În orașul-stațiune Rimini (Italia), a avut loc, în perioada 9 – 11 octombrie, ,,TTG Travel Experience”, cel mai mare târg dedicat specialiștilor din industria turismului din Italia și unul dintre cele mai mari din lume.
Consiliul Județean Bacău (CJ), prin Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS) a participat pentru prima oară la un târg de turism de o asemenea anvergură, sub umbrela Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Tursimului (MEAT), la care s-au alăturat și alți 17 expozanți din țară.
Reprezentanții SPJPTCAS Bacău au avut ocazia să interacționeze cu o serie de importante agenții de turism, operatori de turism și alți profesioniști din industria de turism din Italia și din lume, într-un cadru exclusiv destinat segmentului ,,business to business” (B2B).
Astfel, în cadrul întâlnirilor pe care aceștia le-au avut cu reprezentanți ai unor agenții și operatori de turism din Italia și din alte țări ale lumii, a fost prezentată oferta turistică a județului Bacău, care a cuprins elementele esențiale promovării cât mai bune a destinațiilor sale turistice, de la posibilitățile de cazare, relaxare și agrement, până la cele de tratament balnear și de vizitare a obiectivelor turistice, prin organizarea unor excursii sau tururi ghidate.
Conform celor declarate de reprezentanții SPJPTCAS Bacău, majoritatea vizitatorilor au apreciat faptul că la Bacău există un aeroport care desfășoară curse regulate spre și dinspre Italia. De asemenea, aceștia au mai apreciat frumusețile naturale și castelele de pe Valea Trotușului, Salina de la Târgu-Ocna, stațiunea Slănic-Moldova, dar și multitudinea de mănăstiri și biserici vechi care se află în arealul turistic al județului Bacău.
,,În discuțiile pe care le-am mai purtat cu diverși agenți și operatori de turism din Italia și din alte țări, s-a pus un accent deosebit și pe modalitățile prin care grupurile de turiști pot ajunge și poposi la principalele obiective turistice, dar și în stațiunile balneoclimatice din județul nostru, iar colaborările pe care le-am demarat cu profesioniști din industria de profil sperăm să fie de bun augur pentru turismul băcăuan. Dorim să mai precizăm faptul că participarea noastră la un târg de turism de o asemenea importanță a fost o experiență nouă și benefică, pentru care trebuie să le mulțumim și reprezentanților MEAT, pentru buna colaborare care s-a consolidat în ultimii ani”, au mai spus reprezentanții SPJPTCAS Bacău.
Conform MEAT, piața italiană continuă să fie una dintre cele mai importante pentru România, situându-se pe locul al doilea în ceea ce privește numărul vizitatorilor străini care aleg țara noastră pentru petrecerea vacanțelor.

În orașul-stațiune Rimini (Italia), are loc, în perioada 9 – 11 octombrie, ,,TTG Travel Experience”, cel mai important târg de turism tip ,,business to business” (B2B) din Italia, dedicat promovării turismului global și comercializării ofertei turistice la nivel mondial.
Consiliul Județean Bacău (CJ), prin Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS) va participa la acest important târg de turism, alături de o delegație a Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Tursimului (MEAT), la care se vor alătura și alți 17 expozanți din țară, printre care: Agenția de Turism ,,Karpaten”, Asociația de Management al Destinației ,,Mamaia – Constanța”, Agenția de Turism ,,Călător spre fericire”, ,,Romania World Travel Group – Tour Operator”, Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Prahova (APDT Prahova), Asociația de Management al Destinației ,,Visit Timișoara”, ,,România For All – Tour Operator” etc.
,,Evenimentul, organizat la Rimini, reunește operatori de turism, agenții, companii aeriene, facilități de cazare și furnizori de servicii turistice din întreaga lume pentru a crea rețele, a schimba idei și a identifica tendințe și inovații în industria turismului. Astfel, pe întreaga durată a manifestării expoziționale, reprezentanții MEAT vor avea oportunitatea de a promova oferta turistică a României, în timp ce co-expozații vor putea încheia noi parteneriate și/sau le pot consolida pe cele deja existente”, se menționează pe site-ul MEAT.
Demn de menționat este și faptul că piața italiană reprezintă o prioritate pentru țara noastră, întrucât, Italia se află în topul primelor trei țări emițătoare de turiști pentru România, vizitatorii fiind tot mai atrași de cultura românească, de city break-uri, natură și, din ce în ce mai mult, de wellness, turismul activ și de aventură.
La ediția de anul trecut de la Rimini, au fost înregistrați peste 65.000 vizitatori și 2.700 de expozanți.

 

La sediul Muzeului Răzeșilor Găzari de pe Valea Tazlăului Sărat, sat Prăjești, comuna Măgirești – Bacău, va avea loc, duminică, 29 septembrie, cu începere de la ora 12.00, cea de-a IX-a aniversare a muzeului, în organizarea Primăriei Măgirești și Fundației Culturale ,,Urmașii Răzeșilor Găzari de pe Valea Tazlăului Sărat”, coordonator: ing. Câdă Ionică, primarul comunei Măgirești.
Din programul evenimentului: Prezentarea machetei unei sonde realizată de studenții Facultății de Arhitectură ,,G. M. Cantacuzino” din Iași, coordonați de dr. arh. Gabriel-Călin Corduban, unul dintre autorii proiectului acestui muzeu, alături de prof. univ. dr. ing. Irina Bliuc, ing. Vasile Bălțătescu și constructorul Mihail Nichita; Lansarea Volumului ,,Patimile după Manachia”, semnat de prof. univ. dr. Constantin Parascan, după care, autorul va participa la tardiționalul Dialog al Personalităților Culturii Române, cu Urmașii răzeșilor găzari de pe Valea Tazlăului Sărat.
Muzeul Răzeșilor Găzari din Prăjești este un muzeu unic în România și în lume, fondat la inițiativa Fundației culturale „Urmașii răzeșilor găzari de pe Valea Tazlăului Sărat”, coordonată de universitarul, scriitorul și muzeograful ieșean, Constantin Parascan, născut la Prăjești.
Construcția clădirii muzeului (finalizată și inaugurată în octombrie 2015), o bijuterie arhitectonică ce îmbină tradiționalul cu modernul, a fost posibilă datorită sprijinului voluntarilor și finanțărilor de la bugetul local, în timp ce profesorul Constantin Parascan a donat terenul, moștenit de la tatăl și bunicul său, pe care se afla o construcție abandonată de dinainte de 1989.
Muzeul include donații de obiecte originale: Minisecțiunea de arheologie și numismatică (cu urme ale culturii Cucuteni și monede din tezaure descoperite în zonă); Minisecțiunea de documente și acte administrative legate de activitatea de cărăușie a găzarilor; Minisecțiunea de etnografie, în care se regăsesc obiecte din gospodăria tradițională (bucătăria răzeșilor găzari), dar și legate de ocupațiile casnice ale femeilor (așa cum se poate observa în camera meșteșugurilor); Minisecțiunea de obiecte religioase, carte bisericească și o colecție de icoane pe lemn; Minisecțiunea de învățământ (manuale școlare de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul sec. XX, donate în special de familia Bibiri din Cernu).
Colecția muzeului este completată de o secțiune în aer liber, cu obiecte ce reflectă ocupațiile răzeșului găzar (dulgherit, fierărie, munci agricole, cărăușie) și chiar o căruță cu coviltir, cu care găzarii obișnuiau să umble în călătoriile lor prin Moldova, pentru a-și vinde păcura. Lângă această secțiune a fost reconstituită o instalație tradițională de extras păcură, o hecnă, cum i se spune în zonă.
În muzeu se mai găsesc documente și obiecte rare: planul desfacerii moșiilor Măgirești și Prăjești întocmit de ,,gheometrul satului” în 1856 (cel care se ocupa de cadastru) și care folosea ca unitate de măsură „palma domnească”; un antimis de la 1844, de la biserica din Valea Arini (Neamț), un splendid chivot miniatural pentru împărtășit soldații pe front.
În incinta muzeului sunt organizate periodic, manifestări cultural-educative și de valorificare a patrimoniului tradițional, dar și de omagiere a personalităților naționale și locale (precum cea intitulată ,,Dialog al Personalităților Culturii Române, cu Urmașii răzeșilor găzari de pe Valea Tazlăului Sărat”), prin recitaluri și spectacole, lansări de carte, expoziții de artă plastică, întâlniri cu scriitori, istorici, specialiști în conservare și restaurare, artiști plastici, muzicieni.
Printre oaspeții muzeului s-au numărat prof. univ. dr. Gheorghe Calcan, scriitorul și poetul Dumitru Vacariu (închis în temnițele comuniste timp de opt ani pentru poezia ,,Moldova însângerată”), IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, filosoful și eseistul Mihai Șora, criticul de film Irina Margareta-Nistor, actorii Florin Piersic (care a participat la inaugurarea muzeului), Dorel Vișan, Ileana Popovici, Doru Octavian Dumitru, Vasile Muraru, Valentina Fătu, Daniela Tănase, artista plastică Rodica-Anca Marinescu și mulți alții.

 

 

Continuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului-Moldova” (din colecțiile Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași și Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Balga” din Cluj-Napoca), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare și a promovat-o în chip strălucit. În fapt, un jurnal al stațiunii Slănic-Moldova, care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”, așa cum a fost denumită stațiunea pentru prima dată, chiar de către acest ziar.
În acest episod, ,,Curierul Slănicului-Moldova”, Nr. 7, Anul XII, Marți, 4 august 1915
Din sumarul acestui număr: este republicat un ultim reportaj al lui Nicolae Gane despre Slănic-Molodva, unde nu va mai reveni niciodată, întrucât avea să se stingă din viață peste opt luni și două săptămâni; îndrăgostiții Slănicului, ,,prinși în vraja aceleiași simțiri” și surprinși într-un eseu sentimental, completat cu o glumă despre cam ce înseamnă căsnicie de după atâta iubire; Vasile G. Morțun, printre binefăcătorii Slănicului, în tablourile ziarului; cum este organizat Serviciul Medical al Băilor Slănic-Moldova; paza ordinii și siguranței publice în stațiune și prețuri ,,simțitor reduse” la cazare; de la lume adunate și-napoi la lume date: Sultanul Roșu, unul dintre cei mai cruzi conducători ai Imperiului Otoman, iubea nespus animalele și avea 1.500 de pisici, pe lângă alte sute de animale; o super poantă (pentru acea vreme), din ciclul ,,Glumele Slănicului”.
Printre cele câteva articole republicate și în acest număr al ziarului și prezentate la vremea lor, precum ,,`Moldovenism` balnear”, ,,Chestiunea hotelurilor”, sau minunata poveste ,,Îndrăgostiții Slănicului”, a lui M. Miereanu, se numără și cel intitulat ,,Slănicul de ieri și de azi”, reportaj semnat de scriitorul, junimistul, omul politic și academicianul, Nicolae Gane, personalitate complexă a culturii și politicii românești, asiduu vizitator al Slănicului-Moldova. Să nu uităm că domnia-sa, a dăruit stațiunii mai multe scrieri, printre care, nuvela ,,Două zile la Slănic”, dar și una dintre cele mai remarcabile povestiri cu subiecte vânătorești, publicată în premieră în paginile acestui ziar și intitulată ,,Catrințaș” (,,Curierul Slănicului”, Nr. 9, Joi, 15 iulie 1904), numele unui aprig pristav (păzitor/supraveghetor) al pădurilor din stațiune și ai cărui urmași trăiesc și astăzi, ei fiind și singura familie cu acest nume de pe întreaga vale a Slănicului…
Revenind la reportajul mai sus menționat, acesta avea să fie și ultima apariție în paginile acestui ziar a unei scrieri semnată de Nicu Gane, întrucât acesta avea să se stingă din viață peste opt luni și două săptămâni, la 16 aprilie 1916. Am spus-o și atunci când articolul ,,Slănicul de ieri și de azi” a fost publicat în premieră, într-unul dintre numerele anterioare ale ziarului, că scriitorul a reușit să creeze un emoționant arc peste timp de la prima sa vizită la Slănic-Moldova, când avea treizeci de ani (în 1868, pe vremea când era procuror general pe lângă Curtea de Apel din Iași) și până la revenirea sa, după patruzeci de ani, în 1908…
Și, în continuare, voi reda câteva fraze din acest remember al lui N. Gane, deosebit de frumos și de evocator, întru trăirile trecutului și realitatea prezentului:
,,Slănicul, cel cu ape tămăduitoare, înfundat în adâncul munților, îmi apare acum ca o cucuoană gătită de duminică, sulemenită și cu pretenții de maniere elegante. Codrii, în care mă plimbam pe poteca cerbului, întretăiați acum de alei, parcă sunt pieptănați, anume aranjați, ca niște decoruri de teatru. Vilele răsar din verzișul arborilor, obraznice, cu acoperișuri meșteșugite, cu foișoare ornamentate, cu balcoane decorative, dându-ți impresia străinătății. Singură, o bisericuță veche, ca un cuib tainic de sihăstrie, uitat de mâna modernă distrugătoare, mai evocă amintirea Slănicului de odinioară. Căsuțele cele albe văruite, care înconjurau mai demult ca niște chilii de mănăstire, unde părinții și bunicii noștri duceau viața simplă și patriarhală, unde Costache Conachi și Costache Negri veneau în toate verile să imortalizeze Slănicul în versuri săpate în coaja brazilor, astăzi… vai!… sunt înlocuite cu hoteluri și restaurante pretențioase, cazinou cu săli de bal și de teatru, chioșcuri pentru muzici militare și jocuri de căișori etc. În aceste zidiri de paradă furnică o lume nenumărată, oameni străini unii de alții, adunați din toate ungherele țării și din toate straturile sociale; iar eu, cu cât mă văd între mai mulți, cu atât parcă sunt mai singur. Nu știu pentru ce, dar toată această spoială de civilizație, mi se pare o schilodire, o profanare a naturii. Acolo unde căprioarele și cerbii se hârjoneau liberi în imensitatea codrului, acolo unde nu eram deprins să aud din tinerețile mele altceva decât glasul frunzelor și păsărelelor, întrerupt din când în când de cântecul buciumului, care parcă era însuși graiul viu al muntelui, astăzi auzi, o Doamne, muzica Regimentului de Roșiori din Bârlad cântând `Traviata` și `La belle Hélène!… Ce-or fi zicând dihăniile sălbatice trezite din liniștea lor de aceste sunete, care zguduie ecourile așa de pocit? (…) Când ești departe de lume, rătăcit, uitat în mijlocul naturii virgine, dorești civilizație, perne moi, cafele cu coniacuri – și câte și mai câte. Când le ai, pe toate acestea, ca acum, regreți poetica sălbăticie a naturii cu asprele ei incomodități. Așa-i omul. (…) În cele din urmă, oricât aș regreta trecutul cel frumos din tinerețile mele, nu pot întoarce roata timpului îndărăt, așa că voi pleca în disperarea neputinței mele la Cazinou, unde o să comand `une omlette aux fines herbes` (omletă cu verdeață) și un `biftec garni` (friptură la grătar garnisită cu legume, orez etc). Mai zi că nu sunt un om care mă mângâi ușor de profanările civilizației! În saloanele de mâncare, la o masa vecină, stătea Nae Peruzescu, triumfător, dinaintea unei halbe de bere (fanfaronul cel lăudăros, descris – așa cum menționează ziarul – în chip minunat de N. Gane în nuvela ,,Două zile la Slănic, n. a.). Cum mă văzu, îmi zise cu un aer cunoscător: Ei, nenișorule, când oare voi vedea Slănicul ieșit din ruginita lui sălbăticie, ca să-l pot și eu asemui cu băile civilizate din străinătate? Se vede că în marea simfonie a lumii trebuie și astfel de note”. Același paseism, de care nu s-a descotorist niciodată, Nicolae Gane…
Întrucât și articolul lui M. Miereanu, intitulat ,,Îndrăgostiții Slănicului”, a mai fost publicat și prezentat în paginile ziarului, nu o să mai insist asupra lui, ci doar o să extrag și o să redau semnificația unei frumoase povești de dragoste, tocmai pentru a face legătura cu gluma care va urma, de unde se va putea observa că intensitatea iubirii între doi tineri îndrăgostiți, mai pălește pe parcursul căsniciei și că nu totul e atât de roz precum pare:
,,Pe un trunchi rostogolit de copac, învăluiți de cea mai dulce poezie și liniște, doi îndrăgostiți se alintă, se dezmiardă și blânda Julieta, cum stă așa și se adâncește în privirea dulcelui Romeo, sub coloritul acelui verde închis și umbră, îți dă ceva din aerul de sfințenie al unei icoane scumpe. Aceștia sunt fericiții Slănicului. Departe de zgomotul Cazinoului și de vălmășagul mulțimii care se perindă pe alei, departe de privirile indiscrete și de veselia prefăcută a lumii, stau aici, în acest colț de pădure, unde doar șoptitul pârâiașului și freamătul codrului ce se leagăne alene, nu aud altceva decât armonia dulce a sufletelor lor, prinsă în vraja aceleiași simțiri, plină de senin și de poezie. Îndrăgostiți fericiți, ce mai, mereu, ca la fiecare început”. Urmează acum și gluma, care ne arată cam ce se întâmplă după ce ,,îndrăgosteala” a trecut:
,,Dl Popescu: am invitat la masa pesntru diseară, pe amicul Ionescu.
Dna Popescu: Ai înebunit? Nu știi că mi-a plecat bucătăreasa, că puiuțul nostru drag are colici și că mama stă să sosească?
Dl Popescu: Tocmai de aceea l-am și invitat. Închipuiește-ți, imbecilul și-a pus în gând să se însoare!”
În semn de mulțumire și recunoștință, pe prima pagină a ziarului apar, periodic, fotografii ale celor care au contribuit la dezvoltarea stațiunii, grupate în tabloul ,,Binefăcătorii Slănicului”. În acest număr îl vedem pe Vasile G. Morțun, la acea dată ministru de Interne (prezentat într-unul dintre numerele anterioare), cel care, în calitate de ministru al Lucrărilor Publice între 1907-1910, așa cum se menționează în josul fotografiei, ,,a luat inițiativa și a dat fondurile necesare pentru construirea șoselei Tg.Ocna – Slănic-Moldova”, lucrare inaugurată la 27 iunie 1910, o dată cu noul stabiliment de inhalații și aer comprimat, numit ,,Inhalatorul”, instalație unică în țară la acea dată.
Iată că, avem în acest număr și noutăți despre Serviciul Medical al Slănicului-Moldova și anume: organizarea acestui serviciu, îngrijirile medicale și aplicațiile terapeutice, activitatea medicilor stațiunii, printre care, C. I. Parhon, Ludovic Russ junior și Constantin C. Pastia, acesta din urmă îndeplinind și funcția de director medical al stațiunii.
,,Anula acesta, Serviciul Medical al Băilor Slănic-Moldova a fost organizat în așa fel, încât să fie la înălțimea cerințelor moderne. Cu toată afluența exceptional de mare din acest sezon, vizitatorii cei suferinzi au putut găsi aici cele mai bune îngrijiri și cele mai complete aplicații terapeutice. Diferitele stabilimente medicale, desi unele erau într-o oarecare stare de inferioritate din cauza vechimii, totuși, noua conducere a făcut toate îmbunătățirile posibile, pentru a le pune în cea mai bună stare de funcționare, atât în cazul instalațiilor de hidroterapie, cât și în cel al inhalațiilor și aerului comprimat. (…) În condițiile acestea, credem că toată lumea trebuie să fie mulțumită, cu excepția micilor neajunsuri pricinuite de afluența neprevăzută de lume, neajunsuri, ce desigur se petrec în toate stațiunile balneare din lume și unde, în cele din urmă, vor fi satisfăcute nevoile miilor de vizitatori”, se arată în articolul ,,Serviciul Medical al Băilor Slănic-Moldova”.
Aflăm din cele mai recente informații difuzate în acest număr, că paza ordinii și siguranței publice în stațiune este asigurată de doi ofițeri noi, aceștia fiind detașați de prin țară, probabil pentru a nu cădea în ispite, dar și pentru experiența lor: comisar Haralamb Popescu (Slatina) și subcomisar Gheorghe Popp (Iași): ,,Trebuie să recunoaștem că ambii sunt funcționari vrednci și că prin munca neobosită pe care o depun, își îndeplinesc datoria cu mult succes”. Mai aflăm și că, prin bunăvoința proprietarului stațiunii, Alexandru Iliescu-Olt, începând din 10 august, prețurile la cazare și la tratament ,,au fost simțitor reduse”, ceea ce a și condus la următoarea concluzie: ,,Prin această măsură, dl Iliescu-Olt dă posibilitatea tuturor persoanelor, chiar și celor cu o situație materială mai modestă, să beneficieze de facilitățile și farmecul Slănicului. Inimoasa dispoziție a dlui Iliescu-Olt, vorbește de la sine”.
În articolul ,,Din viața capetelor încoronate: Sultanul roșu și animalele”, un admirator al fostului sultan, Ahmed al II-lea, a afirmat că nu a cunoscut un om mai blând decât acest sinistru personaj, supranumit și Sultanul Roșu, recunoscut pentru cruzimea manifestată în suprimarea unor revolte, ca și pentru deciziile luate în războaiele purtate, mai ales în Războiul Ruso-Turc din 1877-1878, la care a participat și România, în calitate de aliat. Acest fan declarat al sultanului a fost un veterinar austriac, pe nume Schaefer, care s-a ocupat vreme de optsprezece ani de paza și îngrijirea animalelor sălbatice și domestice, pe care sultanul le găzduia în splendidele grădini ale Palatului Yildiz din Istanbul. Amintirile sale legate de această perioadă au fost publicate în cotidianul american, ,,New York Herald”, ziar achiziționat în 1924, de către ,,New York Herald Tribune”, rivalul lui ,,The New York Times”. Veterinarul a declarat pentru gazeta americană că nu a putut să creadă că sultanul, care nutrea o dragoste nespusă pentru animale, putea să fie rău cu semenii săi. Iată ce mai aflăm din acest articol, conform celor prezentate de Schaefer: ,,În cuprinsul grădinilor imperiale se aflau adăpostiți tigri, lei , hiene, 40 de maimuțe, 200 de șerpi și mai bine de o mie de alte animale. Mai erau apoi vaci, tauri, cai, cămile de tot felul. Animalele favorite ale sultanului erau însă pisicile, în număr de 1.500, alese dintre speciile cele mai frumoase. Acestea, firește, se reproduceau foarte repede, dar sultanul nu îngăduia să fie omorât niciun pisoi. Micile animăluțe erau apoi dăruite celor sosiți în audiențe la palat și vai, acelora care nu păstrau aceste daruri imperiale. După câteva luni, sultanul întreba de pisoii dăruiți și cerea să i se arate pui de-ai lor, spre a vedea ce corcituri s-au mai produs. Mai avea monarhul turc și 200 de papagali, dintre care mulți știau să repete fragmente întregi din ,,Il Trovatore” (,,Trubadurul” lui Verdi), opera predilectă a desfătatului sultan”. Sultanul Roșu a a domnit între 1876-1909, fiind cel de-al 34-lea sultan și ultimul al Imperiului Otoman.
Am lăsat la final o super anecdotă din rubrica ,,Glumele Slănicului” și intitulată ,,Țarul și poetul”. Întrucât este atât de reușită, mai ales pentru acea vreme, o s-o redau integral, bineînțeles, cu adaptarea cuvenită: ,,Un mare poet rus, publicându-și versurile într–un nou volum, trimite un exemplar și țarului Alexandru al II-lea, un adevărat reformator și iubitor de cultură. Monarhul e încântat. Peste doar câteva zile, poetul primește în schimb un alt volum, trimis de țar. Răsfoindu-l, poetul fu uimit de marea valoare a cuprinsului. Într-adevăr, volumul era alcătuit numai din… bancnote de câte 1.000 de ruble! În surprinderea sa, trubadurul nu-și pierdu însă cumpătul și spiritualitatea. Cu întoarcerea curierului, el mulțumi generosului țar pentru prețiosul volum, căruia îi aduse la cunoștință și de o a doua ediție a volumului de poezii, respectiv, o ediție `revăzută și adăugită`. Mai ales, `adăugită`. Țarului îi plăcu această glumă și îi trimise poetului și o a doua ediție de… bancnote. Însă, în post-scriptum-ul scrisorii, îl făcu atent că aceasta este ediția… `definitivă`”.
Text adaptat, adnotat și completat de Romulus-Dan BUSNEA
Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU Iași), Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj (BCU Cluj) și cotidianului ,,Deșteptarea”.
Sursa: BCU Iași, BCU Cluj;
Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău. Grație domniei sale, o mare parte dintre fotografiile de epocă publicate în numerele acestei publicații se regăsesc și în episoadele prezentate, la care se adaugă și altele.
Foto 1: Nicolae Gane, Wikipedia, la https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Gane#/media/Fi%C8%99ier:Nicolae_Gane_-_Foto02.jpg
Foto 2: Vasile G. Morțun, captură de ecran din ,,Curierul Slănicului Moldova”, Nr. 7, Anul XII, Marți, 4 august 1915
Foto 3: Sultanul Roșu, la https://evenimentulistoric.ro/teribila-frica-a-sultanului-rosu-care-facut-constantinopolul-sa-intre-in-secolul-al-xx-lea-fara-curent-electric.html
Foto 4: Țarul Alexandru al II-lea, foto-copertă de pe site-ul librăriei ,,Humanitas”, la https://www.libhumanitas.ro/alexandru-al-ii-lea-tarul-reformator-henri-troyat-a264013.html
Foto 5, veche: stațiunea Slănic-Moldova, din colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău

În scopul promovării traseelor turistice montane și a zonelor cu potențial turistic din județul Bacău, Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), invită iubitorii de drumeții pe un nou traseu montan, de această data, în Munții Tarcău-Goșmanu.
În fapt, este vorba de o îmbinare a două trasee, parte integrantă din cele treisprezece noi trasee montane, amenajate, marcate și omologate de SPJPTCAS Bacău, în colaborare cu autoritățile locale ale comunei Asău, toate aflate pe raza teritorială a comunei, atât în Munții Tarcău-Goșmanu, cât și în Munții Ciucului.
Așadar, plecarea în această nouă drumeție se va face din centrul comunei Asău, pe traseul ,,Asău-Chinet-Platou Pini”, marcaj cruce roșie, urmând ca din poienițele Nogea și Curpăcel (un foarte frumos punct de belvedere spre Valea Trotușului), să se coboare pe traseul cu marcaj triunghi galben, spre centrul comunei Asău.
Punctul de întâlnire cu participanții va fi miercuri, 11 septembrie 2024, ora 9.00, în centrul comunei Asău. Aceste drumeții necesită condiție fizică generală bună, echipament adecvat (încălțăminte cu talpă aderentă, pelerină de ploaie, rucsac, apă și alimente etc).
În cazul în care vremea va fi neprielnică, va fi anunțată amânarea drumeției pentru o dată ulterioară.
Pentru înscrieri și informații suplimentare, persoana de contact este Olivian Darie, inspector de specialitate în cadrul SPJPTCAS Bacău, telefon: 0740 431 276.
Descrierea celor două trasee montane, din care face parte și drumeția mai sus menționată, o puteți găsi pe site-ul www.turism-bacau.ro, la: https://turism-bacau.ro/muntii-tarcau-gosmanu/

Continuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului-Moldova” (din colecțiile Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași și Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Balga” din Cluj-Napoca), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare și a promovat-o în chip strălucit. În fapt, un jurnal al stațiunii Slănic-Moldova, care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”, așa cum a fost denumită stațiunea pentru prima dată, chiar de către acest ziar.
În acest episod, ,,Curierul Slănicului-Moldova”, Nr. 6, Anul XII, Marți, 28 iulie 1915
Din sumarul acestui număr: cum arată Slănicul, în toiul sezonului; remember: ,,Curierul Slănicului”, la 12 ani de la reapariție; se anunță sosirea în stațiune a A S R Principele moștenitor Carol al României, sub cuvenita rezervă a unei știri neconfirmată oficial; povestea savuroasă a lui ,,Hamlet”, celebrul câine al scriitorului N. A. Bogdan, traducător al cunoscutei opere shakespeariene; la Slănic-Moldova, ,,dincolo de stele”.
,,În plin sezon”, ,,Toiul Slănicului” și ,,Slănicul în luna august”, sunt articole care redau atmosfera vie și plină de culoare a stațiunii în perioada estivală, însă ele au mai fost publicate și în alte numere ale ziarului. Este și motivul pentru care nu o să insist asupra lor, ci doar o să înlănțuiesc doar câteva fraze din toate acestea, care merită a fi redate oricând, asta și ca o apreciere față de strădaniile atât de constructive ale inițiatorului proiectului publicistic ,,Curierul Slănicului-Moldova”, fondatorul și redactorul acestuia, M. Miereanu.
Așadar: ,,Majoritatea stațiunilor balneare din țara noastră suferă de un rău capital, anume, lipsa de așa numita `viață`. O monotonie obsedantă, care uneori devine exasperantă, dau celor mai multe dintre stațiunile noastre balneare, aerul unor adevărate spitale. Nu tot așa e și cu Slănicul. El e frumos, e poetic, e grandios, e fermecător, e miraculos, e și vesel însă. În Slănic se trăiește, în Slănic intensitatea vieții ajunge la maximum posibil, dând sufletului acea hrană și împuternicirea forțelor lui slăbite. (…) Într-adevăr, în toiul arșițelor de vară, Slănicul-Moldovei capătă aspectul unui mare oraș european. Marile calități pe care le are această stațiune climaterică și balneară și extraordinara-i frumusețe cu care natura a împodobit Slănicul, i-a atras an de an, o tot mai mare afluență de lume venită din toate unghiurile țării. Observând imensa varietate a vizitatorilor aflați la Slănic-Moldova, acum, în toiul sezonului, s-ar putea trage concluzii interesante. Așa, în mulțimea generală, putem vedea figurând toate clasele sociale de la noi, fără a se nuanța acea distincție `de clasă`. Ceea ce înseamnă o calitate, nu numai a vizitatorilor europenizați ai stațiunii, dar însuși un avantaj al Slănicului din Moldova. Căci afluența acestora mărindu-se din ce în ce, implicit se introduc moravurile moderne, contribuind astfel indirect la educația publică, care mai cu seamă într-o stațiune de cură este de o deosebită importanță. La Slănic, moravurile publice sunt dintre cele mai alese, ceea ce face ca între toți vizitatorii să domnească o armonie perfectă. (…) La toate acestea ținem să mai adăugăm că, în luna august, clima din Slănicul-Moldovei este cu mult mai plăcută și mai temperată, astfel că, oaspeții care se vor aduna aici pentru a petrece a treia epocă a Slănicului (a treia lună a sezonului de vară, n. a.), vor putea sorbi cu mult nesaț și în mai mare tihnă, farmecele stațiunii noastre.
(…) `Curierul Slănicului`, care a desfășurat o activitate specială de 12 ani de zile de la reapariția sa, pentru a fi de folos stațiunii în care a apărut, mai are o dorință supremă: aceea de a convinge publicul din țară că sezonul Slănicului nu se poate încheia în luna august și că acest sezon trebuie să dureze până în cele mai târzii zile de toamnă. În această direcție, `Curierul Slănicului` va continua această luptă, care va fi cu atât mai ușoară, cu cât va avea de susținut un fapt real”.
M. Miereanu revine cu un alt articol publicat în numerele anterioare (,,Cum a fost creat `Curierul Slănicului`?”), pentru a aminti că s-au împlinit doisprezece ani de la reapariția ziarului, pe care l-a fondat și redactat, după un proiect inițiat tot de domnia-sa și sprijinit în totalitate de Atanasie Ath. Gheorghiu, avocat, deputat și fost epitrop al Casei Spitalelor ,,Sf. Spiridon” din Iași.
,,Un ziar care de 12 ani, cristalizează viața intensă a stațiunii noastre și care este o parte vie din imensa bogăție a Slănicului. El și-a creat o viață proprie. Și unica încercarea a unui ziar balnear, n-a dat greș! Și dacă azi nu mai poate contesta nimeni serviciile `Curierului`, găsim de-a noastră datorie a-i mulțumi dlui Atanasie Ath. Gheorghiu, fostul epitrop al Casei ,,Sf. Spiridon”, fără ajutorul căruia, desigur, încercarea noastră n-ar fi ajuns la rezultatul strălucit de astăzi…!”, scria cu mândrie, dar și cu o oarecare urmă de nostalgie, M. Miereanu.
Într-o știre strecurată în paginile ziarului, apare informația potrivit căreia, ,,în cursul lunii august, Slănicul-Moldovei va avea cinstea să fie vizitat de A S R Principele moștenitor Carol al României (nu împlinise încă 22 de ani, n. a.), care va fi însoțit de o numeroasă suită și va poposi aici câteva zile”. Astfel de știri primite de la București, care anunțau anumite vizite ale Familiei Regale a României la Slănic-Moldova, mai fuseseră date, dar nu s-au adeverit… Așa că, precum o gazetă care se respectă, `Curierul Slănicului` face următoarea mențiune la finalul știrii: ,,Neputând controla vericitatea acestei știri, noi o înregistrăm sub cuvenita rezervă”. Scurt, corect și la subiect, cum s-ar zice…
Ei, și am lăsat la urmă, superba, unica și probabil și cea mai scurtă poveste a unui câine celebru din Iașul de odinioară, numit ,,Hamlet”, al cărui stăpân era N. A. Bogdan, unul dintre scriitorii care au tradus această tragedie shakespeareană (,,Hamlet, Prințul Danemarcei”, 1887).
Întrucât povestea apare în pagina a doua, la rubrica ,,Lucruri din toată lumea”, în articolul ,,Inteligența animalelor”, era cât pe-aci să-mi scape din vedere, mai ales că am crezut că e o reluare a unui articol mai vechi, cu atât mai puțin să-mi dau seama din titlu, care nu spunea mai nimic. Dar autorului poveștii, ,,un cunoscut și simpatic intelectual al Iașului”, i-a venit ideea de a scrie despre ,,Hamlet”, după ce a citit articolul mai sus menționat, în ,,Curierul Slănicului-Moldova”, Nr. 2, de marți, 30 iunie 1915, pag.2.
Pentru frumusețea, ineditul și savoarea poveștii, este păcat să o răstălmăcesc, așa că iat-o, redată în premieră:
,,Hamlet este numele individului despre care voi face vorbire. El este un tip al Iașului, unde este mai cunoscut decât un ministru, având reputația necontestată de fruntaș al câinilor ieșeni. Se vede că mediul omenesc influențează și mentalitatea animalelor domestice. Deci, în Iașul renumit ca leagăn al inteligenței țării, s-a născut și Hamlet, în 1901, la 15 septembrie, în casa dlui N. A. Bogdan, cunoscutul autor al merituoaselor lucrări monografice ale Iașului, și unul dintre primii traducători ai tragediei shakespeariene, `Hamlet, Prințul Danemarcei`. De aici și numele de Hamlet pe care i l-a dat dl Bogdan, acestui exemplar ales al rasei mândre de câini Pudel. Hamlet este un frecventator regulat al clubului politic al stăpânului său, unde se prezintă foarte regulat și precis, în fiecare zi, la ora 5 p. m. La ora 12 din zi se prezintă cu rigurozitate ceferistă la Berăria `Luther`, unde stăpânu-său ia dejunul, iar la ora 8 seara, în același loc, pentru a plescăi supeul oferit cu generozitate. (Mențiune: În 1913 Berăria ,,Elisse” din Iași a fost preluată de germanul Erhardt Luther și astfel devine Berăria ,,Luther”. Proprietarul, care adusese cu el rețeta berii din Germania, a câștigat, doar după câțiva ani de la inaugurare, titlul de furnizor al Curții Regale. Acesta a renovat localul cu ajutorul celebrului arhitect italian Scolari care realizase și planurile Universității ,,Al. Ioan Cuza”. (Sursa: Site-ul ,,Turist în Orașul Iași”, la https://turistiniasi.blogspot.com/2019/04/piata-unirii-din-iasi.html).
Când nu-și găsește stăpânul, Hamlet cere mâncare de la chelneri, cu un mod de adresare și o voce autoritară, iar dacă nu e satisfăcut de rezultat, se adresează cu același gest proprietarului berăriei, cu atâta insistență și insinuare (aici cu sensul de strecurare pe nesimțite, n. a.), încât este întotdeauna satisfăcut. Când stăpânu-său lipsește din oraș mai mult timp, de exemplu, vara, pe la Slănic, Hamlet este abonat la Noak, cârnățarul select; acolo el primește dejunul și supeul copios, compus din restul meselor cele mai delicioase: un fel de `tutti frutti` (aici cu sensul de amestec, n. a.), deși, câteodată, îl mai trage pe sfoară pe cârnățar. De altfel, Hamlet nu se poate pierde în Iași, unde are numai prieteni care îl ospătează, bașca uneori chiar doarme pe la ei, sau prin mahala, unde are relații mai intime… Apa, căci spirtoase sau vin nu bea, o ia de la bărbier, cu care este în relații foarte amicale. Când stăpânu-său îi ordonă să rămână acasă, ascultă de obicei ordinul, fiindcă înțelege bine cuvintele `rămâi acasă astăzi`. Uneori, îl învinge însă, simțul de libertate, deoarece el este de principiul/stilul boem, iar atunci se furișează de acasă și-l așteaptă până se întoarce, urmându-l pe tăcute. Zic pe tăcute, întrucât Hamlet e cam guraliv și scandalagiu, mai ales cu birjarii, fiind un adversar convins și neastâmpărat contra biciului și cnutului, ca un germanofil turbat. Hamlet are și un simț de demnitate destul de dezvoltat. Nu iartă niciodată și nimănui vreun atentat la oasele din meniul lui și doar nu rar întâlnești între oameni, indivizi neumani, sau mai bine zis, necanini. În schimb, Hamlet îi iubește pe copii și le iubește și pe cuconițe, cărora le manifestă o specială simpatie”.
Și pentru că tot am l-am amintit pe istoricul și scriitorul N. A. Bogdan (prezentat în numerele anterioare ale ziarului), el a fost cel care, aflându-se în vilegiatură la Slănic-Moldova, în 1885, a insistat și a reușit în cele din urmă să-i convingă pe cei doi buni prieteni și companioni ai săi, scriitorul, Ion Creangă (al cărui elev a fost) și profesorul și academicianul, A. C. Cuza, să se fotografieze cu toții, într-una dintre rarele fotografii pe care Ion Creangă avea să le fi realizat vreodată. Amintirea, alături de alte momente petrecute la Slănic-Moldova cu cei doi, a fost consemnată în volumul ,,Povești și bazaconii din Moldova” (București, 1923), iar ferotipia, de care pomeneşte N. A. Bogdan în această lucrare, rămâne în istoria ilustrată a personalităţilor literaturii române drept una ce nu dezminte deloc jovialitatea specifică lui Creangă: „Într-una din zile, venind un fotograf care poza pe tinichea – fotografie aşa-zisă americană – invitai de mai multe ori pe Creangă să-şi scoată poza. Dar mai tot deauna îmi răspundea: Decât să dau un frăncuşor ca să mă vad lat pe tinichea, mai bine cumpăr cu el un coşuleţ de brânză sau de păstrăvi şi mi-a prii mai bine decât tinicheaua… Într-o zi însă, aflându-se şi cu dl. A. C. Cuza, îl hotărâi să ne pozăm tustrei în grupă; ne aşezarăm într-un tufiş de lângă sala de cură, Creangă stând în picioare, îndărăt şi noi pe o bancă, eu la stânga, Cuza la dreapta lui”. Conform Casei de Licitații ,,Historic” (https://historic.ro/ion-creanga-n-a-bogdan-a-c-cuza-fotografie-de-cabinet-ate.html), fotografia în cauză a fost adjudecată cu suma de 3.250 de euro, adică vreo 16.175,00 lei, la cursul zilei de astăzi…
Iar spre o mai dulce trecere la următorul număr al ziarului, un poet deseori prezent în paginile ziarului, bârlădeanul George Tutoveanu (un poet cunoscut al epocii și prezentat anterior în episodul nr. 15), îi mai încântă pe iubitorii de rarisime imagini, cu alte două strofe ale unei noi poezii: ,,Când stăm vrăjiți alături, / Și-n largul zării cad / Noiane de văpăi / Pe culmile de brad; / Și tu mă-nlănțui aprig / În noaptea de mister / Atunci sunt clipe-n care / N-am loc destul sub cer” (poezia ,,Dincolo de stele”).
Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU Iași), Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj (BCU Cluj) și cotidianului ,,Deșteptarea”.
Sursa: BCU Iași, BCU Cluj;
Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău. Grație domniei sale, o mare parte dintre fotografiile de epocă publicate în numerele acestei publicații se regăsesc și în episoadele prezentate, la care se adaugă și altele.
Foto 1, 2: Atanasie At. Gheorghiu, site-ul ,,Galeria Portretelor”, la
https://galeriaportretelor.ro/item/atanasie-ath-gheorghiu/, sursa: G.D. Nicolescu, Parlamentul român. 1866-1901, București, Socec, 1903. Deținător: MNIR (Muzeul Național de Istorie a României; captură foto din Albumul Corpului Avocaților din România, la https://digitizare.biblioteca.ct.ro/wp-content/uploads/2020/06/Albumul-Corpului-Avoca%C8%9Bilor-din-Romania-1911.pdf, p.108
Foto 3: N. A. Bogdan, site-ul ,,Wikipedia.ro”, la https://ro.wikipedia.org/wiki/N._A._Bogdan
Foto 4: Ion Creangă, N. A. Bogdan și A. C. Cuza, la Slănic-Moldova, site-ul ,,Casa de Licitații Historic”, la https://historic.ro/ion-creanga-n-a-bogdan-a-c-cuza-fotografie-de-cabinet-ate.html
Foto 5: Coperta cărții ,,Povești și bazaconii din Moldova”, site-ul digital al BCU Iași, la https://dspace.bcu-iasi.ro/handle/123456789/55187?show=full
Foto 6, 7: Berăria ,,Luther”, în Piața ,,Unirii” din Iași, Site-ul ,,Turist în Orașul Iași”, la https://turistiniasi.blogspot.com/2019/04/piata-unirii-din-iasi.html
Foto 8: Poetul George Tutoveanu, Site-ul ,,Istorie Veche”, la https://istorieveche.ro/2022/11/01/exponatul-lunii-la-muzeul-vasile-parvan-din-barlad-manuscrise-george-tutoveanu/#google_vignette
Foto 9: Slănic-Moldova, din colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău
Mențiuni: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași și BCU Cluj. În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil; adaptarea, adnotările și completările la toate numerele din colecția acestui unic și inedit ziar sunt menite să întregească și să lămurească multe informații și aspecte din viața cotidiană a stațiunii, ca și a personalităților vremii, care nu au fost în totalitate prezentate în paginile ziarului, tocmai pentru faptul că acestea erau cunoscute de lumea de atunci, în speță de cei din zona Moldovei, de unde veneau și cei mai mulți dintre vizitatorii stațiunii.
(Va urma)

 

 

Continuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului-Moldova” (din colecțiile Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași și Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Balga” din Cluj-Napoca), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare și a promovat-o în chip strălucit. În fapt, un jurnal al stațiunii Slănic-Moldova, care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”, așa cum a fost denumită stațiunea pentru prima dată, chiar de către acest ziar.
În acest episod, ,,Curierul Slănicului-Moldova”, Nr. 5, Anul XII, Marți, 21 iulie 1915.
Din sumarul acestui număr: spre o eră de progres a națiunii române, a stațiunilor românești, a Slănicului-Moldova; cum se desfășura programul unei zile de vilegiatură la Slănic-Moldova, în sezonul din 1915; un adevărat serviciu făcut nu doar vizitatorilor Slănicului, ci și urmașilor: prezentarea primei bibliografii a stațiunii, cu lucrările și studiile științifice care s-au realizat aici, până la data publicării acestui material, adică 1915; se înființează ,,Registrul de reclamațiuni” al stațiunii; alte personalități aflate pe lista vizitatorilor din sezonul 1915.
După o susținută campanie a presei românești, implicit și a ziarului ,,Curierul Slănicului-Moldova”, se pare că asistăm la un reviriment în domeniul turismului românesc, afirmație susținută de creșterea semnificativă a numărului de vilegiaturiști care se îndreaptă tot mai mult către stațiunile românești, decât spre cele din străinătate, fapt îmbucurător pentru progresul societății românești. ,,A fost un timp când ziarele românești, de la un capăt la altul al țării, fără deosebire de credință politică, au dat alarma, bine întemeiată de altfel, că povestea românească este una de succes doar dacă încurajează și aduce mereu către progres, numai și numai activitatea și bogația străină. Acest mare `adevăr`, datorat fie campaniei presei noastre, fie sentimentului public început a se deștepta, a trecut astăzi în domeniul banalității, pentru că, zi de zi, an de an, dovezile ce răsar sub ochii noștri ne arată că banul românesc a părăsit calea rătăcită, apucând pe cea sănătoasă și binefăcătoare economiei noastre naționale. Comerțul, industriile, ca și stațiunile noastre balneare, găsesc azi în consumatorul roman un sprijin puternic, ceea ce ne face să sperăm în realizarea progresului mult așteptat în toate ramurile economiei naționale. Industriile se nasc și se dezvoltă ca prin farmec, stașiunile noastre balneare înfloresc ca prin magie, ceea ce denotă netemeinicia acuzărilor din trecut. Și oamenii de știință, prin cercetările lor continue și amănunțite au contribuit în mod hotărâtor a dovedi și celor necredincioși, că România posedă atâtea daruri ale naturii, menite a satisface atât progresul unui popor, cât și exigențele fiecărui om”. Și ca exemplu este dat Slănicul-Moldovei, o stațiune care atrage și farmecă vizitatorii, nu doar prin frumusețea și efectele sale curative deosebit de benefice pentru sănătate, ci și prin dotările sale: ,,Băi minerale feruginoase și alcaline, instalate după toate cerințele moderne, stabilimente de hidroterapie și de inhalații cu aerosoli, înzestrate cu toate cele necesare pentru o cură sistemică și și științifică, hoteluri confortabile în stare să satisfacă cele mai capricioase gusturi, parcuri și alei de promenadă – tablou de frumusețe și model de curățenie -, teatru, baluri, excursii, multă muzică și petreceri, în fine, tot ce poate contribui ca ajutor la frumusețea și binefacerile naturii sunt puse prodig (cu generozitate, n. a.) la dispoziția vizitatorilor. Și uite așa, ,,vilegiaturiștii Slănicului, încurajând băile noastre, pe lângă că se îngrijesc de propria sănătate, dau dovada celui mai conștiincios patriotism, îndreptând banul românesc spre ridicarea avuției românești” (spicuirile sunt din articolul ,,Către progres”).
La rubrica ,,Crâmpeie din viața Slănicului”, în articolul ,,24 de ore la Slănic”, M. Miereanu, ne înfățișează un ,,proces-verbal al activităților zilnice” pe care le desfășoară vizitatorii stațiunii, articol prezentat și în alte ediții ale ziarului, acum actualizat și completat cu câteva noi informații. Am să reiau totuși fragmente din acest minunat tablou al unei zile din sezonul balnear 1915, pentru unicitatea și modul de readactare:
,,De la 6 dimineața nu mai doarme nimeni. Lumea se îmbracă în pripă și-n răcoarea dimineții pornește la izvoare. La Izvorul Nr. 3 afluența e mai mare. Aici cântă muzica până la 8 dimineața, timp în care, cuconițe, domni tineri și mai în vârstă, sorb din paharele groase, încet, ca dintr-un nectar delicios, apa sulfurată a izvorului. O plimbare de o jumătate de ceas prin umbra pădurii și toți revin în centru. E ora cafelei cu lapte, care prin legea contrastului, pare la Slănic, de 10 ori mai bună ca în altă parte. De la ora 8 încep și băile la Stabilimentul de hidroterapie. Fiecare își are ora și minuta fixate de mai înainte, iar întârziere nu încape”. După care, o altă plimbare de jumătate de ceas și nici nu știi când s-a făcut de ora 11, ora poștei și a gazetelor: ,,Când trăsura de poștă întârzie, nerăbdarea devine febrilă. În sfârșit, iată ziarele. O adevărată devastare se petrece prin jurul chioșcului de ziare. Numele ziarului – mai întotdeauna -`Universul`, cu vreo corespondență locală, trece într-o clipă din gură în gură și orice s-ar spune într-însa, publicul o citește cu nesaț. Asortat fiecare cu câte două-trei gazete, reintră în parc, unde muzica iarăși cântă, apoi face vreo două mici tururi prin fața băncilor garnisite de toalete schimbate, după care se îndreaptă spre restaurante. În timpul dejunului, cei doi factori poștali ai Slănicului, trec din masă în masă și găsesc pentru fiecare câte ceva. După masă, peste tot, ceva mai liniște, căci între oerele 1 și 3 p. m., viața nu se vede mai nicăieri, afară de salonul de sus al Cazinoului, unde profesioniști în ale jocurilor de cărți, învârtesc entuziaști, câte un poker sau o mică panțarolă (joc de cărți care se joacă în trei personae, n. a.), pe mize destul de bunicele, lucru care se întâmplă pe la aceeași oră prin hoteluri și uneori, și grațioaselor cucoane, pe mize mult mai delicate…”
La ora 4 reîncepe cura izvoarelor, când Izvorul Nr. 1 este asediat. Unul sau două pahare, după prescripția medicului, și hai la deal, prin umbra pădurii, la `Trei Fagi`, agreabilă poieniță, sau mai sus, la Cascada, unde Slănicul se prăvălește zgomotos, unde a atâta liniște și atâta răcoare! Pe lângă drum, bănci misterioase îmbie cu umbra lor voluptoasă, iar la Cascada, mesele curate te poftesc la consumații bune și ieftine. Și iată iar ora mesei. Muzica, neobosita muzică militară, te delectează în continuare. Se face seară. Luminile electrice se aprind, iar Cazinoul e o feerie. După masă, o mică plimbare de digestie și lumea se împarte în trei: o parte rămâne pe terasă, la cofetărie, alta intră la drăguțul teatru din mijlocul Cazinoului, iar alții se amuză pierzând sau câștigând la căișori, până când oboseala zilei le aduce aminte că a doua zi, la ora 6, vrând-nevrând, trebuie să fie la izvoare…”
Și iată, în premieră, apare publicată în acest număr al ziarului, ,,Bibliografia Băilor Slănic-Moldova”, care cuprinde studiile științifice despre efectele curative ale izvoarelor minerale, ca și ale altor facori naturali de cură din stațiune, pe care le-au realizat cunoscute personalități ale medicinei, farmaciei și chimiei românești, după cum urmează:
Dr. Ludovic Steege, ,,Apele minerale de la Slănic în Moldova. În privirea analogiilor cu ape minerale streine și a lucrărei terapeutice – ,,Les eaux minérales de Slanik en Moldavie: sous le raport de leurs analogies avec les eaux minérales étrangères et de leur action thérapeutique”, 37 pag., Tipografia ,,Institutul Albinei”, Iaşi, 1854, iar mai apoi, ediția a II-a a acestei lucrări, publicată la Tipografia ,,Adolf Bermann”, Iași, 1856;
Dr. Anastasie Fătu (fondatorul primei Grădini Botanice din țară şi autorul primului tratat botanic românesc), ,,Descrierea şi întrebuinţarea apei simple şi apelor minerale din Moldova”, Iaşi 1851, 200 pagini, după care, ediția a II-a a lucrării, apărută tot la Iași, în 1874 (637 pag.!);
Dr. Samuel Konya, „Cercetări și analize asupra apelor minerale de la Slănic”, 1881 (în limba română la Iași și în limba germană la Viena), care mai apare în respectiva bibliografie cu ,,Apele de la Slănic. Critica recentelor analise chimice asupra izvoarelor minerale No. I și No. III de la Slănic (Moldova)”, Tipo-Litografia ,,H. Goldner”, Iași, 1895, dar și cu alte două studii: ,,Băile de la Slănic – Conferințe făcute la Societatea Medicilor din Iași, 1885 și ,,Băile de la Slănic – Conferințe făcute la Societatea Medicilor din Iași, 1887;
Dr. Constantin D. Aronovici, ,,Raportul Băilor de la Slănic” (1881, 42 de pagini), lucrare ce conținea notițe prețioase în privința schimbărilor meteorologice, culese pe timpul băilor timp de mai mulți ani, analiza Izvorului Nr. 1 (analizele noi ale celorlalte izvoare fiind atunci încă în lucrare), descrierea efectelor terapeutice ale tuturor izvoarelor, observații din practica domniei sale etc;
Dr. Constantin Codrescu, ,,Tratatul despre apele de la Slănic”, apărută la Bârlad în 1889, în nu mai puțin de 399 de pagini, deși domeniul său era cel al igienei!;
Dr. Alexandru Şaabner-Tuduri (considerat și ,,părintele” balneologiei românești), ,,Apele minerale şi staţiunile climaterice din România” (Tipografia Curţii Regale, ,,F. Gőöbl Fii”), București, 1900, 430 p., apoi, ediția a II-a a lucării, în 1906 și dr. Șaabner-Tuduri, dr. Botescu și dr. Burghele, ,,Stațiunile balneare și climaterice din județul Bacău. Excursiunea medicilor cu ocazia Congresului al XV-lea”, București, 1912;
Dr. Gheorghe Băltăceanu, ,,Apele minerale de la Slănic-Moldova și acțiunea lor asupra secrețiilor gastrice și biliare”, 1912, lucrare premiată cu medalia de aur, distincție ce i-a fost acordată de Facultatea de Medicină din București;
Dr. Anibal Teohari, ,,Acţiunea apei de Slănic (Moldova) asupra secreţiei stomacale”, lucrare realizată în anul 1910 şi premiată de Academia Română.
Mai apar menționați în bibliografia mai sus-amintită: medicii Ludovic Russ senior și Ludovic Russ junior (ambii, medici inspectori la Slănic-Moldova), despre care am mai scris în episoadele anterioare; matematicianul băcăuan, Constantin Climescu, cu ,,Impresii culese din Slănic” și publicate în ,,Gazeta de Bacău”, în 1872; scriitorul și omul politic, Nicolae Gane, cu o serie de nuvele, printre care unele în premieră, precum ,,Catrințaș”; ziaristul ieșean, M. Miereanu, cu al său ziar ,,Curierul Slănicului-Moldova”, pe care l-a fondat și redactat, ca și cu ,,O vară la Slănicul-Moldovei (Note și impresii)”, Iași, 1906.
Și încă o premieră, de data aceasta, una la nivelul administrației stațiunii, care prin persoana avocatului C. L. Naumescu (inspector general al stațiunii, director al Băncii Comerțului din București și vicepreședinte al Uniunii Avocaților din România), dispune înființarea primului ,,Registru de reclamațiuni”: ,,Orice plângeri din partea unor vizitatori vor fi adresate la Cancelaria administrației băilor (Hotel `Cerbu`). Reclamațiile vor fi cercetate, și imediat ce vor fi găsite întemeiate, administrația băilor va proceda cu toată energia, pentru a satisface publicul vizitator”.
Printre personalitățile care au poposit în acest sezon la Slănic-Moldova și s-au cazat în perioada 1 – 12 iulie, i-am remarcat pe, subinspectorul general de poliție, Tacit Cămărășecu (la Hotel ,,Cerbu”) și Mathilda Luchian, fostă Rădoi(u), verișoara pictorului, Ștefan Luchian (la Hotel ,,Puf”).
Dar să revenim la primul oaspete, dl subinspector general de poliţie, Tacit Cămărăşescu, care după presiunile și stresul suportate în timpul ocupației rusești în Bucovina, de la începutul anului 1915, când a trebuit să intervină în favoarea refugiaților bucovineni, a simțit din plin nevoia de a se reface la Slănic-Moldova, motiv pentru care îl găsim cazat aici, în plin sezon estival, împreună cu familia. Pentru a avea o imagine de ansamblu asupra situației din Bucovina și de a-l surprinde în acțiune pe Tacit Cămărășescu, care a sprijinit eforturile populației de a părăsi Bucovina și de a se refugia din calea ocupației rusești, iată un scurt remember:
Pe 14 iunie 1914, Arhiducele Franz Ferdinand, moştenitorul coroanei Austro-Ungariei, era asasinat la Sarajevo. Peste o lună de zile, guvernul austro-ungar a declarat război Serbiei; apoi, în decurs de două săptămâni, Marile Puteri şi-au declarat război una alteia. Și așa începea Primul Război Mondial… Spre deosebire de Vechiul Regat, care a intrat în război doar în 1916, populaţia din Transilvania, Bucovina şi Basarabia a susţinut povara frontului încă de la începutul conflictului. Indiferent că vorbim de frontul extern sau intern, anii Primului Război Mondial au fost ani de mare restrişte şi privaţiuni, de refugiu, de nelinişte şi durere şi, nu în ultimul rând, de mari pierderi. Cea mai afectată a fost societatea civilă, care a pierdut uman şi material valori ce nu puteau fi cuantificate şi căreia războiul i-a schimbat atitudini şi comportamente, i-a zădărnicit idealuri şi visuri. Evenimente de tristă memorie s-au perindat și în Bucovina, când furia Primului Război Mondial şi-a deplasat aci toate grozăviile, pe care a avut să le sufere biata populaţie românească. Două invaziuni a avut de suportat Bucovina. De două ori, această ţară a gustat stăpânirea rusească, într-un interval relativ scurt. Și nu o dată a răsunat în ţară ecoul deznădăjduirii populaţiei româneşti din Bucovina, pe timpul ocupaţiunii ruseşti. Străduinţele ruşilor de a mai invada încă o dată ţărişoara mult încercată a deşteptat teama ţăranilor că vremea de groază se va putea reîntoarce şi, împinşi de această teamă neliniştitoare, s-au decis la un pas care va rămâne istoric: au cerut guvernului român permisiunea de a trece, în masă, peste frontiera României, spre a se pune la adăpostul procedeelor ruseşti. O delegaţiune de ţărani români s-a prezentat la Burdujeni şi a predat o petiţiune, în numele multor sute de ţărani. Această petiţiune este oglinda jalei unui popor întreg. Iar una dintre aceste etape a fost la 26 ianuarie 1915, la Botoşani. Aici, din ordinul superiorilor, întreaga populaţie a fost primită cu bunăvoinţă iar autorităţile, în frunte cu subinspectorul general de poliție, Tacit Cămărăşescu, poliţistul Aurel Ghenea, comisarul special Zdrafcu, căpitanul Topor, şeful jandarmilor din Botoşani, şi-au dat toată osteneala ca refugiaţii bucovineni să fie adăpostiţi şi, făcând apel la populaţia din Burdujeni, să vină fiecare cu ce va putea să le ofere. Toţi refugiaţii au fost chemaţi la poliţie, unde li s-a comunicat ordinul ca, până la orele 6 seara, să părăsească oraşul, urmând să plece, prin Palanca, în Austria, așa cum prezenta și presa vremii (ziarul ,,Adevărul”, nr. 10000).
Sursa: site-ul ,,www. dragusanul.ro”, la https://dragusanul.ro/category/1914-1918-bucovina-si-suferintele-ei/.
Cât despre cel de-al doilea important vizitator al stațiunii, Mathilda Luchian, verișoara celebrului pictor Ștefan Luchian, se spune că era o persoană bine cunoscută în înalta societate a Bucureștilor de la începutul secolului trecut, despre care au circulat multe povești în legătură cu relația pe care ar fi avut-o cu pictorul Ștefan Luchian. Cert este că, Mathilda Rădoi, apare adesea în portretele pictate de Luchian, iar spiritul epocii a fost imortalizat în vila pictată, pe care aceasta a deținut-o în București și care a fost construită special la cererea sa, într-o vreme în care puține femei dețineau proprietăți.
Vila ,,Mathilda”, căci așa a rămas numele edificiului, a fost primul proiect de decorare murală a marelui Luchian, singurul de o asemenea amploare care a supraviețuit până în zilele noastre.
Arhitectul Vilei ,,Mathilda” (din str. Oțetari) este Nicolae C. Mihăescu (1863-1934), cu studii la Paris (1888-1892), fiind elevul profesorului Julien Gaudet. A fost profesor la Școală de Arhitectură din București (1898-1934) și a proiectat, printre altele, Palatul Funcționarilor Publici din Piața Victoriei (1899-1900), Casa Școalelor și Casa Bisericii între anii 1908-1911 (astăzi sediul Ministerului Educației și Învățământului din str. ,,General Henri Berthelot”). De asemenea, puțini știu că Mihăescu a proiectat Biserica ,,Boteanu” între anii 1908-1911, Casa ,,Mița Biciclista” din strada ,,Biserica Amzei”, și a restaurat mai multe monumente religioase, cum sunt Mănăstirile Văratec, Agapia, Neamț, Hurezi și Căldărușani. Pentru decorația Vilei ,,Mathilda”, construită în stil ecletic, cu elemente neo-românești, arhitectul Alexandru Clavel a colaborat cu pictorul Ștefan Luchian, ei fiind buni prieteni și cu N. Mihăescu. Spațiile interioare sunt în concordanță cu profesia liberală a lui Ioan Rădoi: el avea un birou la parter, cu acces direct de la intrare, și salonul și sala de masă erau retrase spre curte. La subsol se aflau sufrageria de vară, bucătăria, spălătoria, cămara, camera de servitori, pivnițele de vin și de lemne și spațiu pentru flori. Camerele sunt bogat decorate, tavanele pictate, iar vitraliile s-au păstrat de-a lungul timpului: există chiar o cameră în stil oriental iar în salon două panouri sunt pictate de Luchian. Începută încă din primele zile ale lunii martie 1897, construcția vilei a fost finalizată la sfârșitul verii aceluiași an, după cum este marcat pe pardoseala nișei din sufragerie. Dar se pare că Mathilda nu a apucat să se bucure prea mult de casă, căci un an mai târziu a divorțat, poate și pentru faptul că, potrivit legendelor urbane, Mathilda Rădoi ar fi pierdut casa la poker, ceea ce nu poate fi exclus, dar poate și pentru că-l iubea mai mult pe vărul său, Luchian. Atracția Matildei pentru jocuri de noroc a rămas imprimată în decorația casei, în colțurile de sus ale picturilor fiind înfățișate câteva dintre pasiunile sale: badminton, vioara, vinul și cărțile de joc. Mai apoi, este posibil ca Mathilda să se fi mutat cu mama ei în apropiere, pe str. Italiană nr. 21 (o altă vilă pictată de Luchian). În perioada următoare a închiriat casa domnului Băicoianu și apoi ministrului Bădărău. Vila fusese ipotecată la Creditul Funciar Urban, iar în aprilie 1920 a fost vândută generalului Arthur Văitoianu, unul dintre înfăptuitorii României Mari, erou în Primul Război Mondial. Începând din anul 2006, Vila Matilda a intrat în proprietatea Fundației ,,România de Mâine” – Universitatea ,,Spiru Haret”, care a pus-o la dispoziția studenților facultăților de profil, a Institutului Central de Cercetare Științifică și a postului de televiziune ,,TVH”, pentru organizarea de evenimente culturale, artistice, spectacole, precum și pentru realizarea de emisiuni de folclor și muzică clasică. Se pare însă, că din 2021, Vila ,,Mathilda” a fost scoasă la vânzare…
Sursa: ,,Casele familiei Luchian și arhitecții lor”, de Oana Marinache, pagina de Facebook #Aiciastat, la https://www.facebook.com/aiciastat/posts/aiciastat-generalul-arthur-v%C4%83itoianu-%C3%AEncep%C3%A2nd-cu-1920-%C3%AEn-vila-matilda-pictat%C4%83-de/2750087015243581/; articolul ,,A opta minune a lumii e în casa asta din București, iar casa e de vânzare. Cu tot cu splendorile pictate de Luchian din dragoste pentru Mathilda”, de Antoaneta Dohotariu, site-ul ,,b365.ro”, 19 mai 2021, la https://b365.ro/a-opta-minune-a-lume-e-in-casa-asta-din-bucuresti-iar-casa-e-de-vanzare-cu-tot-cu-splendorile-pictate-de-luchian-din-dragoste-pentru-mathilda-418249/
La final, ziarul nu uită să menționeze sărbătoarea hramului de Sfântul Ilie, din 20 iulie, când se împlinesc 114 ani de la descoperirea primului izvor mineral, de către serdarul Mihalache Spiridon.
Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU Iași), Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj (BCU Cluj) și cotidianului ,,Deșteptarea”.
Sursa: BCU Iași, BCU Cluj;
Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău. Grație domniei sale, o mare parte dintre fotografiile de epocă publicate în numerele acestei publicații se regăsesc și în episoadele prezentate, la care se adaugă și altele.
Foto 1: Copertă lucrare dr. Ludovic Steege: Colecții Speciale, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași, Din colecția de carte rară. Biblioteca Steege, la https://www.facebook.com/SpecialCollectionsBCU/posts/din-colec%C8%9Bia-de-carte-rar%C4%83-biblioteca-steegeludovic-steege-1813-1872-medic-publi/1020942212020665/
Foto 2: Copertă lucrare dr. Șaabner-Tuduri: Site-ul ,,Okazii.ro”, la https://www.okazii.ro/saabner-tuduri-apele-minerale-si-statiunile-climaterice-din-romania-a225719234
Foto 3: Prof. dr. Anibal Teohari: Pagina de Facebook a Federației ,,Sanitas” din România, la https://www.facebook.com/FederatiaSanitasRomania/posts/campania-100-de-personalit%C4%83%C8%9Bi-ale-lumii-medicale-rom%C3%A2ne%C8%99tiast%C4%83zi-episodul-49dr-a/1821450574617751/
Foto 4, 5, 6, 7: Vila ,,Mathilda” din București: site-ul ,,b365.ro”, 19 mai 2021, la https://b365.ro/a-opta-minune-a-lume-e-in-casa-asta-din-bucuresti-iar-casa-e-de-vanzare-cu-tot-cu-splendorile-pictate-de-luchian-din-dragoste-pentru-mathilda-418249/
Foto: 8: Portretul dnei Mathilda Luchian, realizat de Ștefan Luchian și aflat în Vila ,,Mathilda”: https://b365.ro/a-opta-minune-a-lume-e-in-casa-asta-din-bucuresti-iar-casa-e-de-vanzare-cu-tot-cu-splendorile-pictate-de-luchian-din-dragoste-pentru-mathilda-418249/
Foto 9: Slănic-Moldova-Cazinoul și Parcul Terasă: Din colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău
Mențiuni: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași și BCU Cluj. În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil; adaptarea, adnotările și completările la toate numerele din colecția acestui unic și inedit ziar sunt menite să întregească și să lămurească multe informații și aspecte din viața cotidiană a stațiunii, ca și a personalităților vremii, care nu au fost în totalitate prezentate în paginile ziarului, tocmai pentru faptul că acestea erau cunoscute de lumea de atunci, în speță de cei din zona Moldovei, de unde veneau și cei mai mulți dintre vizitatorii stațiunii.
(Va urma)