Skip to content

Noutăți

Aproape de municipiul Moinești, în satul Valea Arinilor din comuna Măgirești (Bacău), sub razele unui soare blând și zâmbitor a avut loc, vineri, 3 iunie, cea de-a patra ediție a evenimentului ,,Ziua Nicu Enea”, cu ocazia împlinirii a 125 de ani de la nașterea marelui pictor român, băcăuanul Nicu Enea (1897 – 1960). La manifestare au participat personalități ale vieții literare și artistice băcăuane, oficialități locale și județene, preoți, cadre didactice, copii, săteni, rude ale pictorului Nicu Enea.
Personalitatea lui Nicu Enea a fost evocată printr-o serie de comunicări susținute de următorii invitați: scriitorul și dramaturgul Viorel Savin, prof. univ. dr. Constantin Parascan – președintele Fundației Culturale „Urmașii Răzeșilor Găzari de pe Valea Tazlăului Sărat”, artistul plastic Dionis Pușcuță – directorul Complexului Muzeal ,,Iulian Antonescu” din Bacău, prof. dr. Iulian Bucur – critic și istoric de artă, muzeograful Carmen Istrate Murariu, colecționarul de artă Octav Olaru – un mare admirator al pictorului Nicu Enea, poetul și jurnalistul Sebi Șufariu și bineînțeles, Câdă Ionică, inimosul primar al comunei Măgirești, coordonatorul și unul dintre inițiatorii acestui inedit și important eveniment.
Printre invitații speciali s-au mai numărat prof. univ. dr. Irina Bliuc, dr. arhitect Alin Corduban, (ambii proiectanți ai clădirii Muzeului Răzeșilor Găzari din satul Prăjești, comuna Măgirești), lector univ. dr. Paul-Claudiu Cotîrleț (autor de carte și moineștean la origini), pictorii Carmen Poenaru (moldoveancă prin adopție), Ion Văsâi și Dumitru Macovei (aceștia, tot de pe plaiuri moineștene).
În cadrul manifestării a fost oficiată o slujbă de pomenire la monumentul pictorului și a fost inaugurată Galeria ,,Nicu Enea”, unde publicul participant a putut admira lucrări ale pictorului, din colecția personală a lui Octav Olaru. Și ca o noutate, ,,Nuntă Țărănească”, una dintre picturile lui Nicu Enea (ulei/pânză, 168 x 365 cm) va fi expusă după restaurare în incinta Consiliului Județean Bacău.
O plăcută și mai neobișnuită surpriză a fost oferită celor prezenți cu ocazia vernisării expoziției de caricatură ,,VEMmania”, a cunoscutului jurnalist și artist plastic Victor Eugen Mihai, una care, într-adevăr, i-a adunat pe toți în subsolul unei case din apropierea Galeriei, numită chiar ,,Expoziția din beci”.
Un alt moment special al întâlnirii l-a constituit și acordarea titlului de ,,Cetățean de onoare al comunei Măgirești” (post mortem), pictorului Nicu Enea. Onoranta distincție a mai fost oferită colecționarului Octav Olaru și muzeografei Carmen Istrate Murariu. Atmosfera de sărbătoare a fost întregită de un intermezzo muzical susținut de elevi ai Colegiului Național de Artă ,,George Apostu” din Bacău, după care, toți participanții au fost invitați la Căminul Cultural din Măgirești, unde a fost proiectată piesa de teatru ,,Bătrîna și hoțul”, creație a dramaturgului băcăuan Viorel Savin (și acesta deținător al titlului de ,,Cetățean de onoare al comunei Măgirești”), în care personajul principal este Elvira, soția pictorului Nicu Enea, rol interpretat magistral la premiera tv, de regretata tragediană Irina Răchițeanu.
Finalul manifestării a însemnat invitația la o bogată masă festivă, plină cu bucate tradiționale și aperitive câmpenești, toate preparate de mâinile gospodinelor din localitate, care alături de organizatori, Primăria comunei Măgirești, Consiliul Județean Bacău, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău și Fundația Culturală „Urmașii răzeșilor găzari de pe Valea Tazlăului Sărat”, merită toate felicitările!
Parteneri media au fost Tele 1 Bacău, ziarul ,,Deșteptarea” și Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău.

Atracții turistice

Alarmare echipe Salvamont

0SALVAMONT

0725826668

Numar unic de urgență

112