Festivalul Vacanțelor la Inter Tour Bacău! Material realizat de Romulus-Dan Busnea și Olivian Darie

Printre manifestările dedicate sărbătoririi a 32 de ani de la înființarea Agenției de Turism ,,Inter Tour” din Bacău, în cadrul ,,Festivalului Vacanțelor – 32 de ani de Inter Tour”, directorul general al agenției, Dumitru Nănescu, organizează, duminică, 1 martie a. c., un tur al județului cu autocarul, oferit gratuit cadrelor didactice și elevilor de la Colegiul Național de Artă ,,George Apostu” din Bacău.
,,Excursia pe care am inițiat-o și pe care o vom desfășura pe 1 martie, de ,,Ziua Mărțișorului” este un semn de apreciere deosebită a colaborării pe care o avem, în promovarea turismului în rândul tinerilor și asigurarea de servicii turistice pentru diverse activități ale acestei prestigioase instituții de învățământ din Bacău”, a ținut să precizeze Dumitru Nănescu.
,,Încrederea pe care dumneavoastră, clienții și colaboratorii noștri ne-ați acordat-o în toţi aceşti ani, ne onorează şi ne obligă deopotrivă, în continuarea efortului pe care îl facem şi care vă este dedicat. Pe parcursul anilor, s-a dovedit că relația noastră a devenit una pe termen lung, de aceea ne face o deosebită plăcere să o permanentizăm şi să ne consideraţi consilierul dumneavoastră personal de vacanţă”, a mai spus Dumitru Nănescu.
Programul turului de județ din 1 martie 2026
Traseu: Bacău – Onești -Târgu-Ocna – Slănic-Moldova – Dărmănești – Comănești – Moinești – Bacău.
Servicii asigurate: transport autocar confortabil de 50 de locuri pentru turiști, cu plecare la ora 07.30 de la Colegiul ,,George Apostu” din Bacău, cu ghid însoțitor.
Obiectivele care vor fi vizitate: Biserica din Borzești, Salina Târgu-Ocna, stațiunea Slănic-Moldova (cu tur ghidat), Barajul și Lacul ,,Poiana Uzului” de la Dărmănești, Pădurea de pini și Monumentul ,,Tristan Tzara” de la Moinești.
La Slănic-Moldova vor fi vizitate Parcul Central, Cazinoul, Aleea Izvoarelor, punctul turistic ,,Cascada”.
Mențiune: Masa de prânz va fi pe cont propriu, la restaurantul cu specific tradițional ,,Taverna Slănicului” din Slănic-Moldova, în ambianța muzicală creată de cvartetul Colegiului ,,George Apostu”.
INTER TOUR – de 32 ani, UN PRIETEN LA DRUM!, INTER TOUR-de 32 ani, PRIETENUL VACANTELOR TALE!

La Bacău are loc un simpozion dedicat omagierii lui Constantin Brâncuși Material adaptat și actualizat de Romulus-Dan Busnea

În contextul celebrării Anului Constantin Brâncuși, un reper major pentru cultura română și patrimoniul artistic universal, Centrul de Cultură „George Apostu”, instituție aflată în subordinea Ministerului Culturii, devine puntea de legătură între sacralitatea gestului brâncușian și dinamismul artei contemporane, prin organizarea Simpozionului de creație „Forma Esenței. Brâncuși și generația contemporană”, în perioada 12 – 20 februarie 2026, pe multiple paliere: pictură, grafică, sculptură și multimedia.
Omagiind opera și filosofia lui Constantin Brâncuși, evenimentul propune o întoarcere la esența actului artistic, unde libertatea formei, forța simbolului și gestul creator devin repere fundamentale pentru artiștii contemporani.
La această ediție participă artiștii Ilinca Mihăilă, Mircea Cuza, Maria Rădulescu, Alina Bobeică, Mircea Hristescu, Teodor Zaica, Andrei Bălan și Gabriel Popa.
Simpozionul se desfășoară sub îngrijirea științifică a criticului de artă dr. Luiza Barcan și prof. univ. dr. Petru Lucaci, Președinte UAPR. Curatorii simpozionului sunt Ovidiu Ungureanu, director al Centrului de Cultură „George Apostu”, și Dionis Pușcuță, Șef secție artă, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău.
Activitățile de creație se vor desfășura în spațiile Centrului de Cultură „George Apostu”, iar programul simpozionului include vizite în spații culturale, masterclass-uri cu elevii Colegiului Național de Artă „George Apostu” Bacău și realizarea unei expoziții finale, de Ziua Națională ,,Constantin Brâncuși”, care va fi vernisată în data de 19 februarie 2026, la Muzeul de Artă Contemporană „George Apostu”.
„Prin organizarea acestui simpozion, Centrul oferă cadrul ideal pentru ca mesajul lui Brâncuși să fie redescoperit de noile generații de artiști. Ne propunem ca lucrările rezultate să fie itinerante pe tot parcursul anului 2026 în mai multe orașe din țară – Moinești, Buhuși, Piatra Neamț, Iași și Târgu-Jiu, această călătorie artistică culminând cu expoziții la București, în parteneriat cu Biblioteca Naţională a României şi Ministerul Culturii, precum și la Galeria Romană, promovând dialogul dintre moștenirea brâncușiană și expresiile artistice contemporane”, a adăugat Ovidiu Ungureanu, directorul Centrului de Cultură „George Apostu” din Bacău.
Sursa: Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău

Județul Bacău, promovat și la această nouă ediție a Târgului Internațional de Turism de la Chișinău Comunicat de presă SPJPTCAS Bacău

Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), a participat, în perioada 30 ianuarie – 1 februarie a. c., la Târgul Internațional de Turism „Travel & Leisure”, desfășurat la Centrul Internațional de Expoziții ,,Moldexpo” din Chișinău, un eveniment internațional de profil organizat anual în Republica Moldova.
Pe parcursul târgului, reprezentanții SPJPTCAS Bacău au intrat în contact direct cu numeroși turiști, atât din Republica Moldova, cât și din alte zone, care fie au vizitat deja destinațiile turistice din județul Bacău, fie și-au exprimat dorința de a descoperi și altele, în viitor. Discuțiile au evidențiat interesul crescut pentru turismul cultural, religios, de sănătate și relaxare în natură, dar și pentru stațiunile Slănic-Moldova, Târgu-Ocna sau zonele montane din județ.
Prezența SPJPTCAS Bacău a fost apreciată și de ceilalți expozanți din țară, în special pentru materialele de promovare prezentate în cadrul târgului – broșuri, albume foto și alte materiale informative, care au pus în valoare potențialul turistic al județului Bacău într-o manieră deosebit de utilă, atractivă și profesionistă.
Alături de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), la eveniment au mai participat organizații de management al destinației din județul Neamț, reprezentanți ai unor structurilor hoteliere, Primăria Botoșani, Primăria Câmpulung Moldovenesc, Asociația „Hello Bucovina”, precum și reprezentanți ai resorturilor din Covasna – ,,Căprioara” Spa&Wellness Resort etc. Standul comun a fost animat de degustări de produse tradiționale, concerte de muzică populară și momente de promovare culturală, care au atras un public numeros și divers.
Participarea la acest târg a reprezentat o oportunitate importantă de promovare a județului Bacău pe piața turistică din Republica Moldova și de consolidare a relațiilor cu partenerii din domeniul turismului.
„Ne bucurăm că am fost alături de turiștii din Republica Moldova, cărora le-am oferit informații, sprijin și inspirație pentru viitoare călătorii în județul Bacău. Chiar dacă turiștii din Republica Moldova ocupă deja locul întâi în topul turiștilor străini care ne vizitează județul, sperăm ca, prin astfel de evenimente, să reușim să îi atragem într-un număr și mai mare și să le oferim motive constante de a reveni. Județul Bacău rămâne o destinație deschisă, autentică și primitoare pentru toți cei care doresc să o descopere”, au spus reprezentanții SPJPTCAS Bacău.
Delegația MEDAT a fost condusă de secretarii de stat Viorel Băltărețu și Gabriel-Bogdan Ștețco, care au participat la ceremonia oficială de deschidere a târgului, au avut întâlniri cu reprezentanți ai Guvernului Republicii Moldova și au vizitat expoziția.
Potrivit MEDAT, România și Republica Moldova dezvoltă proiecte menite să valorifice patrimoniul cultural și identitar comun, prin conturarea unor rute turistice transfrontaliere. Printre acestea se numără ,,Ruta Voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt”, în România și Republica Moldova, ,,Ruta bisericilor de lemn din cele două state”, ,,Ruta meșteșugarilor și a meșteșugurilor tradiționale”, precum și ,,Ruta Gastronomică Transfrontalieră România – Republica Moldova.

 

SPJPTCAS Bacău participă la Târgul Internațional de Turism de la Chișinău Comunicat de presă SPJPTCAS Bacău

La Centrul Internațional de Expoziții ,,Moldexpo” din Chișinău, are loc, în perioada 30 ianuarie – 1 februarie a. c., Expoziția Tourism & Travel Expo 2026, un eveniment internațional important dedicat industriei turismului, călătoriilor, hotelierilor și serviciilor conexe. Timp de trei zile, locuitorii și oaspeții Capitalei vor putea descoperi la expoziție direcțiile tradiționale de vacanțe, cât și destinații turistice noi, diverse pachete de odihnă, vacanțe de familie.
Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Salvamont Bacău (SPJPTCAS) participă, alături de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) și de alți expozanți din țară, la această nouă ediție a Târgului, un bun prilej de a prezenta și promova direct și eficient oferta turistică a județului Bacău, punând accent pe stațiunile balneoclimaterice, turismul de sănătate, turismul cultural, religios și de natură, precum și pe experiențele autentice oferite de comunitățile locale.
Alături de SPJPTCAS Bacău, la acest demers de promovare s-au alăturat hotelieri, societăți de profil, Primăria orașului Târgu-Ocna, Primăria orașului Slănic-Moldova, Salina Târgu-Ocna, Arca Resort Blăgești-Bacău, producători locali, precum și alți parteneri din domeniul turismului, care contribuie cu materiale de promovare și oferte dedicate publicului din Republica Moldova.
,,Prin această participare, ne propunem să atragem un număr cât mai mare de turiști de peste Prut în județul Bacău, pentru a consolida poziția destinației Bacău pe piața turistică din Republica Moldova. Considerăm că prezența constantă la astfel de evenimente internaționale crește vizibilitatea județului nostru, întărește parteneriatele existente și deschide noi oportunități de colaborare în domeniul turismului”, au spus reprezentanții SPJPTCAS Bacău.
Program vizitare
Vineri 30 ianuarie și Sâmbătă, 31 ianuarie: 10.00 – 18.00
Duminică, 1 februarie: 10.00 – 16.00

Se deschide pârtia ,,Nemira” din Slănic-Moldova! Material realizat de Romulus-Dan Busnea

Temperaturile scăzute din ultima perioadă și efortul echipei pârtiei ,,Nemira” din stațiunea Slănic-Moldova au creat condițiile deschiderii sezonului de schi 2026, în condiții de siguranță, începând de vineri, 23 ianuarie a. c., ora 9.00. Așadar, pregătiți schiurile, pentru a vă bucura de pârtie, aer curat și voie bună!
Prețul urcării cu telescaunul, care a rămas neschimbat față de anul trecut, îl găsiți afișat pe site-ul https://www.partianemira.ro și la casieria de la baza pârtiei.

Eveniment de tradiție la Târgu-Ocna, dedicat istoriei neamului românesc Material realizat de Romulus-Dan Busnea

În contextul sărbătoririi a 167 de ani de la Unirea Principatelor și a împlinirii a 150 de ani de la trecerea în veșnicie a marelui pașoptist, om politic și patriot Costache Negri, la Târgu-Ocna are loc, vineri, 23 ianuarie a. c., cu începere de la ora 11.45, evenimentul „Tricolor Călător-Unirea face puterea”, dedicat spiritului unității, identității și valorilor naționale.
Evenimentul va avea loc într-un cadru simbolic la Biserica ,,Buna Vestire – Răducanu”, menit să celebreze forța solidarității și importanța unirii ca fundament al dăinuirii noastre ca popor.
După săvârșirea slujbei de pomenire la mormântul lui Costache Negri din incinta bisericii, Drapelul Tricolor, cu o lungime de 120 metri va parcurge un traseu solemn, începând de la Biserica ,,Buna Vestire” și continuând pe străzile Răducanu, 1 Mai, Costache Negri, B-dul Ferdinand I, până în Piațeta ,,Costache Negri”, unde va fi arborat în Turnul Primăriei orașului Târgu-Ocna.
Prin momente culturale, mesaje de suflet și simboluri autentice, ,,Tricolorul Călător” își propune să aducă împreună oameni care cred că unirea face puterea și că respectul pentru trecut ne întărește viitorul.
Evenimentul este organizat de Primăria orașului Târgu-Ocna, în colaborare cu ,,Satul Poveștilor”, din comuna Bughea de Sus, județul Argeș, coordonator principal Victor Mihalache.
Foto: Victor Mihalache

Aeroportul din Bacău, gazda celei de-a doua ediții a Târgului de Turism Bacău Material realizat de Romulus-Dan Busnea

În municipiul Bacău, va avea loc, în weekendul 24 – 25 ianuarie 2026, cea de-a doua ediție a Târgului de Turism Bacău, eveniment organizat de Aeroportul Internațional „George Enescu” din Bacău (în incinta Terminalului de Plecări/Sosiri).
După impactul pozitiv al primei ediții din 2025, evenimentul din acest an își propune să devină un reper anual pentru comunitatea pasionaților de călătorii și pentru operatorii din industria turismului. Târgul va reuni agenții de turism, operatori din domeniul ospitalității, precum și alți parteneri care contribuie la dezvoltarea turismului intern și internațional. Ediția de anul acesta va pune accent pe: prezentarea ofertelor de călătorie disponibile cu plecare directă din Bacău; promovarea destinațiilor turistice naționale și internaționale; facilitarea întâlnirilor dintre vizitatori și specialiști din industrie; informarea publicului despre posibilitățile de vacanță, city-break și călătorii tematice în 2026.
Târgul de Turism Bacău își propune să sprijine atât publicul larg în alegerea destinațiilor potrivite, cât și operatorii economici care doresc să își prezinte serviciile într-un mediu profesionist și accesibil.
Accesul publicului este gratuit, iar evenimentul este deschis tuturor celor interesați să descopere noi destinații sau să își planifice vacanțele pentru anul 2026.
Organizatorii îi invită pe cei interesați să urmărească paginile de socializare ale Aeroportului Internațional „George Enescu” Bacău, unde vor fi publicate treptat detalii despre participanți, program și surprizele pregătite pentru această ediție.
Program
Sâmbătă, 24 ianuarie: 9.00 – 18.00
Duminică, 25 ianuarie: 9.00 – 16.00
Transfer gratuit: Agenția ,,Inter Tour” Bacău asigură un autocar gratuit de 50 de locuri pe traseul Parcare Stadion Municipal Bacău ⇄ Aeroportul Internațional Bacău, în regim continuu pe durata evenimentului.

 

Slănic-Moldova: Omagiu lui Mihai Eminescu, de Ziua Culturii Naționale Material realizat de Romulus-Dan Busnea

În Sala ,,Amfiteatru” a Complexului ,,Panoramic” din stațiunea Slănic-Moldova, va avea loc, în zilele de 17 și 18 ianuarie, a. c., un amplu eveniment prilejuit de Ziua Culturii Naționale, care va cuprinde următoarele manifestări cultural-artistice: Simpozionul „Dor de Eminescu”, Gala Festivalului Internațional de Creație Literară „Freamăt de Codru și Ape” și Simpozionul „Generații în dialog cu Poezia”.
Program
Sâmbătă, 17 ianuarie, ora 14.00 – Simpozionul ,,Dor de Eminescu”, cu prelegeri și comunicări inedite susținute de scriitori, poeți și critici literari, despre viața și opera marelui poet
Festivitatea de premiere a Concursului de Creație Literară ,,Freamăt de Codru și Ape”, Ediția a IV-a
Duminică, 18 ianuarie, ora 10.00 – Simpozionul „Generații în dialog cu Poezia”
Lansare și prezentare de cărți ale câștigătorilor ale câștigătorilor Concursului de Creație Literară „Freamăt de Codru și Ape”, Ediția a III-a – 2025
Recitaluri de muzică și poezie susținute de poeții invitați și de elevi de pe văile Slănicului și Trotușului, precum și din alte zone
Concluzii și impresii finale
Evenimentul este organizat de Primăria Slănic-Moldova, în parteneriat cu Asociația ,,Prietenii Slănicului” și cu o serie de colaboratori județeni și naționali
Coordonator și moderator eveniment: Ionica Bandrabur, poetă, artistă plastică și promotoare culturală
Intrarea este liberă!

 

Program amplu de Ziua Culturii Naționale și la Bacău Material adaptat și actualizat de Romulus-Dan Busnea

Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău celebrează Ziua Culturii Naționale, pe 15 ianuarie 2026, cu un program amplu și articulat, ce reunește vernisaje, un recital pianistic de excepție și un eveniment editorial: lansarea unui volum de autor, o celebrare plurivalentă a creației românești contemporane.
Program
Ora 12:00 – Evenimentul debutează la Muzeul de Artă Contemporană „George Apostu”, cu vernisajul expoziției „Arta, oglindă a lumii”, realizată de elevii claselor V-XII, specializările arte plastice și arhitectură, ai Colegiului Național de Artă „George Apostu” din Bacău. Manifestarea artistică, ajunsă la cea de-a doua ediție, este parte din Proiectul Educațional Cultural Artistic „Environment Art”. Inițiativa oferă tinerilor creatori oportunitatea de a-și expune viziunile plastice, dezvăluind o maturitate artistică remarcabilă și o înțelegere profundă a limbajului vizual contemporan; un moment artistic cu o încărcătură emoțională aparte va fi susținut de Grupul de tineri „Anastasia” – chitară, din cadrul Parohiei ,,Buna Vestire din Bacău”, sub îndrumarea prof. Elena Ciubotaru și a preotului Marian Vătămănescu;
Ora 19:00, publicul este invitat la un recital extraordinar susținut de pianistul Cătălin Răducanu, eveniment realizat în parteneriat cu Muzeul Național „George Enescu”. În aceeași seară va avea loc și lansarea volumului „Policromii” semnat de jurnalistul și realizatorul radio Sebastian Crăciun, eveniment realizat în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România. Apariția acestui volum sprijină campania „Viitorul artei”. Toate încasările rezultate din donații se vor transforma în premii pentru tinerii artiști plastici, la Concursul „Martha Bibescu”, organizat de Asociația ,,Pro Valores” la Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia, în luna aprilie 2026.
Biletele pentru recitalul de pian se găsesc la: myticket.ro, entertix.ro și Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău.

Sursa: Centrul de Cultură ,,George Apostu” Bacău

La Slănic-Moldova are loc cel mai spectaculos eveniment de iarnă din estul României! Material realizat de Romulus-Dan Busnea

În arealul Complexului ,,Racoviță” din stațiunea Slănic-Moldova, are loc, în zilele de 9 și 10 ianuarie a. c., între orele 14.00 – 24.00, ,,Slanik Winter Rendezvous” cel mai spectaculos eveniment de iarnă în aer liber din estul României și primul cu atmosferă de après-ski din istoria stațiunii de la poalele Nemirei!
Potrivit organizatorilor, respectiv Paul Nicolau (zis și ,,Pescobar”) și Clubul ,,Kaya” din Onești, participanții vor avea parte nu de un festival, ci de o experiență open-air cu program până la miezul nopții, care va include o apariție internațională – ,,HVMZA” – alături de artiști cunoscuți din România: ,,Puya”, ,,Lupii lui Calancea”, ,,Reman” si multi altii.
Proiectul inițiat de organizatori se numește ,,SLANIK” și este descris drept brand de pop-up de petreceri în aer liber, cu atmosferă de après-ski, care reprezintă mai mult decât relaxare după schi, adică un stil de viață de iarnă, care îmbină sportul, distracția, socializarea și moda montană. Cultura après-ski include petreceri, muzică live, gastronomie locală, spa & wellness, oferind experiențe complete după o zi pe pârtie.
Zona de eveniment va cuprinde și un food court cu mai multe arii: o zonă operată de Echipa ,,Pescobar”, cu preparate din fructe de mare și un show culinar susținut de fondator, o zonă tradițională gestionată de ,,Cascada”, precum și standuri de dulciuri și burgeri. La rândul său, Clubul ,,Kaya”, brand regional activ în entertainment și viața de noapte, coordonează componenta locală de producție în parteneriat cu ,,Pescobar” pentru această ediție.
Informații suplimentare (inclusiv tarifele aplicate) sunt disponibile pe site-ul www.slanik.ro, iar biletele sunt listate pe platforma LiveTickets – Slanik Winter Rendezvous.