut bani ,,pe gratis”. Ci se organizau tombole, serbări sau diverse alte evenimente (așa cum o să vedeți în episodul următor că s-a petrecut și la Slănic), la care ei cumpărau bilete de la organizatori. Era o transparență deplină în privința folosirii banilor publici. Astfel, până la ultimul bănuț era înscris într-un proces-verbal, unde se notau veniturile obținute, cheltuielile făcute și venitul net rămas, iar datele erau publicate în ziare, după care se ridicau statuile si monumentele, bisericile și altele.
Remember: La 28 ianuarie 1865, din inițiativa lui Constantin Esarcu, a dr. Nicolae Ktretzulescu și a lui Vasile Urechia, s-a întemeiat Societatea Culturală „Ateneul Român”, iar la 25 februarie 1873, aceștia au lansat propunerea de construire a edificiului Ateneului Român și au inițiat, o amplă campanie printr-un slogan simplu, dar eficient: „Daţi un leu pentru Ateneu!”. Palatul Ateneului Român s-a clădit cu bani dintr-o subscripție publică, în urmă organizării unei loterii naţionale, când s-au pus în vânzare 500. 000 de bilete în valoare de un leu. V. A. Urechia spunea, următoarele: „De unde, nepăsarea de toate a românului care cânta: `Am un leu / Şi am să-l beu / Nici acela nu-i al meu`, femeile române, generalul Florescu, Nicolae Kretzulescu şi mai ales Constantin Esarcu au învăţat pe români să-şi schimbe cântecul şi să zică: `Am un leu / Nu-l mai beu / C-o să-l dau la Ateneu`. Atunci a fost lansată chemarea celebră „Daţi un leu pentru Ateneu!”. Și așa a fost marcat un moment istoric…
O dată ce s-a decis, ,,în mod definitiv”, construirea unie noi biserici la Slănic, se observă o emulație, ,,o sinceră pornire din inimă a tuturor vizitatorilor, de a contribui cu sume de bani pentru grabnica realizare a mărețului gând”. În acest sens, începând din data de 20 iulie 1912, adică o dată cu sărbătoarea hramului bisericii și a discursului epitropului Emanoil Riegler, la Casieria băilor s-a deschis ,,Condica de aur a donatorilor” (o listă de subscripție), pentru clădirea noii biserici a Slănicului. Aflăm că printre primii donatori s-au numărat cunoscutul filantrop ieșean, lt. col. Constantin Langa, care a oferit suma de 1. 000 de lei și, bineînțeles, Epitropia ,,Sfântul Spiridon” din Iași, cu o subscripție de 10. 000 lei (despre alți donatori și serbarea organizată pentru strângerea de fonduri necesare construirii bisercii din Slănic, detalii în episodul următor).
Constantin Langa (1829 – 1914) a fost ofițer de ordonanță a domnitorului A. I. Cuza, avansând până la gradul de locotenent-colonel, după care a intrat în viața politică, fiind și primar al orașului Iași, între 1891 – 1892. El a fost și un cunoscut filantrop: pe lângă multe donații oferite cu diverse ocazii, acesta a încurajat și artele frumoase, fiind posesorul unei mari galerii de artă, cu portretele tuturor oamenilor însemnați ai țării, galerie pe care a dăruit-o Universității ,,Al. I. Cuza” din Iași.
Și tot legat de donații, ziarul mai anunță că joi, 26 iulie 1912, va avea loc, în Parcul stațiunii, o grandioasă serbare câmpenească, iar seara, în Sala teatrului din Cazinoul Regal, un mare bal, manifestări organizate de ofițerii aflați în stațiune. Se anunță că veniturile obținute vor fi folosite la ridicarea monumentului, care va fi închinat locotenentului aviator, Gheorghe Caranda, mort la 20 iunie 1912, când biplanul lui s-a prăbușit pe terenul de zbor din Cotroceni. ,,Drama locotenentului Gheorghe Caranda e descrisă în Istoria aviaţiei române. Pe scurt, în dimineaţa zilei de 20 iunie 1912, în timpul decolării, avionul `Farman III` pe care îl pilota s-a prăbuşit, pilotul pierzându-şi viaţa. Înainte de aceasta, aviatorul a nesocotit semnul rău ce se ivise la un zbor anterior. `La unul din zborurile de instrucţie, locotenentul Gheorghe Caranda a fost accidentat la umăr şi mâna stângă`. Ambiţios şi curajos, ofiţerul şi-a reluat exerciţiile de zbor după o săptămână, atunci când s-a produs şi tragedia. În locul unde s-a întâmplat nenorocirea a fost ridicat un monument. Considerat un adevărat erou, locotenentul Gheorghe Caranda a fost decorat, post-mortem, cu ordinul `Virtutea Militară`. De asemenea, ofiţerul este trecut primul într-un memorial al bravilor piloţi români. Ordinul de decorare a fost întocmit de către ministrul de război, generalul Argetoianu şi înaintat Regelui Carol, care l-a semnat imediat. Motivul pentru care îi fusese acordată decoraţia? Militarul a murit la datorie, în `postul de onoare`. Decoraţia i-a fost pusă pe piept eroului-aviator încă de înainte de ajunge la Iaşiul natal, unde a fost înmormântat. A fost subliniat faptul că lt. Gh. Caranda şi-a dat tributul de sânge la naşterea aviaţiei române” (articolul ,,Exclusiv. La mormântul primului erou aviator militar din istoria României, Gheorghe Caranda”, de Cristinel C. Popa, publicat în ,,jurnalul.ro”, la https://jurnalul.ro/special-jurnalul/reportaje/exclusiv-la-mormantul-primului-erou-aviator-militar-din-istoria-romaniei-gheorghe-caranda-661290.html). Mențiune: Avionul pe care îl pilota Caranda în momentul tragicului accident, respectiv ,,Farman III”, a fost printre cele utilizate la Școala de pilotaj Chitila și, aparent, a avut o problemă de stabilitate longitudinală și, în plus, motorul a fost sub-performanțe în ziua accidentului.
În articolul ,,Sinaia și Slănicul”, ziarul revine la înlesnirile pe care le are stațiunea climatică Sinaia, față de stațiunea balneoclimatică, Slănic-Moldova, deși în cazul acesteia din urmă, rezultatele finale sunt remarcabile. Și aceasta, pentru că, sunt instituții care înving prin propriile lor puteri și merite, precum Slănicul, în timp ce altele se dezvoltă cu sprijinul statului, precum Sinaia, localitate aleasă drept reședință regală de către Carol I, care a construit aici complexul castelului ,,Peleș”. În schimb, ,,Slănicul s-a dezvoltat și a câștigat cununa meritelor și valorilor scumpe, mulțumită exclusiv, sforțărilor lăudabile ale administrațiilor de care a fost condus (sub tutela Epitropiei ,,Sf. Spiridon”, n. a.) și de zelul vizitatorilor încurajatori”, în timp ce, ,,Sinaia datorează progresul său, sforțărilor din afară, căci, necontenit această stațiune s-a bucurat de sprijinul și de atenția statului, a instituțiilor publice, iar pe lângă toate acestea, Sinaia se mai bucură și de marele noroc, acela de a fi reședința M. S. Regelui și prin aceasta, ajunge să adune familiile boierilor români”. Din păcate, stațiunii Slănic-Moldova i-a fost retrasă orice formă de subvenție din partea statului, încă în urmă cu doi ani: ,,Statul a încurajat întotdeauna, prea puțin Slănicul. Acum tot așa. Ba mai mult încă, subvenția de 8. 000 de lei a fost retrasă încă de acum doi ani… Această retragere a subvenției a constituit un moment de greutate, însă avem mulțumirea adâncă de a constata că administrația Casei `Sf. Spiridon` a putut depăși această situație grea, dând Slănicului tot sprijinul, pentru a propăși pe mai departe prin propriile sale mijloace. În schimb, diferitele bugete investesc din nou Sinaia, cu atâtea alte subvenții și înlesniri!… Dar sfârșim după cum am început: sunt instituții care au o soartă mai grea și au de parcurs un drum mai spinos, dar rezultatul pentru acestea este mai prețios și succesul mai scump. Slănicul are soarta acestor instituții”.
Nemulțumit de gesturile unora dintre vizitatori, care scrijelesc tot felul de inscripții pe unde apucă, mai cu seamă prin pădure și prin zona izvoarelor, la rubrica ,,Ecouri”, redactorul-șef scrie: ,,La Slănic, de la stânca cea mai înaltă și până la cea mai modestă bancă din pădure, nimic nu scapă de zgârieturi și mâzgălituri vizitatorului, care ține morțiș să-și sape în piatră sau scrie pe bănci, numele său spre amintire. Apoi sunt scrise tot soiul de gânduri, ce arată gradul de inteligență al celor care găsesc nimerit a și le aștene pe băncile și mesele de pe alei. Brazii, cu toată frumusețea și balsamul lor, nu pot rezista capriciului vizitatorilor și sunt cei mai atacați. Sunt astfel de inscripții de pe la 1875 și se întâlnesc la fiecare pas (cea mai veche, care dăinuie și astăzi este în stare foarte bună și este datată de la 1869, n. a.)”.
Mai aflăm din acest număr al ziarului, de o importantă circulară sosită de la Capitală, care vizează controlul sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor: ,,Multe dintre localitățile cu virtuți climaterice și balneare devin foarte populate de vizitatori, ceea ce necesită un serviciu veterinar și de control al alimentelor propriu. De această lipsă de control se folosesc neguțătorii pentru a-și trece în consumație porci, vite, oi, păsări și altele, atinse de diferite boli, ca și cărnuri adesea alterate, prin vechime. Pe temeiul acestei stări de lucruri, dl dr. Bărdescu, directorul general al Serviciului veterinar a dat o circulară tuturor doctorilor veterinari din județele înzestrate cu stațiuni balneare și climaterice, rugându-i să viziteze cât mai des asemenea localități și să organizeze un serviciu de control al animalelor și al cărnurilor puse în consumație, atât de măcelari, cât și de unitățile hoteliere și punctele de vânzare. În fiecare localitate va exista un revizor de vite, care va controla starea animalelor și a produselor de origine animală. Medicii veterinari, civili sau militari, care se vor afla la cură în acele stațiuni au fost rugați să-și dea concursul, care va fi considerat ca oficial. Măsura luată de dl dr. Bărdescu este dintre cele mai lăudabile și întrucât privește Slănicul nostru, are aprobarea tuturor vizitatorilor”.
Unul dintre ,,miticii bucureșteni” (de la Mitică, personajul lui Caragiale), care pe lângă glume și farse proaste face și unele bune, este personajul central al unei scenete comice, publicată în articolul ,,Una bună” și pe care autorul se grăbește să o împărtășească cititorilor rubricii ,,Vrute și nevrute”, ca să-i înveselească și să le reamintească faptul să se află într-o stațiune, unde buna dispoziție este la ea acasă. Pe scurt, un medic veterinar din cei mai de vază din București este chemat la telefon de o persoană care se plânge că are un animal bolnav și nu unul oarecare, ci un cal. La întrebarea ce problemă are calul apelantului, acesta îi răspunde medicului că patrupedul ține un picior ridicat, pe care nu-l poate lăsa jos și-l roagă să-i prescrie un tratament, cât mai degrabă. Medicul îi spune că nu poate trata calul prin telefon și că trebuie neapărat să-l vadă. Clientul este de accord și îl așteaptă pe medic la adresa transmisă prin telefon: bulevardul Academiei, peste drum de Senat. La final, medicul îl întreabă pe client cu cine are onoarea să stea de vorbă, iar răspunsul este unul super tare: ,,Cu Mihai Vitezul!” (aluzie la statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul, situată pe Bd. ,,Elisabeta”, în piața din fața Universității din București)…
Personajul caragialesc invocat în articol este în fapt bucureșteanul nostru, ,,care are reputația că-i un băiat de spirit, căci, mai în fiecare locuitor al cetății lui Bucur, trăiește veșnic treaz, un Mitică!” și că, ,,pe lângă unele glume și farse proaste, face și unele bune, iar atunci când le nimerește, își răscumpără toate păcatele”. Așadar, o scurtă prezentare: ,,Concret, Mitică e un personaj de ficţiune pe care Ion Luca Caragiale l-a făcut cunoscut cititorilor săi pentru prima dată într-o schiţă din 1900: `Mitică este bucureşteanul par excellence. Şi fiindcă Bucureştii sunt un mic Paris, şi Mitică, se-nţelege, este un mic parizian. El nu e nici tânăr, nici bătrân, nici frumos, nici urât, nici prea-prea, nici foarte-foarte; e un băiat potrivit în toate; dar ceea ce-l distinge, ceea ce-l face să aibă un caracter marcat este spiritul lui original şi inventiv. Mitică este omul care pentru fiecare ocaziune a vieţii găseşte un cuvânt de spirit la moment, şi pentru asta simpaticul parizian al orientului este foarte căutat şi plăcut în societate. Mai cu seamă pe provinciali, micul nostru parizian îi epatează cu verva lui scânteietoare`. (…) Potrivit etnologului Şerban Anghelescu, `Mitică este un personaj care se distinge prin comunicarea excesivă şi prin volubilitatea excesivă. Mereu se mişcă, dar se mişcă lingvistic în primul rând. Dă senzaţia că e alunecos prin conversaţie dar, până la urmă, nimic nu demonstrează că el ar fi un rău amic, un trădător`. Până la urmă, după cum spunea și scriitorul Stelian Tănase, `Mitică` e un clişeu literar, ca şi Zoe, ca şi Caţavencu`”. (cf. articolului `,,Capitala ,,miticilor`”, publicat pe site-ul ,,adevarul.ro”, la https://adevarul.ro/stil-de-viata/capitala-miticilor-1298596.html
Un profil al reputatului farmacist ieșean, Johann (Ioan) Werner (1853 – 1922), este creionat la rubrica ,,Simpatiile noastre”, personalitate pe care am prezentat-o în articolul ,,1908: Marele incendiu de la Slănic Moldova”, publicat în ziarul ,,Deșteptarea”, 10 martie 2023, la https://www.desteptarea.ro/1908-marele-incendiu-de-la-slanic-moldova/. De aceea, o să reproduc cele câteva rânduri cuprinse în rubrică: ,,Un om cinstit, în cea mai largă accepțiune a cuvântului. Blând, bun, îndatoritor și afabil, iată în trăsături generale, ce se poate spune despre dl Werner, care și-a câștigat o reputație bine definită, prin muncă, iar pentru Slănic, meritele sale sunt și mai mari, căci, domnia-sa a fost de fapt acela, care timp de peste 15 ani, printr-o muncă perseverentă, reclamă inteligentă și costisitoare, a popularizat binefacerile apelor minerale din localitatea noastră, distribuindu-le în toate colțurile țării”.
Vă readuc aminte, doar atât: în 1895, farmacistul Werner a obţinut dreptul de a înfiinţa o farmacie – filială la Slănic-Moldova (funcţionând până în 1912) şi de a exploata apele minerale de aici; a iniţiat îmbutelierea apelor minerale, fiind probabil primul farmacist exportator al acestora, iar pentru reclamă a publicat lucrarea ,,Descrierea pe scurt şi întrebuinţarea apelor de la băile Slănicului din Moldova” (1895, Roman). Revine apoi în 1903, cu o altă lucrare, intitulată ,,Importanţa şi eficacitatea apelor minerale de băut de la Slănicul din Moldova”, care demonstrează studiul aproape neîntrerupt al izvoarelor din stațiune întreprins de farmacist.
Și ca o ultimă noutate din acest număr, ziarul ne informează că Epitropia de la Iași va scoate în curând la vânzare, prin licitație publică, un număr de cinci loturi de pământ, din cele mai bune zone ale Slănicului, pentru construirea de noi vile. Bună inițiativă!
Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU Iași), Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj (BCU Cluj) și cotidianului ,,Deșteptarea”.
Sursa: BCU Iași, BCU Cluj; Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău. Grație domniei sale, o mare parte dintre fotografiile publicate în numerele acestei publicații se regăsesc și în episoadele prezentate, la care se adaugă și multe altele.
Foto 1: Prima imagine a stațiunii Slănic-Moldova: Arhiva istoricului Corneliu Stoica, din colecţiile Bibliotecii Academiei Române
Foto 2: Prof. dr. Emanoil Riegler, alături de cartea sa ,,Cuvântări”, site-ul ,,dosaresecrete.ro”, la https://dosaresecrete.ro/medicul-iesean-emanoil-riegler-dragostea-de-stiinta-si-de-oameni/
Foto 3: Gheorghe Caranda, site-ul ,,galeriaportretelor.ro”, la https://galeriaportretelor.ro/item/gheorghe-caranda/, din Fototeca MNIR (Muzeul Național de Istorie a României)
Mențiuni: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași și BCU Cluj. În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil; adaptarea, adnotările și completările la toate numerele din colecția acestui unic și inedit ziar sunt menite să întregească și să lămurească multe informații și aspecte din viața cotidiană a stațiunii, ca și a personalităților vremii, care nu au fost în totalitate prezentate în paginile ziarului, tocmai pentru faptul că acestea erau cunoscute de lumea de atunci, în speță de cei din zona Moldovei, de unde veneau și cei mai mulți dintre vizitatorii stațiunii.
(Va urma)