Skip to content

Noutăți

Teatrul Municipal ,,Bacovia” a inaugurat pe 27 martie, cu prilejul Zilei Mondiale a Teatrului, o expoziție de fotografie ,,outdoor” (în aer liber), care poate fi văzută, până la sfârșitul lunii aprilie, în Piața Tricolorului din Bacău.
Vernisajul expoziției, care cuprinde fotografii alb-negru și color din spectacole realizate în cei 74 de ani de activitate neîntreruptă, a reunit actori de la Secția de Animație și Secția Dramă, actori pensionari, artiști vizuali și numeroși iubitori de teatru.
,,Istoria Teatrului este istoria Bacăului și, de Ziua Mondială a Teatrului de Animație (21 martie), cît și de Ziua Mondială a Teatrului (27 martie), pe care le sărbătorim prin această expoziție itinerantă, ne-am propus să trăim împreună gustul amintirilor de teatru și să ne reamintim că Teatrul este inima Comunității, iar Comunitatea e în inima Teatrului, că viețile noastre se întrepătrund și că, prin timp, am fost, unii pentru ceilalți, oglinzi, călăuze, prieteni, că Teatrul înseamnă Viață, viața comunității căreia se adresează, viața oamenilor care i-au călcat pragul sau care o vor face, de la copilărie, la maturitate. Priviți-ne în ochi (în această expoziție) și recunoașteți-vă. Copilăria, Tinerețea, Maturitatea, Bătrânețea, clipele de Fericire, Dorurile, Fricile, Iubirile, Regretele, Speranțele ș.a.m.d. Și apoi veniți la spectacolele noastre să degustăm împreună madlenele care țin amintirile vii și care creează amintiri nemuritoare. Și să continuăm să scriem împreună istoria Teatrului, Istoria Bacăului”. Laura Huiban, secretar literar al Teatrului Municipal „Bacovia”, martie 2022.
Sursa: www.desteptarea.ro, www.teatrulbacovia.ro

Atracții turistice

Alarmare echipe Salvamont

0SALVAMONT

0725826668

Numar unic de urgență

112