Din punct de vedere geografic, Japonia este departe de Bacău, dar spiritual, se apropie tot mai mult de acesta Material realizat de SPJPTCAS Bacău

La Universitatea ,,George Bacovia” din Bacău, a avut loc, luni, 1 iunie a. c., cea de-a VIII-a ediție a evenimentului „Japonia departe – aproape de Bacău”, organizat de Consiliul Județean Bacău – Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, Asociația ,,Simfonia Florilor & Rendez-vous cu flori by Lucia Pădurariu” Bacău, în parteneriat cu Universitatea „George Bacovia”, Palatul Copiilor și Clubul ,,Bao” din Bacău.
La manifestări au participat nu mai puțin de 350 de participanți, veniți din Bacău și din alte localități să petreacă ,,Ziua Copilului”, sub semnul descoperirii, al dialogului și al prieteniei româno-japoneze. Au fost ore pline de culoare, emoție și inspirație, în care Japonia a fost mai aproape ca niciodată de Bacău.
Dar ediția din acest an va rămâne una specială și printr-un moment cu o puternică încărcătură emoțională și o semnificație simbolică: prezența Excelenței Sale, domnul Takashi Katae, Ambasadorul Japoniei în România. ,,Pentru mine, această prezență a însemnat mai mult decât o onoare. A fost confirmarea că ceea ce s-a construit, pas cu pas, timp de 12 ani, cu răbdare, seriozitate și mult suflet, are valoare. Că această punte culturală dintre Japonia și Bacău este văzută, apreciată și recunoscută. Există momente care validează ani de muncă mai puternic decât orice statistică sau cuvânt de laudă. Prezența Ambasadorului Japoniei la Bacău a fost unul dintre aceste momente. O recunoaștere a efortului tuturor depuse pentru continuitatea acestui proiect și pentru reușita lui”, a spus Mihaela Băbușanu, muzeografă, poetă și publicistă, inițiatoarea și coordonatoarea acestui proiect.
Cu această ocazie, ambasadorul Takashi Katae a acordat un interviu Cercului de Jurnalism al Palatului Copiilor din Bacău (coordonator, prof. Laura Huiban), răspunzând întrebărilor adresate de Daria-Andreea Apalane, elevă în grupa de performanță. Interviul a avut loc la Universitatea ,,George Bacovia” din Bacău, cu ocazia acestui inedit și interactiv eveniment.
Deosebit de emoționant a fost și mesajul video transmis de Excelența Sa, domnul Ovidiu-Alexandru Raețchi, Ambasadorul României în Japonia, a cărui susținere a adăugat o nouă dimensiune acestei ediții și a reafirmat importanța dialogului cultural dintre România și Japonia.
Între prezentările de kimono, expozițiile de foto-haiku, pictură și grafică, demonstrațiile de arte marțiale, atelierele de ikebana, scriere creativă și caligrafie japoneză, momentele artistice și întâlnirile cu invitații, s-a simțit ceva ce nu poate fi trecut într-un program de eveniment: bucuria întâlnirii dintre oameni.
,,Această nouă ediție a proiectului `Japonia departe – aproape de Bacău` a demonstrat încă o dată, faptul că atunci când un proiect este construit cu suflet, el depășește granițele unui eveniment. La o zi după această ediție, rămâne recunoștința. Pentru participanți. Pentru colaboratori, voluntari, parteneri și sponsori. Și pentru toți cei care, timp de 12 ani, mi-au fost alături și m-au ajutat să așez, cărămidă peste cărămidă, la temelia acestei frumoase povești. Pentru mine și pentru toți aceștia, rămâne bucuria unui proiect care continuă să crească și să aducă împreună oameni, generații și culturi. Iar dacă ar fi să rezum într-o singură idee ceea ce am simțit la această ediție, aceasta ar fi: uneori, cea mai frumoasă răsplată a muncii făcute cu suflet este clipa în care vezi că ea a ajuns să fie recunoscută și prețuită chiar de cei pe care ai dorit să îi onorezi”, a mai spus Mihaela Băbușanu.
Mulțumirile sale se mai îndreaptă și către: Lucia Pădurariu, co-organizator al ediției alături de care, în ultimele patru ediții, împreună au reușit să formeze o frumoasă echipă; Universitatea „George Bacovia” din Bacău, care a găzduit și susținut cu generozitate acest demers cultural, și, în mod deosebit, rectorul acesteia, conf. univ. dr. Andrei-Octavian Paraschivescu și întreaga sa echipă, pentru încrederea și sprijinul acordate; către colaboratorii, colegii, prietenii și oamenii de bine ai acestei povești: Maria Oprea, Raluca Partenie, Radu Petrică, Iulian Tănase, Marta Cana, Aida-Ioana Lupeș, Maria Comănescu, Adina Andrieș, Mihnea Baran, Nicolae Agop, Clubul ,,BAO” Bacău, Raluca Tibu, alături de toți cei care, în toți acești ani, au adus câte puțin din timpul si talentul în acest proiect în edițiile anterioare: Asociația ,,Himawari” Iași, Liliana Nestor, Oana Gheorghe, Constantin Broșu, Asociația de Haiku Constanța, Laura Văceanu; către dna Mariana Tănase și doamnele profesoare Monica Creangă și Monică Șoldănescu, dna Liliana Atomulese și voluntarele care ne-au fost alături: Paizan Alexia, Murariu Ioana, Popa Maria, Urban Ioana Ecaterina, Stoica Briana, Brasoveanu Ana Maria Bulibaşa Ioana Sophie; către partenerii instituționali: Universitatea „George Bacovia” Bacău, Palatul Copiilor Bacău, Clubul ,,BAO” Bacău, sponsorilor care au făcut posibilă această ediție, și fără de care multe lucruri ar rămâne doar idei: Agricola Bacău, Asociația Agricolă ,,Neam de Gospodari”, Arena Mall Bacău, Simigeria Rustic, Krocky Bacău, KAI Sushi Bacău, Flando, Elite Garden, Art Up Moinești, Andra Natea Atelier Creație; către partenerii media: Deșteptarea, UZPR – Filaila Bacău, DCTV, Plus TV, Acum TV, Radio România Actualități, Radio România Iași, Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău.

Zilele Culturii Călinesciene, Ediția a LIV-a, Onești, 2026 Material realizat de SPJPTCAS Bacău

La sediile Bibliotecii Municipale ,,Radu Rosetti” și Fundației Naționale „George Călinescu” din Onești, va avea loc, în perioada 4 – 6 iunie 2026, cea de-a LIV-a ediție a evenimentului ,,Zilele Culturii Călinesciene”, cu tema ,,Artele – factor de sănătate spirituală”, care îmbină muzica, dialogul intelectual și arta vizuală într-un program gândit să inspire și să conecteze.
Program
Joi, 4 iunie, ora 18.00, Biblioteca Municipală ,,Radu Rosetti” Onești
Ediția se deschide cu un moment de excepție: Alexandru Tomescu, unul dintre cei mai apreciați violoniști români, va susține un concert special pe celebra vioară Stradivarius. Muzica lui va da tonul întregului festival, aducând publicului o seară în care emoția și virtuozitatea se întâlnesc firesc.
Vineri, 5 iunie, ora 11.00, Biblioteca Municipală ,,Radu Rosetti” Onești
A doua zi este dedicată dialogului. În aula bibliotecii, publicul este invitat la o conferință susținută de același Alexandru Tomescu, moderată de criticul literar Tudorel Urian, urmată de o dezbatere despre rolul artelor în echilibrul nostru interior – un subiect care, în ritmul vieții de astăzi, devine tot mai relevant.
Sâmbătă, 6 iunie, ora 10.00, sediul Fundației Naționale „G. Călinescu”
Vernisajul expoziției personale a artistului Lică Chițcan, curatoriată de prof. univ. dr. Valeriu Șușnea. Ziua se va încheia cu prezentări de noutăți editoriale și discuții despre actualitatea culturală. Printre noutățile editoriale semnalăm și volumul ,,Curierul Slănicului Moldova – Povestea primului ziar care a apărut într-o stațiune din România. Un model atemporal de excelență în promovarea culturală și turistică, la peste 100 de ani de la prima sa apariție”, semnat de fostul nostru coleg, jurnalistul și scriitorul Romulus-Dan Busnea.
,,Zilele Culturii Călinesciene sunt, în fiecare an, o celebrare a spiritului, a creativității și a comunității. Vă invităm să fiți parte din această tradiție și să vă bucurați de un program care aduce împreună muzica, ideile și arta în formele lor cele mai vii”, a spus prof. dr. Emilia Boghiu, președinte executiv al Fundației Naționale „G. Călinescu” din Onești.
Fundația Națională „George Călinescu” din Onești administrează patrimoniul cultural reprezentat de spiritul său tutelar, prin manifestări culturale, proiecte și programe.
Evenimentul este organizat de Fundația Națională „George Călinescu” din Onești, Primăria Municipiului Onești și Biblioteca Municipală ,,Radu Rosetti” Onești.
Parteneri: ,,Rotary Club” Onești, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România – Filiala ,,Marius Mircu” din Bacău, Institutul de Teorie și Istorie Literară ,,George Călinescu” din București, Institutul de Sociologie al Academiei Române, Asociația Cultul Eroilor ,,Regina Maria” – Filiala Col. Corneliu Chirieș” din Bacău, Colegiul Național ,,Dimitrie Cantemir” Onești și Acum TV Onești.