Pasionații de tradiții și produse naturale obținute de fermieri în propriile gospodării sunt invitați în centrul orașului Dărmănești, la cea de-a șasea ediție a Târgului Gospodăriilor de produse montane ,,La Porţile Nemirei – tradiții și obiceiuri”.
Astfel, în perioada 20 – 21 mai, zeci de producători de pe Valea Trotușului le vor aduce pofticioșilor gustul adevăratelor produse din gospodăriile proprii, preparate după rețete vechi de sute de ani, 100% ecologice, dar și obiecte produse de mâinile iscusite ale fermierilor și artiștilor artizanali din zonă.
De pe tarabele expozanților, nu vor lipsi specialități tradiționale din carne, brânzeturi tradiționale, pâine de casă, cozonaci, plăcinte, dulcețuri, siropuri, prăjituri de casă, miere, produse naturiste, țuică și vin, dar și fructe și legume se sezon. Totodată, vor putea fi achiziţionate ii şi costume tradiţionale româneşti, icoane, vase din sticlă, porţelan şi ceramică, obiecte de uz casnic, sculpturi în lemn, ţesături, decoraţiuni din fier, împletituri din fibre vegetale, articole din piele şi blană, accesorii cu motive tradiţionale.
Totul, pe acordurile artiștilor populari din zonă, într-o sărbătoare a produselor agroalimentare românești, a meșteșugurilor, artei și tradițiilor autentice românești.
Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc sâmbătă, 20 mai, cu începere de la ora 11:00.
Evenimentul este organizat de Primăria Dărmănești, împreună cu Asociația ,,Sunetul Munților” din orașul Dărmănești.
Noutăți
- Mare târg de produse montane, la Dărmănești Material realizat de Romulus-Dan Busnea și Olivian Darie
- 15 mai 2023