Continuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului Moldova” (din colecția Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași – BCU), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare.
În fapt, un jurnal al stațiunii Slănic-Moldova care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”, așa cum a fost denumită stațiunea pentru prima dată, chiar de către acest ziar.
Mențiune: Adaptarea, adnotările și completările la toate numerele din colecția acestui unic și inedit ziar sunt menite să întregească și să lămurească multe informații și aspecte din viața cotidiană, ca și a a personalităților vremii, care nu au fost în totalitate prezentate în paginile ziarului, tocmai pentru faptul că acestea erau cunoscute de lumea de atunci, în speță de cei din zona Moldovei, de unde veneau și cei mai mulți dintre vizitatorii stațiunii.
În acest episod: ,,Curierul Slănicului Moldovei”, Nr. 1, Anul V, Vineri, 22 iunie 1907.
Din sumarul acestui număr: Norma de conduită a ,,Curierului Slănicului” și rostul existenței sale ca ziar al stațiunii; este creionat profilul lui C. B. Pennescu, figură extrem de populară și apreciată a Iașului și a Moldovei; deschiderea Slănicului către mai toate preferințele vizitatorilor îi crește și mai mult faima și prestigiul de care deja se bucură; se reia discuția cu privire la pretențiile multor români de a vizita stațiunile din străinătate, în detrimentul celor românești; viața și farmecul Slănicului; se anunță vizita Familiei Regale a României în stațiune; dramă pasionantă cu sfârșit nefericit în ,,Reportajul Slănicului”; sfatul unui scăpat de boală și Slănicul medical; teatru la Slănic.
Așa cum reiese și din titlul acestui episod, anul 1907 marchează cel de-al cincilea an de la apariția primului număr al primului ziar care a apărut într-o stațiune românească…
Scopul său? ,,`Curierul Slănicului Moldova` nu are alt rost al existenței lui, decât poezia bogată și uimitoare a Paradisului Moldovei și nici nu are altă normă de conduită decât a împărtăși farmecul acestei poezii celor care nu o cunosc și de a răsfrânge în lumina vorbitoare a tiparului, viața acestui Paradis în timpul celor trei luni de splendoare și de strălucire ale lui. Credincios acestei prietenii vechi – `Curierul Slănicului` intră în al 5-lea an al vieții lui – și dragostea adâncă ce îl leagă de Slănic, face ca acest ziar să făgăduiască a fi pe viitor, ceea ce a fost și în trecut: oglinda credincioasă a vieții din Slănic, în toată complexitatea ei de poezie, de petrecere, de reculegere și de farmec”.
În galeria eforilor Casei ,,Sf. Spiridon”, administratorul stațiunii, apare în acest număr și Constantin B. Pennescu (n. 1854 – d. 1928, Iași) deputat și, ulterior, senator liberal, care a îndeplinit funcția de primar al municipiului Iași între anii 1901 – 1904. A urmat studii de drept la Universitatea din Iași și a profesat ca avocat. A fost președinte al Comitetului teatral al Teatrului Național din Iași între anii 1900 – 1904 și, ulterior, director al Teatrului, între anii 1924 – 1928. La propunerea primarului C. B. Pennescu, scriitorul și istoricul N. A. Bogdan a redactat și tipărit în anul 1904, în doar patru luni, monografia ,,Orașul Iași – odinioară și astăzi” (cu prilejul sosirii în Iași a Familiei Regale), reeditată în 1913 cu titlul ,,Orașul Iași – Monografie istorică și socială ilustrată”. C.B. Pennescu s-a născut în 1854 în familia pitarului Bănică Penescu și a Sultanei Robescu, descendentă a unei vechi familii boierești din Râmnicu-Sărat. Constantin B. Pennescu a fost căsătorit cu Sofia Livaditti, nepoată a pictorului de origine dalmatină Niccolò Livaditti. Fiica lor, Elena, a fost adoptată de Adela Livaditti, sora Sofiei, și Constantin Vidrașcu, boier moldovean; Elena Pennescu-Vidrașcu este mama scriitorului Alexandru Paleologu. Sora lui C.B. Pennescu a fost căsătorită cu Gheorghe Mârzescu, ministru în mai multe guverne liberale și primar al Iașului (1914 – 1916).
Iată ce își amintește strănepotul lui C. B. Pennescu, profesorul, eseistul și diplomatul Theodor Paleologu, fiul scriitorului Alexandru Paleologu, care la rândul lui era nepotul lui C. B. Pennescu: ,,Favoriți avea și străbunicul meu, tatăl mamei lui tata, C. B. Pennescu, mare figură a Iașului de odinioară. Era ceea ce se numea pe atunci un notabil, un om inconturnabil al vieții publice: primar, prefect, deputat și senator, director al Teatrului Național din Iași, un om respectat și îndrăgit de toată lumea. Stâlp al partidului liberal, nu era însă un spirit partizan, ci un om al moderației și consensului” (https://www.facebook.com/TPaleologu).
C. B. Pennescu este descris în acest număr ca ,,o persoană care a reușit să-și asigure pentru totdeauna iubirea ieșenilor și deplina încredere a tuturor; a avut prilejul să semene în jurul său atâtea îndatoriri și servicii dezinteresate, încât nu mai este astăzi locuitor al Iașului care să nu-i poarte recunoștință și să nu admire gentilețea-i devenită proverbial, ca și blândețea-i exemplară; de aceea el are nenumărați prieteni și – lucru de notat – niciun dușman, nici măcar între adversari”. Și tot lui i se datorează în mare măsură realizarea uneia dintre cele mai importante aducţiuni de apă potabilă din ţară, construită la începutul secolului XX în judeţul Iaşi (inaugurată în 1911) și proiectată de celebrul hidrolog englez W. H. Lindley, care a lucrat la mai multe proiecte majore din Europa: „`Raportul hidrologului, înaintat primarului Al. Bădărău, în septembrie 1899, cu două variante de traseu, era primit cu rezerve, căci aducţiunea presupunea cheltuieli de peste 12 milioane lei şi unii consilieri considerau planul fantezist sau utopic pentru posibilităţile financiare`, scria istoricul Ion Mitican. După îndelungi dezbateri, în 1904, primarul C. B. Pennescu opta pentru soluţia aducţiunii de la Timişeşti, pe care o punea în lucru urmaşul său, primarul Gheorghe Lascăr. Au urmat mai multe licitaţii, câştigate în final de firma Union Baugesellschaft din Viena. `După multe eforturi, prin noiembrie l9l0, conducta de aducţiune a apei în Iaşi, lungă de aproximativ 103 km, ajungea în oraş, iar la 6 ianuarie 1911 apărea şi apa Moldovei, făcîndu-se sfinţirea. Distribuţia începea după 5 aprilie 1911`, potrivit notelor istoricului ieşean. Drumul apei de la Timişeşti la Iaşi a primit denumirea de `Conducta Regelui Carol I`, se arată în articolul ,,`Conducta Regelui Carol I`, planul catalogat `fantezist` acum un secol, dar care a revoluţionat aducţiunea de apă” și semnat de Simona Stanciu (https://adevarul.ro/stiri-locale/iasi/video-conducta-regelui-carol-i-planul-catalogat-1798251.html).
Printre prietenii lui C. B. Pennescu s-a numărat și celebrul Ion Luca Caragiale, care a poposit de mai multe ori în orașul Iași. Într-un articol de arhivă istorică am găsit o secvență dintr-o povestire a lui C. B. Pennescu despre I. L. Caragiale: ,,Totul a început în biroul directorului de atunci al Teatrului Naţional din Iaşi, domnul C. B. Pennescu, fost Prefect de Poliţie şi primar al Iaşului. Îi avea ca musafiri pe: actriţele Any Braeschi, Cornelia Popa şi actorii Aurel Ghiţescu, Bruno Braeschi şi Sandu Teleajen. Directorul începu să le povestească nostime şi adevărate întâmplări. Una dintre ele, îl avea în rol principal pe Ion Luca Caragiale, bun prieten cu C. B. Pennescu:
– Bre, mânjilor, am să vă povestesc una… tare, despre un mare dispărut, care m-a cinstit cu prietenia lui cât a trăit. Nu baliverne, de cluburi ori de cafenea, ci fapt trăit, pe care şi-l amintesc încă un număr de ieşeni din generaţia mea. E vorba de autorul `Scrisorii pierdute` şi de faimoasele chefuri pe care le trăgea uneori la Iaşi, când venea să-şi vadă prietenii între 1886 şi 1900. Pe lângă legăturile vechi – colaborarea la `Convorbiri literare`, cu participarea la şedinţele `Junimii` împreună cu prietenii mai noi din redacţiile ziarelor ieşene, – îl atrăgeau către Iaşi succesele pieselor `O noapte furtunoasă` şi `O scrisoare pierdută`, jucate respectiv cu succesul de care v-am vorbit, ca deschidere a stagiunilor 1883 – 1884 şi 1884 – 1885, piese care n-au lipsit din repertoriu niciunei stagiuni. Astfel, teatrul şi uneori conferinţele ce le ţinea în Iaşi erau simplu pretext, mai mult îl atrăgea Iaşul cu vinurile sale bune şi prietenii”… Continuarea hazoasei povestiri, în articolul lui Corneliu Carp ,,Aventurile savuroase ale lui Caragiale în Iașul de altădată”, la https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/aventurile-savuroase-ale-lui-caragiale-in-iasul-de-altadata–103552.html.
Pe pagina ,,Bibliografia Națională Retrospectivă” a Bibliotecii Academiei Române am mai descoperit un document istoric, în care este menționat C. B. Pennescu, respectiv ,,A 150-a aniversare de la Înfiinţarea aşezămintelor Sf. Spiridon 1757 – 1907. Dare de seamă făcută de domnul Efor C. B. Pennescu în ziua de 12 Decembrie 1907. Iaşi (Tip. Dacia, Iliescu, Grossu & Comp. 1907. (24,5 x 17). 35 p. (Epitropia Casei Sf. Spiridon) (II 9075)”. (https://biblacad.ro/bnr/brmautori.php?aut=p&page=680&&limit=40).
În articolul ,,Deschiderea Slănicului” sunt prezentate o serie de avantaje și dezavantaje ale stațiunii, primele referindu-se la renumele apelor minerale, la condițiile de tratament, de cazare și agrement pe care le oferă Băile Slănic, iar celelalte, la sezonalitatea redusă și poziționarea geografică și clima mai puțin favorabile ca în alte stațiuni europene, exemplul dat fiind stațiunea Karlovy Vary (în germană Karlsbad, „Băile lui Carol”): ,,Sunt puține excepții la această regulă încă păstrată (cea a sezonului de vară, de doar trei luni pe an, n. a.) și din fericire pentru lumea suferindă, Slănicul Moldovei este între puținele care fac excepție. Într-adevăr, Slănicul nu este numai admirabila stațiune balneară renumită prin apele alcaline fără pereche în țară – la drept vorbind este unica din acest punct de vedere – dar el este înzestrat de natură cu o adevărată risipă de calități atrăgătoare. Hidroterapia, mai mult ca excelentă, cheamă aici pe nenumărații clienți ai bolii atât de moderne numită neurastenie. Pentru dânșii apa nu este totul. Ei vin să găsească farmecul unei șederi atât de plăcute, mulțumirea celor mai variate distracții. Iar în orele necsare odihnii au repaosul în tovărășia cu adevărat mângâietoare a codrilor seculari și a izvoarelor limpezi, cu necontenitul susur dulce al undelor pe care le îngână tremurul frunzelor. De aceea, în comparație cu alte stațiuni balneare, Slănicul din Moldova ne oferă priveliștea rară de a fi populat în toate cele trei luni de vară, drept pentru care și-a dobândit reputația și faima de care se bucură, prestigiul de a fi prima între toate stațiunile climaterice și balneare ale țării. Anul acesta, adăugând încă o pagină la glorioasa scară de îmbunătățiri și de succese la cartea voluminoasă în ani a Slănicului, va întări încă o dată aureola de Suveran nedisputat și neîntrecut”.
În articolul ,,Din firea noastră”, de la rubrica ,,Păreri din Slănic”, autorul (probabil redacția) critică faptul că românii sunt foarte pretențioși și că, de regulă, cer prea mult și oferă în schimb, mult prea puțin: ,,Nu ne ducem în cutare stațiune balneară din țară fiindcă am auzit că e scump traiul, dar cheltuim mii de lei, pentru ca să ne întoarcem în schimb, bolnavi de stomac, din pricina mâncărurilor din străinătate. Părem supărați că ni se dă o cură serioasă, pe care o considerăm imposibilă, grea de urmat, dar nici nu scrâșnim de pildă la Vichy, unde suntem siliți să mâncăm mâncăruri de morcovi, și numai de morcovi. Nu găsim că e rău și nici măcar că e plictisitor să stai toată ziua cu mâna în pungă în străinătate, dar devenim posaci și ne târguim până la un ban, când e vorba să-i lăsăm în țară. Și apoi, ca o culme, tot noi exclamăm cu o adorabilă naivitate: `cum vrei să fie progres, când stațiunile noastre balneare sunt date uitării, când banii noștri se duc peste hotare!…`”
,,Viața și farmecul Slănicului” este titlul articolului în care ne este descrisă stațiunea, cu principalele sale puncte de atracție: Hotel ,,Cehan Racoviță Voievod” (un fel de hotel ,,Bulevard” al Capitalei), Cazinoul Regal, Hotel ,,Puff”, Hotel ,,Cerbu” (sediul Administrației și inima Slănicului), Izvoarele minerale și Salonul de cură, Hotel ,,Zimbru”, Hotel ,,Nemira”, Stabilimentul de hidroterapie, Platoul ,,La trei fagi” (cu terenul de tenis de câmp), Cascada Slănicului (la câțiva metri de frontieră, cu un chioșc de consumații și vreo 20 de mese de brad, acoperite cu fețe de mese albe și curate): ,,`Alfa și Omega` Slănicului ar fi prin urmare hotelul Racoviță și Cascada, iar între amândouă, distanța poate să atingă 2, dacă nu, chiar 3 kilometri.
Se mai arată că toate hotelurile sunt ale Epitropiei de la Iași și că vizitatorii se mai pot găzdui în cele vreo 20 de vile particulare, iar curățenia și cuviința personalului sunt peste tot exemplare:
,,La Slănic faci cură de aer, faci cură de ape revoluționare, faci cură de hidroterapie, faci cură de plimbare, o sumă de cure ce izbutesc, înainte de orice, să-ți stimuleze pofta de mâncare. Și se mănâncă cu abundență, de la 2, 50 până la 7, 00 lei pe zi”.
Redacția ziarului este în măsură să dea și o veste bună, de ultimă oră: ,,A. S. R. Principele Ferdinand, împreună cu grațioasa Principesă Maria și Auguștii lor copii, vor vizita, în cursul actualului sezon de băi, minunatul nostru Slănic. Cinstea ce se face localității noastre prin vizita întregii Familii Princiare, se explică atât prin faima de care se bucură Slănicul, acest Paradis al Moldovei, cât și prin dragostea pe care o poartă iubita Familie Princiară pentru tot ce-i frumos și tot ce-i românesc”.
La rubrica ,,Reportajul Slănicului” este redată ,,Nenorocirea a doi îndrăgostiți”, o dramă familială pasionantă, care a tulburat tihna a două familii, una din Iași și alta din județul Tutova.
Pe când se afla la Slănic, în tovărășia unchiului și mătușii sale, dra I. B. din Iași (absolventă de liceu și nepoată de medic), îl întâlnește pe tânărul CI. N., fiul unui mic proprietar din județul Tutova și student al Facultății de Științe: ,,O fatalitate oarbă și neînțeleasă făcu ca cele două priviri o dată întâlnite, să-și jure în taină dragoste și neuitare veșnică. Cât timp au stat la Slănic, nici n-au făcut cunoștință `oficial`. Erau însă mai mult decât… cunoscuți”. Reîntorși acasă, după minunatul sejur de la Slănic, cei doi tineri ,,prinși în mrejele unui amor învăpăiat și fără margini continuară dragostea prin scrisori”. Cert este că tânăra îndrăgostită nu primește încuviințarea familiei sale, care visa la o cu totul altă partidă. Și uite-așa, azi o deziluzie, mâine o deznădejde și ,,sufletul tinerei copile mistuit de durere și de focul dorului neîmplinit începu să se ofilească, astfel că nimeni nu o mai putea mulțumi, nimeni nu o mai putea mângâia”. A petrecut așa toată iarna și în primăvara, primele simptome ale unei necruțătoare boli pe atunci, ftizia (adică tuberculoza) începură a se manifesta. Tristețea și gândurile negre care nui-i dădeau pace i-au accentuat și mai mult suferința: ,,Slăbea necontenit și întunericul tristeții începu să se lase pe seninul unei figuri ce părea țesută din lumina razelor de lună”. Tânărul tutovean reuși în cele din urmă să aibă o scurtă întevedere cu mult dorita lui iubită. După circa cinci săptămâni de la întâlnirea dintre cei doi, tânăra I. B., care se ducea în fiecare seară la masă, la bunica ei din Iași, dusă a rămas… După cercetările întreprinse la solicitarea rudelor s-a constatat că cei doi tineri au trăit într-un sat din apropierea Bârladului. Și autorul relatează: ,,O stranie întâmplare mă făcu să-i zăresc în gară la Târgu-Ocna, de unde, pe cât am putut afla, urmau să ia drumul spre Moinești. Dra I. B. mi-a făcut însă o impresie penibilă. Ftizia (tuberculoza) a mers cu pași gigantic și poate acestea sunt ultimele clipe, ale unei iubiri fără de noroc. Sunt adevărate tragedii care se petrec, în taina surdă a unei intimități ascunse și pe care, cea mai învăpăiată mână de romancier nu le-ar putea închega. Idila celor doi îndrăgostiți rămâne o pagină plină de fericirea visului izbândit și de durerea fatalității a două suflete fără noroc”. Trist, nu-i așa?
Foarte interesant și optimist este și articolul ,,Sfatul unui neurastenic”, despre un pacient scăpat doar în două săptămâni de o boală care îl chinuia mai ales nopțile (neurastenia), când nu putea dormi din cauza halucinațiilor auditive și vizuale care îl bântuiau: ,,Acum îmi vine să zbor și să râd toată ziua. Am devenit un altul. Legenda Păsării Phoenix, care a renăscut din propria-i cenușă se repetă sub o altă formă, cu mine însumi. Și toate acestea le făcu aerul și hidroterapia, preumblările, varietatea oamenilor și a lucrurilor, Slănicul într-un cuvânt! Pricepi de ce nu-ți pot recomanda decât Slănicul din Moldova. Sunt de altfel convins, că nu vei avea nimic a regreta, urmând povața aceasta”. Și ca o continuare, la rubrica ,,Slănicul Medical” se vorbește despre ,,Clima Slănicului”, care e propice pentru orice fel de tratament, datorită aerului său curat, moderat de uscat și a climei sale, una temperată: ,,Clima de aici e dulce, diminețile și serile atmosfera este proaspătă: după ploaie aerul devine mai răcoros; nopțile sunt cam reci, deși de cele mai multe ori sunt într-adevăr poetice, prin răsfrângerea lină a luminii de lună contrastând cu întunecimile posomorâte ale munților gigantici. Zilele în general sunt vesele și uneori foarte călduroase: iarna ține cam mult și este bogată în omăt. Primăvara e scurtă și variabilă, iar toamna e superbă”.
În privința petrecerii timpului în stațiune, ,,surprize și distracții neașteptate se rezervă anul acesta, vizitatorilor Slănicului”. Se amintește, bineînțeles, de stagiunea teatrală, una care îl are în conducere, pe lângă artistul societar al Teatrului Național din Iași, dl Constantin Ionescu, și pe unul dintre cei mai talentați și distinși actori ai momentului, Petre Liciu. Despre acesta din urmă am făcut mențiunea în episodul nr. 24, în care am amintit de acesta, ca fiu al magistratului Gheorghe Liciu, figură emblematică a justiției de atunci, unul dintre cei mai înfocați admiratori ai Slănicului, prezent în stațiune, nu mai puțin de 25 de veri la rând! Din păcate, fiul său, actorul Petre Liciu avea să treacă la cele veșnice, în plină glorie, la doar 41 de ani, în urma unor complicații ale bolii renale de care suferea (probabil o insuficiență renală gravă). Așa cum am prezentat în acel episod, povestea vieții acestui mare actor poate fi citită în Ziarul de Vrancea, la https://www.ziaruldevrancea.ro/special/educatie/76865-povestea-artistului-focsanean-care-si-a-dat-viata-pentru-scena.html#!.
Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU Iași), Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj (BCU Cluj) și cotidianului ,,Deșteptarea”.
Sursa: BCU Iași, BCU Cluj; Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău. Grație domniei sale, o mare parte dintre fotografiile publicate în numerele acestei publicații se regăsesc și în episoadele prezentate, la care se adaugă și multe altele.
Sursa foto din acest episod: BCU Iași, Colecția ing. Mihai Ceucă.
Mențiune: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași și BCU Cluj.
În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil.
(Va urma)