Skip to content

Noutăți

Continuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului Moldova” (din colecția Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași – BCU), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare.
În fapt, un jurnal al stațiunii Slănic-Moldova care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”, așa cum a fost denumită stațiunea pentru prima dată, chiar de către acest ziar.
Mențiune: Adaptarea, adnotările și completările la toate numerele din colecția acestui unic și inedit ziar sunt menite să întregească și să lămurească multe informații și aspecte din viața cotidiană, ca și a a personalităților vremii, care nu au fost în totalitate prezentate în paginile ziarului, tocmai pentru faptul că acestea erau cunoscute de lumea de atunci, în speță de cei din zona Moldovei, de unde veneau și cei mai mulți dintre vizitatorii stațiunii.
În acest episod: ,,Curierul Slănicului Moldovei”, Nr. 5, Anul V, Joi, 2 august 1907.
Din sumarul acestui număr: Slănicul, prezent și viitor; Alex Poni, fiul distinsului om de știință, academician și om politic, Petru Poni, la conducerea Epitropiei din Iași; renumitul constructor de poduri, căi ferate și șosele, ing. Elie Radu sosește la Slănic-Moldova, pentru demararea lucrărilor de construcție a șoselei Târgu-Ocna – Slănic-Moldova; reguli cu privire la cura internă cu apele minerale și o statistică a momentului; cele mai mari nume ale teatrului românesc pe scena Cazinoului din stațiune; este omagiat serdarul Mihalache Spiridon, la împlinirea a 106 ani de la descoperirea primului izvor mineral de către acesta și se face și o referire la cam ce va fi peste 106 ani, adică în 2013!
Începând din luna iunie, sezonul e în plin toi la Slănic-Moldova, iar atmosfera de aici, în comparație cu alte stațiuni din țară este mult mai animată și mai veselă: ,,Lipsa de viață, monotonia obsedantă, care uneori devine exasperantă, dau celor mai multe dintre stațiunile noastre balneare aerul unor adevărate spitale, în care nu miroase decât a boală și a lâncezeală.
Nu tot așa e și cu Slănicul. El e frumos, e poetic, e grandios, e fermecător, e miraculos, e și vesel însă. În Slănic se trăiește, viața lui nu se scurge cu acea monotonie care trudește sufletul, viața lui e veselă și plină de cea mai distractivă intensitate. Mulțimea variată de figuri și îmbrăcăminte care întețește aleile, acel amalgam de voci, muzici, strigăte, care din depărtare se aud ca un murmur adânc și ropotitor, acele melodii frumoase ce se îngână în diminețile răcoroase ale Slănicului cu ciripitul păsărilor din codru, îți dau ceva din poezia unui colț străin obișnuitei vieți pământești; parcă nu mai trăiești pe pământul țării românești, se pare că sufletul nu te-ar mai lăsa să te desparți de acest dumnezeiesc și sublim cuib al munților. Și nu ne vom despărți decât târziu de tot, când codrul va începe a se-ngălbeni” (articolul ,,Toiul Slănicului”). Așa e acum Slănicul, cât despre viitor, acesta e privit cu mult optimism, mai ales de când s-a aflat de construirea șoselei între Slănic și Târgu-Ocna și chiar de o ,,linie ferată de interes local, care să poată servi cu folos băile și să înlesnească buna și comoda comunicație a vizitatorilor” (acest din urmă obiectiv nu a mai fost realizat). Pentru că, o nouă infrastructură va duce la dezvoltarea stațiunii care nu va mai fi de recunoscut, unde hotelurile și vilele se vor înmulți, iar toată această sălbăticie minunată va lua o nouă și nemaivăzută înfățișare.
În câteva fraze este prezentat în acest număr, noul director al Epitropiei Iași, care nu este altul decâu fiul reputatului profesor, om de știință și fruntașului politic, Petru Poni. Despre Alex Poni se spune că ,,în firea lui e ceva ca un amestec de calități ereditare: seriozitatea blândă a tatălui cu ceva din privirea visătoare a mamei, completată cu o amabilitate extremă, gata de a servi pe toată lumea”. Tatăl său, Petru Poni (1841 – 1925), a fost un chimist, mineralog, profesor universitar şi academician român, om politic. A urmat, între 1852 şi 1859, liceul de la Academia Mihăileană din Iaşi. Continuă studiile în specialitatea fizică şi chimie la Paris, ca bursier la Collège de France şi Sorbona. Întors în ţară, este numit în 1866 ca profesor, la Liceul Naţional. În octombrie 1878, ocupă prin concurs catedra de chimie de la Universitatea din Iaşi, post pe care l-a deţinut timp de 33 de ani. Aici, a înfiinţat primul laborator de chimie al Universităţii din Iaşi, în 1882, şi Catedra de Chimie organică, în 1891. În 1897, împreună cu Anastasie Obregia, inaugurează în noua clădire a Universităţii, un laborator modern de chimie. În 1903, introduce cursul ,,Studiul chimic al petrolului”. A publicat primele manuale de chimie şi fizică în limba română. A colaborat la înfiinţarea Societăţii Române de Ştiinţe, în 1890, şi Societăţii de Ştiinţe, în 1900. Petru Poni a efectuat primele cercetări asupra compoziţiei chimice a mineralelor din România.
În 1889, este ales membru al Academiei Române, iar mai apoi, preşedinte al acesteia. Și tot în anul 1889 a fost numit comisar al Guvernului Român la Expoziția Universală de la Paris, unde apele minerale de la Slănic-Moldova au obținut medaliile de aur (Izvorul Nr. 1 și Izvorul Nr. 3).
În trei rânduri, ocupă funcţia de ministru al Cultelor şi Instrucţiunii. Este pensionat, în 1911.
Printre lucrările publicate se numără și „Fapte pentru a servi la descrierea mineralogică a României” (1900), prima monografie asupra mineralelor țării noastre. Petru Poni a fost unul dintre pionierii chimiei românești fiind considerat întemeietorul acestei școli. El a pus bazele chimiei organice în România. În prezent, Institutul de Chimie Macromoleculară al Academiei Române din Iași poartă numele Petru Poni. A fost căsătorit cu Magda (fostă Culger), poetă, publicistă și scriitoare.
La sfârșitul lunii iulie a poposit la Slănic-Moldova și unul dintre artizanii României moderne, inginerul Elie Radu, constructor de poduri, căi ferate, gări și șosele, la momentul respectiv, în funcția de inspector general clasa I la Ministerul Lucrărilor Publice. Domnia sa a inspectat cu de amănuntul traseul pe care urmează să se construiască șoseaua Tg.Ocna-Slănic și a luat dispozițiile necesare pentru începerea lucrărilor. Totalul de plată al construcției va fi de
1. 600. 000 lei, bani care vor fi plătiți de statul roman, în timp ce, Epitropia din Iași, administratorul stațiunii, a cedat tot terenul necesar pentru construirea șoselei și a zonei înconjurătoare, a permis exploatarea materiilor prime care vor fi utilizate la realizarea șoselei și a pus la dispoziție locuințele necesare personalului executant al lucrărilor.
Ing. Elie Radu (1853 – 1931) și-a obţinut diploma la Bruxelles şi chiar dacă i se oferise un post în Belgia, a ales să revină în ţară, unde, la 24 de ani, a fost angajat în cadrul Ministerului Lucrării Publice, alături de renumitul Anghel Saligny. Inginerul a făcut primul sistem modern din ţară de alimentare a oraşelor cu apă potabilă, primele şosele peste munţi, a ridicat sute de poduri, gări şi kilometri de cale ferată. Tot el a proiectat şi Palatul Ministerului Lucrărilor Publice de pe ,,Maidanul lui Duca”, vis-a-vis de Grădina Cişmigiu, clădirea care adăposteşte, astăzi, Primăria Municipiului Bucureşti, dar și gările din Curtea de Argeș, Comănești, Moinești etc.
Câteva dintre regulile privitoare la cura internă cu apele minerale de la Slănic apar la rubrica ,,Slănicul Medical”: Apele minerale Nr. 1 și Nr. 3, în special ultima, se beau dimineața, de la
6. 00 la 8. 00, timp în care cântă și muzica militară. Această perioadă a zilei este cea mai propice, întrucât corpul este repauzat și stomacul e deșert; în tot timpul curie, bolnavul trebuie să se plimbe liniștit și să nu se agite în discuții mai aprinse; fumatul în timpul curei interne este strict interzis; după ce pacientul a consumat cel de pe urmă pahar de apă minerală, e bine ca să aștepte între 30 și 60 de minute, iar apoi să se ducă la restaurant, unde va lua o colațiune ușoară (adică o gustare), compusă din lapte, în niciun caz cafea neagră sau ceai simplu; puțină pâine prăjită va însoți cu folos băutura arătată, deoarece aluatul greu sau prăjiturelele grase nu sunt apropiate curei”. Și potrivit unui sondaj efectuat în stațiune, în toiul sezonului se consumă aici, în fiecare dimineață, între 2. 500 – 3. 000 de pahare cu apă minerală de la Izvorul Nr. 3, iar o cantitate aproape întreită se consumă din apa Izvorului Nr. 1, fie direct de la sursă, fie la masă, prin restaurante.
Încă din numărul trecut al Curierului am fost înștiințați de reprezentațiile pe care trupele teatrelor din Iași și București le vor susține în fața publicului din stațiune. În data de 24 iulie, Sala de teatru din incinta Cazinoului (,,un templu al artei cele mai curate”) a devenit neîncăpătoare, în momentul în care și-au făcut apariția pe scenă, cei mai renumiți actori ai țării, din trupa Teatrului Național din București: Lucia Sturdza-Bulandra (la acel moment Costescu), Agatha Bârsescu, Constantin C. Nottara (violonist și compozitor, fiul actorului Constantin C. Nottara), Petre Liciu (pe care l-am prezentat într-un episod trecut) și alții.
Lucia Sturdza-Bulandra (1873 – 1961) a fost descendenta unei familii princiare de renume, absolventă a Facultății de Litere şi Filosofie din Bucureşti. Negăsind un post în învăţământ, s-a prezentat, în 1898, la directorul Teatrului Naţional, Petre Grădişteanu, care, după o singură probă, a angajat-o. În 1898 a debutat la Teatrul Național din București, iar în 1914, împreună cu soțul ei (Tony Bulandra), a întemeiat o companie particulară. Din 1941 este actriță a Teatrului Municipal din București, iar din 1947 până la sfârșitul vieții a fost directoarea acestui teatru, astăzi Teatrul ,,Bulandra”. A fost profesoară la Conservatorul de Artă Dramatică din București timp de 30 de ani. A fost distinsă, de asemenea, cu titlul de ,,Artist al Poporului”. Diva Bulandra a murit la vârsta de 96 de ani, în urma unui accident stupid, după ce a căzut de pe o scară.
Agatha Bârsescu (1867 – 1939) este considerată una dintre cele mai talentate actrițe și cea mai mare tragediană a teatrului românesc al secolului trecut. A urmat studiile Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti. În paralel cu studiile la Conservator s-a angajat la Teatrul Naţional. În 1881 a fost admisă la Şcoala Dramatică din cadrul Conservatorului de la Viena. Debutul care i-a adus un succes fulminant l-a cunoscut la doar 17 ani. După succesul de la debut, pentru Agatha Bârsescu a urmat o carieră de 50 de ani. La Viena a devenit preferata Curţii Imperiale şi la majoritatea spectacolelor sale de succes însuşi împăratul Franz Josef venea să o aplaude.
A primit din mâna împăratului, titlul de Actriţă a Curţii Imperiale. A evoluat pe marile scene ale lumii, atât în Europa cât și în America. În 1925, românca s-a întors pe meleagurile natale, angajându-se ca profesoară la Conservatorul de Artă Dramatică din Iaşi.
Compozitorul, violonistul, profesorul, dirijorul și criticul muzical Constantin C. Nottara (1890 – 1951) a fost una dintre personalitățile culturale importante ale Bucureștiului din prima jumătate a secolului 20. Născut în capitală, ca fiu al marelui actor Constantin I. Nottara și al cântăreței și pianistei Elena Nottara, Constantin C. Nottara a fost îndreptat către muzica de mama sa, fostă elevă a lui George Ștefănescu. A început studiul viorii cu Nicolae Cerchez, devenind apoi elev al Conservatorului de Muzică și Declamațiune, unde i-a avut profesori pe Robert Klenck (vioară), Dumitru Georgescu Kiriac (teorie-solfegiu) și Alfonso Castaldi (armonie, compoziție, dirijat).
A continuat la Paris cursurile de vioară cu George Enescu și Henri Berthelier, urmând și ore de compoziție la Conservatorul din capitala Franței, iar din 1909 frecventează Akademie der Künste din Berlin, la clasa de vioară a lui Karl Klinger. Revenit în țară, Constantin C. Nottara a avut o activitate intensă, numărându-se printre membrii fondatori ai Societății Compozitorilor Români și devenind fondatorul Cvartetului de coarde ce i-a purtat numele și al Orchestrei Municipiului București. Susține concerte, ca violinist-concertist, dar și ca dirijor sau partener de muzică de cameră (colaborând și cu George Enescu, alături de care interpretează în primă audiție compoziția celui din urmă – Cvartetul de coarde op.22 nr.1). Activează și în calitate de critic muzical, publicând articole în revistele românești, dar și în prestigiosul Zeitschrift für Musik din Leipzig. Timp de aproape trei decenii, Constantin C. Nottara a fost profesor la Conservatorul din București, unde a predat vioară, muzică de cameră și orchestră.
Redactorul-șef al ziarului, M. Miereanu, nu a uitat că la 20 iulie 1907 s-au împlinit 106 ani de la descoperirea primului izvor mineral de la Slănic-Moldova, de către serdarul Mihalache Spiridon (20 iulie 1801): ,,Ce aproape și ce departe! 1801 ca ieri a fost și totuși ce departe e Slănicul lui 1907, de Slănicul serdarului Mihălucă! Stau într-un colț de umbră și mă gândesc la peripețiile trecutului. E frumos prezentul. Simți rara mândrie a unei epoci de urmași vrednici. Ca mâine ne vom duce și noi din Slănicul de azi; în anul 2013 (!) nici unul dintre toți aceștia care se plimbă aici voioși în bătaia luminii electrice nu va fi decât ce este astăzi serdarul Mihălucă… Slănicul de atunci nu va semăna poate cu Slănicul de azi, mai mult decât seamănă cel de azi cu cel de ieri. Toate se vor fi schimbat, în bine firește, tot în mai bine, toate, toate, până și rândurile cu care cronicarul zilei de atunci va scrie și el câteva rânduri de aducere aminte, că peste Slănicul serdarului Spiridon, a mai trecut un veac și șase ani, peste veacul și șase ani, în care suntem!…”.
Mențiune: În ziar data descoperirii primului izvor mineral și calculul veacului sunt eronate, întrucât e vorba de 20 iulie 1801 și nu 1800, așa că ele au fost actualizate.
Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU Iași), Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj (BCU Cluj) și cotidianului ,,Deșteptarea”.
Sursa: BCU Iași, BCU Cluj;
Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău. Grație domniei sale, o mare parte dintre fotografiile publicate în numerele acestei publicații se regăsesc și în episoadele prezentate, la care se adaugă și multe altele.
Foto medalie comemorativă Elie Radu: https://www.allnumis.ro/catalog-medalii/romania/commemorative/elie-radu-
Foto Constantin I. Nottara: din Colecția C I. și C.C. Nottara din cadrul Muzeului Municipiului București, cf. www.promenada-culturala.ro
Foto Lucia Sturdza-Bulandra: www.rador.ro
Foto Aghata Bârsescu: wikipedia.ro
Mențiune: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași și BCU Cluj.
În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil.
(Va urma)

Atracții turistice

Alarmare echipe Salvamont

0SALVAMONT

0725826668

Numar unic de urgență

112