Continuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului-Moldova” (din colecțiile Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași și Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj-Napoca), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare și a promovat-o în chip strălucit. În fapt, un jurnal al stațiunii Slănic-Moldova, care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”, așa cum a fost denumită stațiunea pentru prima dată, chiar de către acest ziar.
Serialul poate fi urmărit și pe site-ul Serviciului Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), www.turism-bacau.ro.
Mențiune: Întrucât ultimele șase numere care închid sezonul din 1916 nu au prea multe noutăți, iar o parte dintre articole au mai fost publicate și în episoadele anterioare (veți vedea și din ce cauză), pentru a nu deveni repetitiv, le prezint rezumativ și pe ultimele două.
Cauza: Situația actuală a fost generată, foarte probabil, de faptul că, redactorul M. Miereanu se afla într-un permanent du-te vino între Slănic-Moldova și Iași, tot mai mult cu gândul la amenințările războiului, care se apropia tot mai mult de România, astfel că, la doar peste două luni avea să aibă loc prima ofensivă a Armatei Române în Campania anului 1916, din Primul Război Mondial.
Trebuie să fim realiști și să înțelegem că zvonurile cu privire la iminentul război, care s-au dovedit a fi adevărate, nu au mai oferit nimănui aceeași siguranță ca odinioară, același entuziasm debordant în a zice și a face. Locul lor a fost luat de îngrijorare și teamă, iar nori negri au început să apară la orizont…
De aici și preocuparea mai redusă și pe deplin întemeiată față de publicația slăniceană, care însă, își continuă apariția, din drag de Slănic și de cititorii săi…
,,Curierul Slănicului-Moldova”, Nr. 6, Anul XIII, Marți, 26 iulie 1916
Obsesia redactorului M. Miereanu față de o parte dintre românii care, din snobism, preferă să cheltuiască banii în stațiunile din străinătate, revine cu obstinație și în acest număr al ziarului, de la motivația de a vizita Slănicul, până la condamnarea unei astfel de atitudini și la convingerea că în urma marilor transformări care bat la ușă, situația se va remedia, iar tot mai mulți români vor lua cu asalt stațiunile din România (articolul ,,`Snobismul` național și Slănicul”). După o superbă descriere a naturii Slănicului, ,,marca Miereanu”, gen ,,Slănicul este una dintre marile și minunatele frumuseți, este maximum de artă și de dibăcie pe care natura le-a putut pune, în crearea pe pământ, a unui colț de farmec dumnezeiesc”, autorul se întreabă iarăși, ca și în alte dăți: ,,cât de neiertat este păcatul acelora, care neînțelegând, sau mai nimerit, nu vor să înțeleagă și să prețuiască acest dar extrem hărăzit de natura țării noastre, trec pe lângă Slănic, sfidându-i cu îngâmfare, măreția pitorescului și minunea apelor sale tămăduitoare, pentru a-și satisface acele ridicole exigențe ale snobismului nostru național, care nu permite unui român bun să-și cheltuiască miile de lei, decât în stațiuni balneare din… străinătate? Lucrul nu e tocmai de mirare, deoarece cam în toate manifestările vieții noastre publice și private, nu suntem nicicum mai plini de gratitudine și de respect pentru ceea ce avem vrednic de venerat și de prețuit”. Iar concluzia este una firească și dătătoare de speranță: ,,Suntem însă, în ajunul unor mari transformări sociale și avem tăria să nădăjduim că, din prefacerile adânci care se vor efectua, va ieși o îndreptare a sentimentului de amor propriu național și de pretinsă conștiință și completă, a darurilor frumoase și binefăcătoare cu care a împodobit natura, pământul acestei țări. Căci, va veni și vremea, când Slănicul-Moldova va deveni o adevărată Mecca a românilor de pretutindeni!” Frumoasă prezicere, care chiar dacă pare un pic extrapolată, s-a adeverit în timp!
În continuare, M. Miereanu ne încântă cu notele și impresiile sale despre Slănic, așa cum ni le înfățișează acesta în articolul ,,Priveliști din Slănic”, închinat de data aceasta arendașului și principalului administrator al stațiunii, Alexandru Iliescu-Olt: ,,Intrarea în Slănic e tot ceea ce închipuirea omenească poate concepe într-un vis înaripat, într-un vis colorat de fantezia cea mai fină, cea mai bogată și cea mai desfrânată (aici, cu sensul de neînfrânată, care nu cunoaște limite, restricții, lăsată liber n. a.); e suprema încununare a tot ceea ce natura, în misterioasa ei măreție, în strălucirea puterilor ei dumnezeiești, poate oferi omului atât de lacom de senzații noi, puternice și variate; e tot ceea ce imaginația tuturor poeților străluciți din lume ar fi putut crea, poate, într-un moment de inspirație fericită, supraomenească, divină… (…) Ajung cu trăsura la hotelul `Cerbu`. În vale, mi se înfățișează Slănicul, cu parcul său cu brazi, de-a dreptul încântător, cu boschetele lui romantice, cu aleile sale lucii și netede, cu straturile de flori ce par picături de pietre prețioase. E vremea dejunului. O muzică militară cântă-n parc, iar pe la restaurante cântă tarafuri de lăutari… Și, torentul acesta de armonie abundă, amestecul acesta de sunete vesele, triste, zburdalnice, înduioșătoare, valul acesta de muzică, pare glasul divin al Slănicului întreg, ce se înalță revărsându-se peste munți, dus în depărtări, ca un imn de slavă ce îi este închinat naturii eterne și atotputernice”.
Pe lângă seria articolelor republicate și prezentate în episoadele anterioare, precum ,,Soarta Slănicului”, ,,Eficacitatea apelor”, ,,Ion Creangă la Slănic”, Slănicul medical”, ziarul ne mai înștiințează, în articolul ,,Să ne cunoaștem țara!”, că a primit la redacție o publicație, în premieră: ,,Arhiva Dobrogei. Revista Societății pentru cercetarea și studierea Dobrogei”, care a văzut lumina tiparului în anul 1916 (Volumul I.), în anul 1919 (Volumul II cu nr. 1, nr. 2 și nr. 3 – 4) și în anul 1920 (Volumul III, nr. 1). Revista a fost coordonată de profesorul, arheologul și numismatul Constantin Moisil (1876 – 1958) – directorul Cabinetului Numismatic al Academiei, nepotul vicarului unit Grigore Moisil și tatăl renumitului matematician, Grigore C. Moisil, și de profesorul și cercetătorul Constantin Brătescu. „Arhiva Dobrogei” este o publicație care abordează subiecte de arheologie și numismatică, istorie și etnografie dobrogeană, prin care Constantin Moisil a vrut să facă mai bine cunoscute problemele cu care Dobrogea și dobrogenii se confruntau în acea vreme. Domnia-sa a fost părintele numismaticii românești, punând bazele primei școli din România, care studiază monedele. De asemenea, a mai fost și șeful Arhivelor Naționale: ,,Cunoașterea pământului românesc este pentru noi toți, o datorie, însă la care nu am privit cu destulă luare aminte. Într-adevăr, dintre toate popoarele culte, noi ne cunoaștem mai puțin pământul pe care îl locuim de veacuri și pe care l-am putut păstra cu atât de mari sacrificii. Studierea ținuturilor românești se impune cât mai neîntârziat și cel mai practic mijloc pentru aceasta este, după propunerea autorului seriei de studii – din care primul a apărut – înființarea de societăți regionale cu acest scop. Iată pentru, ce exemplul bun dat de către întemeietorii Cercului de studii dobrogene, a cărui primă operă este alcătuirea volumului pe care l-am citat, trebuie urmat în toate regiunile țării noaste, în care suntem în drept să așteptăm scrierile de monografii care să ducă la împlinirea, celei dintâi datorii față de țara noastră: cea de a o cunoaște”. (Sursa: Biblioteca Județeană ,,Ioan N. Roman” din Constanța, la https://bjconstanta.ro/revista-arhiva-dobrogei-recomandari-din-publicatiile-periodice/)
Un alt articol interesant, aș zice mai puțin obișnuit, dar care merită reprodus pe deplin, este preluat dintr-un alt ziar, cu titlu omonim, dar ,,de peste mări și țări”, intitulat ,,Curierul Statelor Unite”. Acesta publică articolul ,,Hotel pentru morți”, care este analizat de ziarul slănicean în articolul ,,Lucruri din toată lumea”, cu o desfășurare cu iz comic, în ciuda atmosferei macabre pe care o degajează conținutul său: ,,Iată ce citim în `Curierul Statelor Unite`: Consiliul de igienă al orașului New-York a fost sesizat de o cerere, care i-a fost adresată de o societate purtând numele de `New Mausoleum Company` și care propune să clădească în a 155-a stradă, în apropiere de `High Bridge` (cel mai vechi pod din oraș, deschis în 1848, ce leagă cartierele Bronx și Manhattan, n. a.), un mausoleu, care va putea conține 10, până la 12 mii de cadaver. Morții vor fi depuși în niște coșciuge de ciment închise ermetic, prin care vor trece, timp de mai multe luni, un current de aer uscat și pur, după care vor trece printr-un cuptor destinat să absoarbă cu desăvârșire taote gazelle. Când uscarea corpurilor va fi completă, sicriul de ciment va fi definitive pecetluit și așezat într-un compartiment închis cu două uși: una interioară, din sticlă, iar o alta, din bronz sau piatră sculptată, pe care rudele mortului vor putea inscripționa ce vor ei. Prin urmare, ne putem deja închipui, în perspectivă, un hotel monstru, în stilul celor care se construiesc zilnic în New-York. Înălțimea plafoanelor nu va fi de aceeași dimensiune, pentru că viitorii locatari vor trebui să stea aici veșnic în poziție culcată. În schimb, însă, se va înmulți numărul etajelor, în timp ce ascensoarele vor funcționa ca la celelalte hoteluri; sala mare de concert cu coloane de marmură va fi înlocuită cu un turn înalt și misterios, ca în cazul templelor, unde vor răsuna, în sunetele orgilor, cântările liturgice ale ceremoniilor funebre. Vasta hală, de o ornamentație severă, cu culori cernite și formând jurul hemiciclului (spațiu, încăpere în semicerc pentru festivități, pentru întruniri, conform Dex, n. a.), diferite magazine cu atribute mortuare, vor fi cu siguranță, una dintrec părțile curioase ale acestui nou palat al morților; clienții vor fi primiți aici, ca și pe la hoteluri, de portari, stand nepăsători în dosul gheretelor și comandând unei armate de servitor, aflată la ordinele lor. Mai mult, o sonerie va funcționa permanent, în cazul în care, vreunuia dintre locatari îi va veni cheful să se redeștepte, fiind îngropat poate prea devreme. Iar portarul, la apelul disperat al acestui client, sunând la rândul său, ar da, desigur, următorul ordin servitorului care va veni la chemare: `Ia vezi, ce-i cu sicriul nr. 40.604!” Tot americanii, ăi mai tari!”.
Ziarul ne mai informează în acest număr și despre vizita în stațiune a lui Vasile G. Morțun, ministru de Interne la acea dată (prezentat pe larg în episoadele anterioare), care s-a întâlnit cu Alexandru Iliescu-Olt, cu epitropii C. Climescu, prof. dr. Mihai Manicatide, C. Crupenschi, ca și cu dr. C. Pastia, medicul-șef al stațiunii.
,,Curierul Slănicului-Moldova”, Nr. 7, Anul XIII, Joi, 4 august 1916
Iată, ajungem și la ultimul număr al ziarului din sezonul 1916, care încheie o superbă perioadă din viața Slănicului de Moldova, cea numită și ,,La Belle Époque”.
La rându-mi, închei această incursiune în acel frumos și strălucitor trecut, pe care l-am trăit cu toată ființa, de parcă aș fi fost acolo, într-o transcendere a timpului și a istoriei. Am petrecut clipe deosebite reînviind poveștile de-atunci și mărturisesc, fără a exagera, că după fiecare episod pe care l-am scris, greu am putut ieși din acea stare și să mă întorc la realitatea de zi cu zi. Probabil că a fost o călătorie într-o realitate alternativă, care mă țintuia acolo, nu aici… Iar asta îmi aduce aminte de marea dilemă care ne bântuie: există realități alternative, universuri paralele, lumea în care trăim este reală, sau totul este un vis? Și asta mă trimite la paradoxul marelui maestru taoist, Zhuang Zhou, care odată a visat că era un fluture ce zbura ici şi colo. În vis nu era conștient de individualitatea sa ca om. Era doar un fluture. Deodată, se trezi, văzându-se întins, din nou, ca om, iar apoi se gândi: ,,- Înainte am fost un om care visa că e fluture, sau acum sunt un fluture care visează că este om?”
Dar, e cazul să revin din reverie și să închei prezentarea acestui ultim număr al Curierului de dinainte de ,,Marele Război”, urmând să ne mai reîntâlnim cu acest ziar în 1932, pentru ultima oară…
Așadar, nu o să mai evidențiez articolele republicate, ci doar pe cele mai noi. Trecând prin ,,Slănicul și gloria trecutului său” și ,,Datoria moldovenilor” (cea de a prefera Slănicul înaintea oricărei alte stațiuni balneoclimatice, demonstrând astfel că ,,moldovenismul” este o atitudine ,,inofensivă și binevenită, care va fi aprobată de întreaga lume românească”), ajungem la rubrica atât de frumos intitulată, ,,Din fuga condeiului”. Aici, M. Miereanu publică articolul ,,Iscăliturile și Slănicul”, pornind de la un articol mai vechi apărut în ziar și scris de unul dintre colaboratorii săi, care dezaproba (ca și mulți alți scriitori), obiceiul multora din vizitatorii stațiunilor, acela de a-și inscripționa numele sau un scurt gând, pe arbori, poduri, bănci, dar în special pe stânci, așa cum se văd și astăzi, la Slănic-Moldova. Într-un episod anterior, în care am prezentat acel articol critic vis-a-vis de acest obicei, am adăugat și un articol de-al meu pe această temă, intitulat ,,Mărturii ale timpului: Stâncile inscripționate de la Slănic-Moldova”. Dar, iată cum M. Miereanu îndulcește și justifică obiceiul unora dintre vizitatorii săi, de a-și lăsa simțită prezența în stațiune, prin acele inscripții: ,,O notă caracteristică a stațiunilor noastre balneare și climaterice, o reprezintă, desigur, obiceiul iscăliturilor, scrijeliturilor și inscripțiilor pe arbori, poduri, stânci. Deși acest obicei găsește dezaprobarea multora și în special a scriitorilor, care întâlnesc un fericit prilej să arunce tirade fulgerătoare asupra vanității și `prostiei` omenești și să creeze momente psihologice, tot atât de pretențioase și de înalte, ca și viziunile lor. Totuși, în acord cu cea mai mare parte dintre cititori, vroim să vedem numai latura poetică ce caracterizează această înclinație spontană a omului. Adeseori, după ani îndelungați, te reîntorci în locurile pe care le-ai vizitat în tinerețe. Cine ar putea tăgădui duioșia pe care o simți când întâlnești numele unui prieten la care poate nu te mai gândeai și care poate a părăsit lumea aceasta, uitat demult? Câte amintiri nu-ți evocă acest mic semn ce a alcătuit o clipă din viața aceasta etern curgătoare? Poate întâlnești și numele tău printre alții. Și atunci îți revine în minte vremea aceea, cu toate iluziile și decepțiile ei, cu toate speranțele ei, poate îndeplinite acum, cu idealurile ei… Te revezi o clipă așa cum erai atunci și astfel ai învins legea asta fatală a clipelor care nu se mai întorc, a clipelor care îți rod inima și sufletul cu o nepăsare crudă. Simți plăcerea senină și înălțătoare a omului ce a întrezărit măreția sublimă a nemuririi, cugeți, devii parcă mai bun și mai îngăduitor față de meschinăriile vieții, mai generos, fiindcă te regenerezi, într-adevăr… De aceea, găsim că tiradele mândre ale scriitorilor împotriva acestor simboluri inocente, împotriva acestor cristalizări de clipe din viață, nu numai că sunt nedrepte, dar mărturisesc și o lipsă completă de simț și pătrundere sufletească!”.
Subscriu în totalitate! Mai ales că, inscripțiile care au mai rămas sunt cele de pe stânci, iar ele pot alcătui un muzeu în aer liber, așa cum am scris în articolul , meu mai sus menționat, pentru că fiecare nume, sau însemn inscripționat acolo, spune o poveste de viață…
Iar noi, încheiem cel mai important ciclu din viața acestui ziar, din care vor mai rămâne câteva frânturi, pentru ultimele sale numere, din anul 1932…
Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU Iași), Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj (BCU Cluj) și ziarului ,,Deșteptarea”.
Sursa: BCU Iași, BCU Cluj
Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău. Grație domniei sale, o mare parte dintre fotografiile de epocă publicate în numerele acestei publicații se regăsesc și în episoadele prezentate, la care se adaugă și altele.
Foto 1: Revista ,,Arhiva Dobrogei”, site-ul Bibliotecii Județene ,,Ioan N. Roman” din Constanța, la https://bjconstanta.ro/revista-arhiva-dobrogei-recomandari-din-publicatiile-periodice/.
Foto 2, 3 și 4: Podul ,,High Bridge” din New-York, site-ul ,,tripadvisor.com”, la https://www.tripadvisor.com/Attraction_Review-g60763-d8377627-Reviews-The_High_Bridge-New_York_City_New_York.html.
Foto 5: Slănic-Moldova, imagini vechi, din colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău
Mențiuni: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași și BCU Cluj. În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil; Adaptarea, adnotările și completările la toate numerele din colecția acestui unic și inedit ziar sunt menite să întregească și să lămurească multe informații și aspecte din viața cotidiană a stațiunii, ca și a personalităților vremii, care nu au fost în totalitate prezentate în paginile ziarului, tocmai pentru faptul că acestea erau cunoscute de lumea de atunci, în speță de cei din zona Moldovei, de unde veneau și cei mai mulți dintre vizitatorii stațiunii.
Din păcate, începând cu acest episod, ziarul ,,Deșteptarea” nu mai difuzează serialul dedicat ,,Curierului Slănicului-Moldova”, din motive greu de înțeles, dacă ținem cont de însemnătatea promovării stațiunii Slănic-Moldova, făcută, oricum, gratuit…
(Va urma)

Continuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului-Moldova” (din colecțiile Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași și Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj-Napoca), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare și a promovat-o în chip strălucit. În fapt, un jurnal al stațiunii Slănic-Moldova, care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”, așa cum a fost denumită stațiunea pentru prima dată, chiar de către acest ziar.
Serialul poate fi urmărit și pe site-ul Serviciului Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), www.turism-bacau.ro.
Mențiune: Întrucât ultimele șase numere care închid sezonul din 1916 nu au prea multe noutăți, iar o parte dintre articole au mai fost publicate și în episoadele anterioare (veți vedea și din ce cauză), pentru a nu deveni repetitiv, le voi prezenta în trei episoade, adică în episodul nr. 71 (publicat), nr. 72 (cel de față) și nr. 73 (ultimul din sezonul 1916).
Cauza: Situația actuală a fost generată, foarte probabil, de faptul că, redactorul M. Miereanu se afla într-un permanent du-te vino între Slănic-Moldova și Iași, tot mai mult cu gândul la amenințările războiului, care se apropia tot mai mult de România, astfel că, la doar peste două luni avea să aibă loc prima ofensivă a Armatei Române în Campania anului 1916, din Primul Război Mondial.
Trebuie să fim realiști și să înțelegem că zvonurile cu privire la iminentul război, care s-au dovedit a fi adevărate, nu au mai oferit nimănui aceeași siguranță ca odinioară, același entuziasm debordant în a zice și a face. Locul lor a fost luat de îngrijorare și teamă, iar nori negri au început să apară la orizont…
De aici și preocuparea mai redusă și pe deplin întemeiată față de publicația slăniceană, care însă, își continuă apariția, din drag de Slănic și de cititorii săi…
În acest episod, ,,Curierul Slănicului-Moldova”, Nr. 5, Anul XIII, Marți, 19 iulie 1916
În ciuda criticilor apărute în câteva ziare ale vremii, cu privire la faptul că în paginile acestui ziar apar prea des laude la adresa arendașului Slănicului-Moldova, Alexandru Iliescu-Olt, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, senator și șef al Partidului Naţional Liberal Olt, industriaş, bancher, moşier, redactorul M. Miereanu publică și în acest număr, un text, dar scurt, despre contribuția lui Iliescu-Olt și a administrației sale, la dezvoltarea stațiunii.
Consider că acuzațiile sunt nefondate, întrucât meritul domniei-sale este incontestabil, chiar dacă nu a ridicat vreun nou hotel, sau n-a făcut alte investiții majore. Oricum, cheltuielile suportate din propriul buzunar pentru întreținerea, dotarea și amenajarea stațiunii, bașca a lefurilor personalului administrativ și medical, nu erau deloc neînsemnate…
Nu o să mai reiau articolul ,,Dl Alexandru Iliescu-Olt și Administrația Slănicului”, publicat și în alte numere ale ziarului și prezentat în episoadele acestui serial, ci o să evidențiez un alt articol, intitulat ,,Regina Maria la Slatina” care îl are în centru pe același Iliescu-Olt, de data asta, în calitatea sa de filantrop, unul dintre cei mai mari și mai apreciați, nu doar din acea vreme, ci din întreaga istorie a României. Cu subtitlul ,,Dl Al. Iliescu-Olt, vicepreședinte al Camerei Deputaților, donează, în mâinile M. S., suma de 10.000 lei, donație făcută în folosul Societății `Amicii Nevăzătorilor`, patronată de M. S.”, articolul vorbește despre actele filantropice ale acestuia, în speță, a ultimului dintre acestea, cel petrecut la Slatina, la începutul lunii iulie 1916: ,,Suverana noastră, Regina Maria, a fost luni, 5 iulie, la Slatina, spre a împărți ajutoare din darul regal. Cu această ocazie, cunoscutul filantrop Al. Iliescu-Olt a contribuit la alinarea suferințelor celor săraci, cu suma de 10.000 lei, pe care i-a dat în mâna Suveranei. Plăcut impresionată de admirabilul gest al dlui Al. Iliescu, Suverana l-a felicitat călduros și întorcându-se către Mareșalul Palatului Regal (funcție deținută de Henri Catargi între 1915-1920, jurist, director al Băncii Naționale a României și ministru plenipotențiar al României la Bruxelles între 1920-1929, n. a.), i-a spus: `Voilà une action de soulagement, vraiment prodigieuse!` – `Iată o acțiune de ușurare (de mulțumire, de alinare pentru cei nevoiași, n. a.), cu adevărat prodigioasă!` Fapta dlui Iliescu este, se înțelege, una foarte nobilă, care explică, perfect de bine, surpriza Suveranei, care a colindat întreaga țară, a stat alături de cei mai mari bogătași ai Olteniei, Munteniei și Moldovei și, cu toate că le-a dat pilda celei mai frumoase filantropii, n-a întâlnit un singur om, care să dea dovada generozității lui Iliescu-Olt. A avut dreptate Suverana să fie oarecum uimită, dar și încântată de gestul lui Al. Iliescu, fiindcă, din toată Țara Românească, el e singurul care, din averea sa proprie, a jertfit până acum, un sfert de million de lei, pentru diferite scopuri de binefacere și îmbunătățiri edilitare. (…) Faptele sale, mai cu seamă ultimul gest, care a produs admirația Suveranei sunt menite să rămână neșterse din sufletele celor nevoiași, ai acelor oropsiți ai sorții, pentru care, Al. Iliescu a știut să fie blând și generos părinte. Boierii din restul țării ar putea să ia aminte și să tragă învățături de pe urma unor astfel de acte filantropice. Suverana i-a comunicat dlui Al. Iliescu-Olt că va transmite neîntârziat darul celor de la Asociația `Amicii Nevăzătorilor`”. Iar cuvintele laudative ale lui M. Miereanu nu sunt multe și nici prea exagerate, dacă ținem cont de enormele donații pe care le-a făcut moșierul de-a lungul vieții sale. După cum am punctat și în episodul nr. 60, intitulat ,,Slănic Moldova, 1913: Stațiunea este arendată unui mare moșier, industriaș, filantrop și om politic”, pentru cei care doresc să afle toate cele bune făcute și donate de Alexandru Iliescu-Olt, o pot face citind articolul ,,Cum şi-a împărţit un fost vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor fabuloasa avere. Gestul inegalabil faţă de soldaţii din Primul Război Mondial”, material publicat de Alina Mitran, la 26. 11. 2018, pe site-ul ,,adevarul.ro”, la https://adevarul.ro/stiri-locale/slatina/cum-si-a-impartit-un-fost-vicepresedinte-al-1906900.html. Și, în susținerea argumentelor mai sus prezentate, până ce veți reuși să citiți articolul din ,,Adevărul”, am spicuit pentru dumneavoastră, câteva dintre filantropiile lui Iliescu-Olt din articolul mai sus menționat: ,,Mort în 1917 la Iaşi (am arătat în episodul 60 că nu am găsit nicăieri data nașterii sus-numitului), trupul moşierului a fost adus, conform dorinţelor testamentare, şi reînhumat la Slatina, la 30 septembrie 1924. Testamentul lăsat de marele filantrop al cărui nume nu se regăseşte niciunde în Slatina, în semn de cinstire – singura stradă care îi purta numele astăzi fiind denumită `Tudor Vladimirescu` – se întinde pe 24 de pagini. Cea mai mare parte din averea sa a lăsat-o comunităţii, deşi nu şi-a uitat nici rudele, prietenii sau servitorii devotaţi. Moşierul avea 10 moşii în Olt, Argeş, Vâlcea şi Iaşi, totalizând mii de hectare de teren, terenuri şi imobile în Slatina, judeţul Olt, şi în Govora, judeţul Vâlcea, precum şi acţiuni la aproape 20 de societăţi bancare, dar şi creanţe ipotecare şi disponibilităţi în conturi”.
Întrucât, după cum spunea domnia-sa, „prin muncă continuă, economie şi cinste desăvârşită, cu ajutorul bunului Dumnezeu, (…) am ajuns să agonisesc oare care avere”, prevederile testamentului său, al cărui legatar universal asupra întregii averi a fost împuternicit Constantin I.C. Brătianu, „Directorul Creditului Funciar Rural, cu toate drepturile ce legea îi acordă”, cuprindeau, rezumativ, fără detalierea sumelor și destinatarilor acestora, următoarele: ,,Ajutor copiilor săraci şi silitori şi izlaz sătenilor, fără taxă de păşunat, pe vecie; Peste 500 hectare împărţite soldaţilor şi văduvelor de război; Sanatoriu pentru bolnavii de tuberculoză, `într-unul din judeţele: Râmnicu-Vâlcea, Olt sau Argeş`; Casele din Slatina vor reveni `rudei mele, Armand Călinescu, un tânăr iubit de mine, cu obligaţia ca după terminarea studiilor să se mute şi să locuiască în aceste case`. Importantul om politic de mai târziu, Armand Călinescu, a vândut casa, fiind cumpărată de medicul Gheorghe Kitzulescu, un alt filantrop al oraşului, de numele căruia se leagă istoria Spitalului Judeţean de Urgenţă din Slatina. Filantropul şi-a mai dorit ca la moartea sa, datoriile tuturor ţăranilor de pe moşiile sale să fie şterse definitiv, căci `în mijlocul ţăranilor de pe moşiile mele am trăit tot timpul în cea mai deplină înţelegere şi nevoile lor le-am sprijinit tot timpul`. Filantropul îşi mai dorea ca la înmormântarea sa să fie repartizaţi, `după un tablou făcut de primărie (aici cu sensul de tabel, n. a.), 10.000 lei`, o sumă imensă la acea dată, săracilor din Slatina. Conştient că şi-ar putea găsi sfârşitul departe de Slatina pe care a iubit-o, politicianul hotăra ca legatarul să fie obligat ca `după ce acest răsboi groaznic se va termina`, rămăşiţele să-i fie aduse, `după toate datinile religioase din oraşul Slatina, făcându-se înhumarea în cavoul meu din cimitirul oraşului Slatina, acolo unde voiesc să fiu pentru vecinicie`. Dacă decesul avea să survină la Iaşi, cum, de altfel, s-a şi întâmplat, din cei 10.000 lei pe care hotărâse să-i dea săracilor, 5.000 erau destinaţi `şi săracilor din această capitală a ţărei mele, rămânând ca la înhumarea din Slatina să se dea numai 5.000`”. Și să mai zică cineva ceva…
Plimbându-mi ochii pe ,,Lista vizitatorilor stațiunii sosiți în perioada 2 – 11 iulie 1916”, am dat de numele altor mari personalități:
– Medicul Grigoriu M. Cristea, cazat la Vila ,,Pandrea”, acolo unde avea și cabinetul de consultații, conform anunțului din pagina a treia a ziarului: ,,Dr. Grigoriu M. Cristea, fost internist al Clinicilor din Viena, asistent la Clinica I Chirurgicală de la Spitalul `Colțea`, Docent Universitar, Chirurg și Mamoș (ginecolog, n. n.). Consultații: 2.00 – 4.00 p. m., la Vila `Pandrea`. Pentru București, telefon 22/42, str. Cantacuzino, Nr. 90”.
Prof. dr. docent Grigoriu M. Cristea (n. 1 aug. 1883, Târgu-Ocna, jud. Bacău – d. 2. ian. 1951?) a fost primul profesor de ginecologie și obstretică a Facultății de Medicină din Cluj. Organizator al activității științifice și al Școlii de obstretică și ginecologie din Cluj a urmat școala primară și liceul la Onești, apoi Facultatea de Medicină de la Viena. După absolvire (1907) a lucrat aici până în 1910, sub îndrumarea profesorilor Schanta și Eiselberg, specialiști în obstretică și ginecologie, având gradul didactic de asistent. Revenit în țară, a funcționat între anii 1910 – 1913 ca asistent suplinitor la Institutul de medicină operatorie de la Facultatea de Medicină din București, sub conducerea profesorului Demostene, apoi ca asistent titular la Clinica I Chirurgicală, sub conducerea profesorului Toma Ionescu. I s-a acordat în anul 1913 titlul de docent de către Facultatea de Medicină din București, pentru lucrarea ,,Procedee de sterilizare a mâinilor”. În octombrie 1919 a fost numit profesor titular la Clinica de ginecologie și obstretică de la Facultatea de Medicină din Cluj. În cadrul clinicii a desfășurat o amplă activitate organizatorică separând secția de obstretică de cea de ginecologie, pe care a împărțit-o în ,,Ginecologie operatorie și conservativă” și a înființat Secția septică, Serviciul de ambulanță cu un cabinet de internări. În cadrul Secției de obstretică a înființat Secția de nou-născuți, Serviciul de fizioterapie, Laboratorul clinicii, Biobaza cu animale de experiență și Biblioteca. De asemenea, medicul a mai pus bazele unei Școli de moașe, a unei Școli pentru îngrijirea copiilor mici și a unui Centru pentru plasarea doicilor. A fost director general al clinicilor și director al Clinicii de ginecologie și obstretică din Cluj. A ocupat funcția de decan al Facultății de Medicină (1931-1932) și prodecan între anii 1932-1935. A fondat în anul 1920 Reuniunea de Obstretică și Ginecologie care s-a transformat în anul 1923 în Societatea de Endocrinologie, Ginecologie și Obstretică, cu revista ,,Endocrinologie și Obstretică”. În anul 1946 a fost transferat la București, la Clinica II de la Spitalul ,,Colțea”, unde a funcționat până în anul 1950, apoi la Clinica III de la Spitalul ,,Giulești”.
A fost autor al mai multor ameliorări ale tehnicii histerectomiei lărgite și ale plastiei vaginale după Shubert-Kraske (metoda ,,Schubert-Grigoriu”), a inițiat tratamentul prolapsului uterin prin interpoziția uterului în teaca drepților (metoda ,,Cristea Grigoriu”). Ca tehnician chirurg a inventat procedee chirurgicale operatorii care îi poartă numele. A fost distins cu medalia Răsplata Muncii cls. I. Lucrări publicate (selectiv): ,,Asistența facerii și noului născut (Cartea moașelor)”; ,,Terapeutica obstreticală; Elemente de ginecologie”; ,,Curs de anatomie”. (Sursa: text rezumativ, adaptat și corectat din articolul ,,Memorie şi cunoaştere locală: Grigoriu, Cristea, Site-ul Bibliotecii Județene Cluj, ,,bjc.ro”, la https://www.bjc.ro/wiki/index.php/Grigoriu%2C_Cristea);
– Radu D. Rosetti, cazat la Hotel ,,Cerbu” (1874–1964), poet, dramaturg, epigramist, memorialist, traducător și publicist, fiul Eftaliei (Nataliei) (născută Gheorghiu) şi al publicistului şi autorului dramatic, Dimitrie R. Rosetti. Căsătoria celor doi se desface curând, copilul fiind încredinţat bunicii din partea mamei. Pentru înscrierea la Universitate obţine o diplomă de bacalaureat la Bruxelles, unde studia şi filosofia. Intră la Facultatea de Drept din Bucureşti în 1897 şi îşi ia licenţa în 1900, cu teza ,,Delictele de presă în legislaţia noastră”. Absolvise, ca premiant, şi Conservatorul din Bucureşti (1895). Funcţionează 6 ani în magistratură, ca portărel la Tribunalul Ilfov (aici cu sensul de funcționar însărcinat cu executarea unei sentințe judecător, cf. Dex, n. a.), substitut la Brăila, supleant la Constanţa, procuror şi judecător sindic la Ploieşti. Din 1900 este, o perioadă de 10 ani, membru în Consiliul de disciplină şi prodecan al Baroului Ilfov, iar între l933-1934, decan. Participă la Primul Război Mondial, înaintând până la gradul de căpitan, într-un regiment de artilerie călare, fiind şi redactor la ziarul „România” din Iaşi al Marelui Cartier General. Debutează în revista „Duminica” (1890), cu versuri scrise la moartea bunicii sale. Prima carte, ,,Poesii” (1890), e prefaţată de Constantin Miile, care îl angajase corector la „Adevărul”. În scurt timp urmează placheta de versuri şi proză ,,Foi de toamnă” (1892). Publică poezii, proză şi traduceri la „Vieaţa” (1894), sprijinit de Al. Vlahuţă; prin el i-a cunoscut pe I L Caragiale, Barbu Delavrancea, Nicolae Grigorescu. La începutul carierei literare este vădită propensiunea lui Rosetti către poezia galantă şi către genul anecdotic al epigramei, concurându-l pe Cincinat Pavelescu: ,,Epigrame” (1894), ,,Din inimă” (1895), ,,Proză şi epigrame” (1896), ,,Sincere” (1897), ,,Duioase” (1897). Ca autor de teatru, scrisese drama în trei acte ,,O lecţie” (1899), intrată în repertoriul Teatrului Naţional bucureştean (stagiunea 1898-1899), comedia ,,Păcate” (1901) şi, cu totul neaşteptat, piesa religioasă în versuri ,,Isus”, din care un fragment apare în „Noua revistă română” (1910). Însă, partea cea mai rezistentă a operei lui D. Rosetti, care, de altfel, i-a asigurat popularitatea de la bun început a fost proza de călătorie: ,,Veneţia” (1893), ,,Din largul lumii” (1903), ,,Dincolo de hotare” (1908), ,,Din Egipt” (1909), ,,La capătul pământului” (1910), ,,Hai-hui” (1924), ,,Instantanee turistice” (1939), toate subintitulate „Note de călătorie”. A colaborat la la mai multe publicaţii, la care a semnat și Ivan, Vladimir, Wladimir, Laura, Max-Junior. Membru fondator al Societăţii Scriitorilor Români, ocupă diverse funcţii, de la cenzor, la membru în comitetul de conducere. D. Rosetti a mai tradus versuri din numeroşi autori străini și a transpus fragmente din proza lui Guy de Maupassant, din romanele ,,Robinson Crusoe” de Daniel Defoe şi ,,Călătoriile lui Gulliver” de Jonathan Swift.
(Sursa: text rezumativ, adaptat și corectat de pe site-ul ,,Jurnalul de Drajna”, la https://jurnaluldedrajna.ro/radu-d-rosetti-poet-prozator-traducator-si-dramaturg/);
– Dr. Ion C. Moscu, cazat la Hotel ,,Racoviță” (1875-1937), una dintre personalitățile de prim rang ale epocii a fost primul medic român specializat la Paris, doctorul Patriarhului României și al Casei Regale. Acesta a construit în București o vilă somptuoasă, pe un teren cumpărat de la familia Catargi, pe strada C A Rosetti nr. 19 din București. Construit la 1920, imobilul are 20 de camere și 15 băi. Planurile arhitecturale ale vilei au fost realizate arhitectul Gh. Simotta, care a schițat o clădire superbă, în stil neo-românesc, cu influențe Art Deco, balcanice sau ale artei decorative bizantine. Imobilul doctorului Moscu s-a transformat în ,,Scala Boutique Hotel”, deschis în 2010, în urma unui amplu proces de reabilitare, modernizare și restaurare, care a durat aproximativ trei ani.
Doctorul Moscu a publicat numeroase lucrări științifice de specialitate, printre care: ,,Contribuţiuni la tratamentul chirurgical al retrodeviaţiunilor uterine (suspendarea prin ligamentele rotunde). Teză pentru doctorat în medicină şi chirurgie. Presentată şi susţinută în ziua de 12 Iunie, 1903 de I. C. Moscu, Intern al Spitalului Brâncovenesc, Inst. de Arte Grafice „Eminescu”), 1903, Fcultatea de Medicină din Bucureşti”; ,,Cura de diureză cu Căciulata în câteva afecţiuni ale căilor urinare, de Doctor Ion Moscu, medic al consultaţiunilor genito-urinare din Spitalul Brâncovenesc”, Bucureşti, Tip. Modernă ,,Cultura”), 1911); ,,Un tratament raţional al uretritelor acute goonococice. De Doctor Ion Moscu, medic al consultaţiilor genito-urinare din Spitalul Brâncovenesc. Prezintat la Asociaţiunea de Urologie din Paris 1910 şi la Cercul de Studii Genito-Urinare din Bucureşti”, Tip. Modernă ,,Cultura”, Soc. colectivă, 1911; ,,Un tratament raţional al uretritelor acute goonococice. De Doctor Ion Moscu, medic al consultaţiilor genito-urinare din Spitalul Brâncovenesc. Prezintat la Asociaţiunea de Urologie din Paris 1910 şi la Cercul de Studii Genito-Urinare din Bucureşti”, Tip. Modernă ,,Cultura”, Soc. colectivă, 1911”. (Sursa: Site-ul ,,Scala Boutique Hotel”, la https://scalaboutiquehotel.ro/ro/about-us/history/; Site-ul Bibliografia Națională Retrospectivă a Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică ICI Bucureşti și a Academiei Române, la https://old.biblacad.ro/bnr/brmautori.php?aut=m&page=1820&&limit=20)
– Dr. Victor Anastasiu, cazat la Hotel ,,Puff” (1886-1972), primul medic pilot militar din lume, pionier al psihofiziologiei românești, membru al mai multor societăţi internaţionale de aeronautică din Paris şi Geneva, expert tehnic în cadrul Ligii Naţiunilor, în anul 1929. În prezent, Institutul Naţional de Medicină Aeronautică și Spațială din București, poartă numele ,,General doctor aviator Victor Anastasiu”. A înfiinţat în 1920, Centrul de medicină aeronautică, printre primele astfel de centre din lume. Studiile efectuate aici, i-au permis lui Anastasiu să contribuie semnificativ la dezvoltarea medicinei aeronautice. A experimentat comportamentul aviatorilor atât la sol cât şi în timpul zborurilor. Studierea comportamentului piloţilor în timpul zborurilor a fost o premieră mondială, aspect recunoscut în cadrul Congresului Internaţional de Navigaţie Aeriană de la Paris, din 1921, de către Ch. Richet. Printre lucrările publicate se numără: ,,Omul zburător. Cercetări medico-aeronautice” (1921); ,,Tensiunea arterială la aviatori – Comunicare susţinută la Congresul Internaţional de Aeronautică desfăşurat la Bruxelles” (1925); ,,Contribuţii la studiul tensiunii arteriale la aviatori – Comunicare susţinută la Congresul Internaţional de Aeronautică desfăşurat la Roma” (1927).
(Sursa: Site-ul ,,enciclopediaromaniei.ro”, la https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Victor_Anastasiu);
– Prof. univ. Constantin Climescu, cazat la Vila Epitropiei ,,Sf. Spiridon” (1844-1926), născut la Bacău, care la dată publicării ziarului, îndeplinea funcția de epitrop al Casei Spitalelor ,,Sf. Spiridon” din Iași, ,,unul dintre cei mai energici, pricepuți și iubiți epitropi pe care i-a avut vreodată Casa `Sf. Spiridon`, după cum arată ziarul slănicean. Studii: Academia Mihăileană din Iaşi; Facultatea de Științe a Universității din Iași; École Normale Supérieure din Paris (studii de fizică și matematică); Sorbona (licență în matematici speciale, în 1870). La întoarcerea în țară este numit, pe 22 septembrie 1871, profesor la Catedra de Geometrie Analitică și Trigonometrie Sferică a Facultății de Științe de la Universitatea din Iași. Va funcționa în această poziție până la pensionare, la 1 aprilie 1909. A ocupat mai multe poziții administrative în cadrul Universității: decan al Facultății de Științe, rector pentru mai multe mandate (1901-1907). În paralel, între anii 1884-1898, a fost profesor la Școala normală superioară din Iași. În cei 38 de ani de activitate didactică a dat ţinutului Moldovei sute de profesori de matematică, care au predat utilizând manuale elaborate de magistrul lor. În 1883 a fondat, împreună cu matematicianul Nicolae Culianu, revista de popularizare științifică și cultură matematică „Recreații științifice”, în care a publicat numeroase articole. Revista a apărut, lunar, până în decembrie 1888. De asemeni, a fost și membru în colegiul de redacție al „Gazetei matematice”, în care a publicat articole de istorie a matematicii. În urma unei cercetări arhivistice, a descoperit la Iași un manuscris grecesc de aritmetică, datând de la începutul secolului al XIX-lea. În 1921 a publicat lucrarea „Un vechiu manuscript de matematică”. La 31 martie 1892, este ales membru corespondent al Academiei Române, fiind prima personalitate băcăuană cu titlu academic, precum şi ultimul ales al înaltului for ştiinţific pe parcursul secolului al XIX-lea.
A fost implicat şi în viaţa politică, fiind ales deputat în 1876 și senator în anii 1884, 1888, 1895 și 1901. Multe din propunerile sale votate în senat au rămas în vigoare până la cel De-Al II-lea Război Mondial. A îndeplinit şi funcția de primar al municipiului Iași, în anul 1921.
Lucrări publicate, selectiv: ,,Algebră, pentru usulu aspiraţiloru la Bacalaureaţii şi a eleviloru din Gimnasii şi Licee, prelucrată de Constantin Climescu, fost elevu a Scólei Normale superioare din Paris”; ,,Licenţiaţu în Ştiinţele Matematice şi Fizice, Profesor la Universitatea din Iassi”, Tip. Lucrătorilor Români Associaţi, 1872; ,,Curs de aritmetica raţionată, pentru uzul elevilor din şcolile secundare, de Constantin Climescu, Fost elev al Şcoalei Normale Superioare din Paris, Licenţiat în Ştiinţele Matematice şi Fizice de la Facultatea de Ştiinţi din Paris, Profesor la Facultatea de ştiinţi din Iaşi”, Bucuresci (Stab. Grafic I. V. Socecu), 1890; ,,Aritmetica raţionată, de Constantin Climescu. Membru corespondent al Academiei Române”, Ed. II corectată. Iaşi, Edit. şi tip. ,,H. Goldner” 1896; ,,Curs de ştiinţele matematice pentru şcolile secundare”; ,,Curs de geometrie analitică predat la Facultatea de Ştiinţi din Iaşi de Constantin Climescu, Profesor la Facultatea de Ştiinţi din Iaşi. Membru Corespondent al Academiei Române, Partea I. Secţiuni conice”, Iaşi (Tip. ,,H. Goldner”), 1898; ,,Geometria elementara pentru uzul elevilor din şcolile secundare şi candidaţilor la examenul de bacalaureat de Constantin Climescu”, Bucureşti (Stab. grafic I. V. Socecu), 1890; Idem, pentru elevii din şcolile secundare, Ed. II. Iaşi, Edit. Tipo-Litografiei ,,H. Goldner”, 1895.
(Sursa: Text adaptat și actualizat, site-ul Bibliotecii Județene ,,Costache Sturdza” din Bacău, la https://www.bjbacau.ro/2020/11/30/constantin-climescu/)
Foto 1: Radu D Rosetti: Site-ul ,,galeriaportretelor.ro”, la https://galeriaportretelor.ro/item/radu-d-rosetti/. Datare imagine: 1933, Fotograf / Artist:
Atelier / Editura: -, Sursa foto: Fototeca Muzeului Naționa de Istorie a României (MNIR), Deținător: MNIR
Foto 2: Radu D. Rosetti, poezia ,,Numai una”: Site-ul ,,Lumea Poeziilor Celebre”, la https://www.facebook.com/groups/LumeaPoeziilorCelebre/posts/3069303859917605/
Foto 3, 4, 5, 6, 7: Site-ul ,,Scala Boutique Hotel”, la https://scalaboutiquehotel.ro/ro/
Foto 8: Victor Anastasiu, site-ul revistei Forțelor Aeriene Române ,,Cer Senin”, la https://www.facebook.com/roafcersenin/photos/victor-anastasiu-un-medic-genial-devotat-meseriei-de-pilotmartie-1916-a-fost-bre/490637887798172/?_rdr
Foto 9: Constantin Climescu: Site-ul Wikipedia.ro, la https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Climescu#/media/Fi%C8%99ier:Constantin_Climescu1.jpg, preluare din volumul Gh. Platon, V. Cristian (red. coord.), ,,Istoria Universității din Iași”, Ed. ,,Junimea”, Iași, 1985, anexe.
Foto 10: Slănic-Moldova, imagini vechi, din colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău
Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU Iași), Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj (BCU Cluj) și ziarului ,,Deșteptarea”.
Sursa: BCU Iași, BCU Cluj
Foto Imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău. Grație domniei sale, o mare parte dintre fotografiile de epocă publicate în numerele acestei publicații se regăsesc și în episoadele prezentate, la care se adaugă și altele.
Mențiuni: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași și BCU Cluj. În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil; Adaptarea, adnotările și completările la toate numerele din colecția acestui unic și inedit ziar sunt menite să întregească și să lămurească multe informații și aspecte din viața cotidiană a stațiunii, ca și a personalităților vremii, care nu au fost în totalitate prezentate în paginile ziarului, tocmai pentru faptul că acestea erau cunoscute de lumea de atunci, în speță de cei din zona Moldovei, de unde veneau și cei mai mulți dintre vizitatorii stațiunii.
(Va urma)

Continuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului-Moldova” (din colecțiile Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași și Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj-Napoca), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare și a promovat-o în chip strălucit. În fapt, un jurnal al stațiunii Slănic-Moldova, care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”, așa cum a fost denumită stațiunea pentru prima dată, chiar de către acest ziar.
Serialul poate fi urmărit și pe site-ul Serviciului Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), www.turism-bacau.ro.
Mențiune: Întrucât ultimele șase numere care închid sezonul din 1916 nu au prea multe noutăți, iar o parte dintre articole au mai fost publicate și în episoadele anterioare (veți vedea și din ce cauză), pentru a nu deveni repetitiv, le voi prezenta rezumativ în două calupuri a câte trei episoade, adică în episodul de față, nr. 71 și în episodul nr. 72.
Cauza: Situația actuală a fost generată, foarte probabil, de faptul că, redactorul M. Miereanu se afla într-un permanent du-te vino între Slănic-Moldova și Iași, tot mai mult cu gândul la amenințările războiului, care se apropia tot mai mult de România, astfel că, la doar peste două luni avea să aibă loc prima ofensivă a Armatei Române în Campania anului 1916, din Primul Război Mondial.
Trebuie să fim realiști și să înțelegem că zvonurile cu privire la iminentul război, care s-au dovedit a fi adevărate, nu au mai oferit nimănui aceeași siguranță ca odinioară, același entuziasm debordant în a zice și a face. Locul lor a fost luat de îngrijorare și teamă, iar nori negri au început să apară la orizont…
De aici și preocuparea mai redusă și pe deplin întemeiată față de publicația slăniceană, care însă, își continuă apariția, din drag de Slănic și de cititorii săi…
În acest episod vor fi prezentate primele trei din ultimele șase numere pe anul 1916 ale ,,Curierului Slănicului-Moldova”, respectiv numerele: 2, 3 și 4, rezumativ.
Spre reamintire, numărul 1, din 21 iunie 1916 a fost prezentat în episodul nr. 70 al serialului, postat în 8. 10. 2024, la https://www.desteptarea.ro/chiar-daca-razboiul-bate-la-usa-iar-in-multe-statiuni-s-a-pus-lacatul-la-slanic-moldova-sezonul-1916-este-in-toi/
,,Curierul Slănicului-Moldova”, Nr. 2, Anul XIII, Marți, 28 iunie 1916
În articolul ,,Aniversare Scumpă” (adjectivul scumpă, aici cu sensul de dragă, adică ,,aniversare dragă”, n. a.), redactorul M. Miereanu ne amintește că s-au împlinit șase ani de la darea în folosință a două importante obiective pentru infrastructura stațiunii Slănic-Moldova, respectiv, noul stabiliment de inhalații (Inhalatorul) și șoseaua Târgu-Ocna – Slănic-Moldova, ambele inaugurate, cu mare fast, dar pe deplin meritat, la 27 iunie 1910:
,,În istoria Slănicului, ziua de 27 iunie a anului 1910 va aminti de solemnitatea, unică în felul ei, în stațiunile balneare românești, adică inaugurarea unui desăvârșit stabiliment de inhalații și a șoselei care leagă Tg. Ocna de Slănic. Aceste inaugurări înseamnă foarte mult pentru noi, fiind în același timp triumful progresului și al științei asupra obiceiurilor și deprinderilor uzate. Crearea unui nou stabiliment de inhalații, cu un sistem perfecționat de funcționare după modelele apusene cele mai desăvârșite a dat Slănicului, o valoare incalculabilă, făcându-l de un imens folos pentru sănătatea publică. De asemenea, construcția șoselei
Tg. Ocna – Slănic, înlesnind comunicarea cu această localitate unde se află și gara pentru mai toți care vin la Slănic-Moldova, a făcut din stațiunea noastră un punct accesibil tuturor vizitatorilor, care a scos-o din izolarea dăunătoare în care zăcea. Prin aceste două noi inaugurări, Slănicul a urcat două mari trepte pe scara celui mai înalt progres. `Curierul Slănicului`, care luptă întotdeauna pentru dezvoltarea și perfecționarea Băilor Slănic, a salutat cu entuziasm solemnitatea din anul 1910 și consideră azi, ca o mare datorie, a sărbători această aniversare” (evenimentul inaugural la care face referire acest articol a fost prezentat pe larg în episodul nr. 44 al serialului dedicat ziarului slănicean, publicat în 13 iunie 2023).
Pe lângă seria articolelor reluate (am explicat principala cauză în rândurile de mai sus), precum ,,S-a redeschis Slănicul”, ,,Un sfat pentru vizitatorii Slănicului”, ,,Slănicul de ieri și de azi” (semnat de Nicu Gane), mai avem o înștiințare a ziarului pentru oaspeții Slănicului, una actualizată și completată: ,,Se aduce la cunoștința publicului că: 1. Toți vizitatorii cărora li s-au eliberat bilete de liberă petrecere în Băile Slănic-Moldova, sunt obligați să se prezinte la Cancelaria Administrației din incinta hotelului ,,Cerbu”, pentru a li se viza biletele, atât pentru sosirea cât și pentru plecarea din băi; 2. Plimbările nu sunt îngăduite decât în Parcul băilor, până la punctele următoare: Cascada (punct de frontieră cu Austro-Ungaria, n. a.), Chioșcul de pe Muntele ,,Pufu, Chioșcul de pe Valea Dobrului, Fabrica de cherestea ,,Goetz”; Publicul este rugat a se conforma acestor prescripții, în interesul său, pentru a nu suferi consecințe. În caz contrar, contravenienții vor fi nevoiți să părăsească stațiunea”. Și dacă tot a venit vorba despre Fabrica de cherestea ,,Goetz”, iată câteva amănunte interesante despre prezența acesteia în stațiune, pe care le-am preluat din ediția a doua a cărții mele, ,,Povestea unui colț de rai”. Slănic-Moldova” (Onești, Editura ,,Magic Print”, 2013, p. 71):
,,În jurul anului 1900, Societatea `Goetz` a instalat la Slănic-Moldova o fabrică de cherestea în Poiana Cheșcheș (zona fostului Camping al stațiunii) și a început exploatarea masivă a pădurilor. `Cheșcheș` este un cuvânt derivat, care provine din limba maghiară, respectiv, `kecskés` (capre), de aici și Poiana Cheșcheș, adică Poiana Caprelor). În cei 21 de ani de funcționare a fabricii au fost defrișate fără rațiune, mai multe păduri din zona Slănicului. Cheresteaua era transportată de la fabrică în vagonete, pe o linie ferată îngustă, până la depozitul stațiunii de la Pârâul Petre. Localnicii au fost siliți să lucreze la cei care jefuiau pădurile țării, ca pălmași și cărăuși la prețuri de nimic, astfel că, în anul 1920, muncitorii de la Fabrica `Cheșcheș-Goetz`, în frunte cu Ion Butucaru, Dumitru Dumitriuc și alții, au înființat un sindicat și au cerut condiții mai bune de muncă. Revolta acestora a fost motivată de faptul că, pe lângă lefurile foarte mici, deseori aveau loc accidente de muncă, soldate cu morți și răniți. O altă fabrică de cherestea a fost construită pe locul unde își avea sediul întreprinderea forestieră a stațiunii și pentru care, o altă pădure a fost defrișată. O dată ce au terminat materia primă, proprietarii au dat foc fabricii, dar și-au recuperat pierderile din fondurile cu care aceasta era asigurată. Mai târziu, pe același loc s-a ridicat o altă fabrică de cherestea, după care a fost arendată, pe rând, de mai mulți exploatatori de lemn, până în anul 1948, când a fost naționalizată”.
,,Curierul Slănicului-Moldova”, Nr. 3, Anul XIII, Marți, 5 iulie 1916
Discreția și obolul, acestea trebuie să constituie cea mai importantă datorie a vizitatorilor Slănicului, se arată într-un îndemn publicat în prima pagină a acestui număr, în articolul ,,Datoria vizitatorilor Slănicului”, sub sloganul ,,Să fim discreți! Să dăm obolul nostru!”.
Abordarea este binevenită și necesară în condițiile istorice date de intrarea României în Primul Război Mondial: ,,E bine să insistăm și noi asupra datoriei pe care o au vizitatorii Slănicului în actualele împrejurări. În primul rând se impune prudență la vorbă, căci până și zidurile cele mai groase pot avea urechi. De aceea, e bine și absolut necesar să păstrăm tăcerea asupra celor ce presupunem că știm. Numai așa putem, din acest punct de vedere, să fim de folos țării, iar aceasta este o datorie sfântă. În al doilea rând, printr-o intuiție caracteristică sufletului omenesc, cu toții am înțeles că datoria noastră mai este și cea de a fi pătrunși de înaltele momente prin care trece țara, și să dăm, pe cât posibil, ajutorul nostru și sufletesc și material, copiilor, mamelor și femeilor celor care vor răspunde la chemarea Patriei!” Iar ideea este reluată într-un alt scurt articol, intitulat ,,Vilegiaturiștii și Războiul”, unul ceva mai explicit și fără menajamente pentru cei care încă sunt privilegiați de razele soarelui blând și de aerul curat al munților din stațiunile balneare: ,,Noi vilegiaturiștii suntem privilegiați. Pe când armata noastră e gata să apere interesele neamului, hotărâtă a-și vărsa sângele generos, noi stăm la adăpost de pericol și privațiuni, respirând în tihnă aerul răcoros al munților. Aceasta ne obligă la o datorie patriotică: trebuie să punem în mișcare inițiativa privată, în scopul de a strânge fonduri pentru Crucea Roșie. Și astfel, toate distracțiile obișnuite ale Slănicului să fie un prilej pentru atingerea acestui țel, desigur, cu largul concurs pentru această operă patriotică, al Administrației Băilor Slănic, de care nu ne îndoim nicio clipă”.
Ei, iată că mai aflăm și câteva noutăți la rubrica ,,Informații”, despre băile minerale calde (cu date tehnice de ultim moment), oficiul poștal al stațiunii, programul consultațiilor medicale: ,,La numeroasele întrebări ce ni se pun la redacție, răspundem că băile sulfuroase, clorurate și feruginoase din Slănic, dau rezultate admirabile în bolile aparatului genital, în reumatism, scrufuloză (afecțiune cronică de natură tuberculoasă caracterizată prin inflamarea ganglionilor limfatici cervicali, inghinali sau axilari, cf. ,,dexonline.ro”, n. a.) etc: băile sunt amplasate la parterul hotelului `Racoviță`, unde sunt în total 56 de cabine luxos mobilate, iar căzile de băi sunt din faianță (o cabină era dotată cu două căzi, astfel că intrau doar într-o tură 112 persoane, n. a.). Instalația de băi este tot așa de perfectă, ca și cele din stațiunile de seamă din Occident”; ,,Toți vizitatorii Slănicului sunt pe drept cuvânt încântați de modul în care funcționează în sezonul actual, serviciul poștal din localitate. O ordine perfectă domnește în întreaga activitate a acestui oficiu, datorită personalului abil și îndatoritor, care lucrează de dimineață până seara la poșta locală, pentru servirea publicului. Iată numele acestor funcționari merituoși: dl. Alexandru Negoescu, controlor de la Oficiul Poștal din Bârlad, însărcinat cu conducerea Oficiului Poștal din Slănic, familia Capeleanu, diriginții de poștă de la Spineni (Olt), dna Săvulescu și dra Maria Pană, de la Oficiul Poștal din Pitești; ,,Programul consultațiilor medicilor din Slănic este următorul: luni – vineri, între orele: 8.00 – 11.00 și 14.00 – 17.00. Iar echipa medicilor specialiști din acest sezon este formată din prof. dr. Constantin C. Pastia (medicul-șef al stațiunii, n. a.), prof. univ. dr. C. I. Parhon, prof. univ. dr. Ludovic Russ junior, prof. dr. D. Negulescu”, medici prezentați pe larg în episoadele anterioare ale serialului. În ultima pagină a ziarului, cea a reclamelor, am descoperit două nume importante ale acelor vremuri, care figurează ca noii proprietari și directori ai Cazinoului din Slănic-Moldova, sub numele de ,,Mauriciu Lazăr și Carniol”. Primul, adică Mauriciu Lazăr, era proprietarul unui mare magazin de mobilă din București, iar cel de-a doilea, Carniol, respectiv, Moise I. Carniol, fusese un mare gravor și modelator, care s-a stabilit în București, la 1854. El se semna ,,Carniol” (așa cum apare și în reclama Cazinoului); ,,M. Carniol”, ,,Carniol gravor”. Între 1893 – 1894 are sediul pe Calea Victoriei, nr. 51. (unul din cei trei gravori din București la acel moment). Fiul său, Mauriciu Carniol (1852 – 1945), a fost unul din cei mai prestigioși gravori români realizând numeroase medalii si decorații sub semnătura ,,M. Carniol Fiul”.
,,Curierul Slănicului-Moldova”, Nr. 4, Anul XIII, Marți, 12 iulie 1916
Conform motivației pe care am prezentat-o în preambulul acestui episod (de altfel, pe deplin justificată dacă ținem cont de situația țării aflată în prag de război), nici acest număr nu este lipsit de o serie de articole republicate, care au fost prezentate în episoadele anterioare, precum ,,Politica și Slănicul”, ,,Cu ce ne atrage la Slănicul-Moldovei?”, ,,Slănicul sau Sinaia?”, ,,Logodna dintre un frate și o soră”, ,,Slănicul medical”, sau ,,Flirtul la Slănic”.
Așadar nu le mai repet, ci trec la altele, precum cel intitulat ,,Stabilimentul de aer comprimat”, pentru că, așa cum am aflat noutăți în numărul trecut despre cabinele de băi calde din baza de tratament a hotelului ,,Racoviță”, avem alte noutăți despre cabinele de aer comprimat din Stabilimentul de inhalații al stațiunii (,,Inhalatorul”): ,,La întrebările ce ni se pun la redacție, răspundem că Stabilimentul de aer comprimat este pus sub vigilenta direcțiune a dlui prof. dr. Constantin C. Pastia și că este înzestrat cu o instalație dintre cele mai moderne din Europa. Cabinele de aer comprimat sunt identice cu cele din stațiunea germană Bad Reichenhall (care la vremea respectivă deținea ,,Inhalatorium”, cea mai mare instalaţie în aer liber din Alpi pentru terapia cu aerosoli salini, n. a.), la care însă s-au mai adaptat mașini speciale care reduc zgomotul produs de motoarele pentru compresoarele de aer din subsol, astfel că bolnavii nu sunt deranjați de trepidațiile acestora. Cabinele pneumatice sunt în număr de patru: una pentru douăsprezece persoane, alta pentru șase persoane și alte două cabine a câte două persoane. Se știe ce efect salutar are tratamentul cu aer comprimat în bolile plămânului, ca bronșita cronică, emfizemul pulmonar, astm și altele”.
Ziarul mai atrage atenția CFR-ului că ieșenii, care sunt printre cei mai numeroși vizitatori ai Slănicului, nu au nici la această dată atașat la acceleratul de seară, vagonul direct Iași – Târgu-Ocna, deși sezonul s-a deschis în stațiune încă din 15 mai: ,,Pe când între București – Târgu-Ocna circulă încă de la 1 iunie trei vagoane, dintre care un vagon cu paturi, unul de clasa a I-a și altul de clasa a II-a, numerosului public din Iași și din celelalte orașe ale Moldovei, care frecventează des această stațiune balneară, nu i s-a pus la dispoziție nici cel puțin un singur vagon mixt de clasa a I-a și clasa a II-a. Supunem cazul Direcției Generale a CFR-ului, cu rugămintea de a lua măsuri în consecință”. Și pentru că se apropia războiul, pe Lista vizitatorilor stațiunii (sosiți între 25 iunie – 2 iulie 1916) pot fi observați foarte mulți ofițeri ai Armatei Române, care știind cam ce îi așteaptă nu peste mult timp, s-au hotărât să nu piardă timpul și să mai petreacă la Slănic-Moldova câteva zile de relaxare, în vederea menținerii unui tonus fizic și psihic cât mai ridicat pentru ceea ce avea să urmeze… Printre aceștia, întâlnim mari nume de ofițeri superiori, dar și personalități ale culturii române:
Cazați la Hotel ,,Racoviță”:
– Vasile Urseanu (n. 9 ian.1848, București – d. 1926, București), personalitate marcantă a Marinei Române, primul comandant al bricului „Mircea”, participant la Războiul de Independenţă, general de brigadă (echivalat ulterior cu cel de contra-amiral) în 1900, iar după începerea celui de-Al Doilea Război Balcanic, înaintat la 10 mai 1913, la gradul de viceamiral și mobilizat pe lângă Marele Cartier General. A fost primul președinte al Societății Astronomice Române (1907) și fondator al Observatorului Astronomic Popular din București (1910), azi Observatorul Astronomic ,,Amiral Vasile Urseanu”.
– Constantin Costescu, (n. 5 ianuarie 1861 – d. 1945, București), unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial. După absolvirea școlii militare de ofițeri cu gradul de sublocotenent, Constantin Costescu a ocupat diferite poziții în cadrul unităților de artilerie sau în eșaloanele superioare ale armatei, cele mai importante fiind cele de comandant al Regimentului 2 Artilerie și Diviziei 6 Infanterie. Generalul C. Costescu a îndeplinit funcții de comandant de divizie în Campania militară a anului 1916. A căzut prizonier la germani, la 23 noiembrie 1916 (stil vechi), fiind militarul român cu cel mai mare grad, căzut prizonier pe perioada războiului.
– Gheorghe Florescu (n. 20 mai – d. 1955), general, comandant de regiment și brigadă de artilerie, de divizie și de armată. A fost un erudit, cunoscând limbile franceză, italiană și germană.
– Mircea Cancicov (n. 24 august 1884, Bacău – d. 25 decembrie 1959, Penitenciarul Râmnicu-Sărat), membru marcant al Partidului Național Liberal și deputat liberal în Parlamentul României, membru de onoare al Academiei Române, un strălucit avocat și de mai multe ori ministru de finanțe al României în mai multe guverne între anii 1936 – 1939. Absolvent al Universității din București (Facultatea de Drept) și al Universității ,,Sorbona” din Paris, Mircea Cancicov a fost și un reputat economist, care a reușit să ridice economia țării în 1938, an care este considerat și azi un etalon de dezvoltare. A mai fost profesor universitar la Catedra de Finanțe, din cadrul Facultății de Drept din București, ca și consilier municipal și un susținător activ al procesului de modernizare al Bacăului, contribuind la realizarea unor obiective importante: Parcul Central al orașului, clădirea Administrației Financiare (astăzi Poșta Centrală), clădirea Asigurărilor Sociale (în prezent Casa de Asigurări de Sănătate – ,,Policlinica veche”), amenajarea cartierului C.F.R., sprijinirea organizării Școlii Normale de Învățători și a Liceului de Fete (în prezent Colegiul Național ,,Vasile Alecsandri” din Bacău), ș. a. Mircea Cancicov s-a aflat printre ctitorii Bisericii Sf. Apostoli Petru și Pavel, din cartierul Vâlcele, orașul Târgu-Ocna.
Doar pentru ,,vina” de a fi fost membru al guvernului Antonescu, din ,,lotul de miniștri antonescieni, autorii aservirii României la carul imperialismului fascist german”, Mircea Cancicov a fost arestat la 5 octombrie 1946 și condamnat de către Curtea Supremă prin sentința nr. 1510/1948 la 20 de ani temniță grea pentru ,,crimă de război”. A trecut prin penitenciarele Văcărești, Aiud și Râmnicu-Sărat, unde a decedat în ziua de 25 decembrie 1959.În perioada detenției, TBC-ul i-a atacat 5 organe. A murit fără nici un ajutor medical. La 1 martie 2012, consilierii locali din Bacău au conferit post mortem titlul de ,,Cetățean de Onoare” și ,,Cheia municipiului Bacău”, fraților Mircea și Elena Cancicov. Parcul Central și Centrul de Afaceri și Expoziții din Bacău îi poartă astăzi numele.
– George Tutoveanu (pseudonimul lui Gheorghe Ionescu, n. 1872, Bârlad – d. 1957, Bârlad), pedagog și poet (a publicat și în acest ziar și a fost prezentat pe larg în episoadele anterioare), membru fondator al Societății Scriitorilor din România și al Societății Literare ,,Academia Bârlădeană”. În Bârlad, unde a lucrat în învățământ, din 1903 până la pensionare în 1933, a scos mai multe ziare și reviste: ,,Făt-Frumos” (1904), împreună cu Emil Gârleanu, ,,Florile dalbe” (1918), împreună cu Vasile Voiculescu și Tudor Pamfile, ,,Graiul nostru” (1925), publicația ,,Academiei Bârlădene”, ,,Scrisul nostru” (1925), ,,Moldova” (1931).
Cazați la Hotel ,,Cerbu”:
– Radu Rosetti (n. 14 septembrie 1853, Iași – d. 12 februarie 1926, București), politician, istoric, genealogist, scriitor român, moșier de Căiuți -Bacău (unde și-a petrecut copilăria), tatăl generalului Radu R. Rosetti. A avut o carieră politică scurtă, fiind prefect de Roman (1889) și Brăila (octombrie 1892), deputat în mai multe legislaturi (în aprilie 1891 a devenit deputat de Fălciu în Colegiul III), director general al închisorilor (1895), director al departamentului „Lucrări speciale și istorice” din Ministerul de Externe, membru în delegația pentru stabilirea frontierelor cu Ungaria. Bun povestitor, fin, ironic și cu umor a publicat studii de istorie, genealogie, istorie socială, comentarii politice și pagini de literatură în volume și în prestigioase publicații ale vremii. „Cu paloșul”, romanul său de debut, s-a bucurat de un mare succes de public, fiind premiat în 1906 de către Academia Română.
– Avram Steuerman-Rodion (1872-1918), cunoscut si doar ca Rodion, poet, scriitor, ziarist, sionist, jurnalist, medic si activist politic român. La începutul Primului Război Mondial, acesta scria zilnic pentru ziarul ,,Seara”, articole ce criticau alianța României cu Puterile Antantei. O dată cu intrarea României în război, Steuerman-Rodion a ajuns pe câmpul de luptă. S-a sinucis în timpul demobilizării, din cauza depresiei clinice. Rodion este considerat un contribuitor obscur al literaturii române, dar care supraviețuiește cultural deoarece a dat o voce poetică ideii de integrare a evreilor.
Cazați la diferite vile:
– Emanoil Socor (1881 – 1951), jurnalist, jurist (doctor în drept), om politic de stânga și militant antifascist. Socor a fost redactor șef al ziarelor ,,Adevărul” și ,,Dimineața”, precum și fondator al ziarelor ,,ABC” și ,,Zorile”. În după amiaza zilei de 30 decembrie 1930, un tânăr a încercat să-l asasineze, dar a supraviețuit. Emanoil Socor a fost tatăl compozitorului Matei Socor, respectiv bunicul profesorului universitar Vladimir Socol.
Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU Iași), Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj (BCU Cluj) și ziarului ,,Deșteptarea”.
Sursa: BCU Iași, BCU Cluj
Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău. Grație domniei sale, o mare parte dintre fotografiile de epocă publicate în numerele acestei publicații se regăsesc și în episoadele prezentate, la care se adaugă și altele.
Foto 1: Exploatarea lemnului la Fabrica de cherestea ,,Cheșcheș-Goetz” din Slănic-Moldova, la https://forum.lokomotiv.ro/threads/cff-kecsk%C3%A9s-sl%C4%83nic-moldova.14045/, postat de Cătălin, la 9 ianuarie 2017.
Foto 2: General Constantin Costescu: Autor necunoscut – Fotocopie (decupată) din cartea: ,,Istoricul campaniei militare din 1913”, de Corvin Petrescu, Tipografia ,,Jockey Club” str. ,,Ion C. Văcărescu”, București, 1914, conform Wipikedia, la https://commons.wikimedia.org/wiki/File:1913_-_General_Constantin_Costescu.jpg
Foto 3: Generalul Constantin Costescu in prizonierat in lagarul de la Straslund, Germania – 1918 Sursa – reproducere după o fotografie de epocă Restricţii – fără restricţii datorită vechimii, conform Wipikedia, la https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Costescu#/media/Fi%C8%99ier:1918_-_Generalul_Constantin_Costescu_in_prizonierat_in_lagarul_de_la_Straslund,_Germania.png
Foto 4: Viceamiralul Vasile Urseanu: Site-ul ,,R3media”, la https://r3media.ro/calendarul-zilei-9-ianuarie-la-nasterea-amiralului-vasile-urseanu-creatorul-observatorului-astronomic-din-bucuresti/
Foto 5: Mircea Cancicov: Site-ul ,,anticariat-unu.ro, la https://www.anticariat-unu.ro/ro/mircea-cancicov-1884-1959-ministru-in-guvernul-ion-antonescu-decedat-in-lagarul-ramnicu-sarat-fotografie-interbelica-p366100
Foto 6: Radu Rosetti: Site-ul ,,ziarullumina.ro, la https://ziarullumina.ro/galerie/radu-rosetti-amintiri-despre-o-epoca-in-schimbare-153223.html
Foto 7: George Tutoveanu: Site-ul ,,galeriaportretelor.ro”, la https://galeriaportretelor.ro/item/george-tutoveanu/, cu următoarele mențiuni: Datare imagine: prima jumătate a secolului al XX-lea; Fotograf / Artist: M. Pădurățeanu; Atelier / Editura: Editura Papetăriei „La Principele Nicolae”, București; Sursa foto: Fototeca: Muzeul Național de Istorie a României (MNIR); Deținător: MNIR
Foto 8: Emanoil Socor: Site-ul ,,galeriaportretelor.ro”, la https://galeriaportretelor.ro/item/emanoil-socor-2/, cu următoarele mențiuni: Datare imagine: secolul XX; Fotograf / Artist: N. Buzdugan, București; Atelier / Editura; Sursa foto: Fototeca MNIR; Deținător: MNIR
Foto 9: Avram Steuerman-Rodion, pagina de Facebook ,,Memorialul Ipotesti Centrul National de Studii `Mihai Eminescu`”, la https://www.facebook.com/permalink.php/?story_fbid=1046544043927612&id=100057160792143
Foto 10, veche: Stațiunea Slănic-Moldova, din colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău
Mențiuni: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași și BCU Cluj. În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil; Adaptarea, adnotările și completările la toate numerele din colecția acestui unic și inedit ziar sunt menite să întregească și să lămurească multe informații și aspecte din viața cotidiană a stațiunii, ca și a personalităților vremii, care nu au fost în totalitate prezentate în paginile ziarului, tocmai pentru faptul că acestea erau cunoscute de lumea de atunci, în speță de cei din zona Moldovei, de unde veneau și cei mai mulți dintre vizitatorii stațiunii.
(Va urma)