Skip to content

Noutăți

La Centrul Expozițional ,,Romexp” din București, are loc, în perioada 9 – 12 noiembrie, Târgul de Turism al României, ediția de toamnă 2023.
Este cel mai important eveniment din industria turismului, la care participă agenții de turism și touroperatori, unități de cazare și de agrement, prestatori de diverse servicii în turism și instituții publice locale, județene și naționale.
Și la această nouă ediție, județul Bacău este reprezentat de Consiliul Județean Bacău, prin Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS).
Prin participarea la acest eveniment, SPJPTCAS și-a propus să prezinte oferta turistică a județului Bacău pentru pasionaţii de turism montan, balnear, cultural, rural, sportiv, sau de business și să stabilească o serie de contacte și bune practici cu operatorii și reprezentanții agențiilor de turism și ai instituțiilor publice cu rol în domeniul turismului.
Pe parcursul celor patru zile de târg, în cadrul standului amenajat de reprezentanții băcăuani, vor fi prezentate și promovate atracțiile turistice ale județului Bacău, cuprinzând informații despre bogatul patrimoniu natural, cultural, istoric și spiritual de care dispune acesta: stațiuni balneare, monumente istorice și de artă, case memoriale și muzee, biserici și mănăstiri, trasee montane, rezervații naturale, centre sportive și de agrement, tradiții și obiceiuri populare.
Toate acestea vor fi expuse la standul județului Bacău, Nr. 33 din Pavilionul B2, prin intermediul unor instrumente de promovare precum broșuri (în limbile română și engleză), hărți turistice (ediție nouă), pliante, flyere, proiecții de filme, materiale audio-video, site-uri și aplicații, care facilitează accesul la informațiile turistice. Și tot aici, vor mai putea fi urmărite îndeletniciri ale unor meșteri populari, portul și dansurile populare specifice zonelor etnografice din acest județ. De asemenea, vizitatorii vor mai putea degusta savuroase produse tradiționale și ecologice atestate.
Ajuns la cea de-a 48-a ediție, Târgul de Turism al României rămâne locul ideal, de prezentare, atât a celor mai interesante oferte și atracții turistice din România și din străinatate, cât și a accesoriilor necesare în orice vacanță.
Locație Târgul de Turism al României:
Centrul Expozițional ,,Romexpo” București, Bd. Mărăști, nr. 65 – 67, Pavilionul B2
Standul județului Bacău: Pavilionul B2, Nr. 33
Program de vizitare
09 – 11 noiembrie 2023 (joi – sâmbătă), interval orar 10:00 – 18:00
12 noiembrie 2023 (duminică), interval orar 10:00 – 16:00
Acces pietonal: Porțile A si B
Bilet intrare: 15 lei/zi
Acces auto: Parcarea B
Tarif parcare: 5 lei/ora
SPJPTCAS Bacău

Atracții turistice

Alarmare echipe Salvamont

0SALVAMONT

0725826668

Numar unic de urgență

112