Skip to content

Noutăți

Continuăm serialul dedicat ziarului ,,Curierul Băilor Slănic” (din colecția Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași – BCU), prima publicație care a apărut într-o stațiune din România, în fapt, un jurnal istoric al stațiunii Slănic-Moldova, difuzat în premieră, care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg.
Așadar, avem în față ,,Curierul Băilor Slănic”, numărul 3, din 8 iulie 1897, care se deschide cu o descriere, tot în premieră, a izvoarelor minerale, o dată cu inaugurarea celui de-al zecelea.
,,Acest izvor abundent și bine caracterizat se transportă prin tuburi de spijă, sub podul cel mare, între izvoarele Nr. 1 și Nr. 2 și a fost botezat `Izvorul Alexandru`, în onoarea dlui epitrop Alexandru Vârnav Liteanu, ale cărui merite speciale pentru ridicarea băilor de la Slănic sunt recunoscute de toți”, se arată în articolul ,,Izvoarele minerale ale Slănicului, cu proprietățile lor chimice și fizice”, extras din lucrarea ,,Băile de la Slănic”, de dr. S. Konya, Ediția a II-a, 1887.
În finalul introducerii se menționează că ,,Slănicul numără astăzi în total zece izvoare utilizate, toate alcaline muriatice (care conțin cloruri, n. a.), afară de Nr. 4 și Nr. 5, care sunt feruginoase”.
În continuare sunt prezentate două din cele zece surse captate: Izvorul ,,Mihail Nr.1”, ,,primul izvor pe care îl întâlnim la mâna stângă, dacă trecem micul podeț peste pârâul Slănicului” și a cărui apă ,,este mult întrebuințată ca băutură de lux și se bea cu plăcere amestecându-se cu vin”; Izvorul ,,Alexandru”, denumire menționată mai sus și primită la 23 aprilie 1895, ,,izvor din toate părțile ermetic închis prin zidire, din care apa minerală curge printr-un tub gros din fontă, care stă în legătură cu un alt tub lung de vreo 100 de metri, prin care apa este transportată înainte pe chei, lângă bazinul Izvorului Nr. 2”. Urmează apoi un ,,Cântec din munți”, poezie de Virgiliu N. Cișman, dar și un articol cu un titlu care producea fiori reci cititorului: ,,Crima de la trei fagi”, de fapt, o glumă jurnalistică semnată cu pseudonimul Gazetar modern. În aceeași tentă mai apare și poezia ,,La Cascadă – versuri sinistre”, autorul folosind pseudonimul Băiat sarcastic.
Mai putem citi în paginile acestui număr informații diverse, o listă a vizitatorilor Băilor Slănic, anunțuri și publicitate. Ne mai atrage atenția și oferta pusă la dispoziție de către administrația Cazinoului Regal: cofetărie asortată cu felurite bomboane fine de Paris, patiserie, restaurant cu delicatese culinare și cele mai bune vinuri aduse direct din Franța. Printre soiurile pomenite se numărau Louis Roederer, o șampanie considerată deosebit de armonioasă și structurată, elegantă și plină de viață, cu o exuberanță unică (astăzi o sticlă de 0,750 ml costă peste 300 lei). La fel de bine cotată și consumată era și șampania Pommery Royal Brut, cu o culoare de un galben pal, auriu, cu reflexii verzurii, notele și aromele resimțite cel mai intens fiind cele clasice, de struguri (astăzi, la un preț de peste 200 lei sticla de 0,750 ml).
Se pare că mulți dintre vizitatorii foloseau o apreciată rețetă bahică a lui Păstorel Teodoreanu, perfectă pentru o stațiune balneară: ,,Băutura cea mai bună este apa de izvor, dacă pui o picătură într-un kil de vinișor!”
Serile petrecute la cazinou prilejuiau și alte activități de recreere activă: ruletă, biliard, blackjack, baccara, poker, șah, table, căișori (un joc de noroc cu niște căluți din lemn activați mecanic) etc.
Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău, cu sprijinul BCU Iași și cotidianului Deșteptarea.
Sursa: BCU Iași
Următorul episod: marți, 2 august 2022. Lectură plăcută!

Atracții turistice

Alarmare echipe Salvamont

0SALVAMONT

0725826668

Numar unic de urgență

112