La Bacău se încheie Festivalul Cântarea Cântărilor, cu intrare liberă! Material realizat de Romulus-Dan Busnea

Primul festival de chitară din județul Bacău se încheie în acest weekend (1-2 noiembrie a. c.), cu două spectacole extraordinare de flamenco programate după cum urmează:
Sâmbătă, 1 noiembrie, la Centrul de Cultură ,,Lira” din Moinești, cu începere de la ora 19.00;
Duminică, 2 noiembrie 2025, la Bacău, în Sala de Concerte a Centrului de Afaceri și Expoziții, cu începere de la ora 19.00.
Ambele spectacole sunt cu intrare liberă (iar organizatorii anunță că intrarea publicului se face în ordinea sosirii, nu pe bază de invitații) și oferă prilejul unei întâlniri în premieră cu universul fabulos al muzicii flamenco, specific sufletului spaniol.
,,Pentru această fiesta de final de festival, pe scenă vor urca doi artiști remarcabili, cu o bogată activitate concertistică în Europa și America Latină: cantaora Pilar Diaz Romero și el guitarrista Tiberiu Gogoanță `El Grelo`. Cei doi vor oferi două seri magice, cu pasiune transformată în muzică și ritm, într-un spectacol complet de chitară, cânt și dans”, au spus organizatorii.
Festivalul ,,Cântarea Cântărilor” este organizat de către Asociația ,,Lyra Kripto”, în parteneriat cu Primăria Bacău, Centrul Cultural ,,Lira” din Moinești și Biblioteca Municipală ,,Radu Rosetti” din Onești.
Proiectul este cofinanțat de Consiliul Județean Bacău, prin Programul finanțărilor nerambursabile din bugetul propriu pentru anul 2025, conform Legii nr. 350/2005.
Parteneri media locali: Acum TV, Moinești FM, Bacau.net, Moineșteanul.ro, Monitorul de Trotuș, onestionline.ro, unupetrotus.ro și Serviciul Public Judeţean pentru Promovarea Turismului şi Coordonarea Activităţii de Salvamont Bacău (turism-bacau.ro.)
Sursa: Pagina de Facebook Asociația ,,Lyra Kripto”

 

SPJPTCAS Bacău, participant pentru a doua oară la Târgul Internațional de Turism de la Rimini, Italia Comunicat de presă

Consiliul Județean Bacău, prin Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Salvamont Bacău (SPJPTCAS) a participat, în perioada 8 – 10 octombrie 2025, alături de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), la cea de-a 61-a ediţie a Târgului Internaţional de Turism ,,TTG Travel Experience”, desfăşurat la Centrul Expozițional din Rimini (Italia).
În cadrul standului naţional al României, alături de alți 16 co-expozanți de profil (printre care: Romania for You, Welcome Europa World Travel Group, Karpaten Travel, Severin Travel, Visit Timiş, Băile Felix, Romania For All etc.), SPJPTCAS a reprezentat judeţul Bacău şi oferta sa turistică într-un cadru internaţional de mare vizibilitate, la nivelul unui asemenea eveniment.
Aspecte principale ale participării
Standul României a atras un număr considerabil de vizitatori şi profesionişti din domeniul turismului, printre care reprezentanţi ai unor companii din India, Italia, China, Germania şi alte pieţe emergente, interesaţi de colaborări pe piaţa turistică românească şi, în mod special, de oferta turistică a judeţului Bacău.
,,Oferta noastră a fost apreciată atât de vizitatori, cât şi de partenerii de la agenţiile participante la stand. Materialele de promovare prezentate, respectiv albumele „Jocul Ursului – Datini și obiceiuri din județul Bacău”, „55 de obiective turistice din județul Bacău”, harta turistică a judeţului, precum şi materialele multimedia (filmulețe de promovare, aplicaţia turistică și site-ul instituției) au fost remarcate pentru calitate, autenticitate și atractivitate vizuală. Participarea la TTG Rimini a constituit o experienţă valoroasă şi benefică, aceasta fiind a doua prezență consecutivă a SPJPTCAS Bacău la prestigiosul târg internațional, ceea ce confirmă angajamentul constant pentru promovarea judeţului la nivel internațional. Mulțumim pe această cale, MEDAT pentru întreg sprijinul acordat, precum și partenerilor români prezenți la standul României”, au precizat reprezentanții SPJPTCAS Bacău.
Despre ,,TTG Travel Experience”
TTG Travel Experience este cel mai important eveniment din Italia pentru segmentul de turism ,,business to business” (B2B), dedicat profesioniştilor şi dezvoltării relaţiilor internaţionale în domeniul turismului.
Ediţia 2025 a reunit peste 2.700 de branduri expozante, aproximativ 1.000 de cumpărători (buyers) din peste 75 de ţări şi a generat în jur de 18.000 de întâlniri de afaceri prin platforma dedicată de networking. Evenimentul a înregistrat o creştere de 9% a participării totale şi 15% a prezenţei internaţionale, comparativ cu ediţia anterioară.
Importanţa participării la acest târg de turism pentru judeţul Bacău
Participarea SPJPTCAS Bacău la TTG Rimini contribuie semnificativ la creșterea vizibilității internaționale a județului, la consolidarea imaginii turistice a Bacăului și la dezvoltarea de noi parteneriate internaționale. Piața italiană rămâne una dintre cele mai promițătoare pentru atragerea de turiști străini, iar această participare confirmă potențialul județului nostru ca destinație culturală, naturală, de relaxare și de aventură.

,,Magic Garden”, locul în care se regăsește magia poveștilor și a bucatelor alese Material realizat de Romulus-Dan Busnea

În splendidul cadru natural al pensiunii ,,Magic Garden” din orașul Dărmănești, a avut loc, joi, 23 octombrie, o nouă ediție din ciclul ,,Evenimente culturale cu festinuri culinare”, care a marcat și o nouă lansare de carte a scriitoarei oneștene, prof. dr. Gabriela Gîrmacea.
Evenimentul este dedicat cu precădere, femeilor de afaceri din județul Bacău, dezvoltării și promovării antreprenoriatului local/regional și este organizat de Patronatul Județean al Femeilor de Afaceri din IMM Bacău, în parteneriat cu Centrul de Experiențe Pedagogice și Culturale din Onești, Pensiunea ,,Magic Garden” Dărmănești, Cofetăria ,,Arhitectura Gustului” Onești, în colaborare cu Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău.
Deschiderea manifestării, urmată de urările de bun venit, prezentarea autoarei Gabriela Gîrmacea, a invitaților și a scopului întâlnirii au aparținut prezentatoarei și moderatoarei, Brândușa Gugu, președinta Patronatului Femeilor de Afaceri din IMM Bacău, principalul organizator al evenimentului.
Și de această dată, scriitoarea Gabriela Gîrmacea a încântat publicul prezent cu o nouă și inedită poveste despre povestitorul, scriitorul, editorul și tipograful, Petre Ispirescu (cunoscut mai ales, pentru colecția ,,Legende sau basmele românilor”), așa cum a fost oglindită în cartea domniei sale, intitulată ,,Petre Ispirescu. Viața și opera”.
Iar după o astfel de prezentare, pe acordurile muzicale interpretate live de dărmăneșteanul, Marius-Cătălin Spoeală a urmat momentul culinar al serii, inspirat din preparatele servite odinioară în casa familiei lui Petre Ispirescu: sărmăluțe în foi de varză fierte în dovleac, saramură de pui cu usturoi și mămăliguță, iar ca desert, un dulce „lapte de pasăre”. Și ca o completare a meniului pregătit cu măiestrie de bucătăria pensiunii, participanții au mai primit din partea organizatorilor, o carte cu autograful autoarei, un borcănel de dulceață de vișini și o sticluță de lichior de trandafiri, preferatele scriitorului, alături de un calendar pentru 2026 oferit de Tipografia ,,Euro-Print” din Bacău.
Cu acest prilej, în holul elegant și spațios al restaurantului pensiunii au avut loc expoziții de pictură și mici expoziții cu vânzare ale antreprenorilor locali, printre care, Gabriela Silișteanu – fondatoarea „Dulcețica Mamei” (produse tradiționale), Georgiana Neagu – „Arhitectura Gustului” (cofetărie artizanală), Tița Rotaru – producător de echipamente de lucru.
,,Această după-amiază nu a fost doar despre literatură și gastronomie. A fost despre femei de succes, despre puterea colaborării și despre îmbinarea tuturor formelor de artă sub un singur ideal: celebrarea frumuseții, a talentului și a solidarității feminine”, a declarat poeta și artista plastică, Ionica Bandrabur (cu o proprie expoziție de pictură la acest eveniment), care, alături de tânăra și distinsa antreprenoare, Alina Șova, au reprezentat un bine și fericit ales cuplu al doamnelor de succes din stațiunea Slănic-Moldova.
Foto: Romulus-Dan Busnea și Ionica Bandrabur

 

La Dărmănești continuă evenimentele culturale cu festinuri culinare de poveste! Material realizat de Romulus-Dan Busnea

La Pensiunea ,,Magic Garden” din orașul Dărmănești, are loc, joi, 23 octombrie a. c., cu începere de la ora 17.00, un nou eveniment cultural, care își propune promovarea antreprenoriatului și antreprenorilor locali din județul Bacău.
În cadrul acestei manifestări, asezonată cu bucate alese, scriitoarea oneșteană, Gabriela Gîrmacea va servi invitaților, o porție de cultură, prin prezentarea cărții ,,Petre Ispirescu. Viața și opera”.
Cu această ocazie, participanții vor putea savura un meniu care era frecvent servit musafirilor casei Ispirescu, vor primi cartea cu autograful autoarei, alături de dulceața și lichiorul preferat al scriitorului, un calendar pentru 2026 oferit de ,,Euro-Print” și vor putea cumpăra produsele expuse de antreprenori locali. Meniurile vor purta semnăturle ,,magicienilor” de la ,,Magic Garden” Dărmănești și ale ,,arhitecților” de la ,,Arhitectura Gustului” Onești.
Participarea la eveniment este de 175 lei/pers.
Evenimentul anterior a avut loc pe 10 iulie, în aceeași locație, unde a avut loc atât lansarea volumului ,,Regina Maria. Viața și opera”, semnat de aceeași scriitoare, cât și un ospăț pe cinste, pliat într-un concept cu totul inedit, pe un meniu preluat din Colecția Casei Regale a României (aflată în Arhivele Naționale ale României) și servit de Regina Maria oaspeților săi, în ultima vizită pe care aceasta a întreprins-o la Măldărești şi Hurezi (sau Mănăstirea Horezu), în anul 1935.
Evenimentul este organizat de Patronatul Județean al Femeilor de Afaceri din IMM Bacău, în parteneriat cu Centrul de Experiențe Pedagogice și Culturale din Onești, Pensiunea ,,Magic Garden” Dărmănești, Cofetăria ,,Arhitectura Gustului” Onești, în colaborare cu Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău.
Relații și rezervări, la următoarele numere de telefon: 0722 254 393, Brîndușa Gugu; 0762 654 062, Dorothea Huțuțui; 0723 309 442, Gabriela Gîrmacea.

Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău, la 35 de ani de existență! Material adaptat și actualizat de Romulus-Dan Busnea

În perioada 16 – 17 octombrie a. c., Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău sărbătorește 35 de ani de la înființare printr-un eveniment special, ,,CelebrART”.
,,Timp de trei decenii și jumătate, Centrul a devenit o componentă esențială a peisajului cultural local și național, un spațiu viu unde artele se întâlnesc și se completează reciproc, de la muzică la teatru, de la arte vizuale la literatură, ghidând pașii celor ce ne trec pragul spre lumina cunoașterii și a emoției pure. Personalități ale artei contemporane, critici de artă, scriitori, dirijori și interpreți de prestigiu se întâlnesc, timp de două zile, cu publicul băcăuan pentru a celebra frumusețea artelor în toate expresiile lor – de la expoziții și lansări editoriale, la concerte de gală și proiecții de film documentar”, se arată pe site-ul Centrului.
„CelebrART spune totul: celebrăm arta în formele ei multiple, ca pe un limbaj universal care ne aduce împreună și ne ajută să devenim mai buni, mai sensibili și mai conectați la lumea din jur. CelebrART este o invitație adresată tuturor, o invitație de a prețui patrimoniul cultural și de a duce mai departe, cu responsabilitate și viziune, valorile universale ale artei”, a precizat managerul instituției, Ovidiu Ungureanu.
Program:
Joi, 16 octombrie, ora 16.00, Muzeul de Artă Contemporană „George Apostu”: Expoziție personală Dionis Pușcuță – „Bestiar”, prezintă: Oliv Mircea, critic de artă, Ovidiu Ungureanu, managerul Centrului de Cultură „George Apostu”; Lansarea albumului de artă „Bestiar” – Dionis Pușcuță; Ora 18.30, Teatrul Municipal Bacovia: Concert de Gală, solist: Maria Coman și Corul ,,Kinonia”, Dirijor pr. Iulian Pruiu
Vineri, 17 octombrie, ora 11.00, Centrul de Cultură „George Apostu”: Lansarea revistei „Vitraliu”, prezintă: Marius Manta; Lansarea volumului „Măgura Buzăului. O academie liberă de sculptură”, de Luiza Barcan, prezintă: Cătălin Băluț, Valeriu Șușnea; Ora 12.00, Centrul de Cultură „George Apostu”, Cinema în aer liber: Film documentar „Sufletul din daltă – George Apostu” și alte producții de film documentar; Ora 18.30, Centrul de Afaceri și Expoziții „Mircea Cancicov” Bacău, Concert Extraordinar: Orchestra Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău, Dirijor: Ovidiu Bălan, Soliști: Gabriela Iștoc, soprană, Andrei Petre, tenor.
Programul cultural este cofinanțat de Consiliul Județean Bacău
Sponsori principali: Aerostar SA și Evergent Investments
Sponsori: Ferma ,,Bettine”, Licurici Impex SRL și Lions Club Bacău „Sf. Gheorghe” Parteneri în proiect: Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău și Teatrul Municipal ,,Bacovia” din Bacău
Sursa: Comunicat de presă

Dublă aniversară istorică, în satul Prăjești, comuna Măgirești – Bacău Material realizat de Romulus-Dan Busnea

La ,,Muzeul Răzeșilor Găzari de pe Valea Tazlăului Sărat”, din satul Prăjești, comuna Măgirești – Bacău, va avea loc, miercuri, 15 octombrie a. c., între orele 11.30 – 13.30, o dublă și importantă aniversare, respectiv, un deceniu de la inaugurarea acestui muzeu (2015 – 2025) și 160 de ani de existență a Școlii Gimnaziale din comuna Măgirești (1865 – 2025).
Din program: Invitatul special al evenimentului, dr. etnograf, Angela Paveliuc-Olariu, în dialog cu ,,Urmașii Răzeșilor Găzari de pe Valea Tazlăului Sărat” și lansarea volumului său, intitulat ,,Ratoșele din Moldova. File de Monografie”, Editura ,,Quadrat”, Botoșani 2025; Decernarea titlului de ,,Cetățean de Onoare, profesorilor cu merite deosebite; Decernarea unor ,,Plachete de Onoare”, profesorilor distinși în învățământul din Școala Gimnazială Măgirești; Program artistic omagial susținut de elevi ai Școlii din Măgirești.
În zilele de 17 și 18 octombrie 2015, în satul Prăjești s-au desfășurat manifestările prilejuite de inaugurarea Muzeului Răzeșilor Găzari de pe Valea Tazlăului Sărat, în cadrul proiectului ,,Promovarea Patrimoniului Cultural Imaterial specific județului Bacău – Obiceiuri, tradiții și meșteșuguri ale Răzeșilor Găzari de pe Valea Tazlăului Sărat”. Inițiativa înființării acestui muzeu a aparținut neobositului căutător de comori ale trecutului, prof. univ. dr. Constantin Parascan, om al locurilor și demn urmaș al răzeșilor găzari moldoveni, muzeu care reconstituie, în esență, istoria vieții răzeșilor găzari de pe Valea Tazlăului Sărat, din cele mai îndepărtate timpuri și până astăzi. Invitatul de onoare al momentului inaugural a fost actorul Florin Piersic, vechi și bun prieten al profesorului Constantin Parascan.
Dublul eveniment aniversar este organizat de Primăria comunei Măgirești, Fundația Culturală ,,Urmașii Răzeșilor Găzari de pe Valea Tazlăului Sărat” (URG) și Școala Gimnazială din Măgirești.
Coordonatori program: ing. Câdă Ionică, primarul comunei Măgirești, prof. Nicolae Chira, directorul Școlii din Măgirești și prof. univ. dr. Constantin Parascan, fondatorul Fundației Culturale ,,URG”.

Eveniment aniversar, cu totul special, în județul Bacău: Optzeciștii – 45! Material realizat de Romulus-Dan Busnea

În ultimii ani, mai ales după pandemie, drumețiile în aer liber, sau întâlnirile în diverse zone ale țării, prilejuite de tot felul de evenimente cultural-artistice, sau anumite aniversări, printre care se înscriu și cele care marchează absolvirea unor instituții de învățământ, cu participare internă și internațională, s-au concretizat printr-o creștere semnificativă a dinamicii acestui sector de activitate din domeniul turismului românesc, adică turismul de evenimente, cu derivata sa, turismul de aniversări.
Am participat cu plăcere și entuziasm la astfel de evenimente, pe care le-am promovat cu mult drag (o sintagmă la ordinea zilei în turism), pentru că aparțin spiritului românesc, din care răzbate mereu voia bună, solidaritatea și tradiția de veacuri a neamului românesc…
Ei, dar când ești implicat direct într-un astfel de moment, în care te regăsești alături de foști colegi de-ai tăi, totul capătă o cu totul altă semnificație, una de suflet, care nu se uită și se vrea tot mai des repetată…
Pentru că, la un moment dat, într-o paletă cu un amestec atât de divers de culori emoționale, precum bucurie și tristețe, zâmbete și lacrimi, intensitate și liniște sufletească, depărtare și apropiere, penelul tremurând de-a mea mână a surprins pe pânza vieții, tabloul unei întâlniri de suflet a generației de absolvenți ai Liceului Industrial din Târgu-Ocna (astăzi Colegiul Național ,,Costache Negri”), promoția anului 1980: 45 de ani de la terminarea liceului!
Și uite-așa, treizeci și patru de absolvenți ai liceului, veniți de prin colțurile țării, dar și de prin afara ei, reprezentanți ai generației optzeciste, sau ,,optzeciștii”, așa cum ne-am intitulat noi, ne-am întâlnit, vineri, 19 septembrie a. c., într-o sală de curs din colegiul târgocnean, într-o atmosferă vibrantă, pe-alocuri zgomotoasă, în care s-au schimbat pupici și îmbrățișări, în lacrimi de bucurie, dar și de tristețe, cu gândul la colegii care, din păcate, nu se mai află astăzi printre noi…
Pentru toți aceștia, după citirea numelor și a claselor din care au făcut parte s-au păstrat momente de reculegere, alături de cele două distinse doamne profesoare, care ne-au făcut marea onoare de a participa la acest eveniment: prof. Maria Holovca (care a fost și diriginta clasei a XII-A) și prof. Maria Mateiciuc (fostă Mureșanu).
După ce am răspuns cu prezent la strigarea catalogului de către doamnele profesoare și ne-am prezentat la catedră fiecare cu câte un scurt CV oral, mai toți dintre noi, cu rezultate bune în viața personală ca și-n cea profesională, mai toți bunici și bunicuțe, am trecut la depănarea amintirilor noastre din anii de liceu, cu referire la: schimbările importante petrecute pe parcursul anilor de liceu, pentru unii dintre noi nu tocmai plăcute, când profilul teoretic al liceului a fost înlocuit cu unul pur tehnic; momentele din timpul orelor și ale examenelor pe care le-am susținut (de treaptă și de bacalaureat), uneori cu bine, alteori cu greu; chiulurile organizate, într-adevăr puține ca număr, în raport cu cele ce se înregistrează în ziua de astăzi; pasiunile noastre de-atunci și petrecerile la care am participat, dar și năzuințele noastre de viitor.
A urmat apoi sesiunea foto-video din incinta și curtea liceului, ca și masa festivă, organizată la o pensiune din Târgu-Ocna, atmosfera fiind una electrizantă, din care a reieșit optimismul generat de cele șapte întâlniri de până acum de la terminarea liceului (prima în 2013 la Târgu-Ocna), după care au urmat alte șase întâlniri consecutive, la Slănic-Moldova (2019 – 2024)), ca și de gândul la cea care va marca cincizeci de ani de la momentul absolvirii
„Întâlnirea Aniversară de Promoție, la 45 de ani de la terminarea Liceului, a reprezentat dorința generației noastre de a demonstra că am reușit să învingem barierele timpului. În pofida tuturor obstacolelor și a dificultăților cu care ne-am confruntat în decursul celor mai mult de patru decenii anterioare, faptul că am reușit să ajungem aici, venind din toate colțurile țării și chiar ale lumii, demonstrează că am păstrat în suflet inocența copilăriei, abnegația și îndrăzneala adolescenței, adăugând la acestea înțelepciunea și cumpătarea maturității și trăind astfel în prezent cu toate vârstele deodată. Păstrând în suflet amintirile din trecut, cu toate reușitele și înfrângerile, cu toate bucuriile împărtășite sau renunțările ascunse, am devenit în timp cei care suntem acum, pentru ca toate acestea ne definesc și fac parte din personalitatea noastră. Retrăind cu aceeași intensitate emoțiile revederii, propunerea de a ne reîntâlni și la 50 de ani de la absolvire nu reprezintă altceva decât un corolar al ambițiilor noastre de a îndrăzni încă să privim mai departe în viitor”, a menționat, cu multă emoție în glas și-n suflet, Smaranda-Delia Buznea (fostă Bibere), șefa promoției generației optzeciste a Liceului Industrial din Târgu-Ocna.
Iată, întru neuitare, lista participanților la cursul festiv al întâlnirii aniversare din acest an, precum și a claselor participante: Marilena Gal, Gica Ursache, Elena Filip, prof. Maria Holovca, Rodica Lucaci, prof. Maria Mateiciuc (fostă Mureșanu), Gheorghiță Rață, Smaranda-Delia Buznea (fostă Bibere), Liviu-Eduard Ciugulin, Liliana Sârbu, Sanda Dănăilă, Gica Mitrofan (fostă Bordeanu), Maricica Andăr, Nicolae Bânțu, Romulus-Dan Busnea, Daniela Cojanu, Virgil Nechita, Corneliu Constantinescu, Carmen Enache, Iordănica Boboc, Elena Acatincăi, Valeriu Meșterca, Ion Nechita, Liviu Cruceanu, Janina Herța, Carmen-Ofelia Bogdan, Aurora Anghel, Doina Lupașcu, Mihai-Dan Chițoiu, Carmelia Bălan, Gheorghe Moghior,, Laurențiu Tâtavu, Lenuța Bălan, Paul Biota; Clase promoția 1980: Clasa a XII-A, profil Electromecanic (dirigintă, prof. Maria Holovca), Clasa a XII-B, profil Structuri construcții (dirigintă, prof. Elena Roșca) și Clasa a XII-C, profil Petrol și Gaze (diriginte, prof. Neculai Ciorbă).
Demn de remarcat este și faptul că, de-a lungul anilor, printre absolvenții liceului din Târgu-Ocna s-au numărat nume de marcă ale științei, tehnicii și culturii românești: artiștii plastici, Ion Diaconescu, Vasile Melica, Mihai Nechita-Burculeț, Gheorghe Mocanu, Neculai Hilohi; scriitorul, jurnalistul și profesorul, Gheorghe Drăgan; poeta Daniela Caurea, șefă de promoție atât la liceu cât și la facultate, un mare talent al poeziei românești, care s-a stins din viață la doar 26 de ani, în timpul cutremurului din 1977 (astăzi, moderna bibliotecă a colegiului îi poartă numele); criticul și istoricul literar, prof. univ. dr. Mihai Drăgan (fratele lui Gheorghe Drăgan); universitarul Teodoru Iftimie, doctor inginer în construcții feroviare; universitarul, eseistul și cronicarul cinematografic, Gelu Ionescu, redactor cultural de radio; cercetătorul, inventatorul și inginerul, Sorin Alexandru Ioan Harabagiu; viceamiralul și inginerul Grigore Marteș, fost comandant al Academiei Navale ,,Mircea cel Bătrân” din Constanța; istoricul, arhivistul, scriitorul și profesorul Vilică Munteanu, fost director al Arhivelor Naționale ale României – Serviciul Județean Bacău; profesorul, poetul și scriitorul, Dan Sandu; dramaturgul, prozatorul și poetul, Viorel Savin; actorii, Ion Talianu (al cărui nume îl poartă astăzi Casa de Cultură din Târgu-Ocna), Sandu Simionică, Costel Cașcaval și Alexandru Bogdan; profesorul, scriitorul și istoricul, Corneliu Stoica și mulți alții. Detalii despre istoricul acestei instituții de învățământ le puteți găsi în lucrarea ,,Colegiul Național `Costache Negri` din Târgu-Ocna – De la tradiție la modernitate”, semnată de Corneliu Stoica și aflată pe site-ul ,,Biblioteca Digitală”, la https://biblioteca-digitala.ro/reviste/carte/Corneliu-Stoica-Colegiul-National-C-Negri-Targu-Ocna.pdf
Să dea Domnul să fim sănătoși și să ne revedem cu bine și la următoarele întâlniri, urare pe care o adresăm din tot sufletul nostru și altor absolvenți de liceu sau de facultate!
P. S. Mulțumim pe această cale pentru găzduirea acestei aniversări, conducerii Colegiului Național ,,C. Negri” din Târgu-Ocna, dlui prof. Cătălin-Constantin Rugină, directorul colegiului, precum și administratorilor pensiunii ,,Casa cu Muri” din Târgu-Ocna, care ne-au prilejuit astfel, rememorarea frumoșilor ani de liceu petrecuți cândva aici, de noi, absolvenții generației optzeciste!
A consemnat Romulus-Dan Busnea, reporter de serviciu și coleg al generației optzeciste

SPJPTCAS Bacău promovează județul Bacău la Târgul Internațional de Turism TTG Rimini, 2025 Comunicat de presă

Consiliul Județean Bacău, prin Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont (SPJPTCAS) participă, pentru a doua oară, în calitate de coexpozant, alături de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului din România (MEDAT), la Târgul Internațional de Turism ,,TTG Travel Experience”, care se desfășoară în perioada 8 – 10 octombrie 2025, la Centrul Expozițional din Rimini (Italia).
Participarea SPJPTCAS are ca obiectiv principal promovarea județului Bacău ca destinație turistică atractivă pentru piața internațională și stabilirea de parteneriate pentru segmental ,,business to business” (B2B), cu firme de turism și tour-operatori care desfășoară activități de incoming în România.
În cadrul standului național al României, coordonat de MEDAT, reprezentanții SPJPTCAS Bacău se vor alătura altor coexpozanti reprezentativi din domeniul turismului românesc, printre care: OMD Timișoara, OMD Constanța, Karpaten, Asociația de Turism Termal, AvatoTravel, WorldTravel Group, WelcomeEurope și alții. Această colaborare consolidează imaginea României ca destinație complexă și competitivă, promovând totodată oferta turistică a fiecărui județ și regiune în context internațional.
Participarea SPJPTCAS Bacău are în vedere următoarele: Prezentarea produselor turistice ale județului Bacău, respectiv turism cultural, montan, ecoturism, stațiuni balneare, turism rural și de aventură; Stabilirea de contacte profesionale cu operatori internaționali interesați de România și regiunea Moldovei; Promovarea identității turistice a județului Bacău prin materiale de prezentare și discuții directe; Crearea de parteneriate între sectorul public și privat pentru dezvoltarea ofertei locale.
„Prezednța noastră la TTG Rimini reprezintă o oportunitate excelentă de a consolida prezența județului Bacău pe piața internațională și de a demonstra că regiunea noastră are un potențial turistic deosebit, din punct de vedere natural, cultural și uman. Este o șansă reală de a atrage atenția tour-operatorilor străini asupra experiențelor autentice pe care le oferim”, au declarat reprezentanții SPJPTCAS Bacău.
TTG Travel Experience Rimini este cel mai important târg internațional de turism din Italia dedicat industriei de profil, care reunește anual operatori, agenții, destinații, furnizori și specialiști din întreaga lume. Ediția precedentă, din 2024, a înregistrat cifre impresionante: 2.700 de expozanți, 1.000 de buyer-i internaționali din peste 75 de țări, 18.000 de întâlniri de afaceri organizate, 683 de jurnaliști acreditați, dar și o creștere de 9 % a numărului de participanți față de ediția anterioară. În total, evenimentul a atras peste 67.000 de vizitatori, confirmându-și statutul de platformă strategică pentru promovarea turismului la nivel european și global.
SPJPTCAS Bacău are misiunea de a dezvolta și promova turismul la nivelul județului, prin valorificarea durabilă a patrimoniului natural, cultural și uman. Instituția sprijină dezvoltarea rețelelor de colaborare, promovarea destinațiilor locale și implicarea în proiecte naționale și internaționale.

În curând începe în județul Bacău, Festivalul itinerant de chitară ,,Cântarea Cântărilor”! Material realizat de Romulus-Dan Busnea

În perioada 22octombrie – 2 noiembrie a. c., în județul Bacău are loc festivalul itinerant de chitară intitulat ,,Cântarea Cântărilor”, organizat de către Asociația ,,Lyra Kripto”, în parteneriat cu Primăria Bacău, Centrul Cultural ,,Lira” din Moinești și Biblioteca Municipală ,,Radu Rosetti” din Onești. Proiectul este cofinanțat de Consiliul Județean Bacău prin Programul finanțărilor nerambursabile din bugetul propriu pentru anul 2025, conform Legii nr. 350/2005.
Evenimentul muzical va reuni artiști naționali și invitați internaționali, dar și muzicieni băcăuani, cu un program intens și variat, în cadrul căruia sunt incluse nouă concerte, în trei orașe diferite: Moinești, Onești și Bacău.
Manifestările vor oferi publicului prezent, o imagine completă a posibilităților expresive ale acestui instrument minunat, atât de popular de patru secole încoace, care este chitara.
Muzică de operă acompaniată la chitară, concerte de Vivaldi prezentate în formula de cvartet de coarde cu chitară, muzică albastră pentru chitară și percuții, duo de arciliuto (un strămoș al chitarei), jazz în formula voce și chitară și, bineînțeles, seri de flamenco, în care chitara reprezintă întreaga tradiție muzicală a Spaniei, toate acestea întru bucuria muzicii, în prima sărbătoare a chitarei din județul Bacău.
Și, pentru că intrarea la toate evenimentele este liberă, organizatorii au certitudinea că nu veți vrea să ratați nimic, așa că iată calendarul complet al concertelor:
Miercuri, 22 octombrie, ora 19.00: festivalul debutează la Moinești, cu o seară de operă găzduită de Centrul Cultural ,,Lira”. Soprana Cristina Fieraru, una dintre cele mai apreciate voci de pe scena lirică tânără de la noi, oferă un recital cu cele mai frumoase arii, de la baroc la romanță și canțoneta napolitană, în acompaniament vibrant de chitară.
Joi, 23 octombrie, ora 19.00: publicul este așteptat la Biblioteca Municipală ,,Radu Rosetti” din Onești la o seară de muzică albastră, cu valsuri, tangouri, ritmuri braziliene, virtuozități flamenco și melopee romantice, cântate de chitara stârnită de pantamurile și percuțiile mânuite cu artă de Gabriel Bălașa.
Sâmbătă, 25 octombrie, ora 19.00: a treia seară a festivalului aduce la Centrul de Afaceri și Expoziții din Bacău, o formulă muzicală în primă audiție absolută: Cvartetul de coarde ,,Consonanțe” al Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău, alcătuit din apreciații muzicieni Andrei Onofrei (vioara I), Ștefan Epuran (vioara II), Iulian Bolog (violă) și Alexandra Elefterescu-Tăbăcaru (violoncel), se va afla pe scenă pentru prima dată împreună cu Maxim Belciug, carismaticul chitarist al ,,Încântărilor”, pentru a oferi un splendid concert cu program integral Vivaldi. Este o colaborare realizată special pentru acest festival, care pune în valoare potențialul fantastic al muzicienilor băcăuani, în conjuncție cu puterea specială a chitarei de a aduce o lumină proaspătă în repertoriul clasic.
Duminică, 26 octombrie, ora 19.00: a patra seară a festivalului are loc tot în sala de concerte a Centrului de Afaceri și Expoziții din Bacău și programează un recital de arciliuto susținut de Duo Iancu-Lobonț, o formație camerală alcătuită din Olivia Iancu-Lobonț și Claudiu Lobonț, ce s-a remarcat în timp cântând, atât pe chitare, cât și pe instrumente de epocă, un repertoriu bogat care îmbină virtuozitatea cu plasticitatea și sensibilitatea.
Luni, 27 octombrie și miercuri, 29 octombrie, orele 19.00: festivalul continuă cu cu două noi seri camerale: chitaristul Maxim Belciug și Cvartetul ,,Consonanțe” reiau concertul cu muzică de Vivaldi mai întâi la Onești, luni, 27 octombrie, și apoi la Moinești, miercuri, 29 octombrie, la Centrul Cultural ,,Lira”.
Joi, 30 octombrie 2025, ora 19.00: festivalul revine la Onești, la Biblioteca Municipală ,,Radu Rosetti”, unde publicul este invitat la o seară de jazz și rhythm & blues care propune o călătorie prin istoria fascinantă a muzicii secolului XX, în varianta atât de personală imaginată de interpreta Ruxandra Zamfir împreună cu chitaristul Sorin Romanescu.
Sâmbătă, 1 noiembrie și Duminică, 2 noiembrie, orele 19.00: ultimele două seri ale festivalului aduc o fiesta în cel mai pur stil spaniol, cu un spectacol extraordinar de flamenco susţinut de cantaora Pilar Diaz Romero (Barcelona), acompaniată de el guitarrista Tiberiu Gogoanță. Spectacolul are loc mai întâi la Moinești, sâmbătă, 1 noiembrie, pe scena Centrului Cultural Lira, și a doua zi, duminică, 2 noiembrie, la Bacău, în sala de concerte a Centrului de Afaceri și Expoziții, și prilejuieşte o întâlnire în premieră cu universul fabulos al muzicii flamenco, specific sufletului spaniol. Vor fi două seri magice, cu pasiune transformată în ritm, frumuseţe, expresie, tehnică şi virtuozitate vocală şi instrumentală, oferite de doi artişti remarcabili, cu bogată activitate concertistică în Europa și America Latină.
Parteneri media locali: Acum TV, Moinești FM, Bacau.net, Moineșteanul.ro, Monitorul de Trotuș, onestionline.ro, Kiss FM, Magic FM și www.turism-bacau.ro
Intrarea pentru public este liberă.
Sursa: Asociația ,,Lyra Kripto”

Eveniment din suflet și pentru suflet, la Bacău Material realizat de Romulus-Dan Busnea

La sediul Asociației ,,Sofi Roz” din Bacău, a avut loc, sâmbătă, 4 octombrie, cea de-a patra ediție a evenimentului ,,Poezie cu eșarfă ROZ”, prilejuit de ,,Ziua luptei împotriva cancerului la sân”, marcată anual la data de 1 octombrie, scopul fiind acela de a crește gradul de conștientizare cu privire la această boală. Totodată, această zi reprezintă un prilej ideal pentru a sublinia beneficiile mamografiei cu tomosinteză, cunoscută și sub denumirea de mamografie 3D.
La Bacău, poezia și muzica au îmbrăcat eșarfa roz a speranței și au adus împreună suflete vibrante, unite de același gând, sprijin și conștientizare pentru femeile afectate de cancerul de sân. Într-o atmosferă caldă, aproape familială, patru poete cu stiluri diferite au reușit să creeze o punte între emoții, suflete și povești de viață. Au recitat Mihaela Băbușanu, poetă, inițiatoare și coordonator al proiectului, membră a Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Bacău (USR), Silvia Miler, poetă, membră a USR Bacău, Rodica Dascălu, co-inițiator al evenimentului și Daniela Huțu, membre ale Asociației ,,Sofi Roz” Bacău.
Recitalul a fost acompaniat cu grație de Angela Șipoș, cantautoare de muzică folk, care a legat în mod firesc trăirile poetelor cu acordurile sensibile ale chitarei. Vocea sa caldă a readus în sufletul participanților farmecul muzicii folk, stârnind amintiri, emoții, fredonări comune și aplauze sincere. S-a cântat împreună, s-au rememorat piese celebre, iar muzica a devenit puntea care a unit generații și inimi.
Fiecare poetă a adus un suflu propriu, de la versuri ce au atins zonele tăcerii dureroase, la poezii pline de lumină, umor fin sau un optimism molipsitor. Această diversitate a creat un tablou complet, în care fiecare participant s-a regăsit într-un fel sau altul.
„Acest eveniment nu este doar unul literar-muzical, ci este o pledoarie pentru speranță, empatie, sprijin și umanitate. În luna octombrie, luna internațională a conștientizării cancerului de sân, acest eveniment vorbește despre curaj, solidaritate și ideea că nicio femeie nu trebuie să fie singură în fața luptei, căci poezia vindecă, muzica unește, iar împreună putem aduce lumină acolo unde e nevoie de ea. Suntem bucuroase că acest proiect a crescut frumos, adunând în jurul său, ediție după ediție, voci feminine puternice și pline de sensibilitate”, a spus emoționată, Mihaela Băbușanu.
Evenimentul a fost gândit și realizat de inițiatoarele proiectului, Mihaela Băbușanu și Rodica Dascălu, în colaborare cu Mioara Spiridon, președinta Asociației ,,Sofi Roz” din Bacău.