Sunt zile în care activitatea de promotor turistic și cultural se transformă în binecuvântare. Așa a fost și noua mea întâlnire cu un grup extraordinar de turiști sosiți la Slănic-Moldova, de departe, din Săsar (comuna Recea), de lângă Baia Mare, Maramureș.
Oaspeții noștri au descoperit ce înseamnă inima mare a Moldovei chiar la Complexul ,,Dobru” din stațiune, în popasul lor din 14 – 15 septembrie a. c. Aici, familia Bogdan și Alina Șova, împreună cu echipa lor, i-au primit cu acea ospitalitate caldă, tipic moldovenească, care ne face mândri de zona noastră.
Pas cu pas prin trecutul stațiunii
Periplul nostru a început în Pavilionul de Muzică din Parcul Central. A fost momentul nostru de bucurie, în care le-am deschis file din istoricul stațiunii și le-am descris pe scurt povești din viața de altădată a Slănicului.
Apoi, la pas, am traversat parcul. Am trecut pe lângă punctul spiritual al stațiunii, Biserica ,,Sfântul Ilie”, ca și pe lângă clădiri care încă respiră eleganță și amintiri, precum Hotelul ,,Venus” (cel mai mare din stațiune și situat la cea mai mare altitudine, de aprox. 600 metri), Vila ,,Siam” (singura vilă exclusivistă de 5 stele din România), Hotelul ,,Perla” (fosta emblemă a turismului slănicean din perioada comunistă), Hotelul ,,Coroana Moldovei” (investiție a Olteniei), până când am ajuns acolo unde a început totul: la primul izvor mineral, descoperit la 20 iulie 1801.
Cazinoul Regal: De la cultură populară la efervescența studențească
Un popas deosebit l-am făcut la maiestuosul Cazinou Regal, unde le-am împărtășit turiștilor istoricul său fascinant și felul în care această clădire a vibrat în timp. Le-am povestit nu doar despre frumusețea perioadei ,,Belle Epoque”, ci și despre perioada comunistă, când Cazinoul a funcționat ca și Casa de Cultură a orașului, găzduind o bibliotecă, un cinematograf, spectacole de teatru și de estradă, inclusiv pe cele ale Teatrului Popular de Comedie, primul de acest gen din țară.
Cea mai mare surpriză pentru oaspeți a fost să afle că, între anii 1981 și 1987/88, Cazinoul devenea inima Taberei studențești de iarnă de la Slănic-Moldova (pandantul celei de vară de la Costinești, ambele inițiate de Nicu Ceaușescu pentru destinderea atmosferei studențești).
În acea perioadă, peste 2.500 de studenți români și străini se reuneau aici în fiecare iarnă, într-o atmosferă plină de energie pozitivă, bucurie și optimism, când grijile și îngrijorările zilnice erau date uitării. Pe scena de la Slănic au evoluat atunci grupuri legendare precum „Vouă”, „Divertis” sau grupul coral „Song” (condus de Ioan Luchian Mihalea).
De cele mai multe ori, atmosfera era una incendiară, întreținută de mari trupe rock ca „Roșu și Negru”, „Voltaj 88”, „Iris”, „Progresiv TM” și de neuitatul Florian Pitiș, cu a sa celebră „Istorie a rock-ului românesc”. A fost o călătorie nostalgică în timp, pe care am imortalizat-o cu zâmbete într-o frumoasă fotografie de grup.
O comuniune prin muzică, dincolo de timp
Dar adevărata magie abia urma să se întâmple. Ne-am întors la Pavilionul de Muzică, iar oaspeții mei, membrii Corului bisericesc al parohiei „Înălțarea Sfintei Cruci” din Săsar, un ansamblu cu o tradiție extraordinară, care în anul 2024 a împlinit o jumătate de secol de existență, ne-au oferit tuturor celor aflați în parc, un dar neprețuit: un mini concert de muzică religioasă.
Când vocile lor s-au unit sub cupola Pavilionului, timpul s-a oprit în loc. Spațiul s-a umplut de o sfințenie aparte, tocmai acolo, în locul istoric unde, pe 25 iulie 1889, geniul muzicii românești, George Enescu, urca pe scenă pentru a susține primul său concert în fața publicului, pe când încă nu împlinise vârsta de 9 ani.
Să auzi rugăciunea noastră de zi cu zi, „Tatăl Nostru”, cântată cu atâta evlavie și puritate în același loc binecuvântat de debutul lui Enescu, a fost o premieră copleșitoare. Atmosfera a devenit rapid una de profundă comuniune. Nu am fost singurul mișcat de acest moment; turiștii care se relaxau pe bănci la acea oră s-au oprit din plimbare, s-au lăsat cuceriți de armonia vocilor și au asistat încremeniți de emoție la întregul concert. Cu toții am simțit, preț de câteva minute, fiori de bucurie curată și lacrimi în ochi.
Apoi, grupul s-a îmbarcat în autocar și a plecat spre casă, dar a lăsat în Parcul Central din Slănic-Moldova un ecou sfânt și o energie pe care o mai simțim cu toții și acum.
Pe această cale, le mulțumim din suflet acestor oameni minunați, pentru că au reușit, în primul rând cu sufletul, să transforme o zi obișnuită într-o amintire prețioasă pentru o viață întreagă!
P. S. Remarcabila corală din Săsar păstrează vie flacăra tradiției încă din anul 1950.
Înființat la inițiativa preotului paroh Onisim Gheorghe, corul a fost condus inițial de dirijorul Lazăr Bogar, succedat apoi de cântărețul bisericii, Samoilă Aurel, iar în prezent este îndrumat cu multă dragoste, de doamna Săsăran Maria.
Cântecul lor aduce cu sine un strop din solemnitatea și autenticitatea Maramureșului istoric, pentru care merită recunoștința noastră, cu îndemnul: Vă așteptăm cu drag să mai treceți pe la noi!

Lumea de astăzi fuge grăbită, dar există zile în care timpul se oprește în loc pentru a ne lăsa să ascultăm șoaptele pământului. O astfel de zi, binecuvântată de o liniște caldă de septembrie, am trăit-o alături de alți oaspeți veniți tot din Prahova, de la Câmpina, ca să viziteze Slănicul-Moldovei, însoțiți de managerul agenției de turism organizatoare, Carmen Cernătescu.
Nu am fost doar turiști și ghid; am fost călători prin memoria unei stațiuni care a învățat să învie din propria cenușă, purtând în inimi o reverență adâncă pentru cei 109 ani scurși de la nopțile de foc ale Marelui Război.
Deasupra Lumii: Rugăciunea de pe Muntele ,,Nemira” și Testamentul de pe ,,Măgura Ocnei”
Călătoria noastră a început printr-o ascensiune lină către cer. În timp ce telescaunul ne purta tăcut spre culmea Pârtiei „Nemira”, pământul se îndepărta, lăsând la vederea tuturor o vale de o frumusețe copleșitoare. Însă acolo sus, unde vântul mângâie crestele, aerul a devenit dintr-odată solemn.
Privind munții aspri din jur, am chemat din negura timpului zilele de 9-11 septembrie 1917. Le-am vorbit oaspeților despre tinerii care au transformat aceste dealuri (,,Coșna” și ,,Cireșoaia”) în altare de jertfă și le-am închinat o rugăciune de pomenire.
Cu exact 109 ani în urmă, liniștea de azi era un urlet de obuze, iar pământul reavăn adăpostea ultima suflare a infanteriștilor și vânătorilor de munte. Jertfa acestor soldați români este înscrisă pentru eternitate pe frontispiciul Monumentului Eroilor de pe Măgura Ocnei din Târgu-Ocna, printr-un mesaj tulburător care ne obligă sufletele: „Spuneți generațiilor viitoare / Că noi ne-am făcut datoria”. În ochii celor din Câmpina s-a aprins atunci o sclipire de adâncă recunoștință, un legământ tăcut că această datorie de a nu uita va fi dusă mai departe.
Inima stațiunii și vioara unui copil genial
Coborâți în Parcul Central, am pășit printre petalele Calendarului Floral, o metaforă vie a curgerii neîncetate a timpului. Însă magia pură ne aștepta sub cupola filigranată a Pavilionului de Muzică. Aici, i-am rugat pe oaspeți să facă liniște și să asculte nu cu urechile, ci cu sufletul. Le-am șoptit că se află în sanctuarul unde, la 25 iulie 1889, un copil de nici 9 ani schimba pentru totdeauna destinul muzicii românești: George Enescu susținea primul său concert în fața publicului. Pentru câteva clipe, sub lemnul vechi al foișorului, am simțit cu toții vibrația nevăzută a unei viori de demult, o dovadă că frumosul și geniul supraviețuiesc oricărei distrugeri.
Pașii ne-au purtat apoi, ca într-o procesiune a recunoștinței, pe lângă zidurile ocrotitoare ale Bisericii „Sfântul Ilie”, un far de spiritualitate în calea furtunilor. Am privit cu admirație silueta aristocratică a Vilei „Siam”, o nestemată de cinci stele ce păstrează parfumul vremurilor de basm, am trecut mai departe și prin fața altor edificii, martori tăcuți ai atâtor destine care s-au intersectat pe aleile stațiunii.
Izvoarele: Lacrimile tămăduitoare ale pământului
Ne-am îndreptat apoi spre Izvorul „Sfântul Spiridon” și am lăsat umbra bătrânilor copaci să ne însoțească pe Aleea Izvoarelor, iar fiecare izvor pe lângă care am trecut a fost o poveste despre speranță și vindecare.
Ne-am oprit cu un respect aproape religios în fața Izvorului Nr. 1, acest monument istoric din adâncurile căruia susură, neschimbată de veacuri, apa dătătoare de viață. Oaspeții din Câmpina au înțeles că Slănicul de Moldova (pentru că au și ei Slănicul de Prahova), nu este doar o destinație, ci un loc binecuvântat unde natura însăși pansează rănile trupului și ale spiritului.
Pe treptele nostalgiei
Întorși în Parcul Central, am privit spre ceea ce au fost odată mândria stațiunii: Complexul Balnear „Racoviță” și fostul ,,Inhalator”. Le-am povestit câmpinenilor cum războiul brutal le-a transformat în amintiri, dar și cum dorința oamenilor de a renaște a fost mai puternică decât obuzele, dovada fiind că în perioada interbelică, Slănic-Moldova redevine o stațiune de top în România și nu numai.
Turul nostru s-a încheiat acolo unde măreția întâlnește melancolia: pe treptele monumentale ale Cazinoului Regal. Așezați pentru fotografia de grup, cu zâmbete calde împletite cu o ușoară nostalgie, am simțit că am pecetluit o legătură de suflet.
Grupul din Câmpina nu a vizitat doar un oraș-stațiune; a îmbrățișat o poveste de iubire, datorie și nemurire. Au plecat apoi, lăsând pe treptele Cazinoului promisiunea că se vor întoarce, iar în inima mea, certitudinea că istoria trăiește prin oameni care știu să simtă.
Mulțumim, oameni frumoși din Câmpina, pentru că ați ales să simțiți Slănicul-Moldovei (numită atât de frumos ,,Sinaia Moldovei” de către Alexandru Vlahuță în a sa lucrare ,,România pitorească”) și să onorați datoria trecutului, ca și vizita în prezentul său.
Memoria lor, memoria Slănicului-Moldova, trăiește și prin voi!

Există locuri care îți bucură privirea și locuri care îți cuceresc definitiv sufletul, așa cum este stațiunea Slănic-Moldova.
Pentru HoReCa slăniceană, întâlnirea cu grupurile de turiști care vizitează acest colț de rai, mai ales în superbele zile din această trecere de la vară la toamnă, au transformat Slănic-Moldova, dintr-o stațiune de poveste într-un spațiu al prieteniei, al zâmbetelor calde și al amintirilor care nu se vor șterge niciodată.
Fiecare grup aduce cu sine o energie unică, astfel că mai mulți turiști din Ploiești, însoțiți de Raluca Șulț, managerul agenției de turism organizatoare și, bineînțeles de George, în excelentul său rol de șofer profesionist al unui autocar versatil, au vizitat stațiunea, sâmbătă, 22 august a. c. și au adus cu ei o bucurie de a explora și o căldură care au umplut de viață aleile stațiunii.
Ghidarea lor prin „Perla Moldovei” a fost mai mult decât un tur turistic, a fost o împărtășire de emoții, istorie și frumos. Iar aventura a început undeva, deasupra lumii, lăsând în urmă agitația cotidiană și urcând cu telescaunul pârtiei către înălțimile line ale Munților ,,Nemira”. Pădurile verzi ni s-au așternut la picioare, iar panorama spectaculoasă asupra stațiunii ne-a tăiat, preț de câteva clipe, răsuflarea.
Întorși în inima localității, pașii ne-au purtat prin Parcul Central, la Pavilionul de Muzică, ce pare să mai răsune încă de notele muzicale executate cu măiestrie de către George Enescu, cel care a susținut aici primul lui concert în fața publicului sosit în stațiune, pe vremea când încă nici nu împlinise nouă ani. Apoi am trecut pe la Complexul „Racoviță”, ,,Inhalatorul” și superbele clădiri pline de povești: Vila „Siam”, Hotel „Venus”, Hotel „Perla” și cocheta „Coroana Moldovei”. O oprire plină de liniște a fost la Biserica „Sf. Ilie”, patronul spiritual al Slănicului, unde sufletul și-a găsit un moment de tihnă.
Turul a continuat apoi pe celebrul corso ,,Aleea Izvoarelor”, un adevărat muzeu al sănătății în aer liber, dar și al stâncilor inscripționate situate de-o parte și de alta a izvoarelor minerale, însemne lăsate pentru eternitate de o parte dintre vizitatorii care au trecut pe aici, dovezi neșterse ale istoriei acestor locuri. A fost și o călătorie în timp, în care am amintit de primul izvor tămăduitor descoperit la 20 iulie 1801, adică în urmă cu exact 225 de ani, cu un popas la ultimul de pe alee, Izvorul „Sonda 2”, dar și la punctul turistic ,,Cascada”, unde sunetul șuierător, dar deloc amenințător al acestei, a oferit decorul perfect pentru fotografii care au exprimat încântarea în fața frumuseților naturii.
La întoarcere, o binemeritată oprire pentru a gusta din binecuvântarea Izvorului „Sf. Spiridon”, înainte de punctul terminus al scurtului periplu: Cazinoul Regal al stațiunii, primul din România și al cincilea din Europa, aflat acum în plin proces de reabilitare și restaurare.
Turiștii ploieșteni s-au adunat cu toții pe terasa maiestuosului Cazino, unde masa de prânz nu a fost doar o simplă servire a mâncării, ci un moment de comuniune, de împărtășire a bucuriei de a fi împreună, într-un decor arhitectural de o eleganță rară.
Iar Ploieștiul, redivivus, căci vineri, 4 septembrie, parfumul toamnei timpurii a adus un alt grup minunat din Ploiești, aflat într-un pelerinaj cultural și istoric deosebit, cu destinația Castelul „Sturdza” de la Miclăușeni și municipiul Iași, însoțiți de aceeași Raluca Șulț, plină de vitalitate și de dorința explorării.
Deși timpul s-a comprimat mai mult, entuziasmul turiștilor a fost la fel de uriaș. Am revizitat frumusețile Slănicului, redescoperind farmecul izvoarelor și splendoarea naturii care începea să prindă primele nuanțe arămii, iar momentul culminant al acestei scurte opriri a fost masa de prânz, luată într-un loc încărcat de istorie și mister: restaurantul fostei vile de protocol a familiei Ceaușescu, astăzi Complexul „Dobru”.
Într-un decor absolut fascinant, înconjurați de măreția muntelui și de o atmosferă plină de distincție, a urmat un ospăț pe cinste, care a fost încununarea perfectă a unei primiri călduroase, unde mâncarea bună s-a împletit armonios cu poveștile locului, totul pus sub însemnul ospitalității slănicene, oferită de tânăra familie de antreprenori, Bogdan și Alina Șova.
Faptul că la plecarea turiștilor ploieșteni am văzut ochi luminoși, chipuri relaxate și oameni care își doreau să mai rămână aici, este cea mai mare împlinire pentru un ghid, pentru un promotor turistic. Am auzit șoaptele unora dintre turiști și o dorință unanimă: „Trebuie să revenim pentru un sejur de cel puțin 2 zile!”
Da, așa este, Slănic-Moldova vă așteaptă să reveniți aici, în ,,Sinaia Moldovei” (așa cum atât de frumos a denumit-o Alexandru Vlahuță în a sa lucrare ,,România pitorească”), iar pe alții, să ajungă aici pentru o nouă descoperire! Muntele vă va primi cu aceleași păduri răcoroase, izvoarele cu aceeași apă tămăduitoare, iar noi cu aceeași bucurie pură.
Un sejur mai lung ne va permite să nu mai grăbim pașii, să ne bucurăm de seri lungi cu povești și de poteci ascunse pe care încă nu le-am explorat.
În numele slănicenilor, vă mulțumim că ați ales stațiunea noastră și că ați lăsat o parte din sufletul vostru aici!
P. S. Un gând special și plin de recunoștință Ralucăi Șulț
Draga noastră Raluca,
O excursie reușită poartă întotdeauna amprenta unui lider cu suflet mare, iar tu ești definiția vie a profesionalismului îmbinat cu pasiunea pură. Îți mulțumim din tot sufletul pentru încrederea pe care ai avut-o în noi și pentru că ai ales să aduci acești oameni minunați în această mirifică oază de liniște, tămăduire și relaxare.
A fost o adevărată onoare și o plăcere deosebită să colaborăm cu tine, lucru pe care ni-l dorim și în viitor. Modul exemplar în care organizezi totul, atenția ta la detalii, grija ca fiecare turist să se simtă special și, mai ales, faptul că ai ales să le oferi o experiență completă, incluzând acele prânzuri memorabile la ,,Cazino” și la Complexul ,,Dobru”, arată că nu ești doar un ghid și un manager de agenție, ci un adevărat creator de clipe de fericire pentru oameni.
Mulțumim pentru energia ta pozitivă, pentru zâmbetul tău, care alungă orice oboseală și pentru prietenia ta. Agenția ta din Ploiești are un diamant în persoana ta, iar noi abia așteptăm să punem la cale următoarele itinerarii. Slănicul îți este mereu recunoscător și te așteaptă să revii!
Și nu în ultimul rând, mulțumirile noastre și lui George, șoferul autocarului care vă transportă mereu în siguranță și în condiții de calitate sporită!
Cu toată prețuirea, respectul și prietenia, Bogdan și Alina Șova, alături de jurnalistul și scriitorul Romulus-Dan Busnea, semnatarul acestor rânduri!