Continuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului-Moldova” (din colecțiile Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași și Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj-Napoca), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare și a promovat-o în chip strălucit. În fapt, un jurnal al stațiunii Slănic-Moldova, care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”, așa cum a fost denumită stațiunea pentru prima dată, chiar de către acest ziar.
Serialul poate fi urmărit și pe site-ul Serviciului Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), www.turism-bacau.ro.
Mențiune: Întrucât ultimele șase numere care închid sezonul din 1916 nu au prea multe noutăți, iar o parte dintre articole au mai fost publicate și în episoadele anterioare (veți vedea și din ce cauză), pentru a nu deveni repetitiv, le voi prezenta rezumativ în două calupuri a câte trei episoade, adică în episodul de față, nr. 71 și în episodul nr. 72.
Cauza: Situația actuală a fost generată, foarte probabil, de faptul că, redactorul M. Miereanu se afla într-un permanent du-te vino între Slănic-Moldova și Iași, tot mai mult cu gândul la amenințările războiului, care se apropia tot mai mult de România, astfel că, la doar peste două luni avea să aibă loc prima ofensivă a Armatei Române în Campania anului 1916, din Primul Război Mondial.
Trebuie să fim realiști și să înțelegem că zvonurile cu privire la iminentul război, care s-au dovedit a fi adevărate, nu au mai oferit nimănui aceeași siguranță ca odinioară, același entuziasm debordant în a zice și a face. Locul lor a fost luat de îngrijorare și teamă, iar nori negri au început să apară la orizont…
De aici și preocuparea mai redusă și pe deplin întemeiată față de publicația slăniceană, care însă, își continuă apariția, din drag de Slănic și de cititorii săi…
În acest episod vor fi prezentate primele trei din ultimele șase numere pe anul 1916 ale ,,Curierului Slănicului-Moldova”, respectiv numerele: 2, 3 și 4, rezumativ.
Spre reamintire, numărul 1, din 21 iunie 1916 a fost prezentat în episodul nr. 70 al serialului, postat în 8. 10. 2024, la https://www.desteptarea.ro/chiar-daca-razboiul-bate-la-usa-iar-in-multe-statiuni-s-a-pus-lacatul-la-slanic-moldova-sezonul-1916-este-in-toi/
,,Curierul Slănicului-Moldova”, Nr. 2, Anul XIII, Marți, 28 iunie 1916
În articolul ,,Aniversare Scumpă” (adjectivul scumpă, aici cu sensul de dragă, adică ,,aniversare dragă”, n. a.), redactorul M. Miereanu ne amintește că s-au împlinit șase ani de la darea în folosință a două importante obiective pentru infrastructura stațiunii Slănic-Moldova, respectiv, noul stabiliment de inhalații (Inhalatorul) și șoseaua Târgu-Ocna – Slănic-Moldova, ambele inaugurate, cu mare fast, dar pe deplin meritat, la 27 iunie 1910:
,,În istoria Slănicului, ziua de 27 iunie a anului 1910 va aminti de solemnitatea, unică în felul ei, în stațiunile balneare românești, adică inaugurarea unui desăvârșit stabiliment de inhalații și a șoselei care leagă Tg. Ocna de Slănic. Aceste inaugurări înseamnă foarte mult pentru noi, fiind în același timp triumful progresului și al științei asupra obiceiurilor și deprinderilor uzate. Crearea unui nou stabiliment de inhalații, cu un sistem perfecționat de funcționare după modelele apusene cele mai desăvârșite a dat Slănicului, o valoare incalculabilă, făcându-l de un imens folos pentru sănătatea publică. De asemenea, construcția șoselei
Tg. Ocna – Slănic, înlesnind comunicarea cu această localitate unde se află și gara pentru mai toți care vin la Slănic-Moldova, a făcut din stațiunea noastră un punct accesibil tuturor vizitatorilor, care a scos-o din izolarea dăunătoare în care zăcea. Prin aceste două noi inaugurări, Slănicul a urcat două mari trepte pe scara celui mai înalt progres. `Curierul Slănicului`, care luptă întotdeauna pentru dezvoltarea și perfecționarea Băilor Slănic, a salutat cu entuziasm solemnitatea din anul 1910 și consideră azi, ca o mare datorie, a sărbători această aniversare” (evenimentul inaugural la care face referire acest articol a fost prezentat pe larg în episodul nr. 44 al serialului dedicat ziarului slănicean, publicat în 13 iunie 2023).
Pe lângă seria articolelor reluate (am explicat principala cauză în rândurile de mai sus), precum ,,S-a redeschis Slănicul”, ,,Un sfat pentru vizitatorii Slănicului”, ,,Slănicul de ieri și de azi” (semnat de Nicu Gane), mai avem o înștiințare a ziarului pentru oaspeții Slănicului, una actualizată și completată: ,,Se aduce la cunoștința publicului că: 1. Toți vizitatorii cărora li s-au eliberat bilete de liberă petrecere în Băile Slănic-Moldova, sunt obligați să se prezinte la Cancelaria Administrației din incinta hotelului ,,Cerbu”, pentru a li se viza biletele, atât pentru sosirea cât și pentru plecarea din băi; 2. Plimbările nu sunt îngăduite decât în Parcul băilor, până la punctele următoare: Cascada (punct de frontieră cu Austro-Ungaria, n. a.), Chioșcul de pe Muntele ,,Pufu, Chioșcul de pe Valea Dobrului, Fabrica de cherestea ,,Goetz”; Publicul este rugat a se conforma acestor prescripții, în interesul său, pentru a nu suferi consecințe. În caz contrar, contravenienții vor fi nevoiți să părăsească stațiunea”. Și dacă tot a venit vorba despre Fabrica de cherestea ,,Goetz”, iată câteva amănunte interesante despre prezența acesteia în stațiune, pe care le-am preluat din ediția a doua a cărții mele, ,,Povestea unui colț de rai”. Slănic-Moldova” (Onești, Editura ,,Magic Print”, 2013, p. 71):
,,În jurul anului 1900, Societatea `Goetz` a instalat la Slănic-Moldova o fabrică de cherestea în Poiana Cheșcheș (zona fostului Camping al stațiunii) și a început exploatarea masivă a pădurilor. `Cheșcheș` este un cuvânt derivat, care provine din limba maghiară, respectiv, `kecskés` (capre), de aici și Poiana Cheșcheș, adică Poiana Caprelor). În cei 21 de ani de funcționare a fabricii au fost defrișate fără rațiune, mai multe păduri din zona Slănicului. Cheresteaua era transportată de la fabrică în vagonete, pe o linie ferată îngustă, până la depozitul stațiunii de la Pârâul Petre. Localnicii au fost siliți să lucreze la cei care jefuiau pădurile țării, ca pălmași și cărăuși la prețuri de nimic, astfel că, în anul 1920, muncitorii de la Fabrica `Cheșcheș-Goetz`, în frunte cu Ion Butucaru, Dumitru Dumitriuc și alții, au înființat un sindicat și au cerut condiții mai bune de muncă. Revolta acestora a fost motivată de faptul că, pe lângă lefurile foarte mici, deseori aveau loc accidente de muncă, soldate cu morți și răniți. O altă fabrică de cherestea a fost construită pe locul unde își avea sediul întreprinderea forestieră a stațiunii și pentru care, o altă pădure a fost defrișată. O dată ce au terminat materia primă, proprietarii au dat foc fabricii, dar și-au recuperat pierderile din fondurile cu care aceasta era asigurată. Mai târziu, pe același loc s-a ridicat o altă fabrică de cherestea, după care a fost arendată, pe rând, de mai mulți exploatatori de lemn, până în anul 1948, când a fost naționalizată”.
,,Curierul Slănicului-Moldova”, Nr. 3, Anul XIII, Marți, 5 iulie 1916
Discreția și obolul, acestea trebuie să constituie cea mai importantă datorie a vizitatorilor Slănicului, se arată într-un îndemn publicat în prima pagină a acestui număr, în articolul ,,Datoria vizitatorilor Slănicului”, sub sloganul ,,Să fim discreți! Să dăm obolul nostru!”.
Abordarea este binevenită și necesară în condițiile istorice date de intrarea României în Primul Război Mondial: ,,E bine să insistăm și noi asupra datoriei pe care o au vizitatorii Slănicului în actualele împrejurări. În primul rând se impune prudență la vorbă, căci până și zidurile cele mai groase pot avea urechi. De aceea, e bine și absolut necesar să păstrăm tăcerea asupra celor ce presupunem că știm. Numai așa putem, din acest punct de vedere, să fim de folos țării, iar aceasta este o datorie sfântă. În al doilea rând, printr-o intuiție caracteristică sufletului omenesc, cu toții am înțeles că datoria noastră mai este și cea de a fi pătrunși de înaltele momente prin care trece țara, și să dăm, pe cât posibil, ajutorul nostru și sufletesc și material, copiilor, mamelor și femeilor celor care vor răspunde la chemarea Patriei!” Iar ideea este reluată într-un alt scurt articol, intitulat ,,Vilegiaturiștii și Războiul”, unul ceva mai explicit și fără menajamente pentru cei care încă sunt privilegiați de razele soarelui blând și de aerul curat al munților din stațiunile balneare: ,,Noi vilegiaturiștii suntem privilegiați. Pe când armata noastră e gata să apere interesele neamului, hotărâtă a-și vărsa sângele generos, noi stăm la adăpost de pericol și privațiuni, respirând în tihnă aerul răcoros al munților. Aceasta ne obligă la o datorie patriotică: trebuie să punem în mișcare inițiativa privată, în scopul de a strânge fonduri pentru Crucea Roșie. Și astfel, toate distracțiile obișnuite ale Slănicului să fie un prilej pentru atingerea acestui țel, desigur, cu largul concurs pentru această operă patriotică, al Administrației Băilor Slănic, de care nu ne îndoim nicio clipă”.
Ei, iată că mai aflăm și câteva noutăți la rubrica ,,Informații”, despre băile minerale calde (cu date tehnice de ultim moment), oficiul poștal al stațiunii, programul consultațiilor medicale: ,,La numeroasele întrebări ce ni se pun la redacție, răspundem că băile sulfuroase, clorurate și feruginoase din Slănic, dau rezultate admirabile în bolile aparatului genital, în reumatism, scrufuloză (afecțiune cronică de natură tuberculoasă caracterizată prin inflamarea ganglionilor limfatici cervicali, inghinali sau axilari, cf. ,,dexonline.ro”, n. a.) etc: băile sunt amplasate la parterul hotelului `Racoviță`, unde sunt în total 56 de cabine luxos mobilate, iar căzile de băi sunt din faianță (o cabină era dotată cu două căzi, astfel că intrau doar într-o tură 112 persoane, n. a.). Instalația de băi este tot așa de perfectă, ca și cele din stațiunile de seamă din Occident”; ,,Toți vizitatorii Slănicului sunt pe drept cuvânt încântați de modul în care funcționează în sezonul actual, serviciul poștal din localitate. O ordine perfectă domnește în întreaga activitate a acestui oficiu, datorită personalului abil și îndatoritor, care lucrează de dimineață până seara la poșta locală, pentru servirea publicului. Iată numele acestor funcționari merituoși: dl. Alexandru Negoescu, controlor de la Oficiul Poștal din Bârlad, însărcinat cu conducerea Oficiului Poștal din Slănic, familia Capeleanu, diriginții de poștă de la Spineni (Olt), dna Săvulescu și dra Maria Pană, de la Oficiul Poștal din Pitești; ,,Programul consultațiilor medicilor din Slănic este următorul: luni – vineri, între orele: 8.00 – 11.00 și 14.00 – 17.00. Iar echipa medicilor specialiști din acest sezon este formată din prof. dr. Constantin C. Pastia (medicul-șef al stațiunii, n. a.), prof. univ. dr. C. I. Parhon, prof. univ. dr. Ludovic Russ junior, prof. dr. D. Negulescu”, medici prezentați pe larg în episoadele anterioare ale serialului. În ultima pagină a ziarului, cea a reclamelor, am descoperit două nume importante ale acelor vremuri, care figurează ca noii proprietari și directori ai Cazinoului din Slănic-Moldova, sub numele de ,,Mauriciu Lazăr și Carniol”. Primul, adică Mauriciu Lazăr, era proprietarul unui mare magazin de mobilă din București, iar cel de-a doilea, Carniol, respectiv, Moise I. Carniol, fusese un mare gravor și modelator, care s-a stabilit în București, la 1854. El se semna ,,Carniol” (așa cum apare și în reclama Cazinoului); ,,M. Carniol”, ,,Carniol gravor”. Între 1893 – 1894 are sediul pe Calea Victoriei, nr. 51. (unul din cei trei gravori din București la acel moment). Fiul său, Mauriciu Carniol (1852 – 1945), a fost unul din cei mai prestigioși gravori români realizând numeroase medalii si decorații sub semnătura ,,M. Carniol Fiul”.
,,Curierul Slănicului-Moldova”, Nr. 4, Anul XIII, Marți, 12 iulie 1916
Conform motivației pe care am prezentat-o în preambulul acestui episod (de altfel, pe deplin justificată dacă ținem cont de situația țării aflată în prag de război), nici acest număr nu este lipsit de o serie de articole republicate, care au fost prezentate în episoadele anterioare, precum ,,Politica și Slănicul”, ,,Cu ce ne atrage la Slănicul-Moldovei?”, ,,Slănicul sau Sinaia?”, ,,Logodna dintre un frate și o soră”, ,,Slănicul medical”, sau ,,Flirtul la Slănic”.
Așadar nu le mai repet, ci trec la altele, precum cel intitulat ,,Stabilimentul de aer comprimat”, pentru că, așa cum am aflat noutăți în numărul trecut despre cabinele de băi calde din baza de tratament a hotelului ,,Racoviță”, avem alte noutăți despre cabinele de aer comprimat din Stabilimentul de inhalații al stațiunii (,,Inhalatorul”): ,,La întrebările ce ni se pun la redacție, răspundem că Stabilimentul de aer comprimat este pus sub vigilenta direcțiune a dlui prof. dr. Constantin C. Pastia și că este înzestrat cu o instalație dintre cele mai moderne din Europa. Cabinele de aer comprimat sunt identice cu cele din stațiunea germană Bad Reichenhall (care la vremea respectivă deținea ,,Inhalatorium”, cea mai mare instalaţie în aer liber din Alpi pentru terapia cu aerosoli salini, n. a.), la care însă s-au mai adaptat mașini speciale care reduc zgomotul produs de motoarele pentru compresoarele de aer din subsol, astfel că bolnavii nu sunt deranjați de trepidațiile acestora. Cabinele pneumatice sunt în număr de patru: una pentru douăsprezece persoane, alta pentru șase persoane și alte două cabine a câte două persoane. Se știe ce efect salutar are tratamentul cu aer comprimat în bolile plămânului, ca bronșita cronică, emfizemul pulmonar, astm și altele”.
Ziarul mai atrage atenția CFR-ului că ieșenii, care sunt printre cei mai numeroși vizitatori ai Slănicului, nu au nici la această dată atașat la acceleratul de seară, vagonul direct Iași – Târgu-Ocna, deși sezonul s-a deschis în stațiune încă din 15 mai: ,,Pe când între București – Târgu-Ocna circulă încă de la 1 iunie trei vagoane, dintre care un vagon cu paturi, unul de clasa a I-a și altul de clasa a II-a, numerosului public din Iași și din celelalte orașe ale Moldovei, care frecventează des această stațiune balneară, nu i s-a pus la dispoziție nici cel puțin un singur vagon mixt de clasa a I-a și clasa a II-a. Supunem cazul Direcției Generale a CFR-ului, cu rugămintea de a lua măsuri în consecință”. Și pentru că se apropia războiul, pe Lista vizitatorilor stațiunii (sosiți între 25 iunie – 2 iulie 1916) pot fi observați foarte mulți ofițeri ai Armatei Române, care știind cam ce îi așteaptă nu peste mult timp, s-au hotărât să nu piardă timpul și să mai petreacă la Slănic-Moldova câteva zile de relaxare, în vederea menținerii unui tonus fizic și psihic cât mai ridicat pentru ceea ce avea să urmeze… Printre aceștia, întâlnim mari nume de ofițeri superiori, dar și personalități ale culturii române:
Cazați la Hotel ,,Racoviță”:
– Vasile Urseanu (n. 9 ian.1848, București – d. 1926, București), personalitate marcantă a Marinei Române, primul comandant al bricului „Mircea”, participant la Războiul de Independenţă, general de brigadă (echivalat ulterior cu cel de contra-amiral) în 1900, iar după începerea celui de-Al Doilea Război Balcanic, înaintat la 10 mai 1913, la gradul de viceamiral și mobilizat pe lângă Marele Cartier General. A fost primul președinte al Societății Astronomice Române (1907) și fondator al Observatorului Astronomic Popular din București (1910), azi Observatorul Astronomic ,,Amiral Vasile Urseanu”.
– Constantin Costescu, (n. 5 ianuarie 1861 – d. 1945, București), unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial. După absolvirea școlii militare de ofițeri cu gradul de sublocotenent, Constantin Costescu a ocupat diferite poziții în cadrul unităților de artilerie sau în eșaloanele superioare ale armatei, cele mai importante fiind cele de comandant al Regimentului 2 Artilerie și Diviziei 6 Infanterie. Generalul C. Costescu a îndeplinit funcții de comandant de divizie în Campania militară a anului 1916. A căzut prizonier la germani, la 23 noiembrie 1916 (stil vechi), fiind militarul român cu cel mai mare grad, căzut prizonier pe perioada războiului.
– Gheorghe Florescu (n. 20 mai – d. 1955), general, comandant de regiment și brigadă de artilerie, de divizie și de armată. A fost un erudit, cunoscând limbile franceză, italiană și germană.
– Mircea Cancicov (n. 24 august 1884, Bacău – d. 25 decembrie 1959, Penitenciarul Râmnicu-Sărat), membru marcant al Partidului Național Liberal și deputat liberal în Parlamentul României, membru de onoare al Academiei Române, un strălucit avocat și de mai multe ori ministru de finanțe al României în mai multe guverne între anii 1936 – 1939. Absolvent al Universității din București (Facultatea de Drept) și al Universității ,,Sorbona” din Paris, Mircea Cancicov a fost și un reputat economist, care a reușit să ridice economia țării în 1938, an care este considerat și azi un etalon de dezvoltare. A mai fost profesor universitar la Catedra de Finanțe, din cadrul Facultății de Drept din București, ca și consilier municipal și un susținător activ al procesului de modernizare al Bacăului, contribuind la realizarea unor obiective importante: Parcul Central al orașului, clădirea Administrației Financiare (astăzi Poșta Centrală), clădirea Asigurărilor Sociale (în prezent Casa de Asigurări de Sănătate – ,,Policlinica veche”), amenajarea cartierului C.F.R., sprijinirea organizării Școlii Normale de Învățători și a Liceului de Fete (în prezent Colegiul Național ,,Vasile Alecsandri” din Bacău), ș. a. Mircea Cancicov s-a aflat printre ctitorii Bisericii Sf. Apostoli Petru și Pavel, din cartierul Vâlcele, orașul Târgu-Ocna.
Doar pentru ,,vina” de a fi fost membru al guvernului Antonescu, din ,,lotul de miniștri antonescieni, autorii aservirii României la carul imperialismului fascist german”, Mircea Cancicov a fost arestat la 5 octombrie 1946 și condamnat de către Curtea Supremă prin sentința nr. 1510/1948 la 20 de ani temniță grea pentru ,,crimă de război”. A trecut prin penitenciarele Văcărești, Aiud și Râmnicu-Sărat, unde a decedat în ziua de 25 decembrie 1959.În perioada detenției, TBC-ul i-a atacat 5 organe. A murit fără nici un ajutor medical. La 1 martie 2012, consilierii locali din Bacău au conferit post mortem titlul de ,,Cetățean de Onoare” și ,,Cheia municipiului Bacău”, fraților Mircea și Elena Cancicov. Parcul Central și Centrul de Afaceri și Expoziții din Bacău îi poartă astăzi numele.
– George Tutoveanu (pseudonimul lui Gheorghe Ionescu, n. 1872, Bârlad – d. 1957, Bârlad), pedagog și poet (a publicat și în acest ziar și a fost prezentat pe larg în episoadele anterioare), membru fondator al Societății Scriitorilor din România și al Societății Literare ,,Academia Bârlădeană”. În Bârlad, unde a lucrat în învățământ, din 1903 până la pensionare în 1933, a scos mai multe ziare și reviste: ,,Făt-Frumos” (1904), împreună cu Emil Gârleanu, ,,Florile dalbe” (1918), împreună cu Vasile Voiculescu și Tudor Pamfile, ,,Graiul nostru” (1925), publicația ,,Academiei Bârlădene”, ,,Scrisul nostru” (1925), ,,Moldova” (1931).
Cazați la Hotel ,,Cerbu”:
– Radu Rosetti (n. 14 septembrie 1853, Iași – d. 12 februarie 1926, București), politician, istoric, genealogist, scriitor român, moșier de Căiuți -Bacău (unde și-a petrecut copilăria), tatăl generalului Radu R. Rosetti. A avut o carieră politică scurtă, fiind prefect de Roman (1889) și Brăila (octombrie 1892), deputat în mai multe legislaturi (în aprilie 1891 a devenit deputat de Fălciu în Colegiul III), director general al închisorilor (1895), director al departamentului „Lucrări speciale și istorice” din Ministerul de Externe, membru în delegația pentru stabilirea frontierelor cu Ungaria. Bun povestitor, fin, ironic și cu umor a publicat studii de istorie, genealogie, istorie socială, comentarii politice și pagini de literatură în volume și în prestigioase publicații ale vremii. „Cu paloșul”, romanul său de debut, s-a bucurat de un mare succes de public, fiind premiat în 1906 de către Academia Română.
– Avram Steuerman-Rodion (1872-1918), cunoscut si doar ca Rodion, poet, scriitor, ziarist, sionist, jurnalist, medic si activist politic român. La începutul Primului Război Mondial, acesta scria zilnic pentru ziarul ,,Seara”, articole ce criticau alianța României cu Puterile Antantei. O dată cu intrarea României în război, Steuerman-Rodion a ajuns pe câmpul de luptă. S-a sinucis în timpul demobilizării, din cauza depresiei clinice. Rodion este considerat un contribuitor obscur al literaturii române, dar care supraviețuiește cultural deoarece a dat o voce poetică ideii de integrare a evreilor.
Cazați la diferite vile:
– Emanoil Socor (1881 – 1951), jurnalist, jurist (doctor în drept), om politic de stânga și militant antifascist. Socor a fost redactor șef al ziarelor ,,Adevărul” și ,,Dimineața”, precum și fondator al ziarelor ,,ABC” și ,,Zorile”. În după amiaza zilei de 30 decembrie 1930, un tânăr a încercat să-l asasineze, dar a supraviețuit. Emanoil Socor a fost tatăl compozitorului Matei Socor, respectiv bunicul profesorului universitar Vladimir Socol.
Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU Iași), Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj (BCU Cluj) și ziarului ,,Deșteptarea”.
Sursa: BCU Iași, BCU Cluj
Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău. Grație domniei sale, o mare parte dintre fotografiile de epocă publicate în numerele acestei publicații se regăsesc și în episoadele prezentate, la care se adaugă și altele.
Foto 1: Exploatarea lemnului la Fabrica de cherestea ,,Cheșcheș-Goetz” din Slănic-Moldova, la https://forum.lokomotiv.ro/threads/cff-kecsk%C3%A9s-sl%C4%83nic-moldova.14045/, postat de Cătălin, la 9 ianuarie 2017.
Foto 2: General Constantin Costescu: Autor necunoscut – Fotocopie (decupată) din cartea: ,,Istoricul campaniei militare din 1913”, de Corvin Petrescu, Tipografia ,,Jockey Club” str. ,,Ion C. Văcărescu”, București, 1914, conform Wipikedia, la https://commons.wikimedia.org/wiki/File:1913_-_General_Constantin_Costescu.jpg
Foto 3: Generalul Constantin Costescu in prizonierat in lagarul de la Straslund, Germania – 1918 Sursa – reproducere după o fotografie de epocă Restricţii – fără restricţii datorită vechimii, conform Wipikedia, la https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Costescu#/media/Fi%C8%99ier:1918_-_Generalul_Constantin_Costescu_in_prizonierat_in_lagarul_de_la_Straslund,_Germania.png
Foto 4: Viceamiralul Vasile Urseanu: Site-ul ,,R3media”, la https://r3media.ro/calendarul-zilei-9-ianuarie-la-nasterea-amiralului-vasile-urseanu-creatorul-observatorului-astronomic-din-bucuresti/
Foto 5: Mircea Cancicov: Site-ul ,,anticariat-unu.ro, la https://www.anticariat-unu.ro/ro/mircea-cancicov-1884-1959-ministru-in-guvernul-ion-antonescu-decedat-in-lagarul-ramnicu-sarat-fotografie-interbelica-p366100
Foto 6: Radu Rosetti: Site-ul ,,ziarullumina.ro, la https://ziarullumina.ro/galerie/radu-rosetti-amintiri-despre-o-epoca-in-schimbare-153223.html
Foto 7: George Tutoveanu: Site-ul ,,galeriaportretelor.ro”, la https://galeriaportretelor.ro/item/george-tutoveanu/, cu următoarele mențiuni: Datare imagine: prima jumătate a secolului al XX-lea; Fotograf / Artist: M. Pădurățeanu; Atelier / Editura: Editura Papetăriei „La Principele Nicolae”, București; Sursa foto: Fototeca: Muzeul Național de Istorie a României (MNIR); Deținător: MNIR
Foto 8: Emanoil Socor: Site-ul ,,galeriaportretelor.ro”, la https://galeriaportretelor.ro/item/emanoil-socor-2/, cu următoarele mențiuni: Datare imagine: secolul XX; Fotograf / Artist: N. Buzdugan, București; Atelier / Editura; Sursa foto: Fototeca MNIR; Deținător: MNIR
Foto 9: Avram Steuerman-Rodion, pagina de Facebook ,,Memorialul Ipotesti Centrul National de Studii `Mihai Eminescu`”, la https://www.facebook.com/permalink.php/?story_fbid=1046544043927612&id=100057160792143
Foto 10, veche: Stațiunea Slănic-Moldova, din colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău
Mențiuni: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași și BCU Cluj. În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil; Adaptarea, adnotările și completările la toate numerele din colecția acestui unic și inedit ziar sunt menite să întregească și să lămurească multe informații și aspecte din viața cotidiană a stațiunii, ca și a personalităților vremii, care nu au fost în totalitate prezentate în paginile ziarului, tocmai pentru faptul că acestea erau cunoscute de lumea de atunci, în speță de cei din zona Moldovei, de unde veneau și cei mai mulți dintre vizitatorii stațiunii.
(Va urma)
