O nouă invitație la drumeție în zona montană a județului Bacău Material realizat de Romulus-Dan Busnea și Olivian Darie

Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), invită pasionații de drumeții pe un alt traseu montan, recent amenajat, marcat și omologat.
Este vorba despre unul dintre cele treisprezece noi trasee montane, toate aflate pe raza teritorială a comunei Asău, atât în Munții Tarcău-Goșmanu, cât și în Munții Ciucului.
De data aceasta, este vorba despre un traseu mai dificil (din Munții Tarcău-Goșmanu), care pleacă din incinta Mănăstirii Stirigoi (comuna Zemeș), marcat cu bandă galbenă, cu o lungime de aproximativ 29,5 km, ce străbate culmile munților și ajunge la sosire, în centrul comunei Asău. Timpul de parcurs este de 9-10 ore, altitudinea maximă de 1.197 m, traseul fiind accesibil în toate anotimpurile. De asemenea, acesta este pretabil a fi folosit și cu bicicleta de tip MTB (Mountain Bike).
Principalele atracții sunt comuna Asău, Culmea Runcu Stânelor, Mănăstirea Stirigoi.
,,La întâlnirea munţilor Neamţului cu cei ai Bacăului, la o altitudine de peste 1.250 de metri, într-un loc în care petrolul e mai uşor de găsit decât apa, fiinţează un loc al lui Dumnezeu. După planta otrăvitoare ce creşte doar aici, numită stirigoaie, localnicii au numit şi mănăstirea – Stirigoi. Aşa a fost cunoscută încă de la începuturi. Se vorbeşte despre această aşezare din secolul al XIX-lea, dar acest loc a fost o adevărată vatră sihăstrească din timpuri pe care nici istoria nu şi le mai aminteşte. Afirmaţia este întărită de existenţa, până astăzi, a trei chilii călugăreşti săpate în munte”, se arată pe site-ul ,,doxologia.ro”, în articolul ,,Mănăstirea dintre sonde – Înălţarea Domnului, Stirigoi”, autor Nicolae Pintilie.
Drumețiile în acești munți necesită condiție fizică generală bună, traseul fiind unul dificil datorită lungimii lui, echipament adecvat (încălțăminte cu talpă aderentă, pelerină de ploaie, rucsac, apă și alimente etc).
Punctul de întâlnire pentru intrarea în traseu va fi în centrul comunei Asău, miercuri, 19 iunie 2024, ora 8.00.
Locurile sunt limitate, iar cei ce se înscriu trebuie să aibă experiența montană necesară.
Pentru informații suplimentare și programare, persoana de contact va fi Olivian Darie – inspector de specialitate în cadrul SPJPTCAS Bacău.
Informații tehnice despre toate cele douăzeci și două de trasee din zona montană a județului Bacău, pot fi accesate pe site-ul SPJPTCAS Bacău www.turism-bacau.ro, la https://turism-bacau.ro/muntii-tarcau-gosmanu/, https://turism-bacau.ro/muntii-ciucului/, https://turism-bacau.ro/trasee-montane/.
De asemenea, acestea se regăsesc și pe pagina de Facebook a SPJPTCAS Bacău, la https://www.facebook.com/turismbacau2016, cât și pe aplicația Visit Bacău.

 

Ziarul ,,Curierul Slănicului-Moldova” (63): Slănic-Moldova, 1915: Cazinoul Regal își așteaptă vizitatorii cu oferte dintre cele mai atractive! Material adaptat, adnotat și completat de Romulus-Dan Busnea

Continuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului-Moldova” (din colecțiile Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași și Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Balga” din Cluj-Napoca), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare și a promovat-o în chip strălucit. În fapt, un jurnal al stațiunii Slănic-Moldova, care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”, așa cum a fost denumită stațiunea pentru prima dată, chiar de către acest ziar.
În acest episod, ,,Curierul Slănicului-Moldova”, Nr. 2, Anul XII, Vineri, 30 iunie 1915.
Din sumarul acestui număr: reputația Slănicului-Moldova văzută prin ochii unui savant german; o poveste tragică în reportajul Curierului; o întâmplare autentică publicată într-o nouă nuvelă; oferte atractive ale Cazinoului Regal din Slănic-Moldova; este semnalată reapariția ,,Curierului Slănicului-Moldova” în presa ieșeană, dar și cum a fost primit acesta în noul sezon; revin ,,bandele de lăutari” în stațiune; o altă personalitate a vieții artistice printre vizitatorii Slănicului; câteva date statistice interesante ale României în raport cu alte țări.
Cel de-al doilea număr al ziarului, prezintă pe prima pagină, un editorial reluat de M. Miereanu, despre frumusețile și binefacerile Slănicului, ,,ieri un colț tainic și necunoscut de nimeni aproape, astăzi, localitatea de predilecție a unui odihnitor repaus, cu mari speranțe de revenire a celor ce sunt mistuiți de chinurile doborâtoare ale bolilor; iar fiecare clipă ce trece, desăvârșește frumusețea lui fascinantă”. Și tot domnia-sa vorbește despre faima dobândită de izvoarele minerale și peisajele Slănicului, care a trecut demult și peste hotare. Și pentru a-și întări spusele, M. Miereanu are o întâlnire în centrul stațiunii cu un german originar din Leipzig, profesorul universitar Eduard Schubner, care aflat prin România, a ținut chiar și pentru o zi să viziteze Slănicul-Moldovei, de care auzise, dar acum, văzându-l cu ochii săi, a rămas plăcut surprins și bucuros că nu a renunțat să îl viziteze: ,,Sunt priveliști încântătoare și ape incomparabile la Slănic-Moldova, care ar face fală oricărui stat. România poate să fie mândră de acest giuvaier, de care trebuie să se îngrijească, ca de o superbă și specială podoabă”, a declarat savantul german ziarului slănicean. Și aici, M. Miereanu prinde iar momentul de a puncta răul obicei al românilor de a-și căuta alinarea suferințelor în străinătate, când același lucru pot să-l facă și în țărișoara lor, în aceleași condiții și la prețuri chiar mai accesibile: ,,Sigur că mai sunt persoane în România, care nu pot, sau mai bine zis nu vor să înțeleagă ceea ce a înțeles profesorul german, sau alți străini care au vizitat Slănicul. Obiceiul rău, însă `a la mode`, îi face pe cei mai mulți să meargă în străinătate, îndurând drumuri ucigătoare, zadarnice, ca și cheltuieli exorbitante, pentru a găsi locuri și ape tămăduitoare, care însă, în multe dintre cazuri, sunt de o valoare îndoielnică. Credem că totuși a cam sosit timpul să ne folosim de apele noastre minerale, înălțând Slănicul la rangul ce i se cuvine!” Când cineva are o astfel de atitudine verticală, plină de patriotism, jos pălăria!
,,O viață de dureri” este reportajul din acest număr al ziarului, care vorbește despre un cetățean din București, sosit în urmă cu doi ani la Slănic, pentru a se trata de boala de nervi pricinuită de un incendiu care i-a mistuit magazinul și casele. Bietul om, nici nu apucă să se instaleze la hotel, căci primi o telegramă prin care era înștiințat să se prezinte de urgență acasă, cauza fiind moartea subită a soției! Și uite-așa, boala lui a progresat tot mai mult, iar după o internare într-un ospiciu din București, bolnavul revine ameliorat, cu recomandarea de a reveni la Slănic, pentru o nouă cură de hidroterapie asociată și cu alte proceduri. Așa că, în ziua de 4 iunie, cu ajutorul financiar al comunității, acesta fu condus la gară de unicul său fiu. Dar fatalitatea nu l-a ocolit, căci pe când se afla în acceleratul de București, care se deplasa cu mare viteză în plină noapte, comerciantul bucureștean a căzut dintr-un vagon, zdrobindu-și craniul, iar ,,moartea i-a fost fulgerătoare”, după cum titrau mai toate ziarele, la rubrica ,,Fapt divers”… O poveste reală, cutremurătoare…
Și pentru ca atmosfera sumbră să nu-și piardă intensitatea, în paginile ziarului este publicată și o nuvelă cu accente de umor negru (prezentată ca o întâmplare autentică), intitulată cum altfel, decât ,,Mort!…”, care te mai și ține în suspans până la finalul ei…
Zice-se că în urma unei crunte oboseli, cauzată de o excursie făcută pe ploaie, autorul, care se semnează cu pseudonimul ,,Lambac”, răcit și ,,apucat de niște friguri puternice”, căzu la pat, într-o stare care îl apropia mai mult de moarte, decât de viață: ,,Eram suferind de câteva zile și răul progresa tot mai mult. Slăbisem îngrozitor și mi se părea că viața mă părăsește încetul cu încetul. Corpul mi se răcea și, cu toate sforțările ce le făceam, puterile mă părăseau. În starea aceasta m-am simțit târât într-un vârtej luminos, în fundul căruia se zăreau fantome înspăimântătoare, în timp ce, zgomotele și șuierăturile unei vijelii îngrozitoare îmi răsunau în urechi. Mă sileam să mă reîntorc la viață, dar totul era în zadar: energia mi se redusese cu totul, molipsit fiind de o boală moleșitoare, mai presus de voința mea… Căzui într-o amorțire completă. Nu mai simțeam și nu mai înțelegeam nimic”. Cu toate acestea, cu timpul, simțurile îi reveniră, dar omul nostru nu putea nici să se miște și nici să vorbească. Doar putea oarecum auzi, mai ales atunci când doctorul le spuse cu tristețe membrilor familiei: ,,S-a sfârșit”. Și astfel trecu prin toate etapele pregătirilor de înmormântare, până la momentul coborârii sale în mormânt:
,,Ajuns la groapă…, aud galsul unui prieten care rostea câteva cuvinte de adio, apoi simt cum sunt legănat pe deasupra gropii ce avea să mă înghită pentru vecie… Și, pe când mă coborau încet în mormânt, disting zgomotul ce-l făcea coșciugul meu lovindu-se de pereții gropii… Încă o ultimă veșnică pomenire rostită de preot, printre plânsetele și bocetele familiei și-apoi… aud niște bubuituri teribile, al căror zgomot se micșora puțin câte puțin, întocmai ca și detunăturile depărtate ale tunetului. Erau bulgării de pământ ce cădeau greoi, aruncați de gropari deasupra coșciugului meu. Totul era deci, sfârșit… Atunci, fac o ultimă sforțare disperată și reușesc să scot un țipăt. Mă deștept: visasem!…” Pare într-adevăr, un coșmar crunt, dar au fost și cazuri reale de persoane care s-au trezit din morți în timp ce erau transportate la groapă…
În privința divertismentului, principalul punct de atracție al stațiunii îl reprezintă, fără îndoială, Cazinoul Regal, recent renovat și cu o nouă direcțiune, despre care am amintit în episodul trecut. Oferta cazinoului este una tentantă și atractivă: Salon de dans (cu permanenta sa Lecție de tango), Sala de lectură, Sala de jocuri, Sala de spectacole (cu orchestră proprie), Restaurant și Cofetărie. ,,Organizat după toate cerințele igienico-sanitare, restaurantul Cazinoului Regal, cu o bucătărie excelentă și un serviciu model, oferă zilnic specialități culinare dintre cele mai diverse. Mare depozit de vinuri, românești și străine și cofetărie pe terasa Cazinoului, cu prăjituri și dulciuri proaspete în fiecare zi”, se arată în anunțul publicat în ziar.
Ca în fiecare sezon, apariția ziarului este primită cu multă căldură de vilegiaturiști: ,,Și în anul acesta, ca și în anii trecuți, publicul cititor a făcut o entuziastă primire ziarului `Curierul Slănicului-Moldova`. Numărul prim al ziarului nostru, deși a apărut în peste 10.000 de exemplare, a putut să satisfacă numai în parte, nenumăratele cereri care ne-au sosit din toate colțurile țării. La rândul ei, presa națională a salutat cu multă bunăvoință reapariția noastră. Aprecieri dintre cele mai calde la adresa noastră au fost publicate în principalele cotidiene, inclusiv în cele din Capitală, în frunte cu `Universul`. De asemenea, aprecieri măgulitoare pentru publicația noastră am găsit și în distinsele ziare ieșene, precum `Opinia`, `Evenimentul`, sau `Mișcarea`, cărora le transmitem inimoasele noastre mulțumiri”. Iar în continuare, în articolul ,,Reapariția noastră și ziarele”, sunt spicuite câteva dintre aceste aprecieri: ,,Ziarul oficios liberal `Mișcarea`, ne anunță astfel reapariția: `Primim la redacție primul număr din ziarul Curierul Slănicului-Moldova, redactat de confratele nostru, dl M. Miereanu, redactor-coerspondent al ziarului bucureștean Universul. Ca și în anii trecuți, ziarul Curierul Slănicului se prezintă în excelente condiții, cu materiale dintre cele mai variate, consacrate, totuși, unuia și aceluiași subiect: Slănicul din Moldova, fără a obosi însă, pe cititor. Curierul Slănicului, care este primul ziar balnear apărut în țară, are 12 ani de la reapariție.`”; confratele conservator `Evenimentul` scrie: `Primim la redacție nr. 1 din Curierul Slănicului, redactat de cunoscutul ziarist ieșean, dl M. Miereanu. Acest organ (aici cu sensul de publicație, ziar, n. a.), atât de apreciat de public în toți anii, ca și în anul acesta, se prezintă în condiții care îl fac să rivalizeze cu cele mai renumite organe de acest gen din străinătate. Primul număr apărut conține materiale bogate și variate`”.
Printre atracțiile stațiunii se mai numără și nelipsiții lăutari ai Slănicului: ,,E vorba ca administrația Cascadei și a celorlalte restaurante să aducă adevărați artiști, formați în bande de lăutari, care vor contribui astfel, la mulțumirea și veselia vizitatorilor Slănicului”, se arată în fluxul de știri al ziarului.
Printre vizitatorii Slănicului, sosiți între 12 – 20 iunie 1915, s-a aflat și un important nume al artei plastice românești: sculptorul Emil Becker, din București, cazat la Hotel ,,Zimbru”, trecut greșit în catastif, cu numele de ,,Emil Baner, sculptor București”. Cum nu există un astfel de nume, este clar că este vorba de Emil Becker.
Deși un nume mai puțin cunoscut multora dintre noi, sculptorul bucureștean a lăsat în urma sa o operă remarcabilă. Faptul că a fost sculptorul Casei Regale a României, nu a fost pe placul comuniștior, care i-au demontat o parte dintre lucrări, sau i-au șters numele de pe unele, poate și acesta fiind motivul pentru care numele și realizările sale artistice au rămas undeva, într-un con de umbră. Tocmai de aceea, am căutat informații suplimentare, pe care le reproduc mai jos, pentru a onora astfel de valori românești și pentru a le cinsti memoria pe mai departe:
,,Emil Wilhem August von Becker (1881 – 1952) a fost sculptorul Casei Regale a României, un artist de mare rafinament în arta sculpturii decorative, în sculptura funerară şi în medalistică, din păcate, un personaj mai puțin cunoscut astăzi. August Becker, născut la Hamburg, renumit gravor și modelator în metal, a venit în România pe la 1875, chemat de regele Carol I al României pentru a restaura ornamentele de plumb ale Mănăstirii Curtea de Argeș.
Acesta a avut un fiu, Emil Wilhem August von Becker, care avea să devină, peste ani, sculptor al Casei Regale. Emil Wilhelm August von Becker, al treilea copil al soților August von Becker și Anna Popper, s-a născut pe 7 iulie 1881 la București, în mahalaua Manea Brutaru (azi Calea Griviței). A fost botezat în confesiunea protestantă precum părinții săi, nașa sa fiind contesa Marie von Adlersflugel, domnișoară de companie a reginei Elisabeta, alături de familia Redewige. Tânărul Emil a urmat cursurile Școlii Germane evanghelice din București, la 18 ani fiind un veritabil poliglot, vorbind germana, franceza, engleza și italiana. Limba română era vorbită în mod firesc. A devenit apoi elev al maestrului Ion Georgescu, directorul Școlii de Belle-Arte, supranumit și părintele sculpturii moderne românești. Ulterior, timp de un an, și-a continuat ucenicia în atelierul lui Luigi Buzzi și Brida din Milano, către 1902 absolvind Școala de sculptură Breza din Milano. În atelierul lui Ion Georgescu, Emil Wilhelm August a fost remarcat de arhitectul I. Berindei, care-l va trimite la Paris în 1903, la profesorul Sporrer. Un an mai târziu, în 1904, a plecat să studieze la Institutul Regal de Arte din München, unde a studiat scuptura și arhitectura, absolvind în 1906, cu un an mai devreme. Dovada că a fost un student eminent este faptul că numele său a fost gravat pe placa de onoare a Institutului. În 1921, Emil Wilhelm Becker a fost membru fondator al Sindicatului Artelor Frumoase și ulterior vicepreședinte al acestuia. Prima sa lucrare importantă a fost catapeteasma pentru pavilionul românesc de la Expoziția Universală de la Paris (1900). Reîntors în România în acelaşi an – când se sărbătorea şi jubileul urcării pe tronul României a regelui Carol I (40 de ani) -, se căsătoreşte cu Maria Faust, fiica sculptorului decorator Ioszef Faust, german născut la Lemberg în Galiţia, într-o familie de muzicieni. În 1921 a ridicat, împreună cu arhitectul Arghir Culina, monumentul `Avântul Țării`, care se află și astăzi în Piața Valter Mărăcineanu, în apropierea Grădinii Cișmigiu din București. Lucrarea a fost construită în cinstea eroilor căzuți la datorie în campania din 1913. La origine, sculptura înfățișa trecerea românilor peste Dunăre în Bulgaria. Basoreliefurile însă, au fost șterse de comuniști. De aceea, numele lui Becker nu se mai află pe lucrarea respectivă. Pe piedestalul monumentului, de formă piramidală, cu colțurile rotunjite, realizat din beton armat placat cu travertin de Deva, se află un grup statuar, turnat din bronz, format din două personaje alegorice: o femeie, simbolizând Patria, care ține în mâna dreaptă un drapel fluturând, și un militar român cu arma în mâna dreaptă, prezentat în avântul atacului. La baza grupului statuar se află un vultur din bronz, cu aripile larg întinse. Pe fațada monumentului, într-un medalion, se poate citi inscripția: `Avântul Țării`. Emil Wilhelm August von Becker a avut numeroase realizări în domenii variate precum monumente publice sau funerare, statui, clădiri cu sculptură ornamentală, publice sau private, busturi, cavouri, grădini publice sau private, medalistică, numismatică, măşti mortuare etc., realizate în atelierul său din strada Bateriilor. O capodoperă realizată de Becker este Mormântul Ostașului Necunoscut din București, închinat memoriei celor căzuți în Primul Război Mondial și amplasat în Parcul Carol I. Acesta a fost vernisat în anul 1923, în fața Palatului Artelor (care, în acea vreme, găzduia Muzeul Militar). Pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, lucrarea a fost demontată în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1958 și a fost strămutată la Mausoleul de la Mărășești, pentru a nu concura cu Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului și a patriei, pentru socialism. Abia la 25 noiembrie 2006 a avut loc ceremonia readucerii Mormântului Ostașului Necunoscut pe locul său originar, din 1923, pe esplanada din fața actualului Memorial al Eroilor Neamului.
O altă operă monumentală a fost realizată de Becker în 1922. Este vorba de `Clopotul încoronării` de la Alba-Iulia, un clopot uriaș, cu sunet clar, care a bătut pentru prima dată la încoronarea Regelui Ferdinand I al României și a Reginei Maria, primii regi ai României Mari. Probabil că cea mai importantă lucrare a artistului este contribuția sa la Mausoleul de la Mărășești, pentru care, în anul 1924, Becker a realizat toate sculpturile din capelă și interiorul criptei. În afară de multe alte lucrări de artă monumentală, artistul a realizat peste 130 de lucrări, medalii și plachete pe teme istorice, culturale sau militare, fiind și membru al Societății Numismatice Române. A contribuit și la decorarea unor clădiri representative, precum frontonul care decorează clădirea Camerei Române de Comerț, reprezentând Industria și pe Hermes – zeul comerțului, sculpturile exterioare și interioare ale Palatului Cantacuzino, în prezent Muzeul Național `George Enescu`. El a făcut sculpturile decorative ale fațadei, a realizat blazonul familiei Cantacuzino, sprijinit de câte un putti, și mai multe grupuri alegorice cu mascheroni, statui, motive antropomorfe, zoomorfe, flori și lujer. Tot Emil Becker a făcut și sculpturile și lucrările ornamentale pentru Banca Marmorosch Blank și a contribuit și la fațada `Primăriei de verde` (azi Primăria sectorului 1), a clădirii Palatului Ministerului Lucrărilor Publice (azi Primăria Capitalei), a Catedralei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului, a Palatului de Justiție din Ploiești (în prezent Palatul Culturii din Ploiești). O altă lucrare memorabilă o reprezintă grupul de patru statui ce împodobesc fațada clădirii Palatului Universității din București, pentru care a slujit ca model chiar fiica lui, Else. Cele patru muze (Justiția, Filosofia, Știința și Arta) i-au fost comandate de liberali, și terminate în 1929, dar după ce aceștia au pierdut alegerile, lucrarea nu i-a mai fost plătită. Și-a primit totuși banii, abia în 1935, după ce liberalii au revenit la putere (Guvernul Gheorghe Tătărăscu).
Emil W. A. Becker a plecat dintre cei vii în 1952, trist, sufocat de o lume nouă şi rea. Implantul comunismului a distrus aproape orice urmă de viaţă din trupul marelui om de cultură. Sculptorul Casei Regale s-a bucurat de pensia comunistă doar un an de zile. Apoi a murit, lăsînd în urmă o rană deschisă şi o operă care încă dăinuie. După căderea comunismului este nedrept ca viaţa şi monumentele lui să fie date uitării. Nu de puţine ori lucrările semnate Becker au fost trecute cu `autor necunoscut` sau atribuite altor artişti. E trist că un sulptor atît de talentat, de rafinat şi avînd o activitate de o asemenea amploare nu este readus la locul lui în istorie”. (Fragmente din biografia sculptorului, evocate de Viorel Ovidiu pe pagina de Facebook ,,Albumele lui Bellu cemetery”, la https://www.facebook.com/media/set/?set=a.303988107625899&type=3&paipv=0&eav=AfZRNUyXc-xeZUoRxVXfRw23DkYMge-GriWpKPA5spaXI0ClJDzQBHf30ih2TNZs328&_rdr.
La rubrica ,,Ecouri”, interesante sunt și cele câteva date statistice ale României, în comparație cu Bulgaria și cu alte state (selectiv): ,,România: Căi ferate = 3.561 km; Linii de telegraf: =
7.762 km; Linii de telefon = 30.130 km. Bulgaria: Căi ferate = 1.908 km; Linii de telegraf = 6.855 km; Linii de telefon = 1.659 km. În privința lungimii în km a căilor ferate din Europa, România se clasează pe poziția a 13-a, iar cea dintâi este Rusia, cu 72.338 km. Imediat după România se situează țări cu mai puțni km de cale ferată: Danemarca, Olanda, Portugalia, Norvegia, Bulgaria, Elveția, Serbia, Muntenegru etc.
Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU Iași), Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj (BCU Cluj) și cotidianului ,,Deșteptarea”.
Sursa: BCU Iași, BCU Cluj;
Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău. Grație domniei sale, o mare parte dintre fotografiile de epocă publicate în numerele acestei publicații se regăsesc și în episoadele prezentate, la care se adaugă și altele.
Foto 1, 2, 3, 4 și 5: Din albumele Cimitirului ,,Bellu” din București, prin Viorel Ovidiu, la https://www.facebook.com/media/set/?set=a.303988107625899&type=3&paipv=0&eav=AfZRNUyXc-xeZUoRxVXfRw23DkYMge-GriWpKPA5spaXI0ClJDzQBHf30ih2TNZs328&_rdr
Foto 6: Cele patru muze de pe fațada Palatului Universității din București – Wikipedia, De la Miehs – Operă proprie, CC BY-SA 4.0, la https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=12690734
Mențiuni: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași și BCU Cluj. În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil; adaptarea, adnotările și completările la toate numerele din colecția acestui unic și inedit ziar sunt menite să întregească și să lămurească multe informații și aspecte din viața cotidiană a stațiunii, ca și a personalităților vremii, care nu au fost în totalitate prezentate în paginile ziarului, tocmai pentru faptul că acestea erau cunoscute de lumea de atunci, în speță de cei din zona Moldovei, de unde veneau și cei mai mulți dintre vizitatorii stațiunii.
(Va urma)

 

         

 

Eveniment la Castelul ,,Ghika” din Dofteana: Dansul Ielelor, ediția a IV-a! Material realizat de Romulus-Dan Busnea

În cadrul idilic al Văii Trotușului, la Castelul ,,Ghika” din comuna Dofteana (Bacău), va avea loc, duminică, 23 iunie (orele 12.30 – 18.30), cea de-a IV-a ediție a evenimentului ,,Dansul Ielelor”, în organizarea Asociației ,,Simfonia Florilor” din Bacău, al cărei președinte-fondator este Lucia Pădurariu, unul dintre cei mai dinamici promotori ai turismului cultural din județul Bacău.
Evenimentul este dedicat zilei de 24 iunie, dată la care în calendarul popular sunt celebrate ,,Sânzienele” sau ,,Drăgaica”, asociate sărbătorii creştine a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul şi a Aducerii Moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Sunt prilejuite şi de solstiţiul de vară, ziua cea mai lungă a anului, care marchează mijlocul verii agrare.
Cu această ocazie vor fi prezentate povestea ielelor și a ritualului din noaptea de sânziene, cu o șezătoare unde se vor descoase legende și mituri despre iele și se vor împleti coronițe cu sânziene și flori de câmp. Un loc în care mitul și creația spontană a imaginației vor prinde aripi și vor transpune totul, într-o lume feerică.
Organizatorii vă invită să fiți părtași la această frumoasă poveste, printr-un tur ghidat de călăuza de la castel, iar spectacolul de muzică și dans susținut de Cvartetul ,,Consonanțe”, naista Teodora Albu și grațioase balerine, care se vor prinde în ,,dansul ielelor”, coordonat cu măiestrie de Ada Babias, vor întregi atmosfera unei inedite sărbători.
Ateliere de creație florală și artizanală, o șezătoare live, o cronică și panoramă a iilor arhaice, totul asezonat cu multă limonadă și socată, plăcinte tradiționale, ciocolată, înghețată și multe alte delicatese culinare, sunt alte câteva repere ale unui program bogat și variat .
Și pentru că timpul iute zboară până la Sânziene, iar locurile sunt limitate, biletele vor fi disponibile atât la Castelul ,,Ghika” din Dofteana, cât și la sediul Asociației ,,Simfonia Florilor” din Bacău (inclusiv online), începând cu săptămâna viitoare.
Înscrierile se fac până vineri, 21 Iunie, ora 20.00.
Taxa de participare la eveniment este de 100,00 lei de persoană (adult), însoțită de un copil (între 4 – 13 ani). Pentru al doilea copil, taxa este de 30,00 lei.
Informații suplimentare, la telefon 0745 566 664.
Organizator: Asociația ,,Simfonia Florilor” Bacău
Sponsori oficiali: Caparol – CM Trust Arhidesign Bacău, S C Helmert SRL Bacău, Tipografia Elena din Bacău, FILoptic Bacău
Parteneri: Cvartetul ,,Consonanțe” al Filarmonicii ,,Mihail Jora” din Bacău, Teodora Albu, Simona Nica, Ada Babias, Chef Alina-Elena Petreanu, UnDj Radu Gaitan, Mihnea Baran, MiișiMii, Mada Deea, Liliana Atomulesei, Raluca Partenie, Ancuța Stanciu, Flori Bon, Ion Vieru, Rendez-Vous cu flori – atelier de creație florală by Lucia Pădurariu, Pixel Tulips
Parteneri media: Pro TV, Deșteptarea, Pixel Tulips, Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău.
Foto: Mihnea Baran

 

Invitație la drumeție pe noi trasee turistice din zona montană a județului Bacău Material realizat de Romulus-Dan Busnea și Olivian Darie

Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Turism Bacău (SPJPTCAS), invită iubitorii de drumeții să descopere noi trasee montane din comuna Asău – județul Bacău, care au fost amenajate și marcate de SPJPTCAS Bacău, în colaborare cu autoritățile locale ale comunei Asău, după care au fost omologate de autoritățile de resort.
Astfel, au intrat în circuitul turistic nu mai puțin de treisprezece noi trasee montane, toate aflate pe raza teritorială a comunei Asău, atât în Munții Tarcău-Goșmanu, cât și în Munții Ciucului. 
Așadar, vom începe prima drumeție din acest an, în Munții Tarcău-Goșmanu, pe un traseu marcat cu bandă albastră, respectiv, Asău – Osoiu – Vf. Muncelu – Vf. Aluniș – Poiana Pietrosul – Păltiniș (traseul nr. 5). După ce vom ajunge la atracția principală din traseu (Lacul Osoiu), ne vom continua călătoria pe traseul marcat cu triunghi albastru: Lacul Osoiu – Pârâul Socer – Asău (traseul nr. 9). Traseul propus este unul de dificultate ușoară, cu o durată de 3 ore și o lungime de aproximativ 7 km.
Lacul Osoiu (local numit Lacul Sâmbeteanu sau Lacul fără fund) este un lac natural, cu o suprafață de circa 2 ha, rezultat în urma unei străvechi alunecări masive pe pantele sudice ale Dealului Muncelu al Prelucăi Tâlharului, unul dintre picioarele sud-estice ale Muntilor Tarcău. Ineditul acestuia este dat nu doar de forma sa de copac, ci și de existența unor viețuitoare acvatice, printre acestea fiind și Otrățelul de baltă (Utricularia vulgaris), una din foarte puţinele specii de plante carnivore din România, unde există doar 10 din cele 535 de specii de plante carnivore cunoscute în flora Terrei.
Drumețiile în acești munți necesită condiție fizică generală bună, echipament adecvat (încălțăminte cu talpă aderentă, pelerină de ploaie, rucsac, apă și alimente etc).
Locul de întâlnire pentru această nouă drumeție va fi centrul comunei Asău, miercuri, 5 iunie, ora 9.00. În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, vom anunța amânarea excursiei pentru o dată ulterioară.
Pentru înscrieri și informații suplimentare, persoana de contact este Olivian Darie, inspector de specialitate în cadrul SPJPTCAS Bacău, telefon
0740 431 276.

Mai multe informații despre aceste noi trasee montane, le puteți gasi pe site-ul serviciului nostru, la: https://turism-bacau.ro/muntii-ciucului/ și https://turism-bacau.ro/muntii-tarcau-gosmanu/.

Au fost marcate și omologate noi trasee turistice în zona montană a județului Bacău – Comunicat de presă SPJPTCAS Bacău

Iubitorii de drumeții au acum ocazia să exploreze noi ținuturi din zona montană a Văii Trotușului, situate într-un cadru natural și peisagistic încântător și deosebit de atractiv.
De curând, Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), în colaborare cu Primăria comunei Asău, au întreprins o serie de acțiuni de amenajare și marcare a unor noi trasee montane, care în baza documentațiilor elaborate, au obținut certificatele de omologare emise de către Direcția Autorizare și Monitorizare din cadrul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.
Astfel, au intrat în circuitul turistic nu mai puțin de treisprezece noi trasee montane, toate aflate pe raza teritorială a comunei Asău, atât în Munții Tarcău-Goșmanu, cât și în Munții Ciucului, după cum urmează:
A. Munții Tarcău-Goșmanu: Traseul 1. Asău – Apa Asău – Păltiniș – Budăi; Traseul 2. Asău – Chinet – Platoul cu pini; Traseul 3. Asău – La scaune – Platoul cu pini; Traseul 4. Asău – Mănăstirea Stirigoi; Traseul 5. Asău – Osoiu -Vf. Muncelu – Vf. Aluniș – Poiana Pietrosul – Păltiniș; Traseul 6. Asău – Părâul Boului – Stânca Paisa – Culmea Runcu Stânelor; Traseul 7. Asău – Părâul Nogea – Culmea Runcu Stânelor; Traseul 8. Bartea – Culmea Agăștin – Vf. Muncelu; Traseul 9. Asău – Pârâul Socer – Lacul Osoiu.
B. Munții Ciucului: Traseul 1. Ciobănuș – Vf. Cărunta – Vf. Viscol; Traseul 2. Păstrăvăria Cărunta – Lacul Șolintar (1); Traseul 3. Păstrăvăria Cărunta – Lacul Șolintar (2); Traseul 4. Ciobănuș – Păstrăvăria Cărunta.
Traseele au diferite grade de dificultate, de la ușor până la dificil, sunt accesibile în toate anotimpurile, au o lungime de până la aproximativ 30 de kilometri și altitudine de peste 1.300 metri, iar timpul de parcurs variază între două și nouă ore. Aceste drumeții necesită condiție fizică generală bună, echipament specific (încălțăminte cu talpă aderentă, pelerină de ploaie, rucsac, apă și alimente etc). Pe noile trasee pot fi întâlnite o floră și o faună bogată și diversificată, culmi și platouri extrem de pitorești, lacuri și râuri cu păstrăvării, dar și locuri de popas, cu pensiuni și cabane care așteaptă pregătite, pe iubitorii de drumeții montane și nu numai.
Aceste trasee se adaugă celor nouă trasee montane din Munții Nemira, marcate și omologate.
Informații tehnice despre toate cele douăzeci și două de trasee din zona montană a județului Bacău, pot fi accesate pe siteul SPJPTCAS Bacău www.turism-bacau.ro, la https://turism-bacau.ro/muntii-tarcau-gosmanu/, https://turism-bacau.ro/muntii-ciucului/, https://turism-bacau.ro/trasee-montane/. De asemenea, acestea se regăsesc și pe pagina de Facebook a SPJPTCAS Bacău, la https://www.facebook.com/turismbacau2016, cât și pe aplicația Visit Bacău.
În curând, SPJPTCAS Bacău va lansa o nouă serie de tururi ghidate, care vor include și aceste noi trasee montane, recent marcate și omologate.
Sursa foto: SPJPTCAS Bacău și Păstrăvăria Cărunta

 

Ziarul ,,Curierul Slănicului-Moldova” (62): Inedită și inovativă metodă de promovare a stațiunii: Primul număr din 1915 al ziarului slănicean, distribuit gratuit în 10.000 de exemplare! Material adaptat, adnotat și completat de Romulus-Dan Busnea

Continuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului-Moldova” (din colecțiile Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași și Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Balga” din Cluj-Napoca), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare și a promovat-o în chip strălucit. În fapt, un jurnal al stațiunii Slănic-Moldova, care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”, așa cum a fost denumită stațiunea pentru prima dată, chiar de către acest ziar.
În acest episod, număr dublu: ,,Curierul Slănicului-Moldova”, Nr. 5, Anul XI, Miercuri, 31 iulie 1913; ,,Curierul Slănicului-Moldova”, Nr. 1, Anul XII, Vineri, 19 iunie 1915.
Din sumarul acestui număr: ziarul încheie sezonul 1913 ceva mai repede, iar revenirea se produce în vara lui 1915, din motive care nu au mai fost expuse în paginile sale; începe noul sezon 1915, cu o nouă administrație și un corp medical de elită; efectele curei în stațiunile balneare, cu o parafrază la un celebru dicton al lui Dante; tiraj record pentru ziarul slănicean;
se introduc vagoane speciale pentru Slănic-Moldova în acest nou sezon; minunatul Cazinou Regal a fost renovat și pus sub o nouă direcțiune.
Ultimul număr al ziarului din sezonul 1913 (nr. 5/31 iulie), nu aduce noutăți (articole au fost republicate, cu câteva actualizări de date), probabil și din cauza faptului că ceva s-a precipitat/întâmplat în editarea ziarului. Observația mea poate fi considerată una plauzibilă, întrucât acesta face un salt peste anul 1914, până la reapariția din vara lui 1915 (ziarul nu a apărut nici în 1911). Însă, despre această întrerupere, fondatorul și redactorul ziarului, M. Miereanu, nu face vorbire, așa că ziarul nu aduce niciun fel de lămurire în acest sens. Se pare că alte treburi mai urgente l-au reținut la Iași, poate și activitatea sa de colaborator permanent la ziarul ,,Universul”, din București, unul dintre cele mai citite și mai populare cotidiene ale României. La prima vedere am crezut că nu există în colecțiile bibliotecilor ziarul din anii lipsă, dar mi-am adus aminte că, în ultima apariție a ziarului, cea din 1932, M. Miereanu afirma: ,,Timp de 14 ani, fără întrerupere, ziarul nostru și-a făcut conștiincios datoria, contribuind la înălțarea celei mai frumoase stațiuni din România, Slănicul-Moldovei”. Dar și aici apare o mică neconcordanță: într-adevăr, este vorba despre 14 ani și atunci totul se explică, dar nu fără întrerupere, ci cu exact acele înteruperi, dintre 1898 – 1902, din 1911 și 1914. Astfel socoteala este clară: ziarul a apărut timp de 14 ani, adică în anii 1897, 1903, 1904, 1905, 1906, 1907, 1908, 1909, 1910, 1912, 1913, 1915, 1916 și 1932.
Așadar, pentru că nu e nimic nou sub soare în ultimul număr al ziarului din 1913, trecem și peste anul 1914 și ajungem în sezonul 1915, la ,,Curierul Slănicului-Moldova”, Nr. 1, Anul XII, Vineri, 19 iunie.
Și ziarul începe în trombă, cu detalii despre pregătirile care s-au făcut pentru deschiderea noului sezon, dar și despre schimbările din structura admnistrației stațiunii, încredințată acum, prin grija proprietarului acesteia, Alexandru Iliescu-Olt, unui personal ,,priceput și cu tragere de inimă”.
În fruntea acesteia se va afla celebrul avocat, C. L. Naumescu (inspector general al stațiunii), director al Băncii Comerțului din București și vicepreședinte al Uniunii Avocaților din România, precum și dr. Constantin. Pastia, director și medic-șef al băilor de la Slănic, cunoscută personalitate a lumii medicale. Acestora li se vor alătura, J. Gheorghiu și căpitanul V. Munteanu, contabilul-șef, respectiv, casierul stațiunii.
Cât despre corpul medical al Slănicului, numai nume mari, parte a elitei medicale românești, în dreptul cărora au fost trecute și serviciile oferite, după cum urmează: dr. C. Pastia, specialist în boli infecțioase, medic al Eforiei Spitalelor Civile din București – consultații pentru bolile de stomac, plămâni și inimă; profesorul, doctorul și academicianul C. I. Parhon, medic endocrinolog și neuropsihiatru – consultații pentru bolile nervoase; dr. Ion-Nanu Muscel, profesor de semiologie și clinică medicală, director al Clinicii de Medicină Internă din București, sub conducerea căruia funcționa și primul Centru antidiabetic din Europa – consultații boli interne; prof. univ. dr. Dimitrie Gerota, cel dintâi radiolog român – consultații chirurgie, afecțiuni cronice; prof. univ. dr. Mihail Petrini-Galați, director al Serviciului sanitar din România, pe care l-a organizat pe baze moderne, medic-şef al Spitalului Colţea – consultații boli dermato-venerice, afecțiuni ale sângelui (hematologie); dr. T. Mironescu, medic al spitalelor Eforiei ,,Sf. Spiridon” din Iași, doctor docent al Facultății de Medicină din Iași – consultații pentru boli digestive.
Despre medicii mai sus enunțați am vorbit în episoadele anterioare, mai puțin însă, despre dr. Dimitrie Gerota și dr. Mihail Petrini-Galați, personaje noi în galeria medicilor care au slujit de-a lungul vremii, la Slănic-Moldova. Am găsit astfel, câteva informații biografice despre cei doi, pe care vi le prezint, pentru că merită cu prisosință toată atenția: Dimitrie Gerota este admis la Facultatea de Medicină din București (în 1886), pe care o termina în 1892. Timp de 4 ani și-a continuat studiile la Paris. Întors în țară, a început să practice medicina, în paralel fiind și cadru didactic. Începând cu octombrie 1897, predă anatomia la Școala Națională de Arte Frumoase din București, unde îl are, ca student, pe Constantin Brâncuși, care îi fusese recomandat doctorului de tatăl său. „Jupuitul”, una din lucrările lui Brâncuși, a fost rodul învățăturilor lui Gerota care va păstra un exemplar până la sfârșitul vieții. Profesorul Gerota îl va ajuta pe Brâncuși să plece la Paris și-i va asigura chiar un venit lunar. Dimitrie Gerota a efectuat cercetări privitoare la anatomia și fiziologia vezicii urinare și a apendicelui, a preconizat o tehnică de injectare a vaselor limfatice, cunoscută în literatura de specialitate drept „metoda Gerota”. De numele său se leagă și aplicarea primelor radiografii din România, fiind considerat cel dintâi radiolog român.
A înființat, în 1907, la București, un spital – Sanatoriul Dr. Gerota – în care erau operați și îngrijiți numeroși bolnavi, precum și un muzeu de mulaje anatomico–chirurgicale lucrate în întregime de el. A descris pentru prima dată fascia pararenală, care îi poartă astăzi numele. În orice tratat de urologie contemporan fascia este denumită drept ,,Fascia Gerota”. Astăzi, Spitalul de Urgență ,,Profesor Doctor Dimitrie Gerota” îi poartă numele. (Sursa: site-ul observatornews.ro, la https://observatornews.ro/social/romani-care-au-revoluionat-medicina-dimitrie-gerota-radiolog-i-urolog-158321.html).
Mihail Petrini-Galați (scris uneori și Galatz, 1847-1926) a urmat studiile universitare la București şi la Paris, unde a obținut titlul de doctor în medicină. La revenirea în țară, a fost numit profesor al Facultăţii de Medicină din Bucureşti, la Catedra de clinică dermatologică şi embriologie, devenind apoi director al Serviciului sanitar, pe care l-a organizat pe baze moderne, concentrându-se mai ales asupra populaţiei rurale, fiind în același timp şi medic şef al Spitalului ,,Colţea”. La insistențele lui, în 1901 s-a înființat Societatea pentru Profilaxia şi Asistenţa Tuberculoşilor Săraci. Calitatea umană şi profesională a medicului Mihail Petrini-Galatz s-a făcut remarcată şi în contextul situaţiei grele din perioada războiului ruso-turc, atunci când, alături de medicii fruntaşi ai capitalei, şi-a oferit gratuit serviciile pentru a îngriji soldaţii din spitalele militare. Iniţiator de şcoală în domeniile histologiei şi dermato-venerologiei, Mihail Petrini-Galatz a pus un accent deosebit pe importanţa examenului microscopic şi a lucrărilor de laborator, de mare importanţă în stabilirea unor diagnostice clare, asumându-şi în lecţia de deschidere a Clinicii dermato-sifilitice de la Spitalul ,,Colţea” (19 ian. 1893) responsabilitatea de a „lăsa bune tradiţii” în acest domeniu al medicinii româneşti. Astfel, printre cei care i-au fost studenţi şi au devenit ulterior personalităţi de seamă ale medicinii române se numără neurologul Gheorghe Marinescu şi profesorul de histologie Ştefan Besnea. Activitatea ştiinţifică a profesorului Petrini-Galatz s-a concretizat în numeroase studii în domeniul anatomiei, histologiei, dermatologiei, al tratamentului variolei şi al sifilisului, atât în limba română, cât şi în limba franceză, rezultatele activităţii sale fiind citate în prestigioase reviste ştiinţifice din lume. O serie de lucrări şi de idei ale medicului gălăţean apar citate şi astăzi de o seamă de cercetători români, un astfel de exemplu fiind cel al preocupării sale în ceea ce priveşte impactul eredităţii asupra sănătăţii publice, exprimată în lucrarea „Despre ameliorațiunea rasei umane”, ideile sale fiind apreciate ca fiind mult înaintea timpului său, chiar dacă se încadrau în această privinţă în categoria „filosofiei medicale”. (Sursa: Biblioteca ,,V. A. Urechia” din Galați, ,,Mihail Petrini-Galatz – InfoGhid”, la https://www.bvau.ro/infoghid/index.php/Mihail_Petrini-Galatz)
Să nu uităm că înainte de 1915, timp de mai multe sezoane, la Slănic-Moldova au mai oferit consultații, prof. dr. Gheorghe Marinescu, precum și medicii Ludovic Russ senior, Ludovic Russ junior și mulți alții…
În articolul ,,Efectele curei în stațiunile balneare”, care cuprinde la final și o parafrază la celebrul vers din ,,Infernul” lui Dante Alighieri, ,,Lasciate ogni speranza, voi ch`intrate. (Lăsați orice speranță, voi cei care intrați”), este prezentat rezumativ, un studiu al acestor efecte, preluat și reprodus dintr-o interesantă cronică medicală a doctorului Ioan Ottescu:
,,(…) Sănătatea pe care o căutăm în stațiunile de cură, fie ele stațiuni climatice sau balneare, nu trebuie s-o atribuim numai efectului agentului principal, adică aerului, băilor sau apelor minerale, ci și tuturor factorilor ajutători, precum odihna și eliberarea de grijile zilnice. (…) Fiecare bolnav sosit într-o stațiune de cură, trebuie să se dezbrace pe cât e posibil, de toate grijile. Parafrazând versul celebru al lui Dante, le spunem: `Lăsați orice preocupări și necazuri, voi ce intrați aici`”.
Dintr-o știre foarte scurtă aflăm cu plăcută surprindere că numărul de față din ,,Curierul Slănicului” a fost tipărit în nu mai puțin de 10. 000 de exemplare, care au fost distribuite gratuit ,,la personalitățile distinse din toate ungherele țării”. De altfel, putem considera acest fapt, o inedită și inovativă modalitate de promovare a Slănicului din Moldova, nu doar pentru acea vreme, ci și pentru vremurile de astăzi, când un asemenea efort financiar ar fi unul considerabil, dar de mare efect…
În continuare, M. Miereanu nu renunță deloc la o mai veche abordare, cea cu privire la mai vechea obișnuință a românilor, care timp de mulți ani și-au ales ca destinații de vacanță orașele și stațiunile străine, în detrimentul celor românești, obișnuință demontată pe parcursul anilor, de acest ziar, prin articolele susnumitului. De data aceasta, redactorul Curierului semnează o schiță comică, intitulată ,,Doi șireți”, în care, două personaje masculine, care s-au lăudat că își vor petrece vacanțele în străinătate, unul la Carlsbad și altul în Elveția, pentru că, zic ei, acolo ar fi un aer mai curat, un confort sporit și prețuri mai accesibile, se întâlnesc în final, la… Slănic-Moldova! Explicația? Unul dintre ei, zise: ,,Ți-am răspuns în Cișmigiu cu o minciună la o minciună, fiindcă așa e moda. Dacă ți-aș fi spus din capul locului că plec la Slănic, mi-ai fi râs în nas. Așa s-a deprins lumea noastră și pace bună, tot ce-i al nostru e prost, tot ce-i străin e grozav!” Și uite așa, cei doi, însoțiți și de neveste, poposiră la Slănic și uitară complet de străinătățuri…
Mai aflăm din ziar că C. F. R. a suplimentat cu vagoane speciale trenurile pentru Slănic-Moldova, pe ruta București – Târgu-Ocna, astfel: ,,Cu începere de joi, 11 iunie, se atașează un vagon de dormit între București – Tg. Ocna, la trenurile accelerate 17, 27, 28/18, cu plecarea din București, la orele 10. 05 seara și sosire la Tg. Ocna, la orele 6. 03 dimineața; iar la înapoiere, cu plecarea din Tg. Ocna la orele 11. 30 seara și sosirea în București, la orele 6. 55 dimineața. De asemenea, direcția C. F. R. a dispus atașarea de vagoane directe pentru Tg. Ocna (Băile Slănic), la toate trenurile accelerate care pornesc din București și din Iași. Prin aceste dispoziții s-au adus reale înlesniri vizitatorilor stațiunii noastre”. Culmea este că, în zilele noastre, adică în 2024, trenurile fac tot cam atâtea ore pe ruta București-Tg.Ocna și retur, adică 7 – 8 ore!
Cât despre Cazinoul Regal, numai de bine: ,,A fost renovat și pus sub o nouă direcțiune, superbul Cazinou Regal al Slănicului, care desigur, va fi și în sezonul actual, locul de atracție a tot ceea ce este mai select, distins și bogat în stațiunea noastră. În afară de numeroasele și variatele programe organizate de noua administrație a acestui așezământ vom mai vedea zilnic, ,,The Tango Lesson” (,,Lecția de Tango”), sub conducerea unui profesor iscusit, cu o reputație mondială în domeniu. Menționăm și orchestra specială a Cazinoului, care delectează publicul, atât în cursul zilei, cât și în fiecare seară”. Noii proprietari ai Cazinoului din Slănic au devenit Ștefan și Rene, directori ai localului ,,Café de Paris” din București.
În cuprinsul acestu număr mai sunt și alte articole, cu ecouri din presa internațională, despre câinii sanitari, cu sfaturi medicale și indicații terapeutice etc.
Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU Iași), Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj (BCU Cluj) și cotidianului ,,Deșteptarea”.
Sursa: BCU Iași, BCU Cluj;
Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău. Grație domniei sale, o mare parte dintre fotografiile de epocă publicate în numerele acestei publicații se regăsesc și în episoadele prezentate, la care se adaugă și altele.
Foto 1: Avocatul C L Naumescu, site-ul ,,barouldolj.ro, la https://www.barouldolj.ro/assets/docs/files/istoria-baroului-dolj-1864-1928pdf,e31bef75a925a80f7a75bd2416809838445198.pdf
Foto 2: Dr. Dimitrie Gerota, anul 1935, din Arhiva personală Dr. Ion Gerota, preluare Wikipedia, la https://ro.wikipedia.org/wiki/Dimitrie_Gerota#/media/Fi%C8%99ier:Dimitrie_Gerota_(2).jpg
Foto 3: Dr. Mihail Petrini-Galați, site-ul ,,www.presagalati.ro”, la https://presagalati.ro/mihail-petrini-galati-un-promotor-in-medicina/
Mențiuni: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași și BCU Cluj. În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil; adaptarea, adnotările și completările la toate numerele din colecția acestui unic și inedit ziar sunt menite să întregească și să lămurească multe informații și aspecte din viața cotidiană a stațiunii, ca și a personalităților vremii, care nu au fost în totalitate prezentate în paginile ziarului, tocmai pentru faptul că acestea erau cunoscute de lumea de atunci, în speță de cei din zona Moldovei, de unde veneau și cei mai mulți dintre vizitatorii stațiunii.
(Va urma)

                                               

Anul acesta, ediție aniversară a Festivalului de blues de la Dărmănești! Material realizat de Romulus-Dan Busnea

În decorul sublim de la poalele munților ,,Nemira”, din orașul Dărmănești (Bacău), va avea loc, între 23 – 25 august, cea de-a V-a ediție a Festivalului Internațional ,,Open Air Blues in the Garden Festival”, eveniment organizat de Asociația ,,Sunetul Munților”, în parteneriat cu Primăria Dărmănești.
Va fi o ediție aniversară, care se dorește una de excepție, prin experiența muzicală de neuitat oferită iubitorilor de blues de pretutindeni.
Cu un program bogat și divers, care prezintă artiști români și invitați din Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Franța, Italia și bineînțeles, România, festivalul promite să aducă o varietate de stiluri și interpretări, de la blues-ul clasic la rock blues-ul modern, dar și câteva secvențe de funk sau soul, care vă vor duce într-o călătorie muzicală de neuitat (vezi afișul atașat).
Fiecare zi a festivalului se va desfășura pe stadionul ,,Uzul” din localitate și va începe la ora 19:00. Programul va include patru concerte extraordinare, oferind publicului o experiență muzicală captivantă, pe durata întregii seri, alături de activitățile extra muzicale pe care organizatorii se pregătesc să le ofere pe toată durata evenimentului.
Printre momentele inedite al festivalului se va număra și lansarea volumului ,,Povestea unui festival”, semnat de profesorul și scriitorul Marius Manta, de la Colegiul Național de Artă ,,George Apostu” din Bacău. ,,Nu vreau să lungesc nici prefața, nici amintirile mele. Numai câteva cuvinte despre dialogurile realizate de Marius Manta. Dincolo de ușurința cu care se mișcă în universul acesta minunat al blues-ului, are talentul și ușurința de a răscoli în sufletele invitaților și a scoate destăinuiri de excepție. Și încă ceva pentru cititori! Această carte se va putea răsfoi chiar și în nopțile de povești de după spectacolele din august 2024. Și poate să schimbăm impresii despre ceea ce am citit. Să știți că între `Keep blues alive` și `Facem frumos la Dărmănești` (două devize ale organizatorilor), totul este posibil! Chiar și visul sub clar de lună!”, a scris în prefața cărții, Alexandru Rusu.
,,Anul acesta, `Open Air Blues in the Garden Festival` împlinește 5 ani. Pentru noi va fi o bornă importantă, care ne va arăta unde suntem după cinci ani și care va fi drumul de urmat în continuare. Încercăm să pregătim o ediție pe măsură, cu nume și lucruri interesante, care să bucure sufletul Familiei `Blues in the Garden Festival`. Așadar, trei zile și trei nopți magice, cu alte nume noi, care vin pentru prima dată în România, în Dărmănești, Bacău! Vă așteptăm!”, a spus Marius Diaconescu, inițiatorul și sufletul acestui grandios eveniment.
Presa și media sunt invitate să participe și să acopere acest eveniment, oferind o expunere valoroasă pentru artiștii prezenți și pentru atmosfera vibrantă a festivalului. Acreditările de presă se obțin pe pagina web a festivalului.
Pentru informații suplimentare și procurarea de bilete/abonamente, puteți accesa site-ul https://blues-in-the-garden-festival.ro/, pagina de Facebook a evenimentului, https://www.facebook.com/BluesInTheGarden/, https://iabilet.ro/, bit.ly/44G5UKT,
telefon: +40 723 573 419.

Noapte albă din dragoste de tango, la Bacău Material realizat de Romulus-Dan Busnea

La o lună de la prima întâlnire din acest an a iubitorilor de tango, la Bacău, a avut loc, vineri, 26 aprilie, ,,Milonga Florilor”, mult așteptata petrecere în care se dansează tango argentinian.
Aflat la cea de-a cincea ediție, evenimentul a fost organizat de ,,Tango Bacău” și ,,Tango Social Club Bacău”, gazda fiind același ,,Dom Bistro & Lounge”, locație deja consacrată pentru milongile lunare din Bacău, ca și pentru alte petreceri cu genuri muzicale diverse.
Noutatea acestei noi petreceri dansante a fost Claudiu Grosaru, dansator, instructor de tango și Tango DJ din Brașov, care a adus comunității de tango argentinian din Bacău, un important aport de informații ca instructor invitat, cu o vastă experiență în domeniu, prin sesiunile de cursuri pe care le organizează în diferite localități din țară.
Și vineri seara, Claudiu Grosaru a făcut dovada priceperii sale ca DJ de tango, pe toată durata milongii, ronda (ringul de dans) fiind plină de perechile de dansatori. Împreună cu membri ai comunității de tango din Bacău, dansatori de tango argentinian din Piatra-Neamț și Suceava s-au bucurat până dimineață de tande (înșiruiri de patru sau trei melodii, pe care dansează o pereche).
Printre cei implicați în acest eveniment cu totul special, care a devenit deja unul de tradiție în Bacău, s-au mai numărat Petre Dămoc, cel care a reinițiat activitatea comunității prin organizarea unor practici de tango sub directa sa îndrumare; instructorul de dans, Cătălin-Mihail Chelaru, cu ale sale frumoase povești despre tango și implicarea lui continuă în a pune Bacăul pe harta tangoului; Lucia Pădurariu, ale cărei creații florale dau o frumusețe aparte spațiilor amenajate cu ocazia diverselor evenimente, unele organizate chiar de către aceasta; Ramona Luiza, gazdă și organizatoare a evenimentelor ,,Latino & More for Bacău” și ,,Milonga & Latino Party”; dansatorii de tango din cele două cluburi băcăuane, care prin participarea lor la cursuri și la astfel de evenimente fac posibilă existența tangolui și în Bacău; alte persoane dragi de la ,,Tango Conect” din Piatra-Neamț, ,,Tango Expression Dance Club” și ,,Tango Bucovina” din Suceava, susținători constanți ai milongilor organizate la Bacău.
Vineri, 31 mai, comunitatea de tango din Bacău vă așteaptă la următoarea Milonga!

La Slănic-Moldova are loc o nouă ediție a Târgului „Lemn Vechi și Nou” Material realizat de Romulus-Dan Busnea

La Centrala Artelor ,,In Context”, din stațiunea Slănic-Moldova, are loc, în perioada 26 – 29 aprilie, cea de-a doua ediție a Târgului ,,Lemn Vechi și Nou”, în organizarea Asociației de Artă ,,In Context Slănic-Moldova”, alături de Fundația ,,Pădurea de Mâine”, ,,House of Vladila” și ,,Luiss”. Evenimentul este finanțat prin programul de granturi nerambursabile multianuale Comunitățile ,,Pădurii de Mâine”, oferit de Fundația ,,Pădurea de Mâine” comunităților forestiere, pentru dezvoltare durabilă, educație si conștientizare a importanței protejării pădurilor în contextul schimbărilor climatice.
Pentru această nouă ediție, activitatea echipei de proiect s-a concentrat pe recondiționarea de scaune, ca omagiu adus celei mai complexe piese de mobilier, cu potențialul cel mai mare de impact creativ și educațional. Scaunele upcycled de la Centrală pot deveni, prin colaborările cu segmentul ,,Horeca”, ambasadoarele tranziției către un stil de viață sustenabil. Scaunele care vor fi prezentate au fost recuperate direct din comunitățile regiunii și au fost transformate prin parteneriate strategice pe care Asociația de Artă In ,,Context Slănic-Moldova” le-a încheiat cu două instituții de învățământ din județul Bacău: Colegiul Național de Artă „G. Apostu”, din Bacău, și Centrul Educativ din Târgu Ocna. Acestea vor fi jurizate și licitate în ziua de 27 aprilie. Veniturile obținute din vânzări vor fi direcționate spre dotarea atelierelor colaboratoare ale proiectului, în vederea creșterii impactului și a cantității de deșeuri voluminoase deviate de la depozitarea la groapa de gunoi.
În anul de la lansare, proiectul a mobilat cu piese upcycled reședințe private și cafenele precum ,,Replace”, din București, după care a participat la evenimente creative care promovează sustenabilitatea, precum ,,Comunidar la Mezanin Market”, ,,Romanian Design Week” și ,,Trifoi Fest”, aflându-se printre finaliști la ,,Green Gala Awards 2023” organizată de ,,Romania Green Building Council”. Din anul 2024, Asociația de Artă ,,In Context Slănic Moldova” a devenit reprezentant ,,Zero Waste România” în județul Bacău.
,,Proiectul urmărește să creeze un model de economie circulară care să susțină pe termen lung activitatea cultural-educațională pentru mediu a asociației desfășurată încă din 2017. Târgul anual de mobilier din lemn recondiționat va promova conceptele de reciclare și refolosire a lemnului, în contextul în care România generează anual peste șase milioane de tone de gunoi menajer (conform Eurostat), o cantitate semnificativă fiind reprezentată de mobilier și țesături care s-ar putea refolosi, însă nu sunt incluse drept fracții reciclabile la operatorii de salubritate. Inițiativa asociației noastre este un prim pas spre schimbarea acestei statistici la nivel regional, prin economie circulară, creativitate și antreprenoriat social, menite să contribuie la dezvoltarea durabilă a regiunii Slănic Moldova, binecunoscută pentru pădurile și izvoarele sale minerale”, a spus artista plastică Alina-Georgiana Teodorescu, inițiatoarea proiectului și președintele-fondator al Asociației de Artă ,,In Context Slănic-Moldova”.
Târgul anual de upcycling ,,Lemn Vechi și Nou” va readuce în contemporaneitate piese de mobilier vechi colectate local, care ar fi ajuns la groapa de gunoi, sprijinind astfel protejarea pădurilor și educația ecologică a comunității. Decorațiuni și produse de artă și manufactură realizate de tineri și meșteri din Slănic vor întregi oferta târgului.
Programul târgului
* Vineri, 26 aprilie: 16:00 – 20:00
16:00 – 17:00 povestim despre upcycling cu Alina-Georgiana Teodorescu, artist și fondator ,,In Context Slănic Moldova”; 18:00 – 20:00 Soft opening.
* Sâmbătă, 27 aprilie: 10:00 – 19:00
10:00 – Deschiderea târgului, prezentare ,,In Context” și tur ghidat ,,La Centrală”;
14:00 – Expoziție în natură de scaune upcycled realizate de către elevii Colegiului Național de Artă ,,George Apostu” Bacău, în cadrul concursului lansat în 2023 de către Asociația de Artă ,,In Context Slănic-Moldova” (locația: pădurea din vecinătatea ,,Monumentului lui Euclid”, zona Sonda 2 – tbc).
* Duminică, 28 Aprilie: 10:00 – 19:00
11:00 – 11:30 Prezentare ,,In Context” și tur ghidat ,,La Centrală”;
13:00 – 15:00 atelier pictură pe scaune pentru copii;
16:00 – 17:00 prezentare proiecte câștigătoare și prototipuri concurs de design de produs SIT (Sustainable Interiors Together).
Luni, 29 Aprilie
10:00 – 19:00 deschis. Locație: Centrala Artelor ,,In Context” (lângă Vila ,,Siam”, căutați turnul roz).
Upcycling, cunoscut și sub denumirea de reutilizare creativă, este procesul de transformare a subproduselor, a deșeurilor, a produselor inutile sau nedorite în noi materiale sau produse percepute a fi de o mai bună calitate, cum ar fi valoarea artistică sau valoarea de mediu.

Ziarul ,,Curierul Slănicului-Moldova” (61): Cu toată teama generată de războiul cu bulgarii și epidemia de holeră, stațiunea Slănic-Moldova rămâne deschisă și în sezonul din 1913 Material adaptat, adnotat și completat de Romulus-Dan Busnea

Continuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului Moldova” (din colecțiile Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași și Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Balga” din Cluj-Napoca), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare și a promovat-o în chip strălucit. În fapt, un jurnal al stațiunii Slănic-Moldova, care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”, așa cum a fost denumită stațiunea pentru prima dată, chiar de către acest ziar. Serialul poate fi urmărit și pe site-ul ziarului ,,Deșteptarea”, www.desteptarea.ro
În acest episod: ,,Curierul Slănicului Moldovei”, Nr. 2, Anul XI, Miercuri, 10 iulie 1913.
Din sumarul acestui număr: vilegiatura, războiul și epidemia de holeră; în ciuda zvonurilor răspândite de unii răuvoitori cu privire la extinderea holerei în toată țara, stațiunea rămâne deschisă pe toată durata sezonului; portret de sezon: Alexandru Iliescu-Olt, arendașul Slănicului; pentru că tot se practică mai ales prin stațiuni, jocul de cărți este un subiect abordat în ziar; o modă ce dispare.
Întrucât ziarul apare în data de 10 iulie, ziua care a marcat începutul participării României la cel de-Al Doilea Război Balcanic (10 – 31 iulie 1913), prima pagină a acestuia se deschide cu trei scurte articole, respectiv ,,Vilegiatura și războiul”, ,,Zile de glorie” și ,,Discreție… Caritate” , care vorbesc despre vilegiatura în timpul acestui război, despre epidemia de holeră, dar și despre necesitatea strângrii de fonduri, în vederea ajutorării familiilor care au avut de suferit din pricina războiului, mai mult de pe urma efectelor nefaste al pandemiei de holeră, decât a celor de pe câmpurile de luptă. Sigur că aceste articole au avut un ușor iz propagandistic, așa cum adesea se procedează în caz de război mai în toată presa unei țări și mai ales după victorie, așa cum a fost în cazul României. Dar iată, într-un scurt remember, care a fost situația în timpul acestui război: Participarea României la cel de-Al Doilea Război Balcanic a constat într-o intervenție militară în perioada 10 – 31 iulie 1913 și semnarea unui Tratat de Pace, la 10 august 1913. Războiul a început la 30 iunie 1913 când Bulgaria, fără declarație oficială de război, și-a atacat foștii aliați din primul război balcanic: Serbia și Grecia. Cu acordul Franței și Rusiei, Armata Română a început să mobilizeze în patru zile, între 3 – 6 iulie, 437. 000 de soldați. La 10 iulie s-a dat acordul de intrare în Bulgaria, ca o respingere publică a acordului cu Austro-Ungaria.
Conform planurilor operaționale, Comandamentul român și-a împărțit forțele în două grupuri: o forță majoră, Armata Dunării, condusă de prințul Ferdinand care să se deplaseze spre capitala Sofia și Corpul V de Armată. Armata Dunării a fost formată din opt divizii de infanterie (împărțite în corpurile de armată 1, 2, 3 și 4), două divizii de infanterie de rezervă și două divizii de cavalerie. În mai puțin de o săptămână, trupele române treceau Dunărea și reușeau să pătrundă adânc pe teritoriul bulgar, întâmpinând o slabă rezistență din partea trupelor bulgare, surprinse de amploarea ofensivei românești. Trupele române au pierdut mai puțin de 100 de soldați în lupte, dar adevăratul inamic al acestora nu a fost până la urmă armata bulgară, ci unul cu totul neașteptat și extrem de periculos: holera, care a produs îmbolnăvirea a 15. 000 de soldați români, din care, peste 1. 600 au murit. Despre modul în carea a evoluat această boală și cum a fost ea receptată și tratată de către autoritățile române, iată, în continuare, un interesant punct de vedere prezentat de prof. univ. dr. Alin Ciupală, de la Facultatea de Istorie a Universității din București: ,,Epidemia de holeră s-a extins foarte repede în rândurile unităților românești combatante, în primul rând, deoarece comandanții nu au luat niciun fel de măsuri în momentul declanșării bolii. Holera se manifesta în Bulgaria în momentul avansării trupelor române iar sursele de contaminare au fost apele infectate. A lipsit și asistența medicală specializată, unii dintre ofițerii rezerviști mobilizați relatând în amintirile lor, despre mai marea atenție acordată cailor cavaleriei decât trupei. Pur și simplu, autoritățile militare nu au luat în calcul posibilitatea izbucnirii unei asemenea epidemii, cu toate că, încă din 1911 – 1912, rapoarte diplomatice trimise de la Sofia la București, menționau starea sanitară precară existentă mai ales în satele bulgărești. La rândul lor, autoritățile civile erau interesate în primul rând de chestiunile politice, nu de cele sanitare, în special de reglementarea păcii care trebuia să aducă României câștigurile pentru care intrase în război. Drept urmare, problema holerei nu a devenit o prioritate, nu a fost tratată de timpuriu și cu mijloace eficiente. În plus, apăruse și un alt pericol, mult mai grav, reprezentat de riscul contaminării populației românești de trupele în retragere. Soluția salvatoare a venit din organizarea unui sistem de carantină și de tratare a militarilor bolnavi pe un aliniament paralel cu Dunărea, pe teritoriul românesc. Cea care l-a organizat a fost principesa moștenitoare a tronului Maria, viitoarea regină. Ea a mobilizat doamnele din aristocrație și burghezie, care au organizat spitale de campanie, centre de carantină și de refacere, s-au îngrijit de repartizarea medicamentelor și alimentelor necesare, au sprijinit asistența medicală specializată. Această experiență s-a transformat într-un model pe care regina Maria l-a replicat, la o cu totul altă dimensiune, în timpul Primului Război Mondial. Propaganda românească se ocupa în tot acest timp de alte subiecte, mai ales mobilizarea și victoria, în timp ce miile de victime ale epidemiei aduse de război și ignorate de autoritățile vremii au rămas numai în preocupările istoricilor (cf. articolului ,,Epidemiile în istorie – O epidemie uitată. Holera, România și al Doilea Război Balcanic din 1913”, semnat de prof. univ. dr. Alin Ciupală, publicat pe site-ul ,,unibuc.ro”, la https://unibuc.ro/epidemiile-in-istorie-o-epidemie-uitata-holera-romania-si-al-doilea-razboi-balcanic-din-1913-alin-ciupala/).
Dar să revenim la cel trei articole mai sus menționate, cu prezentarea selectivă a unor fragmente mai edificatoare: ,,Noi, vilegiaturiștii, suntem privilegiați. Pe când armata noastră se află pe câmpul de onoare, în apărarea intereselor permanente ale neamului, hotărâtă a-și vărsa sângele cu dragă inimă, noi stăm la adăpost de pericol, respirând aerul răcoros al munților.
Acum se prezintă și o datorie patriotică pentru toți vizitatorii Slănicului și pentru vilegiaturiști în general, căci ar fi o crimă, dacă în momentele actuale, când Țara scrie o pagină glorioasă în istoria neamului, când supremul sacrificiu se cere de la toți fiii Patriei, noi, vilegiaturiștii din Slănic, așa ca niște egoiști perfecți, să fim preocupați numai de persoana și bunăstarea noastră.
Avem și noi un rol, modest, dar util: trebuie să punem în mișcare inițiativa privată, cu scopul de a strânge fonduri pentru `Crucea Roșie`. Toate distracțiile obișnuite ale Slănicului să fie astfel, un prilej pentru atingerea acestui țel. Suntem siguri că Adminitrația băilor va da un larg concurs acestei opere patriotice. Gândul nostru, al tuturora, să urmărească neclintit și cu dragoste părintească pe vitejii soldați români, care, pentru a doua oară, se încununează cu laurii victoriei pe câmpurile Bulgariei. Trăiască Armata Română!”; ,,Un freamăt a trecut deasupra țării, care imediat s-a prefăcut în uragan războinic, atunci când s-a aflat că din nou bulgarii tulbură pacea Europei. Mobilizarea s-a făcut, iar vestea aceasta a produs în Slănicul-Moldovei, ca și în toate ungherele țării, un entuziasm indescriptibil. Pretutindeni s-a arborat tricolorul și s-au organizat manifestări zgomotoase, prin care s-a cerut intrarea României în acțiune. De pe plaiuri și câmpii, din creierul munților și de pe șesul Dunării, flăcăii au pornit voioși, le cel dintâi sunet al goarnei. Neastâmpărul războinic stăpânește toate clasele sociale. Virtutea străbună s-a deșteptat în piepturilie oțelite ale soldaților lui Carol cel Mare, urmași vrednici ai oștenilor lui Ștefan și Mihai. Armata Română va înscrie în Cartea Neamului, noi pagini de glorie. Trăiască Regele! Trăiască România!”; ,,(…) Printr-o intuiție caracteristică sufletului omenesc, am înțeles cu toții că, datoria noastră, a celor care rămânem, este să fim pătrunși de înaltele momente prin care trece țara, și să dăm, pe cât posibil, ajutorul nostru sufletesc și material, copiilor și femeilor care au rămas fără sprijin. Sufletele noastre au vibrat la unison și au înțeles care ne este datoria. Tăcerea asupra celor ce presupunem că știm și obolul nostru, acestea constituie datoriile acelora care au rămas la vatră, căci vom binemerita și noi de la patrie”. Iar mulți dintre cei aflați în stațiune, pe lângă empatia manifestată față de cei rămași fără de sprijin în urma războiului din 1913 și-au dat și obolul pentru ajutorarea acestora, fapt prezentat în paginile ziarului: ,,Din inițiativa unui comitet de doamne, zilele trecute s-a organizat o serbare populară în Sala teatrului din Cazinoul stațiunii, iar suma încasată a fost împărțită prin intermediul primăriei din Satul Nou, la familiile nevoiașe ale soldaților mobilizați”.
În ciuda zvonurilor răspândite de unii răuvoitori, cu privire la extinderea holerei în toată țara, stațiunea rămâne deschisă pe toată durata sezonului, bașca se anunță și un flux sporit de vilegiaturiști, într-un an perturbat de temeri și neliniști: ,,Contrar zvonului răspândit de unii răuvoitori, Băile Slănicului din Moldova vor fi deschise și vor funcționa până în ultima zi a sezonului balnear din acest an. Toate stabilimentele și instalațiile de tratament, hotelurile și vilele din stațiune au fost deschise din prima zi a lunii iunie, sunt deschise acum și vor fi deschise până în septembrie, fiind supravegheate pentru buna funcționare, de către un personal numeros și priceput”. În plus, ideea potrivit căreia Slănicul-Moldovei a fost și rămâne o stațiune ferită de invazia feluritor epidemii, inclusiv a celei de holeră, este redată în articolul ,,Slănicul și epidemiile”, republicat și în acest număr, tocmai pentru a convinge lumea de eficacitatea stațiunii în prevenirea și combaterea bolilor infecțioase: ,,În această privință, Slănicul are o putere magică. El este forul care atrage și ispitește pe toți, iar lumea, în căutarea atmosferei curate și a apei sănătoase, știe că la Slănic, bacilii și tot soiul de boli infecțioase nu duc viață bună. Bacilii pier în valurile de azot care plutesc în văzduh; microbii nu se pot dezvolta în apele cristaline care izvorăsc din munți. De altfel, cetățenii care fug de orașele bântuite mai ales vara, de bacilii tuturor bolilor infecțioase și molispsitoare, nu au de ce să se teamă aflându-se la Slănic”.
După portretul lui Alexandru Iliescu-Olt, pe care l-am schițat în episodul trecut (nr. 60), urmează acum, cel oglindit de ,,Curierul Slănicului Moldova”, într-un amplu tablou oferit nu doar vizitatorilor stațiunii, ci și locuitorilor ei. De aici aveam să aflu și data nașterii susnumitului, respectiv anul 1860, de unde rezultă că a murit de tânăr, pe 15 august 1917, la doar 57 de ani! Așadar, revenim la articolul din ziar, publicat în anul în care proprietarul stațiunii nici nu bănuia că mai avea de trăit doar patru ani: ,,Avem plăcuta și onorata datorie, de a-l prezenta cititorilor noștri, pe dl Alexandru Iliescu-Olt, noul concesionar al Băilor Slănic, om de o inteligență sclipitoare și neobosit pentru binele obștesc. Nu avem intenția de a face, în rândurile de mai jos, o aridă biografie a distinsului bărbat, care n-a pregetat a lua asupra sa conducerea și dezvoltarea pe mai departe a acestei admirabile localități, ci dorim să aruncăm o privire rapidă, dar atentă, asupra activității economice și sociale a acestui om de bine. Născut în anul 1860, în comuna Trepteni, județul Argeș (ulterior județul Olt, n. a.), dl Iliescu-Olt este în floarea vârstei și a bărbăției. Mare proprietar funciar și mare agricultor, dl Al. Iliescu a avut întotdeauna principiul sănătos și înalt, conform căruia, pe lângă drepturile sale necontestate, de a se bucura de roadele pământului pe care îl stăpânește, proprietarul funciar are și datorii de ordin social și economic. De aceea, Al. Iliescu, încă din primele timpuri de când s-a ocupat cu agricultura, niciodată nu a fost dezinteresat de soarta populației rurale aflată pe moșiile sale. Și nu vorbim aici despre faptele sale filantropice, îndeajuns de cunoscute. E vorba despre starea economică și culturală a țărănimii. În această privință, activitatea lui Alexandru Iliescu-Olt a fost aceea a unui democrat sincer, luminat și convins. Nu numai în discursuri de întruniri publice sau în parlament, adică în teorie, ci chiar în practică – nu numai cu vorba, ci și cu fapta, Al. Iliescu a arătat, prin pilde înălțătoare, cât de măreț este rolul marii proprietăți, atunci când activitatea unui proprietar e luminată de marile principii democratice. Și tocmai, pentru ca întotdeauna să poată fi stăpân pe acțiunea sa socială și economică, el a trait cea mai mare parte a vieții în mijlocul populației rurale, pe care o iubește așa de mult”. În continuare este prezentată contribuția sa la dezvoltarea județului Olt și a orașului Slatina, unde a construit noi clădiri și băi populare, a donat bani, a îmbrăcat și cumpărat cărți tuturor copiilor de pe moșiile sale, numele său fiind binecuvântat de mii de cetățeni, fie ei de la sat, sau de la oraș; un gest cu totul special și demn de remarcat a fost și cel pe care l-a făcut atunci când gimnaziul din Slatina urma să fie desființat: acesta a declarat că plătește timp de un an lefurile profesorilor din propriile buzunare, numai să nu fie închis un lăcaș de cultură și educație al concetățenilor săi; de asemenea, în domeniul financiar a dat dovada unei mari capacități, fie în fruntea sau în comitetele de administrație a numai puțin de 15 – 16 banci populare și instituții financiare, care s-au ridicat și progresează continuu, numai mulțumită muncii asidue și priceperii acestui distins bărbat. Iar la final, articolul punctează următoarele: ,,Acesta fiind omul, este evident că luarea în concesiune a Băilor Slănic nu este pentru Al. Iliescu un act cu caracter comercial, de speculă. Imensa sa avere îl pune la adăpost de această bănuială, iar întreg trecutul și faptele sale ne arată că are o singură dorință: să democratizeze, ca să zicem așa, această podoabă a Moldovei. Făcând accesibilă folosirea acestei minunate localități balneare, unui public cât mai numeros, Alexandru Iliescu-Olt, adaugă încă o faptă filantropică, umanitară, la seria nesfârșită de faceri de bine, care constituie bogata sa activitate. Îi urăm cu toții, pe această cale, să aibă cât de curând mulțumirea sufletească de-ași vedea opera încununată de success. Întru aceasta, concursul `Curierului` nu-i va lipsi nicicând”.
Și ca să revin la cele spuse de istoricul Corneliu Stoica despre cele întreprinse de Iliescu-Olt la Slănic-Moldova (punct de vedere prezentat în episodul trecut), trebuie menționat faptul că, potrivit domniei-sale, anumite documente statistice care prezintă veniturile stațiunii din acea perioadă, nu indică investiții deosebite făcute de Alexandru Iliescu-Olt, după preluarea activelor Slănicului-Moldova. Într-adevăr, nu contest acest aspect, dar touși, întreținerea stațiunii, plata unor servicii și ale salariilor angajaților ei, ca și alte facilități puse la dispoziție prin grija arendașului Iliescu-Olt, au menținut-o pe primul loc în topul stațiunilor balneoclimatice din România, într-un echilibru deloc precar, bineînțeles, până în anul 1917, când stațiunea înregistrează un regres evident, din cauza distrugerilor suferite în timpul bătăliilor din Primul Război Mondial.
Și pentru că este la modă și se practică în special în stațiuni, ca și mijloc de distracție, jocul de cărți este prezent și într-un articol al ziarului, care studiază această categorie a jocurilor de noroc, aflată și în preferințele multora dintre români: ,,În cursul anului 1908 – 1909, cărțile de joc au produs statului nostru, un venit de 713. 356 lei. Statul nu a avut întotdeauna, monopolul cărților de joc. La noi, cărțile de joc au fost supuse taxelor pentru prima oară, în 1810, la Iași, dar în același an, Muntenia a imitat acest exemplu. Se poate imagina ce ravagii a făcut în rândul nobilimii moldovene, pasiunea jocului de cărți, dacă s-a putut crea un impozit datorat acestei pasiuni. `Regulamentul organic` de la 1832 a generalizat taxa pe cărțile de joc, pentru toate orașele din Moldova. Cum însă impozitul pe cărțile de joc este în țara noastră un impozit comunal și, cum bugetele de acest fel nu se publică de obicei, nu putem știi la ce sumă se ridică anual acest impozit. Este însă aproape sigur că, în Moldova, venitul din cărțile de joc s-a ridicat în 22 de ani, de la 15.000 lei, la 40. 000 lei. În 1884, o taxă de timbru în valoare de 3 lei a fost pusă pentru fiecare pereche de cărți. La 31 martie 1889, monopolul a fost reinstituit și, de la această dată, statul este singurul care are dreptul de a vinde cărțile de joc”.
Iată, spre exemplificare, un fragment dintr-un articol care ne arată cum a pătruns și cum s-a dezvoltat microbul jocului de cărți, în perioada mai sus citată, dar și după:
,,La noi, desele ocupaţii ale Principatelor (mai ales cea dintre 1806 – 1812) i-au silit pe români să adăpostească trupe ruseşti. Ofiţerimea rusă era educată, cunoştea limba şi manierele franceze. Boierii români au învăţat de la ruşi nu doar pronunţia franceză corectă ori soirée-urile dansante, ci şi – aşa cum zice Pompiliu Eliade – `învăţau de la ofiţeri alte distracţii, mai puţin inocente. Este vorba despre jocul de cărţi, care, curînd, s-a bucurat de succes în societatea destul de înapoiată a Principatelor şi, în scurtă vreme, va deveni un flagel care se adăuga celorlalte vicii ale aristocraţiei moldovene şi muntene`. Pentru boierime, lungile răgazuri asigurate de veniturile consistente aduceau şi multă plictiseală. Jocurile de cărţi devin un excelent antidot pe la sfîrşitul secolului al XVIII-lea, sînt parte integrantă a cotidianului. Excesele aristocraţiei arată că jocurile erau mai mult decît un prilej de sociabilitate, devin o ocazie prin care boierimea avută îşi putea demonstra statutul social şi indiferenţa faţă de risipa banilor. Ei nu jucau numai ca să cîştige, ci mai ales ca să etaleze un consum ostentatoriu. Nonşalanţa acestui consum, pierderea unor mari sume de bani şi de proprietăţi este menţionată în memoriile lui Radu Rosetti. Bunica Eufrosina Manu era `foarte mondenă, foarte cheltuitoare, mai iubea şi jocul de cărţi`. Averea soţului ei era foarte mare, aşa că era lăsată să joace după poftă. Cu vremea, a început să abuzeze, aşa că i-a fost fixată o sumă, destul de mare, care însă nu-i ajungea niciodată. `Din această pricină se iscau necontenite certe între soţi, în urma căruia hatmanul plătea, iar cînd nu plătea, coana Frosiniţa făcea datorii care, la moartea bunicului, se suiau la respectabila sumă de 32. 000 de galbeni`.
De la C. Gane aflăm că `dintr-o dată, averi întregi se duc într-o seară… Şi uneori, nenorocitul care a pierdut se duce cu ochii aiuriţi să-şi zboare creierii`. Tot Gane, menţionează numele jocurilor de cărţi, clasificîndu-le în trei categorii. Cele de noroc: stos, lanskene, maca; cele speculative: whist, preferans, pichet; cele distractive: ghiordumul, concina. Alte jocuri ale vremii: otuzbir, de origine turcă, însemnînd numărul 31; jocul îl au şi francezii şi se numeşte `trente et un`; faraon (de origine franceză – `faro`). Jargonul cartoforilor de altădată ar fi de neînţeles pentru cei de azi. În romanul lui Filimon, cămăraşul Stamate Birlic, în timp ce manevrează un pachet de cărţi, întreabă: `Facem un otuzbir de englingea pînă se va găti masa?`”
(cf. articolului ,,Jocurile de cărţi de odinioară”, semnat de istoricul Alexandru Ofrim și publicat în revista ,,Dilema Veche”, nr. 478 din 11-17 aprilie 2013, site-ul ,,dilemaveche.ro”, la https://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/jocurile-de-carti-de-odinioara-600275.html).
În articolul ,,Modă ce dispare”, o mai veche problemă tratată de ziar face și acum referire la exodul vilegiaturiștilor români în țările străine, privit ca o dovadă de mare snobism, pentru că, ,,românului îi place tot ce e străin, deci și băile străine, mai ales care sunt la modă, sau unde se duc și capetele încoronate”. Și asta numai ,,pentru a-și ține ighemoniconul (pentru a se mândri, a se făli, n. a.) și a face în necaz vecinului invidios”. Și articolul continuă cu preamărirea Slănicului (pe drept cuvânt și în mod patriotic), în detrimentul altor stațiuni din Europa, cu care stațiunea poate concura oricând, având în vedere binefacerile pe care aceasta le poate oferi.
Dar mai și recunoaște ceva: ,,Este adevărat că n-am știut să facem reclamă zgomotoasă, să căutăm a atrage străinii în stațiunea aceasta, căci atunci, cu siguranță ar prididi și conaționalii noștri, de n-ai mai putea să-ți tragi sufletul la Slănic!. Sunt semne sigure că moda de care vorbim dispare. Noua admnistrație, sub fericitele auspicii ale dlui Iliescu-Olt, hotărâtă să facă sacrificiile cele mai mari, așa încât să mulțumească și gusturile cele mai dificile, va face ca drumul ce duce la Slănic, să fie bătătorit de mulțimea vilegiaturiștilor români și de peste hotare”.
Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU Iași), Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj (BCU Cluj) și cotidianului ,,Deșteptarea”.
Sursa: BCU Iași, BCU Cluj;
Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău. Grație domniei sale, o mare parte dintre fotografiile de epocă publicate în numerele acestei publicații se regăsesc și în episoadele prezentate, la care se adaugă și altele.
Foto 1: ,,Trupe românești în Bulgaria în 1913. Carte poștală fotografică, Editura Camara, București, originală, necirculată, 1913 (colecția autorului)”, preluată de pe site-ul ,,unibuc.ro”, la https://unibuc.ro/epidemiile-in-istorie-o-epidemie-uitata-holera-romania-si-al-doilea-razboi-balcanic-din-1913-alin-ciupala/
Foto 2: ,,Utilizarea unor surse de apă neverificate. Carte poștală fotografică, Editura Camara, București, originală, necirculată, 1913 (colecția autorului)”, preluată de pe site-ul ,,unibuc.ro”, la https://unibuc.ro/epidemiile-in-istorie-o-epidemie-uitata-holera-romania-si-al-doilea-razboi-balcanic-din-1913-alin-ciupala/
Foto 3: ,,Propaganda politică în 1913. Carte poștală ilustrată, Editura Șaraga, București, ilustrator Ary Murnu, originală, necirculată, 1913 (colecția autorului)”, preluată de pe site-ul ,,unibuc.ro”, la https://unibuc.ro/epidemiile-in-istorie-o-epidemie-uitata-holera-romania-si-al-doilea-razboi-balcanic-din-1913-alin-ciupala/
Foto 4: ,,Cărți de joc”, site-ul ,,7est.ro”, la https://www.7est.ro/2019/04/de-la-trefla-la-inima-rosie-cine-au-fost-regii-de-pe-cartile-de-joc/
Mențiuni: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași și BCU Cluj. În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil; adaptarea, adnotările și completările la toate numerele din colecția acestui unic și inedit ziar sunt menite să întregească și să lămurească multe informații și aspecte din viața cotidiană a stațiunii, ca și a personalităților vremii, care nu au fost în totalitate prezentate în paginile ziarului, tocmai pentru faptul că acestea erau cunoscute de lumea de atunci, în speță de cei din zona Moldovei, de unde veneau și cei mai mulți dintre vizitatorii stațiunii.
(Va urma)