Centrul de Cultură „George Apostu” anunță organizarea „Simpozionului Național de Estetică”, program cultural de referință ajuns la cea de-a XXVIII-a ediție, în perioada 12 – 13 octombrie 2023.
Programul va debuta joi, 12 octombrie 2023, la ora 17.00, cu vernisajul Expoziției de sculptură „Cu îngerii” – Laurențiu Mogoșanu, unul dintre cei mai importanți exponenți ai sculpturii contemporane românești.
Cea de-a doua zi a Simpozionului, vineri, 13 octombrie 2023, de la ora 11.00, este consacrată comunicărilor Conferinței Naționale de Estetică, pornind de la tematica „Teatrul nostru cel de toate zilele”, ce invită la reflecții asupra unor întrebări și idei despre rostul teatrului în societatea românească, menținând dialogul cu mediul universitar regional și național, fiind invitați conf. univ. dr. Călin Ciobotari, director al Școlii Doctorale de Teatru din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, prof. univ. dr. Ioan Cristescu, director al Muzeului Național al Literaturii Române, prof. univ. dr. Petru Bejan, Universitatea „Al. I Cuza” din Iași.
Programul celei de-a doua zile continuă de la ora 17.00, cu ,,Spectacolul Cărții”, prilejuit de apariția volumului „Fizionomii urbane și structuri etno-sociale din Moldova. Bacăul în tranziția de la târg la oraș (1864-1938)”, editura Muzeul Literaturii Române, semnat de Alin Sebastian Popa, doctor în istorie, în prezentarea prof. univ. dr. Ioan Cristescu și a prof. dr. Bogdan Romandaș.
Paginile de istorie citadină se vor împleti armonios cu extraordinarul recital cameral susținut de „Serenade romantice” ce reunește trei instrumente total diferite unul de celălalt, care timbral și ambiental creează o sonoritate dintre cele mai seducătoare și cuceritoare, adunând într-un trio flautul – Ioana Balașa, viola – Iulian Bolog și chitara clasică – Bogdan Mihăilescu, ce converg într-o entitate sonoră de mare potențial emoțional.
Programul Simpozionului Național de Estetică, ediția a XXVIII-a:
Joi, 12 octombrie 2023
Ora 17.00, Centrul de Cultură „George Apostu”
Deschiderea Simpozionului Național de Estetică; Expoziția de sculptură „Cu îngerii” – Laurențiu Mogoșanu, prezintă: prof. univ. dr. Petru Bejan; Lansarea albumului de artă „Cu îngerii” – Laurențiu Mogoșanu; Lansarea revistei „Vitraliu”, nr. 59.
Vineri, 13 octombrie 2023
Ora 11.00, Centrul de Cultură „George Apostu”
Conferința Națională de Estetică – „Teatrul nostru cel de toate zilele”. Prezintă: Conf. univ. dr. Călin Ciobotari: „Zece motive pentru care să te îndrăgostești de teatru”; Prof. univ. dr. Ioan Cristescu: „Teatrul românesc. Începuturile”; Prof. univ. dr. Petru Bejan: „Teatralizare” și spectacol în artele vizuale.
Ora 17.00, Centrul de Cultură „George Apostu”: Spectacolul cărții – Alin Sebastian Popa, ,,Fizionomii urbane și structuri etno-sociale din Moldova”, editura Muzeul Literaturii Române. Prezintă: prof. univ. dr. Ioan Cristescu, prof. dr. Bogdan Romandaș; Recital Trio „Serenade Romantice”, în componența: Ioana Balașa – flaut, Iulian Bolog – viola și Bogdan Mihăilescu – chitară clasică
Cea de-a XXVIII-a ediție a „Simpozionului Național de Estetică” este organizată cu sprijinul Aerostar. Parteneri media: TVR 3, TVR Iași, Radio Moldova, TV Moldova 1 (Republica Moldova), EURO TV Bacău, Radio România Iași, Radio România Actualități, Deșteptarea.
Pentru anul 2023 programul cultural al Centrului de Cultură „George Apostu” se desfășoară sub egida „Tradiție și Credință – Trepte ale Desăvârșirii”.
Sursa: Comunicat de presă
Noutăți
- Bacău: Simpozionul Național de Estetică, ediția a XXVIII Material realizat de Romulus-Dan Busnea
- 6 octombrie 2023