Continuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului Moldova” (din colecția Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași – BCU), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare. În fapt, un jurnal al stațiunii Slănic-Moldova care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”, așa cum a fost denumită stațiunea pentru prima dată, chiar de către acest ziar.
În acest episod: Ziarul ,,Curierul Slănicului Moldovei”, Nr. 2 (Seria a III-a), Miercuri, 15 iunie 1905. Din sumar: Slănicul Moldovei este ,,tot atât de bun și mult mai priincios (folositor) decât stațiunile străine”; amintiri de la ,,vila minunată”; plimbări, excursii și distracții în stațiune și prin împrejurimi; scurt rezumat al istoricului băilor Slănic, al izvoarelor sale minerale și lucrărilor de specialitate editate.
Ștacheta Slănicului este ridicată tot mai sus în editorialele ziarului, așa cum se întâmplă și în acest număr, unul care preamărește stațiunea într-un mod deloc exagerat, având în vedere că nu doar înainte, ci și încă ani buni după 1900, Slănicul Moldovei s-a aflat în fruntea localităților balneare din România și rivaliza cu cele din străinătate. ,,De ce am merge la Slănic?” este întrebarea care dă titlul acestuia, iar răspunsul este unul mai amplu, pe deplin justificat: ,,Cheltuiala drumului în străinătate este sigur cel puțin încincită, ca aceea ce se cere oricărui om din România spre a merge la Slănic. Locuința și hrana sunt incontestabil cu mult mai ieftine aici ca în oricare altă stațiune străină. Eficacitatea apelor, probată în zeci de mii de cazuri, nu lasă nici cea mai mică bănuială celor ce au într-adevăr dorința de a-și căuta serios de sănătate, iar nu de simple zburdăciuni. Șapte izvoare de diferite compoziții minerale slujesc la Slănic suferinzilor aflați în căutarea sănătății lor zdruncinate. Din toate colțurile țării vin din an în an mai mulți vizitatori, convinși tot mai mult de eficacitatea acestor ape. Epitropia Sf. Spiridon, proprietara băilor, face în fiecare an îmbunătățiri, așa încât Slănicul poate rivaliza acum cu cele mai de seamă stabilimente de băi minerale din străinătate. Hoteluri mari și mici, elegante și mai modeste, pentru toate pungile, stau la dispoziția vizitatorilor. Birturi de toate clasele. S-au instalat tot felul de băi sistematice și un serviciu special și competent de hidroterapie. Jocuri sportive și de distracție, teatru, cazinou, concerte, baluri, muzică, grădini, lumină electrică, magazine cu toate cele necesare vieții în stațiune, drumuri speciale prin munți, organizări de excursii admirabile, totul se găsește la Slănic în abundență și la îndemâna oricui”.
În continuarea editorialului este descrisă atât călătoria cu trăsura de la Târgu-Ocna la Slănic (timp de 2 – 3 ore), în care încântătoarea panoramă ,,îți farmecă ochiul”, cât și puterea vindecătoare a celor șapte izvoare ale stațiunii, despre care ,,toți oamenii cunoscători și speciali vorbesc numai de bine”, acestea fiind descrise fiecare în parte. ,,Totul aici respiră viață și plăcere și n-auzi un singur glas care să spună că se poate plictisi în această stațiune balneară și climaterică românească. Și când te gândești totuși că sunt încă mulți români, care, deși dispun de o avere relativă, și deși au o absolută trebuință de o cură potrivită ce ușor se poate face la Slănicul Moldovei, nu cunosc această stațiune decât din auzite, și nici nu vor să se ostenească a încerca măcar într-un an efectele miraculoase ale acestei băi. Păi așa, nici nu știi cum să taxezi asemenea oameni: îndărătnici, răuvoitori pentru țară sau pentru ei înșiși, sau numai pur și simplu ignoranți? Să mergem dar cu toții în această stațiune, căci Slănicul Moldovei e tot așa de bun și mult mai priincios nouă românilor, din toate punctele de vedere, decât cele mai recomandate băi și ape străine, care trăiesc și se susțin mai mult prin mijlocul reclamelor, decât prin reala lor valoare”.
Mai departe, frumusețea peisajului slănicean și nostalgia vremurilor de altădată sunt romantic oglindite în articolul ,,Vila minunată”, semnat de ,,Don Ramiro”, unul dintre cele trei pseudonime ale poetului, criticuluide artă și jurnalistului politic, Dumitru Karnabatt, discipol al lui Alexandru Macedonski și Ștefan Petică, reprezentant al școlii conservatoare și mistice a simbolismului românesc și colaborator regulat la ziarul ,,Seara” (cotidian publicat în București). Și își aduce aminte acesta: ,,Mergeam pe una din potecile tăinuite ale Slănicului. Mergeam alene privind la stele, aruncând în aer fumul de țigară și cu gîndul pierdut undeva, în lumea viselor și a basmelor. Deodată, în tăcerea nopții, tulburată doar de freamătul frunzelor cu care un vânt ușor se juca, aud primele acorduri ale unui clavir (pian) și, un glas dumnezeiesc, venit parcă din altă lume, care cânta aria `Violetei` (Violettei Valery) din actul ultim al nemuritoarei opere `Traviata` (semnată de Giuseppe Verdi, cu premiera în 1853, la Veneția). Ce se întâmplase? Fără voie mă apropiasem de o vilă, una dintre acele cochete vile ale Slănicului, ascunsă în taina pădurilor de brazi. Rămân pe loc și ascult. Accentele dureroase ale Violetei – Dumnezeu, sunetele armonioase ale clavirului, muzica aceasta care stoarce lacrimi, mă făcu să rămân aproape o jumătate de ceas ca pironit pe loc și, fără voie mi-am amintit romanul întreg al acelei nenorocite Marguerite Gautier, cea poreclită `Dama cu camelii` în cartea lui a lui Alexandre Dumas-fiul, care a suferit chinuri îngrozitoare, numai și numai pentru că lumea, conveniențele sociale, nu dau voie unei femei, tăvălită în mocirla cea mai dezgustătoare a vieții să iubească și ea o dată, să-i fie cu adevărat drag și ei un om”. Și de atunci, timp de câteva seri, la aceeași oră, ,,Don Ramiro” își îndrepta pașii spre vila cu pricina, unde pierdea ore întregi ascultând ,,glasul îngeresc al frumoasei necunoscute cu păr de aur moale și cu ochi negri ca întunericul nopții”. Și, după mulți ani acesta revine la Slănic și se duce într-un ,,pios pelerinaj la vila minunată”, dar bineînțeles, nu se mai auzea de acolo, nici clavirul și nici glasul duios al necunoscutei, ,,cu plângătoarele accente ale Violetei cea părăsită”. Până la urmă a fost doar ,,o duioasă aducere aminte pe care Slănicul a răscolit-o din negura de vremuri”.
Câteva interesante descrieiri ale stațiunii ne sunt înfățișate în articolul ,,Poziția, plimbări, excursii și distracții”, scris tocmai pentru a suscita interesul celor care căutau să-și petreacă timpul liber în mijlocul naturii: ,,Dintre promenadele principale ale Slănicului, cea mai însemnată este cea de la localitatea băilor până la cascadă și de acolo la frontiera cu Austro-Ungaria. Plecând de la bariera băilor ne suim întâi pe vârful muntelui Cerbu și ne coborâm pe cealaltă parte, în sătișorul Hârja, de unde apoi, o șosea bună ne duce la Poiana Sărată. Această cale durează două ore jumătate pe jos și e bogată în variațiuni ale naturii. Altă excursie este pe muntele Nagy-Sándor (Șandru Mare), care este cel mai înalt de prin prejurul Slănicului (practic al doilea, cu 1. 640 m, după Nemira Mare, 1.649 m, n. a), pe muntele Pufu, la Cerdac și în alte multe locuri care atrag pe amatorii naturii. Vânătorii întâlnesc în apropiere, lupi, vulpi, porci sălbatici, câteodată și urși, găinușe, potârnichi, sitari ș. a. m. d. Pentru distracția publicului se află, anul acesta, Muzica Regimentului XIII Ștefan cel Mare, Jocul de căișori, Fotoplasticul Imperial (o expoziție de fotografie din toate colțurile lumii), ca și trupa de comedii de sub conducerea dlui C. Ionescu, compusă numai din artiști ai Teatrului Național din Iași”.
Într-o scurtă prezentare a istoricului stațiunii, a izvoarelor minerale de aici, ca și a literaturii de specialitate (cea medicală), în articolul ,,Istoricul și literatura Slăniclui” aflăm printre altele, informații despre: descoperirea primului izvor cu apă minerală și apoi și a celorlalte surse; efectuarea primelor analize chimice în 1832 (după unii în 1833) de către farmaciștii D. Zotta și Abrahamfi, iar mai apoi în 1854 (după unii în 1852), de către aceiași farmaciști, cu ajutorul chimiștilor P. Schnnel și Th. Stenner; realizarea în 1856 al unui studiu complet al celor șapte izvoare minerale, de către protomedicul Moldovei, dr. Ludwic Steege; începutul unei noi ere de progres și prosperitate pentru Băile de la Slănic, o dată cu intrarea acesteia în proprietatea Casei Sf. Spiridon din Iași (la 1877); efectuarea, în premieră, a unui important studiu geologic (1880) de către Gustav Tschermak, profesor de mineralogie și paleontologie la Universitatea din Viena, care a și prezentat Eiptropiei un raport detaliat în limba germană, tradus mai apoi în limba română și publicat cu titlul ,,Raport relativ la ridicarea (întocmirea, n. a.) planului geologic al băilor Slănicului și împrejurimilor”; publicarea în 1881, a unui raport întocmit de către dr. C. Aronovici (42 de pagini) și intitulat ,,Raportul băilor de la Slănic”, lucrare ce conținea ,,notițe prețioase în privința schimbărilor meteorologice, culese pe timpul băilor timp de mai mulți ani, analiza Izvorului Nr. 1 (analizele noi ale celorlalte izvoare fiind atunci încă în lucrare), descrierea efectelor terapeutice ale tuturor izvoarelor, observații din practica domniei sale etc”; publicarea noilor analize ale izvoarelor minerale într-o lucrare de 32 de pagini, mai întâi în limba germană, întrucât se apropia Expoziția Internațională de Balneologie de la Frankfurt pe Main (mai – septembrie 1881), iar apoi, în limba română, cu titlul ,,Cercetări și analize chimice asupra apelor minerale de la Slănic”; participarea Epitropiei la respectiva expoziție, la care a expus apele minerale trimise de la Slănic (Nr. 1 – supranumit și ,,regele Slănicului”, Nr. 3 și Nr.4, frumos etichetate și capsulate), ,,în luptă cu toate apele minerale din lume”; conferirea medaliei de argint pentru apele de la Slănic în cadrul expoziției de la Frankfurt pe Main, o distincție care, după cum notează ziarul ,,nu a fost acordată renumitelor băi de la Franzesbad (actuala stațiune Františkovy Lázně din Cehia), Marienbad (actuala stațiune Mariánské Lázně din Cehia), Bad Hall (Austria) și altor băi cunoscute de mai multe secole”; apariția în urma expoziției, a apelor minerale de la Slănic, în numărul 16 al publicației ,,Gazeta ilustrată pentru balneologie”, care arată superioritatea Izvorului Nr. 1 asupra vestitului izvor de la Selters (Germania).
Și o concluzie, la final de articol: ,,Prin expoziția de la Frankfurt, precum și prin diferite publicațiuni făcute în țară și străinătate, astăzi, băile de la Slănic sunt cunoscute de toată lumea științifică, dovadă că astăzi găsim Slănicul trecut în toate calendarele medicale și în alte publicații aflate pe lista stațiunilor europene”.
Întrucât apare și în numărul următor al ziarului, tabloul stagiunii balneare al stațiunii pe anul 1905 va fi prezentat în episodul următor.
Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU) și cotidianului ,,Deșteptarea”.
Sursa: BCU Iași; Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău. Grație domniei sale, o mare parte dintre fotografiile publicate în numerele acestei publicații se regăsesc și în episoadele prezentate, la care se adaugă și multe altele.
Mențiune: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași. În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil.
(Va urma)