Proiectul ,,Bacău-Personalități ale locului”, prezentat la Ploiești, în cadrul unui simpozion cultural național Material realizat de Romulus-Dan Busnea

În municipiul Ploiești, a avut loc, miercuri, 5 noiembrie, cea de-a XXIV-a ediție a Simpozionului „Timpul și Omul”, eveniment organizat de Muzeul Ceasului „Nicolae Simache” din Ploiești, secție a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, care a reunit peste 30 de invitați din întreaga țară: specialiști din muzee, restauratori, cadre didactice, colecționari și pasionați de orologerie.
Simpozionul a oferit o ocazie specială de a marca și cei 120 de ani de la nașterea profesorului Nicolae Simache, prin lucrări tematice dedicate acestui moment aniversar și prin vernisarea expoziției temporare de artă vizuală: „Nicolae Simache – Trecător grăbit prin timp”, realizată în colaborare cu elevii Colegiului de Artă „Carmen Sylva” din Ploiești.
Din partea județului Bacău a răspuns invitației muzeografa Mihaela Băbușanu, de la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău, care a prezentat proiectul „Bacău – Personalități ale locului – cinci ediții de reverență în fața timpului”, însoțit de un scurt film cu imagini și momente din edițiile anterioare, ca și cu o serie de detalii despre organizarea și desfășurarea acestora.
,,Simpozionul a creat un cadru unic de dialog între specialiști din domenii diverse, de la muzeografie și restaurare până la educație și colecționariat, oferind perspective diferite asupra timpului, asupra oamenilor care rezistă în fața timpului și asupra modului în care arta și știința pot să-l celebreze și să-l interpreteze. Pe această cale țin să mulțumesc pentru invitația adresată și să felicit conducerea și colegii din cadrul muzeului, pentru această manifestare științifică de ținută, precum și tuturor participanților, pentru valoroasele comunicări susținute în cadrul simpozionului”, a precizat Mihaela Băbușanu.

Workshop cu tematică turistică, la Bacău Material realizat de Romulus-Dan Busnea

La Teatrul Municipal ,,Bacovia” din Bacău, în fosta sală ,,Cafe du theare”, are loc, miercuri, 12 noiembrie a. c., de la ora 14.00, evenimentul ,,Turism și cultură în spațiul rural”, din cadrul proiectului „BACĂU EST – valori patrimoniale și turism rural”, dezvoltat și organizat de Asociatia „Conexiuni pentru viitor” Bacău și cofinanțat de Consiliul Județean Bacău, prin Programul finanțărilor nerambursabile din bugetul propriu pentru anul 2025, conform Legii nr. 350/2005.
,,Prin astfel de proiecte ne dorim să producem o schimbare la nivelul ariei de est a județului și nu numai, să fie promovate valorile născute în această zonă, să apară inițiative antreprenoriale și să crească numărul turiștilor în județul Bacău”, a spus prof. univ. dr. ing. Liliana Topliceanu, președinta Asociației ,,Conexiuni pentru viitor”, inițiatoarea și coordonatoarea proiectului.
Program
14:00 – 14:05 Cuvânt de deschidere – Consiliul Județean Bacău
14:05 – 14:15 ,,Strategia de dezvoltare durabilă a județului Bacău 2021-2029, în domeniul turismului”, Silviu Botez, șef serviciu, Consiliul Județean Bacău
14:15 – 14:35 ,,Bacău Est – valori patrimoniale și turism rural, rezultate proiect”, Prof. univ. dr. Liliana Topliceanu, Asociația ,,Conexiuni pentru viitor”
14:35 – 14:45 ,,Personalități și locuri în istoria județului Bacău”, Dr. Alin-Sebastian Popa, manager Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău
14:45 – 15:00 Coffee break
15:00 – 15:15 ,,Punctele gastronomice locale suport în dezvoltarea turismului rural”, Marian Dobrin, Consilier superior, Agenția Națională a Zonei Montane, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
15:15 – 15:25 ,,Turismul, domeniu prioritar în Strategia de specializare inteligentă N-E”, Claudiu Mitrea, expert, Birou Specializare Sectorială, Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est
15:25 – 15:35 ,,Turismul în județul Bacău, concluzii și proiecte viitoare”, Romulus-Dan Busnea, inspector de specialitate turism, Serviciul Public Judeţean pentru Promovarea Turismului şi Coordonarea Activităţii de Salvamont Bacău
15:35 – 15:45 Discuții libere și evaluare eveniment

Ziua Dramaturgiei Românești, sărbătorită și la Bacău Comunicat de presă Centrul de Cultură ,,George Apostu” Bacău

Din anul 2019, Ziua Dramaturgiei Românești este celebrată pe 13 noiembrie, în amintirea premierei spectacolului O scrisoare pierdută, de Ion Luca Caragiale, care a avut loc pe scena Teatrului Național din București pe 13 noiembrie 1884.
Această zi este sărbătorită și în acest an de Centrul de Cultură ,,George Apostu” din Bacău, joi, 13 noiembrie 2025, de la ora 17.00, printr-un eveniment ce demonstrează că teatrul este oglinda cea mai fidelă a existenței umane.
Momentul principal al evenimentului îl constituie lansarea volumului „Două iubiri”, semnat de Ștefan Hagimă, care va fi prezentat de Carmen Mihalache și Val Mănescu.
Volumul „Două iubiri”
se înscrie la limita dintre scenă și viață, explorând cu intensitate relațiile umane, dezvăluind cum arta teatrului și tumultul existenței personale se oglindesc și se influențează reciproc.
Este remarcabil felul în care Hagimă redă o dragoste care nu este idealizată, ci autentică, în toate nuanțele sale – tandrețe, pasiune, curaj, dar și realitatea uneori dureroasă a vieții cotidiene. Această poveste personală se leagă magistral cu lumea teatrului, în care cei doi își croiesc împreună un drum profesional și spiritual, transformând fiecare scenă în reflecția unei relații ce se hrănește din artă și emoție, dezvăluie Val Mănescu.
Ștefan Hagimă are o carieră longevivă ca actor de teatru și film, dar și ca regizor și adaptator radiofonic
. A jucat pe numeroase scene din țară (Teatrul Național, Teatrul Nottara, Teatre din Galați, Bacău, Brăila), remarcându-se în roluri care au rămas în istorie, precum Ștefăniță Vodă sau Polonius. A făcut parte din distribuția unor producții cinematografice majore, precum „Mircea” (1989), „La răscrucea marilor furtuni” (1980) și „Imposibila Iubire” (1984).
„[Cartea] este o confesiune totală, în care doi oameni își contopesc într-atâta viețile, încât, la un moment dat, nu mai știi unde încep și unde se sfârșesc ele”, notează Elisabeta Pop, punând accentul pe iubirea „absolut nefirească, nebunească” dintre autor și partenera sa, Zoe.
Programul zilei va fi completat de un moment poetic susținut de actorii Firuța Apetrei și Ștefan Hagimă, care promite să aducă o notă de lirism și emoție evenimentului.
Evenimentele culturale ale anului 2025 se desfășoară sub semnul aniversării a 35 de ani de la înființarea Centrului de Cultură „George Apostu”
.

Evenimentul „Bacău – Personalități ale locului”, la ediție aniversară! Comunicat de presă SPJPTCAS Bacău

Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS) și Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, în parteneriat cu Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, organizează miercuri, 12 noiembrie 2025, cea de-a V-a ediție a evenimentului „Bacău – Personalități ale locului”.
Deschiderea evenimentului va fi marcată de cuvântul oficialităților, gazdelor și organizatorilor, invitatul central al ediției din acest an fiind istoricul literar, scriitorul, poetul și jurnalistul Cornel-Simion Galben. Personalitate distinctă a vieții culturale băcăuane, domnia sa este, printre altele, autor a nouă volume dedicate personalităților locale, precum și a două volume consacrate personalităților moineștene și oneștene, lucrări care au contribuit la conturarea identității culturale a județului Bacău.
Momentul aniversar va fi prezentat de lect. univ. dr. Adrian Jicu. Totodată, vor fi aniversați pentru împlinirea unor vârste rotunde și pentru contribuția la viața artistică și culturală a Bacăului, următorii invitați speciali ai ediției: Gheorghe Bălțătescu, Ioan Măric, Marius Manta, Dan Perșa, Cecilia Moldovan și Alexandru Dumitru.
Programul va fi completat de un recital susținut de Cvartetul „Allegria” al Colegiului Național de Artă „George Apostu” din Bacău, coordonat de prof. Codrin-Emanuel Stan, precum și de un moment artistic surpriză.
În încheiere, publicul este invitat la festivitatea de lansare a volumului „Măric 80”, un omagiu adus creației și longevității artistului plastic băcăuan, Ioan Măric.
Proiectul este inițiat și coordonat de Romulus -Dan Busnea (SPJPTCAS Bacău) și Mihaela Băbușanu (Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău).
Evenimentul va avea loc miercuri, 12 noiembrie 2025, ora 11.00, în Aula Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, Corpul D, etajul I, Calea Mărășești, nr. 157.
Intrarea este liberă.

În județul Bacău a fost finalizat primul refugiu montan construit de la zero Material realizat de Romulus-Dan Busnea și Olivian Darie

La granița dintre județul Bacău și județul Neamț a fost construit de la zero, primul refugiu montan din județul Bacău, grație eforturilor comune ale Asociației Club ,,Abeona” Bacău, Serviciului Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău, cu sprijinul Primăriei și Ocolului Silvic Ghimeș-Făget.
Acest refugiu, situat în trecătoarea ,,Pasul Hanului” din Munții Tarcău, la o altitudine de peste 1.300 metri oferă atât un punct de salvare, cât și de relaxare, pentru drumeții care străbat traseele turistice din zonă, inclusiv cel care duce spre Vârful Grindușu, cel mai înalt din județul Bacău (1.664 m).
,,Refugiul a fost construit cu scopul de a oferi adăpost și protecție turiștilor care se aventurează în aceste zone montane, adesea expuse la condiții meteo extreme. Construția acestui refugiu este rezultatul unei strânse și benefice colaborări între asociația noastră și instituțiile mai sus menționate, care au lucrat cot la cot pentru a crea un spațiu sigur și primitor de care să aibă parte toți iubitorii de natură și drumeții montane”, au spus reprezentanții Asociației Club ,,Abeona” din Bacău.
Principalul obiectiv al acestei asociații îl constituie inițiera pasionaților de drumeții montane, în domeniile de activitate specifice clubului, respectiv: marcarea şi amenajarea de trasee turistice, acţiuni de curăţare a mediului, amenajarea şi întreţinerea refugiilor.

Băcăuanul Romeo Andrieș readuce Trofeul ,,Dacii Liberi” la Slănic-Moldova! Material realizat de Romulus-Dan Busnea

După o pauză competițională cauzată de nefericitul accident în care pilotul de off road Adrian-Cătălin Cernea și-a pierdut viața în etapa Campionatului Național de Off Road de la Slănic Moldova, neobositul pilot de curse, organizator și director de astfel de concursuri, băcăuanul Romeo Andrieș, președintele Clubului Off Road ,,Dacii Liberi” din Bacău, iată că reușește să readucă Trofeul ,,Dacii Liberi” la Slănic-Moldova, în etapa a VIII-a și ultima din acest an competițional, care se va desfășura între 6 – 9 noiembrie, a.c. Competiția este organizată sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS) și Comisiei Naționale de Off Road (CNOR)
Despre concurs
,,Evenimentul sportiv are o mare încărcătură competițională, fiind locul unde se vor decide campionii anului 2025 la off road, dar și una emoțională, fiind un prilej de reculegere în memoria fostului mare campion Adrian Cernea, care și-a pierdut viața în tragica secundă din iunie 2021”, se arată pe site-ul CNOR.
Totodată, în semn de recunoștință pentru întreaga sa activitate din cadrul acestei discipline, conducerea FRAS și CNOR au creat ,,Trofeul pentru fair-play și sportivitate Adrian Cernea”, acordat la etapele din Campionatul Național de Off Road.
Detalii tehnice
Parcul Tehnic al competiției va fi în spatele Cazinoului, iar Parcul de remorci va fi amplasat în parcarea din proximitatea hotelului ,,Perla” si al Parcului Tehnic .
Startul competiției pentru stagiile de ,,Trophy” va fi dat din Centrul Stațiunii (lângă Sala de Sport și Autogară), în conformitate cu programul stabilit. Amplasarea cortului de Finish va fi in zona RAI 11 (fostul Camping al stațiunii), iar Finishul va fi comun tuturor claselor.
Trialul va avea loc duminică, 9 noiembrie, în zona Muntelui ,,Bolovanu”, N 46 13 05, E 26 29 52. Deplasarea spre zona de Trial de la Parcul Tehnic se va face cu mașinile așezate pe platforme, existând locuri pentru parcarea acestora în imediata apropiere a locului de desfășurare a Trialului. Spălătoria va fi amenajată în imediata apropiere a zonei de Finish, iar premierea va avea loc în zona de Trial de pe Muntele ,,Bolovanu”.
Concursul va fi structurat pe următoarele clase:
Standard A (autovehicul cu capacitatea cilindrică ≤ 2000 cm3 ); Standard B (autovehicul cu capacitatea cilindrică ˃ 2000 cm3 ); Challenge (autovehicul cu tracțiune 4×4 derivat dintr-un autovehicul fabricat în serie de un producător de autovehicule, a cărui masă maximă autorizată nu depășește 3.500 kg); Open (autovehicul cu tracţiune 4×4 permanentă sau cuplabilă care poate fi derivat dintr-un autovehicul de serie sau construit special pentru competiţii de off road); SSV (autovehicule de tip side by side); Extrem (un autovehicul cu tracțiune 4×4 sau cuplabilă, care poate fi derivat dintr-un autovehicul de serie sau construit special pentru competiţii de off road).
Programul competiției:
ZIUA 1, Joi, 6 noiembrie 2025
Orele: 16.00 – 21.00: Înscrierea concurenților, verificarea tehnică a vehiculelor pentruTrophy + TRIAL, cazarea concurenților și a însoțitorilor. Pentru înscrierile efectuate în intervalul orar 21:00 – 23:00 se va percepe o taxă suplimentară în valoare de 50 Euro/ echipaj și poziționarea acestuia la finalul ordinii de start (indiferent de poziționarea acestuia în clasamentul general). În acest interval se vor face înscrierile și pentru cursa ,,Noaptea Nemirei”, fără a se percepe taxă suplimentară.
ZIUA 2, Vineri 7 noiembrie 2025
Ora: 09.15: Briefing
Ora: 10.00: Start stagiu de traseu TROPHY
ZIUA 3, Sâmbătă 8 noiembrie 2025
Ora: 09.15: Briefing
Ora: 10.00: Start stagiu de traseu TROPHY
Orele: 14.00 – 17.00: Înscrierea concurenților pentru TRIAL și verificarea tehnică a vehiculelor care participă doar la TRIAL
Ora: 20.00: Party la Hotel ,,Venus”
ZIUA 4, Duminică 9 noiembrie2025
Ora: 09.30: Briefing Trial
Ora: 10.00: Start Trial
Ora: 15.00: Premierea campionilor, Muntele ,,Bolovanu”
Ora: 16:00 Conferința de presă
Organizator: Asociația Club Sportiv Offroad ,,Dacii Liberi” Bacău, în parteneriat cu Primăria Slănic-Moldova
Director de concurs: Romeo Andrieș
Eveniment sportiv susținut de: Consiliul Județean Bacău, Direcția Silvică Bacău, Ocolul Silvic Privat Mereni, ISU Bacău, Salvamont Bacău
Notă: Eventualele modificări ale programului se vor afișa la secretariatul competiției și anunța la briefing, pe grupul de WhatsApp CNOR.
Sursa: site-ul CNOR

,,Poezie și Inginerie”, un inedit eveniment cultural-științific Material realizat de Romulus-Dan Busnea

În Sala „Ștefan Procopiu” a Palatului Culturii din Iași, a avut loc, duminică, 2 noiembrie a. c., cea de-a doua ediție a evenimentului „Poezie în spațiul public”, o manifestare unică prin felul în care a reunit știința și arta, rațiunea și sensibilitatea, ediție intitulată „Poezie și Inginerie” și organizată de Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași – Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”, în parteneriat cu Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași – Facultatea de Inginerie și Facultatea de Mecanică. Evenimentul a adus în prim-plan legătura subtilă dintre inginerie și poezie, două domenii care, deși aparent diferite, sunt unite de aceeași forță, și anume energia creației.
În prima parte a manifestărilor, studenții masteranzi ai programului „Sisteme de transport pe calea ferată” din cadrul Facultății de Mecanică au prezentat proiecte și lucrări atractive, ilustrând modul în care inovația și aplicația practică pot aduce frumosul în viața noastră cotidiană. Atmosfera s-a transformat apoi într-un spațiu al emoției și frumosului, prin momentele poetice susținute de masteranzii programului „Comunicare în spațiul public”, anul II, ai Facultății de Litere din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău: Corina Răcilă, Adrian Condreț, Daniel Cernat și Daniel Apostol, cărora li s-au alăturat o colegă de la Palatul Culturii din Iași, ca și scriitoarea Maria Grădinaru, membră a Uniunii Scriitorilor din România, care a încântat publicul prezent cu o poezie autentică și plină de forță, completând perfect acest dialog dintre poezie și inginerie.
,,Evenimentul a reușit să demonstreze că două domenii aparent fără legătură sunt unite prin aceeași energie creatoare: dorința de a înțelege, de a construi și de a da un sens lumii în care trăim. Mulțumim Complexului Muzeal Național `Moldova` Iași, Muzeului Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” și domnului Andrei Apreotesei, manager al Palatului Culturii, pentru sprijinul și deschiderea oferite în organizarea acestui eveniment de suflet. Mulțumiri speciale doamnei Monica Nănescu, șef secție la Muzeul Științei și Tehnicii `Ștefan Procopiu`, pentru cuvântul cald adresat din partea gazdelor, precum și doamnelor Camelia Cristofor și Raluca Pintilii. De asemenea, adresez mulțumiri prietenului meu, dr. ing. Daniel Apostol, pentru buna colaborare. Cred că am făcut o echipă bună împreună, am reușit să aducem laolaltă oameni frumoși, Iașul și Bacăul, și, împreună cu toți cei implicați am reușit să dăm viață acestui eveniment de suflet, care, la început, părea destul de greu de realiza”, a declarat muzeografa, poeta și publicista băcăuană Mihaela Băbușanu, care împreună cu dr. ing. Daniel Apostol, profesor asociat la Facultatea de Mecanică din cadrul Universității „Gheorghe Asachi” din Iași sunt inițiatorii, coordonatorii și principalii organizatori ai acestui inedit proiect.
Participanții la această nouă ediție au fost masteranzi ai programului „Sisteme de transport pe calea ferată” din cadrul Facultății de Mecanică (Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași), alături de studenții masteranzi ai programului „Comunicare în spațiul public”, din anul II, de la Facultatea de Litere a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău.