Munții Berzunți

Moinești – Vf. Bulimandru – Schitul Sf. Ilie – Vf. Măgura –   Târgu Ocna

Denumire traseu: 2. Moinești-Vf. Bulimandru (978m) – Schitul Sf. Ilie – Vf. Măgura (984m) -Târgu Ocna

 Unitate montană: Munții Berzunți

 Județul: Bacău

Marcaj: bandă albastră

Altitudine maximă: 984 m  

Timpul de mers: 9-10 ore

Lungime traseu: 30 km

Sezonalitate: Este un traseu care se poate parcurge în tot timpul anului, cu excepția sezonului rece

Grad de dificultate: Dificil, nerecomandat iarna

Nivelul de echipare: Echipament de drumeție

Prezentare: Din Parcul Băi se merge spre șoseaua de centură a orașului și se ajunge la baza Dealului Măgura, de unde ne preia un drum petrolier. Curând, drumul își poartă, printre fânețe, serpentinele largi pe care le putem tăia, urcând pe o potecă și având, ca reper, o înaltă cruce metalică. Din dreptul ei drumul înaintează printr-o pădure rară, cale de 2 km, până pe culmea poienită a Dealului Măgura.  

Drumul petrolier se estompează, traseul urmând un drum de căruțe. Traversăm poiana pe direcția est, ținându-ne de marginea pădurii din stânga ei. Ieșim imediat într-o vastă zonă acoperită spre nord de pășuni și fânețe, ceea ce ne oferă o largă perspectivă asupra Depresiunii Tazlăului Sărat. În spate, dincolo de Șaua joasă a Moineștiului, se înalță Munții Tarcău. Urcăm domol, având acum marginea pădurii în dreapta, până ajungem pe culmea Dealului Runcu, marcat de borna silvică VIII 14. Ocolim spre dreapta o obârsie, continuând urcușul pe lângă pădure, până pe un vârf pleșuvit de tăieri recente. De pe el coborâm într-o șa, observând și urmând totodată H-urile roșii ale hotarului dintre două ocoale silvice. Dar din șa părăsim marcajul silvic ce se ține de culmea principală, pentru a vizita Lacul Tarnița. Un drum de căruțe pleacă spre dreapta și intră în pădure. Ne ținem de el, mergând mai mult de-a coasta, dar cu tendința clară de a coborî ușor. Trecem pe lângă un mic lac colmatat, cucerit de vegetație, ajungând, după circa 10 minute de la părăsirea culmii principale, în dreptul unui torent sec, puternic ravenat, care vine din stânga noastră, de pe pantele abrupte ale Muntelui Tarnița. Din acest punct, drumul de căruțe face un cot de 90
de grade spre dreapta ducând în nici 5 minute până la marginea Lacului Tarnița. Lacul s-a format pe o treaptă intermediară a unei mari alunecări produse pe versantul vestic al Muntelui Tarnița. Are forma relativ circulară, cu diametru de circa 20 metri, este alimentat permanent de câteva izvoare de pantă și are un emisar care în perioadele cu regim pluviometric ridicat mai formează câteva mici lăculețe, așa că apa lacului este tot timpul limpede. Ne reîntoarcem de la lac, pe acelasi drum, până la cotul de 90 de grade făcut spre dreapta, la coborâre. Acum ne îndreptăm spre dreapta, tot pe urmele unui drum de căruțe, având ca reper  suplimentar un marcaj silvic care delimitează două subparcele, realizat cu benzi roșii orizontale. În 5 minute, avansând mai mult de-a coasta, urcăm pe creasta unui picior întins dinspre Vârful Tarnița, spre vest. Aici întâlnim un drum de căruțe bine conturat care ține muchia piciorului, însoțit și de marcajul silvic realizat din benzi roșii verticale. Îl vom urmări în urcușspre Vârful Tarnița. Drumul bun de căruțe pleacă spre dreapta, dar din el continuă un braț mai puțin clar, direct spre vârf. Mergem pe acesta din urmă. În 10 minute, ieșim pe o culme secundară a Muntelui Tarnița, căci drumul pe care urcăm deviază puțin spre  reapta pentru a mai îndulci din pantă. Avansăm câteva zeci de metri spre Vârful Tarnița, pe muchia culmii pe care am ajuns, numită Plaiul Ciobanului, până la culmea principală a Berzunților pe care o recunoaștem după drumul bun de căruțe aflat pe ea și, mai ales, datorită H-urilor silvice. Spre stânga se ajunge la Vârful Tarnița, evidențiat doar prin abruptul de pe versantul său nordic la care nu avem motive să țintim. Odată aflați pe culme, vom coti spre dreapta. Acolo unde am ajuns, culmea prezintă un mic platou orizontal, linia ei de maximă altitudine virând spre stânga odată cu hotarul silvic. Drumul nostru, format de turme de oi, coboară sub culme, pe versantul din dreapta, în direcția de mers, reîntalnind curand marcajul ceva mai jos, intr-o zona framantată de movile și gropi. Vom fi atenți să nu pierdem marcajul silvic; dacă ne ținem de el, întâlnim borna silvică VIII 94, dincolo de care vom traversa un șanț de prăbușire, prinzând imediat linia unei culmi secundare care se formează spre dreapta. Noi mergem spre stânga, pe drumul bun de căruțe peste care dăm urmărind H-urile hotarului silvic. Urmăm strict linia culmii împădurite și mult mai abrupte, spre stânga. Ni se deschide totuși o fereastră prin vegetație către unul dintre satele de pe Valea Tazlăului Sărat. După circa o oră de mers pe culme și după ce traversăm o mică poieniță formată în urma unor tăieri mai vechi și invadată de tufe de soc, ajungem pe Muntele Bulimandru.

Culmea se ingusteaza un timp, luand aspectul unei creste.Ne vom tine de marcajul silvic (H) urcand astfel lejer pe Varful Bulimandru (978 m), de undevom cobori panta mai inclinata de pe versantul sau estic. De pe Varful Bulimandru avem posibilitate sa admiram toata culmea Berzuntilor pana la cel mai inalt varf al sau, precum si unele dintre picioarele sale laterale.

Zarim in saua in care vom descinde schitul Sf. Ilie. Schitul este metoc al Manastirii Sf. Sava, aflata la jumatate de ora distanta de acesta daca se coboara de pe culmea Berzuntilor spre stanga. Mentionam ca la schit exista conditii de cazare.

De la Moinesti pana aici ne-au trebuit circa 4 ore, fara popasuri. De la schit plecăm spre est, urmârind același marcaj silvic al hotarului dintre ocoale. Imediat ce părăsim poiana în care se află schitul ieșim pe o culme plesuvită de tăieri mai vechi, dar pe care au mai rămas cațiva fagi bătrâni. De pe ea pleacă spre sud, pe culmea Plaiului Fagului, un hotar silvic dintre două ocoale, iar spre est, pe culmea principală, un alt hotar silvic dintre alte două ocoale. Ne vom ține de acesta din urmă, în coborâre lentă pe un drum lat de tractor. Timp de o oră drumul se desfașoară prin pădure, urmând strict linia de maximă altitudine a culmii și H-urile hotarului silvic. Ajungem astfel într-o poiană în care întalnim un drum forestier care traversează culmea de pe un versant pe celalalt, legând localitățile Larga și Berzunți. Drumul de plai este, în continuare, pe o porțiune,
un bun drum de căruțe, ușor deci de urmărit, orientându-ne mereu și după marcajul hotarului silvic. Depășim o culme împădurită, drumul de caruțe căzând puțin pe versantul sudic al culmii și uitând circa 10 minute de marcajul silvic, până într-o șa, la marginea unei vechi tăieturi. Până ce aici plantația se va face pădure, vor mai stăpâni locul, încă mult timp, spre deliciul drumeților, tufele de fragi și rugii de zmeură! Drumul de căruțe nu mai urmează de aici hotarul silvic, noi însă da, pe o potecă ce se așterne cu fidelitate pe linia culmii. Urcăm un prim varf, de la 750 m la 850 m, destul de abrupt, pe care îl și coborâm, pentru a începe apoi lungul și  bositorul urcuș (în comparație cu restul drumului) al celui mai inalt vârf, Măgura Berzunților, de 984 m. Din poiana traversată de drumul forestier Larga – Berzunți, până în șaua de dinaintea urcușului spre Măgura Berzunților au trecut trei sferturi de oră. Ne va mai trebui o jumătate de oră pentru a atinge altitudinea maximă a traseului, punct marcat de un popic de ciment și aflat în capatul sudic al crestei, cvasiorizontală pe ultimele 10 minute parcurse. Din acest punct coborâm pe poteca din stânga, însoțind H-urile hotarului silvic. Dupa 10-15 minute de coborâș abrupt prindem un drum de căruțe care, pe o pantă mai blândă, ne va scoate curând din padure; înainte de a o părăsi observăm borna silvică I 103 și ultimele H-uri. Drumul are o ascensiune ușoară spre un vârf acoperit de fâneață, însă îl ocolește, îndreptându-se către sud-est. Noi vom urca pe vârf, urmărind strict direcția sud. Coborâm ușor, ocolind o obârșie oarbă a Vâlcelelor, aflată pe stânga noastră.Cumpăna de ape dintre Vâlcele (în stânga) și Pârâul lui Nicoliță (spre dreapta), e bine individualizată și ne va conduce până la marginea pădurii. Un drum de căruțe coboară spre stânga, către Valea Vâlcele; noi alegem să râmanem e culme și intrăm în pădure. O părăsim repede, ieșind într-otăietură, de unde va trebui să depășim un prim vârf. O putem face fie direct, menținându-ne pe linia de maximă altitudine, fie ocolindu-l pe o potecă ce coboară spre dreapta pe un umăr de deal, până la un drum de oi, ce vine tot din dreapta. Noi mergem pe el spre stânga, traversăm o dată cu tăietura o obarșie și ajungem din nou pe linia crestei. Ocolirea vârfului durează 15 minute. În continuare, drumul coboară lin prin pădure, înconjoară pe dreapta un nou vârf, și apoi încă unul, pe stânga, pe poteci de oi. Panta mare și solul instabil fac destul de dificilă traversarea ultimului  vârf, pentru care ne trebuie doar un sfert de oră. Urmează depașirea Oușorului (695 m). Din șaua în care am ajuns, coboară spre stânga și spre dreapta poteci late de oi către Valea Vâlcele și către Pârâul lui Nicoliță. Noi urcăm puțin până la marginea pădurii, ocolim pe dreapta o îngrămădire de stânci de gresie și ieșim deasupra lor, pe o culme poienită. Poteca de travers a Oușorului intră în pădure pe versantul stâng al dealului. Va fi iarăși o zonă abruptă și cu sol instabil.

După 15 minute suntem dincolo de vârf, într-o nouă șa. Urcăm o pantă domoală, preț de 10 minute, până pe un varf
de unde se deschide largă priveliște în toate direcțiile. Domină, de dincolo de Pârâul lui Nicoliță, Dealul Ursoaia (866 m), în corpul căruia sunt săpate (natural) câteva peșteri. Cea mai mare, Beciul din Ursoaia, are vreo 50 de metri lungime. Coborâm substanțial ca diferență de nivel, dar ușor, la început printre arini pitici, apoi pe lângă loturi agricole, până într-o șa largă, traversată de un drum de caruțe care leagă satul Cucuieți de satul Vâlcele. (la numai 150 de metri, spre dreapta, pe drumul spre Cucuieți, vom putea găsi un izvor prins într-un budăi.) Înaintând, printre câteva vii îngrădite, urcăm susținut până la marginea pădurii care acoperă Dealul Momaia. Drumul merge prin pădure, pe o pantă accentuată, lâsând în stânga culmea Momaiei, pentru a sui, timp de 20 de minute, pe creștetul Dealului Codrului. Ne aflăm pe un platou larg, acoperit de fânețe. Un drum duce spre Dealul Dracoaia, a carei spinare ca de mistret (hogback, numita de geografi) se ridică spre sud; un alt drum se desprinde spre est. De pe platoul Dealului Codrului ne îndreptăm direct către Dl. Drăcoaia. Chiar înainte de a începe să-l urcăm, traversăm un fost drum petrolier care vine din dreapta, de la Cucuieți și coboară spre stânga, la o sondă dezafectată. Noi suim pe Drăcoaia, pe o pantă care ne impune un efort moderat. Cararea se ține strict de creasta îngustă, când cățărându-ne pe stâncile de gresie ieșite în cale, când ocolindu-le. Din vârf coborarea e chiar abruptă, dar fără probleme, stâncile printre care ne strecurăm echilibrându-ne pașii. Spre finalul pantei, cand deja aceasta pare prea abruptă pentru a mai putea continua, potecuța de pe ea își schimbă brusc direcția spre stânga, părăsind-o pentru a se strecura prin păduricea de pin, până la cele câteva case ale catunului Păcuri (mai vechi, satul Păcurița), pendințe de satul Poieni (fost Mosoare), considerat azi cartier al orașului Tg. Ocna. Către dreapta zărim podul peste Trotuș, pe celălalt mal aflându-se calea ferată cu halta Cireșoaia (mai nou, doar punct de oprire) și soșeaua Tg. Ocna – Comănești.

Descarcă track GPS:

1. Traseu Autogara Tg Ocna- Schitul Sf. Ilie
2. Traseu Moinesti – Schitul Sf. Ilie