Skip to content
Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Zilele Betleemului Ștefanian, la Biserica din Borzești

1 iulie @ 0:00 - 2 iulie @ 0:00

Timp de două zile (1 – 2 iulie), la Biserica Voievodală ,,Adormirea Maicii Domnului” din Borzești – Onești, credincioșii și vizitatorii aflați în zonă sunt așteptați să participe la cea de-a XIII-a ediție a manifestărilor cultural-religioase ,,Zilele Betleemului Ștefanian”, dedicate Sfântului Voievod Ștefan cel Mare,
Marți, 1 iulie, de la ora 16.30 are loc Slujba de Priveghere închinată domnitorului moldovean, iar miercuri, 2 iulie, după slujbele de la orele 9.00 și 9.30, va avea loc un scurt program artistic de cântece și poezii. Cu începere de la ora 11.30 are loc lansarea cărții ,,Ștefan cel Mare de la Borzești la Putna”, scrisă de general (rtr) dr. Vasile-Jenică Apostol.
Biserica din Borzeşti este ctitoria lui Ştefan cel Mare din anul 1494, ca mulţumire adusă lui Dumnezeu de marele voievod pentru că pe aceste meleaguri s-a născut şi a copilărit. Există legenda că într-un stejar din Borzești ar fi murit un prieten din copilărie al domnitorului, ucis de tătarii care le-au întrerupt copiilor joaca. Biserica a fost reconsolidată în anii 1990 și pictată de Grigore Popescu. În anul 2004, la Borzeşti s-au sărbătorit 500 de ani de la trecerea la cele veşnice a Sfântului Ştefan cel Mare. În anul 2008, odată cu ridicarea Episcopiei Romanului la rangul de arhiepiscopie, Biserica din Borzeşti a fost resfinţită de un sobor din care au făcut parte peste 30 de ierarhi.

 

 

 

Detalii

Începe:
1 iulie @ 0:00
Se termină:
2 iulie @ 0:00
Categorie Eveniment: