Skip to content

Noutăți

Sub genericul ,,Regina Maria – 150 de ani de eleganță: artă, modă și flori”, la Castelul ,,Ghika” din Dofteana – Bacău, va avea loc, în perioada 26 – 27 iulie, cea de-a patra ediție a evenimentului ,,Balul interbelic”, organizat de Asociația ,,Simfonia Florilor” și ,,Rendez-Vous cu flori, atelier de creație florală by Lucia Pădurariu” din Bacău.
Concerte muzicale și dansante, expoziții florale, de grafică, pictură și fotografie pe film, ținute de epocă, completate cu o cină regală și o degustare de vin cu poveste vor marca și reînvia rafinamentul și eleganța epocii interbelice.
,,Prin proiectele asociației, precum `Dansul Ielelor – Balul Sânzienelor`, `Vânătoarea de spirite`, `Balul Belle Epoque` sau `Balul interbelic`, anul acesta `Balul interbelic, ediția a patra: Regina Maria – 150 de ani de eleganță: artă, modă și flori`, invităm publicul din întreaga țară să viziteze aceste monumente pentru a le cunoaște poveștile, să pășească alături de noi într-o călătorie în timp, unde `clădirile, adevărate bijuterii arhitecturale prind viață`, în castele și palate, precum Castelul ,,Ghika” din Dofteana, sau Palatul ,,Ghika” din Comănești. Ne dorim ca prin evenimentele de acest fel, îmbinate cu povești, decoruri, ținute de epocă, gastronomia rafinată și poveștile cu flori, să reînviem atmosfera nobilă de altădată, iar conceptul nostru `Mondentitate și sociabilitate în fostele saloane boierești din România`, să aducă în prim-plan ideea de comuniune culturală, emoție și patrimoniu viu”, a spus Lucia Pădurariu, inițiatoarea și principala organizatoare a acestor evenimente.
Programul bogat și divers al celor două zile de manifestări poate fi vizualizat în imaginile atașate.
Taxa de participare este de 200 lei/pers., iar cea de vizitare a castelului, de 20 lei/adult și 10 lei/copil/pensionar.
Pentru mai multe detalii, urmăriți pagina evenimentului, la: https://www.facebook.com/share/19dR92cTUY/, tel. 0745 566 664.
Organizatori: Asociația ,,Simfonia Florilor” și ,,Rendez-Vous cu flori, atelier de creație florală by Lucia Pădurariu” din Bacău
Parteneri: Apium Food, MiisiMii, Ceainăria ,,Sakura”
Sponsori: Centrul Medical Unirea Srl – Regina Maria, Helmert SRL Bacău, HUB Engineering Iași, Caparol Bacău, Stocon Bacău, Maria Tănase
Colaboratori: Mihnea Baran Photography, Julian Tănase Photography, Maria Tănase, Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității Salvamont Bacău