Skip to content

Noutăți

Acțiunea de căutare a unei persoane care s-a rătăcit în Munții Berzunți s-a încheiat cu succes de către salvatorii montani din cadrul Serviciului Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS).
În vârstă de 44 de ani, o persoană de sex masculin a apelat Serviciul de urgență112, după ce a fost surprinsă de întuneric, s-a rătăcit și nu a mai găsit traseul spre Schitul ,,Sf. Ilie”.

Pe lângă salvatorii montani, la acțiunea de căutare au participat echipaje din cadrul ISU, IPJ, Jandarmeria Bacău, Romsilva, existând un risc mare ca persoana rătăcită sa intre în hipotermie, nefiind echipată corespunzător condițiilor meteo. Acțiunea a fost finalizată în cursul serii de ieri, în jurul orei 21.00.

Potrivit comunicatului emis de Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România (ANSMR.) și Consiliul Serviciilor Publice Salvamont, aproximativ 600 de salvamontiști s-au aflat la datorie pe parcursul lunii noiembrie în zonele montane cu afluență turistică mare, în zonele de practicare intensivă a sporturilor montane, în punctele medicale și de intervenție din circa 110 de posturi și baze salvamont. Astfel, pe parcursul lunii noiembrie, salvamontiștii au fost solicitați să intervină în 203 acțiuni de salvare și de acordare a primului ajutor medical, acțiuni în care au fost salvate 245 de persoane. Dintre acestea, 70 de persoane accidentate au fost predate serviciilor SMURD sau de Ambulanță, iar, 3 persoane, elicopterelor de salvare SMURD-IGAV. Din păcate, 7 persoane au decedat pe munte, sarcina salvamontiștilor reducându-se la recuperarea acestora și transportul pentru predarea la serviciile IML.

Echipele salvamont pot fi alertate prin sistemul unic de urgență 112 și prin intermediul Dispeceratului Național Salvamont ( 0372126668 sau 0SALVAMONT) sau de pe aplicația SALVAMONT-VODAFONE pentru telefoanele mobile.

Romulus-Dan BUSNEA

Atracții turistice

Alarmare echipe Salvamont

0SALVAMONT

0725826668

Numar unic de urgență

112