Continuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului-Moldova” (din colecțiile Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași și Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj-Napoca), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare și a promovat-o în chip strălucit. În fapt, un jurnal al stațiunii Slănic-Moldova, care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”, așa cum a fost denumită stațiunea pentru prima dată, chiar de către acest ziar.
Serialul poate fi urmărit și pe site-ul Serviciului Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), www.turism-bacau.ro.
Mențiune: Ca și în cazul sezonului din 1916, ultimele numere ale ziarului, care-l închid și pe cel din 1932 nu au prea multe noutăți, iar o parte dintre articole au mai fost publicate și în episoadele anterioare. Deci, pentru a nu deveni repetitiv, articolele republicate în aceste ultime patru numere, nu vor mai fi prezentate.
,,Curierul Slănicului-Moldova”, Nr. 2, Anul XIV, Marți, 2 august 1932
Începută în primul număr al ziarului din acest sezon, continuă și în acest al doilea număr, publicarea lucrării doctorului Tudoranu (care se încheie în numărul următor), despre modalitățile de tratare a bolilor digestive cu apele minerale de la Slănic-Moldova (,,Slănicul-Moldovei ar putea fi stațiune mondială”), ca și glorificarea Slănicului, prin republicarea articolului ,,Gloria Orientului”, prezentat în episoadele anterioare și semnat de redactorul-fondator al ziarului, M. Miereanu, care întărește ideea că ,,Slănicul-Moldovei este centrul de atracție, de farmec, de poezie și de progres al Orientului european”.
Nici celălalt redactor, I. Belfert, nu se lasă mai prejos, articolul său, intitulat ,,Între caniculă și ghețari”, fiind unul care aduce în prim plan tot frumusețile și binefacerile Slănicului nostru drag. De fapt, scrierea lui este o adaptare după ,,un scriitor american, care a descoperit un sistem sui-generis de a se răcori, în lunile de vară, când arșița soarelui îl cuprinde ca un val de aburi fierbinți și asta, fără a se deplasa într-o stațiune climaterică sau balneară pentru a-și apropia răcorea, atunci când îi simte nevoia”. Iată ce presupune ,,sistemul” americanului de peste ocean: ,,O carte cu descrierea ghețarilor din regiunile polare! Concentrat în această lectură, scriitorul simte cum lent își face drum, prin toate fibrele lui, un curent rece, cum îi trec prin corp fiorii ce-i dau senzația că s-ar afla într-un contact cu un bloc de gheață. Și tot întorcând pagină cu pagină din lectura polară, scriitorul nostru răsuflă ușurat, simțindu-se într-o permanentă răcoreală”. Și, articolul, care până la urmă pare a fi o nostimă invenție imaginară a redactorului ziarului slănicean, în lipsa vreunei dovezi care să ateste descoperirea scriitorului american, continuă până la final, cu adaptarea textului scris de american, la condițiile de ,,răcorire”, pe care le oferă Slănicul: ,,Devenit pe moment partizan al scriitorului din noul continent, am încercat aceeași senzație, fără a recurge la descrierile polare, ci la monografiile stațiunii Slănic-Moldova. Așa că, am răsfoit pagină cu pagină din descrierile munților, ale parcului, am făcut cu imaginația o ascensiune pe fermecatul munte Pufu, am urcat piscul Șandrului, am făcut o excursie pe valea Dobrului… Și, fără a-mi reaminti că, realmente sunt în oraș sub domnia caniculei furioase, copleșit parcă de un bloc de metal topit, mă simțeam alături de toți cei ce simt în cursul vilegiaturii de vară, binefacerile unui regim rece, răcoritor. Și când mă apropiam cu cititul de descrierea Cascadei, fiorii reci mă cuprindeau și mai intens, de credeam că-n acel moment s-a terminat anotimpul verii… Iar când am părăsit această lectură, m-a cuprins iarăși arșița Soarelui, de data aceasta, cu și mai multe grade în plus, de-mi făcea parcă în ciudă…”.
Sărim peste articolele republicate și ajungem la fotografia ,,Slănic. Inhalatorul băilor” și la informațiile din pagina a treia a numărului curent, care ne pun la punct cu noutăți demne de luat în seamă: ,,La Inhalatorul stațiunii, instalația de aer comprimat și inhalații, condusă cu atâta pricepere de dl prof. dr. Ion Predescu-Rion, cabinele și camerele pneumatice funcționează din plin, fiind asemănătoare cu cele de la Bad Reichenhall (renumită stațiune balneară și salină de la poalele Alpilor Bavarezi din Germania, n. a.). Mașini speciale atașate acestor instalații opresc orice zgomot, astfel că bolnavii n-au de suportat trepidațiile motoarelor. Camerele pneumatice sunt rezervate pentru 24 de persoane la fiecare ședință”.
De altfel, ,,Inhalatorul” a fost una dintre puținele clădiri din stațiune rămase în picioare după Marele Război (poate și datorită faptului că tot ce adăpostea în interior era de fabricație germană!), mai ales că în imediata apropiere se afla Hotel ,,Racoviță”, distrus aproape în întregime de bombardamentele inamice. Fotografia din mijloc înfățișează ,,Inhalatorul” zvelt și activ, în timp ce la ,,Racoviță” se desfășoară din plin procesul reconstrucției sale, care se va finaliza rapid în 1933. Epitropia de la Iași, în frunte cu prim-epitropul prof. dr. Vasile Rășcanu (amintit și în episodul trecut) accelerează refacerea stațiunii, care a început greu, după 1924.
Și uite-așa, din nou dăm de un alt mare nume al medicinei românești, prof. dr. Ion Predescu-Rion, despre care am aflat următoarele ni se spun următoarele:
Ion Predescu-Rion (1883-1969), unul dintre pionierii otorinolaringologiei românești (ramură a medicinei care studiază anatomia, fiziologia și patologia urechii, a nasului și a laringelui, abreviată ORL, cf. Dex, n. a.), a urmat liceul la Giurgiu (1901), după care s-a înscris la Facultatea de Medicină din București (1908). A obținut doctoratul în medicină și chirurgie în anul 1909, cu teza ,,Tratamentul constipației prin masaj”. S-a specializat apoi în otorinolaringologie la Facultatea de Medicină din Pavia, Italia (1909), la Școala de Surdo-Muți din Paris (1910), după care a obținut docența în ORL în anul 1922.
A fost extern și intern al Eforiei Spitalelor Civile din București, în serviciile de chirurgie, boli interne și ORL (1906-1909), apoi laringolog stagiar la Paris (1910). A fost delegat al României la Congresul Internațional al Surdo-Muților din Paris în anul 1912. Din 1916 și până la intrarea României în război, a fost asistent al Prof. Chiari și al prof. Nobancici. A fost director al Inhalatorului din Govora între 1916-1919, asistent benevol la Clinica ORL București (1919), asistent titular și medic specialist ORL la Institutul de Surdo-Muți din București (1920), medic șef al Serviciului ORL al CFR București. Între anii 1921-1924 a fost profesor agregat, apoi profesor titular (1927) de otorinolaringologie la Facultatea de Medicină din Cluj. A organizat cursuri ORL pentru medici igieniști (1929-1930), a activat la Serviciul ORL al CFR Cluj (1924-1933), a fost profesor al Școlii de reduși mintali (1925-1932), dar și director al Inhalatorului din Slănic-Moldova (1927-1932), cel mai modern din țară la acea vreme. Revine de prin țară la București (în 1933), unde și-a deschis propriul Inhalator care a funcționat până în 1947. În 1935 a contribuit la înființarea ,,Ligii contra prejudecăților”, la editarea ziarelor ,,Orizont” și ,,Curierul Medical”. A fost precursor al activității de policlinică, punând bazele Policlinicii de la Camera de Comerț, ale celei de la Societatea Funcționarilor Publici și a Clinicii ,,Sf. Luca” din București. A studiat aerofagia, patologia ORL la copii, sindromul nazogenital, surditatea de origine genitală, sindromul stomaco-nazal al lăcrimării de origine reflexă nazală. A fost decorat cu Ordinul ,,Răsplata Muncii” și Ordinul ,,Coroana României în grad de Ofițer”. Printre lucrările publicate se numără (selectiv): ,,Cancerul laringian” (1922); ,,Considerațiuni asupra unui caz de colesteatom”; ,,Recenziune generală asupra meningocociei”; ,,Tratamentul adenitei cervicale prin lodeol”; ..Mastoidita acută primară”; ,,Curs de ORL” (litografiat 1925); ,,Rolul nasului și gâtului în sănătatea omului” (1933); ,,Crenoterpia operatorie” (1934); ,,Apele minerale românești și astmo-terapia în bolile aparatului respirator” (1936) etc. (Sursa: Site-ul Bibliotecii Județene ,,Octavian Goga” din Cluj – Memorie și cunoaștere locală, la https://www.bjc.ro/w/index.php/Predescu-Rion, Ion)
Iar pe lista cu ,,Vizitatorii Băilor Slănic-Moldova în sezonul 1932”, îl descoperim la litera G, pe actorul ieșean Aurel Ghiţescu (1895-1972). Vreme de mulţi ani, acesta a fost unul dintre liderii trupei Teatrului Naţional din Iaşi, iar în paralel cu actoria, a activat ca profesor la Conservatorul de Artă Dramatică din Iaşi. Apogeul carierei îl atinge în 1954, când i se conferă titlul de ,,Artist Emerit”. Anii ’50 îl relevă publicului şi în ipostaza de actor de film (,,În sat la noi”, ,,Arendaşul român”, ,,Dimineţile unui băiat cuminte”). La jumătatea anilor ’60, imediat după ieşirea la pensie, Aurel Ghiţescu începe să îşi scrie memoriile. Ca urmare, rezultă un manuscris de circa 200 de pagini, îngrijit de Val Săndulescu şi Ion Aurel Manolescu, pe care, din păcate, actorul-autor nu-l va vedea publicat. Depus la Editura ,,Junimea”, este amânat, apoi abandonat. Până la urmă, manuscrisul ajunge în patrimoniul Muzeului Naţional al Literaturii Române, iar la mai bine de jumătate de veac de la scrierea lui, este publicat în 2017 de Editura Muzeelor Literare din Iaşi (Ghițescu, Aurel, ,,O viață de om pe scenă (50 de ani de teatru)”. A absolvit Conservatorul de Artă Dramatică din Iași (1911-1915). Debutează, în perioada studenției, la Teatrul Național din Iași, unde este angajat în 1915. În cei 50 de ani de carieră teatrală, a detinut peste 200 de roluri principale, dintre care amintim pe cele din piesele: ,,Othello”, ,,Vlaicu-Vodă”, ,,Andromaca”, ,,Razvan și Vidra”, ,,Puterea întunericului”, ,,Ruy-Blas”, ,,Cyrano de Bergerac”, ,,Cântecul Lebedei”, ș.a.
Aurel Ghiţescu a realizat o frumoasă creaţie în rolul lui ,,Tokeramo” din piesa „Taifun“, de Melchior Lengyel, rol creat la Bucureşti de regretatul Aristide Demetriad (28 febr. 1934), piesă despre care se afirmă că este una dintre marile pietre de încercare ale teatrului modern. Profesor la Conservatorul de Artă Dramatică din Iași, până în 1944, apoi la Institutul de Teatru din București. Director al Teatrului Național din Iași (martie-aprilie 1941). În 1944, actor la Teatrul ,,Giulești” (,,Odeon”) din București. (Sursa: Pagina de Facebook ,,Our world/Lumea noastră”, la https://www.facebook.com/MariusMC81/posts/-14-ianuarie-in-memoriam-aurel-ghi%C8%9Bescu-1895-1972-mare-actor-rom%C3%A2naurel-ghi%C5%A3escu/1166985978763580/; site-ul ,,muzeulliteraturiiiași.ro”, la https://www.muzeulliteraturiiiasi.ro/produs/aurel-ghitescu-o-viata-de-om-pe-scena/
,,Curierul Slănicului-Moldova”, Nr. 3, Anul XIV, Marți, 9 august 1932
În afară de articolele republicate, ne atrag atenția unele noi, precum cele ale redactorului I. Belfert, printre ele fiind și cel din acest număr, intitulat ,,Medicii, rețetele și izvoarele…”, care ne arată că într-o stațiune, ,,rețetele naturii”, adică izvoarele sale minerale (în cazul de față ale Slănicului) sunt oferite direct oamenilor, fără a fi neapărată nevoie de intervenția medicilor sau a farmaciștilor pentru a le prescrie, pentru a le prepara; ele curg neîncetat, ca dar divin oferit oamenilor, întru întremare, însănătoșire.
,,În stațiunile balneare, rețetele naturii, doctoriile din belșug ale regiunilor sunt oferite oamenilor, fără intervenția medicilor, fără intervenția meșteșugului și artei șpițerilor (farmaciștilor, n. a.). Oamenii se adapă din plin la izvoarele tămăduitoare, ce țâșnesc din adâncul pământului, fără ca ele să fie opera dozării unui farmacist sau combinațiilor vreunui chimist; ele curg limpede, naturale și fără întrerupere. Cei ce-și însușesc aceste rețete ale naturii sunt, în timpul consumării lor, sub impresia unui suflu divin, de parcă însăși dumnezeirea le introduce în corp aceste medicamente, inspirându-le astfel speranța, specifică psihologiei fiecărui bolnav, care se încrede într-un medicament oarecare… Cui îi este dat să viziteze Slănicul, poate trăi câteva momente sub impresia ce o manifestăm mai sus. Grupuri compacte de suferinzi, copii, părinți, bunici, toți se apropie cu smerenie de izvoarele miraculoase; citești pe fața lor senină, sclipiri de speranță și încredere în aceste rețete ale naturii. Ei sunt parcă, în acele momente, mai aproape de divinitate, mai credincioși, mai spirituali… Doar ei primesc rețeta dumnezeiască! Domnilor medici, ce faceți la băi cu block-notes-urile dumneavoastră pentru prescrierea rețetelor?!…”, ne spune autorul, ca într-o odă adusă apelor minerale.
La rubrica ,,Reportajul ziarului `Curierul Slănicului`”, atât la cea din numărul trecut (articolul ,,Ce fel de stațiune este Slănicul din Moldova”) cât și la cea din acest număr (articolul ,,Străinii despre Slănic”), reporterul de serviciu face un sondaj printre vizitatorii stațiunii, români și străini, care își expun impresiile despre această localitate balneoclimatică, în cuvinte ,,măgulitoare pentru noi românii și în același timp pline de învățăminte pentru acei dintre noi care au obiceiul de a nesocoti tot ceea ce este indigen”. În cazul celui de-al doilea articol mai sus menționat, puțini își mai aduc aminte că acesta a fost publicat cu mulți ani în urmă, înainte de suspendarea ziarului din 1916, cauzată de Marele Război, protagoniștii fiind aceiași doi străini, ale căror funcții mi-au atras atenția în recunoașterea lor: dl Henry Dupont, fost ajutor de primar al orașului Bruxelles și Gustav Schmidt, magistrat din Lemberg, Germania…
În pagina trei din numărul trecut era publicată o fotografie cu ,,Instalațiunea de aer comprimat și inhalație” a stațiunii, numită acum ,,Inhalatorul”, clădire construită și dotată după modelul celei de la Bad Reichenhall, iar în pagina trei din acest număr, apare, în premieră, o fotografie, aș zice eu unicat, în care este prezentat subsolul Inhalatorului, respectiv ,,Sala mașinilor”. Aici erau instalate pompe acționate de motoare, care alimentau cu aer comprimat complexul de barocamere al Inhalatorului, format din patru chesoane pneumatice (mici construcții ca niște cutii), în care se introducea aer comprimat ozonat și filtrat la presiuni de
0,200 și 0,300 atm și unde, așa cum am s-a putut vedea în numărul trecut, încăpeau circa 24 de persoane. Pe lângă această dotare, Inhalatorul mai cuprindea compartimente spațioase pentru aplicarea aerosolilor și inhalațiilor nas și gât, de vreo 60 de locuri, toate acestea grupate în cinci mari săli, permanent igienizate, conform regulilor din stațiunile occidentale.
Iată că la rubrica ,,Informațiuni” citim ceva inedit despre ,,Biblioteca Slănicului”, care (și iarăși avem o premieră) a fost instalată într-una dintre frumoasele săli ale Cazinoului (acolo unde a fost și în perioada comunistă, până la vânzarea sa) și că zestrea ei a fost îmbogățită cu donațiile lui Axente Pandrea, proprietar de vilă, ctitorul noii biserici ,,Sf. Ilie” și a Casei parohiale din stațiune. ,,Gestul dlui A. Pandrea de a înzestra și biblioteca Slănicului cu cele mai noi cărți, îl așază printre ctitorii vechiului așezământ spitalicesc ,,Sf. Spiridon”. Biblioteca Slănicului va fi completată și cu alte cărți donate de alți proprietari de vile, printre care, colonelul Străjescu, dna Iliescu etc, care au promis tot concursul pentru mărirea acestei biblioteci. De asemenea, o parte dintre veniturile festivalurilor organizate la Slănic vor fi direcționate pentru cumpărarea de cărți”, se arată în știrea mai sus menționată.
Ei, dragilor, la final de număr, cireașa de pe tort! Este vorba despre ultima și probabil cea mai nouă știre, căci apare așa, ca un breaking news la final de ediție, adică în pagina a patra, cea cu reclamele!
Această informație (,,Dl dr. E. Spirt despre Slănic”) ne spune că, în cadrul conferinței ,,Istoricul medical al Slănicului”, susținută de dr. Eugen Spirt, un alt important nume al medicinei noastre, care a studiat izvoarele și beneficiile Slănicului, dar despre care, din păcate, nu am aflat mai multe amănunte, face o descriere pitorească a stațiunii, a analizelor chimice efectuate de-a lungul timpului la izvoarelor minerale de aici, ca și a importanței lor în tratarea diferitelor boli, ceea ce se va concretiza în publicarea unei broșuri. Una care va include și personalități medicale de marcă care au activat și influențat decisiv evoluția stațiunii. Dar, partea finală a știrii este cireașa de pe tort, mai bine zis, de pe tortul meu, pentru că, aceasta, ca și multe altele publicate în acest ziar de la apariția și până la încetarea sa, se leagă, se interconectează cu năzuințele, cu proiectele mele: ,,Interesanta broșură se va vinde în folosul formării unui fond pentru realizarea unui bust profesorului și medicului Ludovic Russ, care timp de un sfert de veac a adus unul dintre cele mai mari servicii bolnavilor și stațiunii, prin știința, sagacitatea și bonomia lui. Numele lui `Papa Russ` (numit așa datorită empatiei sale pentru cei bolnavi, n. a.) trebuie imortalizat în bronz, la Slănicul-Moldovei”.
Este, însă, o confuzie pe care redacția a făcut-o în acest ziar, între dr. Ludovic Russ tatăl (senior) și dr. Ludovic Russ fiul (junior), căci, pe lângă faptul că în textul știrii trebuia înscris numele Ludovic Russ senior și nu doar Ludovic Russ (tocmai pentru a face diferență între tată și fiu), referirea care se face este de fapt asupra lui Ludovic Russ junior, cel care a fost medicul-diriginte/inspector al stațiunii (din 1886), contribuția sa la recunoașterea efectelor terapeutice ale apelor minerale de aici fiind una remarcabilă. Tatăl său, Ludovic Russ senior, merită la rându-i, toată aprecierea și recunoștința pentru marile realizări din domeniul medicinei românești, considerat, printre altele, creatorul școlii ieșene de chirurgie. În calitatea sa de epitrop al Casei ,,Sf. Spiridon” din Iași, a vizitat și activat la Slănic, în diferite perioade ale sezonului și a scris și câteva lucrări dedicate stațiunii. Așa că, până la urmă, ambii merită câte un bust pe Aleea Personalităților din Parcul Central al Slănicului-Moldova, acolo unde, nu există nici măcar un bust al vreunuia dintre marii medici ai României care au activat în stațiune! Și astfel, îmi amintesc de unul dintre proiectele mele care vizează amenajarea tematică a parcului slănicean, care include și aspectul mai sus prezentat, dar și de alte câteva, referitoare la evoluția și poveștile stațiunii, care așteaptă să fie luate în seamă…
,,Curierul Slănicului-Moldova”, Nr. 4, Anul XIV, Marți, 16 august 1932
În ciuda abundenței de articole republicate, gen ,,Frumuseți nesecate”, ,,Nu plecați la băile din străinătate”, schița ,,O tragere pe sfoară”, Izvorul Nr. 3”, ,,Logodna dintre un frate și o soră”, ,,Țigara”, cauzată poate și din dorința redacției de a prezenta și vizitatorilor de peste timp, articole mai noi, apariția acestui ziar a fost pe tot parcursul său, o binecuvântare pentru tihna și relaxarea vizitatorilor, dar și un excelent mijloc/instrument de promovare a stațiunii de la poalele Nemirei. Așadar, n-am să zăbovesc mai deloc asupra acestui număr, oprindu-mă doar la două informații, de real interes. Prima este, de fapt, o fotografie, tot unicat, care ne înfățișează pentru prima dată, Secția de inhalații din interiorul Inhalatorului. Iar fotografia este completată de o altă informație, intitulată ,,O bună achiziție” și care zice așa: ,,Epitropia `Sf. Spiridon` a făcut o alegere fericită, recomandând Ministerului Sănătații ca medic balneolog la Slănicul-Moldovei, pe dl dr. Leon Rodescu. Specializat în boli digestive și respiratorii, de 25 de ani doctor în medicină, titlu obținut la Facultatea de Medicină din Paris, dl dr. Rodescu mai este și membru al Societăților de Terapeutică și Gastroenterologie din Paris și din Belgia. Tot domnia sa mai este un cunoscut colaborator la numeroase reviste din țară și din străinătate”.
Titulatura și activitatea medicului Rodescu este cea de ,,medic balneolog confirmat la Slănicul-Moldovei, membru al Societăţii de Terapeutică, al Societății de Hidrologie și al Societății de Gastroenterologie din Paris”, după cum se poate vedea în articolele: ,Thyplocolecistita și tratamentul cu apele minerale din Slănicul-Moldovei” și ,,Tratamentul litiazei biliare (litiaza biliară și renală) cu apele minerale din Slănicul-Moldovei”, semnate și publicate de dr. Leon Rodescu, în Revista ,,Mișcarea Medicală Română – Revistă Lunară de Medicină Generală”, Anul al VIII-lea, Nr. 3 – 4, martie – aprilie 1935, pp. 205 – 212, ca și în Revista ,,Mișcarea Medicală Română – Revistă Lunară de Medicină Generală”, Anul al XI-lea, Nr. 9 – 10, septembrie-octombrie 1938, pp.634 – 638, la https://hvm.bioflux.com.ro/docs/BCUCLUJ_FG_279606_1935_008_0003_0004.pdf și la
https://hvm.bioflux.com.ro/docs/BCUCLUJ_FG_279606_1938_011_0009_0010.pdf
,,Curierul Slănicului-Moldova”, Nr. 5, Anul XIV, Marți, 23 august 1932
Este ora 2.40, înspre dimineața zilei de 24 mai 2025 și mă aflu în fața ultimului număr al ziarului, în fața ultimelor fraze care vor încheia ultimul episod din povestea sa. Mă copleșesc emoțiile din plin, e și normal, căci iată, au trecut aproape trei ani fără două luni, de când am scris și difuzat primul episod al unui serial maraton, după cum probabil ați observat.
O să trec însă acum, la acest din urmă număr al ziarului, o să sar peste articolele republicate sau mai puțin importante și o să mă aplec asupra celor care sunt mai elocvente prin mesajul transmis. La rubrica ,,Slănicul medical”, apare în premieră, ,,Indexul apelor de la Slănic”, un text după lucrările profesorului și medicului Gheorghe Tudoranu, urmat de ,,Sfaturi pentru suferinzii de ficat” oferite de dr. Eugen Spirt, medic balneolog la Slănic-Moldova și de o fotografie, tot unicat, care ne prezintă o cabină cu instalațiile de inhalații din Inhalatorul stațiunii. Mai aflăm că distinsul profesor universitar și fost ministru, dl Ion Petrovici, împreună cu familia, se află din nou în stațiune, fiind găzduit la Vila ,,Teodoru”. Despre filosoful, scriitorul, omul politic și profesorul universitar, Ion Petrovici (1882 – 1972), am amintit într-un episod trecut, când am prezentat prima lui vizită la Slănic-Moldova, petrecută în timpul copilăriei și evocată în cartea sa ,,De-a lungul unei vieți. Amintiri” (1966).
Descopăr printre numele mai noi de renumiți medici slujitori ai stațiunii de-a lungul timpului, și pe cel al prof. univ. dr. Gheorghe Plăcințeanu, doctor consultant în stațiune, în sezonul din 1932. Gheorghe Plăcințeanu (1894 – 1982) a fost un medic chirurg obstetrician, profesor universitar, reformator și întemeietor de spitale. A fost căsătorit cu compozitoarea Mansi Barberis. Este fratele mai mic al profesorului universitar Ion Plăcințeanu și tatăl regizoarei Sorana Coroamă-Stanca și al medicului ortoped Gheorghe (Ginel) Plăcințeanu, acesta din urmă, medic și deținut politic, anchetat și condamnat la închisoare doar pentru că a avut o idilă cu fiica lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, fapt care i-a adus și moartea, în urma îmbolnăvirii din penitenciar, la doar 37 de ani…
Iar acum, aproape de final, deși articolul ,,Good Bye” este unul republicat, o să revin la el, întrucât, într-un mod oarecum abscons, redactorul-fondator, M. Miereanu, își ia rămas bun de la Slănic și de la cititori, probabil pentru totdeauna, sau poate nu, doar el o știa atunci, căci în ziar nu pomenește nicicum că totul s-ar fi încheiat: ,,Când pornesc în largul mării, zvânturată, șireată și poftitoare de corpuri umane, marinarii englezi le zic mamelor, soțiilor și amicilor care îi petrec, un călduros cuvânt de despărțire: `Good Bye!` Nu e `La revedere!`, căci `la revedere` înseamnă o sigură și curândă revedere, nu e nici adio, căci adio înseamnă la `Dumnezeu` pe lumea cealaltă; ci e o mijlocire, o probabilitate de a se revedea și de a nu se mai revedea… `Good Bye` îți zic și eu, dragul meu Slănic! Când iubești ceva, ea îți răpește ceea ce ți-e drag; când dorești ceva, ea te depărtează mai mult de la ceea ce râvneai; când visezi mai dulce, ea te deșteaptă din visul de aur, aruncându-te în realitatea rece și dureroasă… Mi-ești drag, locaș al păcii, pentru atâtea clipe de bucurie câte-am petrecut în tine. Și tocmai de aceea, mi-e teamă că nu te voi mai revedea, vreodată!… Lăsându-te cu bine, îți zic așa cum zice marinarul ce se îmbarcă pe vaporul ce se pierde-n zare: `Good Bye`, `Good Bye`!”
Și-aici, povestea acestui minunat ziar, crâmpei din viața ce-a fost odinioară în acest colț de rai, pe care Dumnezeu l-a numit Slănic-Moldova, ajunge, după aproape trei ani de zile, la finalul său, o dată cu mulțumirile mele pe care le adresez cititorilor, prietenilor, colegilor mei de serviciu, personalului și conducerii bibliotecilor din Iași și Cluj, membrilor familiei mele, pentru răbdarea de care au dat dovadă (și care poate n-a fost în zadar) în parcurgerea acestor file, pentru imboldul și susținerea atât de necesare pentru a demara și finaliza acest nou volum, parte a unui important proiect de promovare a tot ceea ce a avut și are mai bun județul Bacău.
Scurt epilog
Am trăit în toată această perioadă momente sublime, cu repetate întoarceri în timp, care mi-au produs trăiri ce nu pot exprimate în cuvinte; am fost răvășit, uneori abătut, alteori exaltat, dar niciodată nu mi-am trădat iubirea față de Slănicul meu drag (așa cum o declara și minunatul redactor-fondator al ziarului, M. Miereanu) și n-o voi face nici de-acum înainte… Din contră, ,,Quod erat demonstrandum”, aș spune eu…
Așadar, se trage cortina, personajele poveștii se pierd ușor în negura vremurilor, scena rămâne pentru moment goală, dar să nu ne întristăm, cu siguranță, în curând ea din nou se va umple, cu noi personaje și alte noi piese…
În fața voastră, eu mă înclin și vă mulțumesc!
Al vostru, Romulus-Dan BUSNEA
Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU Iași), Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj (BCU Cluj) și ziarului ,,Deșteptarea”.
Sursa: BCU Iași, BCU Cluj
Foto 1, 2, 3, 4 și 5: Inhalatorul – exterior și interior
Foto 6 și Foto 7: Prof. dr. Ludovic Russ senior, site-ul ,,Wikipedia.ro, de la Nestor Heck, la https://www.viata-medicala.ro/istoria-medicinei/fondatorul-scolii-iesene-de-chirurgie-7683 și site-ul ,,Wikipedia.ro”, de la Editura Fraților Schragar – eBay.com, Domeniu public, la
https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=132402641
Foto 8, 9 și 10: Actorul ieșean Aurel Ghițescu, site-ul ,,Our world/Lumea noastră”, la https://www.facebook.com/MariusMC81/posts/-14-ianuarie-in-memoriam-aurel-ghi%C8%9Bescu-1895-1972-mare-actor-rom%C3%A2naurel-ghi%C5%A3escu/1166985978763580/ și site-ul muzeulliteraturiiiasi.ro, la https://www.muzeulliteraturiiiasi.ro/produs/aurel-ghitescu-o-viata-de-om-pe-scena/
Foto 11: Imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău
Mențiuni: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași și BCU Cluj. În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil; Adaptarea, adnotările și completările la toate numerele din colecția acestui unic și inedit ziar sunt menite să întregească și să lămurească multe informații și aspecte din viața cotidiană a stațiunii, ca și a personalităților vremii, care nu au fost în totalitate prezentate în paginile ziarului, tocmai pentru faptul că acestea erau cunoscute de lumea de atunci, în speță de cei din zona Moldovei, de unde veneau și cei mai mulți dintre vizitatorii stațiunii.
Din păcate, începând cu acest episod, ziarul ,,Deșteptarea” nu mai difuzează serialul dedicat ,,Curierului Slănicului-Moldova”, din motive greu de înțeles, dacă ținem cont de însemnătatea promovării stațiunii Slănic-Moldova, făcută, oricum, gratuit…

Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Ion Borcea” din Bacău, din subordinea Consiliului Judeţean Bacău, va implementa în perioada iunie – octombrie 2025, la Observatorul Astronomic „Victor Anestin” din Bacău, proiectul cultural intitulat „Atingem Cerul”, dedicat incluziunii culturale pentru persoanele cu deficiențe de vedere și auz.
,,Proiectul își propune crearea în cadrul Observatorului Astronomic Bacău a unui mediu cultural interactiv, deschis și incluziv, în care și persoanele cu deficiențe senzoriale să aibă acces real la educație, știință și cultură prin adaptarea conținutului expozițiilor permanente la nevoile culturale ale acestei categorii de public. Finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și Consiliul Județean Bacău, proiectul transformă Observatorul Astronomic `Victor Anestin` într-un spațiu cu adevărat accesibil, pentru cât mai multe categorii de public”, a spus dr. Gabriela Gurău, managerul instituției muzeale.
Proiectul „Atingem cerul” își propune facilitarea accesului incluziv la cultură. Pe lângă exponatele tactile 3D, care vor fi situate în şase săli ale expoziţiilor permanente, planșele tactile (12 planșe tactile în relief) și ghidajele expoziţionale (6 ghidaje audio și 6 ghidaje video în limbaj mimico-gestual), proiectul își propune crearea unei „bolți cerești tactile” (instrument inovator) care să poată fi folosită la prezentarea formelor și poziției pe bolta cerească a constelațiilor, la explicarea mișcărilor astrelor și a fenomenelor naturale precum zilele și nopțile polare, eclipsele, etc. Proiectul mai include și ateliere de empatie pentru personalul muzeal, ateliere de știință pentru elevii cu deficiențe senzoriale, vizite ghidate dedicate acestora.
Un număr de peste 100 de beneficiari direcți vor participa în perioada proiectului, iar impactul său va ajunge la mii de persoane din comunitățile nevăzătorilor din zona Moldovei.
Întregul proces va contribui la crearea unui Observator Astronomic cu adevărat incluziv și interactiv, deschis tuturor vizitatorilor.
Partenerii proiectului: Asociația ,,Tandem” București, Liceul Special pentru Deficienți de Vedere Buzău, Liceul Special „Moldova” Târgu-Frumos, Liceul Tehnologic Special „Vasile Pavelcu” Iași, Asociația Nevăzătorilor din România – Filiala Bacău și Asociația Nevăzătorilor din România – Filiala Vaslui.
Sursa: Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Ion Borcea” din Bacău

Continuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului-Moldova” (din colecțiile Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași și Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj-Napoca), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare și a promovat-o în chip strălucit. În fapt, un jurnal al stațiunii Slănic-Moldova, care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”, așa cum a fost denumită stațiunea pentru prima dată, chiar de către acest ziar.
Serialul poate fi urmărit și pe site-ul Serviciului Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), www.turism-bacau.ro.
,,Curierul Slănicului-Moldova”, Nr. 1, Anul XIV, Marți, 26 iulie 1932
Iată, că, la 35 de ani de la apariția primului număr al Curierului ( 26 iulie1897), la 29 de ani de la reapariția acestuia, în iulie 1903 și la 16 ani de la suspendarea sa, cauzată de declanșarea Primului Război Mondial, călătoria mea alături de acest ziar mă teleportează direct în perioada interbelică, mai precis în sezonul estival din 1932, când apar ultimele cinci numere ale ,,Curierului Slănicului-Moldova”, care de altfel, încheie întreg ciclul existenței sale și ale frumoasei sale povești, spusă timp de paisprezece ani…
Și, pentru prima oară, în caseta tehnică a ziarului este înscris, pe lângă numele redactorului-fondator, M. Miereanu, și cel al jurnalistului ieșean, I. Belfert, în calitate de redactor.
Iar noul ziar apare tot în patru pagini, dar într-o reprezentare grafică mult îmbunătățită și la prețul de 2 lei, în loc de 10 bani cât costa ziarul în 1916, înainte de întreruperea apariției sale.
Așadar, în editorialul ,,După 30 de ani…”, M. Miereanu, încărcat de nostalgia trecutului, face o trecere în revistă a ceea ce a însemnat acest ziar pentru Slănicul-Moldovei, acum, la intrarea în cel de-al paisprezecelea an al existenței sale, dar nu fără întrerupere, cum ușor exagerat spune acesta, ci cu vreo patru, adică, 1897 – 1903, 1911, 1914 și 1916 – 1932. Probabil că, numerele din 1911 și 1914 ale ziarului nu au mai apărut deloc, atâta timp cât ele nu se regăsesc în nicio colecție a vreunei biblioteci, cu toate că, M. Miereanu nu amintește nicăieri de acești doi ani lipsă din colecția ziarului. Revenind la editorialul cu pricina, acesta notează: ,,În anul 1902, deci în urmă cu 30 de ani, am făcut să apară primul număr din `Curierul Slănicului` (adică din noua ediție, care apare în 1903, căci prima apariție a ziarului a fost în sezonul din 1897, când s-au tipărit opt numere din acesta, n. a.). Timp de 14 ani, fără întrerupere (dar cu întreruperi, totuși, conform celor mai sus menționate, n.a.), ziarul nostru și-a făcut conștiincios datoria, contribuind la înălțarea celei mai frumoase stațiuni balneare din România – Slănicul-Moldovei, proprietatea Casei ,,Sf. Spiridon” din Iași (după ce câțiva ani a fost arendată moșierului, bancherului, industriașului, omului politic și filantropului Alexandru Iliescu-Olt, n. a.). Izbucnind războiul în anul 1916, când Slănicul a fost ocupat de dușmani, ziarul nostru și-a suspendat apariția. Câte nu s-au schimbat de atunci în viața fermecătoarei noastre localități! Cu numărul de față, `Curierul Slănicului`, își reîncepe apariția. Nu voim să facem promisiuni, nu voim să publicăm inevitabilul `Programul nostru`, pentru simplul motiv că ziarul nostru – ca excepție de la regulă, nu are și nici nu vrea să aibă vreun program anume. Singurul nostru gând este acela de a face din `Curierul Slănicului`, un organ de presă care să oglindească întreaga viață a Slănicului. (…) Iar mai presus de toate, voim ca prin noi toți, cei care vin și pleacă din frumosul nostru Slănic, să poată găsi în publicația noastră, câte o descriere a acestei superbe localități și a naturii înconjurătoare, câte o impresie nouă, închegată de pana mănunchiului de prieteni adunați în jurul acestui ziar, sau de scriitorii ce rătăcesc pe-aici. Iată ce voim, iar dacă această dorință se va realiza și trebuie să se realizeze, avem tot dreptul să sperăm că și de acum înainte, `Curierul Slănicului`, cu materia și compoziția sa de actualitate și de interes, va ajunge la succesul repurtat în trecut, formând una din plăcerile stațiunii, plăcere care, pentru iubiții noștri cititori și gingașele noastre cititoare, ve deveni, credem noi, o nevoie indispensabilă”.
În articolul ,,Vilegiatură în smoking și pantofi de lac…” (ce super titlu!), noul redactor al ziarului, I. Belfert, relatează un aspect pe care l-a observant printre vizitatorii Slănicului, care sunt împărțiți de regulă, după aprecierea sa, în două categorii distincte: ,,Una, izvorâtă din necesitatea contrastării regimului canicular din orașele locuite tot anul, dublat de nevoia unei stopări periodice a muncii de zi cu zi, iar o alta, din dorința unei variațiuni a oupațiilor mondene… Primii, lasă orașul în urmă, uitând de el și, o data ieșiți din regimul caniculei furioase a orașelor din lunile de vară, poposesc la poalele munților, unde arșița e respinsă de impunătoarele lor piscuri.
Ei gustă din farmecul îmbătător al naturii, luându-și ca tovarăși, verdeața și copacii, hrănindu-se cu balsamul florilor și ozonul altitudinei. Liberi, fără obligații convenționale, scoși din regimul rigid al orașelor, se regăsesc pe ei înșiși, se simt mai apropae de eu-ul lor, se recreează… Cea de-a doua categorie, aflată tot în vilegiatură, o formează amatorii de noi și variate mondenități: ,,Ei sunt aceia care fug mereu de `sălbăticia` naturii, evită locurile ce predispun o garderobă lipsită de `modă`, neînțelegând, dacă nu chiar compătimind, pe cei ce se sustrag mulțimii… Această categorie de amatori vilegiaturiști, n-au lăsat orașul departe, acolo unde locuiesc tot timpul anului, ci l-au adus cu ei și mai ales, nu au uitat să ia cu ei, tot ce e mai zgomotos, mai de bulevard, mai de bar, etc. Ei nu găsesc niciun farmec în vilegiatură, daă ctațiunea nu le oferă `distracții` cât mai variate, de la dancing-uri ți jocuti de noroc, la baluri și spectacole etc. Întovărășiți de garderoba de rigoare, ei provoacă un contrast izbitor, între verdele naturii și negrul funebru al smoking-ului și pantofilor de lac…”.
Nici în zilele noastre, o astfel de categorie de vilegiaturiști nu lipsește din stațiunile noastre, fie ele de munte, sau de pe litoralul românesc.
La rubrica ,,Simpatiile noastre”, M. Miereanu realizează o schiță de portret a noului medic-șef și inspector al stațiunii Slănic-Moldova, prof. univ. dr. Gheorghe Tudoranu, personalitate eminentă a medicinei românești: ,,Dacă vreodată un medic al unei stațiuni balneare s-a putut mândri că este `en vogue`, desigur că simpaticul medic-șef și inspector al băilor Slănicului, dl prof. dr. Gheorghe Tudoranu, deține recordul în această privință. (…) ,,Simpatic, foarte cult, prodigios, muncitor și îndatoritor în același timp, doctorul Tudoranu rămâne pentru totdeauna atașat de splendidul nostru Slănic, după cum în centrul intelectual al Iașului s-a impus ca un erudit, în diverse maladii. (…) Într-un interval relativ scurt, doctorul Tudoranu și-a găsit această mare reputație, iar dacă datorește Slănicului o mare parte din ea, negreșit că și Slănicul datorește mult excelentului medic, cel care cu atâta pricepere, talent și bunătate, supraveghează, sau mai bine zis asigură, împreună cu alți colegi de-ai săi, starea de sănătate a miilor de vizitatori ce sosesc aici. Așa că, cine ajunge la Slănic, ca să recurgă la minunile apelor minerale are neapărat, toată speranța și toată încrederea în prescripțiile reputatului medic specialist, care este dl prof. dr. Gheorghe Tudoranu”.
De altfel, legătura cu Slănicul a doctorului Tudoranu, aprecierea pe care domnia-sa a nutrit-o față de această stațiune se menține și peste ani, fapt dovedit din plin în anul 1936, când acesta, împreună cu prof. dr. Marius Sturza de la Cluj (primul profesor de Clinică Balneologică și Fizioterapeutică din România, fondator la școlii clujene de balneologie), inițiază, în premieră națională, primele ,,Cursuri de perfecționare în balneologie” (ale căror președinți au fost cei doi reptați medici), inaugurate și desfășurate în 1935 la Sovata (7 – 1 4 septembrie) și apoi, în 1936, la Slănic-Moldova (1 – 7 septembrie).
Este important de precizat faptul că, după Primul Război Mondial, când Slănicul-Moldovei a avut mult de suferit, refacerea sa a început ceva mai târziu, prin 1924, dar după 1930 și până în preajma celui de-Al Doilea Război Mondial, Slănicul a revenit pe primul loc între stațiunile țării, după cum reiese din cuvântul de deschidere rostit de prof. dr. Gheorghe Tudoranu, unul dintre pionierii balneologiei românești, la cursul mai sus menționat, cel de-a doilea, care s-a ținut la Slănic-Moldova, cu tema „Înainte, în timpul și după o cură balneoclimatică”. Iată un fragment edificator din acest discurs: ,,Am deosebita satisfacţie a deschide cursurile de perfecţionare în balneologie la Slănicul Moldovei, staţiune cu a căror resurse terapeutice s-ar mândri orice ţară din lume. Graţie aceluiaşi elan pentru înălţarea balneologiei s-au înfăptuit cursurile de perfecționare, mai întâi la Sovata, graţie profesorului Marius Sturza; iar anul acesta, în această frumoasă staţiune, cu care natura a fost atât de darnică. Pentru cursurile de la Slănic m-am adresat tuturor somităţilor de la cele trei facultăţi de medicină (Iași, Cluj și București, n. a.), care au răspuns prin profesorii cei mai indicaţi a ţine cursuri de balneologie. Am ţinut ca aceste cursuri să fie mai cu seamă în legătură cu specialitatea Slănicului, adică cu bolile tubului digestiv şi de nutriţie. De asemenea, am dat valoarea cuvenită bolilor aparatului respirator, care beneficiază de Inhalator. Slănicul se bucură de o mare bogăție de izvoare pentru mai toate bolile tubului digestiv.
Este unica staţiune din lume cu izvoare şi pentru hiperaciditate, cât şi pentru hipoaciditate stomacală. Gama nesfârşită de izvoare oferă posibilităţi de tratament pentru toate vârstele şi temperamentele nervoase. Slănicul a avut şansa de a-şi crea o serie de stabilimente de inhalaţie şi de băi, inegalate în ţară, graţie Epitropiei `Sf. Spiridon`, care a făcut adevărate sacrificii pentru Slănic. Hotelurile şi vilele de mâna întâi, oferă un confort indispensabil unei bune cure de apă. De aceea am crezut că e bine să ținem al doilea ciclu de cursuri de perfecţionare în balneologie la Slănic, pentru ca medicii din toată ţara să poată vedea o staţiune model şi de virtuţi terapeutice şi de stabilimente balneare, dar şi de confort”
(Sursa: Revista ,,Mișcarea Medicală Română, Anul X, Nr. 5 – 6/1937, Număr special de Hidro-Climato-Balneologie”, pp. 377-379).
Particularitatea apelor minerale de la Slănic-Moldova, de care amintește doctorul Tudoran în tema sușținută la cursul din 1936, apare evidențiată încă de pe la 1924, când acesta, împreună cu medicul C. Băltăceanu afirmau următoarele: ,,Izvoarele minerale de la Slănic-Moldova reprezintă o asociaţie fericită pusă la îndemâna medicului pentru a trata mai toate bolile de stomac, intestine, ficat, boli de nutriţie; este un capriciu al naturii, s-a spus, ca la Slănic să fie izvoare pentru toate bolile aparatului digestiv, cum nu există în nici o staţiune din lume”.
(Sursa: Dr. Tudoranu, Ghe., dr. Băltăceanu, C., ,,Slănic-Moldova și boalele care se pot trata”, Iași, 1924, p. 7)
Într-adevăr, staţiunea Slănic-Moldova ocupă unul dintre primele locuri în Europa, mai ales din punct de vedere al varietăţii compoziţiei şi concentraţiei apelor sale minerale. Faptul că izvoare de tipuri atât de variate izvorăsc pe o zonă relativ restrânsă, uneori chiar alături unul de altul şi totuşi diferite ca efecte curative, constituie acea particularitate balneologică rar întâlnită atât la noi, cât şi peste hotare. Acesta este și unul dintre motivele pentru care stațiunea slăniceană poate fi considerată mai înzestrată de natură decât renumitele staţiuni Karlovy-Vary, Vichy, Montecanini sau Baden-Baden, neavând corespondent ca profiluri similare decât o altă reputată staţiune din Cehia: Mariánské Lázně (Marienbad). Iar una dintre consecințele practice ale diversităţii apelor sale minerale este aceea că, potrivit specialiștilor, s-au putut stabili metode de tratament pentru majoritatea afecţiunilor gastrice, intestinale, hepatice şi de nutriţie şi, totodată, pentru stări funcţionale total diferite ale tubului digestiv: hipo sau hiperaciditate, hipo sau hipermotilitate etc.
Prof. univ. dr. Gheorghe Tudoranu (1892 – 1963), absolvent al Facultăţii de Medicină din Iaşi a fost preşedinte al Societăţii Studenţilor Medicinişti și epitrop al Casei Spitalelor ,,Sf. Spiridon” din Iași, participant la Primul Război Mondial. În final, s-a dedicat hematologiei clinice, ajungând titularul Catedrei de clinică medicală (medicină internă). Este considerat unul dintre pionierii balneologiei româneşti, fiind preşedinte al Societăţii de Medici şi Naturalişti din Iaşi şi decan al Facultăţii de Medicină a Universităţii din Iaşi (1942 – 1944).
A fost distins cu titlurile de ,,Medic Emerit” şi ,,Profesor Emerit” pentru activitatea desfăşurată la Facultatea de Medicină din Iaşi (1920 – 1962).
Deloc surprinzător, dar inedit și într-o nouă premieră a ziarului, același neobosit și destoinic balneolog al Slănicului, doctorul Tudoranu, publică articolul ,,Slănicul-Moldovei ar putea fi stațiune mondială”, care apare pe durata a trei numere (cel de față și următoarele două).
În acest articol lung și complex se regăsesc frânturi și din lucrarea pe care doctorul Tudoranu a realizat-o cu medicul C. Băltăceanu în 1924 (cea mai sus citată), dar probabil și din alte lucrări ale domniei sale, tocmai pentru a întregi tabloul izvoarelor minerale de la Slănic-Moldova și a importanței lor în tratarea mai tuturor bolilor digestive, de nutriție și nu numai…
Edificatoare în acest sens sunt și cele câtva constatări pe care le aduce dr. Tudoranu, în fața cititorilor: ,,Apele de la Slănic reprezintă o asociație fericită, pusă la îndemâna medicului, pentru a trata mai toate bolile de stomac, intestine, ficat și bolile de nutriție. Întrucât există o strânsă legătură între aceste boli, Slănicul, adresându-se tuturor organelor atinse (stomac, intestin, ficat), vom avea o stațiune terapeutică a apelor, superioară stațiunilor occidentale.
(…) După cum vedem, din punct de vedere digestiv, nu e boală cu indicații de tratament hidromineral, care să nu beneficieze de Slănic. Nu numai atât, dar Slănicul, fiind un mozaic de izvoare, unele mai diluate, altele mai concentrate, medicul are mai multă libertate în alegerea apelor, după diferite cazuri (stomacuri sensibile, persoane debile, susceptibilitatea bolnavului etc.). E unica stațiune din lume de acest gen, deoarece Carlsbad-ul (Karlovy Vary, n. a.) nu tratează decât hiperaciditățile stomacale, Bad Kissingen (Germania, n. a.) și Pougues-les-Eaux (Franța, n.a .), hipoaciditatea stomacală, în timp ce Vichy (Franța, n. a.), nu modifică secreția gastrică. Astfel, este și în avantajul medicului și al bolnavului, de a avea la îndemână o singură stațiune, unde cu siguranță nu va greși să trimită pentru orice categorii de boli digestive, bineînțeles, de cele justițiabile (care sunt parte, n. a.) în tratamentul cu apele minerale”. În fine, sunt multe exemple ale bolilor care pot fi tratate la Slănic-Moldova cu ajutorul apelor minerale de aici, în comparație cu alte stațiuni din străinătate, pe care le prezintă cu profesionalism, medicul Tudoranu.
Oricum, pe lângă ceilalți medici de renume care au activat la Slănic-Moldova și pe care i-am prezentat în episoadele anterioare, profesorul și doctorul Tudoranu, rămâne negreșit, în galeria acestora, contribuția sa la dezvoltarea și promovarea stațiunii în țară și peste hotare fiind una covârșitoare… (Sursa: Site-ul ,,medichub.ro”, la https://www.medichub.ro/reviste-de-specialitate/farmacist-ro/repere-medicale-de-a-lungul-istoriei-2023-i-id-8066-cmsid-62?srsltid=AfmBOooiAk3Bsbc4OFlmqx5SJ_Ynbuqzsx4sMjErqQPjLGrWRai4enCT)
Printre informațiile pe care ni le oferă acest prim număr al ziarului din sezonul 1932, apare una care întărește concluzia, rezultată din toate cercetările și documentările mele vis-a-vis de acest ziar, potrivit căreia, în stațiunea Slănic-Moldova și-au desfășurat activitatea, cel puțin în perioada 1890 – 1948, cei mai renumiți medici și profesori universitari din România, cum nu s-a mai întâmplat în vreo altă stațiune din țară. Informația de care vă vorbesc, cea din pagina a treia (la rubrica ,,Informațiuni”) , aduce în prim plan o altă somitate din lumea medicală, acad. prof. univ. dr. Vasile Rășcanu (1885 – 1980), unul dintre cei trei noi epitropi numiți de curând: ,,Noua Epitropie a Casei `Sf. Spiridon` din Iași, numită prin Înalt Decret Regal, e formată din domnii: Prim-epitrop prof. dr. Vasile Rășcanu, col. V. Dumbravă și Gheorghe Negrescu. La solemnitatea depunerii jurământului, a participat întregul personal al instituției. Atribuțiile noilor efori au fost astfel stabilite: dl. prof. dr. Vasile Rășcanu – Secția Medicală Generală (adică medic-șef al stațiunii, n. a.), dl. col. V. Dumbravă – Secția Servicii Medicale și dl. Negrescu -Secția Administrativă. Iar Epitropia a luat lăudabila dispoziție ca în sezonul din acest an, Băile Slănic să fie deschise până la 1 octombrie. În cazul în care timpul va fi prielnic, se poate ca admirabila noastră stațiune să funcționeze și după această dată. Prin această dispoziție, funcționarii care nu au putut obține concedii în lunile trecute, din cauza alegerilor parlamentare (cele din iunie 1932, când încă femeile nu aveau drept de vot, n. a.), vor putea avea parte de binefacerile stațiunii, cu mijloacele materiale cele mai modeste, ținând seama că, după trecerea marelui sezon (iunie – iulie, n. a.), cheltuielile de întreținere sunt mai reduse”.
Dar iată ce descopăr în profilul doctorului și prim-epitropului Vasile Rășcanu: în afara faptului că în urmă distrugerilor provocate de Primul Război Mondial acesta a obținut, prin stăruința sa, un împrumut la Banca Națională pentru refacerea hotelului ,,Racoviță”, care a și început tot în acest an (1932), tot domnia sa a decis dotarea de urgență a bazei de tratament a hotelului, cu noi și moderne instalații pentru băi și inhalații.
Dar, cireașa de pe tort a fost fără îndoială, o premieră pentru balneologia românească, realizată la inițiativa și implicarea aceluiași medic și universitar, Vasile Rășcanu: transformarea stațiunii Slănic-Moldova (în 1933), în ,,Institutul Balneoclimatic pentru Formarea Medicilor”, primul de acest fel din stațiunile românești. Și, probabil, de aceea nici nu trebuie să ne mire că și astăzi se păstrează ceva din tradiția medicală a stațiunii Slănic-Moldova, unde funcționează Secția Sanatorială a Institutului Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie (INRMFB), singura din țară!
Și, în sensul celor de mai sus, iată o propunere, pentru cine are ochi să vadă, urechi să audă și minte să priceapă, motivată de faptul că noi, slănicenii, avem ce prezenta și cu ce ne mândri: balneologia. Astfel, dacă Hotelul ,,Racoviță” va reintra în circuitul turistic și de tratament, în interiorul său (sau în altă locație a stațiunii) va trebui amenajat ,,Muzeul Balnear Slănic-Moldova”, care ar fi al doilea din România, după cel din stațiunea Buziaș, înființat încă din 1987…
Să revenim însă, la excepționalul om și medic, V. Rășcanu, pentru a-i completa profilul: Reputat medic, fiziolog, profesor universitar, prim-epitrop care și-a legat destinul și de Slănicul-Molovei și membru titular al Academiei Române, V. Rășcanu a fost cunoscut pentru contribuțiile sale fundamentale în domeniul electrofiziologiei și în cel al fiziologiei cordului. Format la Bârlad și apoi la Universitatea din Iași, unde a studiat simultan Științele Naturale și Medicina, doctorul Rășcanu și-a început cariera medicală în 1911, în cadrul Spitalului Facultății de Medicină din Iași. În 1916 și-a obținut doctoratul cu o teză despre influența nervului pneumogastric asupra fascicolului lui His, lucrare care i-a marcat direcția științifică viitoare. În 1922 a devenit profesor la Institutul de Medicină și Farmacie din Iași, unde a pus bazele cercetării în electrofiziologie. A studiat funcționarea inimii, reflexele medulare și procesele biochimice musculare, influențând decisiv dezvoltarea fiziologiei moderne în România. Așa cum am arătat în rândurile de mai sus, prin eforturile sale, în stațiunea Slănic-Moldova a fost înființat, în 1933, Institutul balneoclimatic pentru Formarea Medicilor. După ce a fost membru titular al Academiei de Științe din România (din 1943), printr-o recunoaștere excepțională, a fost ales direct membru titular al Academiei Române în 1955. A deținut funcția de decan al Facultății de Medicină din Iași (1946 – 1948) și a fost decorat, printre altele, cu titlul de „Profesor Emerit al Republicii Populare Romîne” (5 noiembrie 1962), „pentru activitatea îndelungată, contribuție în dezvoltarea științei și merite deosebite în dezvoltarea învățământului superior”, cu Ordinul Meritul Sanitar clasa I (1970) și Ordinul 23 August (1975), pentru contribuțiile sale remarcabile în domeniul sănătății publice. (Sursa: Site-ul ,,jurnalfm.ro”, la https://jurnalfm.ro/vasile-rascanu/?fbclid=IwY2xjawKTO7BleHRuA2FlbQIxMQBicmlkETBndENnRHhQRXhiWnNuNElUAR4a2m-OltigroEVXQYKwWJPBDlmy2hDVzIBewTvoFRlLDGiEdvQgG5QprZg_aem_87uy5wKy3KOpEVu9eakmww)
Încheiem acest număr al ziarului cu un fragment dintr-un articol reflexiv, semnat de M. Miereanu, care a mai fost publicat și în alte dăți, acum actualizat (,,Slănicul de ieri și de azi. 20 iulie 1801 – 20 iulie 1932”): ,,(…) Ce aproape și ce departe! 1801ca ieri a fost și totuși, ce departe e Slănicul lui 1932 de Slănicul serdarului Mihalache Spiridon din 1801!… Stau într-un colț de umbră și mă gândesc la peripețiile trecutului. E frumos prezentul. Simți rara mândrie a unei epoci de urmași vrednici. Semnale de claxoane se aud din depărtare. Sunt mașini de drumeți care se apropie de Slănic. Imagine de ducă, de necurmată nestatornicie.
Ca mâine ne vom duce și noi din Slănicul de azi… În anul 2063, de exemplu, nici unul dintre toți aceștia care se plimbă aici voioși în bătaia luminii soarelui, nu vor fi decât ceea ce este astăzi serdarul Mihalache… Slănicul de atunci nu va semăna, desigur, cu Slănicul de azi, mai mult decât seamănă cel de azi, cu cel de ieri. Căci toate se vor fi schimbat, în bine, firește, tot în mai bine, toate, până și rândurile cu care cronicarul zilei de-atunci va scrie și el câte ceva de aducere aminte, că peste Slănicul serdarului Mihalache, a mai trecut un veac și treizeci și unui de ani, peste veacul și treizeci și unu de ani, la care suntem…”.
Iată, chiar eu, un cronicar al timpurilor noastre, îi împlinesc premoniția lui M. Miereanu, dar acum, în 2025, căci în anul 2063 de care amintește el, cu siguranță, mulți dintre noi nu vom mai fi… Important e să lăsăm ceva în urmă…
Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU Iași), Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj (BCU Cluj) și ziarului ,,Deșteptarea”.
Sursa: BCU Iași, BCU Cluj
Foto 1: Prof. univ. dr. Gheorghe Tudoranu, site-ul ,,wikipedia.ro la https://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_decanilor_Facult%C4%83%C8%9Bii_de_Medicin%C4%83_a_Universit%C4%83%C8%9Bii_de_Medicin%C4%83_%C8%99i_Farmacie_%E2%80%9EGrigore_T._Popa%E2%80%9D_din_Ia%C8%99i, preluat de la Golar63 – Operă proprie, CC BY-SA 4.0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=135980064
Foto 2: Acad. prof. dr. Vasile Rășcanu, Site-ul ,,WordPress.com”, la https://richardconstantinescu.wordpress.com/wp-content/uploads/2012/06/vasilerascanu1.jpg
Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău
Mențiuni: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași și BCU Cluj. În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil; Adaptarea, adnotările și completările la toate numerele din colecția acestui unic și inedit ziar sunt menite să întregească și să lămurească multe informații și aspecte din viața cotidiană a stațiunii, ca și a personalităților vremii, care nu au fost în totalitate prezentate în paginile ziarului, tocmai pentru faptul că acestea erau cunoscute de lumea de atunci, în speță de cei din zona Moldovei, de unde veneau și cei mai mulți dintre vizitatorii stațiunii.
Din păcate, începând cu acest episod, ziarul ,,Deșteptarea” nu mai difuzează serialul dedicat ,,Curierului Slănicului-Moldova”, din motive greu de înțeles, dacă ținem cont de însemnătatea promovării stațiunii Slănic-Moldova, făcută, oricum, gratuit…
(Va urma)