Skip to content

Noutăți

În perioada 5 – 6 mai are loc la Bacău, tradiționala manifestare culturală Zilele Centrului de Cultură „George Apostu” aflată la ediția cu numărul XXVII-a. Aceasta va privilegia diferitele forme de exprimare artistică, din paleta largă a domeniilor culturale abordate de instituție de-a lungul celor treizeci și doi de ani de activitate – artele performative (teatru, dans, cinematografie), artele plastice, artele conceptuale, creația, traducerea și critica literară, promovarea celor mai recente apariții editoriale ș.a.
Zilele Centrului de Cultură „George Apostu” oferă oportunitatea unor întâlniri cu personalități remarcabile din spațiul literaturii naționale și universale, cu mari actori și muzicieni, cu nume importante ale artei plastice românești și remarcabilele lor realizări artistice, cu sensuri și origini inspiraționale care vor fi tălmăcite publicului de cunoscuți critici de artă.
Programul manifestării
Joi, 5 mai 2022, ora 17.00: Centrul de Cultură „George Apostu” – Pavilionul Central: SPECTACOLUL CĂRȚII – „CASA ESTE NEAGRĂ”. Prezentarea volumului „Casa este neagră”, de Forugh Farrokhzād, traducere din limba persană – Gheorghe Iorga. Prezintă: Adrian Jicu. Performance – SPECTACOLUL LUMII – ESTUL ÎNTÂLNEȘTE ESTUL (spectacol de teatru – videofilm), cu: Eliza Noemi Judeu, Ali Asghar Rahimi, Călin Grigoriu, Andrei Kivu. Proiect imaginat și realizat de Gheorghe Geo Popa, în colaborare cu Chromatique Photo Studio &Art Gallery.
Vineri, 6 mai 2022, ora 17.00: Muzeul de Artă Contemporană „George Apostu”: „ATHANOR” – DRAGOȘ PĂTRAȘCU, expoziție-instalație, cu participarea muzicianului Gabriel Gherghelaș (saxofon alto, saxofon tenor, clarinet). Prezintă: prof. univ. dr. Petru Bejan.
Prezentarea albumului de artă „ATHANOR” și a celui mai recent număr al revistei de cultură „Vitraliu”, nr. 56.
Parteneri media: EuroTV, Radio România Iași, Radio Moldova, TVR Iași, Deșteptarea, Radio România Actualități.
Pentru anul 2022, programul cultural al Centrului de Cultură „George Apostu” se desfășoară sub genericul „Trecut și viitor – Paradigme ale ființării”.
Sursa: http://www.centrulapostu.ro

Atracții turistice

Alarmare echipe Salvamont

0SALVAMONT

0725826668

Numar unic de urgență

112