Skip to content

Noutăți

Slănic-Moldova, weekendul trecut. Zile superbe de toamnă, cu o încărcătură sentimentală aparte, pe dulci tonuri muzicale și gânduri pentru suflet. O caldă și încântătoare atmosferă, creată de artistul Iustin Călin, care a revenit pe meleaguri slănicene, cu ocazia celor două concerte susținute în aer liber în fața locuitorilor și vizitatorilor stațiunii, la invitația autorităților locale.
Programul muzical din cele două zile de concerte a fost unul bogat și divers și a cuprins arii celebre din opere, canțonete italienești, dar și melodii din repertoriul muzicii ușoare românești și internaționale, într-o interpretare de excepție: ,,Te voglio bene”, ,,Con te partiro”, ,,Vivo per lei”, ,,Mamma”, ,,That’s amore”, ,,Sara perche ti amo”, ,,My way”, ,,Perfect”, ,,Ochii tăi”, ,,Să nu-mi iei niciodată dragostea”, ,,Cât de departe”, ,,Melancolie”, ,,Dacă pleci”, ,,Te-aștept să vii”, ,,De-ai fi tu salcie la mal”, ,,Nu m-am gândit la despărțire”, ,,Să cântăm chitara mea”, ,,Hei tramvai!”, ,,Andrii Popa”, ,,Mare albastră” și altele.
Melodiile interpretate cu multă simțire de Iustin Călin au alternat într-o perfectă simbioză cu momente din impresionanta sa poveste de viață, pe care le-a destăinuit publicului, cu emoție și nostalgie, într-un spectacol muzical cu amintiri din copilăria și adolescența sa.
Abandonat încă de la naștere, Iustin a fost crescut, spre norocul lui, la Centrul de copii al Congregatiei ,,Surorile lui Isus Răscumpărătorul” din Slănic-Moldova, de sora Michela Martiniello, președinta Fundației ,,Victorine Le Dieu – Onești”. Astfel, până la vârsta de 12 ani, Iustin a copilărit la Slănic-Moldova, iar după desființarea centrului de aici a fost mutat la Centrul de copii ,,Buna Vestire” din Onești, al aceleiași fundații. Iustin a urmat apoi studiile liceale la Colegiul Național de Artă ,,George Apostu” din Bacău și mai apoi, cele universitare, la Facultatea de Muzică și Teatru (Secția Interpretare muzicală – Canto), din cadrul Universității de Vest din Timișoara, unde actualmente este masterand.
Mare surpriză și mare bucurie pentru Iustin, în cea de-a doua zi a concertelor, când alături de el s-a aflat sora Michela, împreună cu alte surori și alți copii de la Centrul ,,Buna Vestire” din Onești. Aceștia l-au susținut și aplaudat cu frenezie, ca de altfel, întreg publicul spectator, care a ocupat mai tot spațiul din apropierea Foișorului de Muzică din parcul stațiunii, unde au avut loc cele două concerte, după un concept marca Iustin Călin. Și tot în a doua zi, Iustin Călin l-a avut ca invitat pe mai tânărul său discipol, Daniel-Augustin Vitan, care a interpretat câteva melodii din repertoriul lui Andrea Bocelli și Ed Sheeran. Și el, ca și Iustin, a fost unul dintre copiii crescuți de surorile de la Centrul din Onești. El studiază la aceeași facultate la care a studiat și Iustin și dorește să calce pe urmele lui, întru desăvârșirea sa artistică. Nu au lipsit de la concerte nici câteva dintre învățătoarele și profesoarele lui Iustin, spre bucuria și încântarea tuturor celor prezenți.
,,Vă mulțumesc pentru primirea pe care ne-ați făcut-o și vă mulțumesc și pentru că ne sunteți alături, în misiunea noastră, a surorilor care sunt zi și noapte în slujba acestor minunați copii, printre care s-au aflat atât Iustin, un mare artist în devenire, cât și Augustin, spre mândria și împlinirea noastră”, a spus sora Michela.
,,Sper că v-am putut dărui momente plăcute și ceva învățăminte pentru cei ceva mai tineri, prin muzica și povestea mea de viață, dar și multă dragoste, pe care să o dăruiți și voi mai departe semenilor voștri. Mă-nclin, să ne revedem cu bine și la anul!”, a spus și Iustin Călin.
Concertele au avut loc la Foișorul de Muzică din Parcul Central al stațiunii, în cadul evenimentului ,,Toamnă Slăniceană”, organizat de Primăria Slănic-Moldova.