Contiuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului Moldova” (din colecția Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași – BCU), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare.
În fapt, un jurnal al stațiunii Slănic-Moldova care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”, așa cum a fost denumită stațiunea pentru prima dată, chiar de către acest ziar.
În acest episod: ,,Curierul Slănicului Moldovei”, Nr. 3, Anul VII, Duminică, 12 iulie 1909.
Din sumarul acestui număr: cu toate bunele prefaceri, Slănicul rămâne ,,o victimă a politicii”; aprecieri pentru epitropii ,,Sfântului Spiridon”; începe construcția noului stabiliment de inhalații (Inhalatorul), unic în România, după modelul celui din stațiunea Bad Reichenhall (Germania); se pare că Sherlock Homes a ajuns la Slănic; sunt publicate schițe/povestiri din și după creația unor mari scriitori ai vremii; scriitorul Constantin Bacalbașa, la vânătoare de rețete culinare prin Slănic, unde este întâlnit alături de alte nume cunoscute ale culturii și politicii românești.
Cu unele adăugiri se reia o mai veche temă a ziarului, respectiv ,,Slănicul, victima politicii”, articol în care ni se reamintește că la cârma administrării stațiunii s-au perindat de-a lungul anilor nenumărați efori, care deși au fost ,,persoane distinse și cu multă inimă”, din cauza faptului că au fost membri ai unui partid politic sau altul nu au rămas la conducere decât atâta vreme cât a rămas și partidul lor la putere. Și atunci: ,,Ca unul să continue lucrările începute de un altul, iarăși e greu, căci făcând abstracție de nesfârșitele piedici, greutăți și de multe ori `motive politice`, mai este chestia capitală, anume, veșnica deosebire între a vedea și a concepe, de la unul până la altul, a modului și planului de îmbunătățiri. Recunoaștem că Epitropia de la Iași, în decursul anilor a făcut mult pentru Băile Slănic, dar și mai mult trebuie să recunoaștem că încă multe s-ar fi putut face; iar pentru cele făcute, dacă ar fi fost o continuitate în lucru, nu puține milioane s-ar fi economisit. Fiecare știe de câte ori noii veniți au distrus lucrări, au `îndreptat` planuri, au schimbat drumuri realizate de eforii trecuți cu milioanele Spiridoniei. În afară de acestea, cum se poate pretinde că toți cei care au trecut și trec la administrarea averilor Epitropiei să aibă aptitudinile necesare, să fie pregătiți și să aibă timpul necesar pentru a ridica Slănicul la rangul ce i se cuvine?”
Iar concluzia, unanim îmbrățișată de ziar și de cititorii săi este una clar exprimată: ,,Ei bine, starea aceasta de lucruri trebuie să înceteze. Și pentru ca stațiunea să prospere are nevoie de un efor destoinic, unul care să aibă misiunea specială de a conduce, lucra și a se îngriji pentru binele și înălțarea Slănicului. Acest om însă să nu fie expus frământărilor politice și schimbărilor de partide, ci să fie numit de stat pe un număr anumit de ani, iar postul său să fie considerat mai mult ca o însărcinare patriotică și de vrednicie. Căci, mult ar mai avea de câștigat Slănicul, dacă avântul și străduința de muncă manifestate de către actuala administrație, în frunte cu C. B. Pennescu, n-ar fi zădărnicite sau întrerupte de vreun capriciu sau de o nouă frământare a politicii noastre”.
În ,,Epitropii Sfântului Spiridon” sunt evidențiate și actualizate profilurile celor aflați la conducerea Epitropiei: ,,C. B. Pennescu, prim-efor al Spitalelor Spiridoniei este de multă vreme una dintre figurile cu adevărat populare și extrem de simpatice ale Iașului. Când, acum de curând, Corpul Avocaților din Iași, chemați a-și alege baroul au pus în urnă lista ce purta în fruntea ei numele dlui Pennescu, toată lumea a considerat acea alegere ca o manifestare de simpatie pe deplin meritată și absolut firească, dată fiind reputația de care se bucură între colegii domniei-sale de barou – ca și în calitatea sa de prim-efor al Epitropiei, spiritul de colegialitate de care a dat dovadă în atâtea rânduri, amabilitatea cu care a știut să răspundă tuturor celor care l-au apelat în diverse ocazii, graba cu care în toate împrejurările s-a pus la dispoziția celor ce aveau trebuință de concursul său efectiv sau de povața experienței sale. Astăzi, dl Pennescu adaugă titlul de decan al Baroului de Avocați din Iași, titlu de mare onoare și de mare distincție, fiind vorba de un corp atât de luminat și de distins, cum este cel al avocaților, într-un oraș intelectual ca Iașul”. Sunt evocate mai apoi realizările din timpul primariatului său și ale perioadei de când se află în fruntea Epitropiei, unde lucrează ,,spre binele măreției instituției și a stațiunii Băile Slănic”. Nu în ultimul rând, frumoase cuvinte de apreciere sunt adresate și celorlalți doi epitropi care îl secondează cu brio pe C. B. Pennescu: dr. Emil Pușcariu, ,,care în lupta sa cu microbii este groaza unui microb special, cel al neglijenței” și Dimitrie Botez, ,,avocat de o mare reputație și care, alături de domnii Pennescu și Pușcariu completează lista generoasă a epitropilor actuali și depune un zel neobosit în îndeplinirea misiunii sale”.
La rubrica ,,Anchetele noastre” ni se atrage atenția asupra unei informații în premieră, care dă și titlul articolului: ,,Noul stabiliment de inhalații”. Așadar, în urma incendiului de vara trecută (prezentat pe larg într-un episod anterior cât și separat, în cotidianul ,,Deșteptarea”), care printre altele a distrus și instalația de aer comprimat și inhalații a stațiunii, Epitropia Iași a luat măsuri urgente ca un nou stabiliment să fie construit și finalizat cât mai curând, astfel ca vizitatorii să nu ducă nicio lipsă în privința efecturării tratamentelor recomandate: ,,În scopul de a se clădi de astă-dată, un stabiliment de inhalații după ultimele cerințe, dl C. B. Pennescu, prim-efor a vizitat instalația similară din stațiunea Bad Reichenhall (Germania). Aici, în urma unor anchete și analize serioase, ca și a consultărilor cu celebritățile medicale și inginerești din străinătate – cum este inginerul mecanic Hossle, autorul stabilimentelor de inhalație de la Bad Reichenhall – Epitropia a stabilit modul de construcție a noului stabiliment de aer comprimat și inhalații din Slănicul Moldovei”. Din cauza iernii îndelungate, lucrările au început la 1 aprilie 1909, iar construcția va fi una din piatră, cărămidă și beton, iar mașinăriile mecanice vor fi instalate la subsol și parter. Aflăm că vor exista și cabine pentru o singură persoană; camerele de aer comprimat vor fi în număr de patru, dintre care una va fi pentru zece persoane, alta pentru șase persoane și două a câte două persoane, toate identice cu cele de la Bad Reichenhall: ,,Inhalațiile la gură și la nas se vor face după cele mai perfecționate sisteme, cum sunte cele ale doctorilor Bulling și Clar; de asemenea, inhalațiile prin pulverizație se fac în cabine tot cu aparatele acestor savanți. Subsolul este prevăzut cu patru motoare electrice, care pun în mișcare întreaga instalație a inhalatorului și stabilimentului de aer comprimat. Această nouă îmbunătățire adusă Slănicului din Moldova, datorită zelului dlor Pennescu, Pușcariu și Botez vor face într-adevăr ca această stațiune balneară și climaterică să devină una dintre primele stațiuni europene”.
La rubrica ,,Reportajul Slănicului”, avem de-a face cu o ,,întâmplare idilică cu caracter de gingășie și intimitate familială”, într-un articol cu un titlu senzaționalist: ,,Sherlock Holmes la Slănic”. De fapt, este vorba de apariția în stațiune a unui tânăr plăcut ca înfățișare, dar ciudat, cu ,,privirea veșnic cercetătoare”, așa că, ,,privindu-l un moment, nu putem ști dacă e un detectiv misterios asemenea lui Sherlock Holmes, sau dacă e un entuziast amator al naturii”. Până la urmă, misterul a fost deslușit: ,,Așezat pe o colină, cu toate uneltele necesare picturii, tânărul nostru își alesese o superbă vedere a Slănicului, pe care începu să o eternizeze cu o măiestrie artistică deosebită, pe pânza de pe cavaletă (un suport gen șevalet, n. a.). Imediat se răspândi vestea că tânărul ciudat și misterios, detectivul Sherlock Holmes, nu-i decât un cunoscut pictor din Capitală venit în stațiune să realizeze câteva tablouri, pentru o expoziție pe care o va deschide la toamnă. Pictorul trecu apoi la modele, unul dintre ele fiind o drăgălață domnișoară care se afla cu familia la Slănic și pe care o imortaliza de la o anumită distanță: ,,De aici și idila artistică: când tabloul fu terminat complet – o adevărată lucrare de artă – distanța de mai înainte dispărea și pictorul nostru apărea zilnic în mijlocul acestei familii, alături de superbul model care-i inspirase tabloul simbolic. De al simbol la ideal și de la ideal la realitate – iată ce putem înregistra în acest reportaj, care după cum am aflat s-a terminat cu anunțarea unei căsătorii în elita noastră”.
Iată că la rubrica ,,Literatura Slănicului” încep să fie publicate schițe/povestiri din creația unor mari scriitori ai vremii, sau unele adptări, așa cum este și nuvela din numărul de față, intitulată ,,Prestigiul bancnotelor”, o adaptare după una dintre lucrările romancierului și dramaturgului francez, Paul Bernard, cunoscut sub pseudonimul Tristan Bernard (1866 – 1947), autor al unui număr de 17 romane, ca și al unor scenarii pentru spectacole de tip vodevil, foarte populare în Franța în acea perioadă.
Ziarul anunță cu mândrie că frumosul Slănic are cinstea de a găzdui o seamă de personalități distinse ale culturii și politicii românești, primul din prezentare fiind Constantin Bacalbașa, scriitor, ziarist, memorialist și om politic roman (1856 – 1935). Fiind cunoscut ca un mare gurmand și supranumit un ,,trubadur al bucatelor” putem bănui că unul dintre motivele pentru care domnia-sa se afla în stațiune era și cel al vânătorii… de noi rețete culinare, știut fiind faptul că aici se aflau câteva restaurante cu specific francez, german și bineînțeles, românesc, foarte apreciate pentru bucătăria lor. Nu degeaba a colindat prin atâtea locuri, căci toate acestea se vor materializa ceva mai târziu, în 1935, când îi este publicată cea mai insolită lucrare a sa, cea sugestiv intitulată ,,Dictatura Gastronomică – 1.501 feluri de mâncări din 1935”, o spectaculoasă monografie culinară a României interbelice, considerată de Păstorel Teodoreanu, pe drept cuvânt, ,,un monument gastronomic”, care conține rețete culese, încercate și redactate de Constantin Bacalbașa. „Astfel, cum va apărea, cu ilustrații în text, cu indicații privind toate alimentele, cu rețete culinare și pentru oameni sănătoși, și pentru oameni bolnavi, și pentru cei supuși unui regim intermediar, cu pregătiri pentru mesele de lux și pentru mesele familiale, cartea aceasta, purtând titlul 1.501 feluri de mâncări, va fi unică în România, va fi superioară multor tratate culinare apărute în străinătate. Și aceasta fiindcă va cuprinde, pe lângă atâtea rețete ale bucătăriilor franceză, italiană, germană, engleză, rusă, ungară etc., și toate felurile de mâncare ale bucătăriei române și greco-române. Este o carte foarte utilă, cum n-a mai apărut alta în România, una completă, cum n-au apărut multe în țările străine”, se arată îm descrierea editurii ,,Univers”. Foarte interesantă este și descrierea cărții, în viziunea Simonei Lazăr: ,,Am mai scris despre cum şi-a adunat Constantin Bacalbaşa marele său caiet de reţete pe care avea să-l transforme într-o carte. Sunt aici peste 50 de ani de curiozitate gurmandă. De la primele sale călătorii în Occidentul Europei, machidonul originar din Brăila avea să fie atras de rafinamentele culinare. Adună, cu minuţiozitate, toate reţetele care-i plac, fie că le-a gustat la restaurante pariziene precum `Maire` sau `A l’Ecu de France` – pe care le frecventează ades – fie că le-a aflat de la bucătarii bucureşteni. Strânge, de asemenea, tot ce află scris despre gastronomie în revistele şi ziarele vremii, mai ales din publicaţiile franţuzeşti, englezeşti, germane sau italiene. Îşi pune consoarta să probeze reţetele şi, nu de puţine ori, intră şi el în cuhnie. Face schimb de reţete cu Laurenţia, cumnata sa, soţia dramaturgului Ion C. Bacalbaşa. Cere reţete şi amicilor de pahar şi de vorbă lungă – unii dintre ei gurmanzi celebri în epocă, precum Grigore Trancu-Iaşi sau George Derussi. Dacă pe vremea lui s-ar fi inventat internetul, ar fi fost probabil cel mai activ cititor de bloguri culinare”. Iar completarea o găsiți în revista gastroart.ro, articolul ,,Păstorel Teodoreanu, despre Constantin Bacalbașa: `La început nu a fost cuvântul, ci foamea`”, la https://gastroart.ro/2017/06/23/constantin-bacalbasa-pastorel/. C. Bacalbașa a fost prim-redactor la ziarul Adevărul, apoi la Dimineața, însă cea mai mare parte a carierei sale jurnalistice s-a concentrat în paginile celui mai important cotidian național al epocii, Universul. A fondat ziarele ,,Țara”, ,,Patriotul”, ,,Românimea”, iar articolele sale au apărut în multe alte publicații: ,,Emanciparea”, ,,Drepturile omului”, ,,Telegraful”, ,,Conservatorul”, ,,Epoca”, ,,Literatorul”, ,,Lupta”, ,,Națiunea”. A fost membru fondator al Societății Presei și al Sindicatului Ziariștilor, și, din 1919, președinte al Sindicatului Ziariștilor. În paralel și-a explorat și latura pamfletară, fondând revista umoristică săptămânală ,,Ghiță Berbecul”. Împreună cu frații săi, jurnaliștii și scriitorii Ion C. Bacalbașa și Anton Bacalbașa a scris volumul de proză satirică intitulat ,,Pardon” (cf. https://caruselbooks.ro/book-author/constantin-bacalbasa/). A scris și ,,Bucureștii de altădată” (4 volume scrise între 1927 și 1932), cea mai importantă operă a sa, valoroasă sub raport documentar. La apariția acestei lucrări, Bacalbașa scria: „Sunt un povestitor. N-am avut altă grijă decât să scriu adevărul asupra trecutului, fiind cât mai complet despre fapte şi cât mai nepărtinitor despre oameni”.
Alături de Constantin Bacalbașa se vor mai afla în acele zile la Băile Slănic (consemnați în ziar), scriitorul și omul politic Nicolae Gane (un colaborator important și de bază al Curierului pe care l-am prezentat deseori cu lucrări publicate în premieră), scriitorul, dramaturgul și diplomatul Duiliu Zamfirescu (despre carec am amintit în episodul trecut), Pierre Cartamischew – consulul Rusiei la Galați și Gheorghe Gh. Mârzescu (1876 – 1926), ,,talentat avocat și simpatic deputat liberal din Iași”. Despre acesta din urmă (cunoscut mai ales ca George G. Mârzescu) merită amintit faptul că a fost fiul unui cunoscut profesor universitar, avocat și om politic, Gheorghe Mârzescu (1834 – 1901) și că a deținut mai multe funcții publice, una dintre cele mai importante fiind cea de primar al orașului Iași. De asemenea, în calitate de ministru al justiției, în anul 1924 a elaborat Legea persoanelor juridice. Prin această lege, adoptată la 6 februarie 1924, s-a autorizat desființarea partidelor și organizațiilor extremiste, astfel că a fost trecut în afara legii și Partidul Comunist Român, la data de 6 aprilie 1924 (sursa: Liceul Tehnologic de Electronică și Telecomunicații ,,Gh. Mârzescu” Iași, la https://www.facebook.com/123petra).
Nu lipsesc nici din acest număr rubricile ,,Slănicul Medical”, ,,Anecdote Balneare”, ,,Teatrul la Slănic” sau ,,Ecouri din Slănic”.
Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU Iași), Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj (BCU Cluj) și cotidianului ,,Deșteptarea”.
Sursa: BCU Iași, BCU Cluj; Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău. Grație domniei sale, o mare parte dintre fotografiile publicate în numerele acestei publicații se regăsesc și în episoadele prezentate, la care se adaugă și multe altele.
Sursa foto Constantin Bacalbașa: www.wikipedia.ro.
Sursa foto Gheorghe Gh. Mârzescu: Liceul Tehnologic de Electronică și Telecomunicații ,,Gh. Mârzescu” Iași, la https://www.facebook.com/123petra.
Mențiuni: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași și BCU Cluj. În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil; Adaptarea, adnotările și completările la toate numerele din colecția acestui unic și inedit ziar sunt menite să întregească și să lămurească multe informații și aspecte din viața cotidiană a stațiunii, ca și a personalităților vremii, care nu au fost în totalitate prezentate în paginile ziarului, tocmai pentru faptul că acestea erau cunoscute de lumea de atunci, în speță de cei din zona Moldovei, de unde veneau și cei mai mulți dintre vizitatorii stațiunii.
(Va urma)