Skip to content

Adresă: Str. Atelierilor, Moinești

Moineștiul este asociat cu vestigiile cetății dacice și cu numele lui Tristan Tzara (pseudonimul poetului și eseistului român Samuel Rosenstock, născut în Moinești și stabilit în Paris). Tzara a fost cofondatorul mișcării culturale Dada care a condus la o revoluție majoră în artele plastice și în literatură. Monumentul Dada a fost ridicat, în anul 1996, la intrarea dinspre Bacău în Moinești în cinstea lui Tristan Tzara și a curentului artistic generat de acesta, la celebrarea a 100 de ani de la nașterea artistului. Monumentul a fost realizat de sculptorul german de origine română Ingo Glass.