Contiuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului Moldova” (din colecția Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași – BCU), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare.
În fapt, un jurnal al stațiunii Slănic-Moldova care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”, așa cum a fost denumită stațiunea pentru prima dată, chiar de către acest ziar.
În acest episod: ,,Curierul Slănicului Moldovei”, Nr. 2, Anul VII, Miercuri, 1 iulie 1909.
Din sumarul acestui număr: Vacanțele de vară nu mai sunt obiceiuri ,,de modă”, ci o strictă necesitate psihofiziologică; privighetorile, primii vizitatori ai stațiunii; despre cum se prezintă noul sezon balnear; vilele salvează cazarea în stațiune; noi reguli privind eliberarea și folosirea biletelor de călătorie cu preț scăzut pentru vizitatorii stațiunilor; tipologii umane privite prin fumul de țigară al criticului și istoricului literar, Ilare Chendi, publicat aici sub pseudonimul Fidelio; principala distracție intelectuală a Slănicului rămâne teatrul; scriitorul, dramaturgul și diplomatul Duiliu Zamfirescu, la Băile Slănic.
În articolul ,,Regenerarea în vacanță” citim că secolul XIX devine treptat, un secol al nevrozei, care ,,pare un simbol al luptelor și problemelor în societatea modernă” și că singura alinare pentru generația în cauză o reprezintă vacanța din perioada iulie – septembrie: ,,Deplasările pe timpul verii nu mai sunt obiceiuri `de modă`, cum erau altădată, ci pur și simplu, o strictă necesitate psihofiziologică de a căpăta forțe noi și împrospătare, pentru a putea continua cu mai multă energie lupta grea pentru existență. Și nu ca să pierzi timpul în petrecerile zgomotoase ale marilor orașe din străinătate, de unde știm de obicei că te întorci mai obosit decât ai plecat, – ci retras într-un colț pitoresc al naturii, cu aer într-adevăr înviorător, cu miros de brad și într-o atmosferă înmiresmată, ducând o viață liniștită și reglemantată. Numai astfel poți profita spre binele tău în timpul vacanței de vară și numai astfel te poți regenera din toate punctele de vedere.
Un asemenea colț pitoresc și regenerator avem și noi așezat pe un minunat platou în creierii munților Carpați și înconjurat de piscurile Nemira, Șandru, Pufu, Cerbu, Păltiniș și Dobru, care formează culmea Slănicului din Moldova”. În continuare ni se înfățișează calitățile naturale și terapeutice ale stațiunii, ,,singura fără rival pentru toți aceia care vor să întrebuințeze sezonul de vară ca un mijloc de regenerare fizică și morală”. La final, îndemnul: ,,Porțile raiului s-au deschis: Veniți la Slănicul din Moldova!”
,,Între vis și viață” este un alt articol care anunță deschiderea sezonului, o dată cu primii săi vizitatori, după ce Slănicul s-a trezit din amorțeala iernii: ,,Dintr-un somn adânc s-a trezit deodată, ca prin farmec, taotă localitatea Slănicului din Moldova, care a stat în timpul iernii sub zăpezi enorme… Iarna a trecut, soarele s-a ivit mândru și dătător de viață, iar în locul albului de zăpadă a apărut acel verde fascinant care captează pirvirea. Ca într-o poveste, totul s-a înveșmântat în haine de sărbătoare și în transformarea asta misterioasă a naturii, totul pare a fi între vis și viață”. Privighetorile, considerate unele dintre cele mai bune și mai renumite păsări cântătoare sunt primii vizitatori ai stațiunii, care preamăresc natura și bucuria vieții prin trilurile lor: ,,Primii vizitatori drăgălași ai Slănicului au sosit demult și concertul lor răsună melodios în minunatele lui dumbrăvi și poiene… În imnul pe care îl înalță cu atâta solemnitate, miile de privighetori revenite din locuri îndepărtate, pare că îngână o rugă pioasă către Atotputernicul, ca să ne dăruiască un an mai bun și îmbelșugat. În această speranță și așteptare, vizitatorii Slănicului încep să se adune pentru a trăi în sezonul vacanței, clipe fericite ce se pot găsi între vis și viață”.
La rubrica ,,Reportajul nostru”, în articolul ,,Cum se prezintă noul sezon la Slănicul Moldovei”, redacția face o analiză a pregătirilor de vacanță o dată cu începerea sezonului estival, ca și a celor întreprinse de administrația Slănicului pentru asigurarea unor condiții cât mai bune vizitatorilor săi: au fost accelerate toate lucrările de restaurare și reclădire a unor hoteluri și vile, mai ales a celor distruse de incendiul de anul trecut, inclusiv a Inhalatorului; lucrările la șoseaua care leagă Târgu-Ocna de Băile Slănic au fost în bună parte efectuate; au fost îmbunătățite serviciile Stabilimentului de hidroterapie (sub coordonarea directă a medicului A. Brăescu) și a fost mărit corpul medical, astfel ca frecventatorii stațiunii să fie pe deplin mulțumiți etc. Totodată, epitropii Slănicului s-au îngrijit și de partea de divertisment a stațiunii: pentru întregul sezon a fost angajată Muzica Militară a Regimentului 13 ,,Ștefan cel Mare” din Iași, sub comanda șefului de muzică, dl căpitan Vlăduță; se va deschide noua stagiune teatrală la Cazinou, pe scena căruia vor evolua trupe de actori ale teatrelor din Iași și București; vor fi organizate baluri, concerte și excursii, iar jocurile de căișori vor fi o altă atracție a stațiunii.
Pe lângă toate acestea, pentru a evita aglomerația din hoteluri intervine și inițiativa privată a proprietarilor de vile, care pun la dispoziție toate locurile disponibile, la prețuri convenabile și cu tot confortul necesar. Astfel, Slănicul posedă în cele mai pitorești poziții, vilele Scurtu, Sion, Munteanu, Marțian, Petrescu, Codrescu, Anastasiu, Smera, Robescu, Pantazzi, Langa, Gheorghiu, Bobinca, Dimitriu etc (articolul ,,Vilele din Slănicul Moldovei”).
În acest număr sunt publicate și noile dispoziții care reglementează eliberarea și întrebuințarea biletelor de călătorie cu preț scăzut, pentru vizitatorii stațiunilor balneare și climaterice:
,,Eliberarea biletelor de ducere și întoacere pentru călătoria cu preț scăzut a vizitatorilor băilor și stațiunilor începe de la 1/14 mai a. c., iar termenul pentru vinderea biletelor se prelungește până la 15/28 octombrie. Oprirea la băi nu va mai fi condiționată la cel puțin trei zile, cum era în anii trecuți. Prin urmare, întoarcerea se va putea face chiar în ziua sosirii, în niciun caz nu mai târziu de 15/28 octombrie, chiar dacă biletul ar fi fost cumpărat la această dată. Regulamentul, valabil de la 1/14 mai 1908, care este imprimat în format mic spre a fi distribuit gratuit călătorilor care cumpără bilete pentru băi se abrogă și se înlocuiește cu un alt imprimat, care este modificat și poartă titlul: `Dispozițiuni pentru călătoria cu preț scăzut a vizitatorilor băilor și stațiunilor climaterice din țară`, valabil de la 1/14 mai 1909” (articolul ,,Eliberarea biletelor de băi și stațiuni climaterice”).
Într-un articol dedicat celor pasionați de fumul de țigară și intitulat ,,Psihologia fumătorului”, după ce se arată că toate aceste trei, adică vinul, femeia și țigara te amețesc, te îmbată și adeseori te duc pe căile păcătuirii”, sunt prezentate câteva tipuri de fumători. Iată-le (adaptate): ,,Fumătorul nr 1, care își scoate țigara din tabacheră, și-o aprinde la sigur și scoate un val de fum este un om lipsit de pretenții, mulțumit cu ce are și fumează numai din obișnuință. Fumătorul nr. 2, care își taie capătul de țigară cu acuratețe și trage mai rar din ea scoțând mici nourași de fum este o fire cumpătată, calmă, iubitoare de curățenie, pedant, care poate cugeta serios asupra faptelor, iar în anumite momente îi plac și visurile. Fumătorul nr. 3 trage din țigară cu cochetărie și apetit și își scutură fumul la fie ce sorbitură, ca și cum ar fugi de orice deziluzie; acesta este un caracter limpede ce cu gurița lui a sărutat multe fetișcane și care face o notă distinctă în anumite împrejurări. Pe fumătorul nr. 4 îl găsești pretutindeni, veșnic cu țigara în gură, de altfel, foarte rar aprinsă (țigara, nu gura). Domnia-sa își răsucește mustața, se poartă fasonat, pășește crăcănel și la fiecare gest pune două degete la țigara din gură și privește cu un aer triumfător; acesta este un gomos (un tip îngâmfat, înfumurat, plin de sine, cf. DEX). Fumătorul nr. 5 stă izolat, în umbră și fumează nervos, țigară după țigară și evită comunicarea, răspunde cu greu la saluturile ce i se adresează. Și visează și așteaptă; acesta este `un nebun inamorat de-o stea` și steaua nu mai apare!… Fumătorul nr. 6, căruia i se stinge țigara de 20 de ori, e un om distrat, care înainte de a termina ceea ce a început, începe altceva. Numărul 7, care în localurile publice cere mereu să i se aprindă țigara, lăsându-se a fi servit de toți chelnerii, e omul reclamei, iar Numărul 8, care fumează țigara în timpul desertului sau laolaltă cu cafeaua, este omul-grabă, omul de afaceri.
Sistemul acesta de fumologie ar continua la infinit dacă mi-ar permite cadrul ziarului, iar drăguțele noastre cititoare ar avea prilejul să recunoască pe mulți domnișori care corespund cu tipurile de mai sus. Și fiindu-mă silit să termin cu schițarea fumătorilor, cred nimerit să aprind și eu o țigară, în onoarea încântătoarei ființe care mi-a dat imboldul să fumez prima țigară și să-i trimit de la biroul meu de lucru, toate visurile și senzațiile ce le-am păstrat pentru dânsa, ca un omagiu de iubire, prietenie și recunoștință pentru dulcile și neuitatele momente ce mi le-a oferit, atunci când am consumat prima țigară”.
Am descoperit în două documente că autorul acestui inedit studiu este criticul și istoricul literar, Ilarie Chendi (1871 – 1913), promotor al curentului semănătorist, care deseori a semnat și cu inițiale și cu pseudonime, precum Fidelio, așa cum apare în acest număr al ziarului. Absolvent al Facultății de Litere de la Universitatea din Budapesta, criticul, scriitorul și ziaristul Ilarie Chendi a înființat revistele ,,Viața literară” (1906), ,,Viața literară și artistică” (1907) și ,,Cumpăna” (1909) și a colaborat la redactarea lucrării ,,Enciclopedia Română” a lui Corneliu Diaconovici.
Într-un gest suprem, sau mai bine zis extrem, Chendi se sinucide pe 23 iunie 1913, la doar 42 de ani, la o zi după ce a aflat de moartea lui Șt. O. Iosif, un fel de frate de cruce, petrecută la 22 iunie. Cei doi și-au făcut un jurământ de credință pe care criticul sămănătorist l-a respectat. Amândoi au fost îngropați cu jale la cimitirul Șerban Vodă (în limbaj popular ,,Cimitirul Bellu”) din București, în aceeași zi de 25 Iunie 1913 (Răzvan Moceanu, ,,Portret: Ilarie Chendi, critic literar – 150 de ani de la naştere”, rador.ro, la https://www.rador.ro/2021/11/14/portret-ilarie-chendi-critic-literar-150-de-ani-de-la-nastere/; revista online analelebanatului.ro, la file:///C:/Users/Compaq/Downloads/10-11-Analele-Banatului-arheologie-istorie-X-XI-II-2002-2003_168.pdf, pag. 477).
În ,,Stagiunea teatrului din Slănic” se argumentează și se întărește ideea potrivit căreia, principala și cea mai recreatoare distracție intelectuală din stațiune a fost și rămîne spectacolul de teatru. Ce-i drept, cu prezențe actoricești și piese dintre cele mai celebre la acele vremuri. Nici actuala stagiune nu se dezice de la renumele căpătat de scena slăniceană a teatrului românesc.
Astfel că, vizitatorii stațiunii au ocazia și în această vară, începând cu 1 iulie, să asiste la spectacolele în care vor juca pe rând, domnișoara Mărioara Voiculescu (numită de Alexandru Davila ,,mareșala teatrului românesc), doamnele Lucia Sturdza Bulandra, Maria Giurgea, marea tragediană Agatha Bârsescu, domnii Petre Liciu, Aristide Demetriade, Tony Bulandra, plus o trupă de operetă românească. ,,Astfel compus, teatrul din Slănic va fi un centru de atracție pentru elita noastră, care va avea prilejul de a asista la o serie de reprezentații pe cât de excelente, pe atât de variate”, se arată în finalul articolului.
O știre micuță dar importantă anunță că scriitorul, dramaturgul, poetul și diplomatul Duiliu Zamfirescu se află într-o scurtă vacanță la Slănic-Moldova, în anul în care a fost numit reprezentantul României în Comisia Europeană a Dunării, cu grad de ministru plenipotențiar, după ce între 1906 – 1909 îndeplinise funcția de secretar general la Ministerul Afacerilor Străine.
Cea mai importantă contribuție a sa la literatura română o reprezintă romanele sale din „Ciclul Comăneștenilor”: „Viața la țară” (1894), „Tănase Scatiu” (1895), „În război” (1898), „Îndreptări” și „Anna”. Cele cinci volume au fost scrise în perioada petrecută la Roma. În anul 1898 a fost ales membru corespondent al Academiei Române.
Poate că nu a mai avut timpul necesar, poate n-a mai revenit la Slănic-Moldova, dar ar fi fost frumos să citim un roman sau măcar o nuvelă intitulată ,,Viața în stațiune”, după ,,Viața la țară”.
Text adaptat, adnotat și completat de Romulus-Dan BUSNEA
Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU Iași), Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj (BCU Cluj) și cotidianului ,,Deșteptarea”.
Sursa: BCU Iași, BCU Cluj; Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău. Grație domniei sale, o mare parte dintre fotografiile publicate în numerele acestei publicații se regăsesc și în episoadele prezentate, la care se adaugă și multe altele.
Alte surse foto: Ilarie Chendi și document: rador.ro, la https://www.rador.ro/2021/11/14/portret-ilarie-chendi-critic-literar-150-de-ani-de-la-nastere/; foto Duiliu Zamfirescu: monumentefor.ro, la https://www.monumentfor.ro/monument~12~duiliu-zamfirescu.
Mențiuni: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași și BCU Cluj. În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil; Adaptarea, adnotările și completările la toate numerele din colecția acestui unic și inedit ziar sunt menite să întregească și să lămurească multe informații și aspecte din viața cotidiană a stațiunii, ca și a personalităților vremii, care nu au fost în totalitate prezentate în paginile ziarului, tocmai pentru faptul că acestea erau cunoscute de lumea de atunci, în speță de cei din zona Moldovei, de unde veneau și cei mai mulți dintre vizitatorii stațiunii.
(Va urma)
