Skip to content

Noutăți

În satul Prăjești, comuna Măgirești – Bacău, au avut loc, în zilele de 17 și 18 octombrie 2015, manifestările prilejuite de inaugurarea Muzeului Răzeșilor Găzari de pe Valea Tazlăului Sărat, în cadrul proiectului ,,Promovarea Patrimoniului Cultural Imaterial specific județului Bacău – Obiceiuri, tradiții și meșteșuguri ale Răzeșilor Găzari de pe Valea Tazlăului Sărat”.
Inițiativa înființării acestui muzeu a aparținut neobositului căutător de comori ale trecutului, prof. univ. dr. Constantin Parascan, om al locurilor și demn urmaș al răzeșilor găzari moldoveni.
Muzeul a fost fondat la iniţiativa Fundaţiei Culturale „Urmaşii Răzeşilor Găzari de pe Valea Tazlăului Sărat”, coordonată de prof. univ. dr. Constantin Parascan, scriitor și memorialist, membru al Uniunii Scriitorilor din România, (muzeograf cu atestate încă din anul 1972), născut la Prăjeşti, care a donat terenul pentru muzeu deținut cândva de bunicul și străbunicul său. Clădirea muzeului a fost construită între 2014 – 2015, din fonduri asigurate de la bugetul local, cât şi prin redirecţionarea celor 2% din impozitul pe venit (circa 90.000 euro au fost alocaţi acestui obiectiv), autorii proiectului fiind prof. univ. dr. ing. Irina Bliuc, dr. arhitect Călin Corduban, ing. Vasile Bălțătescu și constructorul Mihail Nichita.
În cadrul muzeului au fost amenajate mai multe spații expoziționale care cuprind exponate, documente și mărturii (valori de patrimoniu) din perioada culturii Cucuteni (în urmă cu peste 5.000 de ani), din vremea dacilor și romanilor, precum și din evul mediu românesc, secția „Istoria școlii și a învățământului. Viața răzeșilor găzari” și secția de istorie a cultului ortodox. În exteriorul muzeului este un pavilion cu obiecte găsite sau donate, cea mai spectaculoasă fiind o parte a instalației de prelucrare a gazului la acea vreme. În esență este vorba despre o reconstituire istorică a vieții răzeșilor găzari de pe Valea Tazlăului Sărat, din cele mai îndepărtate timpuri și până astăzi. Invitatul de onoare al evenimentului inaugural a fost actorul Florin Piersic, vechi și bun prieten al profesorului Constantin Parascan. ,,Tot ceea ce vedeți în acest muzeu constituie o mărturie a răzeșilor găzari, o vatră de cultură, tradiție și identitate românescă ce nu va trebui nicicând să piară, iar noi avem această sfântă datorie față de înaintașii noștri”, a spus profesorul Parascan.
În incinta muzeului sunt organizate periodic, manifestări cultural-educative și de valorificare a patrimoniului tradițional, dar și de omagiere a personalităților naționale și locale (precum cea intitulată ,,Personalități ale culturii române în dialog cu urmașii răzeșilor găzari”), prin recitaluri și spectacole, lansări de carte, expoziții de artă plastică, întâlniri cu scriitori, istorici, specialiști în conservare și restaurare, artiști plastici, muzicieni. Printre oaspeții muzeului s-au numărat prof. univ. dr. Gheorghe Calcan, scriitorul și poetul Dumitru Vacariu (închis în temnițețe comuniste timp de opt ani pentru poezia ,,Moldova însângerată”), IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, filosoful și eseistul Mihai Șora, criticul de film Irina Margareta-Nistor, actorii Florin Piersic, Dorel Vișan, Ileana Popovici, Doru Octavian Dumitru, Vasile Muraru, Valentina Fătu, Daniela Tănase, artista plastică Rodica-Anca Marinescu și mulți alții.
Acces: sat Prăjești, str. Constantin Parascan, nr. 11, comuna Măgirești, pe DN2G, care leagă Bacăul de Moinești
Program de vizitare: zilnic, între orele 08:00 – 16:00, cu programare la numărul de telefon 0769 047 010
Proiect realizat în colaborare cu ziarul ,,Deșteptarea”

Atracții turistice

Alarmare echipe Salvamont

0SALVAMONT

0725826668

Numar unic de urgență

112