Skip to content

Noutăți

Rafinament, eleganță, sensibilitate și multă grație, dar și frumoase povești cu parfum de epocă, au fost elementele care au creat atmosfera atât de specială a unui eveniment la fel de special și tradițional, care se desfășoară în fiecare vară, la Castelul ,,Ghika” din Dofteana – Bacău: ,,Balul interbelic”.
Anul acesta, cea de-a patra ediție a balului s-a desfășurat în weekend-ul 26 – 27 iulie, sub genericul ,,Regina Maria – 150 de ani de eleganță: artă, modă și flori” și a cuprins în bogatul său program, manifestări culturale și artistice de înaltă ținută, așa cum ne-a obișnuit de regulă, Lucia Pădurariu, inițiatorul și principalul organizator al evenimentului.
Astfel, participanții, extrem de încântați de cele văzute în cele două zile ale balului, s-au putut reîntâlni cu stilul regal din perioada interbelică, format în spiritul sublimului, rafinamentului, al splendorii și al prestigiului. Din care, s-a desprins personalitatea de excepție a Reginei Maria, una dintre cele mai strălucitoare şi mai fascinante femei ale timpului, o inovatoare, o suverană care a ştiut să se facă iubită şi respectată de poporul român.
Colecții de cărți rare, expoziții de grafică, pictură și fotografie pe film, decoruri cu flori, povești despre spiritul și tendințele epocii interbelice, prezentări de carte, recitaluri muzicale, momente artistice și gastronomice au fost oferite de Raluca Partenie, Maria Tănase-Prodan, Iulia Gorneanu, Liliana Nestor, Nicoleta Cărare, Silvia-Mirela Bețeanu, Mihnea Baran, Iulian Bucur, Gabriela Gîrmacea, Cvartetul ,,Consonanțe” al Filarmonicii ,,Mihail Jora” din Bacău, Monica Opra & MoniAcustique, Alexandru Nucă, Alexandra Elefterescu-Tăbăcaru & Teodor Avram, Rendez-Vous cu flori, atelier de creație florală by Lucia Pădurariu, Elite Garden Center, MiișiMii, Iulian Tănase, Chef Maria Tănase, Apium Food, Crama Oprișor și alții.
Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău, unul dintre partenerii evenimentului, a expus și oferit la rându-i, broșuri, hărți turistice și albume, cu principalele obiective turistice din județ.