Slănic-Moldova, loc de întâlnire cu Europa și cetățenii săi
Într-o atmosferă de sărbătoare și prietenie, în stațiunea Slănic-Moldova, a avut loc, în perioada
3 – 6 iulie, cea de a cincea etapă a proiectului european ,,Active EUCitizens – Think Global, Act local” (,,Cetățeni Activi ai UE – Gândire globală, Acțiune locală”), care reunește reprezentanți ai unor orașe și municipalități din România, Spania, Italia, Grecia și Polonia.
Proiectul este conceput pe baza nevoilor comune ale partenerilor de proiect, pentru a-și implica și mai bine cetățenii în procesul decizional al comunităților din care fac parte, precum și pentru a crea o strategie durabilă de cooperare și schimb de bune practici, între orașele și municipalitățile care au aderat la această formă de asociere: Asociația Națională a Stațiunilor Balneare şi Balneoclimatice din România (ANSBBR) – lider, inițiatorul proiectului; Asociația Comunelor Poloneze din regiunea Baltică (Polonia) – partener; municipiul Mislata (Spania, Provincia Valencia) – partener; orașul Gambassi Terme (Italia, Provincia Florența, Toscana) – partener; municipiul Agii Anargiri-Kamatero (Grecia, zona orașului Atena) – partener.
Primarul stațiunii Slănic-Moldova, promotor al valorilor românești și europene
Întâlnirea a reunit un număr de 30 de primari, viceprimari și reprezentanți ai orașelor și municipalităților europene mai sus menționate, la care s-au alăturat alți 22 de primari sau reprezentanți ai acestora din mai multe orașe-stațiuni din România, afiliate la ANSBBR.
Printre inițiatorii proiectului și principalii organizatori ai evenimentului s-a numărat și primarul stațiunii Slănic-Moldova, Gheorghe Baciu, care este și președintele ANSBBR, dar și unul dintre promotorii turismului balnear din România.
,,Suntem onorați să găzduim această importantă reuniune internațională în stațiunea noastră și, de asemenea, să participăm activ la implementarea acestui proiect european de anvergură, care presupune o mai bună cunoaștere, comunicare și apropiere între cetățenii Europei. Un astfel de proiect se poate realiza prin promovarea valorilor și dezvoltarea unor strategii durabile de cooperare și schimb de bune practici, între comunitățile și municipalitățile participante. Așadar, bine ați venit dragi prieteni, succes în activitățile din aceste zile, ca și în cele viitoare”, a declarat primarul Gheorghe Baciu.
Filmul evenimentului
În prima zi, la Slănic-Moldova a avut loc primirea oaspeților, care au fost întâmpinați cu pâine și sare de primarul Gheorghe Baciu și de reprezentanți ai autorităților și instituțiilor publice locale, primari din stațiuni membre ale ANSBBR, alți invitați. Momentul solemn al festivității, la care au mai participat turiști și locuitori ai stațiunii a fost marcat de intonarea imnului de stat al României și al Uniunii Europene, în interpretarea Fanfarei ,,Tenore” din Chișinău. Prima zi s-a încheiat pe terasa hotelului ,,Dobru”, unde oaspeții au socializat cu omologii lor români, după care au avut parte de o cină tradițională, cu rezonanțe de străvechi folclor românesc, din care nu au lipsit jocul ursului și jocul sacru al călușarilor, magistral executat de Ansamblul ,,Junii Călușari” din comuna Sârbii-Măgura (Olt), invitatul special al spectacolului, care s-a încheiat cu un minunat foc de tabără.
A doua zi a fost dedicată lucrărilor din această etapă a proiectului, program desfășurat în Sala ,,Amfiteatru” a hotelului ,,Panoramic”, care a cuprins dezbateri, sondaje și schimburi de opinii, dar și propuneri și concluzii finale.
,,Scopul acestei reuniuni a fost organizarea unui eveniment de analiză a rezultatelor sondajului lansat în cadrul întâlnirilor anterioare ale proiectului. Cu această ocazie au fost trase o serie de concluzii, care să ne ajute la redactarea unei strategii pe termen lung, de implicare activă a cetățenilor și democrație participativă. La final am adunat toate răspunsurile de la grupurile țintă pe care le-am prezentat în etapa a treia a proiectului, pentru a analiza rezultatele și a le traduce din limba națională în limba engleză”, a afirmat Dragoș Drumen, expert în comunicare și consultant în scrierea proiectului. Au urmat apoi, intervenții ale participanților în cadrul interviurilor realizate de televiziunile partenere ale evenimentului, TVR Internațional, B1 TV, TV Moldova Plus, Exclusiv TV. În continuare, toți cei prezenți au fost invitați la un tur ghidat prin parcul stațiunii și în zona izvoarelor minerale, cu exemplificări de bune practici în domeniul salubrizării și intervenții susținute, atât de primarul Gheorghe Baciu, cât și de prof. Lavinia Misăilă, autoarea unei teze de doctorat cu privire la calitatea, importanța și posibilitățile de valorificare a apelor minerale de la Slănic-Modova.
Cea de-a treia zi și ultima, a prilejuit o vizită în teren a delegației, la Primăria și Salina din Târgu-Ocna, care a continuat apoi la Spitalul Municipal de Urgență, Clubul Cultural ,,Lira” și Complexul turistic ,,Pădurea cu Pini” din municipiul Moinești, cu ample prezentări și cu un spectacol inedit oferit de Ansamblul de Muzică și Dans Popular „Moineșteanca”, Ceata urșilor din Lucăcești și o binecunoscută trupă folk-rock din Moinești, ambele orașe vizitate fiind localități turistice, membre ale ANSBBR . Ziua s-a încheiat la hotelul ,,Dobru” din Slănic-Moldova, cu o cină festivă și cu salutul de rămas-bun adresat de gazdele și organizatorii evenimentului.
Impresii de final
Toți participanții la eveniment, atât cei străini și cât cei români au declarat, la unison, că au fost realmente impresionați de frumusețea stațiunii Slănic-Moldova și a localităților vizitate de pe Valea Trotușului, unde au descoperit oameni ospitalieri și plini de căldură, ce i-au făcut să se simtă ca acasă. Totodată, aceștia au apreciat proiectele implementate de autoritățile locale, sau cele aflate în plină desfășurare și finanțate prin diverse mecanisme, cu precădere a celor europene și le-au transmis acestora, toată admirația lor și speranța de cooperare și în viitorul apropiat. O notă specială, pe lângă cea acordată autorităților locale implicate în proiect a fost și cea oferită familiei Bogdan și Alina Șova, adminstratorii hotelurilor ,,Dobru” și ,,Panoramic” din Slănic-Moldova, ca și Serviciului Public Județean pentru Promovarea Turismului și Savamont Bacău, care a pus la dispoziția delegației străine, o serie de materiale în limba engleză, care promovează destinațiile turistice din zona vizitată, Valea Trotușului.
Proiectul ,,Active EUCitizens – Think Global, Act local”
Este un proiect european finanțat de Agenția Executivă Europeană pentru Educație și Cultură prin programul de finanțare „Citizens, Equality, Rights and Values Programme”. Acesta se bazează pe un obiectiv de termen lung, acela de creare a unei strategii transnaționale, care vizează o implicare și participare activă a cetățenilor (abordarea democrației participative), precum și sporirea vizibiltății europene în cele cinci țări partenere.
Noutăți
- Întâlnire europeană la Slănic-Moldova Material realizat de Romulus-Dan Busnea
- 12 iulie 2023