Continuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului-Moldova” (din colecțiile Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași și Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj-Napoca), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare și a promovat-o în chip strălucit. În fapt, un jurnal al stațiunii Slănic-Moldova, care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”, așa cum a fost denumită stațiunea pentru prima dată, chiar de către acest ziar.
Serialul poate fi urmărit și pe site-ul Serviciului Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), www.turism-bacau.ro.
,,Curierul Slănicului-Moldova”, Nr. 1, Anul XIV, Marți, 26 iulie 1932
Iată, că, la 35 de ani de la apariția primului număr al Curierului ( 26 iulie1897), la 29 de ani de la reapariția acestuia, în iulie 1903 și la 16 ani de la suspendarea sa, cauzată de declanșarea Primului Război Mondial, călătoria mea alături de acest ziar mă teleportează direct în perioada interbelică, mai precis în sezonul estival din 1932, când apar ultimele cinci numere ale ,,Curierului Slănicului-Moldova”, care de altfel, încheie întreg ciclul existenței sale și ale frumoasei sale povești, spusă timp de paisprezece ani…
Și, pentru prima oară, în caseta tehnică a ziarului este înscris, pe lângă numele redactorului-fondator, M. Miereanu, și cel al jurnalistului ieșean, I. Belfert, în calitate de redactor.
Iar noul ziar apare tot în patru pagini, dar într-o reprezentare grafică mult îmbunătățită și la prețul de 2 lei, în loc de 10 bani cât costa ziarul în 1916, înainte de întreruperea apariției sale.
Așadar, în editorialul ,,După 30 de ani…”, M. Miereanu, încărcat de nostalgia trecutului, face o trecere în revistă a ceea ce a însemnat acest ziar pentru Slănicul-Moldovei, acum, la intrarea în cel de-al paisprezecelea an al existenței sale, dar nu fără întrerupere, cum ușor exagerat spune acesta, ci cu vreo patru, adică, 1897 – 1903, 1911, 1914 și 1916 – 1932. Probabil că, numerele din 1911 și 1914 ale ziarului nu au mai apărut deloc, atâta timp cât ele nu se regăsesc în nicio colecție a vreunei biblioteci, cu toate că, M. Miereanu nu amintește nicăieri de acești doi ani lipsă din colecția ziarului. Revenind la editorialul cu pricina, acesta notează: ,,În anul 1902, deci în urmă cu 30 de ani, am făcut să apară primul număr din `Curierul Slănicului` (adică din noua ediție, care apare în 1903, căci prima apariție a ziarului a fost în sezonul din 1897, când s-au tipărit opt numere din acesta, n. a.). Timp de 14 ani, fără întrerupere (dar cu întreruperi, totuși, conform celor mai sus menționate, n.a.), ziarul nostru și-a făcut conștiincios datoria, contribuind la înălțarea celei mai frumoase stațiuni balneare din România – Slănicul-Moldovei, proprietatea Casei ,,Sf. Spiridon” din Iași (după ce câțiva ani a fost arendată moșierului, bancherului, industriașului, omului politic și filantropului Alexandru Iliescu-Olt, n. a.). Izbucnind războiul în anul 1916, când Slănicul a fost ocupat de dușmani, ziarul nostru și-a suspendat apariția. Câte nu s-au schimbat de atunci în viața fermecătoarei noastre localități! Cu numărul de față, `Curierul Slănicului`, își reîncepe apariția. Nu voim să facem promisiuni, nu voim să publicăm inevitabilul `Programul nostru`, pentru simplul motiv că ziarul nostru – ca excepție de la regulă, nu are și nici nu vrea să aibă vreun program anume. Singurul nostru gând este acela de a face din `Curierul Slănicului`, un organ de presă care să oglindească întreaga viață a Slănicului. (…) Iar mai presus de toate, voim ca prin noi toți, cei care vin și pleacă din frumosul nostru Slănic, să poată găsi în publicația noastră, câte o descriere a acestei superbe localități și a naturii înconjurătoare, câte o impresie nouă, închegată de pana mănunchiului de prieteni adunați în jurul acestui ziar, sau de scriitorii ce rătăcesc pe-aici. Iată ce voim, iar dacă această dorință se va realiza și trebuie să se realizeze, avem tot dreptul să sperăm că și de acum înainte, `Curierul Slănicului`, cu materia și compoziția sa de actualitate și de interes, va ajunge la succesul repurtat în trecut, formând una din plăcerile stațiunii, plăcere care, pentru iubiții noștri cititori și gingașele noastre cititoare, ve deveni, credem noi, o nevoie indispensabilă”.
În articolul ,,Vilegiatură în smoking și pantofi de lac…” (ce super titlu!), noul redactor al ziarului, I. Belfert, relatează un aspect pe care l-a observant printre vizitatorii Slănicului, care sunt împărțiți de regulă, după aprecierea sa, în două categorii distincte: ,,Una, izvorâtă din necesitatea contrastării regimului canicular din orașele locuite tot anul, dublat de nevoia unei stopări periodice a muncii de zi cu zi, iar o alta, din dorința unei variațiuni a oupațiilor mondene… Primii, lasă orașul în urmă, uitând de el și, o data ieșiți din regimul caniculei furioase a orașelor din lunile de vară, poposesc la poalele munților, unde arșița e respinsă de impunătoarele lor piscuri.
Ei gustă din farmecul îmbătător al naturii, luându-și ca tovarăși, verdeața și copacii, hrănindu-se cu balsamul florilor și ozonul altitudinei. Liberi, fără obligații convenționale, scoși din regimul rigid al orașelor, se regăsesc pe ei înșiși, se simt mai apropae de eu-ul lor, se recreează… Cea de-a doua categorie, aflată tot în vilegiatură, o formează amatorii de noi și variate mondenități: ,,Ei sunt aceia care fug mereu de `sălbăticia` naturii, evită locurile ce predispun o garderobă lipsită de `modă`, neînțelegând, dacă nu chiar compătimind, pe cei ce se sustrag mulțimii… Această categorie de amatori vilegiaturiști, n-au lăsat orașul departe, acolo unde locuiesc tot timpul anului, ci l-au adus cu ei și mai ales, nu au uitat să ia cu ei, tot ce e mai zgomotos, mai de bulevard, mai de bar, etc. Ei nu găsesc niciun farmec în vilegiatură, daă ctațiunea nu le oferă `distracții` cât mai variate, de la dancing-uri ți jocuti de noroc, la baluri și spectacole etc. Întovărășiți de garderoba de rigoare, ei provoacă un contrast izbitor, între verdele naturii și negrul funebru al smoking-ului și pantofilor de lac…”.
Nici în zilele noastre, o astfel de categorie de vilegiaturiști nu lipsește din stațiunile noastre, fie ele de munte, sau de pe litoralul românesc.
La rubrica ,,Simpatiile noastre”, M. Miereanu realizează o schiță de portret a noului medic-șef și inspector al stațiunii Slănic-Moldova, prof. univ. dr. Gheorghe Tudoranu, personalitate eminentă a medicinei românești: ,,Dacă vreodată un medic al unei stațiuni balneare s-a putut mândri că este `en vogue`, desigur că simpaticul medic-șef și inspector al băilor Slănicului, dl prof. dr. Gheorghe Tudoranu, deține recordul în această privință. (…) ,,Simpatic, foarte cult, prodigios, muncitor și îndatoritor în același timp, doctorul Tudoranu rămâne pentru totdeauna atașat de splendidul nostru Slănic, după cum în centrul intelectual al Iașului s-a impus ca un erudit, în diverse maladii. (…) Într-un interval relativ scurt, doctorul Tudoranu și-a găsit această mare reputație, iar dacă datorește Slănicului o mare parte din ea, negreșit că și Slănicul datorește mult excelentului medic, cel care cu atâta pricepere, talent și bunătate, supraveghează, sau mai bine zis asigură, împreună cu alți colegi de-ai săi, starea de sănătate a miilor de vizitatori ce sosesc aici. Așa că, cine ajunge la Slănic, ca să recurgă la minunile apelor minerale are neapărat, toată speranța și toată încrederea în prescripțiile reputatului medic specialist, care este dl prof. dr. Gheorghe Tudoranu”.
De altfel, legătura cu Slănicul a doctorului Tudoranu, aprecierea pe care domnia-sa a nutrit-o față de această stațiune se menține și peste ani, fapt dovedit din plin în anul 1936, când acesta, împreună cu prof. dr. Marius Sturza de la Cluj (primul profesor de Clinică Balneologică și Fizioterapeutică din România, fondator la școlii clujene de balneologie), inițiază, în premieră națională, primele ,,Cursuri de perfecționare în balneologie” (ale căror președinți au fost cei doi reptați medici), inaugurate și desfășurate în 1935 la Sovata (7 – 1 4 septembrie) și apoi, în 1936, la Slănic-Moldova (1 – 7 septembrie).
Este important de precizat faptul că, după Primul Război Mondial, când Slănicul-Moldovei a avut mult de suferit, refacerea sa a început ceva mai târziu, prin 1924, dar după 1930 și până în preajma celui de-Al Doilea Război Mondial, Slănicul a revenit pe primul loc între stațiunile țării, după cum reiese din cuvântul de deschidere rostit de prof. dr. Gheorghe Tudoranu, unul dintre pionierii balneologiei românești, la cursul mai sus menționat, cel de-a doilea, care s-a ținut la Slănic-Moldova, cu tema „Înainte, în timpul și după o cură balneoclimatică”. Iată un fragment edificator din acest discurs: ,,Am deosebita satisfacţie a deschide cursurile de perfecţionare în balneologie la Slănicul Moldovei, staţiune cu a căror resurse terapeutice s-ar mândri orice ţară din lume. Graţie aceluiaşi elan pentru înălţarea balneologiei s-au înfăptuit cursurile de perfecționare, mai întâi la Sovata, graţie profesorului Marius Sturza; iar anul acesta, în această frumoasă staţiune, cu care natura a fost atât de darnică. Pentru cursurile de la Slănic m-am adresat tuturor somităţilor de la cele trei facultăţi de medicină (Iași, Cluj și București, n. a.), care au răspuns prin profesorii cei mai indicaţi a ţine cursuri de balneologie. Am ţinut ca aceste cursuri să fie mai cu seamă în legătură cu specialitatea Slănicului, adică cu bolile tubului digestiv şi de nutriţie. De asemenea, am dat valoarea cuvenită bolilor aparatului respirator, care beneficiază de Inhalator. Slănicul se bucură de o mare bogăție de izvoare pentru mai toate bolile tubului digestiv.
Este unica staţiune din lume cu izvoare şi pentru hiperaciditate, cât şi pentru hipoaciditate stomacală. Gama nesfârşită de izvoare oferă posibilităţi de tratament pentru toate vârstele şi temperamentele nervoase. Slănicul a avut şansa de a-şi crea o serie de stabilimente de inhalaţie şi de băi, inegalate în ţară, graţie Epitropiei `Sf. Spiridon`, care a făcut adevărate sacrificii pentru Slănic. Hotelurile şi vilele de mâna întâi, oferă un confort indispensabil unei bune cure de apă. De aceea am crezut că e bine să ținem al doilea ciclu de cursuri de perfecţionare în balneologie la Slănic, pentru ca medicii din toată ţara să poată vedea o staţiune model şi de virtuţi terapeutice şi de stabilimente balneare, dar şi de confort”
(Sursa: Revista ,,Mișcarea Medicală Română, Anul X, Nr. 5 – 6/1937, Număr special de Hidro-Climato-Balneologie”, pp. 377-379).
Particularitatea apelor minerale de la Slănic-Moldova, de care amintește doctorul Tudoran în tema sușținută la cursul din 1936, apare evidențiată încă de pe la 1924, când acesta, împreună cu medicul C. Băltăceanu afirmau următoarele: ,,Izvoarele minerale de la Slănic-Moldova reprezintă o asociaţie fericită pusă la îndemâna medicului pentru a trata mai toate bolile de stomac, intestine, ficat, boli de nutriţie; este un capriciu al naturii, s-a spus, ca la Slănic să fie izvoare pentru toate bolile aparatului digestiv, cum nu există în nici o staţiune din lume”.
(Sursa: Dr. Tudoranu, Ghe., dr. Băltăceanu, C., ,,Slănic-Moldova și boalele care se pot trata”, Iași, 1924, p. 7)
Într-adevăr, staţiunea Slănic-Moldova ocupă unul dintre primele locuri în Europa, mai ales din punct de vedere al varietăţii compoziţiei şi concentraţiei apelor sale minerale. Faptul că izvoare de tipuri atât de variate izvorăsc pe o zonă relativ restrânsă, uneori chiar alături unul de altul şi totuşi diferite ca efecte curative, constituie acea particularitate balneologică rar întâlnită atât la noi, cât şi peste hotare. Acesta este și unul dintre motivele pentru care stațiunea slăniceană poate fi considerată mai înzestrată de natură decât renumitele staţiuni Karlovy-Vary, Vichy, Montecanini sau Baden-Baden, neavând corespondent ca profiluri similare decât o altă reputată staţiune din Cehia: Mariánské Lázně (Marienbad). Iar una dintre consecințele practice ale diversităţii apelor sale minerale este aceea că, potrivit specialiștilor, s-au putut stabili metode de tratament pentru majoritatea afecţiunilor gastrice, intestinale, hepatice şi de nutriţie şi, totodată, pentru stări funcţionale total diferite ale tubului digestiv: hipo sau hiperaciditate, hipo sau hipermotilitate etc.
Prof. univ. dr. Gheorghe Tudoranu (1892 – 1963), absolvent al Facultăţii de Medicină din Iaşi a fost preşedinte al Societăţii Studenţilor Medicinişti și epitrop al Casei Spitalelor ,,Sf. Spiridon” din Iași, participant la Primul Război Mondial. În final, s-a dedicat hematologiei clinice, ajungând titularul Catedrei de clinică medicală (medicină internă). Este considerat unul dintre pionierii balneologiei româneşti, fiind preşedinte al Societăţii de Medici şi Naturalişti din Iaşi şi decan al Facultăţii de Medicină a Universităţii din Iaşi (1942 – 1944).
A fost distins cu titlurile de ,,Medic Emerit” şi ,,Profesor Emerit” pentru activitatea desfăşurată la Facultatea de Medicină din Iaşi (1920 – 1962).
Deloc surprinzător, dar inedit și într-o nouă premieră a ziarului, același neobosit și destoinic balneolog al Slănicului, doctorul Tudoranu, publică articolul ,,Slănicul-Moldovei ar putea fi stațiune mondială”, care apare pe durata a trei numere (cel de față și următoarele două).
În acest articol lung și complex se regăsesc frânturi și din lucrarea pe care doctorul Tudoranu a realizat-o cu medicul C. Băltăceanu în 1924 (cea mai sus citată), dar probabil și din alte lucrări ale domniei sale, tocmai pentru a întregi tabloul izvoarelor minerale de la Slănic-Moldova și a importanței lor în tratarea mai tuturor bolilor digestive, de nutriție și nu numai…
Edificatoare în acest sens sunt și cele câtva constatări pe care le aduce dr. Tudoranu, în fața cititorilor: ,,Apele de la Slănic reprezintă o asociație fericită, pusă la îndemâna medicului, pentru a trata mai toate bolile de stomac, intestine, ficat și bolile de nutriție. Întrucât există o strânsă legătură între aceste boli, Slănicul, adresându-se tuturor organelor atinse (stomac, intestin, ficat), vom avea o stațiune terapeutică a apelor, superioară stațiunilor occidentale.
(…) După cum vedem, din punct de vedere digestiv, nu e boală cu indicații de tratament hidromineral, care să nu beneficieze de Slănic. Nu numai atât, dar Slănicul, fiind un mozaic de izvoare, unele mai diluate, altele mai concentrate, medicul are mai multă libertate în alegerea apelor, după diferite cazuri (stomacuri sensibile, persoane debile, susceptibilitatea bolnavului etc.). E unica stațiune din lume de acest gen, deoarece Carlsbad-ul (Karlovy Vary, n. a.) nu tratează decât hiperaciditățile stomacale, Bad Kissingen (Germania, n. a.) și Pougues-les-Eaux (Franța, n.a .), hipoaciditatea stomacală, în timp ce Vichy (Franța, n. a.), nu modifică secreția gastrică. Astfel, este și în avantajul medicului și al bolnavului, de a avea la îndemână o singură stațiune, unde cu siguranță nu va greși să trimită pentru orice categorii de boli digestive, bineînțeles, de cele justițiabile (care sunt parte, n. a.) în tratamentul cu apele minerale”. În fine, sunt multe exemple ale bolilor care pot fi tratate la Slănic-Moldova cu ajutorul apelor minerale de aici, în comparație cu alte stațiuni din străinătate, pe care le prezintă cu profesionalism, medicul Tudoranu.
Oricum, pe lângă ceilalți medici de renume care au activat la Slănic-Moldova și pe care i-am prezentat în episoadele anterioare, profesorul și doctorul Tudoranu, rămâne negreșit, în galeria acestora, contribuția sa la dezvoltarea și promovarea stațiunii în țară și peste hotare fiind una covârșitoare… (Sursa: Site-ul ,,medichub.ro”, la https://www.medichub.ro/reviste-de-specialitate/farmacist-ro/repere-medicale-de-a-lungul-istoriei-2023-i-id-8066-cmsid-62?srsltid=AfmBOooiAk3Bsbc4OFlmqx5SJ_Ynbuqzsx4sMjErqQPjLGrWRai4enCT)
Printre informațiile pe care ni le oferă acest prim număr al ziarului din sezonul 1932, apare una care întărește concluzia, rezultată din toate cercetările și documentările mele vis-a-vis de acest ziar, potrivit căreia, în stațiunea Slănic-Moldova și-au desfășurat activitatea, cel puțin în perioada 1890 – 1948, cei mai renumiți medici și profesori universitari din România, cum nu s-a mai întâmplat în vreo altă stațiune din țară. Informația de care vă vorbesc, cea din pagina a treia (la rubrica ,,Informațiuni”) , aduce în prim plan o altă somitate din lumea medicală, acad. prof. univ. dr. Vasile Rășcanu (1885 – 1980), unul dintre cei trei noi epitropi numiți de curând: ,,Noua Epitropie a Casei `Sf. Spiridon` din Iași, numită prin Înalt Decret Regal, e formată din domnii: Prim-epitrop prof. dr. Vasile Rășcanu, col. V. Dumbravă și Gheorghe Negrescu. La solemnitatea depunerii jurământului, a participat întregul personal al instituției. Atribuțiile noilor efori au fost astfel stabilite: dl. prof. dr. Vasile Rășcanu – Secția Medicală Generală (adică medic-șef al stațiunii, n. a.), dl. col. V. Dumbravă – Secția Servicii Medicale și dl. Negrescu -Secția Administrativă. Iar Epitropia a luat lăudabila dispoziție ca în sezonul din acest an, Băile Slănic să fie deschise până la 1 octombrie. În cazul în care timpul va fi prielnic, se poate ca admirabila noastră stațiune să funcționeze și după această dată. Prin această dispoziție, funcționarii care nu au putut obține concedii în lunile trecute, din cauza alegerilor parlamentare (cele din iunie 1932, când încă femeile nu aveau drept de vot, n. a.), vor putea avea parte de binefacerile stațiunii, cu mijloacele materiale cele mai modeste, ținând seama că, după trecerea marelui sezon (iunie – iulie, n. a.), cheltuielile de întreținere sunt mai reduse”.
Dar iată ce descopăr în profilul doctorului și prim-epitropului Vasile Rășcanu: în afara faptului că în urmă distrugerilor provocate de Primul Război Mondial acesta a obținut, prin stăruința sa, un împrumut la Banca Națională pentru refacerea hotelului ,,Racoviță”, care a și început tot în acest an (1932), tot domnia sa a decis dotarea de urgență a bazei de tratament a hotelului, cu noi și moderne instalații pentru băi și inhalații.
Dar, cireașa de pe tort a fost fără îndoială, o premieră pentru balneologia românească, realizată la inițiativa și implicarea aceluiași medic și universitar, Vasile Rășcanu: transformarea stațiunii Slănic-Moldova (în 1933), în ,,Institutul Balneoclimatic pentru Formarea Medicilor”, primul de acest fel din stațiunile românești. Și, probabil, de aceea nici nu trebuie să ne mire că și astăzi se păstrează ceva din tradiția medicală a stațiunii Slănic-Moldova, unde funcționează Secția Sanatorială a Institutului Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie (INRMFB), singura din țară!
Și, în sensul celor de mai sus, iată o propunere, pentru cine are ochi să vadă, urechi să audă și minte să priceapă, motivată de faptul că noi, slănicenii, avem ce prezenta și cu ce ne mândri: balneologia. Astfel, dacă Hotelul ,,Racoviță” va reintra în circuitul turistic și de tratament, în interiorul său (sau în altă locație a stațiunii) va trebui amenajat ,,Muzeul Balnear Slănic-Moldova”, care ar fi al doilea din România, după cel din stațiunea Buziaș, înființat încă din 1987…
Să revenim însă, la excepționalul om și medic, V. Rășcanu, pentru a-i completa profilul: Reputat medic, fiziolog, profesor universitar, prim-epitrop care și-a legat destinul și de Slănicul-Molovei și membru titular al Academiei Române, V. Rășcanu a fost cunoscut pentru contribuțiile sale fundamentale în domeniul electrofiziologiei și în cel al fiziologiei cordului. Format la Bârlad și apoi la Universitatea din Iași, unde a studiat simultan Științele Naturale și Medicina, doctorul Rășcanu și-a început cariera medicală în 1911, în cadrul Spitalului Facultății de Medicină din Iași. În 1916 și-a obținut doctoratul cu o teză despre influența nervului pneumogastric asupra fascicolului lui His, lucrare care i-a marcat direcția științifică viitoare. În 1922 a devenit profesor la Institutul de Medicină și Farmacie din Iași, unde a pus bazele cercetării în electrofiziologie. A studiat funcționarea inimii, reflexele medulare și procesele biochimice musculare, influențând decisiv dezvoltarea fiziologiei moderne în România. Așa cum am arătat în rândurile de mai sus, prin eforturile sale, în stațiunea Slănic-Moldova a fost înființat, în 1933, Institutul balneoclimatic pentru Formarea Medicilor. După ce a fost membru titular al Academiei de Științe din România (din 1943), printr-o recunoaștere excepțională, a fost ales direct membru titular al Academiei Române în 1955. A deținut funcția de decan al Facultății de Medicină din Iași (1946 – 1948) și a fost decorat, printre altele, cu titlul de „Profesor Emerit al Republicii Populare Romîne” (5 noiembrie 1962), „pentru activitatea îndelungată, contribuție în dezvoltarea științei și merite deosebite în dezvoltarea învățământului superior”, cu Ordinul Meritul Sanitar clasa I (1970) și Ordinul 23 August (1975), pentru contribuțiile sale remarcabile în domeniul sănătății publice. (Sursa: Site-ul ,,jurnalfm.ro”, la https://jurnalfm.ro/vasile-rascanu/?fbclid=IwY2xjawKTO7BleHRuA2FlbQIxMQBicmlkETBndENnRHhQRXhiWnNuNElUAR4a2m-OltigroEVXQYKwWJPBDlmy2hDVzIBewTvoFRlLDGiEdvQgG5QprZg_aem_87uy5wKy3KOpEVu9eakmww)
Încheiem acest număr al ziarului cu un fragment dintr-un articol reflexiv, semnat de M. Miereanu, care a mai fost publicat și în alte dăți, acum actualizat (,,Slănicul de ieri și de azi. 20 iulie 1801 – 20 iulie 1932”): ,,(…) Ce aproape și ce departe! 1801ca ieri a fost și totuși, ce departe e Slănicul lui 1932 de Slănicul serdarului Mihalache Spiridon din 1801!… Stau într-un colț de umbră și mă gândesc la peripețiile trecutului. E frumos prezentul. Simți rara mândrie a unei epoci de urmași vrednici. Semnale de claxoane se aud din depărtare. Sunt mașini de drumeți care se apropie de Slănic. Imagine de ducă, de necurmată nestatornicie.
Ca mâine ne vom duce și noi din Slănicul de azi… În anul 2063, de exemplu, nici unul dintre toți aceștia care se plimbă aici voioși în bătaia luminii soarelui, nu vor fi decât ceea ce este astăzi serdarul Mihalache… Slănicul de atunci nu va semăna, desigur, cu Slănicul de azi, mai mult decât seamănă cel de azi, cu cel de ieri. Căci toate se vor fi schimbat, în bine, firește, tot în mai bine, toate, până și rândurile cu care cronicarul zilei de-atunci va scrie și el câte ceva de aducere aminte, că peste Slănicul serdarului Mihalache, a mai trecut un veac și treizeci și unui de ani, peste veacul și treizeci și unu de ani, la care suntem…”.
Iată, chiar eu, un cronicar al timpurilor noastre, îi împlinesc premoniția lui M. Miereanu, dar acum, în 2025, căci în anul 2063 de care amintește el, cu siguranță, mulți dintre noi nu vom mai fi… Important e să lăsăm ceva în urmă…
Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU Iași), Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj (BCU Cluj) și ziarului ,,Deșteptarea”.
Sursa: BCU Iași, BCU Cluj
Foto 1: Prof. univ. dr. Gheorghe Tudoranu, site-ul ,,wikipedia.ro la https://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_decanilor_Facult%C4%83%C8%9Bii_de_Medicin%C4%83_a_Universit%C4%83%C8%9Bii_de_Medicin%C4%83_%C8%99i_Farmacie_%E2%80%9EGrigore_T._Popa%E2%80%9D_din_Ia%C8%99i, preluat de la Golar63 – Operă proprie, CC BY-SA 4.0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=135980064
Foto 2: Acad. prof. dr. Vasile Rășcanu, Site-ul ,,WordPress.com”, la https://richardconstantinescu.wordpress.com/wp-content/uploads/2012/06/vasilerascanu1.jpg
Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău
Mențiuni: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași și BCU Cluj. În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil; Adaptarea, adnotările și completările la toate numerele din colecția acestui unic și inedit ziar sunt menite să întregească și să lămurească multe informații și aspecte din viața cotidiană a stațiunii, ca și a personalităților vremii, care nu au fost în totalitate prezentate în paginile ziarului, tocmai pentru faptul că acestea erau cunoscute de lumea de atunci, în speță de cei din zona Moldovei, de unde veneau și cei mai mulți dintre vizitatorii stațiunii.
Din păcate, începând cu acest episod, ziarul ,,Deșteptarea” nu mai difuzează serialul dedicat ,,Curierului Slănicului-Moldova”, din motive greu de înțeles, dacă ținem cont de însemnătatea promovării stațiunii Slănic-Moldova, făcută, oricum, gratuit…
(Va urma)