Skip to content

Noutăți

Ansamblul Castelului ,,Ghika” (castelul și parcul familiei Ghika) din comuna Dofteana – Bacău este un monument istoric de o valoare inestimabilă. A fost ridicat în stilul romantic, drept reședință de vânătoare, într-un areal de un pitoresc cu totul aparte, la sfârșitul sec. XIX.
Ctitorit de către Nicolae Ghika, guvernator al Băncii Naționale a României, membru al familiei de boieri care a dat țării zece domnitori. Proprietarii săi au fost nevoiți să fugă din țară la finele celui de-al Doilea Război Mondial. Între anii 1941 – 1944, aici a fost stabilit Comandamentul armatei germane a Wehrmachtului. La retragere, soldații germani au luat cu ei cele mai valoroase obiecte de artă din castel. Au venit rușii, au luat și ei ce a mai rămas valoros, după care în 1949 întreg domeniul a fost naționalizat, trecând în proprietatea statului. Apoi, palatul a fost spital TBC, casă de copii și sanatoriu de reumatologie infantilă. În ultimii ani s-au efectuat lucrări de reparații, investiții și conservare. Parcul palatului (3,8 ha) este înzestrat și cu un lac de 1. 800 mp, amplasat în mijlocul pădurii castelului. Cu timpul au fost reabilitate aleile, au fost refăcute căile de acces, s-au amplasat băncuțe, s-au plantat arbuști ornamentali și flori.
În prezent, palatul se află în proprietate privată. Vechea ,,hulubărie” din incinta parcului a fost transformată într-o pensiune (,,Dofteana Park”), care evocă atmosfera secolului al XIX-lea și unde se organizează diferite evenimente cultural-artistice, inclusiv nunți. Decorul este rustic, fiind accesibile șase camere cu utilități, care pot fi puse la dispoziția turiștilor. La Castelul ,,Ghika” din Dofteana s-a turnat filmul ,,Domnișoara Christina”, ecranizare după Mircea Eliade, iar în vara anului 2016, în aceeași locație, timp de aproape o lună de zile s-a filmat pentru pelicula ,,The Wanderers” (,,Vânătorul de spirite”) – film de lung metraj în regia lui Dragoș Buliga. Din distribuție au făcut parte Armand Assante, Răzvan Vasilescu, Claudiu Bleonț, Daniel Plier, Oana Marcu, Alexandra Apetrei, dar și alți actori din România, Coreea de Sud, Israel, Bosnia și Herțegovina.
Parcul Dendrologic Dofteana, sat Hăghiac, comuna Dofteana, este o colecţie ştiinţifică dendrologico-silviculturală formată din peste 660 de specii şi varietăţi de arbori, ce se întinde pe o suprafaţă de 24 ha. Este creaţia măiastră a unuia dintre cei mai mari şi pasionaţi silvicultori, Iuliu Moldovan, care a sădit lângă fiecare puiet o parte din sufletul său şi unde zi de zi a privit cum cresc scumpii lui arbori, cărora le-a purtat o grijă permanentă. Arboretumul Dofteana constituie o valoroasă colecţie de specii lemnoase, în special de răşinoase, atât din ţara noastră cât şi din alte ţări. Acesta prezintă o deosebită importanţă forestieră botanică, didactică, ştiinţifică şi social-culturală. Întemeiat la începutul secolului XX, din punct de vedere forestier, arboretumul constituie un punct de aclimatizare a speciilor exotice şi, mai ales, a speciilor exotice de interes forestier. Vârsta la care au ajuns unele specii, de la 50 la peste 70 de ani, precum şi dimensiunile realizate, cercetările efectuate asupra comportării lor, duc la concluzia că multe specii exotice au o valoare forestieră deosebită.
Inedit
În Dofteana mai există Barometrul natural ,,Ochiul Huitorii”, sau ,,Ochiul meteorolog”, în fapt, o firidă într-un perete de sare, care atrage umezeala, un barometru natural care anunţă starea vremii (seamănă cu un ochi uriaș săpat în piatra muntelui): când umezeala din aer creşte, pe stânca apare o dâră de apă şi localnicii sunt siguri că va ploua. Barometrul se află în spatele gării din Dofteana.
Program vizitare castel: zilnic, între orele 9.00 – 18.00
Telefon: 0744 236 654
Acces: DN12A, comuna Dofteana, str. Castelului, nr. 2
Proiect realizat în colaborare cu ziarul ,,Deșteptarea”

Atracții turistice

Alarmare echipe Salvamont

0SALVAMONT

0725826668

Numar unic de urgență

112