- Acest eveniment a trecut.
Orașul Bacău, punte spirituală și culturală cu Japonia, într-un eveniment de tradiție

La sediul Universității „George Bacovia” din Bacău, va avea loc, duminică, 1 iunie, cu începere de la ora 10.30, cea de-a VII-a ediție a manifestării cultural-artistice „Japonia departe-aproape de Bacău”, organizată sub egida Complexului Muzeal ,,Iulian Antonescu” din Bacău și coordonată de muzeografa și poeta Mihaela Băbușanu, inițiatoarea acestui proiect, devenit deja unul de tradiție.
Evenimentul va fi deschis cu lansarea volumului bilingv de haiku „Eternitatea clipei”, semnat de poeta și publicista Mihaela Băbușanu, moment care marchează pentru autoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România și a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, cel de-al treilea volum de haiku și, totodată, cel de-al optulea volum de autor. Noul volum, care reunește poeme haiku ce surprind esența efemerului prin imagini delicate și expresive, va fi prezentat de poeta și scriitoarea Laura Văceanu, președinta Societății de Haiku din Constanța și de profesoara și traducătoarea, Mădălinei Hardulea. Traducerea în limba engleză este realizată de Irene Stanciu-Cojocaru, prefața volumului este semnată de Laura Văceanu, iar coperta este creația artistului plastic băcăuan, Mihnea Baran.
Va urma apoi, vernisajul expoziției de grafică și pictură cu lucrări semnate de Mihnea Baran și Silvia-Mirela Bețeanu, într-o transpunere vizuală a echilibrului și esenței esteticii japoneze.
Programul va continua cu momente interactive pentru publicul de toate vârstele: Atelier de ikebana, susținut de Nicolae Agop și Lucia Pădurariu; Ceremonia ceaiului japonez, în prezentarea Lilianei Nestor; Demonstrație de arte marțiale japoneze, cu echipe de la Palatul Copiilor Bacău, Clubul ,,Bao” din Bacău și Radu Petrică; Ateliere de scriere creativă și haiku, coordonate de Marta Cană.
Inițiator, organizator și coordonator al evenimentului și al acestei ediții: Mihaela Băbușanu, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău
Co-organizator al ediției: Asociația ,,Simfonia Florilor” și ,,Rendez-vous cu flori by Lucia Pădurariu
Parteneri: Universitatea ,,Geeorge Bacovi” din Bacău, Societatea de Kaiku din Constanța, Palatul Copiilor Bacău, Clubul ,,Bao” Bacău, Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău, Nicolae Agop, Liliana Nestor, Radu Petrică, Silvia-Mirela Bețeanu, Mihnea Baran Photography, Marta Cană
Sponsori: Arena Mall Bacău (pentru a treia oară alături în cadrul acestui eveniment), Simigeria Petru, Ceainăria Sakura, Caparol CMTrust Arhidesign, Florăria din povești, Fleur D’Iris, Fresh Look Salon by Luminița Cepeha, Georgiana Chiriac Make-Up Artist


