În Parcul Central din stațiunea Slănic-Moldova se va da startul, sâmbătă, 2 iulie, în cursele de maraton și cros ,,Legendele Nemirei”, unul dintre cele mai importante și mai apreciate concursuri de alergare montană din România, aflat la ediția cu numărul cinci.
Pe parcursul unei singure zile se vor desfășura trei curse:
* Maraton 43 km, o cursă dificilă dar extrem de frumoasă, o adevărată încercare și pentru alergătorii desăvârșiți, o luptă cu propriile limite pe un traseu dificil, cu o diferență de nivel considerabilă, respectiv 2.415 m. Startul se va da din Parcul Central al stațiunii, de la ora 9.00 si urmează traseul: Parcul Central – Valea Slănicului – Valea Pufu – Valea Dofteana – Muntele Cleja – Valea Ciunget – Culmea Ciungetului – Vf. Nemira Mare (1.649 m) – Saua Nemira – Vf. Nemira Mică (1.627 m) – Vf. Șandru Mare (1.640 m) – Culmea Căprioarei – Muntele Dobru – Valea Dobru – Muntele Cerbul – Părtia de schi Nemira – Parcul Central.
* Cros 14 km, 700 m diferență de nivel, cursă destinată celor care preferă distanțele mai scurte, dar pline de urcușuri, pentru o cursă distractivă și spectaculoasă. Startul se va da din Parcul Central al stațiunii Slănic Moldova, ora 9.30 si urmează traseul: Parc Central – Valea Slănicului – Muntele Dobru – Valea Dobru – Muntele Cerbul – Pârtia de schi Nemira – Parcul Central.
* Cursa copiilor, de aprox 3 km este destinată celor mici, pentru a încuraja plăcerea de a alerga în mijlocul naturii. Startul s ava da tot din Parcul Central al stațiunii, de la ora 13.00.
Vor fi premiate locurile 1, 2 și 3 de la fiecare categorie, iar festivitatea de premiere va avea loc în aceeași zi, cu începere de la ora 17.30.
,,Prin această competiție ne dorim să contribuim la dezvoltarea durabilă a turismului în zonă, la creșterea gradului de conștientizare cu privire la importanța protejării și consolidării bogăției și binelui comun pentru rezidenți, vizitatori şi viitorul acestor locuri, înzestrate cu importante resurse naturale: izvoare minerale, pădure și aer curat”, se arată pe www.legendelenemirei.com, site-ul concursului, unde puteți găsi toate detaliile acestui concurs.
,,Te așteptăm și anul acesta la o nouă ediție a unei frumoase întreceri, ca să afli legenda viteazului Șandru și a frumoasei Nemira, să alergi pe locul unde au fost înghețați tătarii, să ocolești tranșeele din Primul Război Mondial, iar când simți că nu mai poți, să asculți sfatul mestecenilor din pădurea de argint: `Nu te opri când ai oboist, ci atunci când ai terminat!`”, este și mesajul organizatorilor.
Concursul de alergare montană de la Slănic-Moldova este și unul caritabil, desfășurat în beneficiul Centrului Pentru Servicii Sociale ,,Sf. Luigi Scrosoppi” din Slănic-Moldova, cartier Cireșoaia.
Concursul poartă numele și este inspirat de una dintre cele mai frumoase legende românești, ,,Legenda Nemirei”, considerată de către criticul și istoricul literar Alex Ștefănescu, ,,o adevărată perlă a eposului popular românesc”, descoperită și culeasă de către regretatul medic specialist balneolog și publicist, dr. Romulus C. Busnea.
Evenimentul este organizat de Maraton ,,Legendele Nemirei”, Asociația ,,Prietenii Slănicului” şi Primaria Slănic-Moldova, în parteneriat cu Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău, Asociația CAS Cultural Artistic and Sport și Smart Wood.
Noutăți
- Concurs național de alergare montană, la Slănic-Moldova Material realizat de Romulus-Dan Busnea
- 28 iunie 2022