Într-o atmosferă prietenoasă și caldă, în ciuda soarelui cu dinți de afară, pe acordurile muzicale ale Cvartetului ,,Allegria” de la Colegiul Național de Artă ,,George Apostu” din Bacău s-a desfășurat, cea de-a cincea ediție a evenimentului anual ,,Bacău – Personalități ale locului”, care a avut loc pentru a patra oară consecutiv, în Aula Universității ,,Vasile Alecsandri” din Bacău, miercuri, 12 noiembrie a. c.
Acesta este și unicul din România dedicat special omagierii anuale a personalităților dintr-un județ al țării.
O zi dedicată personalităților culturii băcăuane
Manifestarea, devenită reper în calendarul cultural județean a reunit creatori, artiști, scriitori, reprezentanți ai mediului academic și ai administrației și instituțiilor publice locale și județene, într-un demers comun de recunoaștere a contribuțiilor personalităților culturale locale.
Evenimentul a fost organizat de Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS) și Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău, în parteneriat cu Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Colegiul Național de Artă ,,George Apostu” Bacău și Filialele Bacău ale Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) și Uniunii Scriitorilor din România (USR).
Filmul evenimentului
Programul a debutat cu un intermezzo muzical oferit de Cvartetul „Allegria” al Colegiului Național de Artă „George Apostu”, coordonat de prof. Codrin-Emanuel STAN, un moment care a conferit deschiderii o notă elegantă și distinctă.
În calitate de coordonator și inițiator al proiectului, muzeografa și poeta Mihaela BĂBUȘANU (membră a UZPR și a USR) a evidențiat, în discursul său, necesitatea promovării consecvente a valorilor băcăuane și rolul acestora în consolidarea identității culturale a comunității.
Aceasta a fost urmată de intervenția lui Romulus-Dan BUSNEA, reprezentant al SPJPTCAS Bacău, jurnalist și scriitor (membru al UZPR), la rându-i inițiator și coordonator de proiect, care a subliniat continuitatea și impactul durabil al proiectului, ca și necesitatea promovării valorilor culturale și spirituale băcăuane, menită să favorizeze creșterea anvergurii de imagine a orașului și județului Bacău.
Alocuțiunile oficiale au fost susținute de Vasile ISVORAN, vicepreședinte al Consiliului Județean Bacău, dr. Alin-Sebastian POPA, managerul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” și de prof. univ. dr. ing. habil. Carol SCHNAKOVSZKY, rectorul universității gazdă, fiecare punctând importanța culturii în dezvoltarea durabilă a comunității.
Invitatul central al ediției a fost Cornel-Simion GALBEN, scriitor, istoric literar, publicist, memorialist și editor (membru USR și membru UZPR), care prin cele nouă volume dedicate personalităților băcăuane (și cu cel de-al zecelea în lucru), precum și a altor două volume consacrate personalităților moineștene și oneștene a contribuit semnificativ la conturarea identității culturale a Bacăului, iar prin activitatea sa constantă, domnia sa a construit o adevărată arhivă a memoriei și identității băcăuane.
Personalitatea și activitatea sa au fost prezentate de lect. univ. dr. Adrian JICU, directorul Bibliotecii Județene „Costache Sturdza”, care a evidențiat contribuțiile esențiale ale acestuia la recuperarea și promovarea patrimoniului literar local.
Cu multă modestie, dar și cu emoție în suflet și în glas, Cornel GALBEN a evocat în câteva cuvinte, aspecte din viața și opera sa, după care, în aplauzele și ovațiile publicului, ing. Romil BOTEZATU, directorul SPJPTCAS Bacău, alături de Mihaela BĂBUȘANU și Romulus-Dan BUSNEA i-au conferit acestuia, placheta ,,Personalitatea Băcăuană a Anului 2025”, un splendid buchet de flori și un cadou, care a conținut, ce altceva, decât cărți și albume.
În aceeași atmosferă de sărbătoare, ediția a inclus și un moment omagial dedicat și altor personalități băcăuane, cărora li s-au oferit Diplome de Excelență și care au marcat viața culturală a orașului și au sărbătorit sau sărbătoresc vârste jubiliare: jurnalistul și publicistul Gheorghe BĂLȚĂTESCU, artistul plastic Ioan MĂRIC, profesorul și scriitorul Marius MANTA, scriitorul Dan PERȘA, poeta și scriitoarea Cecilia MOLDOVAN și poetul Alexandru DUMITRU. Au luat cuvântul numeroase oficialități și personalități culturale, care au adus cuvinte de prețuire și recunoștință celor sărbătoriți.
În continuare, poetul și scriitorul Dumitru BRĂNEANU, președintele Filialei Bacău a USR și Lt. col. (r) Ionel BĂLAN, consilier județean, au vorbit despre necesitatea susținerii unor astfel de inițiative și despre responsabilitatea instituțiilor în valorizarea comunității culturale și artistice băcăuane, adresând, totodată, felicitări inițiatorilor și coordonatorilor acestei manifestări deosebite.
Un moment special al evenimentului l-a constituit acordarea distincțiilor revistei „Ateneu”, oferite de criticul de artă, eseistul și publicistul Carmen MIHALACHE, directoarea publicației, atât personalităților omagiate, cât și colaboratorilor revistei. Printre aceștia s-a numărat și dr. Alin-Sebastian POPA, managerul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”.
Programul artistic a continuat cu un nou recital al Cvartetului „Allegria”, alcătuit din elevele Iustina IACOB, Smaranda NĂSTASE, Medeea BOLOHAN și Ioana IACOB, sub coordonarea prof. Codrin-Emanuel STAN, urmat de un moment-surpriză susținut de cantautorul de muzică folk și rock Mihai TELEAGĂ, care a captat atenția publicului prin interpretarea sa expresivă și emoționantă a melodiilor: ,,Adâncă privire”, de Adrian PĂUNESCU, muzica Mihai TELEAGĂ; ,,Din viață”, de Virgil CARIANOPOL, muzica Mihai TELEAGĂ; ,,Să ne iubim”, de Adrian PĂUNESCU, muzica Gil IONIȚĂ.
Evenimentul s-a încheiat cu lansarea volumului `Măric 80`, dedicat pictorului Ioan MĂRIC, cu ocazia împliniri vârstei de 80 de ani. Prezentarea a fost realizată de profesorul, criticul de artă și artistul plastic Aurel STANCIU, care a subliniat rolul operei lui Ioan MĂRIC în peisajul artistic băcăuan, stilul său inconfundabil și aportul deosebit la promovarea culturii băcăuane peste hotare.
Prin această ediție, proiectul „Bacău – Personalități ale locului” și-a reafirmat menirea de a aduce în prim-plan oamenii care, prin talent, dăruire și perseverență, îmbogățesc patrimoniul cultural și spiritual al Bacăului.
Propunere de proiect pentru ediția din 2026
Având în vedere instituirea anului 2026 ca ,,Anul Nadia Comăneci”, conform Legii nr. 130/2025, inițiatorii și organizatorii acestui eveniment au propus Consiliului Județean Bacău, pe lângă sărbătorirea invitaților speciali, ca personalitatea centrală omagiată în 2026, în cadrul evenimentului ,,Bacău – Personalități ale locului” să fie Nadia COM ĂNECI, una dintre cele mai mari sportive ale lumii și simbol al României, cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la primul 10 din istoria gimnasticii obținut la Jocurile Olimpice de la Montreal (1976), precum și a vârstei de 65 de ani, ziua sa aniversară fiind 12 noiembrie, adică, exact peste un an de la ziua în care a avut loc ediția a cincea a proiectului ,,Bacău – Personalități ale locului”.
Inițiatori și coordonatori ai evenimentului: Mihaela BĂBUȘANU (Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău) și Romulus-Dan BUSNEA (Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău)
Impresii ale invitaților și participanților
,,Proiectul inițiat este extrem de util pentru conduita unei comunități care își respectă performerii. Entitățile reprezentate de cei doi organizatori (Mihaela BĂBUȘANU și Romulus-Dan BUSNEA) ilustrează dubla perspectivă a conținutului: cea axată pe conservare (Complexul Muzeal `Iulian Antonescu` Bacău), respectiv cea interesată de promovarea valorilor (Serviciul Județean specializat).
Consider că ar trebui clarificat criteriul selecției, eventual de avut în vedere personalitățile care au împlinit o vârstă multiplu de 5 sau de 10, acoperind toată suprafața unui an calendaristic. Le urez inițiatorilor să nu înregistreze niciun hiatus în acest necesar demers. Conf. univ. dr. Ioan DĂNILĂ, memorialist, lingvist, istoric literar, publicist și promotor cultural
,,Felicitări organizatorilor și sărbătoriților! Ad Multos Anos! Felicitări speciale organizatorilor pentru inițiativă, pentru devotament și pentru toată munca depusă, încununată cu evenimentul de înaltă ținută desfășurat la cea de-a V-a ediție. Dumnezeu să vă dea putere și inspirație să faceți cât mai multe manifestări de acest fel! Mult succes pe mai departe!” Violeta SAVU, redactor Revista de cultură `Ateneu`, poetă, membră a Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România
,,Felicitările sunt, în special, adresate organizatorilor, (Mihaela BĂBUȘANU și Romulus-Dan BUSNEA), pentru faptul că rămâneți implicați activ în astfel de activități ce readuc în prim plan particularitățile culturii regionale. Când toată lumea fuge de responsabilități comunitare, dumneavoastră dovediți contrariul. Faptul că ați ajuns la cea de a V a ediție semnifică un angajament de lungă durată cu iubitorii de cultură din județul nostru. Mă bucur că restricțiile financiare nu au stopat această frumoasă tradiție, deși sunt sigur că au cauzat numeroase bătăi de cap. Acest lucru nu s-a resimțit pe parcursul evenimentul și reprezintă un alt atu al echipei ce s-a ocupat de organizare. Conf. univ. dr. Paul-Claudiu COTÎRLEȚ
,,În timpurile acestea atât de relative, `lichide`, fără spirit critic, lipsite de simțul valorilor adevărate, inițiativa de a celebra personalitățile locului, din diferite domenii ale cunoașterii, este una cât se poate de bine venită, întru totul lăudabilă. Îi susțin în generoasa lor idee pe coordonatorii proiectului pentru perseverența lor, căci, iată, au ajuns la cea de-a V-a ediție, una foarte reușită, și le doresc să continue, fiindcă acțiunile lor au o indiscutabilă importanță culturală, educativă și rezonanță în comunitate. La cât mai multe izbutite ediții!” Carmen MIHALACHE, critic de teatru, eseist și publicist, directorul revistei ,,Ateneu” Bacău
„Am trăit un moment de profundă emoție și onoare la cea de-a cincea ediție a evenimentului `Bacău – Personalități ale locului`. A fi invitat și, mai mult, a primi o Diplomă de Excelență pentru activitatea desfășurată în domeniul culturii și învățământului reprezintă o recunoaștere care mă motivează enorm. Sentimentul a fost cu atât mai intens cu cât am avut privilegiul de a mă afla alături de personalități marcante ale vieții culturale băcăuane. Atmosfera din cadrul manifestării a fost una solemnă și, totodată, plină de căldură, o adevărată sărbătoare a spiritului local, care i-a adus împreună pe cei care pun suflet în procesul de dezvoltare a comunității.
Importanța unei astfel de manifestări culturale depășește cu mult simpla ceremonie de premiere. `Bacău – Personalități` ale locului este un eveniment cât se poate de necesar, deoarece oferă o platformă esențială pentru a scoate din umbră și a celebra acei oameni care, prin efortul lor constant și dăruire, contribuie la conturarea identității și la îmbogățirea patrimoniului nostru spiritual. Este un omagiu adus memoriei și un gest de prețuire pentru munca adesea tăcută a creatorilor și educatorilor. Prin recunoașterea acestor figuri, evenimentul nu face decât să reconfirme valoarea comunității băcăuane și să traseze repere morale și profesionale pentru generațiile tinere. Ediția a V-a a demonstrat, încă o dată, că Bacăul prețuiește excelența și longevitatea în științe, cultură și învățământ. Dincolo de satisfacția personală, această manifestare are și rolul fundamental de a inspira. Ea ne amintește că investiția în educație și în artă nu este niciodată în zadar și că fiecare acțiune, oricât de mică, lasă o amprentă de durată în viața cetății. Doresc să le mulțumesc organizatorilor pentru efortul remarcabil! Rămân hotărât să acționez în continuare, cu aceeași pasiune, pentru afirmarea valorilor culturale și educaționale ale acestei regiuni”. Prof. Marius MANTA, scriitor, jurnalist, critic literar
,,Vorba lui Marius: zi de toamnă. Lăsând gluma, a fost o zi excelentă, pentru că am întâlnit mulţi oameni, mulţi prieteni. Toată treaba asta cu personalităţile locului s-a născut din iniţiativa Mihaela Băbuşanu și Busnea Romulus Dan (inițiatorii, coordonatorii și prezentatorii evenimentului `Bacău – Personalități ale locului`) şi, la a V-a ediţie, este deja o tradiţie, un eveniment consacrat. Cum spuneam, e o manifestare remarcabilă datorită dinamismului ei, datorită celor care ţin discursuri, discursuri memorabile, dar şi datorită `beneficiarilor`, care primesc, o dată în plus, recunoaşterea comunităţii, iar acesta cred că este cel mai important lucru într-o comunitate: recunoaştere şi difuziunea publică a producătorilor de valori simbolice. De ce? Prin acest eveniment anual, inițiatorii au reuşit să producă solidaritate între intelectualii Bacăului. Adrian Jicu a spus, în discursul său, că Bacăul nu este mai prejos decât alte centre culturale (nu pomenesc exemplul concret pe care l-a dat). Şi poate că aşa este, sau aşa va fi. Ce i-a lipsit Bacăului o lungă perioadă de timp, în opinia mea? Tocmai această solidaritate a intelectualilor. Marile centre culturale îşi promovează valorile, îşi spijină creatorii, îi propulsează în plan naţional. Chiar dacă uneori se ceartă între ei loco, nu ezită când e vorba să propulseze un pictor, un scriitor, un muzician când vine momentul potrivit. Dar se pare că treptat începe să zâmbească şi pe strada noastră soarele. Prin astfel de iniţiative, cum este cea a de astăzi, prin cooperarea programatică din jurul revistei `Ateneu`, prin evenimentele numeroase lansate de Biblioteca Judeţeană, prin Filiala Bacău a Uniunii Scriitorilor, tot mai unită şi mai însufleţită, prin singurul Centru Cultural care a rezistat în România (cred că nu mă înşel când spun că a rămas singurul), adică `George Apostu` din Bacăul nostru, deschis tuturor iniţiativelor şi evenimentelor culturale, care îşi găsesc un spaţiu de cea mai înaltă ţinută. Evenimentul a avut loc sub patronajul Consiliului Județean Bacău, al Complexul Muzeal Iulian Antonescu și al Serviciului Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău. Astfel că, implicați ca organizatori în acest eveniment și prezenți la fața locului au fost Alin-Sebastian Popa (managerul Complexului Muzeal) și Romil Botezatu (directorul Serviciului Public Județean)”. Dan PERȘA, scriitor, eseist și publicist
„Zi de toamnă friguroasă, dar însorită, prevestitoare a unui eveniment luminos menit să apropie oamenii, indiferent din ce areal al societății băcăuane vin aceștia. 12 noiembrie 2025, o zi în care planetele s-au așezat parcă într-o configurație destinată exprimării emoțiilor profunde. Întreaga natură parcă potențează clipa omagierii unor personalități băcăuane care, prin prezența lor în comunitate, inspiră, modelează și formează caractere. La intrarea în Aula Universității `Vasile Alecsandri` am observat numărul mare de volume expuse, al căror autor este scriitorul Cornel-Simion GALBEN, istoric literar și jurnalist. Cărțile sale, rod al preocupărilor literare de-o viață, includ file de jurnal începând din 1968 și volume dedicate personalităților marcante, cum este antologia `Personalități băcăuane`. Felicitări organizatorilor, Mihaela BĂBUȘANU și Romulus-Dan BUSNEA, pentru inițiativa unui eveniment dens, interesant și emoționant. Mulțumiri și felicitări tuturor invitaților speciali (Gheorghe BĂLȚĂTESCI, Marius MANTA, Ioan MĂRIC, Dan PERȘA, Cecilia MOLDOVAN, Alexandru DUMITRU), precum și instituțiilor de cultură băcăuane care au contribuit la crearea unui climat plin de prospețime pentru cetățeni”. Rodica DASCĂLU, poetă
„Într-o sală plină de personalități culturale, au fost sărbătoriți scriitori, artiști și jurnaliști. Flori, diplome, medalii, discursuri laudative și aplauze, un eveniment de promovare și recunoștință pentru oamenii care au contribuit decenii la dezvoltarea orașului nostru, transformându-l dintr-un oraș industrial într-o cetate a culturii. Felicitări Mihaela BĂBUȘANU și Romulus-Dan BUSNEA!” Cristina ȘTEFAN, vicepreședinte USR – Filiala Bacău, scriitor și redactor-șef adjunct la revista „Plumb”
„Un generos proiect de nobilă gratuitate și altruism, susținut de o documentare atentă, pentru a face o selecție corectă a personalităților locale. Cine a spus că `la Stat … se stă!`? Aceasta este o percepție publică adesea corectă, dar nu pentru cei care s-au format la școli credibile, da, pe vremea comunismului, unde au învățat responsabilitatea și bucuria lucrului bine făcut. O echipă de proiect bine armonizată, orientată spre identificarea valorilor, nu spre concurență sau orgolii mărunte. Voi iubiți oamenii și patria: voi, organizatorii de la Muzeu, de la Serviciul Județean de Promovare Turism și Salvamont Bacău și Universitatea Bacău, iubiți oamenii în general și pe cei creativi care își pun viața în slujba Adevărului, Binelui și Frumosului, în special. Pe aceștia i-ați identificat. Și pe mine, care de 50 de ani, când am fost repartizată ca șef de promoție la o școală de top din Bacău, m-am implicat cu sârg în multiple domenii, educativ, cultural/literar, social-comunitar, teatru și film, toate cu același nobil background de valori perene. Acesta a fost crezul meu și sper mântuirea mea. Vă mulțumesc pentru recunoașterea acestei strădanii de credință, expusă atât de documentat și profesionist la Gala de la Universitate!” Cecilia MOLDOVAN, scriitoare, poetă, membră USR – Filiala Bacău
,,Trebuie să recunosc că în Aula Universității `Vasile Alecsandri` din Bacău la cea de-a V-a ediție a evenimentului `Bacău – Personalități ale locului`, am trăit momente memorabile, emoții intense și am simțit o bucurie lăuntrică fiind într-un loc special, alături de personalități care au marcat cultura băcăuană… Am simțit că am o responsabilitate morală față de acești oameni caracterizați de o modestie proverbială, cu atât mai mult cu cât am fost desemnat de către Consiliul Județean ca membru în Consiliul de administrație al Complexului muzeal „Iulian Antonescu” și în funcția de secretar al Comisiei de cultură, artă, știință și religie…De departe eroul acestui eveniment a fost dl Cornel-Simion GALBEN, personalitate marcantă a vieții culturale băcăuane, jurnalist cu o expertiză de peste 50 de ani, autor a mai multor volume dedicate personalităților locale… Răsfoind biografia am aflat că a fost desemnat cetățean de onoare al unei localități din Japonia (Mooka), prefectura Tochigi, că a început inițial să lucreze ca jurnalist militar, că este membru fondator al Sindicatului Ziariștilor Băcăuani, al Societății Ziariștilor și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, din conducerea cărora a făcut parte, că a avut o viață dură, marcată de suișuri și coborâșuri… Atmosfera în sală a căpătat noi valențe o dată cu acordurile la vioară ale tânărului Cvartet `Allegria` al Colegiului Național de Artă `George Apostu` din Bacău, un nou pas în promovarea excelenţei în muzică și atragerea tinerilor către sălile de concert. De asemenea, veteranul legendarei formații de muzică „Compania se sunet”, Mihai Teleagă, a încântat audiența cu acorduri de muzică folk. Consider că și patriotismul local poate contribui la educarea tinerei generații și la modelarea de caractere puternice… Mulțumiri inițiatorilor și celor care au pus mult suflet pentru succesul evenimentului: Mihaela BĂBUȘANU, Complexul Muzeal `Iulian Antonescu` Bacău și Romulus Dan BUSNEA, de la SPJPTCAS Bacău. Lt. col. (r) Ionel BĂLAN, consilier județean
„Uneori, zilele frumoase nu trebuie doar trăite, ci și povestite… Am participat la ediția a V-a a proiectului `Bacău – Personalități ale locului`, un eveniment dedicat valorilor culturale care definesc identitatea județului nostru. Gazdele, Complexul Muzeal `Iulian Antonescu` Bacău, SPJPTCAS Bacău, împreună cu Universitatea `Vasile Alecsandri` au completat perfect această întâlnire dedicată artei și comunității. Felicitări organizatorilor, Mihaela BĂBUȘANU și Romulus-Dan BUSNEA, pentru pasiunea și grija de a păstra vie memoria culturală a Bacăului!” Lorena MAXIM, consilier județean
„O sumedenie de emoții am trăit prin prezența la acest eveniment de excepție pentru comunitatea noastră. Păstrez sentimentul frumos și de apreciere pentru cei omagiați în eveniment și de apartenență a instituției pe care o reprezint la comunitatea băcăuană. Onorant pentru noi ca instituție să fim invitați și participanți la aceste momente speciale! Felicitări tuturor celor care au făcut posibil acest eveniment să se întâmple, a V-a ediție, `Bacău – Personalități ale locului`.
Personal, emoția și bucuria momentului a fost întâlnirea cu cel pe care îl iubesc și respect, adică Invitatul Surpriză, dascălul meu, domnul învățător Mihai TELEAGĂ, cel care mi-a pus fundația educației în clasele I – IV, în localitatea mea natală Brătești, Bârsănești, Bacău. Vă mulțumesc, doamnă Mihaela BĂBUȘANU și Romulus-Dan BUSNEA, pentru prietenia instituțională și pentru ceea ce realizați și reprezentați pentru comunitatea noastră. Vă doresc mult succes în toate proiectele pe care le susțineți și creionați. Să ne revedem cu entuziasm la ediția a VI-a a evenimentului”. Comisar șef de poliție penitenciară Viorel Marcel VOICU, Director Penitenciarul Bacău
,,Mulțumesc! Felicitări pentru lăudabila și nobila inițiativă. Ca jurnalist, apreciez profesionalismul, acuratețea și talentul redării acestui eveniment, căruia îi doresc cât mai multe ediții. Am rămas plăcut impresionat de receptivitatea partenerilor și colaboratorilor, precum și de prezența selectului și numerosului public”. Gheorghe BĂLȚĂTESCU, jurnalist
„Felicitări pentru eveniment! Ar trebui să fie cât mai dese astfel de evenimente, deoarece Bacăul are oameni de valoare. Mulțumim pentru invitație!” Emanuel-Codrin STAN, profesor, Colegiul Național de Artă „George Apostu” Bacău
„An de an, proiectul `Bacău – Personalități ale locului` este la înălțime pentru că poartă amprenta celor doi organizatori de evenimente culturale, care oferă întotdeauna un spațiu generos de recunoaștere și apreciere oamenilor valoroși ai comunității băcăuane. Felicitări vouă și colaboratorilor voștri!” Monica CREANGĂ, profesor învățământ primar, Școala „Alexandru Ioan Cuza” Bacău
,,Am participat și am surprins imagini de la cea de-a V-a ediție a evenimentului cultural `Bacău – Personalități ale locului`, desfășurat în aula Universității `Vasile Alecsandri` din Bacău, într-un cadru festiv dedicat omagierii neobositului om de cultură Cornel GALBEN, scriitor, publicist, istoric, jurnalist, membru al UZPR și al USR, personalitate marcantă a orașului Bacău și reper al vieții culturale băcăuane. Evenimentul a fost coordonat cu pasiune și profesionalism de către poeta Mihaela BĂBUȘANU și jurnalistul Romulus-Dan BUSNEA, cărora le adresăm aplauze sincere pentru inițiativă, implicare și continuitatea acestui remarcabil proiect cultural. Felicitări tuturor celor care mențin vie flacăra culturii băcăuane!” Ionica BANDRABUR, poetă și artistă plastică (Slănic-Moldova)
,,Spre marea mea încântare, și în acest an evenimentul `Bacău-Personalități ale locului` a fost o realizare de mare valoare. Ocazia de afla atât de multe despre oamenii importanți din viața culturală, rareori se întâmplă la un asemenea nivel. Deseori trecem grăbiți pe lângă oamenii aceștia. Știm din diverse surse, că ei sunt Cineva. Luăm această informație drept bună, neglijând să ne mai informăm concret, din lipsă de timp, ori din diverse alte motive.
Participând direct la întâlnirea cu oamenii de cultură din Bacău, i-am putut vedea, am putut afla lucrurile importante care îi definesc, fie direct de la ei, fie de la cei care i-au prezentat în cuvinte potrivite. O clasificare a importanței, ar fi complet nepotrivită. Valorile acestor personalități nu se măsoară cu unitățile de măsură obișnuite, ele vor fi întotdeauna subiective, așa încât recunoașterea va fi cu atât mai remarcabilă. Inițiativa avută de organizatorii acestei manifestări este foarte importantă, demersul complicat făcut în direcția cunoașterii și recunoașterii personalităților din județul Bacău, fiind extrem de necesar pentru publicul obișnuit, dar mai ales pentru tinerii care trebuie să afle aceste lucruri. Și pentru aceasta, le mulțumim! Mulțumim, Mihaela BĂBUȘANU! Mulțumim, Romulus-Dan BUSNEA! Liliana ATOMULESE, creator digital, promotor cultural, publicist și editor (comuna Brusturoasa)
,,A fost plăcere și onoare să cânt în fața elitei intelectuale din Bacău, în cadrul acestui eveniment deosebit. Mă bucur ca am cântat împreună și am simțit implicarea fiecăruia. Nu-i ușor să-i atragi pe oamenii de cultură în actul artistic, pentru că sunt mai reținuți și nu se lasă manevrați de cel de pe scenă, nu mai spun de jurnaliști, care sunt mai sensibili și pot mări sau minimaliza ceea ce faci. Oricum, a fost frumos, iar cel sărbătorit, domnul Cornel GALBEN, cu siguranță merită mai mult pentru o viață pusă în slujba culturii! Mulțumesc organizatorilor, doamnei Mihaela BĂBUȘANU și, mai ales, lui Romulus-Dan BUSNEA, care a dat ,,buzna” peste mine și m-a invitat la acest moment omagial, căci asemenea manifestări sunt sarea și piperul celor care muncesc o viață pentru binele cetății!” Prof. dr. Mihai TELEAGĂ, cantautor de muzică folk și rock (Târgu-Ocna)
Precizări
Pe lângă toți cei care au rostit alocuțiuni și ne-au transmis ulterior impresiile lor, în Aula Universității ,,V. Alecsandri” din Bacău au mai fost prezenți, atât cât am putut surprinde noi, cu emoțiile inerente unui astfel de eveniment special: jurnalistul și publicistul Cornel CEPARIU, președintele UZPR – Filiala Bacău și membru al Consiliului Director al UZPR; universitarul și scriitorul Doru CIUCESCU, care potrivit site-ului USR – Filiala Bacău are două priorități în literatura română: primul scriitor – călător în șapte continente și primul scriitor – survolator al Pământului, cel care anul viitor va împlini 80 de ani!; poetele Tinca TAMAȘ, Tincuța BERNEVIC, Cristina SELENA, Viorica BĂLUȚĂ; cantautoarea Angela ȘIPOȘ; ing. Mioara SPIRIDON, președinta Asociației ,,Sofi Roz” din Bacău; omagiatul de anul trecut al evenimentului ,,Bacău – Personalități ale locului”; Col. (rtr) Nicu PAVEL, președintele Filialei Bacău a Asociației Ofițerilor în Rezervă din România și vicepreședinte al Asociației Naționale Cultul Eroilor ,,Regina Maria” – Filiala Bacău; omagiatul de anul trecut al evenimentului ,,Bacău – Personalități ale locului”, profesorul, scriitorul, traducătorul, criticul și istoricul literar Gheorghi IORGA; profesorul și poetul Dan SANDU; jurnalistul și publicistul Ion MORARU (,,Amprenta de Onești”); ing. Mihai CEUCĂ, colecţionar, filatelist, maximafilist, memorialist și publicist; profesoara Elena-Adina MITROIU, de la Colegiul Național ,,Dimitrie Cantemir” din Onești, promotoare culturală și îndrumătoare a unora dintre tinerele talente literare ale acestui colegiu, nume care au onorat invitația de a participa la un eveniment special dedicat personalităților băcăuane, alături de alți creatori de versuri, proză, artă plastică și muzică băcăuană.
Inițiatorii și coordonatorii proiectului, Romulus-Dan BUSNEA și Mihaela BĂBUȘANU, le adresează pe această cale, calde mulțumiri conducerii și colegilor din instituțiile în care aceștia își desfășoară activitatea și care le-au fost de un real și important sprijin, precum și celorlalte care au onorat cu prezența acest eveniment, partenerilor de proiect, sponsorilor, invitaților și participanților, deopotrivă, cu speranța revederii și la ediția de anul viitor!
Prezentul material va fi inclus în broșura de promovare a ediției de anul viitor, care va fi oferită invitaților, precum și celor prezenți în sală.
Filmul integral al evenimentului realizat de artistul plastic Mihnea BARAN poate fi accesat la: https://youtu.be/1Cq1N5iY1fM
Reporteri de serviciu, aceiași, Romulus-Dan BUSNEA și Mihaela BĂBUȘANU
Foto și filmări: Mihnea BARAN, Olivian DARIE, Simona TIRON, Daniel DUȚĂ (Universitatea ,,Vasile Alecsandri Bacău), DCTV, TVR
Noutăți
- Eveniment dedicat recunoașterii valorilor culturale băcăuane, la ediția a V-a! Material realizat de Romulus-Dan Busnea și Mihaela Băbușanu
- 21 noiembrie 2025






































