Ziarul ,,Curierul Slănicului-Moldova (69): La Slănic-Moldova se încheie sezonul din 1915, cu vizita unor importante personalități Material adaptat, adnotat și completat de Romulus-Dan Busnea

Continuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului-Moldova” (din colecțiile Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași și Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Balga” din Cluj-Napoca), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare și a promovat-o în chip strălucit. În fapt, un jurnal al stațiunii Slănic-Moldova, care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”, așa cum a fost denumită stațiunea pentru prima dată, chiar de către acest ziar.
În acest episod, ,,Curierul Slănicului-Moldova”, Nr. 8, Anul XII, Marți, 11 august 1915
Din sumarul acestui număr: Curierul Slănicului își încheie misiunea sa jurnalistică din această vară și își ia rămas bun de la cititorii săi; câteva dintre personalitățile care au vizitat și în acest sezon Slănicul-Moldovei.
O să sar peste articolele republicate și prezentate anterior, precum ,,Presa și Slănicul-Moldovei”, ,,La frontiera Slănicului”, ,,La hidroterapie”, ,,Slănicul și epidemiile”, Slănicul și distincțiile de clasă” și o să mă rezum la doar două subiecte, dintre care ultimul, ceva mai consistent…
Așadar, cu același respect și considerație fașă de cititorii săi, Curierul îi informează că își încetează apariția, până la următorul sezon, cel din 1916: ,,Cu numărul de față, `Curierul Slănicului` își încheie activitatea din sezonul 1915. Credincios drumului pe care l-a urmat, încă din 1902 (când publicația reapare, după cele câteva prime numere apărute în anul 1897, n. a.), ziarul nostru crede că nici anul acesta nu și-a dezmințit cititorii. Așteptat întotdeauna cu mare nerăbdare și primit cu simpatie crescândă, el a făcut tot posibilul să oglindească, cât mai fidel, cam tot ce se întâmplă în acest fermecător loc din țară. Sarcina nu e deloc ușoară, căci partea descriptivă e limitată și subiectele se epuizează repede; partea narativă și de comentariu e dificilă, prin caracterul atât de variat, delicat și capricios al evenimentelor. Câte susceptibilități trebuie menajate, cât tact și delicatețe trebuie puse uneori la încercare pentru a putea ieși la liman! Totdeauna, cu un sumar variat, plini de griji pentru toate gusturile, doritor înainte de toate de a contribui cât mai mult la ridicarea stațiunii noastre, `Curierul Slănicului` crede că și-a făcut datoria. Luându-și rămas bun pentru un șir de luni de la numeroșii săi cititori, el le transmite, din toată inima, un `La revedere, cu bine!`”, semnează în numele redacției, M. Miereanu.
Era firesc să amintesc, așa cum am făcut-o în mai toate numerele Curierului, despre vizitele oficiale sau neoficiale pe care le-au făcut în stațiune, personalități de seamă ale nației române.
În sensul celor de mai sus, ziarul ne informează: ,,În ziua de 2 august, Slănicul-Moldovei a avut cinstea de a primi vizita domnilor miniștri, dr. C. I. Angelescu și A. Radovici. Distinșii oaspeți au rămas vizibil impresionați de frumusețea și bogăția stațiunii noastre. Dl Alexandru Iliescu-Olt, vicepreședinte al Camerei Deputaților (moșier, industriaș, om politic și arendaș al Slănicului, n. a.), a oferit, la Cazinoul Regal, o masă festivă în onoarea domnilor miniștri, la care au mai participat, ca reprezentanți oficiali, dl C. L. Naumescu (inspectorul general al stațiunii) și dr. C. Pastia (medicul-șef al stațiunii).
Dr. Constantin I. Angelescu, uneori ortografiat Anghelescu (1869-1948), a fost ministru liberal al Lucrărilor Publice în Guvernul 3 al lui Ion I. C. Brătianu, medic și profesor universitar, membru de onoare al Academiei Române, membru fondator și președinte al Academiei de Științe din România. Totodată, domnia-sa a fost cel dintâi ministru plenipotențiar al României la Washington, începând cu ianuarie 1918, apoi între 1933-1934 a fost Prim-ministru al României, iar vreme de 24 ani, președintele Ateneului Român (1923-1947) și președinte al Ligii pentru Unitatea Culturală a tuturor Românilor (cunoscută și sub numele de Liga Culturală), între 1941-1947. Considerat ,,un model de devotament în serviciul neamului”, Constantin I. Angelescu a avut o importantă contribuție în procesul de modernizare al învățământului românesc și aliniere a acestuia la standardele europene, inițiind o serie de reforme, promovând, la nivel constituțional (Constituția din 1923), principii fundamentale precum libertatea învățământului, obligativitatea și gratuitatea învățământului primar, instituind examenul de bacalaureat etc.
La Slănic-Moldova, C. I. Angelescu a fost însoțit de Alexandru G. Radovici (1860-1918), doctor în științe juridice la Bruxelles și ministru liberal al Industriei și Comerțului în timpul aceluiași Guvern 3 al Ion I. C. Brătianu (1914-1916). În anul 1917, în timpul retragerii guvernului în Moldova, Alexandru Radovici este numit director al Băncii Naționale din Iași.
Alți trei importanți vizitatori aflați în stațiune, au fost, Petru Missir, Nae Leonard (ambii cazați la hotelul ,,Racoviță” și Anghel Radovici (la hotelul ,,Puff”).
Petru (ortografiat și Petre) Th. Missir (1856-1929), jurist, profesor universitar, critic literar, publicist, membru de onoare al Academiei Române. A fost un important junimist, prieten cu I. L. Caragiale și protectorului lui Mihai Eminescu în ultima parte a vieții acestuia.
Iată ce îi scria I. L. Caragiale lui Petre Missir, la 26 martie 1907 și cât de elocvente sunt vorbele acestuia și pentru realitatea de astăzi: „Un dezastru mare ne pândeşte – un dezastru incalculabil; şi nu văd în toată Europa astăzi pe nimeni care să ne compătimească, măcar daco-macedo-românismul în faliment, dar-mi-te să ne mai dea și mână de ajutor. Ce am făcut, ce am dres, nu ştiu; ştiu că lumea întreagă nu ne poate suferi. Am abuzat, prin spirit de paradă şi de bravură, de închipuit prestigiu; am profesat cu furoare insolentă grandomania; am tot aruncat praf în ochii lumii – până când am ajuns în sfârşit să dispunem lumea întreagă a face astăzi haz de nenorocirile noastre” (articolul ,,I. L. Caragiale către Petre Th. Missir, la 26 martie 1907”, publicat în revista ,,Dilema Veche”, nr. 313 din 11-17 februarie 2010).
Dar iată de unde se trăgea prietenia lui Petru Missir cu I. L. Caragiale: ,,Pe lângă colaboratorii din Iași, Gh. Scorțescu mai angajase la ziarul `Evenimentul` și pe marele scriitor I. L. Caragiale, care a scris o serie de articole cu privire la Teatrul Național, articole ce au făcut mult zgomot la vremea aceea. Caragiale avea mulți prieteni în Iași, mai cu seamă pe vechii tovarăși de la `Convorbiri Literare`. Când venea in Capitala Moldovei, dânsul îi vizita mai întâi pe Nicu Gane, V. Pogor, Ioan Ianov, Petru Missir și pe alții, câți mai rămăseseră din cercul `Convorbirilor`… După aceste vizite de rigoare, dânsul căuta să se întâlnească și cu ceilalți prieteni. Fiind colaborator al `Evenimentului`, nu se putea ca venind la Iași, să nu viziteze redacția. Era primit totdeauna cu cea mai mare bucurie de către `colegii` din Capitala Moldovei. Bun prieten cu Scorțescu, Caragiale era invitatul directorului `Evenimentului`, iar cele două- trei zile, cât stătea în Iași, marele scriitor o ducea numai într-o petrecere. Se vizita restaurantul `Bolta Rece`, despre care Caragiale avea vechi amintiri și despre care ne povestea cu o duioșie mare, aducând-și aminte de vremurile când trăia Eminescu si Creangă, pe care-i cunoscuse si petrecuse de multe ori cu dânșii. Colaborarea lui Caragiale la `Evenimentul` a durat aproape un an de zile. Timpul cât a onorat cu scrisul său acest ziar, se poate spune că a fost cel mai mare succes al presei ieșene (Ion Dafin, volumul ,,Iașul cultural și social – Amintiri și însemnări”, Iași, Editura ,,Viața Românească”, 1928, subcapitolul ,,Caragiale, colaborator la Evenimentul”, pp. 74-75).
Dintr-un articol care doar în titlu face referire la prietenia lui Petru Missir cu Mihai Eminescu, aflăm în schimb despre calitățile oratorice deosebite ale lui Petru Missir, articol care preia fragmente dintr-un alt articol, intitulat „Câțiva oratori contimporani. Impresiile unui stenograf” (revista „Stenograful”, nr. 7-8/1906, și reluat în „Schițe parlamentare”, București), în care Henri Stahl îl trecea pe Missir în categoria oratorilor care „țin încordată atențiunea publicului înaintea căruia vorbesc” și mai exact printre „oratorii cari pe lângă stenograf ar avea nevoie și de un cinematograf”, după cum reiese din următoarele: `„Petre Missir este cel care gesticulează mai mult din toți oratorii studiați până aici (Barbu Ștefănescu Delavrancea, Take Ionescu, Nicolae Iorga, Mihail Gh. Cantacuzino, Alexandru Florescu, Simion Mehedinți, Titu Maiorescu, Alexandru Marghiloman, Petre P. Carp, Spiru Haret, Nicu Filipescu – n.n., A.S). Nu poate sta locului. Sare la dreapta, sare la stânga, se dă îndărăt, înaintează și uneori înlocuiește o întreagă frază printr-un simplu gest. Ca să arate, de exemplu, că nu s-a ales nimic dintr-un lucru, spune: Rezultatul, domnilor?… (aici oratorul troznește unghia degetului mare de dinți, cunoscutul gest moldovenesc). Sau, ca să spună că, în colegiul universitar, candidații erau P. Poni la Iași, iar la București T. Maiorescu, P. Misir spune: La Iași; d. Poni; la București… (aici oratorul face un grațios și profund compliment lui T. Maiorescu ce stă lângă dânsul). Vorbește iute, într-un stil săltăreț; cuvintele de spirit și de haz scapără la fiece clipă și din toate aceste pricini, Petre Missir este spaima multor stenografi, căci trebuie să nu scape nici un cuvânt să-i urmărească fizionomia atât de mobilă a feței, toate gesturile care-i subliniază atât de bine discursul și fără de care n-ai înțelege sensul unor fraze rămase fără sfârșit, și, mai trebuie să se uite, nu fără oarecare groază, la paharul tradițional de apă care, la primul gest prea energic, e menit a se transforma într-un duș răcoritor pe ceafa stenografului`” (p. 16-46). (Sursa: articolul ,,Prieteni cu Eminescu: Petru Missir”, autoare Virginia Constantiniu, publicat în ,,Monitorul de Botoșani”, la 16 septembrie 2021, la https://www.monitorulbt.ro/localbt/2021/09/16/prieteni-cu-eminescu-petru-missir-2/.
Nae Leonard (1886-1928) a fost unul dintre cei mai iubiți și mai glorioși artiști ai scenei lirice românești, dar care, din păcate, s-a stins mult prea devreme, la doar 42 de ani. Dornic de o evoluție tot mai bună și mai constantă, cu un repertoriu artistic ce cuprindea o gamă variată de personaje, tenorul a fost atât de dedicat meseriei sale de artist, încât nici boala (tuberculoză) nu l-a descurajat, deși s-a prăbuşit pe scenă, în timpul repetiţiilor la opereta ,,Fritz” de la Teatrul „Alhambra”, din noiembrie 1928, cu doar o lună înainte de a muri, în ajunul Crăciunului din 1928. Din cele aflate și scrise până acum, Leonard se pare că nu a evoluat pe scena Cazinoului din Slănic, precum alte nume sonore ale teatrului și liricii românești, prezentate în numerele anterioare ale Curierului. Este posibil ca în vizita pe care a făcut-o la Slănic-Moldova în luna august din acest sezon, acesta să nu fi dorit să iasă în evidență, astfel încât să nu apară detalii în ziar, cu toate că, vizitatorii care l-au recunoscut, în mod sigur l-au asaltat cu politețuri și multe întrebări. Cert este că numele lui apare pe lista cazărilor de la hotelul ,,Racoviță”, iar pentru boala de care suferea, aerul Slănicului, nu i-ar fi fost decât benefic, cum probabil i s-a și recomandat…
Conf. dr. Anghel Radovici (1885-1956) a fost un medic neuro-psihiatru român, de origine evreiască. Ca medic, a făcut campania din Bulgaria (1913) și în Primul Război Mondial – cea din Moldova (1916-1918), unde a contactat tifos exantematic. Între 1920-1921, a făcut cercetări cu privire la circulația influxului nervos împreună cu Jean Lhermitte, la Spitalul ,,Salpêtrière” din Paris.
A fost asistent și colaborator al celebrului neurolog, universitarul și academicianul, Gheorghe Marinescu (fondatorul Școlii Românești de Neurologie), împreună cu care a descris ,,reflexul palmo-mentonier”. Fiind un talentat vorbitor, conferințele medicului Radovici, de popularizare medicală, erau foarte apreciate de marele public, ca și cartea lui „Cum guvernează creerul” (București, 1935). Autor al monografiei „La syphilis nerveuse” (1928). Scos din învățământ de legile rasiale din 1940, a practicat mai departe într-un cabinet privat. Cooptat în ,,Centrala evreilor pentru probleme sanitare”, a putut ameliora situația evreilor deportați în Transnistria, arătând între altele că „epidemia” de paralizie din lagăre se datora hrănirii deținuților cu mazăre furajeră (latirism). Ținut de o parte de colegii comuniști pentru „păcatul” de a fi făcut parte din Centrala evreilor, a practicat mai departe la București până la moartea lui în august 1956.
Foștii lui asistenți relatează răbdarea lui la căpătâiul bolnavilor și talentul lui de clinician. Fost intern al Eforiei Spitalelor Civile din Bucureşti, medicul Anghel Radovici și-a publicat lucrările științifice în volumul ,,Expunere de titluri și lucrări științifice 1912-1927”, Editura Atelierele ,,Adevărul”, București. Remarcabilă a fost și teza sa de doctorat în medicină și chirurgie, susținută în decembrie 1912, la Facultatea de Medicină din București (nr. 1260 – II 30960) și intitulată ,,Coagulaţiunea-musivă şi xantochromia lichidului cefalo-rachidian (un sindrom fizico-chimic)”, conform site-ului Bibliotecii Academiei Române – Bibliografia românească modernă, la https://old.biblacad.ro/bnr/brmautori.php?aut=r&page=40&limit=40. Și tot cu profesorul Marinescu, dar și cu un alt neurolog, prof. dr. State Drăgănescu, medicul Radovici a descris ,,deviația oculocefalogiră în parkinsonismul postencefalitic”.
(Sursa: site-ul ,,Wikipedia”, articolul ,,Gheorghe Marinescu – 150 de ani de la naștere. Medalion biografic Gheorghe Marinescu – biographical portrait”, autori conf. dr. Octavian Buda, de la Catedra de Istorie a medicinei, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti și dr. Eduard Drima, de la Spitalul de Psihiatrie „Sf. Pantelimon”, Brăila, publicat în ,,Revista Medicală Română”, Volumul LX, NR. 1, An 2013, p. 85, la https://rmj.com.ro/articles/2013.1/RMR_Nr-1_2013_Art-15.pdf și pagina de Facebook ,,Direcția Medicală a Ministerului Apărării Naționale”, la https://www.facebook.com/photo.php?fbid=3145331125716673&id=1607486689501132&set=a.1607766152806519&locale=ar_AR.
Text adaptat, adnotat și completat de Romulus-Dan BUSNEA
Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU Iași), Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj (BCU Cluj) și cotidianului ,,Deșteptarea”.
Sursa: BCU Iași, BCU Cluj;
Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău. Grație domniei sale, o mare parte dintre fotografiile de epocă publicate în numerele acestei publicații se regăsesc și în episoadele prezentate, la care se adaugă și altele.
Foto 1: Dr. Constantin I. Angelescu, site-ul ,,galeria portretelor.ro”, din colecția Muzeului Național de Istorie a României, la https://galeriaportretelor.ro/item/constantin-angelescu/.
Foto 2: Copertă carte dr. Radovivi, siteul ,,Anticariat UNU”, la https://www.anticariat-unu.ro/dr-a-radovici-expunere-de-titluri-si-lucrari-stiintifice-1912-1927-p299316#images
Foto 3: Dr. Anghel Radovici și Dr. Constantin i. Angelescu, în Guvernul Ion I. C. Brătianu (3), site-ul ,,wikipedia.ro”: Necunoscut – ,,Reclame vechi romanești”, Florin Ciobanu (colecție de epocă), la https://ro.wikipedia.org/wiki/Guvernul_Ion_I.C._Br%C4%83tianu_(3)
Foto 4: Petru Missir: Wikipedia, preluare de la Academia Română, Filiala Cluj-Napoca, la https://ro.wikipedia.org/wiki/Petru_Th._Missir#/media/Fi%C8%99ier:Petru_Th._Missir_(1).jpg.
Foto 5: Petru Missir și I. L. Caragiale: fotografie de epocă, Atelier Nestor Heck, Casa de Licitații ,,Historic”, la https://historic.ro/i-l-caragiale-i-petru-th-missir-fotografie-de-epoca.html, fotografie adjudecată cu prețul de 700 de euro.
Foto 6: Petru Missir, site-ul ,,Monitorul de Botoșani”, la https://www.monitorulbt.ro/localbt/2021/09/16/prieteni-cu-eminescu-petru-missir-2/.
Foto 7: Nae Leonard, site-ul ,,historia.ro”, la https://historia.ro/sectiune/portret/nae-leonard-printul-operetei-si-idolul-2234573.html
Foto 8, veche: Stațiunea Slănic-Moldova, din colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău
Mențiuni: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași și BCU Cluj. În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil; Adaptarea, adnotările și completările la toate numerele din colecția acestui unic și inedit ziar sunt menite să întregească și să lămurească multe informații și aspecte din viața cotidiană a stațiunii, ca și a personalităților vremii, care nu au fost în totalitate prezentate în paginile ziarului, tocmai pentru faptul că acestea erau cunoscute de lumea de atunci, în speță de cei din zona Moldovei, de unde veneau și cei mai mulți dintre vizitatorii stațiunii.
(va urma)

 

 

Muzeul Răzeșilor Găzari, la zi aniversară Material realizat de Romulus-Dan Busnea și Olivian Darie

La sediul Muzeului Răzeșilor Găzari de pe Valea Tazlăului Sărat, sat Prăjești, comuna Măgirești – Bacău, va avea loc, duminică, 29 septembrie, cu începere de la ora 12.00, cea de-a IX-a aniversare a muzeului, în organizarea Primăriei Măgirești și Fundației Culturale ,,Urmașii Răzeșilor Găzari de pe Valea Tazlăului Sărat”, coordonator: ing. Câdă Ionică, primarul comunei Măgirești.
Din programul evenimentului: Prezentarea machetei unei sonde realizată de studenții Facultății de Arhitectură ,,G. M. Cantacuzino” din Iași, coordonați de dr. arh. Gabriel-Călin Corduban, unul dintre autorii proiectului acestui muzeu, alături de prof. univ. dr. ing. Irina Bliuc, ing. Vasile Bălțătescu și constructorul Mihail Nichita; Lansarea Volumului ,,Patimile după Manachia”, semnat de prof. univ. dr. Constantin Parascan, după care, autorul va participa la tardiționalul Dialog al Personalităților Culturii Române, cu Urmașii răzeșilor găzari de pe Valea Tazlăului Sărat.
Muzeul Răzeșilor Găzari din Prăjești este un muzeu unic în România și în lume, fondat la inițiativa Fundației culturale „Urmașii răzeșilor găzari de pe Valea Tazlăului Sărat”, coordonată de universitarul, scriitorul și muzeograful ieșean, Constantin Parascan, născut la Prăjești.
Construcția clădirii muzeului (finalizată și inaugurată în octombrie 2015), o bijuterie arhitectonică ce îmbină tradiționalul cu modernul, a fost posibilă datorită sprijinului voluntarilor și finanțărilor de la bugetul local, în timp ce profesorul Constantin Parascan a donat terenul, moștenit de la tatăl și bunicul său, pe care se afla o construcție abandonată de dinainte de 1989.
Muzeul include donații de obiecte originale: Minisecțiunea de arheologie și numismatică (cu urme ale culturii Cucuteni și monede din tezaure descoperite în zonă); Minisecțiunea de documente și acte administrative legate de activitatea de cărăușie a găzarilor; Minisecțiunea de etnografie, în care se regăsesc obiecte din gospodăria tradițională (bucătăria răzeșilor găzari), dar și legate de ocupațiile casnice ale femeilor (așa cum se poate observa în camera meșteșugurilor); Minisecțiunea de obiecte religioase, carte bisericească și o colecție de icoane pe lemn; Minisecțiunea de învățământ (manuale școlare de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul sec. XX, donate în special de familia Bibiri din Cernu).
Colecția muzeului este completată de o secțiune în aer liber, cu obiecte ce reflectă ocupațiile răzeșului găzar (dulgherit, fierărie, munci agricole, cărăușie) și chiar o căruță cu coviltir, cu care găzarii obișnuiau să umble în călătoriile lor prin Moldova, pentru a-și vinde păcura. Lângă această secțiune a fost reconstituită o instalație tradițională de extras păcură, o hecnă, cum i se spune în zonă.
În muzeu se mai găsesc documente și obiecte rare: planul desfacerii moșiilor Măgirești și Prăjești întocmit de ,,gheometrul satului” în 1856 (cel care se ocupa de cadastru) și care folosea ca unitate de măsură „palma domnească”; un antimis de la 1844, de la biserica din Valea Arini (Neamț), un splendid chivot miniatural pentru împărtășit soldații pe front.
În incinta muzeului sunt organizate periodic, manifestări cultural-educative și de valorificare a patrimoniului tradițional, dar și de omagiere a personalităților naționale și locale (precum cea intitulată ,,Dialog al Personalităților Culturii Române, cu Urmașii răzeșilor găzari de pe Valea Tazlăului Sărat”), prin recitaluri și spectacole, lansări de carte, expoziții de artă plastică, întâlniri cu scriitori, istorici, specialiști în conservare și restaurare, artiști plastici, muzicieni.
Printre oaspeții muzeului s-au numărat prof. univ. dr. Gheorghe Calcan, scriitorul și poetul Dumitru Vacariu (închis în temnițele comuniste timp de opt ani pentru poezia ,,Moldova însângerată”), IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, filosoful și eseistul Mihai Șora, criticul de film Irina Margareta-Nistor, actorii Florin Piersic (care a participat la inaugurarea muzeului), Dorel Vișan, Ileana Popovici, Doru Octavian Dumitru, Vasile Muraru, Valentina Fătu, Daniela Tănase, artista plastică Rodica-Anca Marinescu și mulți alții.

 

 

Ziarul ,,Curierul Slănicului-Moldova (68): Este republicat un ultim articol al lui Nicolae Gane despre Slănic-Moldova, unde nu va mai reveni niciodată Material adaptat, adnotat și completat de Romulus-Dan Busnea

Continuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului-Moldova” (din colecțiile Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași și Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Balga” din Cluj-Napoca), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare și a promovat-o în chip strălucit. În fapt, un jurnal al stațiunii Slănic-Moldova, care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”, așa cum a fost denumită stațiunea pentru prima dată, chiar de către acest ziar.
În acest episod, ,,Curierul Slănicului-Moldova”, Nr. 7, Anul XII, Marți, 4 august 1915
Din sumarul acestui număr: este republicat un ultim reportaj al lui Nicolae Gane despre Slănic-Molodva, unde nu va mai reveni niciodată, întrucât avea să se stingă din viață peste opt luni și două săptămâni; îndrăgostiții Slănicului, ,,prinși în vraja aceleiași simțiri” și surprinși într-un eseu sentimental, completat cu o glumă despre cam ce înseamnă căsnicie de după atâta iubire; Vasile G. Morțun, printre binefăcătorii Slănicului, în tablourile ziarului; cum este organizat Serviciul Medical al Băilor Slănic-Moldova; paza ordinii și siguranței publice în stațiune și prețuri ,,simțitor reduse” la cazare; de la lume adunate și-napoi la lume date: Sultanul Roșu, unul dintre cei mai cruzi conducători ai Imperiului Otoman, iubea nespus animalele și avea 1.500 de pisici, pe lângă alte sute de animale; o super poantă (pentru acea vreme), din ciclul ,,Glumele Slănicului”.
Printre cele câteva articole republicate și în acest număr al ziarului și prezentate la vremea lor, precum ,,`Moldovenism` balnear”, ,,Chestiunea hotelurilor”, sau minunata poveste ,,Îndrăgostiții Slănicului”, a lui M. Miereanu, se numără și cel intitulat ,,Slănicul de ieri și de azi”, reportaj semnat de scriitorul, junimistul, omul politic și academicianul, Nicolae Gane, personalitate complexă a culturii și politicii românești, asiduu vizitator al Slănicului-Moldova. Să nu uităm că domnia-sa, a dăruit stațiunii mai multe scrieri, printre care, nuvela ,,Două zile la Slănic”, dar și una dintre cele mai remarcabile povestiri cu subiecte vânătorești, publicată în premieră în paginile acestui ziar și intitulată ,,Catrințaș” (,,Curierul Slănicului”, Nr. 9, Joi, 15 iulie 1904), numele unui aprig pristav (păzitor/supraveghetor) al pădurilor din stațiune și ai cărui urmași trăiesc și astăzi, ei fiind și singura familie cu acest nume de pe întreaga vale a Slănicului…
Revenind la reportajul mai sus menționat, acesta avea să fie și ultima apariție în paginile acestui ziar a unei scrieri semnată de Nicu Gane, întrucât acesta avea să se stingă din viață peste opt luni și două săptămâni, la 16 aprilie 1916. Am spus-o și atunci când articolul ,,Slănicul de ieri și de azi” a fost publicat în premieră, într-unul dintre numerele anterioare ale ziarului, că scriitorul a reușit să creeze un emoționant arc peste timp de la prima sa vizită la Slănic-Moldova, când avea treizeci de ani (în 1868, pe vremea când era procuror general pe lângă Curtea de Apel din Iași) și până la revenirea sa, după patruzeci de ani, în 1908…
Și, în continuare, voi reda câteva fraze din acest remember al lui N. Gane, deosebit de frumos și de evocator, întru trăirile trecutului și realitatea prezentului:
,,Slănicul, cel cu ape tămăduitoare, înfundat în adâncul munților, îmi apare acum ca o cucuoană gătită de duminică, sulemenită și cu pretenții de maniere elegante. Codrii, în care mă plimbam pe poteca cerbului, întretăiați acum de alei, parcă sunt pieptănați, anume aranjați, ca niște decoruri de teatru. Vilele răsar din verzișul arborilor, obraznice, cu acoperișuri meșteșugite, cu foișoare ornamentate, cu balcoane decorative, dându-ți impresia străinătății. Singură, o bisericuță veche, ca un cuib tainic de sihăstrie, uitat de mâna modernă distrugătoare, mai evocă amintirea Slănicului de odinioară. Căsuțele cele albe văruite, care înconjurau mai demult ca niște chilii de mănăstire, unde părinții și bunicii noștri duceau viața simplă și patriarhală, unde Costache Conachi și Costache Negri veneau în toate verile să imortalizeze Slănicul în versuri săpate în coaja brazilor, astăzi… vai!… sunt înlocuite cu hoteluri și restaurante pretențioase, cazinou cu săli de bal și de teatru, chioșcuri pentru muzici militare și jocuri de căișori etc. În aceste zidiri de paradă furnică o lume nenumărată, oameni străini unii de alții, adunați din toate ungherele țării și din toate straturile sociale; iar eu, cu cât mă văd între mai mulți, cu atât parcă sunt mai singur. Nu știu pentru ce, dar toată această spoială de civilizație, mi se pare o schilodire, o profanare a naturii. Acolo unde căprioarele și cerbii se hârjoneau liberi în imensitatea codrului, acolo unde nu eram deprins să aud din tinerețile mele altceva decât glasul frunzelor și păsărelelor, întrerupt din când în când de cântecul buciumului, care parcă era însuși graiul viu al muntelui, astăzi auzi, o Doamne, muzica Regimentului de Roșiori din Bârlad cântând `Traviata` și `La belle Hélène!… Ce-or fi zicând dihăniile sălbatice trezite din liniștea lor de aceste sunete, care zguduie ecourile așa de pocit? (…) Când ești departe de lume, rătăcit, uitat în mijlocul naturii virgine, dorești civilizație, perne moi, cafele cu coniacuri – și câte și mai câte. Când le ai, pe toate acestea, ca acum, regreți poetica sălbăticie a naturii cu asprele ei incomodități. Așa-i omul. (…) În cele din urmă, oricât aș regreta trecutul cel frumos din tinerețile mele, nu pot întoarce roata timpului îndărăt, așa că voi pleca în disperarea neputinței mele la Cazinou, unde o să comand `une omlette aux fines herbes` (omletă cu verdeață) și un `biftec garni` (friptură la grătar garnisită cu legume, orez etc). Mai zi că nu sunt un om care mă mângâi ușor de profanările civilizației! În saloanele de mâncare, la o masa vecină, stătea Nae Peruzescu, triumfător, dinaintea unei halbe de bere (fanfaronul cel lăudăros, descris – așa cum menționează ziarul – în chip minunat de N. Gane în nuvela ,,Două zile la Slănic, n. a.). Cum mă văzu, îmi zise cu un aer cunoscător: Ei, nenișorule, când oare voi vedea Slănicul ieșit din ruginita lui sălbăticie, ca să-l pot și eu asemui cu băile civilizate din străinătate? Se vede că în marea simfonie a lumii trebuie și astfel de note”. Același paseism, de care nu s-a descotorist niciodată, Nicolae Gane…
Întrucât și articolul lui M. Miereanu, intitulat ,,Îndrăgostiții Slănicului”, a mai fost publicat și prezentat în paginile ziarului, nu o să mai insist asupra lui, ci doar o să extrag și o să redau semnificația unei frumoase povești de dragoste, tocmai pentru a face legătura cu gluma care va urma, de unde se va putea observa că intensitatea iubirii între doi tineri îndrăgostiți, mai pălește pe parcursul căsniciei și că nu totul e atât de roz precum pare:
,,Pe un trunchi rostogolit de copac, învăluiți de cea mai dulce poezie și liniște, doi îndrăgostiți se alintă, se dezmiardă și blânda Julieta, cum stă așa și se adâncește în privirea dulcelui Romeo, sub coloritul acelui verde închis și umbră, îți dă ceva din aerul de sfințenie al unei icoane scumpe. Aceștia sunt fericiții Slănicului. Departe de zgomotul Cazinoului și de vălmășagul mulțimii care se perindă pe alei, departe de privirile indiscrete și de veselia prefăcută a lumii, stau aici, în acest colț de pădure, unde doar șoptitul pârâiașului și freamătul codrului ce se leagăne alene, nu aud altceva decât armonia dulce a sufletelor lor, prinsă în vraja aceleiași simțiri, plină de senin și de poezie. Îndrăgostiți fericiți, ce mai, mereu, ca la fiecare început”. Urmează acum și gluma, care ne arată cam ce se întâmplă după ce ,,îndrăgosteala” a trecut:
,,Dl Popescu: am invitat la masa pesntru diseară, pe amicul Ionescu.
Dna Popescu: Ai înebunit? Nu știi că mi-a plecat bucătăreasa, că puiuțul nostru drag are colici și că mama stă să sosească?
Dl Popescu: Tocmai de aceea l-am și invitat. Închipuiește-ți, imbecilul și-a pus în gând să se însoare!”
În semn de mulțumire și recunoștință, pe prima pagină a ziarului apar, periodic, fotografii ale celor care au contribuit la dezvoltarea stațiunii, grupate în tabloul ,,Binefăcătorii Slănicului”. În acest număr îl vedem pe Vasile G. Morțun, la acea dată ministru de Interne (prezentat într-unul dintre numerele anterioare), cel care, în calitate de ministru al Lucrărilor Publice între 1907-1910, așa cum se menționează în josul fotografiei, ,,a luat inițiativa și a dat fondurile necesare pentru construirea șoselei Tg.Ocna – Slănic-Moldova”, lucrare inaugurată la 27 iunie 1910, o dată cu noul stabiliment de inhalații și aer comprimat, numit ,,Inhalatorul”, instalație unică în țară la acea dată.
Iată că, avem în acest număr și noutăți despre Serviciul Medical al Slănicului-Moldova și anume: organizarea acestui serviciu, îngrijirile medicale și aplicațiile terapeutice, activitatea medicilor stațiunii, printre care, C. I. Parhon, Ludovic Russ junior și Constantin C. Pastia, acesta din urmă îndeplinind și funcția de director medical al stațiunii.
,,Anula acesta, Serviciul Medical al Băilor Slănic-Moldova a fost organizat în așa fel, încât să fie la înălțimea cerințelor moderne. Cu toată afluența exceptional de mare din acest sezon, vizitatorii cei suferinzi au putut găsi aici cele mai bune îngrijiri și cele mai complete aplicații terapeutice. Diferitele stabilimente medicale, desi unele erau într-o oarecare stare de inferioritate din cauza vechimii, totuși, noua conducere a făcut toate îmbunătățirile posibile, pentru a le pune în cea mai bună stare de funcționare, atât în cazul instalațiilor de hidroterapie, cât și în cel al inhalațiilor și aerului comprimat. (…) În condițiile acestea, credem că toată lumea trebuie să fie mulțumită, cu excepția micilor neajunsuri pricinuite de afluența neprevăzută de lume, neajunsuri, ce desigur se petrec în toate stațiunile balneare din lume și unde, în cele din urmă, vor fi satisfăcute nevoile miilor de vizitatori”, se arată în articolul ,,Serviciul Medical al Băilor Slănic-Moldova”.
Aflăm din cele mai recente informații difuzate în acest număr, că paza ordinii și siguranței publice în stațiune este asigurată de doi ofițeri noi, aceștia fiind detașați de prin țară, probabil pentru a nu cădea în ispite, dar și pentru experiența lor: comisar Haralamb Popescu (Slatina) și subcomisar Gheorghe Popp (Iași): ,,Trebuie să recunoaștem că ambii sunt funcționari vrednci și că prin munca neobosită pe care o depun, își îndeplinesc datoria cu mult succes”. Mai aflăm și că, prin bunăvoința proprietarului stațiunii, Alexandru Iliescu-Olt, începând din 10 august, prețurile la cazare și la tratament ,,au fost simțitor reduse”, ceea ce a și condus la următoarea concluzie: ,,Prin această măsură, dl Iliescu-Olt dă posibilitatea tuturor persoanelor, chiar și celor cu o situație materială mai modestă, să beneficieze de facilitățile și farmecul Slănicului. Inimoasa dispoziție a dlui Iliescu-Olt, vorbește de la sine”.
În articolul ,,Din viața capetelor încoronate: Sultanul roșu și animalele”, un admirator al fostului sultan, Ahmed al II-lea, a afirmat că nu a cunoscut un om mai blând decât acest sinistru personaj, supranumit și Sultanul Roșu, recunoscut pentru cruzimea manifestată în suprimarea unor revolte, ca și pentru deciziile luate în războaiele purtate, mai ales în Războiul Ruso-Turc din 1877-1878, la care a participat și România, în calitate de aliat. Acest fan declarat al sultanului a fost un veterinar austriac, pe nume Schaefer, care s-a ocupat vreme de optsprezece ani de paza și îngrijirea animalelor sălbatice și domestice, pe care sultanul le găzduia în splendidele grădini ale Palatului Yildiz din Istanbul. Amintirile sale legate de această perioadă au fost publicate în cotidianul american, ,,New York Herald”, ziar achiziționat în 1924, de către ,,New York Herald Tribune”, rivalul lui ,,The New York Times”. Veterinarul a declarat pentru gazeta americană că nu a putut să creadă că sultanul, care nutrea o dragoste nespusă pentru animale, putea să fie rău cu semenii săi. Iată ce mai aflăm din acest articol, conform celor prezentate de Schaefer: ,,În cuprinsul grădinilor imperiale se aflau adăpostiți tigri, lei , hiene, 40 de maimuțe, 200 de șerpi și mai bine de o mie de alte animale. Mai erau apoi vaci, tauri, cai, cămile de tot felul. Animalele favorite ale sultanului erau însă pisicile, în număr de 1.500, alese dintre speciile cele mai frumoase. Acestea, firește, se reproduceau foarte repede, dar sultanul nu îngăduia să fie omorât niciun pisoi. Micile animăluțe erau apoi dăruite celor sosiți în audiențe la palat și vai, acelora care nu păstrau aceste daruri imperiale. După câteva luni, sultanul întreba de pisoii dăruiți și cerea să i se arate pui de-ai lor, spre a vedea ce corcituri s-au mai produs. Mai avea monarhul turc și 200 de papagali, dintre care mulți știau să repete fragmente întregi din ,,Il Trovatore” (,,Trubadurul” lui Verdi), opera predilectă a desfătatului sultan”. Sultanul Roșu a a domnit între 1876-1909, fiind cel de-al 34-lea sultan și ultimul al Imperiului Otoman.
Am lăsat la final o super anecdotă din rubrica ,,Glumele Slănicului” și intitulată ,,Țarul și poetul”. Întrucât este atât de reușită, mai ales pentru acea vreme, o s-o redau integral, bineînțeles, cu adaptarea cuvenită: ,,Un mare poet rus, publicându-și versurile într–un nou volum, trimite un exemplar și țarului Alexandru al II-lea, un adevărat reformator și iubitor de cultură. Monarhul e încântat. Peste doar câteva zile, poetul primește în schimb un alt volum, trimis de țar. Răsfoindu-l, poetul fu uimit de marea valoare a cuprinsului. Într-adevăr, volumul era alcătuit numai din… bancnote de câte 1.000 de ruble! În surprinderea sa, trubadurul nu-și pierdu însă cumpătul și spiritualitatea. Cu întoarcerea curierului, el mulțumi generosului țar pentru prețiosul volum, căruia îi aduse la cunoștință și de o a doua ediție a volumului de poezii, respectiv, o ediție `revăzută și adăugită`. Mai ales, `adăugită`. Țarului îi plăcu această glumă și îi trimise poetului și o a doua ediție de… bancnote. Însă, în post-scriptum-ul scrisorii, îl făcu atent că aceasta este ediția… `definitivă`”.
Text adaptat, adnotat și completat de Romulus-Dan BUSNEA
Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU Iași), Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj (BCU Cluj) și cotidianului ,,Deșteptarea”.
Sursa: BCU Iași, BCU Cluj;
Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău. Grație domniei sale, o mare parte dintre fotografiile de epocă publicate în numerele acestei publicații se regăsesc și în episoadele prezentate, la care se adaugă și altele.
Foto 1: Nicolae Gane, Wikipedia, la https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Gane#/media/Fi%C8%99ier:Nicolae_Gane_-_Foto02.jpg
Foto 2: Vasile G. Morțun, captură de ecran din ,,Curierul Slănicului Moldova”, Nr. 7, Anul XII, Marți, 4 august 1915
Foto 3: Sultanul Roșu, la https://evenimentulistoric.ro/teribila-frica-a-sultanului-rosu-care-facut-constantinopolul-sa-intre-in-secolul-al-xx-lea-fara-curent-electric.html
Foto 4: Țarul Alexandru al II-lea, foto-copertă de pe site-ul librăriei ,,Humanitas”, la https://www.libhumanitas.ro/alexandru-al-ii-lea-tarul-reformator-henri-troyat-a264013.html
Foto 5, veche: stațiunea Slănic-Moldova, din colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău

Festivalul Național ,,George Bacovia” – Bac Fest, 2024 Material realizat de Romulus-Dan Busnea

În municipiul Bacău, va avea loc, în perioada 19 – 22 septembrie 2024, o nouă ediție a Festivalului Național „George Bacovia”- Bac-Fest, manifestare ce continuă tradiția Festivalului „George Bacovia”, început în 1971, într-o atmosferă caracterizată printr-un entuziasm și o emulație rar întâlnită, cu participarea unor nume sonore ale culturii române. În același an a fost inaugurată Casa Memorială ,,George Bacovia” din Bacău și s-a dezvelit statuia emblematică a poetului, realizată de sculptorul Constantin Popovici.
Organizat de Biblioteca Județeană „Costache Sturdza”, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Bacău, festivalul din acest an include patru zile cu evenimente dintre cele mai diverse: dezbateri, conferințe, dialoguri, lansări de carte, lecturi publice, pictură murală, vernisaje, spectacole de teatru și, bineînțeles, Gala Premiilor ,,Bac-Fest”, menită să celebreze excelența în literatură, prin acordarea unor importante premii, la următoarele secțiuni: Premiul Național „George Bacovia”, Cartea de poezie, Cartea de critică a poeziei și Debut poetic.
Anul acesta, juriul este alcătuit din Bianca Cernat, Florina Pîrjol, Radu Vancu, Alex Goldiș și Bogdan Crețu. Premiile vor fi acordate în cadrul unei ceremonii ce va avea loc pe 20 septembrie, la Teatrul Municipal ,,Bacovia”.
Programul complet al celor patru zile de sărbătoare a poeziei, poate fi vizualizat în imaginile atașate.

Regal poetic la Onești Material realizat de Romulus-Dan Busnea

În Sala Multimedia a Bibliotecii Municipale ,,Radu Rosetti” din municipiul Onești, are loc, miercuri, 18 septembrie, cu începere de la ora 16.00, manifestarea culturală ,,Poetul în Cetate”. Cu acest prilej, sunt invitați să-și deschidă sufletul prin poezie, o serie de cunoscuți autori băcăuani, printre care, Alexandru Dumitru, Dan Sandu, Cornel Galben, Ștefania Pușcalău, Constanța Caităr, Cristina Iscru, Celestina Mitroiu, Ionica Bandrabur, Ștefan Epure, Doina Ionescu, Ion Moraru, Aurica Nistor, Andrei Spoială, Alin Apostu, cărora li se vor alătura și membri ai Grupului literar ,,Metafore Comăneștene”, dar și alți mânuitori de versuri, întrucât, așa cum se anunță și în afișul program, lista este deschisă.
Aceștia își vor prezenta pe scurt creațiile, din care vor recita două poezii, precum și două poeme de toamnă, din creația altor poeți români.
Moderatorii evenimentului vor fi prof. dr. Emilia Boghiu și prof. dr. Gabriela Gîrmacea. Prof. dr. Emilia Boghiu, de la Colegiul Național ,,Dimitrie Cantemir” din Onești, este doctor în filologie, scriitoare și publicistă, președinte executiv al Fundației Naționale ,,George Călinescu” din Onești, iar prof. dr. Gabriela Gîrmacea, de la Colegiul Național ,,Grigore Moisil” din Onești, este de asemenea, doctor în filologie, scriitoare, traducătoare și critic literar.
Evenimentul este organizat de Direcția Cultură, Biblioteca Municipală ,,Radu Rosetti” și Fundația Națională ,,George Călinescu” din Onești.

Cinstire eroilor neamului românesc, pe Dealul ,,Cireșoaia” din Slănic-Moldova Material realizat de Romulus-Dan Busnea

La Monumentul Eroilor de pe Dealul ,,Cireșoaia” din orașul-stațiune Slănic-Moldova, va avea loc, sâmbătă, 7 septembrie, cu începere de la ora 13.00, un nou ceremonial militar-religios de comemorare a eroilor neamului care şi-au jertfit viaţa pentru a opri înaintarea trupelor germane şi austro-ungare, spre inima Moldovei, în timpul Primului Război Mondial.
Cu această ocazie, va fi adus un omagiu celor care și-au dat viața pentru libertatea și independența României, cinstindu-le memoria prin rugăciune și reculegere.
A doua parte a evenimentului se va desfășura în Foișorul de Muzică din Parcul Central al stațiunii, începând cu ora 17.00, cu un concert de muzică de fanfară, urmat de lansarea volumului ,,Sub flamura eternității – Regimentul 27 Infanterie Bacău”, semnat de reputatul istoric și scriitor târgocnean, Corneliu Stoica.
La data de 28 august 1917 , în timpul Primului Război Mondial, a avut loc ,,Lupta de la Cireșoaia”, operațiune militară foarte importantă de pe frontul românesc din zona Târgu Ocna. ,,Lupta de la Cireșoaia” a fost parte din ,,A Treia Bătălie de la Oituz” și a avut ca rezultat, blocarea înaintării forțelor combinate germane și austro-ungare care încercau să forțeze trecerea spre Moldova prin trecătoarea Oituz. ,,Astfel, ostașii români din Regimentul 27 Infanterie au urcat pantele nord-estice ale muntelui `Vrânceanu` spre Vârful `Cireșoaia`, în timp ce vânătorii de munte, având în stânga ostași din Regimentul 15 Infanterie, au înaintat și ei de pe muntele `Măgura` spre Cireșoaia, sprijiniți fiind de focul bateriilor de artilerie de pe celălalt mal al râului `Trotuș`. Desfășurându-se pentru asalt, vânătorii de munte și infanteriștii, cu baionetele la arme, au zdrobit practic rezistența inamicului, iar la căderea serii, pozițiile inamice, inclusiv Vârful `Cireșoaia`, se găseau sub controlul trupelor române. Pierderile Armatei Române au fost însă grele, deoarece peste 1.200 de luptători, ofițeri, subofițeri şi soldați, au căzut la datorie pentru cucerirea vârfurilor `Cireşoaia`, `Măgura` şi `Coşna`. Așa se face ca această luptă de la Cireșoaia, dar si toate luptele de pe întreg frontul românesc din vara anului 1917, au avut o mare importanță pentru soarta frontului estic și pentru cursul războiului, obligând Puterile Centrale să schimbe planurile de luptă, inamicul neașteptându-se la o asemenea ripostă din partea Armatei Române”, se arată în ,,Lecția de Istorie” prezentată de profesorul Viorel Guțu și postată pe pagina de Facebook a orașului Târgu-Ocna, la https://www.facebook.com/targuocna/.

Drumeții în zona montană a județului Bacău Material realizat de Romulus-Dan Busnea și Olivian Darie

În scopul promovării traseelor turistice montane și a zonelor cu potențial turistic din județul Bacău, Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), invită iubitorii de drumeții pe un nou traseu montan, de această data, în Munții Tarcău-Goșmanu.
În fapt, este vorba de o îmbinare a două trasee, parte integrantă din cele treisprezece noi trasee montane, amenajate, marcate și omologate de SPJPTCAS Bacău, în colaborare cu autoritățile locale ale comunei Asău, toate aflate pe raza teritorială a comunei, atât în Munții Tarcău-Goșmanu, cât și în Munții Ciucului.
Așadar, plecarea în această nouă drumeție se va face din centrul comunei Asău, pe traseul ,,Asău-Chinet-Platou Pini”, marcaj cruce roșie, urmând ca din poienițele Nogea și Curpăcel (un foarte frumos punct de belvedere spre Valea Trotușului), să se coboare pe traseul cu marcaj triunghi galben, spre centrul comunei Asău.
Punctul de întâlnire cu participanții va fi miercuri, 11 septembrie 2024, ora 9.00, în centrul comunei Asău. Aceste drumeții necesită condiție fizică generală bună, echipament adecvat (încălțăminte cu talpă aderentă, pelerină de ploaie, rucsac, apă și alimente etc).
În cazul în care vremea va fi neprielnică, va fi anunțată amânarea drumeției pentru o dată ulterioară.
Pentru înscrieri și informații suplimentare, persoana de contact este Olivian Darie, inspector de specialitate în cadrul SPJPTCAS Bacău, telefon: 0740 431 276.
Descrierea celor două trasee montane, din care face parte și drumeția mai sus menționată, o puteți găsi pe site-ul www.turism-bacau.ro, la: https://turism-bacau.ro/muntii-tarcau-gosmanu/